----------------------------------- Acustic 21.11.2010, 23:17 Capitolul 21 - Tămăduirea ucigașilor posedați ----------------------------------- Capitolul 21 Tămăduirea ucigașilor posedați 1. Când am ajuns la cei cinci, aceștia au început de îndată scoată niște urlete și zbierete îngrozitoare, și să îi blesteme pe toți cei care se apropiau de ei. 2. Eu însă le-am cerut soldaților, lui Iulius și lui Cyrenius să se dea puțin înapoi și le-am spus apoi celor câțiva soldați rămași lângă condamnați: “Dezlegați-i acum; căci în felul acesta nu se poate face nimic cu ei!” 3. Soldații și-au dat seama că aveau să se petreacă lucruri deosebite, dar întrucât cei cinci erau atât de puternici și foarte furioși, ei se temeau că am putea avea necazuri odată cu eliberarea lor. Era ca și cum ai fi dat drumul la vreo douăzeci de tigri printre oameni! 4. Le-am spus atunci pe un ton poruncilor: “Vă spun acum să faceți cât mai repede ce v-am poruncit: neîmplinindu-Mi porunca, puteți da repede de necazuri încă și mai mari!” 5. După amenințarea aceasta a Mea, soldații s-au pornit, cu mare prudență însă, facă ceea ce le poruncisem. 6. Iar când cei cinei au fost în sfârșit eliberați din lanțuri, ei s-au repezit spre Mine, s-au prosternat în fața Mea și au strigat: “O, Tu, atotputernice fiu al lui David, acuma, ne-ai eliberai în parte, salvează-ne și de la pieirea veșnică! Nu ne temem de moartea trupului, ne temem în schimb de pieirea veșnică! Căci în noaptea aceasta am avut parte, pe lângă îngrozitoarele chinuri trupești, și de viziunea chinurilor cumplite la care ne vor supune spiritele afurisite ale iadului! De aceea, Te rugăm ca, pentru crimele noastre, ne supui Tu trupurile stricate - timp de o sută de ani - la cele mai cumplite chinuri aici, pe pământ, dar iartă-ne de înspăimântătoarele chinuri veșnice ale iadului, care ne îngrozesc atât de tare!” 7. Aceste vorbe erau izvorâte chiar din sufletele celor cinci, într-un moment în care duhurile diavolești, care le posedau sufletul și care le înfățișaseră și iadul în întreaga grozăvie a lui, nu vorbeau dinlăuntrul lor; în clipa următoare însă, cei necurați și-au făcut din nou simțită prezența în trupurile celor cinci și au strigat de parcă strigau o mie de glasuri prin gura lor: „Ce cauți tu aici, om josnic și nenorocit? Dorești oare să-ți masori forțele cu noi, niște zei atotputernici? Încearcă numai și va fi ultima ta luptă! Înapoi, nemernicule, sau le vom face praf și pulbere, și te vom zbura în toate vânturile!” 8. Atunci Eu am spus: “Cu ce drept oare îi torturați voi pe acești cinci oameni de mai mulți ani de zile? Cine v-a încredințat vouă lucrarea aceasta? Aflați dar că v-a sunat ultimul ceas! Eu, cel numit de voi «josnicul» și «nenorocitul», poruncesc acum să-i părăsiți de îndată și pentru totdeauna pe acești cinci oameni și să retrageți imediat în adâncurile iadului vostru!” 9. Diavolii însă au începui să urle, rostind într-un muget oribil: “Dacă puterea ta ne poate sili s-o facem, trimite-ne mai bine printre furnicile cele albe din Africa; căci este mai bine între ele, decât în iadul nostru!” 10. “Nu”, am spus Eu, “pentru voi și pentru toți cei de teapa voastră nu am nici o milă în sufletul Meu, pentru că nici voi nu ați avut milă de cei a căror viață ați nimicit-o în cele mai cumplite chinuri, în ciuda rugăminților lor fierbinți de îndurare; de aceea, afară cu voi, căci nu există mila și scăpare!” 11. Și. la porunca Mea neînduplecată, duhurile rele au ieșit din trupuri, aruncându-i la pământ pe cei cinci. 12. Eu însă am continuat: “Acuma pieriți de aici, ticăloșilor! Dispăreți în iadul vostru, iar acolo vă veți primi răsplata ce vi se cuvine!” 13. Duhurile rele însă au rămas pe loc, cerșind milă și îndurare, spunând că ele fac mereu rău numai ca urmare a naturii lor. 14. Atunci Eu am spus: “Dar sunteți înzestrați totodată și cu puterea de a face bine, căci aveți viziunea binelui și a răului; însă voința voastră înfumurată și neîmblânzită este rea și de aceea nu veți avea parte de nici o îndurare sau milă! Voi înșivă vreți să suferiți și să fiți chinuiți: suferiți deci și chinuiți-vă după vrerea voastră! Căci ordinea Mea este veșnică și de nestrămutat, lucru pe care voi îl știți prea bine. La fel, cunoașteți ce aveți de făcut pentru a avea și voi parte de ordinea veșnică; întrucât însă o răstălmăciți spre răul vostru, aveți acum parte de paguba pe care ați făcut-o voi înșivă, așa că dispăreți din fața Mea!” 15. Și atunci s-a auzit un tunet asurzitor; fum și flăcări au țâșnit din pământ, și o prăpastie adâncă, apărută chiar atunci, a înghițit târâturile acelea nenorocite. Căci duhurile alungate s-au înfățișat ochilor oamenilor ca niște șerpi negri ca smoala, care apoi au fost înghițiți cu toții de prăpastia fumegândă deschisă în pământ, lucru care i-a înspăimântat într-atâta pe toți cei de față, încât cu toții se simțeau chinuiți de febră. 16. Eu însă M-am adresat lui Marcu, el aflându-se deja lângă Mine cu pâine, vin și sare, și i-am spus: “Dă-le acum repede celor cinci puțin vin, apoi puțină pâine cu sare!” 17. Și, atunci, fiii lui Marcu i-au ridicat de jos pe cei cinci și le-au turnat pe gât puțin vin. După care, aceștia și-au venit repede în fire, fără știe însă ce se petrecuse cu ei. 18. Eu le-am spus: “Luați acum puțină pâine cu sare, și apoi încă puțin vin, și vă veți recăpăta îndată puterile și deplina limpezime a minții!” 19. Iar ei au gustat pâine cu sare, cum le poruncisem, și, după câtva timp, au mai luat o înghițitură de vin, și apoi s-au ridicat de jos, deși arătau încă foarte rău, fiind palizi și foarte slăbiți. 20. Iar Cyrenius M-a întrebat cu mare sfială ce avea să se petreacă în continuare cu cei cinci: dacă vor fi eliberați de tot, sau dacă ar trebui duși în vreun loc anume spre a fi îngrijiți de oameni pricepuți. 21. Eu i-am răspuns: “Nu-ți mai face griji acum; mâine avem să ne dăm mai bine seama ce trebuie făcut cu ei pe viitor! Dacă vor fi îngrijiți astăzi cum se cuvine, atunci își vor reveni cât se poate de repede. Acum însă va trebui să-i lăsăm să se mai odihnească puțin, iar tu, Marcu, cere să ne mai aducă și niște ulei! Lanțurile strânse și funiile le-au umplut pielea de răni, iar acestea trebuie frecate cu ulei și vin ca să se vindece repede!” 22. Marcu a adus degrabă uleiul, iar fiii lui s-au apucat să-i ungă cu această grăsime, lucru care le-a făcut foarte bine celor cinci, ei înșiși mărturisind că le face foarte bine; apoi, unul după altul, au încercat să facățiva pași, ceea ce la începui a fost puțin mai greu, dar apoi au reușit tot mai bine. 23. Iar când, după vreun ceas, cei cinci oameni salvați s-au simțit mai bine, ei au început să întrebe unde se află și ce s-a întâmplat cu ei. 24. Iar Marcu, aflat împreună cu fiii săi cel mai aproape de cei cinci oameni însănătoșiți, le-a răspuns: “Ați fost foarte bolnavi și în această stare ați fost aduși aici ieri după-amiază; aici însă tocmai se afla vestitul Mântuitor din Nazaret, care știe să le dea oamenilor, oricare ar fi boala lor, cel mai sigur ajutor, și acest Mântuitor v-a ajutat și pe voi. O să-L cunoașteți cu siguranță mai bine în curând.”