----------------------------------- Fire 9.10.2010, 21:59 Capitolul 97 - Despre senzualitate și aroganță. Lui Robert i se cere să-l aducă pe cârcotaș. Filozofia hedonistului. ----------------------------------- Capitolul 97 Despre senzualitate și aroganță. Lui Robert i se cere să-l aducă pe cârcotaș. Filozofia hedonistului. 1. Eu: „Mi-ai dat un sfat cât se poate de bun! Exact așa vom proceda. Dacă vom reuși, aceste suflete își vor păstra viața, dar dacă nu vor fi dispuse să se transforme, atunci fie blestemate în veci! Vom trece imediat la treabă, căci până când aceste arhetipuri umane respingătoare nu vor fi transformate sau distruse, pe pământ nu vor putea crește copaci care să producă fructe bune și coapte. 2. Este mult mai ușor să te lupți cu aroganța decât cu această ciumă! Dacă oamenii au devenit aroganți, orgolioși și dominanți, ei pot fi domoliți cu ajutorul războaielor, al epidemiilor și al sărăciei, care îi vor ajuta rapid să se întoarcă la calea cea dreaptă a smereniei. Un hedonist nu poate fi tulburat însă de nimic! Chiar dacă a luat toate bolile venerice din lume, astfel încât aproape că nu mai poate să meargă datorită slăbiciunii, în timp ce moartea îi rânjește și îl bate pe umăr, el tot nu se simte tulburat. Singurul lucru pe care și-l mai dorește este să găsească o prostituată, oricât de hâdă, care să îl accepte așa cum este! Atunci când adoarme, ultimul gând care îi trece prin minte este la plăcerile trupești, iar când se trezește din somn, primul gând care îi revine în minte este tot la aceste plăceri. Intre cele două momente, își petrece întreaga zi gândindu-se la pasiunile sale desfrânate, pe care încearcă și le satisfacă cu orice preț! Mintea acestui om nu cunoaște altceva decât desfrâul, iar iubirea și prietenia lui sunt sinonime cu satisfacerea simțurilor; pe scurt, întreaga sa viață se rezumă în întregime la plăcerile trupești! 3. Și cât de mare este aroganța născută din această atitudine, care își arată colții ori de câte ori cineva încearcă tulbure această inconștiență derivată din delirul simțurilor, dându-i un avertisment prietenesc! Sfatul bun al acestuia pare un veritabil ghimpe în ochiul celui lipsit de castitate! Aceasta este starea în care se complac aceste suflete în lumea exterioară, și tot în această stare ajung ele aici! 4. Acum, ați înțeles aceste lucruri, propun să facem cu toții o încercare cu cârcotașul nostru, iar rezultatul pe care îl vom obține ne va arăta dacă merită ne continuăm eforturile sau nu”. 5. După aceste cuvinte, îl rog pe Robert să se ducă la cârcotaș și să îl invite cu toată politețea să ni se alăture. 6. Robert își apleacă fruntea cu respect și prietenie, după care îmi spune: „Doamne, acolo unde acționează mâna Ta, este imposibil ca rezultatul final să fie altfel decât unul fericit! Cred totuși că în cazul de față sarcina noastră nu va fi deloc ușoară. Ce-ar fi să le trimitem pe cele 24 de dansatoare în altă parte, către răsărit, acolo unde se află scena lor? La ora actuală, se pare că întreaga atenție a cârcotașului nostru și a grupului din care face parte se îndreaptă către acestea! Privește-l pe cârcotaș: aproape că a început să saliveze, în speranța că se va putea bucura de favorurile fetelor, chit că acestea nu prea îl bagă în seamă! Ce spui, le trimitem pe dansatoare în locul de care vorbeam mai devreme?” 7. Eu: „Dragă frate, Eu susțin orice intenție corectă. Dacă cineva își dă seama că o acțiune este corectă, dar nu trece la fapte, el păcătuiește împotriva inimii sale. De aceea, tot ceea ce consideri că poate fi de ajutor în cazul de față!” 8. Robert se îndreaptă grăbit către dansatoare și le roagă se ducă în altă parte. Fetele îl ascultă imediat. 9. Intervenția lui nu îi face însă nici o plăcere cârcotașului, care îl apostrofează furios pe Robert: „Ce-ți veni?! Până acum, nimeni nu le-a spus nimic acestor fete, ce să facă și unde să stea, dar tocmai când mă pregăteam să le cunosc mai bine, te-a trimis diavolul să le îndepărtezi de mine! fi crezut că toți acei înțelepți din jurul mesei rotunde, care stau cuminți ca niște mielușei și printre care se spune că s-ar număra Adam, Avraam, Moise și mai știu eu cine, ar trebui să te satisfacă! Văd că printre ei se află și Emma-Gundl a mea, ba chiar și Mariandl, ca să nu mai vorbim de femeia primitivă, care s-a transformat între timp într-o zână! Ha, ha! Bănuiesc că nu prea ești satisfăcut de situația actuală, căci pseudo-mântuitorul Iisus pare mult mai apropiat de fete decât tine. Oricum, e limpede că ești îndrăgostit până peste cap de acea Aurora, așa că nu-ți rămâne decât să accepți situația cu exasperare! 10. O, nătâng ridicol ce ești! Cât timp ai trăit pe pământ ai fost un biet măgar, iar aici ai ajuns un bou! În această privință, nu te deosebești prea mult de vitele care se spune că au asistat la nașterea lui Hristos! Foarte bine, nu ai decât să te complaci în această situație! Evreu saxon, cu pretenții de mare intelectual, chiar crezi că nu am tras cu urechea și nu am auzit că puneți țara la cale, ținând un sfat divin pe tema sorții infinității? Am văzut cu această ocazie și ce păreri au contat cel mai mult în luarea deciziilor finale. Se pare că frumoasa Aurora a avut cuvântul cel mai greu de spus, iar voi, vite și măgari ce sunteți, v-ați închinat cu toții în fața «înțelepciunii» ei nemăsurate, ca niște cățeluși care dau din coadă atunci când îi mângâie pe cap stăpânul! O, frumos spectacol ne-a mai oferit marea Divinitate!! 11. Iar acum dorești să atragi și pe mine în această capcană, conducându-mă la marea masă a conferinței pe care o prezidează femeia primitivă, care a rămas neschimbată, dincolo de fardurile strălucitoare ce i-au fost aplicate pe față, și care își dă cu părerea în toate privințele, luând - nici mai mult nici mai puțin - decât decizii fundamentale în ceea ce ne privește pe noi, oamenii, de parcă ar dispune de inteligența necesară!? Ei bine, prietene, dacă ești de părere că vei putea atrage în acest joc penibil, tem că vei mai avea de așteptat o vreme! Frățioare, întoarce-te și spune-le glorioșilor tăi tovarăși că numai un netot ar putea cădea în capcana întinsă de o astfel de creatură, cu tot cu acel măgar care se consideră Iisus. Oricum, transmite-le tuturor salutările mele!” 12. Șocat de această reacție vehementă, Robert îl privește mânios pe cârcotaș, cumpănind ce trebuie să facă în continuare. După ce își recapătă calmul, el îi spune: „Prietene, te-ai grăbit să condamni fără milă, dar nici măcar nu ai ascultat ce am venit să îți spun! Îngăduie-mi mai întâi de toate să-ți spun ce am de spus și abia apoi judecă dacă am venit să îți cer ceva sau nu!” 13. Dar cârcotașul îi ia vorba din gură: „Prietene, chiar dacă nu am urechile la fel de lungi, căci nu sunt un măgar la fel ca și tine, auzul meu este totuși destul de fin, astfel încât am putut asculta tot ce ați discutat la așa-zisa voastră conferință celestă, inclusiv tot ce ați decis acolo. Cu această ocazie, am auzit și decizia voastră legată de nefericiții care și-au permis în lumea exterioară cedeze în fața simțurilor lor, în strictă conformitate cu legile naturii. 14. O, nebuni care vă pretindeți înțelepți ai cerului! Cine este cel care a creat natura, înzestrând-o cu legile sale imuabile, chiar cu propria sa mână omnipotentă? Îți spun eu: Divinitatea! Cum poate păcătui în acest caz un vierme, care nu face altceva decât să acționeze în conformitate cu instinctele sale naturale? După părerea mea, singurii înțelepți sunt cei care se folosesc de legile naturii în avantajul lor, trăind la unison cu ele! Cine crede că se poate ridica deasupra acestor legi, aspirând către nu știu ce beatitudine supranaturală, care nu există nicăieri altundeva decât în creierul lui spălat, nu este decât un netot! Eu unul am trăit exclusiv în acord cu aceste legi, așa că nu văd ce Dumnezeu m-ar putea judeca pentru faptele mele!” 15. Păstrându-și tonul măsurat, Robert îi răspunde: „Ascultă, prietene, îmi dau seama că ești încă supărat din cauza distanței cuvenite pe care am pus-o între tine și cele 24 de dansatoare, absolut necesară însă, din cauza simțurilor tale încă impure. Îți cer însă te calmezi și să judeci situația cu discernământ, pentru a-ți da seama dacă acțiunea mea a avut la bază o motivație bună, rea sau stupidă! 16. Văd că insiști la nesfârșit pe tema legilor naturii, încercând să faci să cred că trebuie să fii nebun ca să nu te folosești de aceste legități pentru a-ți justifica pasiunile desfrânate. Dar eu te întreb, prietene: cum justifici faptul că după o viață trăită în astfel de plăceri, care nu durează niciodată prea mult, omul se scufundă într-o mare suferință fizică și morală, absolut incurabilă, din care nici chiar Dumnezeu nu îl mai poate salva, ca să spun așa? Natura sa devine amorțită, sufletul său se întunecă, iar spiritul său este ucis treptat. 17. Spune-mi, nu crezi că acest om ar fi putut duce o viață mai sănătoasă și mai frumoasă din punct de vedere fizic și spiritual dacă nu ar fi urmat cu atâta fidelitate aceste așa-zise legi ale naturii (în realitate, ale instinctelor sale inferioare), atrăgându-și astfel iadul asupra sa? Nu ești de părere că, respectând o legitate inferioară, el încalcă o altă lege, la fel de naturală ca și prima, dar superioară? Dacă ți-ai consacrat viața cu atâta credință respectării primei legi, de ce nu ai făcut nimic pentru a o respecta și pe a doua? 18. Tu spui: ce Dumnezeu m-ar putea judeca pentru că am respectat legile naturii? - Dar eu te întreb: nu a stabilit Dumnezeu însuși o altă lege, mai represivă decât prima, ca o consecință a respectării cu prea mare strictețe a primei legi? 19. Recunosc că Dumnezeu a fost cel care a creat toate legile naturii, dar tot El l-a înzestrat pe om cu rațiune și bun simț, astfel încât să își poată controla instinctele trupești primordiale, aplicându-le doar moderat și în condițiile respectării ordinii divine, adică în cadrul instituției sacre a căsătoriei. Tot El a stabilit însă pedepse severe pentru încălcarea legilor morale, veghind ca oamenii să nu cadă pradă exceselor. 20. Experiența ne învață singura cale care conduce către fericire este calea de mijloc. Cum poți, în aceste condiții,-i numești măgari pe cei care trăiesc la unison cu ordinea divină? 21. La urma urmei, ce plăcere reală ai experimentat tu în decursul vieții tale terestre, iar mai recent în timpul vieții spirituale care ți-a fost acordată? Cât timp ai trăit pe pământ, nu ai făcut decât să te cerți neîncetat cu soția ta. Prostituatele ți-au mâncat toți banii, băgându-te în datorii din care nu ai mai reușit apoi să ieși. Cu doi ani înainte să părăsești planul fizic, o prostituată italiană ți-a transmis o boală venerică, înjunghiindu-te astfel pe la spate. Te-ai lăsat apoi pe mâna doctorilor, care și-au bătut și mai tare joc de trupul tău suferind, ciopârțindu-l în fel și chip! În loc să te ajute, starea ta de sănătate s-a înrăutățit și mai mult, lucru care nu te-a împiedicat să îi îngropi în aur, în speranța că îți vor alina suferințele. Ar fi continuat să te păcălească astfel ani la rând, dacă nu ar fi venit episodul cu bătălia de la Viena, care ți-a întrerupt viața mizerabilă! Spune-mi, ce părere ai în aceste condiții despre cea de-a doua lege, cea morală, și cum ți se pare fericirea de care te bucuri în această lume?”