----------------------------------- 1% 17.12.2010, 14:52 Capitolul 177 - CONFESIUNEA LUI KISEHEL ----------------------------------- Capitolul 177 CONFESIUNEA LUI KISEHEL(21 decembrie 1841) 1. Cei șapte i-au mulțumit lui Abedam plini de căință și de supunere față de voința Lui, după care s-au întors la locul ce le-a fost desemnat. 2. Acolo, ei s-au alăturat soțiilor și copiilor lor – adică fiilor lor, care nu mai erau tineri, ci oameni în vârstă de câteva sute ani. 3. Remarcând că părinții lor, de obicei veseli, erau acum triști, aceștia i-au întrebat care este motivul tristeții lor. 4. Kisehel le-a răspuns cu următoarele cuvinte: “Copii, nu ne întrebați deocamdată care este motivul pentru care suferim pentru prima oară, pe bună dreptate, ci priviți către răsărit, unde glorioasa grotă a lui Adam strălucește iarăși, mai minunată ca oricând. amintiți cu toții cât de mare a fost regretul nostru, al tuturor, când azi dimineață am observat cu toții grămada de pietre în care fusese transformată ea. 5. Ce credeți despre toate acestea? Meditați puțin în inimile voastre. 6. spun, este Cineva la altar, alături de Enoh. Retrageți-vă în interior, intrați în comuniune cu Iehova Savaot, Dumnezeul nostru, și căutați-L pe Tatăl preasfânt în iubirea din inimile voastre. După ce v-ați pregătit astfel, mergeți la altar, plini de respect, și veți găsi acolo răspunsul la întrebările voastre. 7. Acum, lăsați-ne singuri și urmați sfatul nostru, căci veți fi atât de fericiți, da, fericiți, fericiți, incredibil de fericiți!” 8. Auzind aceste cuvinte, toți cei de față au rămas absolut uluiți, fără îndrăznească privească la grota lui Adam, după care s-au aruncat cu fața la pământ, lăudând și glorificând Numele Domnului, și mulțumindu-i pentru marea Sa bunătate. Iar inimile lor se umpleau cu o iubire din ce în ce mai mare pentru Iehova. 9. Kisehel s-a întors însă către frații săi și le-a spus: “Fraților, ce simțiți? 10. Iată, eu unul sunt copleșit de iubire, care mă atrage cu putere către altar. Adevăr vă spun, dacă nu aș fi căzut atât de profund în orgoliu, nici un foc nu m-ar putea ține deoparte. Chiar dacă flăcările s-ar înălța către cer, mi-aș croi drum printre ele până la El, o, la El, la El! 11. Dar vina mea, imensa mea vinovăție în fața Lui, a Celui Preasfânt, mi-a înmuiat picioarele. Sufletul meu tremură atât de tare încât pământul se cutremură sub mine, ceea ce mă împiedică ajung la El, la El. 12. Cel pe care îl iubesc acum mai presus de orice este simultan și Cel de care mă tem mai presus de orice. Nu mă tem însă de puterea Sa infinită care m-ar putea distruge instantaneu, nici de mâna Sa care m-ar putea anihila pentru totdeauna, nici de mânia Sa care m-ar putea blestema și ucide de-a pururi, ci mă tem că nu îl iubesc îndeajuns. 13. O, de ce nu sunt eu format numai din iubire? De ce oasele mele nu sunt iubire? De ce nu este iubire întregul meu trup? 14. Da, fraților, focul din inima mea va trebui să îmi pătrundă în oase și să îmi consume întregul corp în iubire înainte ca eu să pot să apropii de El; iar acest lucru este valabil și pentru voi! Cel drept este curat, căci el nu păcătuiește, alungând păcatul încă de pe când era la sânul mamei sale. Noi ne-am complăcut însă în păcat, până când am ajuns să credem că acesta este dreptul nostru în fața lui Dumnezeu. 15. De aceea, păcatul ne-a împietrit, ceea ce ne face acum să fim incapabili să ne transformăm în totalitate în iubire; și totuși, trebuie să o facem, și numai inima noastră reînnoită ne va putea ajuta în acest sens. 16. Flacăra iubirii din inimile noastre trebuie să devină atât de intensă încât să ardă trupul nostru păcătos, iar din cenușa sa – se nască un trup nou, pe deplin adaptat la iubire, și numai în acest nou trup ne vom putea apropia din nou de El. 17. Da, fraților, înainte de o asemenea transformare, eu unul nu m-aș mai putea apropia de El; căci dintre toate păcatele mele, am ajuns să cred că cel mai mare este acela de a nu-L iubi suficient pe El, pe Tatăl preasfânt și preaplin de iubire, pe Dumnezeu cel etern și infinit, și de a te apropia de El cu o asemenea iubire imperfectă. 18. O, fraților, încercați să înțelegeți, căci voi ați experimentat deopotrivă cu mine ce înseamnă te apropii de El fără meriți acest lucru. 19. Într-adevăr, nici chiar eternitatea nu va șterge acea senzație teribilă pe care am trăit-o atunci când am stat în fața lui Dumnezeu ca un păcătos. 20. O, fraților, nu uitați! nu uiți nici tu, pământule, acum îl porți pe suprafața ta pe Însuși Dumnezeu! 21. Sărmana mea limbă se bâlbâie, pământul se cutremură, sorii vibrează, căci nici unul nu-L poate înțelege pe deplin pe Dumnezeu. O, voi, nu uitați că rugați lui Dumnezeu, Tatălui preasfânt! 22. Cât de sacru ești tu acum, pământule, când pașii Creatorului tău atotputernic calcă peste tine. 23. Cât de sacră ești și tu, lumină strălucitoare a soarelui! O, soare, nu uita – alături de mine, cu toată nimicnicia mea – Cine este Acela asupra căruia strălucești acum! 24. O, Tată, preasfântule Tată! Tu ai venit la noi, nedemni păcătoși, și nicidecum copiii Tăi, așa cum ne-am considerat adeseori fără temei! 25. Cine poate înțelege întreaga Ta grație infinită, splendoarea iubirii Tale nemărginite? 26. O, ajutați-mă rog și să-L slăvesc pe Acela care a venit la noi, păcătoșii, ajutați-mă cu toții, frații mei, copiii mei, și tu, pământule, și tu, soare, și chiar și tu, trup păcătos și încăpățânat al meu! Ajutați-mă rog Lui, creaturi ale infinitului și îngeri ai cerului! Căci numai El este bun, numai El este preasfânt și numai El este plin de o iubire supremă, de atotputere și glorie. 27. Fie ca întreaga noastră iubire să se îndrepte către El și să-L slăvească, acum și pururea, și-n vecii vecilor, Amin!” 28. După aceste cuvinte, el a tăcut și s-a prăbușit la pământ, plângând; iar frații săi au făcut la fel. 29. Atunci, Abedam i-a spus lui Enoh: “Vezi, nimeni nu M-a găsit încă așa cum a făcut-o el. Într-adevăr, el a păcătuit în orbirea lui, dar atunci când M-a recunoscut, el a devenit mai mare decât toți cei de față. Căci el se consideră pe sine ca fiind cel mai mic și mai neînsemnat. De aceea, haideți să mergem la el și la frații săi și să-i ridicăm. Într-adevăr, Kisehel a aprins astăzi pentru Mine cel mai glorios foc sacrificial, căci el s-a lăsat pe sine consumat în întregime de focul iubirii, din dorința de a deveni tot numai iubire. Și adevăr îți spun: el chiar a reușit. 30. Așadar, haideți să mergem la el și să îl liniștim. Și vă asigur că ceea ce veți vedea și veți auzi acolo nu vi s-a mai întâmplat niciodată. Amin!”