----------------------------------- Acustic 1.2.2011, 06:38 Capitolul 79 - Cauza deosebirilor dintre calitățile omenești ----------------------------------- Capitolul 79 Cauza deosebirilor dintre calitățile omenești 1. (Rafael): “De aceea, așa-numita dragoste exterioară pentru un lucru frumos nici nu este în sine un păcat; ea poate ajunge însă devină un păcat - adică o defecțiune în ordinea vieții - atunci când, fără nici un control, ea rămâne tot mai mult și tot mai solid agățată de formele exterioare, fiind apoi foarte greu să mai desprinzi un asemenea spirit de exterioritatea cea frumoasă și să-l readuci la locul cuvenit lui în ordinea firească. 2. Pentru asemenea cazuri sunt acceptate în spiritul Domnului tot felul de mustrări dureroase cu ajutorul cărora un asemenea spirit rătăcit poate reveni cu timpul la ordinea firească, părăsind tot ceea ce este exterior și readucând tot ceea ce reprezintă noblețe în ordinea sa firească și însuflețind-o în felul acesta cu adevărat. 3. De aceea, există diferențe mari între oamenii de felul tău și cei de felul lui Ribar. Ceea ce tu poți căuta ani de zile, un om de felul lui Ribar obține adeseori în numai câteva zile, ba chiar în câteva ore, cu condiția să se bucure de o bună orientare și să dorească acest lucru cu toată seriozitatea. Înțelegi ce-am vrut să-ți spun?” 4. Ușor mâhnit, Suetal i-a răspuns: “Da, de înțeles înțeleg eu dar, pe de altă parte, nu pricep motivul pentru care Creatorul i-a adus pe lume pe unii atât de dezvoltați și de receptivi din punct de vedere spiritual, iar pe alții obtuzi ca niște cioturi de lemn!” 5. Îngerul a spus: “Ei bine, dragul meu, dacă începi să pui astfel de întrebări, atunci nu o să mai terminăm niciodată. Căci aceasta înseamnă spiritul tău este îngropat încă prea adânc în stratul cel gros de carne, în timp ce spiritul lui Ribar a răzbit deja prin stratul de carne și cu el te poți înțelege mai lesne. Ai putea tot atât de bine să întrebi de ce a făcut Dumnezeu atâta piatră pe pământ și de ce nu a creat numai pământ afânat și fertil, de ce a făcut atâtea ape, pe a căror suprafață întinsă nu pot fi plantate ogoare și vii, de ce atâția mărăcini și scaieți, pe care este adevărat că nu pot crește struguri și smochine. Crede-mă pe mine, toate acestea sunt necesare în cel mai înalt grad și unele fără celelalte n-ar putea exista. Dar ca să-ți explic acum, chiar și în mare și foarte superficial, toate acele cauze prea înțelepte, pentru asta ne-ar trebui o perioadă de timp de mai multe secole, în timp ce un spirit mai dezvoltat și mai deschis ar înțelege întregul complex în ansamblul său doar în câteva clipe, de îndată ce acesta ar prezenta interes pentru el. Întrucât însă un spirit desăvârșit are în viața sa obiective mult mai înalte și mai valoroase în fața ochilor decât să cerceteze cauzele existenței pietrelor, a apei, mărăcinilor și spinilor, el lasă toate acestea cu dragă inimă pe seama grijii pline de înțelepciune a Domnului necuprinsurilor.” 6. Dar Suetal i-a răspuns: “Dacă așa stau lucrurile, atunci nu este nici vina mea dacă sunt mai greu de cap decât Ribar, care, după știrea mea, în ciuda spiritului său mult mai descătușat, n-a mâncat nici el până acum înțelepciunea cerească cu lingura cea mare!” 7. Rafael: “Oamenii ca tine trebuie în mod necesar să aibă o minte foarte ascuțită, pentru ca, prin intermediul ei, sufletul lor cu mult mai închistat să-și poată găsi calea spre spiritul lor, o cale care este fără îndoială mult mai lungă și mai poticnită decât cea pe care o au de străbătut spiritele pline de iubire. Căci un spirit al iubirii are deja, ca element al vieții, în sine și în fața sa, tot ceea ce sufletul mai închistat poate obține abia per longum et latum (în lung și în lat, respectiv pe căi ocolite, greoi), prin folosirea intensă a simțurilor sale exterioare. 8. vezi numai cât efort va trebui să mai depui până când vei ajunge la iubire! Ribar în schimb este deja tot numai iubire. Aceasta nu mai trebuie decât puțin ordonată și dirijată, și el va fi gata pregătit. Tu, în schimb, ești nevoit să ajungi abia prin intermediul rațiunii tale plicticoase la iubire, pentru ca apoi să o poți avea și tu, căci dacă nu o ai, ea nu poate fi în nici un caz ordonată și controlată! M-ai înțeles acum?” 9. Suetal: “Dacă astfel stau lucrurile, atunci Dumnezeu trebuie să fie foarte nedrept și părtinitor!” 10. Îngerul: “Dintr-un punct de vedere, poate că așa este, dar firește că doar din perspectiva unei rațiuni omenești mioape. Dar atunci când vrei să construiești o casă, de pildă, de ce sapi mai întâi o groapă adâncă și arunci în ea pietrele cele mai mari și mai dure pe care le ai? 11. Căci ce ți-au făcut ție pietrele acelea, ca să le arunci mai întâi pe ele în groapa cea întunecată, ba să mai și așezi apoi pe ele întreaga povară a construcției? Nu ți-a fost oare în acest caz nici un pic de milă de bietele pietre? Și oare ce presiune trebuie să suporte pietrele sub povara imensă a unui munte?! 12. Probabil că nici de rădăcinile unui copac nu-ți este milă, căci ele trebuie să stea mereu în adâncul întunecos și plin de putregai al pământului, în timp ce ramurile copacului se ridică pline de fală spre înalturi și se bucură de lumina soarelui! 13. Ia spune, nu sunt toate acestea o serie întreagă de «nedreptăți», chiar în straturile cele mai de jos ale vieții naturii? Și, atunci, cum a putut oare un Dumnezeu atât de plin de înțelepciune ca, în calitate de Creator, treacă, în pofida oricărei rațiuni, cu atâta nepăsare și lipsă de simțire peste toate acestea? 14. Și la fel se pot plânge și picioarele tale împotriva mâinilor tale, spunând: «De ce oare tocmai noi, făcute tot din carne și oase ca și voi, suntem obligate să cărăm în spate, în timp ce voi nu faceți altceva decât să agitați fără încetare și fără vreun efort prin aer?» 15. La fel ar putea protesta - chiar foarte vehement – și multe alte părți ale corpului tău împotriva capului tău, de pildă; dar cine nu și-ar da de îndată seama de stupizenia unor asemenea proteste? 16. Vezi tu, în același fel i-a înzestrat deci și Domnul pe oamenii de pe acest pământ cu diferite calități, pe unii cu mai multe, și pe alții cu mai puține. Însă pentru nici unul poarta spre marele Templu al desăvârșirii nu este închisă, ci fiecăruia îi este dată calea sa, drept care nimeni nu se poate plânge și spune: «Doamne, de ce oare nu mi-ai dăruit și mie talentele de care are parte să se bucure din plin fratele meu?!» Căci, atunci, Domnul i-ar răspunde: «De simți vreo lipsă, du-te la fratele tău, și el te va ajuta! Căci dacă le-aș fi dat tuturor oamenilor la fel, atunci nici unul n-ar fi avut vreo lipsă față de celălalt, iar fratele n-ar mai fi avut nicicând nevoie de frate. Și din ce s-ar mai fi putut naște atunci în om iubirea față de aproape, cea a tot revigoratoare? » 17. Ce ar însemna însă omul fără iubirea față de aproapele său și mai ales cum ar mai putea găsi el, fără ea, adevărata iubire față de Dumnezeu, fără de care nu poate fi nici măcar concepută viața veșnică a sufletului?! 18. Vezi tu, pentru ca un om să-i poată fi de folos altuia, obținând în schimb iubirea acestuia, el trebuie să fie în stare să înfăptuiască ceva pe care un altul nu-l poate înfăptui la fel de ușor, tocmai fiindcă celui de-al doilea îi lipsesc anumite calități necesare acestui scop. Și astfel, un anumit om devine o reală necesitate pentru un altul, iar din ajutorul reciproc se naște mai întâi iubirea, care mai apoi, prin binefacerile acelui ajutor reciproc, devine cu timpul tot mai intensă. 19. În intensitatea iubirii față de aproape se află însă întotdeauna revelația interioară a iubirii pure și dumnezeiești, iar în aceasta, la rândul ei, viața cea veșnică. 20. Dacă însă tu spui acum despre tine că nimic nu te poate stimula în vreun fel să simți în sufletul tău vreun strop de iubire, nici o înfățișare foarte frumoasă, și nici vreo faptă deosebită, atunci eu aș vrea să aflu acum chiar de la tine, care ar putea fi cea de-a treia modalitate, complet necunoscută mie, prin care omul să poată trezi mai întâi la viață iubirea în sufletul său, și prin ce mijloace o poate intensifica el apoi, astfel încât ea să devină o forță a revelației iubirii celei mai pure, a iubirii dumnezeiești din suflet!? 21. Acolo însă unde iubirea nu se revelează prin vorbă și faptă, acolo perspectiva vieții veșnice a sufletului după moartea trupului este mai mult decât sumbră! 22. În consecință, dacă în inima ta mai sălășluiește încă o oarecare neîncredere față de faptul că sufletul va continua să trăiască și după moartea trupului, rezultă la tine revelația vieții nu s-a produs încă. Căci în legătură cu un lucru pe care omul nu-l are încă, el va manifesta întotdeauna îndoieli că-l va putea dobândi vreodată, oricât de tare l-ar dori. Însă odată ce vei fi găsit viața veșnică a sufletului tău prin revelația iubirii pure, dumnezeiești, în inima ta, așa cum găsești un ban pierdut, atunci va dispărea din tine și orice îndoială cu privire la lucrul care va fi (atunci) realmente și cu adevărat al tău! 23. Toate acestea însă nu se pot realiza decât pe calea iubirii față de aproape; și, de aceea, Ribar se află mult mai aproape de adevăratul ideal al vieții decât tine, care chiar dacă ți-ai luminat sălașul minții tale cu lumina naturală a acestei lumi, îți lași în schimb inima să rătăcească lipsită de orice căldură și lumină, așa cum rătăcește o fiară prin hățișurile întunecoase ale pădurilor mlăștinoase ale Europei! 24. De aceea, te sfătuiesc să dai mare atenție vorbelor mele, căci altminteri vei rămâne o nucă găunoasă cu rațiunea ta cu tot, iar fructul de aur din pomul vieții tale va fi devorat de viermi cu mult înainte ca el să se fi copt. Căci viermii sunt de fapt îndoielile, iar fructul vieții tale va ajunge până la urmă un stârv puturos, care va servi drept hrană demnă de dispreț păsărilor răpitoare! M-ai înțeles acum?!”