----------------------------------- 1% 27.11.2010, 23:06 TU sau CELĂLALT ----------------------------------- 2. TU sau CELĂLALT Iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de celelalte aspecte ale vieții – ființe, animale, plante, copaci, etc. – provine de fapt din același dinamism tainic al ființei noastre, pe care învățații gnostici l-au denumit apetit. Cele două tipuri de iubire sunt distincte, deși în același timp ele sunt inseparabile. Această relație non-duală se evidențiază însă cel mai bine față de celălalt sau, cu alte cuvinte, în iubirea față de semenul nostru, adică în iubirea față de Tu. Tu nu este nici Eu, nici non-Eu. Relația dintre Tu și Eu este practic neduală deoarece nu există un Tu fără un Eu, nici viceversa, nu există un Eu fără un Tu. În cazul iubirii umane predomină iubirea lui Tu. Acesta, adică Tu, reprezintă poate proiecția sau locul cel mai important și totodată universal pentru a-L putea descoperi și simți cel mai ușor și într-un mod fascinant pe Dumnezeu. Cu toate acestea nu putem limita experiența extatică a fuziunii cu Dumnezeu doar la experiența lui Tu. În această direcție să ne amintim că înțelepciunea tuturor tradițiilor spirituale autentice ne prezintă diferite modalități în care survine inefabila experiență spirituală a iluminării: -În cadrul sistemului Jnana Yoga aceasta apare prin intermediul discriminării între ceea ce este real și ceea ce este fals și efemer. În acest caz Dumnezeu este perceput ca fiind Eu. -În cadrul sistemului Bhakti Yoga aceasta apare prin intermediul dorinței înfocate a inimii de a se umple cu prezența și iubirea divină Cea fără de sfârșit. În acest caz Dumnezeu este perceput ca fiind Tu. -În cadrul sistemului Karma Yoga aceasta apare prin intermediul empatiei profunde a creaturii, adică a omului, cu actul divin care în cadrul manifestării este săvârșit în și prin intermediul său de Creator sau, altfel spus, de Dumnezeu. În acest caz Dumnezeu este perceput ca fi El, Modelul Suprem de urmat sau Artistul care crează. Diferitele școli ale spiritualității, care s-au desprins precum ramurile din trunchiul principal care este simbolizat de sistemele Jnana Yoga, Bhakti Yoga sau Karma Yoga, sunt în general vorbind binecunoscute mai ales în tradiția orientală și ele conduc de asemenea pe aspirant la starea de îndumnezeire întocmai ca și sistemul surs㠖 în metafora noastră trunchiul – din care ele au provenit. Așa după cum am precizat, prima cale – Jnana Yoga – conduce la experiența profund spirituală a lui Eu Unic și Suprem, AHAM, care este Supremul Subiect Conștient. Totuși aici ne confruntăm cu un paradox deoarece Eu nu poate fi experimentat. Într-adevăr, cum am putea oare să-L cunoaștem pe Cel care cunoaște? De fapt, dacă aceasta ar fi cu putință, noi l-am transforma atunci pe Cel care cunoaște în obiect de cunoscut. Prin urmare noi nu putem avea experiența lui Eu așa cum de pildă ne-am obișnuit să avem experiența lui Tu, deoarece prin însăși natura ei această experiență, adică experiența lui Eu, este non-duală. Pe de altă parte calea iubirii frenetice și a devoțiunii – Bhakti Yga – îl descoperă pe Dumnezeu ca fiind Tu, adică Cel căruia i se adresează toate rugăciunile. Totuși nu se poate afirma că, în totalitate, pe această cale experiența lui Dumnezeu este numai experiența lui Tu, deoarece experiența a ceva anume reprezintă un aspect personal sau altfel spus Eu trebuie să fie Subiectul acelei experiențe. În aceste condiții a-L simți pe Dumnezeu reprezintă o experiență complexă care nu implică un Tu căruia noi i ne adresăm de obicei, ci mai curând ea este ca un Eu care se adresează nouă înșine, adică un fel de Tu a lui Dumnezeu. Prin urmare, experiența profundă a perceperii lui Dumnezeu este mai ales personală, deoarece noi nu suntem altceva decât însăși această experiență a lui Dumnezeu în noi înșine, în care practic noi ne descoperim ca fiind chiar acel Tu pe care de fapt noi îl invocăm. Această revelație confirmă imediat adevărul faimoasei afirmații din tradiția înțelepciunii orientale: „Tu ești Acela”; TAT TVAM ASI. Această sui-generis descoperire reprezintă o revelație profundă a Spiritului din noi înșine în care Dumnezeu ni se descoperă, adică ni se revelează în aspectul de Tu. Inițiativa este a noastră, însă Eul nostru veritabil nu reprezintă decât un Tu a lui Dumnezeu, altfel, afirmația „Tu ești Acela” din Upanișade exprimă de fapt adevărul că Eu sunt Tu, iar Dumnezeu este Unicul și Supremul Eu. Astfel, noi înțelegem atunci că noi suntem de fapt pe deplin și în eternitate fuzionați cu Realitatea Supremă care este Nirguna Brahman, adică Brahman cel fără atribute – Dumnezeu fără atribute din tradiția vedantică - păstrându-ne totuși individualitatea în manifestare, ceea ce se referă la aspectul de Saguna Brahman - adică Brahman cel cu atribute sau altfel spus Dumnezeu Cel cu atribute din tradiția vedantică. În consecință, această manieră de a-L descoperi pe Dumnezeu în tot ceea ce ne înconjoară și mai ales în aproapele nostru pe care îl iubim ca pe noi înșine, reprezintă modalitatea cea mai fericită, cea mai la îndemână și totodată cea mai ușoară și mai umană de a fuziona cu Dumnezeu. Atunci mai ales descoperirea lui Dumnezeu în aproapele noastru este precum descoperirea unui Tu divin. Pentru a înțelege mai bine aceste aspecte trebuie să luăm în considerație faptul că între Tu și Eu nu există propriu-zis o relație dialectică, cu alte cuvinte aici nu există neapărat o relație de condiționare reciprocă, ci mai curând aceasta este o relație plină de fericire și de dialog non-dual. Astfel Tu nu este Eu, dar în același timp Tu nu este nici non-Eu. O interpretare mult mai adecvată este aceea în care afirmăm că Tu se află între Eu și non-Eu. În acest fel Tu este Tu a lui Eu, iar Eu este totdeauna un Eu a lui Tu. Având în vedere aceste aspecte relativ abstracte ale condiției noastre spirituale putem afirma că în însăși momentul în care Eu se cunoaște ca fiind Tu se atinge astfel în mod spontan Eliberarea spirituală care în esență reprezintă fuziunea profundă cu ființa lui Dumnezeu. Așadar, a-L simți în mod plenar pe Dumnezeu reprezintă de fapt experiența spirituală a lui Tu, ceea ce ne pune însă atunci în imposibilitatea de a avea experiența lui Eu, deoarece atunci Eu nu mai poate constitui o experiență personală fără ca să se obiectiveze în prealabil ca fiind Tu. Tradițiile spirituale ne avertizeză însă adeseori că acesta este aspectul de imanență a lui Dumnezeu Tatăl. Pe de altă parte, doar pornind de la această imanență a lui Tu este posibilă descoperirea transcendenței care, în acest caz, reprezintă punctul final al călătoriei noastre spirituale. Privită din această perspectivă iubirea, care atunci reprezintă atât punctul de plecare sau Alfa, cât și punctul de sosire sau Omega, este prezentată în Vede ca fiind însăși sămânța esențială a Spiritului - aceasta este reprezentat mai ales în Atarva Veda, cap. XIX, sutra 52 - și totodată prima dintre manifestările lui Dumnezeu – aceasta apare în Atarva Veda, cap. IX, sutra 19. Iar în scrierile creștine se afirmă totdeauna iubirea este Dumnezeu însuși. Celebrul aforism „Cunoaște-te pe tine însuți” care exista pe frontispiciul Templului din Delphi nu poate fi prin urmare adevărat decât în măsura în care Eu-însumi este cunoscut de veritabilul nostru Alter sau, altfel spus, de Celălalt, adică Tu. Acest aspect este sugerat și în prima Scrisoare către Corinteni 13.12 din Noul Testament în care se afirm㠄noi nu putem cunoaște decât în măsura în care noi suntem cunoscuți”. Cunoașterea este deopotrivă activă și pasivă, implicând noțiunile de Eu și Tu care sunt intim corelate. Adevăratul Tu este Sinele Nemuritor Atman care se află în fiecare dintre noi și tocmai datorită existenței Sinelui Suprem Atman din noi suntem capabili să ajungem să-L simțim apoi pe Dumnezeu. Însă, această profundă și totodată inefabilă experiență spirituală nu poate fi concepută în afara unei iubiri copleșitoare care atunci este completă, liberă și universală.