----------------------------------- Acustic 29.1.2011, 02:36 Capitolul 51 - Îndoieli cu privire la caracterul divin al Nazarineanului ----------------------------------- Capitolul 51 Îndoieli cu privire la caracterul divin al Nazarineanului 1. Eu am răspuns: “Într-o privință aveți dreptate, însă în alta nu aveți deloc! Sigur că dacă esenienii îi pot învia pe morți la fel cum face și Nazarineanul, atunci da aveți dreptate în toate privințele. Dar uite că aici, printre ucenicii Nazarineanului, se află și un esenian adevărat. El a fost trimis încoace fie pentru a-l racola pe Nazarinean pentru marile lor afaceri scamatorești, fie pentru a-i smulge acestuia în vreun fel secretul despre felul în care îi învie El pe morți și îi vindecă pe bolnavi. 2. De îndată ce s-a convins însă, destul de curând, la Nazarinean totul se petrece la vedere, în fața tuturor, fără vicleșuguri și fără nici un fel de ustensile artificiale, numai prin pronunțarea binecunoscutului «Facă-se!», atunci el și-a părăsit esenianismul său amăgitor, a mărturisit toate înșelătoriile și a devenit el însuși un ucenic al Nazarineanului. Uitați-l acolo sub pom, absolut singur, duceți-vă și stați de vorbă cu el!” 3. A răspuns atunci un altul dintre cei opt: “Prietene, nu este cazul, căci eu cunosc esenianismul în toate amănuntele sale. Este o înșelătorie teribilă, însă de fapt meritorie, iar Nazarineanul nu s-a instruit nicidecum la școlile lor! M-aș pronunța mai curând pentru Egipt, căci Nazarineanul are desigur prieteni sus-puși printre romani și, cu ajutorul acestora, ar fi putut ajunge ușor în Egipt!” 4. Atunci Eu m-am adresat acestui al doilea vorbitor, al cărui nume era Ribar: “Dar cum de ai aflat tu toate secretele esenienilor? Căci după câte am auzit Eu, este un lucru greu de realizat fără-ți pui viața în pericol!” 5. Iar Ribar a răspuns: “Dragă prietene, cu bani mulți și cu o doză suficientă de viclenie poți ajunge oriunde. Dar firește că trebuie să fii înzestrat de la natură și cu suficientă minte, astfel încât să nu te trădezi că vezi dincolo de ceea ce ți se arată și unele lucruri care nu ți se arată! Sigur că pentru asta este nevoie de multă istețime și de rafinament și, uite, tare aș vrea să-l pun odată la încercare și pe faimosul Mântuitor din Nazaret, și-ți garantez că pe mine nu mă va păcăli. 6. Iar dacă este într-adevăr ceea ce se susține despre el că ar fi și cum îl laudă preaînțeleptul Matael că este, ei bine, atunci îl vom prețui firește și noi în aceeași măsură ca și Matael! Pe mine mă derutează însă un lucru, și anume faptul că își ia ucenici. Căci zic în sinea mea: dacă puterile lui sunt realmente de origine pur divină, atunci nici unul dintre ucenicii săi nu se va dovedi în stare să înfăptuiască nimic din ceea ce înfăptuiește el, chiar de-ar fi să învețe o veșnicie la școala sa. Dacă însă puterile lui sunt unele omenești, atunci ucenicii au într-adevăr un rost, căci ceea ce poate face un om va putea să facă și un altul, în măsura în care dispune de cunoștințele și de mijloacele necesare. Dacă însă, cum am spus, calitățile lui sunt de natură divină, atunci imitarea faptelor lui nu va reuși nimănui în vecii vecilor! Căci pentru asta este nevoie de întreaga atotputernicie și înțelepciune a lui Dumnezeu!” 7. Atunci am spus din nou Eu: “Prietene Ribar, tu nu vorbești deloc rău, fondul lucrurilor îl vezi însă complet greșit, căci Dumnezeu poate să-și aleagă și din rândul oamenilor pe câțiva, învățându-i și educându-i într-un fel deosebit, așa cum a făcut El cu Moise și cu o sumedenie de alți profeți, pentru ca apoi ei să devină învățători ai oamenilor și să le vestească oamenilor de pe acest pământ Cuvântul lui Dumnezeu. Pornind de la această idee, ipoteza ta este complet greșită și cu ea greu te vei putea pune cu Mântuitorul din Nazaret! 8. Cu toată viclenia ta, vei găsi în Nazarinean un adversar foarte puternic și invincibil! Eu Îl cunosc și știu că, dinspre partea omenească, El nu poate fi învins, căci tot El va avea ultimul cuvânt!” 9. Atunci Ribar a vorbit din nou: “Haide să facem atunci o încercare! Am auzit adeseori asemenea antifonii și preludii, iar la sfârșit totul s-a redus aproape la vorba romanilor: «Și tacuisses, philosophus manisses» (Dacă tăceai, filozof rămâneai). De aceea, la mine n-a contat niciodată «ante» (înainte), ci întotdeauna doar «post festum» (după festin; ulterior). Nu anticipez niciodată și nu formulez niciodată o judecată despre un lucru pe care nu l-am verificat eu însumi în prealabil. De aceea eu n-am rostit nicicând o sentință eronată, ci de regulă am nimerit la țintă cu aprecierile mele. Dar poate ești și tu vreun ucenic de-al lui?” 10. Iar Eu i-am răspuns: “Nu chiar! În schimb, sunt unul dintre cei mai apropiați prieteni ai Săi și Îl cunosc cel mai bine!” Auzind acest dialog, vreo câțiva abia și-au stăpânit zâmbetul, dar nimeni dintre cei de față n-a scăpat un cuvințel.