----------------------------------- Fire 9.10.2010, 13:53 Capitolul 53 - Demagogii Messenhauser, Jellinek și Becher în lumea de dincolo. ----------------------------------- Capitolul 53 Demagogii Messenhauser, Jellinek și Becher în lumea de dincolo. Opiniile lor despre Dumnezeu, despre iad și despre soartă. 1. De îndată ce ajungem în fața ușii, aceasta se deschide de la sine. 2. Îi vedem imediat pe cei trei stând la o masă rotundă, pierduți în gânduri și răsfoind diferite documente și dosare, ca și cum ar căuta ceva extrem de important. 3. După ce caută o vreme în zadar, Messenhauser începe să vorbească, oarecum agitat: „Întotdeauna am spus că acest document extrem de important, care ne-ar dovedi nevinovăția, s-a pierdut sau poate chiar a fost distrus în timpul acelui eveniment nefericit! La ce mai folosesc aceste cercetări? Dacă nu se va găsi un geniu autentic care să încerce să ne salveze din această închisoare, tem că suntem pierduți. Ar fi o nebunie să așteptăm o grațiere din partea acestor ticăloși care ne-au încarcerat. Știm cu toții foarte bine că ne aflăm în mâinile unor diavoli, nici mai mult nici mai puțin, care nu știu ce înseamnă compasiunea și grația! Veți vedea că nu va trece mult timp până când un procuror militar va intra și ne va citi condamnarea la moarte, cu o voce neutră, de parcă nu ar avea de-a face cu niște ființe umane, ci cu niște viermi care se târăsc prin praf și care pot fi călcați în picioare fără mustrări de conștiință. Ascultați-mă pe mine: ne vor împușca!” 4. Jellinek ia la rândul lui cuvântul: „Dragul meu prieten Messenhauser, lucrul de care te temi s-a întâmplat deja! Realitatea pe care o trăim seamănă cu un delir, dar nu este un vis! Îmi amintesc foarte bine că am stat în fața plutonului de execuție și că am fost împușcat. Imediat după ce am murit, m-am trezit în această închisoare, care nu se deosebește prea mult de cea de pe pământ, și te-am întâlnit aici. La scurt timp, a sosit și amicul Becher. Este evident că trăim cu toții un fel de viață spirituală a sufletului în lumea de dincolo, așa că teama ta că vom fi împușcați din nou nu are nici un temei! 5. Ceea ce mă impresionează pe mine în această stare cu totul ieșită din comun este altceva: această incertitudine referitoare la locul în care ne aflăm și la ceea ce se va întâmpla cu noi în continuare. Pentru numele diavolului, dacă predicile preoților cu privire la focul iadului nu erau cu totul absurde, înseamnă situația în care ne aflăm nu este deloc de invidiat! Atât ne-ar mai lipsi: o condamnare eternă din partea unei Ființe atotputernice. Singurul gând care mă liniștește cât de cât este acela că dacă există într-adevăr, Ființa divină trebuie să fie infinit mai bună decât toți oamenii de pe pământ luați la un loc. Cu siguranță, ea este mai bună decât mareșalul Windischgräz, care ne-a executat fără-i tresară măcar un mușchi de pe față, de parcă nu am fi fost ființe umane. O, dacă ne-am putea răzbuna pe acest tigru însetat de sânge, și asta într-un mod cât mai terifiant cu putință... Nimic nu mi-ar da o satisfacție mai mare decât acest lucru, nu sunteți de acord?” 6. Becher îi răspunde: „Întru totul, frate. Se pare că ai dreptate în tot ceea ce spui. Prietenul Messenhauser continuă se simtă captiv la nivel terestru, ca și cum s-ar mai afla încă într-o închisoare din Viena, așteptându-și execuția, dar eu sunt întru totul de acord cu tine. Din păcate, acesta este adevărul gol goluț: ne-au împușcat, deși nu aș putea preciza exact ziua în care s-a întâmplat acest lucru, căci în această lume în care nu există zi și noapte am pierdut orice concept asupra timpului. Oricum, nu mai contează - din punct de vedere terestru am murit cu toții, așa că este inutil să mai vorbim despre acest lucru. 7. Și totuși, continui să nu cred în iad, și dacă există într-adevăr un Dumnezeu, acesta nici nu ar avea cum să existe. Pe de altă parte, dacă nu există un Dumnezeu, nu văd de ce ar exista iadul! Una peste alta, conceptul de Dumnezeu este mult prea pur, prea elevat și prea plin de înțelepciune și de iubire pentru ca din el să poată deriva vreodată un concept atât de impur și de imperfect cum este iadul. La fel, dacă nu există un Dumnezeu, ci doar niște puteri mecanice, deși conștiente, care acționează în univers, atunci mă întreb cum ar fi putut crea acestea un iad bine organizat!” 8. Jellinek ia din nou cuvântul: „O, acest lucru este ușor de imaginat! Dacă există un Dumnezeu, lucru de care nu ne putem îndoi, ne putem întreba pe bună dreptate cum a fost posibil ca această Ființă excesiv de bună și de plină de iubire să fi creat un om ca Windischgräz, spre exemplu? După părerea mea, acest om-tigru este întru totul reprezentativ pentru iadul care există pe pământ, lucru care nu îl împiedică fie creatura aceleiași Divinități perfecte. Pe de altă parte, dacă nu ar exista o Divinitate, întreb cum ar fi putut crea forțele naturale inconștiente un model de talia lui Windischgräz? După cum puteți constata, atât binele cât și răul există indiferent dacă acceptăm sau nu conceptul de Dumnezeu, răul predominând de departe în creație. Din ambele scenarii nu putem deduce altceva decât că iadul există. În aceste condiții, nu văd de ce niște inocenți ca noi nu ar putea ajunge după moarte în iad, așa cum pe pământ am ajuns în mâinile unei ființe ca Windischgräz. Ce spuneți de acest raționament?” 9. Messenhauser: „Eu cred că ai întru totul dreptate! Am înțeles și eu, în sfârșit, am fost împușcat, la scurt timp după acel om cu inima bună, Robert Blum. De când ne aflăm în această lume, am remarcat câteva lucruri. 10. Priviți masa pe care se aflau hârtiile noastre atât de importante! Dintr-o dată, acestea au dispărut! Trebuie să recunoaștem că acest lucru este cel puțin uimitor! Constat de asemenea că există o ușă deschisă, deși mai devreme nici unul dintre noi nu își dăduse seama că această încăpere ar avea măcar o asemenea ușă. Și în sfârșit, constat cu uimire că închisoarea noastră s-a transformat într-o cameră destul de confortabilă, înzestrată cu ferestre și decorată cu tot felul de obiecte! 11. Toate aceste evenimente mă fac să cred că ne aflăm într-un fel de vis sau într-o lume a spiritelor. Singurul lucru care nu îmi este clar este ce se va întâmpla cu noi în această lume. 12. Frate Jellinek, spuneai mai devreme că răzbunarea împotriva lui Windischgräz te-ar face extrem de fericit. Ei bine, eu nu pot fi de acord cu acest lucru. Dimpotrivă, tind să devin din ce în ce mai fatalist. Când trăiam pe pământ, soarta ne-a rezervat destule lucruri bune și destule lucruri rele, în egală măsură. Poate fi condamnat un tigru pentru ceea ce este? Poate fi condamnată o plantă otrăvitoare pentru efectele ei asupra omului care o înghite? Același lucru l-am putea spune și în ceea ce îl privește pe Windischgräz - el nu a fost decât un instrument orb al sorții, care l-a transformat în ceea ce este. Într-un fel, am putea spune că este demn de milă, așa cum suntem și noi, victimele sale. 13. De bine de rău, noi am trecut prin această soartă teribilă, slavă cerului, pe când el mai are încă de luptat. Cine știe dacă soarta lui când va ajunge în această lume va fi mai bună decât a noastră! «Mie mi-a venit rândul astăzi; vouă va veni mâine!» În ultimă instanță, nu contează dacă trăiești pe pământ o sută de ani sau numai zece; nici dacă trupul îți este devorat de viermi după ce ai murit într-un baldachin sau în tranșeele în care ai fost executat. Din câte încep să îmi dau seama, nu felul în care mori contează, ci locul în care ajungi după moarte! 14. Eu unul constat că nu am murit de tot, ci continui să trăiesc, continuând să fiu același Messenhauser! Nu am nici o durere, nu mi-e foame și nu mi-e sete. bucur că aflu în compania voastră, a prietenilor mei, și peste toate, această cameră devine din ce în ce mai luminoasă și mai frumos decorată... Ce ne-am putea dori mai mult? Dacă această viață în lumea de apoi va continua în această manieră, nu putem decât să ne felicităm reciproc, căci pe pământ nu-mi amintesc să fi avut vreodată parte de o soartă mai bună, sau de griji mai puține. Și cine știe ce ne mai așteaptă în viitor; eu unul înclin să cred că situația se va îmbunătăți din ce în ce mai mult. De altfel, chiar dacă s-ar înrăutăți, nu trebuie decât să ne amintim cât de des am oscilat între bine și rău pe vremea când trăiam pe pământ, împinși de soartă încolo și încoace. 15. De vreme ce nu putem schimba situația în care ne aflăm, cred că cel mai bine ar fi să luăm lucrurile așa cum sunt, renunțând la dorințe deșarte, căci acestea nu s-au împlinit niciodată pe pământ, și nu văd de ce s-ar împlini în această lume. Sunteți de acord cu mine!?”