----------------------------------- 1% 8.12.2010, 03:50 Capitolul 149 - ÎNTREBAREA STRĂINULUI ABEDAM ----------------------------------- Capitolul 149 ÎNTREBAREA STRĂINULUI ABEDAM(11 noiembrie 1841) 1. Abedam cel cunoscut i-a spus atunci lui Enoh: “Mult iubitul meu frate întru Abba Emanuel! Simt acum cu claritate că nu fac parte dintre cei treziți, acest lucru fiind poate cel mai evident din viața mea. 2. În ceea ce îi privește pe ceilalți, frate Enoh, o ființă de seama mea, cu o înțelegere asupra vieții atât de limitată, nu se poate pronunța. 3. Dar, între noi fie vorba, în marea mea prostie, mie mi se pare că el i-a captat deja atenția iubitului nostru părinte, Adam”. 4. La care, Enoh i-a răspuns: “Ascultă, cuvintele tale sună oarecum prostesc, dar poți să fii convins că dacă ai observat noaptea dinlăuntrul tău, tu ești deja trezit. Căci dacă ai continua să dormi, tu nu ai observa noaptea din interiorul tău, ci ai visa că te afli în plină zi. Visătorul nu este niciodată conștient că doarme și visează. 5. Iată care este părerea mea: înainte de apariția Tatălui preasfânt și preaplin de iubire, sub înfățișarea lui Emanuel Abba, noi dormeam și visam cu toții; dar venind la noi, El ne-a trezit pe toți. Și iată, noi am devenit treziți, dar nu în timpul zilei, ci numai în noaptea inimilor noastre; iar dacă Emanuel nu ne-ar fi ajutat în acest fel, noi am continua să dormim în plină zi a visului nostru mortal. 6. Se știe însă noi înșine avem un vechi obicei, potrivit căruia ne trezim copiii cu o oră înainte de răsăritul soarelui, pentru ca ochii lor slabi să se obișnuiască gradat cu lumina puternică a zilei, pentru a nu fi răniți de aceasta. Ei bine, crezi tu oare că noi acționăm mai înțelept decât Emanuel? 7. O, ascultă, chiar El este cel care ne-a învățat acest obicei, datorită înseși naturii noastre trupești. Dar oare nu este ochiul spiritului mai valoros decât cel al trupului? 8. Dacă noi acționăm astfel în beneficiul ochilor noștri fizici, crezi tu oare că Domnul ar fi mai puțin milostiv în ceea ce privește ochii spiritului nostru? 9. O, mult iubitul meu frate Abedam, ascultă, ceea ce face Domnul este întotdeauna bine făcut și înțelept! 10. Noi suntem treziți, și am face dovada celei mai mari lipse de recunoștință față de Tatăl atât de bun și de sfânt să nu recunoaștem ce a făcut pentru noi. Totuși, noi am fost treziți la miezul nopții, iar aceasta numai datorită supremei iubiri a lui Abba; dar acum este de datoria noastră nu adormim la loc. nu uităm că ziua spiritului este mai puternică decât cea a trupului. Astfel se explică de ce este necesar să fim treziți la miezul nopții, spre folosul ochiului spiritual. Căci cei care vor continua să doarmă în plină zi vor fi cu siguranță uciși de lumina puternică a zilei. înțelegi, dragul meu frate?” 11. După aceste cuvinte ale lui Enoh către Abedam, străinul Abedam s-a întors către cei doi și le-a adresat următorul discurs, demn de toată atenția: 12. “Mult iubiții Mei prieteni! Adevăr vă spun, urechea Mea nu a pierdut nici măcar un cuvânt din conversația voastră. Tu, Abedam, ești trezit, căci ai observat noaptea dinlăuntrul tău, și continui să fii conștient de ea. Cât despre tine, Enoh, tu ești viu și trezit, căci ai fost conștient chiar în momentul în care Tatăl te-a trezit, și de ce. Iar tu intuiești perfect sosirea marii zile. 13. I-ai vorbit frumos fratelui tău, și fiecare din cuvintele tale a fost deja înregistrat cu literele de foc ale stelelor în cartea vieții eterne. Îți voi pune însă în continuare o întrebare la care doresc să-Mi răspunzi. Căci fără răspunsul la această întrebare, toți cei de faț㠖 oricât de puternic ar fi fost treziți – vor rămâne mai mult sau mai puțin somnolenți, iar această stare este chiar mai rea decât cea a somnului propriu-zis. 14. Și iată care este această întrebare atât de importantă: care este diferența vizibilă dintre seara târziu, miezul nopții și dimineața devreme? 15. Iată, această întrebare derivă din chiar ordinea eternă a lui Dumnezeu. Cel care doarme nu recunoaște nici o diferență de-a lungul întregii nopți, tocmai fiindcă doarme. El își deschide ochii atunci când vine marele Deșteptător – ca un vânt puternic la miezul nopții – dar numai pentru a se întoarce apoi pe partea cealaltă și a adormi la loc, pentru a visa până când răsare soarele. Când se trezește, el evită lumina și caută umbra deasă, pentru a se ascunde în ea. 16. Mai există și unii care chiar se ridică din pat, se freacă la ochi și își întind membrele, dar rămân somnolenți până la răsăritul soarelui, se fâțâie de colo-colo, iritați, și nu știu niciodată ce oră este. Ei continuă se gândească la somnul cel dulce, dar nu se gândesc deloc la ziua care va veni. Iar dacă cineva le sugerează se îmbrace, ei continuă rămână inactivi și dezbrăcați până la răsăritul soarelui, și ar prefera să se reîntoarcă mai degrabă la momentul de seara târziu decât să se îndrepte către dimineața vieții ce stă răsară. 17. Cu adevărat, pentru aceștia, noua zi nu va aduce nimic plăcut. 18. În schimb, cel pe deplin trezit se bucură de faptul că este trezit încă din primul moment al trezirii sale, și el îl laudă chiar la miezul nopții pe marele Deșteptător. El își dă seama rapid ce oră este și recunoaște diferența dintre seara târzie, miezul nopții și dimineața devreme. 19. El așteaptă noua zi cu fiecare respirație a sa, iar primul răsărit îi umple spiritul cu o bucurie mai mare decât toate cerurile vizibile. 20. Vedeți așadar, mult iubiții Mei prieteni, cât de important este răspunsul la această întrebare, motiv pentru care am adăugat această explicație mai amplă, pentru a vă ajuta să-l găsiți mai ușor. Așadar, aștept răspunsurile voastre, unul câte unul, desigur, numai dacă doriți să mi le dați. Amin!” 21. Abedam cel cunoscut i-a spus atunci, prompt, lui Enoh: “Frate, cuvintele tale anterioare, adresate prostiei mele, mi-au deschis ochii astfel încât acum pot vedea cu claritate la ce oră din noapte am fost trezit din somnul meu – eterne mulțumiri marelui și preasfântului Deșteptător! – iar acum sunt cât se poate de conștient că sunt pe deplin trezit, și de ce. Dar frate, ce mai întrebare! O, mult iubitul meu tiz, este limpede că întrebarea ta nu a crescut pe sărmanul nostru sol. Eu unul simt limpede că nu voi fi în stare să răspund la întrebare. 22. Este limpede că sunt trezit – iar pentru aceasta, îi mulțumesc acum plin de recunoștință și de iubire Domnului – dar în ce măsură există încă o anumită somnolență în starea mea de trezire, aceasta nu-mi pot da seama. De aceea, îți va rămâne ție – dragul meu Enoh – sarcina de a da răspunsul la această întrebare atât de importantă, dacă aceasta îți este voia. Amin!” 23. Iar Enoh i-a răspuns astfel lui Abedam cel cunoscut: “Ascultă, dragul meu frate, mie mi se pare că mult iubitul nostru prieten a inclus deja răspunsul în întrebarea sa, astfel încât depinde numai de noi, nu atât să-i răspundem la întrebare, cât să recunoaștem răspunsul din interiorul ei, iar apoi să îl integrăm în viața noastră. 24. Căci iată ce cred eu: din inima celui care a pus o asemenea întrebare izvorăște simultan un șuvoi de bunăvoință inexprimabilă. Și poți fi convins că acesta nu simte nici o dorință ne testeze numai pentru propria bucurie a înțelepciunii sale de nepătruns pentru noi, ci mai degrabă se bucură în secret că revarsă asupra noastră tot felul de daruri noi și nemaivăzute. înțelegi, Abedam?” 25. Străinul Abedam i-a cuprins atunci pe cei doi cu brațele sale, i-a ridicat de la pământ, după care i-a așezat cu blândețe la loc și a început următoarea explicație: 26. “Mult iubiții Mei, există o mare credință în inimile voastre. În tine, Enoh, există o lumină născută din iubire, iar în tine, Abedam, există iubirea născută din lumină. Ambele sunt bune și surprind semnificația ordinii divine, în timp ce fântâna vieții țâșnește neîncetat și cu bucurie în sus, către marea zi eternă. 27. Dar seara târzie, miezul nopții și dimineața devreme nu se succed niciodată în timpul zilei, ci sunt lăsate mult în urmă, și trec una după alta. 28. Totuși, făcând parte din aceeași ordine divină, ele sunt necesare vieții, la fel cum solul este necesar sămânței. Astfel, seara târzie este momentul semănatului, după care sămânța se odihnește în pământ, miezul nopții – momentul în care noua viață încolțește și iese la suprafață, iar dimineața devreme – momentul în care roua se revarsă asupra materiei, hrănind astfel noua viață. 29. Cel mai adesea, roua cade mult înainte de răsăritul soarelui, situație similară cu cea de care vorbim acum. 30. Iată, ziua Domnului nu este la fel ca ziua pământului, căci atunci când vine, ea vine singură și nu mai este urmată niciodată de noapte. Astfel se explică și noaptea precedentă, care face parte din ordinea divină, fiind prevestitoarea marii zile. 31. Dar ce ființă vie ar dori să mai rămână în noapte? Dacă ea nu s-a trezit încă, oare nu va dispărea și ea odată cu noaptea atunci când vine ziua cea mare? 32. Iată, acestea sunt marile diferențe. De aceea v-am ridicat pe amândoi în sus, pentru a înțelege aceasta, și pentru a vă orienta către viață. Urmăriți să înțelegeți acest lucru, și rămâneți împreună cu Mine, la fel cum Eu rămân cu voi. Deocamdată însă, păstrați aceste cuvinte pentru voi, până mâine. Amin!”