----------------------------------- 1% 3.1.2011, 00:28 CERCETAȚI SPIRITELE! ----------------------------------- CERCETAȚI SPIRITELE! Oamenilor, credeți-MĂ EU mereu vă dau cunoașterea adevărată despre Iisus Hristos și opera mântuirii pe care a înfăptuit-o. Căci pe EL, Mântuitorul dumnezeiesc, trebuie să-L cunoașteți și să-L recunoașteți ca Fiu al lui DUMNEZEU și Mântuitor al lumii, care M-a adăpostit în SINEA SA pe MIME. Misiunea SA de pe pământ nu poate fi dovedită - dar EU însumi vă dau prin Spiritul MEU cunoștințele corecte despre EL - ceea ce totuși poate constitui pentru voi o dovadă. Căci Spiritul MEU vă învață ceea ce - din punct de vedere istoric - nu poate fi dovedit. Știind că EU sunt cel care vă dezvăluie acestea, puteți cerceta liniștit spiritele. Astfel, dacă primiți explicații despre Iisus Hristos și despre opera mântuirii săvârșită de EL, atunci știți că lucrează Spiritul, (Duhul) lui DUMNEZEU, care vă transmite numai adevărul. Aveți tot dreptul să cercetați originea bunurilor spirituale. EU însumi v-am arătat piatra de încercare pentru aceasta, căci un spirit potrivnic niciodată nu vă va vesti că Iisus Hristos s-a întrupat în formă omenească pentru a vă aduce mântuirea. Și dacă v-ați încredințat că e la lucru "SPIRITUL LUI DUMNEZEU", atunci puteți să acceptați ca adevăr tot ceea ce vă vestește acel spirit. Lucrarea MEA în om, care se manifestă atât de evident prin transmiterea cuvintelor MELE, nu poate fi interpretată sau explicată ca gândire rațională proprie. Cu atât mai puțin însă poate fi declarată ca activitate a potrivnicului MEU, căci prin aceasta oamenii dau dovadă nu recunosc glasul TATĂLUI lor, încă nu se află printre ai MEI, printre cei care MI s-au dăruit cu totul gândirea lor proprie este încă prea activă, altminteri ar simți că le vorbesc EU, TATĂL lor din veșnicie. Căci transmiterea cuvintelor MELE către o inimă omenească - fie direct, fie prin solii MEI - nu rămâne fără efect. Inima e atinsă îndată ce MI se deschide și e gata să asculte. Aceasta face ca omul să asculte fără prejudecăți, fie deci gata să se lase străluminat de Spiritul MEU, de lumina dragostei Mele. Dar dacă omul caută cerceteze bunurile spirituale numai cu rațiunea, atunci nu va fi capabil să recunoască glasul TATĂLUI său, pentru că în acest fel EL nu poate să-i atingă inima, însă numai inima este în stare să facă o astfel de cercetare. Nu trebuie să credeți orbește și nu trebuie să acceptați ceva, față de care simțiți un refuz lăuntric. Când însă primiți dezvăluirile MELE, niciodată nu veți avea un sentiment de refuz, cu condiția ca voi înșivă doriți ca EU să vorbesc. Ba mai mult, cuvintele MELE vă ating în așa fel, nu mai vreți să lipsiți de ele și sunteți pe deplin convinși de adevărul lor, pentru că îmi simțiți prezența în ele. Dezvăluirile lui DUMNEZEU se vor referi mereu la întruparea pământească a lui DUMNEZEU în omul Iisus și la opera mântuirii săvârșită de EL. Aceasta să fie mereu dovada cea mai clară a adevărului, căci potrivnicul MEU nu v-ar da niciodată cunoștințe despre faptul că Iisus Hristos s-a jertfit pe cruce pentru voi și că în EL, EU însumi am înfăptuit mântuirea. Niciodată potrivnicul MEU nu va căuta să facă credeți în Iisus, niciodată el nu vă va vesti dragostea, care de asemenea face parte mereu din conținutul dezvăluirilor MELE, căci numai dragostea vă reunește cu MINE, iar el caută zădărnicească tot ceea ce ar putea duce la aceasta. Trebuie să știți de felul lui de a fi, care este numai ură și vă vrea pieirea. Deja după aceasta îi puteți recunoaște activitatea, pentru că el face totul pentru a-MI discredita dezvăluirile și a vă întuneca spiritul ca să nu MĂ recunoașteți. Voi însă adresați-vă MIE ca să luminez spiritul și EU vă voi ajuta ca orice neclaritate să se preschimbe în cunoaștere clară. Dar trebuie să doriți aceasta în mod serios. Potrivnicul MEU caută mereu să creeze confuzie. Dar numai acolo va avea succes unde nu predomină dorința de afla adevărul curat. Acolo unde însă adevărul curat este dorit, el nu are nici o putere, pentru că EU însumi dau lumina, și aceasta este o atingere binefăcătoare pentru cel care vrea să se afle în lumină. Amin. B.D. Nr. 8254 27.8.1962