----------------------------------- Acustic 20.12.2013, 23:34 Capitolul 187 - Furtuna ----------------------------------- Capitolul 187 Furtuna 1. Cum zgomotul prevestitor de furtună devenea din ce în ce mai puternic și mai bubuitor, iar peste întregul ținut începea să se lase un întuneric aproape deplin, cei mai fricoși s-au îndreptat către corturile lui Uran, nemaidorind să rămână afară cu Mine. Chiar ucenicii au început să-și exprime unii în fața celorlalți îngrijorarea. Dintre cei cincizeci de farisei, nici unul nu a rămas afară după ce ei au văzut căzând pe pământ câteva bucăți de grindină grele de câțiva talanți. 2. Ebahl a îndemnat-o pe Iara să îl însoțească în corturile lui Uran, dar ea nu a putut fi urnită de la locul ei și a spus: “Cine oare s-ar putea teme atât de tare în apropierea și în prezența deplină a Domnului?! Oare o asemenea furtună fie mai mult decât iubirea și atotputernicia Domnului?” 3. Ebahl: “Departe de mine un astfel de gând, dar când vezi căzând aceste bucăți grele de grindină, te străbate fără voie un fior de teamă, mai ales că norii le vor arunca cu grămada. O bilă de gheață ca aceea care tocmai a căzut în fața mea îți poate face capul praf cu ușurință! 4. Eu cred că pe mine și pe fiica mea nu ne-ar putea atinge sau vătăma nici una, oricât de des ar cădea. Dar, în ciuda acestei convingeri, năpădește fără voie, ca om ce sunt, vechea frică. Dar nu mă voi mai teme. Doar nu pot fi făcut de rușine de micuța mea Iara!” 5. Grindina a început să cadă din ce în ce mai deasă. Bucăți de gheață cât doi pumni la un loc loveau cu putere pământul, marea a început să înalțe valuri cât casa, un fulger se aprindea după altul și, odată cu grindina deasă, a început să șiroiască și ploaia. 6. Din toate aceste motive, Hebram și Risa s-au retras la rândul lor, împreună cu cei treizeci de tovarăși ai lor, și s-au adăpostit sub mese. Singuri Suetal, Ribar și Bael, primii din cei doisprezece foști răufăcători, au rămas afară, împreună cu ucenicii Mei, în afară de Iuda Iscarioteanul. Soldații romani au căutat refugiu în casa și în colibele pescărești ale lui Marcu și pe sub stâncile de piatră. 7. Foarte aproape în jurul Meu erau Cyrenius, Cornelius, Faustus, Iulius, Philopold, Kisjonah, Ebahl cu Iara, Rafael și Josoe, apoi unsprezece ucenici, bătrânul Marcu, împreună cu cei doi fii ai săi, și Matael cu Uran, Rob, Boz, Miha și Zahr. 8. Elena, acum soția lui Matael, s-a refugiat și ea, împreună cu soția și fiicele lui Hermes în corturi; Hermes însă a rămas și el cu Mine. 9. Și, deși am stat cu toții neadăpostiți pe malul mării, nimeni nu a fost atins de vreun grăunte de grindină sau de vreun strop de ploaie, iar locul pe care am stat a rămas complet uscat. Trăsnete au lovit în fața și în spatele nostru, dar nu ne-au afectat decât urechile prin zgomotul lor puternic. Apoi însă s-a dezlănțuit cu furie și un uragan, și imediat s-au ridicat valuri mari cât dealurile, oferind o priveliște îngrozitoare ochiului omenesc, 10. Atunci Marcu a spus: “Doamne! Eu sunt acum un om bătrân și am văzut destule furtuni în Calabria și Sicilia, dar așa un potop al lui Noe încă nu am trăit! Doamne, grindina asta pustiește regiunea pentru mai mulți ani! Iar șuvoaiele de apă vor duce tot pământul bun în mare! Bieții oameni! Și nu numai că povestea nu se termină, dar furtuna e din ce în ce mai năprasnică! Cei de acolo, de sub masă, se vor îneca, dacă nu se vor ridica! Oricum, mesele nu le mai folosesc la nimic, la cât sunt de rupte! Doamne, oare cât o să mai țină furtuna?” 11. Eu: “Dar nici n-a început încă bine și tu vrei să se și sfârșească?! Abia când se va schimba brusc fața ei, îți vei da seama cât de puternică este! De altfel, ar trebui să nu te preocupe câtuși de puțin această furtună! Dacă nu ar fi necesară, ar trebui să se îndepărteze la un semn al Meu. Dar ea este atât de necesară pentru păstrarea acestui pământ, cum îți sunt ție ochii pentru vedere. De aceea va trebui să o lăsăm să se dezlănțuie până la capăt! 12. Pe de altă parte însă, acei amatori de nimburi trebuie să guste puțin din acel nimb adevărat pe care nu l-au găsit la Mine! Uită-te la ei, cum privesc pe furiș prin crăpăturile cortului și nu pot pricepe cum trece vijelia peste noi fărățim nimic! Dar să iasă de acolo tot nu au curaj. O, cât de mică este totuși credința lor!” 13. Marcu: “Așa e cum spui! Dar din ce vor trăi bieții oameni? Doar vezi și Tu că această grindină, care parcă n-ar mai vrea să se sfârșească vreodată, distruge totul, iar șuvoaiele de apă duc tot pământul în mare! Și mii de oameni și de animale de casă sunt omorâte acum, iar cei care scapă cu viață vor cădea pradă foamei! E totuși o pedeapsă prea grea, această nuia atât de dură!”