----------------------------------- 1% 10.3.2018, 07:55 Capitolul 21 ----------------------------------- Capitolul 21 Începutul discuției în cea de-a treia zi. Încercarea nereușită a lui Joram de a pune capăt subiectului început. Intervenția agresivă a Preotului Superior și contrazicerea lui de către copilul Iisus. După ce cei doi au ajuns la locurile lor, au început discuțiile din ziua a treia. La semnul romanului, care s-a plecat adânc în fața Mea, am început să vorbesc, adresându-Mă lui Joram: Iată, suntem adunați din nou în această sală de dezbateri azi, în a treia zi! Era vorba să-Mi prezinți pasajele din Isaia, care, după părerea ta, nu par a se referi la Mine sau la oricare alt Mesia în general! Joram a spus: Da, dragul meu, așa ar trebui - însă eu am cam uitat cum sunau exact textele respective, și m-aș jena foarte tare să încerc să le prezint acum în fața ta, care ai o memorie ieșită din comun și cunoști întreaga Scriptură cuvânt cu cuvânt. Așa că mai bine să renunțăm, iar eu zic: având în vedere tot ce am văzut și am auzit de la tine, te considerăm Mesia cel făgăduit și deja sosit! Căci pentru ca să căutăm acum toate acele texte în Scriptură, ne-ar costa prea mult timp și osteneală. Eu am spus: Nu, prietene, așa nu merge! Acum voi vreți să scăpați de Mine într-un mod onorabil, când, de fapt, este tot una dacă sunt sau nu Mesia, câtă vreme puteți trăi liniștiți și puteți acumula grămezi de aur, arginți și tot felul de pietre prețioase! Problema se pune astfel: Sunt Eu acela sau așteptați un altul? Dacă Eu sunt acela, înseamnă împărăția lui DUMNEZEU a venit deja la voi și atunci trebuie să știți din Scriptură ce aveți de făcut, dacă sunteți de bună credință! Dacă însă nu sunt, după părerea voastră sau dovedind cu texte din Profet - atunci puteți persista în viciile voastre până când moartea le va pune capăt! - Dar, pentru că vouă căutarea textelor respective vă răpește prea mult timp, dați-Mi Mie cartea și Eu vă voi scuti de această osteneală! Preotul Superior a spus: Înseamnă acum tu vei alege acele pasaje, care ți se potrivesc ție cel mai bine! Eu am spus: Atunci caută tu pe acelea, care mi se potrivesc prea puțin! Preotul Superior a spus: Așteaptă atunci! - Dați-mi cartea! Luând cartea în mână, Preotul Superior a început să caute cu o mină importantă, dar mult timp n-a reușit să găsească nimic. Până la urmă i s-a părut că a găsit ceva, căci se citea pe fața lui un fel de satisfacție, apoi a început să crească în el o înfumurare de Preot Superior, mai ceva ca la un curcan înfuriat. Cu un gest ostentativ de stăpân a pus cartea deschisă pe masă și, arătând victorios cu degetul spre un text, a spus: (Preotul Superior:) Poftim, tinere Mesia din Galileea, vino și citește, și apoi să-mi spui dacă și aceste rânduri ți se potrivesc! Eu am spus: De ce Mă chemi să citesc din cartea ta?! Spiritul care se află în Mine cunoștea aceste date înainte ca Isaia să le noteze în carte! Și tu ai ales tocmai ceea ce trebuie să întărească victoria Mea, nici Eu nu aș fi ales ceva mai bine! Preotul Superior s-a ridicat atunci mânios și a vorbit cu un patos plin de furie: Ce tot spui? Ai avut tu cunoștință de acest text înainte de a-l fi scris profetul?! Te avertizez, copil din Galileea, nu întreci măsura! Tu n-ai decât doisprezece ani și pretinzi că ai cunoscut textul înaintea profetului?! Ești nebun?! Când vorbești despre sufletul sau despre Spiritul tău - ceea ce pentru mine este de fapt unul și același lucru - gândește-te că el nu poate fi mai vechi decât trupul tău, care, chiar după spusele lui Moise, trebuie mai întâi să existe, pentru că sufletul să poată intra în el! Nu, spune oare Moise: DUMNEZEU l-a făcut pe om din lut, apoi a suflat asupra lui și i-a dat și suflet?! Nu reiese de aici clar, mai întâi trebuie să existe trupul, în care trebuie apoi să se instaleze sufletul?! Ce și unde poate fi sufletul, dacă nu există un trup?! - Așa că gândește-te bine, băiete, care ți-e locul! Eu am spus: Lăsând la o parte faptul că ai ajuns Preot Superior prin protecție lumească și nu printr-o chemare superioară, spirituală, și făcând abstracție de faptul că ne aflăm în sala de discuții a Templului, îți spun totuși de-a dreptul în față, în problemele de spirit judecata ta este mult mai proastă decât aceea a unui orb care vorbește despre culori! Când DUMNEZEU, după ce a terminat corpul lui Adam, a suflat asupra lui dându-i viață, sufletul se afla deja în DUMNEZEU și nici nu putea să se afle în altă parte, pentru că DUMNEZEU este infinit și în afara Lui nu mai există nimic! Și pentru că DUMNEZEU este veșnic, ceea ce este cuprins în El nu poate fi momentan sau trecător sau incipient, căci acolo totul este veșnic ca și El. El își manifestă gândurile și ideile sale mărețe și veșnice prin fenomene vizibile, care dobândesc independență; și când face acest lucru, aceasta înseamnă din partea Lui un act de creație, iar pentru părticica de gând Dumnezeiesc care este astfel eliberată (din DUMNEZEU) începe atunci perioada sau, mai bine zis, starea de autonomie care este acordată de DUMNEZEU pentru a-și dobândi și omul ființarea proprie, aparent în afara lui DUMNEZEU, dar, de fapt, chiar în El. Așa stând lucrurile, cum puteam Eu să nu exist în Spirit și în DUMNEZEU, înainte că profetul să-și scrie textele care au fost inspirate chiar de DUMNEZEU?! În plus, tu faci o mare greșeală, considerând că Spiritul și sufletul sunt unul și același lucru! Sufletul la oameni este un produs spiritual rezultat din materie, deoarece în materie există un Spirit dispersat, dar Spiritul pur nu a fost niciodată dispersat, și fiecare om posedă partea lui de Spirit (ATMAN - Sinele Etern Suprem - n.t.) care provine din Spiritului lui DUMNEZEU, care se îngrijește de tot, acționează și conduce totul, dar care în realitate se unește cu sufletul propriu-zis abia atunci când omul, din proprie voință, acceptă și respectă ordinea stabilită de DUMNEZEU, devenind astfel pur din punct de vedere spiritual. această transformare nu s-a produs încă la tine ne-ai demonstrat acum, de vreme ce tu nici nu ai idee de propriul tău Spirit, fără de care n-ai putea trăi nici măcar o clipă! Eu însă îmi cunosc Spiritul Etern (ATMAN -nt.) și sunt demult una cu el, de aceea eu pot dispune de tot ceea ce există, pentru că acest Spirit Nemuritor este cu adevărat Spiritul cel Veșnic și Atotputernic al lui DUMNEZEU și nici nu poate exista altul în veci, căci nimic nu poate exista în afara lui DUMNEZEU, nimic care să nu fie Spiritul lui DUMNEZEU. Reflectează tu și toți ceilalți, și apoi urmăriți să pricepeți și abia după asta vom trece la textul care tu zici că nu Mi se potrivește! Pe tine, însă, Preot Superior, te sfătuiesc să fii ceva mai temperat în ceea ce Mă privește, altfel s-ar putea să faci cunoștință într-un mod neplăcut cu puterea Spiritului Meu! Ai aflat deja ieri cam ce sunt în stare să fac - așa că știi ce te așteaptă dacă depășești limitele! Căci Eu am un drept, cumpărat cu bani grei și acceptat de toată lumea, ca să vorbesc despre prezența lui DUMNEZEU. Este și așa destul de rău că cineva a trebuit să cumpere acest drept de la voi, care vă pretindeți slujitorii lui DUMNEZEU, iar acum îl mai și măsurați în ore; și ar fi culmea acum să nu-Mi mai permiteți să fac uz de acest drept!