----------------------------------- 1% 30.12.2010, 17:11 Capitolul 4 - Recunoștința cea mai plăcută în fața Domnului: iubirea fără cuvinte, din străfundurile inimi ----------------------------------- Capitolul 4 Recunoștința cea mai plăcută în fața Domnului: iubirea fără cuvinte, din străfundurile inimi, într-o stare de smerenie absolută. Lameh și Ghemela, cel mai pur cuplu căsătorit din istoria umanității.(11 ianuarie 1842) 1. Dorești (tu, Jakob Lorber, n. ed.) afli ce i-a spus Lameh Ghemelei. Haide să vedem. 2. Iată felul în care și-a cerut Lameh iertare și în care a asigurat-o pe Ghemela de iubirea lui. După ce Mi-a mulțumit din străfundurile inimii pentru admonestare, el a spus: 3. „O, Abba Abedam! Tu îmi cunoști inima din eternitate și știi că încă din copilărie nu s-a ocupat de nimic altceva decât de Tine, vorbind numai de Tine și de creația Ta nesfârșită și minunată - lucru care ajungea uneori să-i plictisească până și pe patriarhi - și știi că în marea mea bucurie obișnuiam să cânt și să dansez ori de câte ori auzeam pomenindu-se numele de Iehova. 4. Știi foarte bine, o, Abba Abedam, acesta a fost comportamentul meu, la care au fost de multe ori martori și patriarhii. 5. Întrucât iubirea din inima mea nu a atins niciodată pe nimeni decât pe Tine, gândul că va trebui să împart cu altcineva această iubire mi s-a părut inițial cumplit; căci nu știam cât de profundă este unită iubirea Ghemelei cu inima Ta. aplec în fața Ta, o, Abba, plin de recunoștință și de slavă pentru că mi-ai luminat inima, căci acum îmi dau seama că prin primirea Ghemelei, iubirea mea pentru Tine nu numai că nu se diminuează, ci dimpotrivă, este mult amplificată și multiplicată de iubirea ei. 6. Tu ai depus o mărturie eternă privind puritatea ei, care atestă faptul că ea va merita de-a pururi iubirea Ta. 7. Da, îmi dau seama acum că ea Te-a ales ca unic subiect al iubirii ei pure și arzătoare, ceea ce explică de ce și Tu ai ales-o pe ea, primind-o în inima Ta părintească, plină de iubirea cea mai înaltă cu putință. 8. Înțeleg acum că, în grația Ta nesfârșită, Tu m-ai ales pe mine pentru a-mi încredința această nestemată a iubirii Tale pentru ca, inspirându-mă din această iubire a Ta, o protejez cu credință și să o păstrez și pe viitor la fel de pură ca acum. 9. Iată, o, Abba Abedam, am înțeles toate aceste lucruri prin grația pe care iubirea Ta părintească a revărsat-o asupra mea. Totul este minunat și divin, dar în mintea mea se naște totuși o altă întrebare, de mare importanță pentru mine. 10. O, Tată preasfânt și preaplin de iubire! Cum Ți-aș putea mulțumi vreodată pentru toată această grație și bunătate pe care ai revărsat-o asupra mea, care nu însemn nimic în fața Ta, și anume aceea de a proteja pentru Tine puritatea celei care s-a născut din mâinile Tale, umplându-i - prin binecuvântarea Ta - inima cu cea mai pură iubire pentru Tine? 11. O, Abba, ai milă și spune-mi cum aș putea să-Ți mulțumesc pentru această grație nesfârșită”. 12. Abedam i-a răspuns: „Ascultă, iubitul Meu Lameh, recunoștința care îmi este cel mai mult pe plac constă în recunoașterea plenară a măreției grației și compasiunii Mele față de omul în cauză, manifestată inclusiv în inima lui, care ajunge să se topească în iubirea Mea. Această recunoștință trebuie să fie atât de mare - din cauza măreției acelei binecuvântări - încât persoana respectivă fie incapabilă-și exprime acest sentiment în cuvinte. Aceasta este recunoștința care îmi este cel mai mult pe plac. 13. Cel care încă mai slăvește în cuvinte, mulțumindu-Mi pentru grația Mea, nu a ajuns să înțeleagă măreția nesfârșită a binecuvântării primite de la Mine și nu M-a recunoscut pe Mine, Cel-care-dăruiește. El nu a înțeles profunzimea uluitoare la care poate ajunge smerenia dinăuntrul lui, care i-ar paraliza complet limba, făcând-o incapabilă rostească cuvinte lumești. 14. Ascultă, o asemenea recunoștință exprimată în cuvinte nu îmi este pe plac, chiar dacă aceste cuvinte ar fi rostite de cel mai înalt dintre îngeri. 15. Ceea ce ți-am spus despre recunoștința verbală este la fel de valabil și în ceea ce privește recunoștința exprimată prin fapte. Cel care își imaginează își poate dovedi recunoștința prin anumite acțiuni făcute în acord cu voința Mea se înșeală grav, căci ce ar putea face el în serviciul Meu, pe care Eu să nu-l pot îndeplini foarte bine și fără ajutorul lui? 16. De altfel, cum ar putea să reușească el în demersurile sale? 17. Oare nu prin puterea Mea, manifestată înlăuntrul lui, și pentru care Mi-ar datora din nou aceeași recunoștință? 18. Cum ar putea să-Mi mulțumească cineva dându-Mi ceva primit tot de la Mine, și pentru care îmi datorează alte mulțumiri? 19. De aceea, cel care dorește să îmi mulțumească așa cum trebuie, o facă fără cuvinte, prin iubirea și prin smerenia cea mai profundă a inimii, iar Eu îl voi privi și voi accepta ceea ce îmi datorează. 20. Tu, preaiubitul Meu Lameh, posezi din plin această recunoștință, de vreme ce nu știi cum să o exprimi în cuvinte, de unde să începi și unde să termini, căci măreția grației și iubirii Mele pentru tine te-a absorbit într-o asemenea măsură încât nu mai poți să o exprimi altfel decât iubindu-Mă mai presus de orice. 21. Acum, ca să te convingi pe deplin de bunăvoința Mea față de tine, întoarcete către Ghemela și dă-i răspunsul cuvenit. Amin”. 22. Lameh s-a îndreptat imediat către Ghemela și i-a spus: „Ghemela, ființă pură care a binemeritat iubirea lui Iehova, sunt convins că inima ta plină de iubire mă va ierta pentru greșeala pe care am comis-o tocmai din același motiv, înainte de tine nu am privit în față nici o ființă de sexul tău, toate simțurile mele fiind focalizate exclusiv asupra lui Iehova. De aceea, mi se pare firesc să fi temut pentru o clipă voi fi nevoit să îmi împart iubirea între tine și Iehova. A fost o idee stupidă, crede-mă, dar a fost primul gând care mi-a trecut prin minte auzindu-ți întrebarea. Așa cum ai văzut însă, mult iubitul nostru Abba Emmanuel mi-a deschis - în grația Lui infinită - ochii, astfel încât acum îmi este cât se poate de clar că nu trebuie să-mi împart în nici un fel iubirea pentru El, ci dimpotrivă, aceasta nu poate decât să crească prin iubirea mea pentru tine. De altfel, acum mi-am dat întru totul seama de puritatea ta, și de aceea, cred cu convingere că îmi vei ierta grosolănia din același motiv pentru care și eu am păcătuit în fața ta”. 23. Ghemela și-a scuturat imediat părul auriu, minunat, de pe față, și i-a zâmbit lui Lameh cu prietenie. 24. Abia acum a văzut Lameh splendoarea feței sale, care aproape că i-a tăiat respirația. Mișcat până la lacrimi, el s-a întors către Abedam și i-a spus: 25. „Nu, nu, Tată Ceresc, nu sunt deloc vrednic de o răsplată atât de divină! Cu adevărat, în fața acestui înger din ceruri nu sunt decât un vierme păcătos care se târăște pe pământ! 26. Mi-ar fi mai ușor să privesc cu ochii larg deschiși soarele la amiază decât să uit numai trei secunde la acest înger ceresc, de o splendoare și de o puritate inimaginabilă, pe care l-a creat iubirea Ta, o, Tată preasfânt! 27. Dacă este adevărat că Zuriel este părintele ei, deși mi-e greu să cred că o ființă umană ar putea fi părintele unui asemenea înger, atunci redăi-o lui, Tată Ceresc, astfel încât să o protejeze ca și până acum, cu aceeași credință. - Dar mai presus de orice, facă-se voia Ta!” 28. Auzind aceste cuvinte, Zuriel a început să plângă, și cu ochii în lacrimi, i-a spus lui Lameh: „O, Lameh, de ce îmi refuzi fata, de vreme ce însuși Iehova a fost Cel care ți-a dăruit-o? - Renunță la această împietrire și privește-o cum plânge”. 29. Abedam i s-a adresat însă lui Zuriel: „Zuriel, linișteștete și nu mai deplânge lacrimile Ghemelei. Gândește-te că ceea ce am unit Eu nu mai poate fi desfăcut de nici o putere lumească. 30. Ascultă, inima lui Lameh nu este împietrită. Dimpotrivă, ea este prea gingașă, motiv pentru care o voi întări acum, astfel încât el să devină soțul fetei tale. 31. Fiica Mea, și tu, Lameh, îngenunchează în fața Ghemelei și ridic-o cu mâna ta dreaptă, în calitate de soție a ta, apoi prezintă-Mi-o cu inima smerită și plină de iubire, astfel încât să pot binecuvânta acum și de-a pururi. Amin”. 32. Lameh nu s-a mai opus, ci a ascultat cuvintele Mele. A îngenuncheat în fața Ghemelei și i-a adresat următoarele cuvinte: 33. „O, Ghemela, iubirea mea încredințată mie de Abba Emmanuel, îngăduie-mi să te ridic de jos, eu, cel întru totul nevrednic de tine, dar pe care Tatăl preasfânt m-a considerat totuși vrednic. Acceptă devii soția mea preaiubită, în numele lui Iehova. Amin”. 34. Ghemela s-a ridicat imediat de jos, și împreună, cei doi s-au îndreptat către Iehova, care i-a binecuvântat și le-a cerut să își păstreze de-a pururi puritatea inimii și să nu renunțe la castitate atât timp cât vor trăi. Cei doi au jurat să facă acest lucru, devenind astfel cel mai pur cuplu căsătorit din acele timpuri primordiale.