----------------------------------- 1% 8.6.2019, 10:52 Capitolul 256 ----------------------------------- Capitolul 256 Gurat și Waltar în grădina templului iubirii. Cele șapte zeițe ale frumuseții devin soțiile lui Waltar.(15 aprilie 1844) 1. Gurat l-a chemat la el pe șeful suprem al marilor preoți și s-a îndreptat împreună cu noul său cumnat îmbrăcat cu haine regale către templul iubirii, însoțit de o întreagă escortă regală, de reprezentanții curții și de servitori. 2. Dat fiind că regele l-a avertizat pe general să trimită din timp un mesager la zeițele din templu, grupul a găsit totul pregătit în marele labirint din grădina zeițelor frumuseții feminine. 3. Sute de zeițe fremătau pe culoare, însoțite de semi-zeițele lor, conform descrierii pe care am făcut-o mai devreme. Unele dansau, altele stăteau în posturi voluptoase, cântau sau se plimbau în liniște. 4. Când impetuosul Waltar s-a trezit în fața acestui spectacol feeric, el a rămas complet debusolat, nemaiștiind ce să spună sau ce să facă. 5. Gurat a remarcat cu satisfacție acest lucru și i-a spus: „Prietene, din câte îmi dau seama, nu îți vei regreta prea multă vreme minunata soră! 6. Spune-mi, care dintre aceste zeițe îți place mai mult? Arată-mi una, iar eu ți-o voi da imediat de soție, cu toate semi-zeițele ei! Dacă îți plac mai multe, le poți lua pe toate de soție. Căci în regatul meu, orice bărbat are dreptul să își ia oricâte soții dorește, deși părerea mea este că o singură zeiță și semi-zeițele sale ți-ar fi de ajuns!” 7. Auzind aceste cuvinte, Waltar a început să privească mai atent tinerele femei din fața lui. Având în vedere însă toate îi plăceau, el i-a spus lui Gurat: 8. „O, mărite rege! Dorința mea nu este să mi-o dai pe una dintre ele, sau o sută, ci să mi le dai pe toate! Căci aceste femei sunt prea minunate pentru a mă putea hotărî pentru una singură dintre ele! De aceea, dăruiește-mi-le pe toate, astfel încât nici una să nu se simtă ofensată pentru că nu am ales-o!” 9. Auzind acest răspuns, regele a răspuns și i-a spus: „Dragul meu prieten, ascultă-mă bine, căci sunt convins că vei ține cont de răspunsul meu! 10. Deocamdată am să-ți dăruiesc doar șapte zeițe! Poți trăi împreună cu ele timp de un an, în palatul meu! Dacă după acest răgaz îți vei mai dori și altele, vei putea alege oricâte dintre ele! 11. Pe de altă parte, dacă cele șapte îți vor fi de ajuns, vei putea rămâne cu ele, fapt care mi-ar conveni mai mult. Oricum, în calitatea ta de vicerege, toate aceste semi-zeițe îți stau la dispoziție oricând dorești, în schimbul unei ofrande moderate”. 12. Waltar a fost imediat de acord cu propunerea regelui și s-a decis să le ia cu el pe cele șapte zeițe recomandate. După ce acestea au fost îmbrăcate, el s-a întors la palat alături de Gurat, nebun de fericire.