----------------------------------- Acustic 20.12.2013, 22:42 Capitolul 174 - Soarele natural ----------------------------------- Capitolul 174 Soarele natural 1. Iara: “Iată, soarele este și el, asemenea pământului nostru, o lume locuibilă și locuită, doar că de o mie de ori câte o mie mai mare decât pământul nostru, care, după cum bine vezi, nici el nu e tocmai mic. Dar lumina care pornește de la acea lume mare nu este dată de pământul locuit al soarelui, ci doar de aerul care îl înconjoară, a cărui suprafață foarte netedă, aflată într-o continuă frecare puternică cu eterul care îl înconjoară, produce continuu o cantitate incalculabilă de fulgere luminoase, iar, în al doilea rând, această imensă oglindă rotundă captează lumina eonilor de sori și o reflectă înapoi în toate direcțiile. 2. Prin această strălucire a soarelui nostru, pământul - asemenea multor altor pământuri pe care le numim planete - este luminat și încălzit. Dar căldura nu ajunge pe pământ odată cu lumina din soare, ci este produsă aici, ca efect al luminii. 3. Lumina vine de departe, dar căldura este produsă aici, și anume prin faptul că, datorită luminii, diferitele spirite ale naturii din cer, apă și pământ sunt puse în mișcare. Și tocmai această activitate este ceea ce percepem și numim noi căldură, sau, la o activitate mai intensă a spiritelor de care vorbeam, arșiță. Dar, așa cum lumina poate deveni din ce în ce mai puternică, până la infinit, la fel poate și căldura sau arșița să devină din ce în ce mai mare. 4. «Dar» - vei întreba - «cine poate exista pe soare? Pentru că, dacă lumina este acolo atât de puternică, nici căldura nu va fi mai prejos». Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. În interiorul corpului propriu-zis al soarelui nu pătrunde nici a mia parte din întreaga putere luminoasă a soarelui și, de aceea, solul soarelui nu este cu mult mai luminos și mai cald decât cel de aici, de pe pământul nostru, iar creaturile lui Dumnezeu pot exista și trăi acolo la fel de bine ca și pe acest pământ. Doar că acolo nu poate exista noapte, pentru că totul e scăldat în lumina proprie, nesecată a soarelui. 5. Așadar, locuitorii soarelui nu știu ce este noaptea; cu toate acestea, în timpul veșnicei lor zile, ei pot vedea destul de bine stelele și planetele care înconjoară soarele, inclusiv pământul nostru. Aceasta se datorează cerului deosebit de curat care înconjoară soarele pe o distanță de o mie două sute de ore de mers în toate direcțiile, care - este adevărat - din când în când e tulburat de nori foarte denși, dar are și perioade și regiuni total lipsite de nori, de unde lumile exterioare pot fi observate foarte bine, mult mai bine decât de pe oricare altă planetă. 6. Soarele se rotește și el în jurul axei proprii, dar nu în aproape douăzeci și patru de ore, ca pământul nostru, ci în douăzeci și nouă de zile. De aceea, locuitorii soarelui pot vedea în acest timp tot cerul înstelat, mai ales locuitorii din fâșia centrală, care, după părerea mea, sunt cei mai înțelepți și cei mai frumoși oameni ai soarelui. Locuitorii celorlalte fâșii corespund mai mult diferitelor planete. 7. În ceea ce privește structura interioară a uriașului corp solar, eu intuiesc că s-ar putea să fie mai multe corpuri ca niște sfere, plasate una în cealaltă, la distanțe de două, trei, până la patru mii de ore de mers, care însă nu sunt constante, fiindcă aceste corpuri solare interioare se dilată adeseori, apoi revin la dimensiunile normale. Golurile dintre ele sunt umplute fie cu apă, fie chiar cu aer, 8. Dar de ce trebuie să fie toate acestea așa nu știu să-ți spun. Acest lucru îl știe numai Domnul și Maestrul Veșniciei, care sade aici lângă mine. Dacă vrei să știi mai multe, va trebui să te adresezi Celui unic și fără-de-pereche!” 9. Cornelius: “Îți mulțumesc, copilașul meu drăgălaș și deosebit de bun, pentru informațiile pe care mi le-ai dat, pe care chiar cu rațiunea mea le primesc cu încredere de la alpha la omega; căci nu găsesc nimic irațional în ele. Dar cât de departe trebuie să fie soarele de pământ dacă, deși este o lume atât de imensă, nouă ne apare ca fiind atât de mică?” 10. Iara: “Pentru asta nu avem pe pământ o unitate de măsură; egiptenii au avut una, și urmașii noștri îndepărtați - în Europa, nu în Asia - vor inventa iarăși o unitate de măsură. Dar ceva îți pot spune totuși, o săgeată care ar fi trasă cu toată forța de pe pământ spre soare și ar zbura cu cea mai mare viteză ar avea nevoie de douăzeci de ani pământeni ca să ajungă la soare! 11. Acum poți calcula și singur. Măsoară timpul în care o săgeată parcurge 1000 de pași de bărbat. Vei vedea că, oricât de repede ar zbura, ea are nevoie de două clipe pentru a parcurge 1000 de pași. O oră are 1800 de astfel de intervale de câte două clipe. O zi are 24 de ore, iar un an are 365 de zile, asta probabil că știi. Dacă știi toate acestea și ești în stare să socotești un pic, vei afla imediat cât de departe de pământ e soarele! Mai multe nu-ți pot spune; chiar dacă ști, tot îmi lipsește unitatea de măsură și numărul potrivit! Imaginează-ți de 40 de ori 1000 ori 1000 de ore de drum de câmpie și vei înțelege aproape ce înseamnă distanța de la pământ până la soare!” 12. Cornelius a făcut ochii mari și a spus: “Nu, asta n-aș fi crezut niciodată la această fată; ea socotește cu cele mai mari numere de pe lume cum socotim noi cu cifrele mici pe degete! Îl întrece până și pe Euclid, marele maestru matematician! Așa ceva nu mi s-a mai petrecut! Doamne, spune-mi Tu dacă trebuie să iau tot ce am auzit ca atare! Mie cel puțin, mi se pare că fata a cam nimerit-o!”