----------------------------------- Acustic 23.5.2014, 14:28 Capitolul 218 - Experiențe trăite de Murel în călătoriile sale ----------------------------------- Capitolul 218 Experiențe trăite de Murel în călătoriile sale 1. În timp ce Cyrenius spunea aceste cuvinte, Murel s-a apropiat de noi, M-a salutat și a spus: “Învățătorule, înainte au vorbit numai doi pentru noi toți, și anume Stahar și Floran. Eu nu am vorbit fiindcă eram întru totul de acord cu multe, dar au fost și lucruri cu care nu am fost și nu aș fi putut fi de acord. Stahar mi-a aprins o luminiță și acum văd mult mai bine decât am văzut înainte. Mai sunt însă lucruri pe care încă nu le înțeleg prea limpede! Și, deoarece acum gândesc altfel decât înainte despre tine, vrea să primesc de la tine lumină în anumite chestiuni. 2. Ce-i drept, am fost și eu fariseu, la fel ca și tovarășii mei, în măsura în care fariseismul s-a împăcat cu concepțiile și cu ceea ce am învățat eu, și știu că tu nu ești tocmai un prieten al acestor - de cele mai multe ori - profeți ai nopții! Dar există și în această categorie de oameni câțiva pe care încă nu i-a părăsit de tot spiritul mai bun, și printre aceștia m-am numărat dintotdeauna și eu; sub acest auspiciu am îndrăznit să vin acum la tine - nu ca un fariseu urât de tine, ci ca un om simplu, care s-a mai îmbogățit cu câteva experiențe - ca să-ți pun câteva întrebări privitoare la lucruri pe care ar fi bine să le cunoaștem nu numai eu, ci și toți ceilalți. 3. Dar mai întâi trebuie să-ți pun un fel de întrebare preliminară, și anume: eu sunt un om păcătos, iar tu ești un sfânt al lui Dumnezeu. vei învrednici oare cu un răspuns care să mulțumească?” 4. Eu: “Cine își recunoaște păcatul drept păcat și se căiește în mod sincer, cine Îl iubește pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele său la fel ca pe sine însuși, acela nu mai este un păcătos în fața Mea! 5.-L iubești pe Dumnezeu mai presus de orice, însă, înseamnă-I respecți poruncile și să nu vrei să trăiești în afara ordinii Sale. Dacă îndeplinești aceste condiții, vorbește, iar Eu te voi asculta și îți voi răspunde!” 6. Murel: “Atunci, prietene, rămâi cu bine, căci vom avea foarte puține să ne spunem! La ce îmi folosește să-mi recunosc păcatele și să căiesc pe cât pot?! Vine un ceas rău al ispitei și cazi de încă o mie de ori pe același loc pe care ai mai căzut de o mie de ori! 7. Poruncile lui Dumnezeu privitoare la bunăvoință se respectă întotdeauna, dar cu faptele e mai greu, de cele mai multe ori. 8. Și eu mi-am iubit întotdeauna aproapele, dacă nu era un pungaș și un nemernic, dar dacă era, nu l-am iubit, și nu sunt nici pe departe prietenul unor indivizi de soiul acesta. Dacă se fac oameni cinstiți, atunci îi voi iubi și îi voi respecta din nou, dar dacă nu, mai greu! Acum știi din gura mea ce hram port. Dacă vrei și dacă poți să îmi acorzi un răspuns, spune-mi deschis. Dacă nu poți, spune-mi de asemenea, iar eu voi fi mulțumit și cu asta! 9. Trufia și încăpățânarea îmi sunt străine; dar nici vreo teamă de orice fel nu simt în mine, pentru că nu sunt un mare prieten al vieții, îmi pasă de această viață a mea tot atât cât îmi pasă de ultima scândură din arca lui Noe. Non-existența mi-ar conveni de o mie de ori mai mult decât această existență mizerabilă! 10. De ce a trebuit să devin, la urma urmei, și acum să continui să exist? L-am putut ruga vreodată pe vreun dumnezeu să-mi acorde devenirea și ființarea? Am devenit fără voia mea, exist acum fără voia mea și trebuie să suport tot felul de legi și de necazuri, și nu primesc nimic în schimb decât o făgăduială destul de obscură, conform căreia după această viață nenorocită ar exista alta, mai puțin nenorocită și veșnică. Ca să am parte cândva de aceasta, trebuie să înving aici, în viața aceasta, toate ispitele, oricât de puternice, trăiesc după Lege și să fiu mai curat ca soarele amiezii, o condiție care nici nu poate fi îndeplinită decât dacă cineva are o natură dumnezeiască cum e, poate, a ta, iubite prietene! 11. Dar la ce bun toate acestea?! piară această viață, căci omul nu are nevoie nici de o viață rea, limitată în timp, și nici de una în cel mai fericit caz ceva mai bună, veșnică! Non-existența desăvârșită este cea mai mare fericire, deja prin ea însăși! 12. A, dacă avea perspectiva sigură a unei vieți veșnice desăvârșite, ar fi cu totul altceva! ști ce trebuie să fac în viața asta și de ce, pentru ca viața veșnică viitoare să fie mai bună și să o aștept cu cea mai mare nădejde. Dar lucrurile nu stau așa! 13. Oriunde te duci, în orice școală te lași inițiat, peste tot găsești, în locul unei perspective limpezi, o credință oarbă însoțită de o speranță absolut neîntemeiată. Și astfel, pentru posibila realizare a speranței lor, izvorâtă din credința lor făcută, oamenii și-au creat peste tot legi cu care se chinuie pe ei și pe cei de lângă ei, pentru nimic și iarăși nimic, de multe ori până la limita suportabilului. 14. Am străbătut întregul Egipt și am căutat o convingere limpede pentru viața aceasta! Și ce am găsit după toate chinurile inițierii? Nimic - în afară de o visare mai luminoasă, realizată artificial, și am fost învățat să tălmăcesc visele și să le dau o interpretare mistic-profetică valabilă, în general, pentru toate incidentele! 15. Dacă fi și eu, la fel ca mulți alții, un visător slab de înger, aceste scamatorii pentru păcălirea simțurilor ar fi făcut o impresie foarte puternică asupra mea, iar eu aș fi ajuns să cred cu tărie în acele prostii. Dar așa, am văzut, în ciuda tuturor iluziilor, fondul lucrurilor, am recunoscut păcălitul în mine însumi, iar pe maeștrii înaltei școli - care, din tot ceea ce îi învață pe alții, nu cred nici măcar o singură silabă - i-am recunoscut ca fiind șarlatani, făcuți și deveniți astfel de bunăvoie. 16. Oamenii aceștia sunt foarte deștepți; cei care mai cred câte ceva sunt, bineînțeles, considerabil mai proști și incapabili să recunoască adevărul luminos, bazat pe mereu aceleași experiențe, care spune: «Omule, nu trăiești decât de astăzi până mâine!» 17. Am plătit la Karnak taxa de școală și de inițiere și am plecat de acolo cu cea mai clară convingere că plătisem acea taxă piperată degeaba față de rezultatul la care voisem să ajung de fapt. 18. Pe drum, am întâlnit un om care s-a alăturat caravanei mele, care fusese în Persia și chiar și la birmani, cei de credință veche; despre aceștia mi-a povestit - lucruri miraculoase. După trei zile, am căzut de acord să mergem, traversând Persia, la renumiții birmani. Călătoria noastră a durat, în umbra a numeroase necazuri și pericole, cinci săptămâni încheiate. Am găsit acolo un popor de penitenți, care trăia după regulile cele mai stricte, dar altfel foarte primitor, care ne-a întâmpinat cu toată iubirea. Cu limba am avut desigur probleme, dar însoțitorul meu o stăpânea și mi-a fost tălmaci, așa încât m-am putut înțelege cu acei renumiți adepți ai vechii credințe, despre care se spune că s-ar trage direct din Noe. În scurt timp mi-am însușit limba lor într-atât încât să pot vorbi cu bunii oameni. Cercetările mele ținteau mai ales spre aflarea părerii lor despre viața de dincolo. 19. Răspunsul lor a fost că lucrul acesta ar fi cunoscut doar de cel mai mare preot al lor, nemuritor, care ar putea vorbi tot timpul cu Dumnezeu și ar vedea și lumea de dincolo și pe toți cei care au trecut deja acolo. Dar acest preot ar fi pentru totdeauna inaccesibil tuturor muritorilor! Nimeni nu ar avea voie să se apropie de reședința sa, în afară de o dată pe an, dar numai până la o jumătate de ceas distanță de stânca de aur pe care el li se arată muritorilor pentru câteva clipe într-o zi de sărbătoare, odată cu răsăritul soarelui. Ei toți însă trebuie să creadă și să spere, dacă respectă cele mai insuportabile și mai marțiale legi; dar dacă cineva a păcătuit, el trebuie să facă o penitență care l-ar face și pe Satana să se cutremure! 20. Mi-au fost arătați câțiva astfel de penitenți, la a căror vedere mi s-a făcut rău. Ceea ce se petrece în școlile Egiptului mai mult în aparență - doar pentru trezirea fricii și a spaimei - la care se adaugă alte lucruri încă și mai rele, se petrece acolo în realitatea cea mai nudă. Și de ce fac oamenii, cele mai proaste animale, toate acestea? Doar din cauza speranței într-o viață mai bună, viitoare! 21. Ei se înțepenesc atât de zdravăn în acea păcăleală numită speranță încât până la urmă ajung să considere această amăgire a bietului lor suflet drept unul dintre cele mai neîndoielnice adevăruri! 22. Sigur că la toate acestea contribuie, din păcate, preoții, pentru că o astfel de amăgire a oamenilor le oferă lor tot mai mult prestigiu. Oamenii sunt cei proști și de aceea tolerează această păcăleală. Dar, în cazul meu, lucrurile stau de mult altfel: eu vreau ori certitudini, ori o moarte care să desființeze cu totul. 23. După un an chinuitor, i-am părăsit și pe acești adepți ai vechii credințe și m-am dus acasă cu o caravană persană, adică la Ierusalim, și am devenit curând levit în Templu și apoi fariseu (VARIZAER = păzitor, păstor), iar la scurtă vreme am venit încoace, unde slujesc deja de unsprezece ani împliniți ca preot al evreilor. 24. Mai proști decât au fost din totdeauna oamenii, eu nu i-am făcut, nici prin vorbe, nici prin fapte, dar nici mai înțelepți, căci mi-am spus: aceluia pe care prostia sa îl face fericit,-i fie lăsată! Asta pentru că nici adevărul cel mai dovedit, pentru el nu înseamnă ceva mai bun! Așa, acum cred că ți-am arătat cum gândesc și cum sunt alcătuit. 25. Dacă legile făcute de oameni, care sunt greu de respectat, hotărăsc dacă omul este drept sau nu, atunci în mod sigur eu sunt un păcătos în fața ființei tale pure din punctul de vedere al acestei legi, și nu pot, nu vreau și nu am voie să vorbesc cu sfinția ta din cauza asta. 26. Dar dacă în fața ta, la fel ca și în fața mea, nu legea făcută de oameni este dătătoare de măsură, ci singur omul, așa cum e el după natura sa, atunci, în ciuda divinității tale - care, de fapt, nu mă privește câtuși de puțin - poți să stai de vorbă cu mine, așa cum și eu pot sta de vorbă cu tine! Dar să nu aștepți în schimb nici mulțumire, nici venerație, chiar de-ai fi însuși Iehova. Pentru că atunci eu aș fi opera ta și nu văd nici un motiv pentru care ar trebui să tem de tine sau să te iubesc și să te venerez! 27. A, dacă fi putut să te rog înainte să-mi acorzi o existență, atunci relația ar fi cu totul diferită, chiar dacă fi fost un prieten al vieții. Dar am devenit un dușman al vieții, pentru că am văzut biata omenire suferind mereu sub presiunea nenorocită a fel de fel de legi prostești și ineficiente. Numai oamenii care au știut de la începutul începutului să-și păcălească semenii mai slabi de minte sunt fericiți, pentru că ei știu întotdeauna să se ridice deasupra oricărei legi. 28. Aceștia întunecă mintea semenilor lor făgăduindu-le tot felul de bucurii pe lumea cealaltă, așa încât ei înșiși să poată duce aici o viață bună și liberă. Cunosc aceste lucruri și știu ce trebuie să cred și să aștept de la o viață viitoare, de dincolo. De aceea nici nu mi-e teamă - nici de Dumnezeu cel atotputernic, și nici – ba mă tem chiar mai puțin - de un oarecare stăpânitor al lumii, oricât de mare și de puternic. 29. De Dumnezeu nu mă tem pentru că El trebuie în mod evident să fie o Ființă preaînțeleaptă, căreia în nici un caz nu-i poate face plăcere să chinuie un biet vierme lipsit de valoare rătăcit în praful său, pe care El - dacă Îl incomodează - îl poate distruge de o mie de ori cu o singură suflare. Ca o ființă nespus de înțeleaptă ce este, Dumnezeu nu-mi poate pretinde nici venerație sau iubire pentru că m-a adus, fără-L rog și fără-I cer acest lucru, într-o existență nenorocită care, prin gura unor oameni avizi de putere și câștig, învață sper într-o fericire pe lumea cealaltă și îmi cere să iau această învățătură drept purul adevăr, în timp ce mii de experiențe din toate părțile îmi dovedesc limpede ceea ce marea natură strigă din toate mormintele ei: «Omule, toată viața ta durează de azi până mâine!» 30. Vezi bine că, în cazul meu, nu se rezolvă nimic cu mult lăudata credință și nici cu însoțitoarele ei - consolarea și speranța! De aceea dă-mi adevărul, pe care să îl simt viu, așa cum îmi simt și existența, și mă voi putea lipsi de orice credință, ca și de orice speranță deșartă! 31. Nu ne face, înțeleptule și puternicule om al lui Iehova, dinți lungi și pofticioși nouă, oamenilor, care apoi nu vor primi nimic de mestecat! Nu ți-aș fi vorbit, înțeleptule prieten, atât de deschis, dacă nu aș fi simțit în cuvintele și învățăturile tale că și în tine adevărul se află la el acasă și că și tu ești unul dintre aceia care au intenții bune cu biata omenire. 32. Dar dacă și tu ai alte gânduri ascunse, atunci lasă-mă cu adevărul meu, pe care mi l-am câștigat cu greu, prin mii de experiențe amare!”