----------------------------------- Acustic 25.3.2011, 01:48 Capitolul 91 - Matael ca dărâmător de ziduri ale templelor păgâne ----------------------------------- Capitolul 91 Matael ca dărâmător de ziduri ale templelor păgâne 1. După care, Matael a revenit lângă Mine și M-a întrebat dacă a făcut bine sau nu prin explicațiile sale date din proprie inițiativă în legătură cu numele zeilor păgâni, sau dacă acestea au fost premature. 2. Eu i-am răspuns: “O, nicidecum! Intervenția ta a fost foarte reușită și în spiritul celui mai deplin adevăr și chiar ai reușit în felul acesta, în puține cuvinte, ajuți la eradicarea păgânismului cel întunecat într-o măsură mai mare decât ar fi reușit o seamă întreagă de alți înțelepți în ani îndelungați! Căci cel care dorește să-l educe pe un om cu înțelepciune și pentru deplina lămurire, acela trebuie să șteargă mai întâi toată prostia dintr-însul. Iar dacă omul a devenit prin aceasta - pentru moment - un vas gol, dar foarte curat, atunci nu mai este nici o greutate ca un astfel de vas foarte folositor să fie umplut cu toată înțelepciunea din ceruri; și acesta va fi acum cazul și cu cei doi. 3. Căci adevăr îți spun ție, aceștia doi se vor transforma cât de curând în niște oameni de care inima Mea se va putea bucura mai mult decât de zece mii de evrei care se consideră, în virtutea învățăturilor lui Moise, ca fiind foarte drepți, dar care, ca oameni, sunt mai străini sufletului Meu decât aceia care se vor naște pe pământ abia peste o mie de ani. 4. Și îți mai spun încă un lucru: dacă va fi să-ți iei vreodată o nevastă aici, pe pământ, atunci aceasta să fie Elena! Dar departe de Mine gândul ca Eu să te silesc la aceasta; la acest lucru te va îndemna însăși inima ta, iar atunci să dai curs imboldului aceluia. 5. Dar du-te acum din nou la-ei și fii prietenos, căci bătrânul, care altminteri este un bărbat foarte bine instruit, precum și fiica sa, a cărei frumusețe este demnă de toată admirația, vor dori desigur să primească de la tine și alte lămuriri referitoare la numele din vechime. Tu ești de-acum un călăuzitor al lor și nu-ți va fi deloc greu să le dai celor doi răspunsurile cele mai potrivite la întrebările lor. 6. În același timp, discuțiile purtate de tine vor avea o influență benefică și asupra romanilor și astfel ele ar putea reprezenta primul berbece în acțiune împotriva zidurilor prea multelor temple păgâne. Iar ulterior, chiar dacă nu fără eforturi, se vor obține prin aceasta efecte pozitive în întreaga lume păgână, pe care altminteri nu le-am fi putut obține decât poate într-o mie de ani. 7. Este întotdeauna greu să predici pe timp de noapte despre lumină; de îndată însă ce reușești să faci acest lucru în plină zi, fie și numai o singură dată, atunci aproape că nu-și mai are rostul nici o învățătură despre lumina zilei; căci ziua însăși îți oferă atunci lumina. Bătrânul te va asalta însă cu întrebări foarte însemnate și îți va fi dat ție să-i oferi răspunsuri pe măsură. Du-te deci la ei, în numele Meu, și fă-ți treaba bine! 8. Noi toți vom urmări cu mare atenție întreaga discuție. Iar pentru ca și cei aflați la mai mare depărtare să te poată auzi bine, de acest lucru Mă voi îngriji chiar Eu! 9. Voi lăsa soarele cel ireal să mai strălucească pe cer încă timp de câteva ceasuri, fapt care-i va scoate din casele lor și pe mulți dintre oamenii din oraș. O parte dintre ei vor ieși afară de uimire și o altă parte de teamă față de ziua aceasta care pare a nu mai voi să se sfârșească. Dar, în timpul acesta scurt, tu vei rezolva multe probleme cu cei doi. 10. După ce voi lăsa soarele cel ireal să se stingă, vom lua cu toții aici, pe deal, o cină bună, în timpul căreia de asemenea pot fi abordate și discutate o mulțime de probleme. De acum, știi prin urmare tot ceea ce este necesar să știi; tot restul se va rezolva apoi în timp!” 11. Matael Mi-a mulțumit pentru sarcina încredințată - și, în mare taină, și pentru sugestia făcută în privința frumoasei Elena, care chiar din prima clipă îi făcuse inima să bată mai tare, încât chiar își șoptise în barbă: «În numele cerului, o asemenea frumusețe nu s-a mai zărit nicicând în întreg Israelul!» 12. La fel și ceilalți romani, inclusiv Cyrenius, nu-și puteau lua ochii de la frumoasa grecoaică, făcând adevărate eforturi să-și îndrepte privirea și spre altceva, căci trupul frumoasei Elena părea sculptat în eterul luminii și exercita asupra lor o atracție mult mai mare chiar și decât mirificul soare ireal. 13. Matael însă se stăpânea foarte bine, iar ce simțea el în inima lui, asta n-a observat probabil nimeni în afară de Mine.