----------------------------------- Fire 28.9.2010, 21:28 Capitolul 4 - Robert Blum face un apel disperat către Dumnezeu. El Îl invocă pe Iisus ----------------------------------- Capitolul 4 Robert Blum face un apel disperat către Dumnezeu. El Îl invocă pe Iisus 1. După aceste cuvinte, Robert Blum începe să se frece la ochi, în speranța că va scăpa mai rapid de efectul narcoticului. Deși își propune să aibă răbdare, el devine din ce în ce mai disperat, temându-se că nu își va mai recăpăta odată vederea. Văzând că lumina ochilor nu îi revine, el începe să strige: 2. „Ce se întâmplă cu mine? Ce fel de stare blestemată este aceasta? Oare chiar nu există un Dumnezeu puternic, mai drept și mai plin de compasiune decât liderii politici ai pământului? 3. Doamne, dacă exiști, întinde-Ți brațul Tău! Răzbună-mă, căci am încercat să fac ce este mai bine pentru copiii Tăi, la fel cum a încercat la vremea respectivă marele Învățător al Națiunilor, Iisus al Tău. Și El a fost capturat de cruzii Săi dușmani, care L-au crucificat, supunându-L umilinței supreme - iar asta în semn de mulțumire pentru eforturile Sale și pentru sacrificiile pe care le-a făcut de dragul umanității! 4. La fel ca și El, și eu sunt un fiu al Tău - dacă exiști cu adevărat! Oare nu exiști decât în conștiința oamenilor? Dacă puterea Ta nu este mai mare decât cred oamenii, înseamnă degeaba mă rog acum. Ar fi ca o trădare veșnică pentru întreaga mea ființă! În acest caz, de ce mi-a mai fost dat să nasc ca ființă conștientă de sine? De ce s-a concentrat în ființa mea această idee empirică din spațiul infinit, dându-mi conștiința lucidă a unei existențe individuale? Blestemat fie momentul în care am apărut în această existență mizerabilă! Dacă există într-adevăr diavoli malefici, îi rog să distrugă pentru totdeauna această putere care mi-a dat viață! 5. O, sărmani oameni amăgiți, încetați să mai procreați! Oameni care vă continuați viața pe pământ, ucideți-vă copiii și apoi sinucideți-vă, pentru a scăpa astfel de prezența voastră pe această planetă blestemată. O, conducători fără scrupule, ucideți populația pământului și împărțiți-vă planeta numai între voi, ca să săturați de bogățiile ei! Degeaba mă zbat însă; voi rămâne de-a pururi un sclav! Ce înseamnă o picătură față de atotputernicul ocean? De aceea, gură, nu mai rosti nici un cuvânt! Iar voi, mâinilor, faceți ce trebuie și puneți capăt acestei existențe mizerabile! 6. După aceste cuvinte, Robert încearcă își pună capăt zilelor, sugrumându-se singur, evident, fără nici un rezultat. Mai mult decât atât, el nu simte nici cea mai mică senzație de sufocare. Acest lucru i se pare atât de uimitor încât starea lui de confuzie devine încă și mai accentuată. Nemaiștiind ce altceva să facă, el se pune în mișcare, spunându-și furios: „Oriunde aș ajunge în spațiul infinit, nu cred că voi găsi vreun loc mai întunecat și mai fără fund decât acesta! Practic, nu mai am de ce mă teme, căci am cunoscut deja abisul și execuția secretă. De aceea, înainte! Cine știe, poate că voi găsi vreo rază de lumină, sau cel puțin o moarte adevărată, pe care o voi întâmpina cu brațele deschise! 7. O, ce binecuvântare ar fi - cunosc adevărata moarte! Cât de fericit trebuie să fi fost înainte de a intra în existență, și cât de liberă trebuie să fi fost atunci conștiința mea! Ce bine ar fi dacă putea cunoaște din nou anihilarea completă! Oricum, fie ce-o fi. De vreme ce am ajuns la concluzia că moartea adevărată reprezintă o ușurare, înseamnă nu mai am de ce să tem. Haide așadar să pornim la drum!”