----------------------------------- 1% 13.5.2019, 06:17 Capitolul 194 ----------------------------------- Capitolul 194 Bogăția uriașă acumulată de orașul Hanoh și consecințele ei. Moartea lui Kinkar. Fiul lui, Japell, îi succede la tron. Legile și politica noului rege. (3 ianuarie 1844) 1. Este inutil să mai menționez că toate aceste invenții au favorizat comerțul dintre hanohieni și celelalte popoare. Nu este de mirare că orașul a ajuns la un grad de prosperitate fără precedent și că toți locuitorii săi trăiau într-un fast nebun. 2. Consecințele unei bogății atât de mari nu sunt însă întotdeauna foarte aparente de la bun început. 3. Care sunt în general consecințele opulenței excesive? – Vom vedea în cel mai scurt timp. 4. Consecințele naturale ale bogăției excesive sunt: setea de putere, împietrirea inimii față de cei săraci și nevoiași, un apetit din ce în ce mai mare pentru satisfacerea plăcerilor trupești, dorința de confort și de lux, la care se adaugă uzura, avariția, invidia, ura, mânia, uitarea de Dumnezeu, excesele alimentare, desfrâul, idolatria, furturile, violurile și moartea. Toate aceste lucruri reprezintă consecințele naturale ale bogăției în exces. 5. Ce credeți? Și-au făcut ele apariția în Hanoh? – Atât timp cât Kinkar a continuat să vegheze asupra orașului, aceste vicii au rămas ascunse. După 43 de ani de domnie, Kinkar și-a găsit însă moartea violentă din cauza unui experiment cu o mașinărie, iar la tron i-a succedat fiul său, Japell. Aproape peste noapte, întreaga ordine din Hanoh a fost dată peste cap. 6. Pe cât de inventiv era spiritul tatălui său, pe atât de talentat era Japell în politică. Și la ce nu se pretează un politician abil pentru a-și atinge scopurile? 7. Japell a permis toate viciile, dar sub un anumit control al autorităților. De pildă, furtul era permis, dar numai până la o anumită sumă. Exista însă și o pedeapsă: dacă hoțul era prins de victima sa, aceasta din urmă avea dreptul să îl pedepsească după bunul ei plac. 8. Această lege a condus într-un timp destul de scurt la apariția unor hoți extrem de rafinați, fapt care îi silea pe locuitorii de la orașe și sate să se afle într-o stare de vigilență continuă. Pe de altă parte, hoțul care fura de la un preot, de la un funcționar de stat sau de la rege era pedepsit cu moartea. 9. În aceste condiții, hoția a devenit legală, dar părțile vătămate aveau propriile lor drepturi de a se apăra. În ceea ce îi privea pe hoți, aceștia erau obligați să verse o treime din câștigurile lor la trezoreria statului; în caz contrar, ei își pierdeau pentru totdeauna dreptul de a mai fura. Fiind autorizați direct de rege să își facă meseria, hoții au ajuns un fel de nobilime locală, asemănătoare cavalerilor-hoțomani care existau în Iudeea la scurt timp după nașterea Mea pe pământ. Hoții nu erau considerați niște proscriși și toată lumea avea dreptul să fure. 10. În continuare, regele a proclamat o lege prin care le dădea libertatea să facă ce vor tuturor tinerelor aparținând burgheziei. În consecință, fiecare bărbat avea dreptul să se culce cu aceste tinere, în locul care i se părea potrivit. Părinții bogați avea însă posibilitatea să cumpere titluri nobiliare care se prelungeau pe durata unui an, caz în care fiicele lor erau protejate (dar numai pentru intervalul de timp respectiv). Dacă tatăl nu își prelungea titlul nobiliar, fiica sa redevenea liberă. Acest monopol i-a adus regelui câștiguri enorme. 11. Burghezii care cumpărau titluri nobiliare mărunte timp de zece ani la rând puteau face cerere în cel de-al unsprezecelea an pentru un titlu aparținând marii nobilimi, care îi costa, desigur, de zece ori mai mult. 12. Orice supus al regelui care dorea să îi vorbească acestuia trebuia să fie foarte concis, căci nu avea dreptul decât la zece minute gratuite. Odată depășit acest termen, el trebuia să îi plătească suveranului pentru fiecare cuvânt rostit câte o jumătate de kilogram de aur. 13. Veți afla în continuare ce alte măsuri a mai luat Japell pentru a pune mâna pe toate bogățiile Hanohului.