----------------------------------- 1% 3.1.2011, 00:41 TREZIREA LA VIAȚĂ ----------------------------------- TREZIREA LA VIAȚĂ Omul atunci începe să se trezească la adevărata viață, când intră conștient în legătură cu DUMNEZEU, când recunoaște existența unei ființe mai presus de el și deci crede în această ființă și caută i se atașeze - adică simte o legătură între această Ființă și el și dorește să mențină această legătură. Atunci scânteia spirituală din el s-a trezit la viață și caută-1 influențeze din interior ca să se străduiască către Spiritul-Tată din veșnicie. Deci în acest om s-a aprins scânteia dragostei, El simte o continuă pornire lăuntrică săvârșească fapte izvorâte din dragoste, chiar dacă la început această constă doar în a fi bun față de semeni, însă dragostea este mereu prezentă, căci fără ea omul nu s-ar fi putut trezi la viață. Și acum începe să se facă văzută această viață. Această este ca o a doua viață, independentă de viața propriu-zisă, cea a corpului, pe care o trăiește fiecare om, chiar dacă scânteia spirituală doarme încă în el, deci încă este mort din punct de vedere spiritual. Însă de-abia această viață îi dă omului adevărata satisfacție, căci el are contact cu DUMNEZEU prin gânduri îndreptate către EL și prin rugă. Un astfel de om nu-L va mai uita pe DUMNEZEU, pentru că însuși DUMNEZEU îl susține și îl împiedică cadă din nou pradă morții. Trebuie făcută însă diferența dintre cunoștințele învățate despre EL și experiența vie a întâlnirii cu această Ființă mai presus de om. Căci ceea ce a fost învățat, încă nu i-a dat viață sufletului și poate fi uitat sau refuzat ulterior. Și cunoștințele învățate pot să ducă la credința vie, dacă omul are bunăvoință. Atunci nici el nu va mai pierde viața odată trezită în el. Ea poate să se trezească din momentul în care omul e capabil să gândească și e gata să dăruiască dragoste. Atunci gândirea Lui va fi corect îndrumată, astfel că va căuta și el legătură cu DUMNEZEU, cu Ființa căreia i se poate dărui cu toată încrederea. Omul își simte imperfecțiunea - simte că are nevoie de cineva care să-1 cârmuiască și să-1 ocrotească. Căci el e slab și de aceea caută o Ființă de la care poate spera ajutor în orice situație a vieții. La început, fără fie conștient de această, îl face fericit faptul că poate să creadă într-o astfel de Ființă și că a intrat în contact cu EA. Aceasta este o credința simplă, care poate fi dobândită de fiecare copil. E o credința vie, fiind efectul faptului că a acceptat învățăturile; acestea însă nu-i dau convingere lăuntrică. Căci pentru a dobândi convingerea lăuntrică este necesară bunăvoința de a iubi, care trezește la viață scânteia spirituală din om. În continuare totul decurge la îndemnul scânteii spirituale, care îi stimulează omului dorul de Spiritul-Tată din veșnicie, până ce acesta stabilește conștient legătură cu EL prin rugăciune sinceră, care este totodată și cea mai sigură cale ca TATĂL să se îngrijească de copilul Său, nemailăsându-1 niciodată recadă în orbire spirituală - în moarte. De aceea nu e suficientă numai învățarea cunoștințelor religioase. Acestea nu trebuie respinse, dar ele însele încă nu aduc "viața". Adevărata viață o dă doar dragostea, care îl face apoi pe copil să reflecteze asupra învățăturilor religioase. De-abia după aceea el își va căuta TATĂL, care acum se va lăsa găsit. Scânteia spirituală îl va mâna mereu către Spiritul-Tată, astfel că omul va simți nevoia lăuntrică a legăturii cu EL și va avea pornirea lăuntrică de a săvârși fapte izvorâte din dragoste și de a se ruga. Ambele duc la comuniunea cu EL - și acesta este scopul și țelul vieții pământești. De-abia acum se trezește omul la acea viață care durează veșnic - la o viață pe care nu o mai poate pierde, pentru că este o viață spirituală care nu mai are nimic comun cu viața pământească. Atunci omul 1-a găsit pe DUMNEZEUL său - copilul și-a găsit TATĂL - și i s-a dăruit pentru totdeauna. Un astfel de om nu poate să mai moară - el va trăi în veci. Amin. B.D. Nr. 7533 27.2.1960