----------------------------------- 1% 8.6.2019, 10:24 Capitolul 243 ----------------------------------- Capitolul 243 Templul soarelui (13 martie 1844) 1. Pe o stâncă golașă situată către miazăzi, la o zi de mers de Hanoh, se înălța un templu dintre cele mai îndoielnice închinate soarelui. 2. De ce era atât de suspect acest templu? Descrierea care urmează va lămuri. 3. Edificiul era în întregime rotund. Una din jumătățile sale era închisă de un perete, în timp ce cealaltă era deschisă și era alcătuită din șase coloane ce susțineau un acoperiș de formă conică. 4. În spatele peretelui era construită reședința preoților, care putea adăposti o sută de persoane și avea aceeași înălțime ca și templul, respectiv de zece stânjeni, și un diametru egal. 5. Chiar în mijlocul peretelui despărțitor era plasată o oglindă concavă cu un diametru de doi stânjeni, confecționată din metal aurit și foarte bine șlefuit, care putea fi rotită de sus în jos și de la stânga la dreapta, în toate gradele unui semicerc, grație unui mecanism ingenios. 6. Exact la zece stânjeni de centrul oglinzii, între cele șase coloane, se aflau altarele de sacrificiu, care aveau o înălțime de cinci picioare și un diametru de patru picioare. 7. Un culoar subteran conducea din apartamentele preoților chiar sub altarul din mijloc, situat în mijlocul coloanelor. 8. Acest altar era gol în interior. Sub el se afla un dispozitiv alcătuit din pârghii care permitea urcarea unui fel de piston din piatră, care umplea perfect cavitatea interioară a altarului. 9. Atunci când preotul mistificator dorea să apară îmbrăcat cu veșmintele sale aurite în templul plin cu oameni, el se așeza pe pistonul din piatră și era transportat în sus de către o mașinărie, după care ridica cu capul capacul aurit al altarului și apărea brusc deasupra acestuia, ca prin magie, ținând în mână un ciocan din aur. 10. După ce poporul se asigura că altarul era confecționat în întregime din piatră, prin care nici un om obișnuit nu ar fi putut trece, el ajungea să îl considere pe preot o ființă supranaturală. Acesta acoperea din nou altarul și mormăia câteva cuvinte ininteligibile, după care ciocănea de trei ori capacul, care se ridica din nou, și din el apărea un al doilea preot, înconjurat de fum. 11. Procedeul era repetat de trei ori, după care altarul din mijloc era ermetic închis, iar celelalte patru erau descoperite. Cei patru preoți plasau un material ce trebuia să producă fum pe tăblițele din piatră albă. 12. În continuare, preoții venerau oglinda aurită, care avea forma soarelui. Marele preot lovea cu ciocanul o altă tăbliță, care permitea descoperirea oglinzii (până atunci ascunse) și pivotarea ei într-o altă direcție prin intermediul unui mecanism sofisticat. 13. Oglinda era focalizată astfel asupra unuia din cele patru altare, aprinzând prin razele ei fierbinți materialul ușor inflamabil depus pe el. 14. După ce operația era repetată și pe celelalte patru altare, un orator urca pe altarul din mijloc și ținea un discurs înspăimântător adresat poporului adunat, afirmând că soarele depindea întru totul de puterea acestui templu. De aceea, dacă doreau să se bucure de zile frumoase și însorite, și să aibă parte de un an prosper, oamenii trebuiau să facă sacrificii cât mai mari. 15. Nu cred că trebuie să mai insist asupra acestor artificii satanice. Orice om de bun simț își poate imagina cu ușurință consecințele malefice ale acestor mistificări asupra unei populații căzute într-o asemenea orbire spirituală.