----------------------------------- 1% 25.11.2012, 03:53 TRANSFORMAREA FIINȚELOR SPIRITUALE ORIGINARE CĂZUTE ÎN CREAȚIUNE ----------------------------------- TRANSFORMAREA FIINȚELOR SPIRITUALE ORIGINARE CĂZUTE ÎN CREAȚIUNE Cuvintele MELE trebuie să aducă claritate, dea răspuns la întrebări și să rezolve problemele pe care voi nu puteți să le rezolvați pe calea gândirii. Trebuie să primiți învățătură despre adevăr, căci vreau să dau lumină și să luminez spiritul, ca să nu trăiți în întuneric și pentru ca sufletul să nu vă fie vătămat. Căci vreau să-l salvez pentru veșnicie. Dragostea MEA nesfârșită vrea mereu binele sufletului vostru, căci MI-e dor să reîntoarceți la MINE, MI-e dor de uniunea cu voi, pentru aceasta însă sufletul vostru trebuie să ajungă la perfecțiune. Ați purces cândva din MINE într-o stare de absolută perfecțiune, căci v-am creat întru totul după asemănarea MEA, ca ființe cu totul desăvârșite, erați copii ale MELE în miniatură, de aceeași natură cu MINE, dat fiindcă elementul vostru originar era dragostea. Căci ați luat ființă din DRAGOSTEA ORIGINARĂ. EA și-a creat vase pentru a se putea revărsa continuu umplându-le cu puterea dragostei. Ființele acestea - copiile MELE - erau dragoste pură. Erau puterea dragostei revărsată din MINE, fiind totodată ființe care puteau să se vadă unele pe altele. Pe MINE însă, pe cel din care au luat ființă, nu puteau să vadă, pentru că EU eram însăși PUTEREA ORIGINARĂ A DRAGOSTEI, pe care ele nu puteau s-o vadă fără a pieri. Căci le-am slobozit din MINE ca minuscule scântei, ca ființe independente - după cum v-am mai explicat. Acesta însă este un proces pur spiritual, pe care nu-l puteți înțelege pe deplin cât trăiți ca oameni pe pământ. Cu toate că aceste ființe dispuneau de multă putere și lumină, fiind continuu străbătute de fluxul de putere al dragostei MELE, nu le-am putut împiedica să abuzeze de libertatea voinței lor, ele întorcându-MI spatele, tocmai pentru că erau ființe independente, înzestrate cu voință liberă. Astfel, când au fost supuse la proba voinței, care consta în a MĂ recunoaște pe MINE ca DUMNEZEUL și CREATORUL lor, ele au refuzat aceasta și s-au întors către ființa primă creată - Lucifer – deci spre cel pe care-l puteau vedea și care strălucea în toată frumusețea celei mai scânteietoare lumini. Au refuzat fluxul de putere al dragostei MELE, ceea ce a însemnat continua lor depărtare de MINE, izvorul originar de lumină și putere. Acest proces vi l-am explicat tot mereu, în măsura în care acesta vi se poate explica vouă, oamenilor, pe înțeles. Aflați acum că aceste ființe, cărora le-am dat ființă din MINE, au putut să-și transforme ființa în contrariul ei, dar de pierit n-aveau cum să piară și își vor păstra existența în veci. Ființele, în substanța lor originară erau dragoste, deci putere; care conform veșnicei legi, trebuie să fie activă, nu poate deci rămâne veșnic inactivă. Prin depărtarea tot mai mare de MINE - ca urmare a faptului că au refuzat fluxul de putere al dragostei MELE - substanța spirituală a acestor ființe originare create de MINE s-a întărit, astfel că ele au devenit incapabile de a crea și a activa. De aceea am dizolvat aceste ființe originare, adică am transformat puterea pe care am emanato cândva sub forma unor ființe - și din aceasta a rezultat creația materială, în care puterea putea să redevină activă după voința MEA. Astfel se poate spune pe bună dreptate că toată creația e alcătuită din spiritele originare pe care voința MEA le-a transformat, e alcătuită deci din aceeași putere care s-a revărsat din MINE sub forma unor "ființe cu conștiință de sine". Aceasta a fost acum transformată - dobândind alte forme - în operele de toate felurile ale creațiunii. Fiecărui lucru creat i-am dat o menire. În acest fel spiritul originar, dizolvat în "particule", trece prin toate componentele creației și MĂ slujește, fiind subordonat legilor obligatorii! Astfel devine activă puterea după voința MEA, pentru că "legea fundamentală a puterii este activitatea". Gândiți-vă mereu că ființele spirituale originare au fost putere emanată din MINE și că, deși acum ele sunt pulverizate și particulele lor se reunesc de-abia după un timp nesfârșit de lung, ele nu pier, ci fiecare se va reîntoarce odată la MINE. Atunci însă vor fi, fiecare în parte, aceleași ființe care au pornit din MINE. Pe drumul reîntoarcerii la MINE au trecut prin toata creația, iar la urmă parcurg sub formă omenească - ca suflet al acesteia - ultima porțiune scurtă de drum, unde pot să ajungă la uniunea cu MINE, dacă primesc conștient să fie luminați de dragostea MEA. Căci reîntoarcerea de bunăvoie la MINE constă în faptul că ființa spirituală originară încetează se opună fluxului de putere al dragostei MELE. Atunci ea este din nou o făptură după asemănarea lui DUMNEZEU: adică spiritul căzut odinioară, care a fost creat ca ființă desăvârșită, este din nou asemenea MIE, a redevenit desăvârșit și poate astfel să se unească din nou cu MINE, rămânând pe veci în strânsă legătură cu MINE. Amin. B.D. Nr. 7942 15.7.1961