----------------------------------- 1% 12.6.2019, 19:44 Capitolul 351 ----------------------------------- Capitolul 351 Domnul îl consolează pe Noe. Profunda tristețe a patriarhului din cauza oamenilor. Ultimele tentative ale Domnului de a-i salva pe locuitorii de la șes.(23 august 1844) 1. Iată cum s-au petrecut lucrurile după ce Domnul i-a spus lui Noe să intre în arcă. 2. Când cerul a început să se întunece din ce în ce mai puternic, iar norii au învăluit culmile munților cu o beznă impenetrabilă, în timp ce ținuturile de la șes au început să fumege la fel ca un oraș în flăcări, Domnul a venit la Noe, care era plin de tristețe și de compasiune, și i-a spus: 3. „Noe, nu te teme, căci Eu, Domnul tuturor creaturilor, voi fi alături de tine pentru a te proteja și pentru a te feri de nenorocirea pe care o voi lăsa să cadă asupra oamenilor deveniți foarte răi, conform propriei lor voințe! 4. Iată, privește spectacolul dezolant pe care ni-l oferă acest pământ bătrân! Știința oamenilor a eliberat înainte de vreme spiritele primordiale malefice, fără ca ei să știe ce fac! Fără o judecată colectivă a pământului, întregul cer ar fi în pericol, căci tot spațiul dintre cer și lună s-a umplut la ora actuală cu aceste spirite malefice. Dacă pe pământ nu ar mai ajunge puțină lumină datorită trăsnetelor dezlănțuite din norii în care aceste spirite eliberate își fac de cap, manifestându-și furia, pe pământ ar domni o noapte atât de deplină încât orice formă de viață ar fi nimicită pe loc! Căci lumina soarelui nu mai poate traversa această masă de nori și de vapori! 5. Și totuși, locuitorii de la șes nu sunt deloc înspăimântați! Ei își iluminează orașul cu torțe și cu mari lămpi cu petrol, ba se și amuză de acest spectacol feeric. Continuă se căsătorească între ei, ia parte la festinuri, la distracții și la dansuri, în timp ce Eu, Creatorul lor, consum de tristețe din cauza lor și nu le pot veni în ajutor, pentru a nu le distruge definitiv spiritele! 6. O, Noe al Meu! Ce situație mai teribilă poate exista pentru un Părinte care își vede copiii pe marginea prăpastiei și nu îi poate ajuta altfel decât supunându-i unei judecăți devenită nu doar iminentă, ci și inevitabilă? – Ce ți-aș putea spune mai mult? 7. Ascultă, pe acest pământ mai există și descendenții lui Cain, care trăiesc într-o regiune foarte îndepărtată. A fost suficientă o profeție vagă, care nici măcar nu provenea direct de la Mine, pentru ca aceștia să trăiască la unison cu ordinea Mea, inclusiv la ora actuală. Chiar și puținii dintre ei care mai greșesc din când în când, comițând un act reprobabil, își întind mâinile în noaptea care anunță judecata și îmi imploră compasiunea! 8. Îți spun: pe aceia doresc să îi scutesc de dezastru, mângâindu-i în necazul lor. În schimb, aceste mari regiuni în care locuiesc copiii Mei amestecați cu copiii lumii vor trebui să suporte judecata Mea, care este inexorabilă! 9. Dar înainte de a descătușa apele din nori asupra pământului, voi încerca din nou să îi scutur pe locuitorii de la șes prin tot felul de fenomene, forțându-i, dacă va fi posibil, vină aici! 10. De aceea, vom mai aștepta încă șapte zile în acest întuneric, iar Eu voi face să coboare o rază slabă de lumină care să unească acest loc cu Hanohul, ba chiar și mai departe de el, pentru ca toți cei care vor dori să găsească drumul către tine pentru a fi salvați să o poată face. De aceea, dacă cineva va veni aici, chiar dacă ar fi vorba de Fungar-Hellan în persoană, va trebui să îl primești în arca ta!” 11. După acest discurs, o rază slabă s-a întins ca o punte între munții sacri și orașul Hanoh, ba chiar și dincolo de acesta. În continuare, Domnul i-a deschis lui Noe vederea interioară, pentru ca acesta să poată contempla împreună cu El ținuturile de la șes. Dar nici măcar un singur locuitor de la câmpie nu și-a părăsit orașul. 12. S-au auzit atunci apeluri puternice, însoțite de un zgomot de tunet, dar nimeni nu le-a acordat atenție. În Hanoh au izbucnit focuri, semănând teroare, dar nici un locuitor nu s-a arătat dispus să plece. Apele subterane au țâșnit la suprafață și au acoperit piețele și străzile din oraș până la înălțimea unui om. Abia atunci, săracii au fugit, dar nu mai departe de dealurile învecinate, în timp ce bogații s-au îmbarcat în bărcile lor, călătorind cu ele pe străduțele Hanohului și continuând să se amuze la culme, dar nimeni nu s-a îndreptat către munții sacri. 13. Toate aceste calamități au durat exact șapte zile. Nici un om nu a fost dispus însă se convertească la adevărata credință. 14. Atunci, Domnul și-a pierdut răbdarea și l-a condus personal pe Noe până la arcă.