----------------------------------- Ganapati 10.4.2011, 00:40 Capitolul 17 - Despre alchimiști ----------------------------------- Capitolul 17 Despre alchimiști(6 iulie 1871)Observație preliminară citată dintr-o scrisoare: „Domnul însuși te îndeamnă îi revelezi dorințele și îndoielile tale cele mai intime, pentru ca El să îți ofere explicațiile dorite. De aceea, ascultă: „Dragul Meu fiu, în acele vremuri, M-ai căutat pe Mine, Tatăl tău, citind lucrările alchimiștilor. Tu nu ai înțeles ce este adevărat și ce nu în aceste cărți, și ai ajuns să te îndoiești, la fel cum în zilele noastre majoritatea oamenilor nu înțeleg Biblia, pentru că nu îi mai pot pătrunde înțelesul spiritual”. Încă din timpuri imemoriale au existat oameni preocupați de latura întunecată a științei și care s-au numit magi, astrologi, alchimiști, etc. Acești oameni știau că dincolo de natura vizibilă se ascunde ceva mai mare și mai sublim, în tăcerea nopții, ei obișnuiau să privească ore în șir cerul înstelat, studiindu-l întreaga noapte, căci noaptea mintea se concentrează mai ușor decât ziua. În întunericul nopții, marele Spirit care lucrează în tăcere și care penetrează întreaga Mea creație, i-a asistat în cercetările lor. Ei i-au simțit influența, fără-L cunoască însă direct. De ce? Pentru că scopurile lor erau orientate către cele lumești, către propriul lor avantaj, pentru sporirea influenței și îmbunătățirea poziției lor sociale. Din acest motiv, ei nu au descoperit nimic valoros prin cercetările lor, nici „piatra filosofală”, nici „arcanum iongae uitae” (elixirul vieții). Ei nu au devenit cu nimic mai iluminați, și la fel ca toți oameni care se nasc, au fost nevoiți să moară la un moment dat. Ceea ce acești copii rătăciți numeau spiritul universal (folosindu-se de cuvinte latinești sau grecești), se referea de fapt la voința Mea, adică la puterea activă care susține întreaga creație, distrugând-o și recreând-o din nou, cu scopul de a o conduce din nou pe calea către Mine, de-a lungul unui proces complex de transformări succesive. Din când în când, câte un gând inspirat trecea prin mintea unuia sau altuia din acești savanți ai nopții. Din păcate, ei încercau să înțeleagă cu intelectul ceva ce nu avea nici o legătură cu acesta, dându-i un nume necunoscut și o aparență mistică, astfel încât ceea ce era deja de neînțeles să devină încă și mai indescifrabil, pentru a-i convinge pe alții de ceea ce nu credeau ei înșiși, și anume că știu mai multe decât ceilalți. De aceea, ei își puneau mantia de magician, alchimist sau astrolog, pentru ca cei din jur să nu vadă lungile urechi de măgar care le atârnau. Ceea ce pseudo-filosoful pe care l-ai citat numea salpetru, forța activă pe care vântul o poartă în pântecele său, fiind chiar spiritul pe care îl caută, nu înseamnă altceva decât forța activă a vieții pe care o conține orice briză și orice vânt. Căci ce este de fapt salpetrul, ce este sarea? Și respectiv, ce este spiritul creației, principiul vital activ? Ascultă, dragul Meu fiu, este vorba de unul și același lucru, dar trebuie să-l examinezi cu ceva mai multă atenție. Salpetrul, sau sarea, este o substanță care rezultă din divizarea altor elemente, care divid la rândul lor alte substanțe cu care sunt amestecate. La ce se referă această divizare? În limbajul Meu conceptual, divizarea nu poate însemna decât o stimulare, o dezvoltare a activității vieții, o eliberare a substanței întemnițate în materie. Când salpetrul precipită într-o formă cristalină, ca urmare a reducerii chimice a altor substanțe elementale, el reprezintă cel mai subtil element spiritual rezultat, aflându-se pe un nivel spiritual superior substanței inițiale. Pe măsură ce se combină cu alte elemente, el trăiește o viață superioară, continuându-și procesul de spiritualizare de sine, dar și de eliberare a celorlalte substanțe, pe care continuă le dividă. În acest fel, se poate spune că salpetrul pavează calea către progresul spiritual. Proprietatea sa de coroziune (ca a oricărei sări) reprezintă factorul activ, capabil să trezească substanța la o viață superioară. De aceea, el este o manifestare directă a voinței Mele atotputernice, cea care guvernează evoluția întregii creații. Când filosoful tău afirmă vântul își poartă în propriul pântec spiritul pe care îl caută, el vrea să spună mișcarea aerului, care stimulează metabolismul, este mama vieții active. La fel cum animalul sau femeia își poartă în pântec fructul care se va naște cândva, pentru a-l coace, și la nivelul aerului se produce o anumită concepție, observabilă îndeosebi atunci când vântul se mișcă cu putere, declanșând un proces mai rapid de precipitare. Vântul înseamnă spiritul, pe care Eu l-am așezat în interiorul naturii Mele, pentru a stimula procesele, trebuie să dividă elementele și să creeze ceva nou. Când alchimiștii din vechime intuiau că există o viață eternă, indestructibilă, ei nu se refereau la viața terestră, ci la viața spiritului lăuntric, pe care nu îl înțelegeau însă și pe care îl interpretau în mod greșit, cu toate inspirațiile lor nocturne provenite din lumea spiritelor. Tatăl și mama pământului nu sunt soarele și luna. Tatăl întregii creații sunt Eu, iar mama, cea care dă naștere și care lucrează, stimulează, susține și creează în permanență este voința Mea. Ea se manifestă prin toate substanțele care există în eter, care poartă înlăuntrul lor, la fel ca și sarea, impulsul activ de a stimula, de a crea noi forme, pentru a se întrupa în ele și pentru a le divide apoi din nou, precipitându-le sub formă de săruri, în acest fel, prin aceste combinații noi, ele se apropie din ce în ce mai tare de edificiul cosmic spiritual din care au provenit și în care trebuie să se întoarcă din nou, mânate de voința Mea. Fiul Meu, aceste substanțe au fost dintotdeauna susținătoarele creației Mele. „Forța activ㔠din univers este voința Mea, care atrage dacă se manifestă prin magnetism, respinge dacă se manifestă prin electricitate, stimulează dacă se manifestă prin lumină, dezvoltă dacă se manifestă prin căldură și distruge dacă se manifestă prin foc. În sfârșit, fiind marea forță a trezirii spirituale, ea silește elementele transformate de săruri și acizi să își asume forme noi, mai spirituali-zate decât înainte, intrând din nou în ciclul creației. Ce se poate spune însă despre viața voastră? Este ea diferită? Ascultă, copilul Meu, diferitele ramificații ale drumului vieții sunt sărurile, acești stimulenți capabili să inducă trezirea. Ele sunt cele care vă stimulează simțiți, gândiți și să acționați, pentru a divide apoi impresiile pe care le-ați absorbit din lumea exterioară. Din acest proces „alchimic” se naște caracterul sau fizionomia spirituală a omului. Aceste experiențe permit evoluția spiritului vostru, pe care îl purifică și îl eliberează, unind impresiile vieții într-un tot unitar. Voința Mea - vântul spiritual - suflă prin sufletul vostru, dând naștere unor gânduri noi, care se transformă apoi în acțiuni, capabile să ghideze pe căi mai bune și scurtându-vă astfel considerabil drumul către Mine. Acesta este salpetrul și sarea vieții, pe care îl puteți găsi pretutindeni, în munți și în văi, în peșteri, dar și acasă la voi. El este principiul stimulent al coincidenței (declanșarea sincronă a evenimentelor sau unirea acestora prin fire invizibile), care se manifestă la nivelul creației prin legea rezonanței (atracția și respingerea permanentă a elementelor asemănătoare sau diferite între ele). Lumea este silită astfel să se schimbe. La fel și voi. Ți-am explicat în câteva cuvinte ce doreau să spună cărțile tale vechi, din perspectiva cea mai spirituală cu putință. Încă din timpuri imemoriale, gânditorii au simțit nevoia să descopere ceea ce era necunoscut. Cu cât ceva era mai greu de revelat, cu atât mai mult îi fascina el, indiferent dacă era vorba de un aspect material sau subtil-spiritual. Din acest proces s-au născut toate aberațiile spiritului uman, astfel încât astăzi foarte puțini oameni își mai recunosc cu claritate menirea. Tu, copilul Meu, ai avut șansa sășești din întuneric în lumină. Urmează sfaturile Mele și vei putea citi marea carte a naturii care te înconjoară, cu inima, nu cu intelectul, dându-ți astfel seama că sarea vitală universală, care trezește, inspiră și ghidează totul, este voința Tatălui tău, Cel care îți strigă de pretutindeni, din natura exterioară, dar și din inima ta: „Nu există decât un singur Dumnezeu, un singur Creator și un singur Domn!” Dorința Lui este una singură: ca prin acest proces de ghidare, te poți întoarce la sursa din care ai provenit, ca spirit născut din Sinele spiritual al Ființei Sale primordiale! Amin.