----------------------------------- 1% 26.6.2018, 11:05 Capitolul 58 ----------------------------------- Capitolul 58 Motivul pentru care Domnul se manifestă atât de rar în fața oamenilor. Tentativa nereușită a lui Lameh de a ridica de la sol oamenii prăbușiți în fața apariției miraculoase. Descoperirea că este singur îi provoacă o mare tristețe. (16 iunie 1843) 1. După ce L-a recunoscut plenar pe Domnul în persoana Înțeleptului, Lameh ar fi vrut să anunțe prezența divină a Acestuia întregului popor, prin strigătele sale. 2. Dar Domnul i-a spus: „Nu-ți transpune în faptă intenția. Gândește-te că dacă fi considerat acest lucru util și necesar, Mi-aș fi dezvăluit Eu Însumi identitatea în fața oamenilor. 3. O astfel de veste i-ar costa însă viața, căci sunt deja mult prea tulburați. 4. De aceea, vom amâna această dezvăluire pentru un moment mai favorabil. Cu timpul, după ce Mă voi îndepărta din nou de privirile voastre, le vei putea vorbi despre prezența Mea. 5. Voi mai rămâne o perioadă scurtă de timp printre voi în această formă vizibilă de Înțelept, dar nimeni nu trebuie să știe cine sunt, pentru a nu fi atins de judecata morții din cauza Mea, pierzându-și astfel libertatea interioară. 6. Singurul lucru pe care îl poți face este să ieși și să le spui oamenilor să se ridice de la sol, pentru a nu cădea într-o adorație oarbă a acestei inimi luminoase, crezând că este o manifestare metaforică a măreției și înțelepciunii lui Dumnezeu. 7. Explică-le oamenilor această imagine și adevărul care ți-a fost revelat, pentru ca ei să înțeleagă. Abia după ce își vor redobândi luciditatea vor putea ei să slăvească în inimile lor, pe Mine, Dumnezeul și Domnul lor! 8. Aceasta este sarcina pe care ți-o dau! Acum du-te și acționează, apoi întoarce-te aici. După îndeplinirea acestei misiuni, odihna îți va părea cu atât mai dulce! Amin”. 9. Lameh a plecat să execute sarcina primită de la Domnul, dar când a încercat să îi ridice de jos pe oameni, trăgând de ei, nimeni nu s-a mișcat și toți au rămas la pământ într-o imobilitate totală, ca și cum nimeni nu le-ar fi spus să se ridice. 10. În fața acestui spectacol, Lameh a simțit cum neliniștea îi pătrunde din nou în suflet și și-a spus: „Ce trebuie să fac ca să nu mă întorc cu coada între picioare în fața Domnului, acoperindu-mă astfel de rușine? – Ei bine, îi voi lua pe fiecare în brațe, îi voi așeza pe picioarele lor și le voi spune ce am de spus!” 11. Zis și făcut. Din păcate, eforturile lui s-au dovedit zadarnice, căci de îndată ce îi lăsa din brațe pe oameni, aceștia cădeau din nou la pământ, în poziția lor de dinainte, ca și cum ar fi fost scufundați într-un somn adânc. 12. Uimit la culme în fața acestui comportament neobișnuit, Lameh se simțea din ce în ce mai stânjenit. El și-a spus în sinea lui: „Mai bine mă duc la supușii mei; ei mă vor asculta cu siguranță, în măsura în care mai sunt în viață!” 13. Zis și făcut. Și de această dată, eforturile sale au rămas însă fără nici un efect. De aceea, nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să se întoarcă la templu, pentru a le spune ce s-a întâmplat Domnului și lui Enoh. Ajuns aici, nu mică i-a fost însă surpriza să constate că aceștia dispăruseră. 14. Era prea mult pentru bietul Lameh. Disperat, el și-a spus: „Probabil că aceasta este voința Domnului. De aceea, facă-se voia Lui! 15. Cu siguranță, nu este vina mea că nu am reușit să duc la îndeplinire porunca Domnului, căci am făcut tot ce mi-a stat în puteri, iar Domnul știe foarte bine că nu pot să fac miracole. 16. Pe de altă parte, nu doresc să stau aici fără fac nimic. De aceea, voi duce să îi caut pe Domnul și pe Enoh printre oamenii adormiți. Dacă îi voi găsi, voi slăvi numele lui Dumnezeu. Dacă nu îi voi găsi, voi sacrifica la rândul meu pentru El și voi trece și eu la marea odihnă!” 17. S-a dus așadar să îi caute pe cei doi dispăruți, dar nu a avut nici de această dată vreun succes, căci ei nu se aflau printre oamenii adormiți. 18. Atunci, Lameh a început să plângă, cuprins de disperare. S-a întors trist la templu și s-a culcat lângă altar, încercând să doarmă, dar somnul nu i-a venit, căci frica și angoasa sa erau prea mari. 19. S-au scurs astfel șapte ore, dar nimeni nu a venit să îl trezească, iar Domnul împreună cu Enoh nu s-au arătat la față.