----------------------------------- 1% 15.12.2010, 03:38 Capitolul 161 - DISCURSUL DE MULȚUMIRE AL LUI SETH ----------------------------------- Capitolul 161 DISCURSUL DE MULȚUMIRE AL LUI SETH(25 noiembrie 1841) 1. După ce au ascultat aceste cuvinte din gura lui Abedam, cei doi i-au mulțumit din adâncul inimilor lor, mult expansionate, din care începuseră iasă raze strălucitoare de iubire adevărată. Seth L-a recunoscut și el acum pe Abedam, și, profund emoționat, i-a spus: 2. “O, Tată preasfânt! Abia acum m-am trezit din somnul care a durat aproape 800 de ani, astfel încât pot vedea cu o mare claritate toate lucrurile pe care iubirea Ta părintească le face pentru a-Și trezi făpturile create, făcându-le libere și independente, și educându-le pentru a deveni copiii Tăi mult iubiți, calitate prin care vor putea să se dezvolte în continuare, dar alături de Tine, Tată adorat! 3. Din pură iubire, Tu ai distrus lumile în fața lor, numai pentru ca ei să își recunoască propria nimicnicie, simultan cu totalitatea iubirii Tale sfinte. 4. Tu Te-ai ascuns din nou de ochii lor, numai pentru a-i face să Te caute, și prin această căutare sacră, uite de lumea exterioară și de atracțiile ei efemere. 5. Tu l-ai respins cu blândețe pe acela care dorea să se apropie de Tine pe când era încă imatur și l-ai plantat într-un sol mai bun, pentru a-i permite să se coacă mai rapid, pentru a putea reveni apoi acasă la Tine, încărcat de rod bogat. Și totuși, Tu l-ai răsplătit pentru răbdarea lui prin iubirea Ta nesfârșită, copleșindu-l cu nenumăratele fapte de iubire ale vieții. 6. De multă vreme, Tu ai văzut cât de călduțe erau inimile noastre, dar în loc să ne pedepsești – așa cum meritam cu toții – Tu ai venit personal într-o formă vizibilă, pentru a ne învăța prin cuvintele Tale sfinte și prin acțiunile Tale sacre cum să Te recunoaștem pe Tine, și implicit viața eternă. 7. De dragul nostru, Tu ai creat cerul și pământul, deci toate elementele vizibile, într-o manieră uluitoare pentru noi. Tu Te folosești astfel chiar și de furtunile violente pentru a predica despre marea Ta iubire urechilor noastre surde, și de fulgerele orbitoare pentru a ne trezi ochii din somnul lor de moarte, astfel încât aceștia să poată privi lucrările iubirii Tale nemărginite și părintești, da, pentru a Te putea privi pe Tine, o, Tată preasfânt! 8. O, Tată, cine Te-ar putea iubi pe Tine în suficientă măsură? Cine Ți-ar putea mulțumi măcar pentru o fracțiune infinitezimală din ceea ce îți datorează, așa cum ar trebui să fie datoria oricărui copil? 9. O, Tată preabun! Fie ca inima mea să se dilate mult dincolo de toate cerurile vizibile! Și fie ca tu, flacără abia trezită a iubirii adevărate, umpli inima mea astfel dilatată de jos până sus, astfel încât într-o bună zi să Te pot iubi, o, Tată adorat, cu toată puterea mea, da, chiar mai presus de puterile mele. 10. Abia acum au început să strălucească în inima mea – precum stelele luminoase – toate cuvintele tale, dragul meu Enoh, cuvinte pe care mi le-ai adresat în Numele Tatălui; abia acum s-a clarificat totul în mintea mea. Abia acum înțeleg că încă din primii zori ai copilăriei mele, fiecare briză ușoară care s-a jucat cu părul meu, fiecare picătură de rouă care mi-a udat picioarele, într-adevăr, tot ceea ce m-a atins vreodată, chiar și în vis, a fost o acțiune a iubirii tale nesfârșite, o, Tată preasfânt. 11. Te implor, primește acum recunoștința mea pentru toate acestea, recunoștința mea cea mai sinceră, pe care Ți-o voi oferi de acum înainte constant, împreună cu toată iubirea din inima mea, și pe care sper să o pot spori din ce în ce mai mult, prin grația Ta. 12. O, dacă putea să Țip de bucurie, le revelez tuturor prezența ta sacră! Într-adevăr, la fel cum până acum câteva clipe, urechile noastre erau asurzite de zgomotele elementelor, dori să pot striga eu acum, asurzindu-i pe toți cu laudele mele aduse Ție. 13. Iartă-mă, o, Tată, dacă vorbesc din nou prea mult! Dar cine își mai poate reține emoțiile după ce Te-a recunoscut pe Tine? Cine poate exagera în acest sens? Cine Te poate lăuda pe Tine și cine îți poate mulțumi în suficientă măsură? 14. Ce inimă se poate dilata atât de mult pentru a putea cuprinde întreaga Ta compasiune, răbdare și iertare, da, măreția infinită a iubirii Tale părintești? 15. O, Tată, preabunule Tată, inima mea îți va fi devotată de-a pururi, plină de recunoștință; Te implor, primește această consacrare din partea mea, o, Tată adorat! Primește-o din partea noastră, a tuturor! Facă-se voia Ta! Amin!”