----------------------------------- Acustic 18.7.2013, 01:35 Capitolul 131 - Rafael izgonește spiritul tuturor grijilor omenești ----------------------------------- Capitolul 131 Rafael izgonește spiritul tuturor grijilor omenești 1. Atunci a spus Zahr: “Oare să nu-i trezim pe cei care dorm?” 2. Rafael i-a răspuns: “Se vor trezi ei de îndată, atunci când Domnul va ajunge la noi!” 3. Dar atunci a sărit Iara de la locul ei și a întrebat cu impetuozitatea întregii ei iubiri: “Dincotro, dincotro vine El, esența întregii iubiri!? Căci ochii mei încă nu-L pot vedea!” 4. Iar Rafael i-a răspuns, cu un zâmbet pe chip: “Nu-i nimic; căci dacă inima ta Îl vede, atunci cât de curând Îl vor vedea și ochii tăi! Căci El va fi aici odată cu răsăritul soarelui!” 5. Și atunci a spus și Elena, care se trezise și ea: “Iara, hai să-I ieșim în întâmpinare! O, ce fericire să mergi în întâmpinarea Lui!” 6. Iara: “Foarte bine, draga mea prietenă, vino cu mine! O, ce bucurie nespusă-L zărim deja de departe venind spre noi!” 7. După care cele două fete au dat fuga spre pădure, către apus, și au dispărut curând. 8. Uran, care se trezise și el, a privit lung după ele și a spus atunci când fetele au dispărut în pădure: “Nu se vor rătăci oare? Căci de aici drumul începe să urce destul de pieptiș, după cum se pare, luând-o apoi către miazăzi, iar suișul ar putea dura câteva ore. Ele au luat-o în mare grabă la picior, dar învățătorul ar putea veni din partea cealaltă, iar ele Îl vor căuta și până la urmă nu-L vor găsi!” 9. Dar Rafael a spus: “Nu-ți mai face astfel de griji! Căci cele două fete se pot rătăci la fel de puțin cum m-aș putea rătăci de pildă eu. Acolo unde inima cea plină de iubire este până într-atât de iluminată ca în cazul lor, nu mai poate fi vorba de nici un fel de rătăcire! Fără îndoială vor pătrunde destul de adânc în pădure; dar de găsit, Îl vor găsi pe Învățător!” 10. Auzind aceste cuvinte, Uran s-a liniștit, îndreptându-și apoi privirea către orașul care încă mai ardea și mai fumega și a distins dintr-odată cu ochii săi încă foarte ageri cum dinspre oraș se porniseră coloane întregi de refugiați în toate direcțiile. Și a văzut niște adevărate procesiuni îndreptându-se inclusiv către dealul nostru, drept pentru care a spus: “Ei, le fie de bine tuturor! Dar dacă toți aceștia vin peste noi, de unde va putea fi procurată pâine pentru atâția oameni? Căci ăștia îl vor mânca până la urmă chiar și pe bătrânul Marcu, cu casa și acareturile sale cu tot!” 11. Rafael i-a răspuns: “Nici pentru asta nu trebuie să-ți faci tu vreo grijă! Căci întregul pământ și toate creaturile sale au nevoi destul de mari și de felurite în fiecare clipă, iar Domnul tot reușește să sature întregul pământ și toate vietățile aflate pe el! Și ce înseamnă oare pământul în comparație cu soarele, care este de mai bine de zece ori o sută de mii de ori mai mare decât acest pământ și care are prin urmare nevoie de incomparabil mai multă hrană pentru menținerea luminii sale și pentru îndestularea creaturilor fără număr de pe meleagurile sale* străluminate? Iar Domnul se îngrijește de toate acestea la fel ca și de tine, nobile prieten! 12. Iar acum, ia încearcă tu să-ți imaginezi întregul spațiu infinit și incomensurabil al creației în ansamblul său, cu sorii și pământurile sale, de dimensiuni mult mai mari decât cele ale pământului acesta al vostru și ale soarelui său! Și toate sunt asigurate din belșug tot de către Domnul, Unul și același, cu tot ce le este necesar pentru existență! Nicăieri nu se manifestă vreo lipsă, ci pretutindeni găsești numai surplus! Iar dacă așa stau lucrurile - și ele nici nu pot sta în vreun alt fel - cum poți tu să-ți faci griji dinspre partea procurării pâinii pentru oamenii care se îndreaptă acum puhoi dinspre oraș către noi?” 13. Uran: “Da, da, sigur că ai dreptate! Dar, vezi tu, eu nu sunt un înțelept, ci doar un om, și adeseori uit pentru o clipă unde mă aflu. Dar uite că de-acum mi-am revenit!” 14. Atunci s-a apropiat Hebram de grupul nostru, singurul din grupul celor treizeci care rămăsese și el treaz, și a spus: “Dar câtă agitație vor produce toate acestea astăzi, într-o zi de sabat! Căci dacă incendiul acela ar fi izbucnit în tr-o zi obișnuită de lucru, ne-am fi putut ocupa, cu vorba și fapta, de toate aceste victime ale focului, care se îndreaptă acum către noi. Dar așa, într-o asemenea zi, asta va fi o sarcină dificilă chiar și pentru marele nostru învățător!” 15. Rafael: “Nu-ți face nici tu griji pentru astfel de lucruri! Căci ai văzut vreodată soarele ținând sabatul sau poate luna și stelele, ori vântul și ploaia, sau creșterea plantelor și altele asemenea? Și de ce crezi că toate acestea nu țin sărbătoarea sabatului? Fiindcă nici voința veșnic activă a Domnului nu a ținut vreodată sabatul, al cărui Creator este El, de fapt! 16. Cum I-ai putea impune lui Dumnezeu o astfel de lege supărătoare, pe care chiar El a instituito doar pentru oameni, întru mântuirea lor, și doar pentru atâta vreme cât consideră El necesar?! 17. Iar dacă însuși Dumnezeu îți trece cu vederea sabatul și sărbătorirea acestuia, ce-ai mai vrea tu să obții atunci prin sabatul tău prostesc? Sau poate ai vrea să-mi impui chiar și mie sabatul? sfințesc oare și eu sabatul printr-o trândăveală lipsită de sens și de orice scop? Ei, ia vezi, poate chiar astăzi, în zi de sabat, am să fac eu ceva de n-o să mai știți de voi multă vreme de aici încolo!” 18. Dar Hebrarn a spus: “O, prietenul meu suprapământean, te rog, nu-mi lua în nume de rău întrebarea mea! Ci gândește-te mereu că noi suntem doar niște oameni, și chiar și cu cea mai mare bunăvoință, în situații excepționale, tot mai revenim la vechile noastre obiceiuri, precum scroafa la băltoacă! Tu însă, slujitor preaputernic și înger al Domnului, mai bine ferește-ne tu de acum înainte de astfel de lucruri. Căci vezi bine că suntem cu toții niște oameni foarte slabi și plini de defecte!” 19. Și atunci Rafael i-a spus: “Du-te acum la frații tăi și liniștește-i și pe ei. Căci și ei se agită din cauza aceleiași probleme cu care ai venit și tu încoace! Și explică-le marea absurditate a îngrijorării lor! Vezi că au început să se trezească, unul după altul.” Iar Hebram s-a dus și a făcut cu mult succes ceea ce l-a îndemnat îngerul. 20. Abia încheiată treaba aceasta, s-a trezit din somn și Ebahl din Ghenizaret și l-a întrebat pe Uran despre Iara a sa; iar acesta i-a spus ce se petrecuse și cum Iara și cu Elena plecaseră-L caute pe Domnul în pădure. 21. Iar Ebahl a spus: “Vai, vai, n-ar fi trebuit să facă acest lucru! Căci pădurea probabil că s-a și umplut cu tot felul de refugiați din oraș! Și cât de lesne pot avea parte acum cele două fete de vreo întâmplare dintre cele mai neplăcute!” 22. Și din nou a intervenit Rafael: “Nu-ți mai face griji degeaba! Căci cele două au ajuns deja de mult acolo unde trebuie și cât de curând se vor și întoarce. Odată cu răsăritul soarelui Domnul va reveni printre noi, iar fetele nu vor fi deloc departe de El!” 23. Uran a întrebat: “Cât mai avem de fapt până la răsărit?” 24. Iar Rafael i-a răspuns: “Mai puțin de o jumătate de ceas!” (* - Vezi „Soarele natural și Soarele spiritual” de Jakob Lorber, n.r.)