----------------------------------- Acustic 24.12.2010, 03:46 Capitolul 31 - Matael vorbește despre calea spre adevărata viață ----------------------------------- Capitolul 31 Matael vorbește despre calea spre adevărata viață 1. Cyrenius a spus: “Bine, am să ascult, deși voi fi un judecător foarte sever! 2. Spune-mi, prin urmare, înțeleptule Matael, dacă lucrurile stau într-adevăr așa cum le-ai prezentat tu mai înainte, la ce se pot aștepta atunci milioanele de oameni care nu au nici o idee despre toate acestea și alte multe milioane care se vor naște în urma lor pe pământ și care, de asemenea, nu vor afla nici o vorbă despre ele? Cum va fi cu viața lor cea veșnică?” 3. Iar Matael a răspuns: “Foarte bine! Căci și ei au avut acces cu toții la o anumită cunoaștere, care le-a fost suficientă pentru a le păstra vie imaginația sufletului. Și într-o astfel de imaginație își întemeiază apoi, cu timpul, viața sufletul și trăiește în ea ca într-un vis și poate trăi într-un asemenea vis mii de ani. 4. Dar asta nu este încă nici pe departe o adevărată viață veșnică. Aceste suflete vor fi supuse, în lumea spiritelor, dacă vor dori să acceadă la o adevărată viață veșnică, la mult mai multe încercări și vor fi nevoite să ducă lupte mult mai grele decât este lupta de care am amintit mai înainte doar în treacăt. 5. Cel care străbate calea aceasta, încă pe pământ fiind, acela va dobândi acea viață cu adevărat veșnică în toată limpezimea și puritatea ei, chiar dacă nu mică îi va fi osteneala, căci va fi nevoit să manifeste o înțelepciune de viață desăvârșită. El va putea reuși aceasta chiar după numai câțiva ani, ceea ce altminteri, în starea de amorțire a sufletului, el ar fi putut dobândi abia în sute, dacă nu chiar în mii de ani, dacă lucrurile merg bine. Este suficient însă ca doar ceva să nu meargă așa cum trebuie, și atunci sufletul foarte corupt va continua să trăiască, eternitate după eternitate, aceeași viață mizeră de vis, în care nu se va percepe decât pe sine și bietele năluci ale propriei sale imaginații, și nimic altceva adevărat și real din afara propriei sale existențe; și, pe lângă aceasta, experiențe dintre cele mai nefericite îl vor convinge că este înconjurat numai de dușmani de care nu se poate apăra, pentru că nici măcar nu-i poate găsi, așa cum un orb nu poate zări din care parte se apropie vreun dușman sau din care parte îl pândește un pericol! 6. Vezi însă nici un asemenea orb nu este până la urmă, cu toată orbirea sa, întru totul neajutorat; căci fantezia sufletului său se dovedește uneori a fi ea însăși o lumină, și atunci orbul vede lucruri care, astfel iluminate, apar asemenea lucrurilor din natura; ele însă nu sunt persistente, la fel cum nici lumina lor nu este. Ea ba luminează, ba devine mată, și adeseori se stinge cu totul, astfel încât orbul ajunge pentru un timp complet lipsit de lumină. 7. Vezi tu, la fel se petrec lucrurile și cu sufletul, în izolarea sa completă; el ba are parte de lumină, ba iarăși de noapte. Dar nici lumina și nici noaptea nu reprezintă în suflet un adevăr anume, ci doar o reflexie temporară a tot ceea ce sufletul absoarbe în sine, fără știrea și voința sa, din sfera exterioară, așa cum o picătură de rouă absoarbe în sine imaginea soarelui. Atunci picătura este, ce-i drept, luminată, dar ea nu are acea conștiință care să-i permită poată recunoaște de unde a pătruns lumina în materia ei. 8. Ceea ce îți spun eu aici, și în numele celor patru frați ai mei, este concluzia încercărilor trăite de noi, îmbinate cu atât de multă suferință, și ea este în stare să separe viața aparentă de cea adevărată și liberă. 9. Ai în fața ta o viață chinuită și plină de constrângeri, pe de o parte, și una spontană și liberă, și de aceea dumnezeiască, pe de altă parte. Pe care o vei alege, aceasta depinde numai de voința ta. Dar lucrurile așa stau în fapt, și nici un Dumnezeu nu-ți va putea arăta o altă condiție de viață adevărată. 10. Și, iată, îți mai spun un lucru: sufletul meu, care devine de-acum tot mai clarvăzător, a ajuns acum să vadă și să-L recunoască pe Mântuitorul care nu cu mult înainte m-a eliberat, prin puterea voinței Sale dumnezeiești, de o mulțime de dușmani nevăzuți; ei bine, El reprezintă mai mult decât întregul univers vizibil al creației. 11. El, care de veșnicii se cunoaște pe Sine ca punct central al întregii existențe și vieți, dorește acum să-și confirme viața Sa și, prin aceasta, pe cea a tuturor oamenilor, prin propria Sa viață trăită; dar nu va putea realiza acest lucru decât printr-o și mai mare dăruire. El va renunța așadar la viața aceasta momentană a Sa, pentru ca, prin această renunțare, ajungă la măreția veșnică a întregii existențe atât pentru Sine, cât și pentru toți oamenii. Și abia atunci toate creaturile vor ajunge oarecum la o nouă viziune și la o nouă ordine lăuntrică; dar va rămâne încă valabilă teza; «Fiecare din voi să ia pe umerii săi povara greșelilor sale și să urmeze!» înțelegi acum lucrurile acestea?” 12. Iar Cyrenius a răspuns, puțin mâhnit: “Da, te-am înțeles acum și sunt nevoit să recunosc că ai rostit adevărul; ceea ce nu înseamnă acele condițiile de viață nu îmi par în continuare greu ele acceptat!”