----------------------------------- 1% 27.11.2010, 22:23 Corespondența ----------------------------------- CORESPONDENȚA Legea ocultă a Corespondenței este o Lege situată la baza oricărei reflecții simbolice afirmându-se chiar că ea este rațiunea de a fi a oricărui simbolism deoarece orice expresie nu poate decât să fie tradusă în acest mod particular pentru a putea pretinde să enunțe o analiză validă simbolică. Ținând de Principiul dumnezeiesc, din care își extrage substanța, deoarece Lumea nu este decât efectul originar al Logosului divin rostit la începutul timpurilor, Legea Corespondenței permite traducerea Planului superior în planul manifestării, prin intermediul legăturilor și corespondențelor nu imediat perceptibile și care, toate acestea, structurează armonia și echilibrul general al diferitelor planuri. Vom înțelege astfel că legile Domeniului material se găsesc într-o strânsă dependență de Legile Domeniului spiritual, întrucât ele particip㠖 și unele și celelalte – la Unitatea principială și originară pe care ele nu fac decât să o traducă. Această unitate explică de altfel de ce fiecare element al Universului este înscris într-un strâns raport de analogie cu toate celelalte elemente ale acestuia. Ca reprezentare a Legii unității, figura omului universal este o reprezentare perfectă a acestei corespondențe generale.