----------------------------------- 1% 10.12.2010, 03:09 Capitolul 153 - ÎNTRE ENOH SI ABEDAM CEL CUNOSCUT SE NAȘTE O FRĂȚIE ADEVĂRATĂ ----------------------------------- Capitolul 153 ÎNTRE ENOH SI ABEDAM CEL CUNOSCUT SE NAȘTE O FRĂȚIE ADEVĂRATĂ(16 noiembrie 1841) 1. După acest discurs ținut de Abedam cel cunoscut, toți cei de față au rămas uimiți, neștiind ce să-i răspundă. 2. După o vreme, Enoh s-a ridicat, i-a întins mâna lui Abedam și i-a spus: 3. “Cu siguranță, mult iubitul meu frate Abedam, nu ar fi deloc împotriva ordinii divine dacă, din când în când, copiii s-ar ridica în fața celor înțelepți ca predicatori ai înțelepciunii și ar mai îndrepta din nebuniile învățătorilor care se consideră singuri extrem de înțelepți. Trebuie să recunosc că mi-ai luat o mare povară de pe inimă. 4. Cât de fericit și de împăcat întru Domnul aș fi putut fi încă cu mult timp în urmă, dacă fi putut auzi cuvinte precum cele pe care tocmai le-ai rostit. 5. De aceea, va rămâne de-a pururi adevărat că: ceea ce Domnul ia de la cei înțelepți, El le dăruiește din abundență celor slabi și copiilor. 6. Da, acesta este un mare adevăr! Cel care îl explorează pe Dumnezeu nu face altceva decât să-L ofenseze și să-și demonstreze prostia. El merge din necaz în necaz, în timp ce copilașii cei mici, fericiți și lipsiți de griji, primesc direct din mâna Tatălui preasfânt pâinea prețioasă a adevăratei vieți eterne, cu bucurie și recunoștință. 7. O, cât de mare este nebunia oamenilor!” 8. Iar Abedam cel cunoscut a adăugat: “Și să nu uităm prostia mea, dragul meu frate Enoh. Căci tu știi prea bine cum stăteau lucrurile nu cu mult timp în urmă. 9. Oricum, ceea ce am spus eu este atât de evident, încât chiar și un orb și-ar fi dat seama pe loc. 10. Eu însă nu voi putea fi niciodată învățătorul tău, ci dimpotrivă, tu vei fi întotdeauna învățătorul meu. Amin!” 11. Iar Enoh i-a spus lui Abedam: “Frate Abedam, ce crezi tu că mai poți învăța de la mine? Poate doar puțină nebunie în plus, pentru a o adăuga la libertatea ta? 12. Iată, eu însumi sunt la fel ca tine, și nu aș da nici cea mai mică picătură de iubire pentru întreaga înțelepciune a pământului. De aceea, eu nu am vorbit niciodată ca urmare a propriilor mele impulsuri vane, ci numai inspirat de spiritul divin lăuntric, de multe ori neștiind ulterior ce am vorbit, căci în realitate nu eu vorbisem, ci spiritul divin, care li sa adresat celor din jurul meu prin gura mea sărmană. 13. Iată, frate, din acest punct de vedere nici unul dintre noi nu are un avantaj asupra celuilalt. Acum a apărut însă ceva care mă transformă într-un prost în fața ta, și anume faptul că eu am meditat adeseori asupra lucrărilor Domnului, și – așa cum prea bine spuneai – le-am cam evaluat în funcție de diferite criterii. 14. Ei, acum spune-mi și judecă singur, care dintre noi doi are un avantaj mai mare asupra celuilalt, fiind astfel îndreptățit să îi fie învățător și un veritabil exemplu? 15. Venind mai devreme pe drum, eu ți-am dat o lecție, dar pe atunci nu te cunoșteam așa cum te cunosc acum, și astfel, lecția mea s-a dovedit doar un abuz în fața dreptului iubirii divine. Totuși, dacă ți-am spus acele cuvinte, am făcut aceasta nu pentru a-ți dovedi că sunt mai trezit decât tine, ci din cea mai pură iubire pe care ți-o purtam. Iată însă acum regret chiar și acest lucru, căci eu îl învățam pe acela care s-a dovedit marele meu învățător în ale umilinței”. 16. La care, Abedam cel cunoscut i-a răspuns lui Enoh: “Frate, nu mă întrista, eu nu sunt fericit decât dacă aflu pe treapta cea mai de jos; de îndată ce mă ridici un pic, fericirea mea dispare, căci iată, natura mea însăși face ca să nu pot cunoaște fericirea decât prin smerenia cea mai mare. 17. De ce să-l ridice un frate pe celălalt mai presus de el însuși, fără nici un motiv aparent? 18. Frații trebuie să rămână mereu frați, și nimic mai mult. Dacă unuia dintre ei îi lipsește ceva, celălalt trebuie să se grăbească în ajutorul lui, dându-i din propria sa rezervă, și viceversa, astfel încât nici unul să nu fie în avantaj față de celălalt. Cui i-ar putea folosi dacă unul din frați este mai inspirat decât celălalt – de regulă, fiindcă Domnul dorește ca el să-i fie de folos fratelui său – iar acesta din urmă începe să-l idolatrizeze? 19. De aceea, rămâi dragul meu frate Enoh, și dăruiește-mi – ca un adevărat frate – din marea ta abundență, ceea ce observi că-mi lipsește. Și nu regreta niciodată i-ai dat ceva fratelui tău, iar eu voi face la fel. Dacă toți vor acționa în acest fel, cu greu se va mai putea ajunge la ceartă, iar eu cred cu convingere că un asemenea comportament între frați își are sorgintea în însăși ordinea divină, încă de la începutul eternității. De aceea, haide să rămânem de-a pururi frați. Amin!” 20. Emoționat până la lacrimi, Enoh l-a îmbrățișat pe Abedam, dându-i un sărut frățesc, și i-a spus: 21. “Da, fratele meu întru Domnul și întru iubirea divină, ai doborât un arbore dintr-o singură lovitură. Cât de simple și cât de divin adevărate sunt cuvintele tale; și așa vor rămâne ele întru eternitate. 22. Așadar, vom rămâne frați, iar aceasta nu doar temporar, ci de-a pururi. Amin!”