----------------------------------- Acustic 29.1.2011, 04:23 Capitolul 58 - Rafael, ca mare mâncător de pește ----------------------------------- Capitolul 58 Rafael, ca mare mâncător de pește 1. Și iată toți s-au așezat la mese, care, datorită destoiniciei lui Marcu și a celor doi fii ai săi, pricepuți și în ale dulgheriei, se înmulțiseră cu încă patru. Căci Marcu avea o rezervă considerabilă de scânduri pentru construcția de bărci de pescărie, iar Rafael îi mărise - cu acordul Meu - într-o clipă stocul respectiv, astfel că lui Marcu nu i-a fost deloc greu să mai facă pe dată, în livada sa, încă vreo câteva mese, cu băncile respective cu tot. 2. Rafael s-a așezat între Suetal și Ribar. Iar la masa Mea, unde ne-am așezat în aceeași ordine ca și cu o zi înainte, li s-a făcut loc și lui Matael și celor patru tovarăși ai săi, care au fost așezați între Iulius și Cyrenius. La dreapta Mea stătea din nou Iara, alături de ea Josoe, apoi Ebahl, și alături de acesta ucenicii Mei, adică apostolii. 3. La celelalte mese luaseră loc firește toți aceia care formau suita lui Cyrenius și a lui Iulius; iar cei treizeci de farisei, cu purtătorul lor de cuvânt, Hebram, se instalaseră la o masă lungă chiar în spatele Meu, astfel încât aveau permanent în fața ochilor atât masa Mea, cât și pe cea a celor doisprezece. 4. Pe mese fusese așezata o mulțime de pești admirabil pregătiți, iar pâinea și vinul erau și ele dintre cele mai alese. Ne-am apucat deci să mâncăm, iar cei doisprezece nu conteneau să laude bucatele și mâncau cu spor. Cel mai mult însă mânca Rafael. Înfuleca - cum s-ar spune - un pește după altul, lucru care l-a surprins foarte tare pe Suetal, care nu știa cum să interpreteze faptul. 5. Atunci însă când Rafael a înșfăcat și ultimul pește din tipsie, l-a pus în tingirea sa, l-a tăiat bucăți și a început să bage cu oarecare nestăpânire o bucată după alta în gură, lui Suetal și lui Ribar asta li s-a părut prea de tot, iar Suetal i-a spus, cu toată blândețea, lui Rafael: “Bine, prietene dragă, atât de frumos la chip, dar ce stomac absolut imens trebuie să ai tu, ca în el să încapă o asemenea cantitate de pește și de pâine?! În tipsiile din fața noastră au fost vreo douăzeci de pești; noi n-am mâncat decât doisprezece, așa că opt dintre peștii cei mai mari i-ai băgat tu la burdihan! Un om atât de tânăr și să mănânci atât de mult!? Asta nu poate fi în nici un caz sănătos! rog, mie mi-e de fapt perfect egal, Dumnezeu să-ți binecuvânteze pofta de mâncare! Dar oare, după învățătura marelui învățător, și mâncatul atât de mult reprezintă o cale prin care poți ajunge la marea înțelepciune și la puterea desăvârșită?” 6. Rafael însă i-a răspuns zâmbind: “Asta firește că nu! Dar din moment ce mâncarea aceasta mi-a plăcut și ea era pe masă, de ce n-aș fi mâncat după pofta inimii?! Uită-te mai bine la Templul din Ierusalim, la cât înfulecă acela zi de zi în numele Domnului Dumnezeu sub formă de jertfe! Oare nu ne-am putea întreba și n-am putea spune atunci: bine, dar Iehova acesta este un adevărat nesătul, căci El înfulecă zilnic o cantitate imensă de boi și de vaci, de viței, oi, miei, păsări și porumbei, de pești și de capre, precum și o mulțime de pâini și multe butelci cu vin, și după un asemenea ospăț îmbelșugat tot mai are o poftă neostoită și de aur, argint, perle și tot felul de pietre prețioase?! 7. Te-ai întrebat vreodată dacă Dumnezeu este într-adevăr un astfel de mâncău?! Nu, cu siguranță n-ai făcut-o, pentru că știai prea bine că doar slujitorii lui Dumnezeu sunt de fapt mâncăii! Ce reprezintă cei opt pești ai mei față de sutele de vite, viței și alte asemenea?! Iar dacă slujitorii lui Dumnezeu din Templu își pot aroga nepedepsiți dreptul de a înfuleca atât de multe în numele Domnului, atunci de ce ar trebui să postesc eu, care sunt fără îndoială un slujitor mai destoinic al lui Dumnezeu decât nemâncații din Templu?!” 8. Iar Suetal a spus: “Da, ai dreptate; pe mine m-a mirat doar foarte tare cum tu, un tânăr atât de delicat, ne-ai luat-o cu mult înainte la mâncare și n-ai ținut deloc seama de noi, adică nu te-ai întrebat nici o clipă dacă nu cumva am dori și noi să mai luăm puțin din peștii cei buni!” 9. Rafael a răspuns: “Dar ți s-a întâmplat să vezi vreodată ca slujitorii lui Dumnezeu din Templu să se fi întrebat dacă cei care le aduc ofrandele mai au sau nu acasă ceva de mâncare? Ei iau de la respectivii fără nici un menajament ofranda și țechinii, chiar dacă respectivele persoane mor în următoarele ore de foame! Și, uite, aceia se pretind slujitori ai lui Dumnezeu, iar poporul cel orb chiar îi consideră ca atare! Tu însă nu i-ai tras niciodată de mânecă, nici măcar în taină, în străfundul sufletului tău, pe acei slujitori ai lui Dumnezeu. De ce te preocupă atunci până într-atâta sănătatea mea, cu atât mai mult cu cât ți-am demonstrat prin fapte că eu sunt un slujitor adevărat al lui Dumnezeu?!” 10. Atunci a spus Ribar: “Prietene Suetal, cu ăsta cred că nu prea e bine să te pui! Tânărul are multe din Matael și ar putea prea bine să ne arunce așa, una-două, în față, povestea întregii noastre vieți!” 11. Dar Rafael a spus: “Nu trebuie să vorbești chiar atât de încet, altminteri te înțeleg mai greu, iar Suetal te va înțelege și mai greu!” 12. Iar Ribar a răspuns: “Dar am vorbit destul de tare!” 13. Rafael: “Și totuși ai fi vrut ca eu să nu-ți aud vorbele! Ascultă, omule, eu îți văd și îți aud și gândurile, cum să nu-ți aud atunci vorbele?! Vezi tu, dobitocul pe care l-am adus mai înainte alături de tine, tot are o anumită asemănare cu tine! Ascultă-mă însă pe mine: atâta vreme cât nu vei dovedi la fel de multă umilință ca dobitocul cel cenușiu, sigur nu vei găsi portița cea strâmtă spre adevărata înțelepciune!” 14. Ribar l-a întrebat: “Spune-mi totuși, prietene, de ce n-ai făcut de fapt adineaori atât de tare de rușine în fata atâtor oameni?!” 15. Rafael i-a răspuns: “Doar ți-am explicat la momentul respectiv destul de limpede că voi sunteți încă atât de orbi în sufletele voastre încât nu vedeți pădurea din cauza copacilor. Și, pe cât de orbi erați atunci, la fel de orbi sunteți încă și acum, deși n-ați avut parte de prea mult pește! Dacă mai vreți însă pește, nu trebuie decât să spuneți, doar or mai fi vreo câțiva prin marea aceasta!”