----------------------------------- Acustic 1.3.2011, 20:36 Cartea lui Enoh, cartea despre Dumnezeu si despre ingeri ----------------------------------- Cartea lui Enoh, cartea despre Dumnezeu si despre ingeri Și a plăcut Enoh lui Dumnezeu și apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a mutat Dumnezeu.Geneză 5:24Cuprinshttp://angelinspir.ro/images/stories/enoh/enoh01.jpgÎn literatura angelologică, cu toate că există o mulțime de cărți, două opere se detașează prin forța divină pe care o emană: Dialoguri cu Îngerul de Gita Mallasz și Cartea lui Enoh. Ambele scrieri sunt „periculoase” și bulversante pentru cei dogmatici, care pretind că sunt preocupați de spiritualitate. Pentru că ambele arată clar că se poate dialoga direct cu Dumnezeu și cu Îngerii, fără vreun intermediar, fie el preot sau rabin. Din acest motiv, cele două cărți sunt în mod deliberat „uitate” sau cenzurate, căci autoritățile religioase nu agreează textele care oferă o mare libertate celor care le citesc. Unul dintre cele mai enigmatice manuscrise descoperite la Marea Moartă este Cartea lui Enoh, text considerat apocrif de către autoritățile bisericești. În urma unor îndelungate controverse, cercetătorii au ajuns la concluzia că aceasta a fost „cartea de căpătâi” a lui Iisus și că El o știa pe de rost, ceea ce explică numărul mare de pasaje din Cartea lui Enoh citate în Evanghelii. Teologii experți în Sfânta Scriptură au afirmat timp de sute de ani, în decursul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, textele lui Enoh au fost scrise cu cel puțin 100 de ani și cu cel mult 300 de ani după moartea lui Iisus. A existat o întreagă dispută asupra subiectului anteriorității Cărții lui Enoh față de Evanghelii. Însă descoperirea manuscriselor din cea de-a patra cavernă de la Qumran a permis stabilirea în mod științific a faptului că textele lui Enoh disponibile la ora actuală sunt anterioare cu cel puțin 200 de ani nașterii lui Iisus. Una din implicațiile majore ale acestei descoperiri este faptul că astfel se dovedește că Iisus era un foarte bun cunoscător al Cărții lui Enoh, aceasta era de fapt cartea Lui preferată, dacă ținem cont de numărul frazelor „enohiene” care se regăsesc în rostirile Sale, așa cum sunt ele relatate în Evanghelii. Mai mult, scrierile lui Enoh propulsează cititorul într-o nouă și fascinantă dimensiune, cea a lumilor astrale. Ele conțin toate revelațiile pe care ni le-au adus cercetările realizate în ultimii douăzeci de ani de către dr. Raymond Moody, dr. Elisabeth Kübler-Ross și dr. Melvin Morse asupra fenomenului EGVM – experiențe la granițele dintre viață și moarte. De asemenea, revelațiile cuprinse în Cartea lui Enoh sunt întru totul la unison, până în cele mai mici detalii, cu descoperirile lui Robert Monroe referitoare la experiențele extracorporale (ieșirile din corpul fizic în decursul dedublării astrale) – de pildă, fenomenul retrăririi in extenso a vieții de până în acel moment (faptul de a-ți revedea întreaga viața „defilând” prin fața ochilor). http://angelinspir.ro/images/stories/enoh/enoh02.jpgCartea lui Enoh, lucrare apocrifă, reprezintă totodată una dintre cele mai vechi și mai importante surse ale tradiției creștine în ceea ce privește descrierea îngerilor. Excepțional de moderne, cu implicații deosebit de importante datorită vechimii lor, dialogurile lui Enoh cu Dumnezeu și cu Îngerii (Uriel, Gabriel, Mihail și Rafael) reprezintă un document de importanță capitală, care merită fie citit de cât mai mulți oameni. Cartea lui Enoh era și un text sacru evreiesc, înainte ca reformatorul evreu Simon Ben Jochai să o condamne vehement, în anul 70 d.C., împreună cu toți cei care ar îndrăzni s-o citească. Motivul acestei mânii era acela că Alesul despre care vorbește Enoh semăna foarte mult cu Fiul Omului, cu Mesia despre care începea să se vorbească. Apoi, povestea Îngerilor care nu ezitau să flirteze cu fiicele oamenilor îl indignase profund. În antiteză, Iuda Tadeu, fratele lui Iisus, citează în mod deschis din Cartea lui Enoh în epistola sa redactată în anul 61, deci la aproximativ 30 de ani după moartea lui Iisus. Este un fapt logic, de vreme ce creștinii prețuiau foarte mult această scriere, care era inclusă în canonul biblic al acelor vremuri. Astfel, timp de aproape 300 de ani după Iisus, Cartea lui Enoh a fost neobosit copiată și recopiată, ca toate celelalte pergamente cu scripturi sfinte. De-abia în anul 325, atunci când un prim conciliu ecumenic hotărăște să compună Biblia și să aleagă textele care vor deveni „publice” sau „ascunse” publicului, Cartea lui Enoh și Cartea lui Tobias vor fi clasificate în categoria cărților cu conținut secret. Cu toate acestea, Cartea lui Enoh își continuă cariera literară până când un exeget decide să întocmească un catalog critic al tuturor textelor „apocrife”. Italianul Filastrius din Brescia, indignat și el de acești Îngeri ștrengari, o condamnă în catalogul său „rațional” de texte eretice „Liber de Haeresibus”. Un alt motiv al lui Filastrius pentru a-și justifica verdictul l-a constituit prezența cu totul de neînțeles a frazelor rostite de Iisus, „copiate” în Cartea lui Enoh. După el, aceasta dovedea un singur lucru: redactarea ei era în mod obligatoriu ulterioară celor patru evanghelii ale lui Matei, Marcu, Luca și Ioan. În 1906, la aceeași concluzie a ajuns și preotul François Martin, (fără știe că manuscrisul lui Enoh era de fapt anterior, grotele de la Qumran având să fie descoperite de-abia în 1947), care scria c㠄incredulii văd http://angelinspir.ro/images/stories/enoh/enoh03.jpgLa întrebarea „Cum se explică faptul că extrase din Cartea lui Enoh se regăsesc în Noul Testament?”, Joszef Milik, un renumit specialist în manuscrisele de la Marea Moartă, a răspuns: „Nu știu. Sfântul Iuda îl citează până în cele mai mici amănunte, ceea ce demonstrează clar că în acele vremuri Cartea lui Enoh era considerată un text de referință”. În noiembrie 1991, Profesorii James Robinson și Robert Einsmann de la California State University din Long Beach au ținut o conferință de presă la New York pentru a prezenta un nou manuscris de la Qumran, total necunoscut publicului. Prezentând peste 200 de fotografii ale unor fragmente din manuscris, cei doi experți au comentat în fața reprezentanților mass-media rezultatele muncii lor de asamblare și de traducere a textului. Efectul senzațional al acestei conferințe a relansat imediat scandalul manuscriselor de la Marea Moartă, ținute secrete, în cea mai mare parte a lor, de către Vatican. Aceasta l-a determinat pe jurnalistul Stephan Hoeller să scrie în 1992 în revista Gnosis Spring: „Membrii echipei de la Qumran erau aproape în exclusivitate preoți catolici, cu excepția profesorului John Allegro. Aceste manuscrise ar fi rămas necunoscute publicului dacă Edmund Wilson nu ar fi publicat în 1955 o serie de articole în cotidianul The New Yorker, în care arăta că Vaticanul se temea ca aceste documente să nu reveleze informații defavorabile creștinismului, precum și comunității evreiești aflate la originea Noului Testament. Imediat după publicarea articolelor lui Wilson în The New Yorker, numărul de documente de la Qumran făcute publice a diminuat brusc și apoi s-a redus la zero. Toți specialiștii sunt de acord că fragmentele cele mai „sensibile” din punct de vedere teologic i-au fost încredințate preotului de origine poloneză, Milik. Aproape toate manuscrisele nepublicate erau în mâinile sale și au rămas astfel până în ziua de azi, iar această echipă de la Qumran a ridicat o adevărat㠄cortină de fier” în jurul fragmentelor. A trebuit să apară protestul public al dr. Allegro, din 1985: „De ce oare colegii mei țin ascunse aceste comori? Publicul trebuie să afle despre ele...”. Astăzi, aceast㠄cortină de fier” a căzut, îndeosebi după ce Huntington Library din San Marino, California, a decis să facă publice fotografiile acestor manuscrise. Atunci, cărui fapt i se datorează această întârziere? Criticii acuză Vaticanul și pe specialiștii săi, în special pe Milik. Oare au descoperit pasaje atât de „periculoase” în aceste manuscrise încât au fost nevoiți să le păstreze secrete? Concluzia care se impune de la sine este una singură: Cartea lui Enoh era într-adevăr cartea favorită a lui Iisus. De fapt, în Cartea lui Enoh regăsim prezența cristică într-un mod tainic, ca și cum această scriere nu fusese decât o imensă repetiție, un avertisment extraordinar dincolo de timp și de spațiu, adresat tuturor celor care își dau pur și simplu osteneala de a deschide cărțile. În ceea ce-l privește pe Enoh, tradiția spirituală afirmă a fost un mare inițiat care a trebuit să realizeze legătura între cer și pământ. El și-a asumat sarcina dificilă a învățării și ghidării oamenilor, aplanând conflicte și îndemnând mereu la bine și la progres. El era numit „Pacificatorul”, fiind o ființă umană foarte evoluată spiritual. Acesta a fost probabil motivul pentru care Enoh „a fost luat în ceruri”, unde a primit inițieri și revelații secrete. La revenirea sa, după cum afirmă tradiția spirituală, „Enoh a rămas ascuns și nici o ființă umană nu știa unde anume el trăia, ce făcea și care erau intențiile sale”. Parte integrantă a misiunii sale a fost intensa activitate de răspândire a învățăturilor divine. Există referiri conform cărora el ar fi scris 366 de cărți. În tradiția iudaică se afirm㠄în timp ce Enoh le vorbea oamenilor, aceștia au văzut un armăsar alb coborând din ceruri, în mijlocul unui vârtej de vânt și de praf. Enoh le-a spus celor ce se aflau acolo că acel armăsar a coborât din ceruri pentru a-l lua pe el într-o lungă călătorie, din care însă el nu se va mai întoarce printre oameni”. sursa: http://angelinspir.ro/