----------------------------------- Fire 9.10.2010, 15:59 Capitolul 79 - Începe venerabilul consiliu. Întrebarea Domnului: „Ce se va întâmpla cu pământul?” ----------------------------------- Capitolul 79 Începe venerabilul consiliu. Întrebarea Domnului: „Ce se va întâmpla cu pământul?” Iau cuvântul Adam, Noe, Avraam, Isac și Iacov. 1. După ce, o vreme, toată lumea păstrează tăcerea, Helena Mă întreabă: „Doamne, cine va vorbi primul? Cine este bărbatul atât de venerabil care stă așezat lângă mine, de cealaltă parte față de Tine?” 2. Îi răspund în șoaptă: „Draga Mea, Eu voi fi cel care va începe discuția, de îndată ce voi simți că toată lumea este pregătită. Cât despre bărbatul care stă lângă tine, acesta este patriarhul Adam, care arată exact așa cum a trăit pe pământ, acum circa 6000 de ani, fiind primul om creat de Mine. Lângă el se află Noe, apoi patriarhul Avraam, urmat de Isac și de Iacov. Urmează apoi Moise și David. Cei 12 înțelepți care urmează după ei sunt cei 12 apostoli ai Mei (inclusiv Matia - Faptele Sf. Ap.1:26). În spatele lor stau alți doi apostoli: Pavel și Iuda, cel care M-a trădat. Pe ceilalți îi cunoști. Acum cred că te-ai lămurit în privința companiei în care te afli. 3. Cât despre sarcina acestui consiliu, aceasta îți va deveni evidentă la sfârșitul discuțiilor. Acum fii atentă, căci toți cei de față s-au liniștit din punct de vedere emoțional, așa că voi începe să vorbesc. Chiar dacă voi rosti uneori cuvinte dure, nu trebuie să te temi, inclusiv dacă își vor face apariția anumite viziuni nu tocmai plăcute. Dacă te vei simți speriată, apucă-Mă de braț și vei fi imediat întărită!” 4. adresez apoi adunării cu următoarele cuvinte: „Ei bine, copiii Mei! Prietenii Mei! Eu, Părintele vostru, al tuturor, Dumnezeul, Domnul și Creatorul tuturor lumilor, întreb: cum vă place ce se întâmplă la ora actuală pe planeta pământ? Și ce doriți să fac cu această planetă?” 5. Adam îmi răspunde primul: „Doamne, Tu, care ești iubirea eternă! Pământul nu s-a aflat niciodată într-o situație mai nefericită ca acum, dar nici grația Ta nu a fost vreodată mai mare! De aceea, procedează în acord cu această grație! Privește, oceanul pământului, care reprezintă ochiul planetei, a orbit. Aprinde acest ochi cu flacăra Ta și luminează astfel abisul, pentru a-i speria pe toți monștrii care trăiesc în el, făcându-i să piară de spaimă, ca o răsplată pentru faptele lor malefice! Așa văd lucrurile eu, primul om creat pe această planetă”. 6. Ia apoi cuvântul Noe: „Doamne, m-am rugat întotdeauna Ție cu mare credință, păstrându-mi nezdruncinată credința și iubirea față de Tine! Acum circa 4000 de ani, fratele meu Mahel a privit în jos de pe înălțimile sacre și și-a propus să facă o călătorie la Hanoh, locul în care Drohut și Fungar-Hellan semănau teroarea în inimile oamenilor*. M-ai chemat atunci și m-ai instruit să îmi construiesc o arcă suficient de încăpătoare pentru a-mi salva familia și animalele pământului, care au fost conduse către arcă prin puterea Ta. 7. Am făcut așa cum m-ai învățat, Doamne, iar viitorul mi-a revelat cât de bine am procedat ascultându-Ți sfatul. La vremea respectivă, umanitatea era complet decăzută, făcând numai fapte rele, care profanau creația ieșită din mâinile Tale. Și totuși, nici chiar în acele zile aceste fapte malefice nu se petreceau haotic, ci în acord cu o anumită ordine prestabilită și foarte riguroasă; minciunile, aroganța și pornirile dictatoriale ale oamenilor nu erau nici pe departe atât de copleșitoare cum au ajuns să fie astăzi, influențând întreaga umanitate care trăiește pe pământ. 8. Într-adevăr, oamenii erau cruzi și în acele vremuri, iar o parte din faptele lor nu și-ar putea găsi un echivalent nici chiar în zilele noastre, dar oamenii moderni s-au transformat în hiene și în tigri, comițând cruzimi care fac să se cutremure întregul univers. În acele vremuri Tu ai trimis un potop teribil asupra muritorilor, înecându-i astfel pe toți făcătorii de rele. întreb cum o să procedezi acum, Doamne... Din fericire, cunosc foarte bine măreția iubirii Tale, inclusiv faptul că ai regretat atunci faptul că ai fost nevoit să îneci aproape întreaga umanitate, căci printre cei care au pierit atunci au fost numeroși copii ce sugeau încă la pieptul mamei lor. întreb așadar dacă vei mai purifica odată, printr-un foc puternic, acest pământ care a ajuns de o mie de ori mai murdar decât era în acele timpuri, făcându-l astfel demn să primească din nou pe suprafața lui picioarele Tale sfinte”. 9. După ce Noe și-a încheiat discursul, a luat cuvântul patriarhul Avraam, care Mi-a cerut permisiunea să vorbească. I-am răspuns: „Vorbește, căci tu ești cel căruia i-am făcut cândva promisiunea, iar aceasta trebuie respectată!” 10. Avraam: „Doamne, în fața Ta, un singur an nu diferă cu nimic de 10.000 de ani, căci timpul și spațiul au izvorât din Tine, iar Tu Te afli mai presus de ele. Trecutul cel mai îndepărtat și viitorul pe care nimeni nu îl poate bănui sunt pentru Tine istoria unei singure zile! Natura Ta este iubirea, iar înțelepciunea Ta este bunătatea! Sentimentele Tale sunt la fel de catifelate ca lâna, iar inima Ta este la fel de blândă ca o briză plăcută de seară. Calea Ta este compasiunea, dar și dreptatea inimii. 11. Atunci când m-am certat cu fratele meu pentru pământul din țara Canaanului, Tu mi-ai încercat inima și ai descoperit că aceasta este plină de îngăduință. De aceea, ai trezit în sufletul meu dorința de a mă împăca cu Lot, căruia i-am spus: «Frate, alege după placul inimii, căci acest ținut este nesfârșit. De ce să ne certăm pentru posesiunea lui? Dacă dorești, poți să te desparți de mine, iar dacă preferi, poți rămâne aici! Dacă te vei îndrepta către apus, eu o voi lua către răsărit, astfel încât pacea și unitatea să domnească între noi și între cei care ne vor urma. Pe de altă parte, dacă dorești să rămâi, nu ai decât să îmi indici direcția în care dorești să o apuc, iar eu voi respecta voința ta. Cert este că împreună nu mai putem trăi, căci tu nu dorești pacea!» 12. Lot a ascultat cuvintele mele și mi-a răspuns: «Frate, doresc să merg către apus. Aceasta este opțiunea mea. Cât despre cine va rămâne și cine va fi nevoit să plece în celelalte direcții, către miazănoapte, către răsărit sau către miazăzi, tu ești cel care trebuie să decidă! Indiferent pe ce cale o vei apuca, nu îl uita însă pe Lot». Ne-am binecuvântat apoi unul pe celălalt și ne-am îndreptat fiecare în direcția aleasă: el către asfințit, iar eu către răsărit. 13. Cei care l-au urmat pe Lot au construit Sodoma și Gomora, devenind din ce în ce mai sălbatici. I-am trimis mesageri lui Lot, avertizându-l că încalcă voința Ta, dar în zadar. O parte dintre ei au fost uciși, iar cei care s-au întors mi-au adus vești dintre cele mai neplăcute. Mi-ai încercat atunci din nou inima și Ți-ai dat seama că aceasta este curată în fața Ta. De aceea, mi-ai trimis mesageri celești care m-au informat în privința intențiilor Tale legate de Sodoma și de Gomora. Auzind aceste vești teribile, eu m-am întristat și Te-am rugat să îi salvezi măcar pe cei drepți, dar ochiul Tău a cercetat acel popor și nu a găsit nici un om drept, cu excepția lui Lot. Și într-adevăr, pe acesta l-ai salvat, Doamne! Cât despre Sodoma și Gomora, acestea au fost distruse de focul trimis de sus! 14. După ce cele două orașe, împreună cu populația lor și cu animalele care trăiau acolo, s-au scufundat în mlaștină, știu că inima Ta a privit cu compasiune către ele, întristându-se în fața teribilei judecăți la care a fost nevoită le supună. Ai făcut atunci un legământ cu mine, promițând umanității o mare grație. 15. Până în prezent, Ti-ai respectat întru totul această promisiune. Nu este mai puțin adevărat că o promisiune a Ta este eternă, deci depășește momentul prezent. O, Doamne! Adu-Ți aminte de legământul și de promisiunea pe care mi-ai făcut-o, acum mai mult ca oricând, căci umanitatea se află într-o stare de agitație maximă! Tu îi cunoști pe dușmanii copiilor Tăi și știi cât de mare este lăcomia și încăpățânarea lor! Privește cât de mult s-au înmulțit lupii, hienele și tigrii pe această sărmană planetă, făcând ravagii printre turmele Tale de miei, pe care îi sfâșie cu colții lor ascuțiți! O, Doamne! Procedează din nou ca pe timpul Sodomei și Gomorei, și prinde acești lupi, aceste hiene și acești tigri, sacrificându-i pentru toate faptele rele pe care le-au făcut și pentru toate chinurile la care i-au supus pe copiii Tăi! Cruță în schimb sângele celor drepți, și mai ales pe cel al copiilor Tăi!” 16. În continuare, se ridică Isac, care spune: „O, Doamne! Eu sunt prima frunză care a crescut pe marele copac al vieții, în acord cu promisiunea pe care i-ai făcut-o părintelui meu Avraam. Sărmanul copac era în acele timpuri izolat și gol, căci el era copacul vieții din grădina iubirii, iar pământul era ocupat numai de progeniturile șarpelui! Doamne, Tu ai privit atunci cu compasiune către copacul uscat al copiilor Tăi, pe care i-ai regenerat de la rădăcină către vârf, dându-i un nou impuls vital! Și iată, eu am fost prima frunză verde care a crescut pe el. 17. Văzând această primă mlădiță vie a speranței, Avraam a fost copleșit de fericire, dar a fost plăcerea Ta, Doamne, îi suprimi această bucurie și să îi încerci credința. I-ai poruncit așadar să ucidă și să sacrifice arzându-mă pe rug. Ai făcut acest lucru numai pentru a-i arăta șarpelui cât de mare este credința fiului Tău, Avraam! Când Avraam și-a demonstrat credința, ascultând cuvântul Tău, l-ai învățat să dea drumul unui țap prin tufișurile muntelui, ca o imagine vie a lui Satan și a dorinței lui de a domina pământul. Într-adevăr, țapul și-a prins imediat coarnele în tufișurile dese, semn al încăpățânării, neascultării, aroganței și dorinței sale avide de dominație. Tata a prins apoi țapul, l-a înjunghiat și l-a pus în locul meu pe altarul sacrificial care ardea. 18. O, Doamne, procedează și astăzi la fel ca atunci: condu țapul lumii exterioare către tufișuri și fă-l să își încurce coarnele în acestea. Așează-l apoi pe altarul de foc, ca simbol al pocăinței. Deși țapul părea doar un simbol al acelor vremuri, la fel cum eu eram doar un simbol al venirii Tale în lume și al celei de-a doua creații care avea să apară în urma marii Tale acțiuni de mântuire, trebuie să recunoaștem că țapul a crescut totuși fără măsură, ajungând să împungă cu coarnele sale chiar și cerurile Tale. De aceea, aprinde acum altarul sacrificial pe pământ! Prinde acel animal nerușinat, care și-a încurcat coarnele în tufișurile dese ale pasiunilor lumești, iar apoi înjunghie-l și aruncă-l în focul sacrificiului! 19. O, Doamne, nu mai ezita, căci lăcomia nesățioasă a acestui animal va devora în curând toate frunzele verzi din copacul vieții. Respectă-Ți promisiunea, Tată preasfânt, căci iată, a sosit timpul, iar copiii Tăi ne asurzesc cu strigătele lor: «Părinte preasfânt, ridică-Ți mâna dreaptă! Ia în ea toporul dreptății Tale și ucide animalul care începe să atace cu coarnele sale chiar și împărăția cerurilor.» Amin!” 20. În continuare, ia cuvântul Iacov: „O, Doamne, Tu Te-ai luptat cu mine, nelăsându-mă îmi continui călătoria. Când m-am revoltat împotriva Ta, Tu m-ai lovit șoldul, făcându-mă șchiopătez pentru tot restul vieții! Această lovitură nu mi-a făcut însă nici un rău, căci eu m-am luptat cu Tine din iubire. Toți copiii mei au avut însă același semn din naștere, purtând urmele luptei noastre și suferind din cauza lui. Din păcate, această suferință a ajuns astăzi aproape insuportabilă. De aceea, te implor, Doamne, eliberează-i pe acești copii de consecințele trecutului: de urmările loviturii pe care mi-ai dat-o atunci, și de durerea care derivă din ea! 21. Am aspirat timp de 14 ani la grațiile divinei Rahila, dar Tu mi-ai dat-o de soție pe urâta Lea. Am acceptat fără crâcnesc, deși am fost nevoit să suport apoi persecuțiile Rahilei, timp de alți 14 ani. Abia atunci ai fost de acord să o iau de soție, dar cu condiția să rămână gravidă, așa că am fost nevoit să-i înlocuiesc pântecul, ca să poată primi sămânța mea, dându-i viață. O, Doamne, am acceptat și de această dată înțelegerea cu Tine, deși mi-a fost foarte greu. 22. Te implor, renunță acum la această severitate! Ia fertilitatea Leei și dăruiește-i-o Rahilei, pentru ca pământul să scape de progeniturile șarpelui, iar pe solul său să nu mai pășească decât copiii celești ai Rahilei. Sau lasă-i pe Iosif și pe Veniamin să se nască simultan din pântecul Rahilei, și oprește izvorul Leei!” (*- Vezi și „Casa Domnului” de Jakob Lorber, n.r.)