----------------------------------- Acustic 2.3.2014, 02:25 Capitolul 204 - Esenta revelatiei adevarate ----------------------------------- Capitolul 204 Esența revelației adevărate 1. Eu: “Câtuși de puțin! Binele și adevărul sunt aceleași, indiferent dacă un om le descoperă cercetând cu înfrigurare sau dacă Dumnezeu i le revelează nemijlocit; căci găsirea unui adevăr este tot o revelație de sus, dar una mijlocită, iar mijlocul a fost cercetarea. 2. Prin această cercetare, sufletul se mai eliberează de legăturile grosiere ale materiei și trezește pentru câteva clipe duhul dumnezeiesc în ființa umană care caută sau pătrunde mai mult în centrul vital al inimii, spre care curge mereu și neîntrerupt lumina și îndurarea lui Dumnezeu, care îi dau sufletului viața și creșterea spirituală, așa cum lumina soarelui și căldura lui pătrunde în brazdele pământului, unde trezește plantele la viață și le ajută se dezvolte și să crească până când din plantă se naște un fruct liber, de sine stătător și pe deplin copt, a cărui viață nu mai depinde de cea a plantei, ci există în sine. 3. Când, în momentele adevărate, pline de viață, sufletul pătrunde în centrul vieții din inimă, despre care am vorbit, el pătrunde în același timp și în inima fiecărui om pentru revelarea spiritului lui Dumnezeu, și nu poate găsi aici altceva decât același adevăr etern al lui Dumnezeu în el însuși. Iar aceasta este o revelație mijlocită și se deosebește de cea nemijlocită doar prin aceea că, în cazul celei din urmă, în timpuri de mare întunecare a omenirii, Dumnezeu trezește oamenii potriviți și le conduce sufletul în centrul lor vital, pentru ca de aici să le readucă celorlalți orbi lumina care limpezește privirea. 4. Și mai este o deosebire între revelația mijlocită și cea nemijlocită: revelația mijlocită îi luminează omului doar chestiunea care îl frământă și în care își dorește să fie luminat; ea se aseamănă cu lumina unei lămpi bune cu care poți lumina o încăpere întunecoasă; cea nemijlocită însă se aseamănă cu soarele amiezii, a cărui lumină puternică luminează întreaga, lume în toate brazdele ei, mici și mari - la fel ca revelația nemijlocită. 5. Aceasta (revelația nemijlocită care se aseamănă cu soarele) este valabilă nu doar pentru omul căruia îi este dată, ci pentru toți oamenii, dar mai întâi de toate pentru poporul căruia îi aparține profetul. Dar, deoarece există profeți adevărați, chemați de Dumnezeu, putem ușor trage concluzia că vor exista și profeți mincinoși, și anume din următoarele motive, ușor de priceput: 6. Un adevărat profet trebuie săștige considerația semenilor săi, căci profețiile sale, și uneori chiar faptele sale - ca dovezi ale chemării sale dumnezeiești, trebuie să-i insufle omului obișnuit un oarecare respect, indiferent dacă profețiile îi sunt pe plac sau nu și dacă se potrivesc cu interesele sale pământești. 7. La oamenii de soi mai bun, profetul capătă, fără voia sa, dimensiunile unui uriaș inaccesibil, și nu se poate nicicum feri de venerația pioasă și de respectul care i se poartă, oricât de smerit este - și chiar trebuie să fie de altminteri. 8. Ei bine, asta văd alți oameni ai lumii, a căror minte este adeseori foarte inventivă; căci viclenia nu le-a lipsit niciodată copiilor acestei lumi. Acești oameni ai lumii vor și ei faimă și considerație și, prin acestea, un câștig pământesc ușor. 9. Ei încep să studieze și adeseori inventează, cu ajutorul lui Satana, anumite lucruri și compun discursuri aparent pline de înțelepciune, așa încât până la urmă oamenii, care sunt profani în toate, nu mai știu să deosebească ce este adevărat și autentic de ce e fals și rău, 10. Dar cum poți totuși să deosebești un profet fals de unul autentic? Foarte simplu: după roade. 11. Căci din mărăcini și scaieți nu culegi struguri și smochine! 12. Adevăratul profet nu va fi niciodată egoist și orice urmă de trufie va fi departe de el. El va primi cu recunoștință ceea ce îi dăruiesc inimile bune și nobile; dar niciodată nu va cere taxe, deoarece știe că acesta este un lucru urât în fața lui Dumnezeu și mai știe că Dumnezeu le poartă de grijă slujitorilor Săi. 13. Falsul profet însă se va lăsa plătit pentru fiecare pas pe care îl face și pentru fiecare așa-zisă slujire a lui Dumnezeu, prin care pretinde că aduce binele asupra omenirii. Falsul profet va vorbi mult și tare despre judecățile lui Dumnezeu și va judeca el însuși cu foc și sabie în numele Domnului.. Cel adevărat însă nu va judeca pe nimeni, ci doar îi va mustra - fără aibă vreun câștig din asta - pe cei păcătoși, îi va îndemna la pocăință și nu va face deosebiri între mare și mic, - între cel cu faimă și cel lipsit de faimă. Căci pentru el nu există decât Dumnezeu și cuvântul Său - toate celelalte sunt pentru el prostie și deșertăciune, 14. In cuvintele adevăratului profet nu va exista nicicând vreo contradicție. Dar privește în lumină cuvintele falsului profet și vei vedea că sunt pline de contradicții. Pe adevăratul profet nimeni nu îl poate jigni vreodată; el va suporta ca un miel toate relele pe care i le va face lumea; doar împotriva minciunii și a înfumurării se va înflăcăra și le va distruge. 15. Falsul profet este mereu dușmanul de moarte al oricărui adevăr și al oricărui progres în gândirea și în lucrările omului. Nimeni în afară de el nu trebuie să știe ceva sau să capete vreo experiență, pentru ca astfel să fie nevoie să se apeleze mereu și pentru orice lucru la sfaturile sale scump plătite. 16. Falsul profet se gândește numai la sine. Dumnezeu și rânduiala Sa sunt pentru el lucruri plictisitoare și caraghioase în care nu crede câtuși de puțin, motiv pentru care își poate face fără mustrări de conștiință un dumnezeu din lemn și piatră, după cum are chef. E ușor de înțeles că, în ochii omenirii deja orbite, un astfel de dumnezeu poate face minuni prin mâinile falsului profet!” 17. Schabbi: “O, divinul meu prieten, eu știu, și noi toți știm cum își fac acești indivizi perfizi minunile, în fața mea, ei sunt niște bestii, nu oameni! Căci nu găsesc pe lume o mârșăvie mai mare decât ca acești șarlatani să le impună fraților lor neștiutori să creadă lucruri de care ei nu pot decât să râdă, minunându-se de imensa prostie a oamenilor, pentru care aceste inepții sunt aur curat. 18. O, divinul meu prieten, tot ce ne-ai spus acum știu și cunosc! 19. Ce înseamnă revelația mijlocită și cea nemijlocită nu aveam de unde să știu, dar mă bucur că ceea ce omul cu gânduri curate a descoperit prin cercetările sale neobosite este până la urmă totuși o revelație de sus. Sigur că nu orice om poate fi un profet pentru tot poporul; dar dacă profetul care are o revelație mijlocită descoperă într-o anumită sferă ceva foarte folositor, chiar și numai pentru binele trupesc, acest lucru va ajunge să fie folosit cu timpul de întreg poporul, spre binele acestuia, și în acest fel și profetul revelației mijlocite poate deveni al tuturor! 20. ne gândim la inventarea plugului, care s-a petrecut înainte de potop! Această unealtă agricolă neprețuită a fost descoperită probabil de un om harnic și obișnuit să cugete îndelung, prin revelație mijlocită. Ce-i drept, istoria nu i-a păstrat numele, dar ce folos incalculabil a adus deja omenirii descoperirea lui! Și, la fel, mai există o sumedenie de astfel ele invenții de utilitate generală, unelte și mașinării nespus de folositoare. Inventatorii lor au fost desigur oameni foarte harnici, modești și lipsiți de pretenții, altminteri scribii le-ar fi păstrat numele, la fel cum au păstrat numele celor care au domnit peste popoare și care, în general, nu le-au fost de prea mare folos. 21. Eu sunt de părere că acei oameni sunt cei mai mari binefăcători ai popoarelor - cei care le-au învățat să gândească în spiritul ordinii adevărului și le-au îmbogățit cu invenții aducătoare de folos! Utilitatea profeților pur spirituali nu este însă nici astăzi foarte clară. Sigur că ei au criticat viciile bine înrădăcinate ale poporului și i-au pedepsit pe păcătoșii cei răi și plini de îndrăzneală. Ei L-au propovăduit pe Dumnezeu și faptele Lui, voința Lui, și intențiile Lui – de cele mai multe ori în cuvinte învăluite - dar oamenii nu le-au înțeles sensul pe deplin și au făcut tot ce au vrut, după poftele lor lumești, și L-au lăsat, în pace pe Dumnezeu și pe divinii Săi profeți. 22. Așa s-a născut păgânătatea confuză și, odată cu ea, toate meandrele înșelătoare ale superstiției. Dar plugul a rămas plug, la fel cum ferăstrăul rămâne ferăstrău și toporul topor și atât păgânul, cât și evreul dogmatic se folosesc în aceeași măsură de aceste invenții! 23. Și, până la urmă, întreb: care tip de profet are o valoare mai mare pentru omenire? 24. Ce-i drept, oamenii gândesc mult și pricep puțin; dar să-l pricepi până la capăt pe un Daniel, sau pe un Isaia, sau pe un Ieremia, sau chiar «Cântarea Cântărilor» a lui Solomon - aici nu faci nimic cu gândirea omenească, e zadarnică încercarea! Numai un Dumnezeu sau un spirit îngeresc îi poate pricepe, sau poate un profet trimis tocmai pentru aceasta. Doar aceste trei tipuri de spirite pot pricepe așa ceva. Oricărui alt spirit, acest lucru îi este total imposibil. Și acum mă întreb: la ce folosește o înțelepciune înaltă pe care nu o poate cuprinde și nu o poate pricepe nici un muritor!?”