----------------------------------- Fire 9.10.2010, 16:33 Capitolul 87 - Masa celesta. Toată lumea închină în sănătatea omului terestru. Rochia și coronița de mireasă ale Helenei ----------------------------------- Capitolul 87 Masa celesta. Toată lumea închină în sănătatea omului terestru. Rochia și coronița de mireasă ale Helenei – o analogie. 1. După această invitație a Mea, toți oaspeții se ridică cu respect de la masă, spunând: „O, sfânt, sfânt, sfânt ești Tu, Doamne, singurul nostru Dumnezeu și Părinte preaplin de iubire! Lăudat fie de-a pururi numele Tău sacru!” 2. Extrem de emoționată, Helena începe să suspine, spunând: „O, Iisuse al meu! Cum se face că aflu aici, chiar lângă tine, eu, cea nedemnă? Tu ești Dumnezeu cel viu și etern, Creatorul atotputernic al cerului și al pământului, iar eu nu sunt decât o servitoare de la bucătărie, murdară și plină de păcate și de obscenități! Nu, este imposibil! O, Doamne! Abia acum îmi dau seama în toată profunzimea ce păcătoasă iremediabilă sunt și cât de nedemnă sunt să stau alături de Tine! De aceea, Te implor, îngăduie-mi să așez lângă acele dansatoare, cu care am cu siguranță mult mai multe în comun decât cu sfințenia Ta infinită!” 3. Eu: „Hei, hei, ascultă ce spui! Dacă te-ai fi opus voinței Mele, atunci ți-aș fi găsit cu siguranță un alt loc decât cel de față! De vreme însă ce Mă iubești atât de mult, prefer de o mie de ori să te am lângă Mine, decât să te știu în altă parte. Crezi că Eu nu mă gândesc toată ziua la nimic altceva decât la statutul Meu de «Domn și Dumnezeu» al vostru? Dacă da, atunci te înșeli foarte tare! Dacă M-aș fi împăunat cu acest titlu al Meu, atunci cu siguranță nu aș fi acceptat niciodată fiu crucificat de dragul vostru, ba nici măcar să fi întrupat. Dat fiind însă natura Mea este blândețea și bunătatea, Eu îmi împart statutul Meu uman cu voi toți, așa că poți să rămâi fără probleme alături de Mine. Haide, fii bună și păstrează-ți locul! Mănâncă și bea după pofta inimii, căci adevăr îți spun: ne vom înțelege împreună cât se poate de bine”. 4. Această nouă încurajare a Mea o transfigurează complet pe Helena. Iubirea ei se aprinde ca o vâlvătaie, transformându-i ființa, care începe să strălucească de o frumusețe fără seamăn. Chiar și Adam, aflat de cealaltă parte a ei, remarcă: „Nu diferă cu nimic de Eva înainte de căderea din paradis! După căderea noastră, singurele femei pe care le-am mai văzut pe pământ de o frumusețe atât de mare au fost Gamela și preoteasa Purista*. Trebuie să recunosc însă această fiică extrem de tânără a noastră seamănă perfect cu amândouă. Cu siguranță, are un spirit splendid! - Helena, tem că va trebui să-mi acorzi și mie puțină atenție! Ascultă, într-un fel, și eu îți sunt ca un părinte, cei puțin trupește și sufletește. Și eu îmi iubesc toți copiii, deci inclusiv pe tine. Nu trebuie să te rușinezi de mine numai pentru că sunt strămoșul tău ancestral, patriarhul primordial Adam! Din punct de vedere spiritual suntem amândoi egali în fața lui Dumnezeu, așa că nu avem motive să ne rușinăm unul de celălalt. Căci omul rămâne om, indiferent dacă a pășit pe pământ cu mii de ani în urmă sau abia mai recent! Înțelegi ce îți spun?” 5. Helena îi răspunde: „Ah, sunt extrem de onorată de faptul că părintele Adam mi-a făcut cinstea să îmi adreseze câteva cuvinte! Nu mi-aș fi imaginat niciodată el poate fi atât de amabil și de bun la suflet. Dacă bunul părinte este de acord, atunci îl rog să îmi povestească ceva din timpurile de altădată, căci îmi plac la nebunie astfel de istorii”. 6. Adam: „O, copila mea, nu numai că am să-ți povestesc, dar îți pot chiar arăta foarte multe lucruri!” 7. Eu: „Helena, văd că ai uitat să mănânci și să bei! Privește, toți cei de față mănâncă și beau în sănătatea fraților lor suferinzi de pe pământ, dar tu nu te-ai atins nici de pâine, nici de vin. înțeleg că nu îți pasă deloc de frații noștri tereștri, așa cum le pasă celorlalți?” 8. Helena: „O, iubitul meu Dumnezeu și Mântuitor Iisuse! Celui care Te iubește pe Tine mai presus de orice, așa cum este cazul meu, nu-i mai este foame și sete! Căci Tu ești pâinea vieții, care fortifică spiritul, și vinul cel mai nobil, care aprinde iubirea din suflet! Dacă putea mânca de-a pururi din această pâine de pe masă și dacă putea bea continuu din vinul acesta, dar nu aș putea să dispun plenar de iubirea Ta, singura în care este ascunsă întreaga putere a vieții, atunci cu siguranță nu aș putea ajuta pe nimeni, nici măcar pe mine însămi. Nu această pâine și nu acest vin pot ajuta pe cineva, oricât de spiritualizate ar fi ele, ci numai Tu, iubitul meu Iisus! De aceea, nu pot să cred că fac ceva rău dacă nu m-am atins încă de mâncare și de băutură! Oricum, am să-mi dau osteneala și am să mănânc și am să beau, dar asta numai datorită iubirii mele pure pentru Tine! Te implor, nu fii supărat pe mine!” 9. Eu: „O, mult iubita Mea Helena, cum aș putea fi supărat vreodată pe tine? Cum te poți gândi măcar la așa ceva? Ascultă, știam foarte bine că nu poți mânca și bea din cauza iubirii pe care Mi-o porți! Ți-am pus totuși această întrebare, dar numai cu scopul ca această distinsă adunare să poată auzi răspunsul tău. De vreme ce ai vorbit, exprimând întocmai sentimentele Mele, cred că ai dreptul să porți o rochie și o coroniță purpurie, căci acum ai devenit mireasa Mea dragă și meriți să vii îmbrăcată cu iubirea cea mai pură, pentru totdeauna. Frate Robert, du-te și deschide dulapul acela din aur. Vei găsi în el rochia potrivită pentru această mireasă a inimii Mele. Adu-o, ca să o pot îmbrăca Eu însumi cu ea!” 10. Robert se grăbește fericit să aducă rochia de mireasă. Când deschide dulapul, rochia din interior aproape că îl orbește cu strălucirea ei celestă, căci ochii lui nu sunt încă obișnuiți cu slava divină. Văzând această rochie, dansatoarele nu își pot înăbuși un strigăt de uimire, plecându-și privirile din fața ei pentru a nu orbi, căci rochia strălucește mai puternic decât un apus sublim de soare. 11. Chiar și cârcotașul nostru, alungat de noua sa companie și refugiat într-un colt îndepărtat, nu se poate stăpâni și îl întreabă pe Robert cui îi este destinată această rochie imperială. Robert îi răspunde pe un ton obișnuit de conversație: „Pentru fosta femeie primitivă!” Auzind acest lucru, cârcotașul îi spune pe un ton furios: „Hm, se pare că se pricepe de minune să sucească chiar și mințile celor mai înțelepți eroi ai cerului! rog, nu vreau să mai comentez, căci sunt convins că o să-i vină cât se poate de bine, dar spune-mi, prietene Blum, cum se face că cel mai înțelept dintre spiritele de față a căzut în capcana acelei femei cu limba ascuțită și veninoasă, făcând din ea o adevărată regină a cerului?” 12. Robert: „Prietene, dacă dorești să afli răspunsul la această întrebare, va trebui să îl întrebi chiar pe El, iar El îți va explica! Eu unul nu sunt suficient de inițiat în tainele celeste. El singur este Domnul, așa că poate face orice dorește. Aceasta este voința Lui, așa că trebuie să se îndeplinească. Acum știi tot ce trebuia să știi. Eu unul trebuie să plec, căci El îmi face semn din ochi să grăbesc!” 13. Robert se întoarce în grabă în camera de consiliu, ducând în brațe rochia strălucitoare. O iau și i-o dau Helenei, care abia dacă îndrăznește să o atingă, tremurând toată de iubire și recunoștință față de Mine. Respectul ei este atât de mare încât refuză și-o pună pe ea, simțindu-se prea nedemnă de o asemenea îmbrăcăminte celestă. 14. De aceea, îi spun: „Iubita Mea Helena, știi bine că Eu nu admit nici un fel de refuz, căci voința Mea trebuie îndeplinită cu orice preț, chiar dacă acest lucru ar presupune distrugerea întregii creații! De altfel, în calitatea Mea de Creator al slavei nesfârșite a cerului și a lumilor, Eu prefer de o mie de ori o mireasă frumoasă și minunat împodobită uneia urâte. În fața Mea, toate lucrurile trebuie să se afle în echilibru. Dacă cineva își purifică perfect părțile interioare, înfățișarea sa exterioară trebuie să corespundă întru totul acestei purități interioare, intrând într-o armonie desăvârșită cu ea. Rochia de față corespunde perfect ființei tale interioare. De aceea, va trebui să o îmbraci!” 15. Auzind aceste cuvinte, Helena îmi spune: „O, mult iubitul meu Dumnezeu și Doamne Iisuse! Știi foarte bine că inima mea este atașată de Tine, nu de o simplă rochie. Căci dacă am parte de tine, nu mai am nevoie de toate cerurile și de toată slava lor, care nu ar face decât să dezguste în absența Ta. De vreme ce insiști atât de mult, îmi voi pune rochia, iar inima mea plină de iubire îți va arăta de-a pururi recunoștința ei. Facă-se voia Ta sfântă! - O, sfântul și iubitul meu Iisus! Tu singur ești inima mea, viața mea, fericirea mea și întreaga mea comoară!” 16. După aceste cuvinte spuse din inimă, ea ia rochia, dar imediat după ce o atinge cu mâinile, se trezește îmbrăcată cu ea. Uimită, Helena spune: „Cum a fost posibil? Nici nu am atins bine această rochie că m-am și trezit îmbrăcată cu ea! O, și cât de bine îmi vine! Parcă mi-ar fi luat cineva măsurile! O, scumpul meu Iisus, Tu ai puterea să înnebunești complet omul de atâta fericire! Vai, cât de frumoasă arăt acum! Știu că neprețuita rochie era minunată în sine, dar nici chiar ea nu justifică frumusețea celestă care m-a învăluit dintr-o dată! 17. O, scumpul, iubitul, dulcele și frumosul meu Iisus, ce pot face acum ca să-mi arăt aprecierea și recunoștința față de Tine?” 18. Eu: „Draga Mea Helena, ai făcut deja tot ce era de făcut. Te asigur că nici cel mai puternic dintre arhangheli nu ar putea realiza vreodată ceva mai înălțător decât iubirea Mea mai presus de orice. De aceea, continuă faci ce știi mai bine, căci nimic altceva nu Mi-ar face o plăcere mai mare, și nu-Mi mai cere o altă sarcină... Îți spun un singur lucru, iubirea inimii Mele: cine Mă iubește așa cum o faci tu poartă în sine o comoară mai sublimă decât ar putea să înțeleagă vreodată toate cerurile la un loc, căci Eu Mă aflu deja în inima sa! În interiorul Meu cresc deja noi și noi ceruri, care mai devreme sau mai târziu vor deveni manifeste! 19. Dar să nu mai vorbim deocamdată despre aceste lucruri! Haide, draga Mea Helena,-Mi din nou un sărut just, după care ne vom continua sfatul, ocupându-ne de bunul mers al universului”. (* - Vezi „Casa Domnului” de Jakob Lorber, n.r.)