----------------------------------- Hoper 15.6.2019, 02:26 Anexă ----------------------------------- Anexă Marea reuniune din lumea de dincolo(31 mai 1852)Dacă nu sunt suficient de fermi în credința lor, mulți oameni - care altminteri au capul și inima la locul potrivit - ajung să se întrebe dacă există o altă viață după această scurtă viața terestră, cum va arăta ea și dacă ei se vor recunoaște pe sine ca fiind exact cei care au fost în această lume fizică. Ei se întreabă de asemenea dacă își vor păstra conștiința terestră și dacă își vor mai aminti de viața pe acest pământ, sau dacă nu cumva conștiința și amintirile lor vor fi asemănătoare viselor din lumea fizică, în care omul se recunoaște pe sine din punct de vedere subiectiv, dar în condiții complet diferite de cele în care trăiește pe pământ. Nu își dau seama dacă toate aspectele vieții pământești obiective, cu excepția câtorva impresii profund imprimate în subconștientul lor - cum ar fi rudele foarte apropiate și pe care le-au văzut foarte des, locurile pe care le-au vizitat frecvent, etc. - Nu vor dispărea cumva complet din amintirea lor. Ei nu știu la ce să se aștepte în lumea de dincolo: la condiții care seamănă cu visele profetice, sau la un fel de reuniune între prieteni, care se recunosc unii pe ceilalți? Eu, Domnul, răspund: da! Toate acestea sunt adevărate, dar depind de felul în care a trăit omul pe pământ, în această viață de probă, dacă el a respectat sau nu ordinea Mea, revelată întregii umanități. Cel care experimentează încă pe pământ renașterea plenară a spiritului său, pe care oricine o poate atinge cu ușurință, va trăi chiar aici, în lumea materială, ca o ființă complet renăscută, putând avea acces la lumea spirituală, care devine pentru el la fel de vizibilă cum este cea fizică. De aceea, renunțarea la învelișul său fizic, care este oricum incapabil de amintiri și memorie, nu are cum să-i schimbe felul de a gândi, voința, memoria și conștiința sa subiectivă și obiectivă. De vreme ce viața sa a fost sublimată deja în lumea spirituală, care nu este altceva decât cea mai înaltă și mai pură conștiință de sine, fiind de-a pururi superioară oricărei materii, Eu afirm: ar trebui să le fie absolut limpede celor care sunt capabili să gândească lucid că viața spirituală pură în lumea de dincolo va aduce cu sine o luciditate și o conștiință de sine infinit mai mare, deopotrivă subiectivă și obiectivă, a evenimentelor, condițiilor și aranjamentelor vieții, în acord cu superioritatea absolută a spiritului asupra materiei, care, așa cum am mai afirmat, nu este altceva decât o expresie fixă a unor gânduri și idei provenite din lumea spirituală. Aveți mii de dovezi în acest sens provenite din viața somnambulilor, clarvăzătorilor și profeților voștri. Altfel spus, viața spirituală pură este sinonimă cu lumina, viața, energia și conștiința de sine. Pe de altă parte, întrucât nu numai una, ci toate ființele umane care trăiesc în conformitate cu ordinea Mea trec în aceeași viață perfectă, chestiunea referitoare la reuniunea supremă este superfluă, căci dacă oamenii au capacitatea de a se recunoaște și de a se întâlni în această viață imperfectă (pe pământ), lucru pe care nimeni nu îl poate contesta sau nega, cu atât mai mult vor avea ei această capacitate în lumea spirituală pură, care este perfectă și în care natura lor reprezintă expresia eternă a principiului suprem al întregii vieți, incluzând în sine toate evenimentele și condițiile posibile! În lumea fizică, sufletul recunoaște prin intermediul simțurilor sale corporale, dar și al conștiinței spiritului, pe cei de care îl leagă relații de rudenie, se poate împrieteni cu alte suflete și poate stabili legături intime cu acestea, fiind astfel capabil să le recunoască în orice condiții forma și caracterul. Dacă sufletul și spiritul pot face acest lucru din interiorul închisorii trupești, cu atât mai mult vor fi ele capabile de așa ceva în condiții de libertate deplină, lucru perfect observabil în cazul somnambulilor, care recunosc de multe ori - deși au ochii închiși - esența celor din jurul lor, și chiar oameni aflați la mare distanță asupra cărora li se pun întrebări! Și totuși, sufletul unui asemenea somnambul - oricât de perfect ar fi el - nu este nici pe departe la fel de liber cum este sufletul unei ființe care s-a despărțit de corpul său fizic, chiar dacă acesta este mai imperfect decât în cazul primului. După eliberarea de corpul fizic, sufletele imperfecte devin din ce în ce mai întunecate, dar acest lucru se datorează numai propriei lor voințe, nicidecum unei legi divine. Evident, aceste suflete nu mai au acces la lumea fizică, lucru esențial, căci dacă ar putea vedea în această lume, ele ar putea face foarte mult rău, îndeosebi acelor persoane pe care le-au considerat dintotdeauna dușmanii lor. Aceste suflete (și spiritele corespondente) nu mai percep după moartea corpului fizic decât ceea ce le apare în propria lor fantezie, trăind într-un fel de lume inferioară a viselor. Ele rămân de multe ori sute de ani în această lume născută din fantezia lor, fără știe nimic de sufletele care continuă vină din planul fizic, chiar dacă acestea sunt fostele lor rude, care le recunosc de îndată. Ele nu percep decât fantezia lor de lungă durată, astfel încât nu pot fi instruite de îngeri decât prin intermediul corespondențelor, pe care aceștia din urmă știu să le introducă în lumea fantastică a acestor suflete oarbe. Dacă acceptă instrucțiunile, și implicit rafinarea stării lor de conștiință, lumea fanteziei lor începe să se dizolve gradat și ele se apropie din ce în ce mai mult de lumina adevărată, putând vedea realitatea din jur, inclusiv rudele și prietenii de altădată, pe care ajung să îi recunoască, fiind foarte fericite alături de ei. Dacă nu se produce însă nici un fel de elevare a nivelului lor de conștiință, ele rămân în aceeași lume a viselor perioade foarte lungi de timp, condiția lor înrăutățindu-se treptat. Nu se mai pune atunci problema unei reuniuni fericite în lumea de apoi cu cei dragi. Așa cum o ființă umană aflată în lumea fizică nu își mai poate aminti în timpul unui vis toate detaliile vieții sale, percepând numai acele aspecte pe care imaginația să o face să creadă sunt reale, la fel, un suflet întunecat ajuns în lumea de dincolo nu mai reușește să-și amintească nimic și pe nimeni aflat în afara sferei visului său. El rămâne astfel într-o stare pasivă, din care nu va reuși să iasă decât după o perioadă foarte lungă de timp (așa cum înțelegeți voi timpul). Dacă nu a renăscut măcar pe jumătate, sufletul ajuns în lumea de dincolo intră în starea de care am vorbit mai sus și nu mai poate face nimic singur, la fel ca un embrion în pântecul matern, ale cărui mișcări depind de starea exterioară a mamei. Comparația se oprește însă aici, căci fiind o creatură în formare, embrionul din pântecul matern se află într-o stare complet pasivă, în timp ce sufletul ajuns în lumea de dincolo este tot timpul activ, suferind în permanență, fiind incapabil să devină inactiv, pentru simplul motiv că refuză facă acest lucru, neștiind că în acest fel ar putea scăpa de suferință. explicăm mai în detaliu acest proces: dacă atunci când se află în această lume fizică, ființa umană nu face nimic pentru a-și trezi și pentru a-și dezvolta acea esență ascunsă în inima sufletului său, dacă își folosește toate facultățile numai în beneficiul intelectului exterior, cu scopul de a obține diferite comori lumești, oferindu-și astfel tot felul de senzații plăcute, trăind în confort și în lux, atunci când acest suflet ajunge în lumea de dincolo, poarta către lumina divină îi este închisă și inaccesibilă. Pe de altă parte, dacă omul moare față de lumina rațiunii, alcătuită numai dintr-o combinație de materiale pământești, vizibile pentru suflet în milioanele de fațete ale celulelor creierului și în funcție de care acesta se simte silit să acționeze, făcându-și diferite calcule, la fel ca și calculele stupide ale astrologilor, acest suflet ajunge în lumea spiritelor într-o stare de întuneric deplin, fără fie conștient de altceva decât de manifestarea vieții sale pe pământ și fără-și amintească de altceva decât de circumstanțele în care a trăit în viața sa fizică, în măsura în care acestea sunt întipărite în celulele nervoase ale creierului sufletului (care corespunde creierului fizic), pe anumite categorii corespondente, pe care sufletul le simte și de care devine conștient, dar pe care nu le poate vedea totuși cu claritate, din cauza întunericului spiritual în care trăiește. Este ușor de înțeles că o asemenea stare devine curând insuportabilă pentru un suflet atașat de senzațiile plăcute ale vieții. Acesta este cuprins rapid de o mare teamă și anxietate, apoi devine din ce în ce mai mânios, emanând din ce în ce mai multă căldură. Acest lucru poate fi cu ușurință observat inclusiv în lumea fizică. Oriunde există o activitate extrem de intensă în lumea materială, care este supusă judecății - cum ar fi un vânt puternic, o furtună, ridicarea unor valuri mari ale oceanului, o fricțiune puternică între două obiecte de același fel sau diferite, o presiune foarte mare pe care o exercită reciproc două obiecte dure, etc. - Acolo se dezvoltă căldura, un fel de luminozitate sau de incandescență, care poate fi observată cu deosebire noaptea. Acest fenomen este numit de oamenii de știință electricitate, termen adecvat, dar care nu acoperă întreaga gamă a fenomenelor de acest tip. În realitate, el se referă la trezirea spiritelor naturii întemnițate mai mult sau mai puțin ferm în interiorul materiei respective. Cu cât acestea sunt mai profund întemnițate în materie, cu atât mai ușor pot fi ele tulburate din somnul lor. Dacă întemnițarea lor este mai ușoară, cum ar fi cazul aerului, al apei, al lutului sau al altor obiecte lichide ori moi, mișcarea trebuie să fie mult mai viguroasă pentru ca spiritele naturii să poată fi trezite, devenind apoi vizibile sub forma strălucirii și a căldurii. Orice observator atent poate deduce cu ușurință din miile de manifestări ale naturii că trezirea spiritelor elementale este sinonimă cu fenomenul vibrațiilor. Ori de câte ori un om sau un animal este foarte supărat în natura sa, el începe să tremure, lucru care denotă trezirea spiritelor naturii întemnițate în trupul său. O coardă muzicală începe să vibreze atunci când este ciupită sau lovită tocmai din cauza trezirii spiritelor naturii întemnițate în ea. Lumina unui fulger nu este altceva decât un act de eliberare a spiritelor naturii întemnițate în materie, care se manifestă printr-o vibrație mai intensă, generată de însăși mișcarea de eliberare a spiritelor naturii. Există mii și mii de asemenea manifestări în care poate fi observat acest proces. Am afirmat mai sus ca atunci când își pierde lumina lumească și toate plăcerile care derivă din ea, sufletul trece mai întâi printr-o stare de teamă și de anxietate, devenind apoi din ce în ce mai mânios, proces care generează un fel de incandescență în interiorul lui. Această strălucire se dezvolta în natura sufletului exact la fel ca și în lumea naturală. Prima manifestare a elementelor spirituale ale sufletului (prezente în orice suflet) este teama. Atunci când aceste elemente trec într-o stare vibratorie mai intensă, spațiul care le este alocat devine în curând insuficient, întrucât forma exterioară care permite unirea nenumăratelor elemente cu viața ființei devine prea strâmtă (și trebuie să menționăm aici că, potrivit legii, ea nu trebuie și nu poate fi lărgită imediat), consecința naturală este o presiune din ce în ce mai mare, exercitată în toate direcțiile, care generează la nivelul vieții individuale senzația de teamă. Dacă această vibrație crește în intensitate și durează o perioadă mai lungă, ea se transformă într-un fel de fermentație, numită mânie. La fel ca în natură, unde orice proces de fermentație în creștere conduce la o inflamare deplină, și în cazul sufletului intensificarea procesului de fermentație conduce la o asemenea inflamare, numită furie oarbă. Această stare de furie generează acea incandescență, care, dacă continuă, se poate transforma într-o adevărată explozie de mânie, sinonimă cu iadul. Așadar, dacă sufletul celui decedat începe să se aprindă, el începe să recunoască (datorită luminii nou apărute) amprentele spirituale prezente în creierul său și își dă seama că în natura sa există foarte mult rău și foarte puțin bine. În această stare de confuzie, el ajunge să facă de multe ori din țânțar armăsar, și invers. Această contemplare dă naștere unor forme vagi și transparente, de multe ori chiar diforme, cum ar fi în lumea voastră castelele de nisip ale unui îndrăgostit, care par să se materializeze subit (în imaginația lui), dar numai pentru a dispărea apoi din nou, odată cu o noua stare de tulburare. În timp ce sufletul este incapabil să își asigure o realitate fermă, fiind din ce în ce mai tulburat și mai mânios în fața imaginilor vagi și în continuă mișcare, mai degrabă un fel de caricaturi decât imagini de-sine-stătătoare, astfel încât până și natura lui intimă începe să fie afectată, aceasta din urmă naștere unei activități de o natură cu totul diferită. Ca urmare a acestei activități (a spiritului primordial, născut direct din Dumnezeu), activitatea haotică a sufletului este calmată, astfel încât acesta cade într-o stare de somn. În această stare de odihnă el fuzionează mai bine cu spiritul său primordial, născut din Mine, intrând într-un fel de stare de vis, în care se simte destul de confortabil. Filosofii din Antichitate numeau această stare somnul sufletului. Spiritul primordial, care acum este activ, în pofida dorinței sufletului, generează tot mai multe imagini care conțin desfătările pe care le caută sufletul tiranic și egoist, dar de îndată ce acesta se repede avid să le apuce (convins fiind că ele reprezintă realitatea), acestea dispar. Pe de altă parte, el îi prezintă sufletului și anumite imagini care îl pot ajuta să evolueze, dovedindu-se benefice pentru el. Dacă sufletul reușește să prindă aceste imagini și să le integreze în calități reale ale sale, ele devin permanente, astfel încât din starea de vis începe să se dezvolte o lume reală (pentru sufletul respectiv). Cu cât sufletul se identifică mai mult cu imaginile oferite de spiritul său primordial, cu atât mai mult fuzionează el cu acestea, identificându-se din ce în ce mai tare cu spiritul său primordial, și implicit cu lumina și cu adevărul ce derivă din acesta. În acest fel, el devine din ce în ce mai conștient de sine, și în curând începe să își recunoască prietenii și rudele, care îl ghidează apoi către Mine. În funcție de gradul său de perfecțiune și de identificare cu spiritul său primordial, el primește din ce în ce mai multă lumină și înțelepciune, precum și capacitatea de a vedea în lumile naturale, devenind activ într-o maniera benefică. Nu cred că mai trebuie să insist asupra faptului că, în acest caz, reuniunea generală este consecință naturală a evoluției sale spirituale. Ce se întâmplă însă cu acele suflete a căror minte egoistă, veșnic aflată în căutarea plăcerilor, nu se poate detașa de imaginile și manifestările iluzorii care le apar în viața lor de vis din lumea de dincolo, în pofida imaginilor benefice prezentate de spiritul primordial? întreb: ce credeți că se poate întâmpla cu un asemenea suflet, care devine din ce în ce mai furios, întrucât nu poate avea acces la obiectele desfătării sale? Se poate vorbi oare într-un asemenea caz de vreo reuniune? Nici vorbă! Spiritul acestui suflet devine în acest caz propriul său judecător implacabil, în cele din urmă, el îi permite sufletului accesul la obiectele dorințelor sale, dar desfătarea sa conduce la o amplificare și mai mare a dorințelor, care devin din ce în ce mai arzătoare și mai imposibil de satisfăcut, generându-i sufletului o durere din ce în ce mai mare, care îl scufundă într-un întuneric din ce în ce mai deplin. Spiritul îi permite apoi acestui suflet întunecat, aflat într-o stare de furie maximă, care mocnește în interiorul lui, dându-i o lumină malefică, devină conștient de cei aflați în aceeași stare ca și el, adică întâlnească în mod efectiv suflete asemănătoare lui. Rezultă un alt fel de reuniune, prin care se adună laolaltă mai multe suflete care vorbesc numai de mânia lor. În viața lor de vis, pe care o confundă cu realitatea, aceste suflete se susțin reciproc, arzând de furie, și jură se răzbune și să moară mai degrabă decât să accepte vreodată ordinea divină, chiar și în cea mai mică măsură. Ele se sprijină astfel reciproc, devenind din ce în ce mai furioase și găsind tot mai multe motive pentru a-și amplifica furia din imaginația lor. Nemaiputând să suporte, ele sparg zidurile propriilor lor fortificații și se năpustesc în hoarde în căutarea dușmanilor lor imaginari, pe care - evident - nu reușesc să-i găsească vreodată. De multe ori se întâlnesc însă cu alte hoarde similare, cu care se grăbesc să se unească, căci se află în căutarea aceluiași dușman, pe care nu îl vor găsi niciodată. Atunci când se adună laolaltă mai multe mii de asemenea suflete mizerabile, care în lumea spiritelor sunt văzute la fel cum se văd în lumea fizică scânteile provenite de la o casă care a luat foc, din cauza luminozității lor, ele își aleg drept conducător pe cel mai furios dintre ele, pe care îl consideră ca fiind cel mai curajos și mai înțelept. Acesta le conduce apoi către o zonă ce corespunde de regulă imaginației lor, care ia forma unui ținut nisipos și cenușiu, sau a unei imense câmpii acoperite cu mușchi uscat. Deși rătăcesc multă vreme prin acest ținut, suferind de foame și de sete, ele nu se întâlnesc de regulă decât cel mult cu alte hoarde similare, conduse de alți conducători arzând de furie. Se poate întâmpla atunci fie să se atace reciproc, în marea lor sete de răzbunare, distrugându-se unii pe alții, fie să se unească sub conducerea a doi conducători, în situația din urmă apare inevitabil o fricțiune între cei doi, căci fiecare dorește să fie primul, ceea ce conduce mai devreme sau mai târziu la un război între cele două hoarde. După asemenea războaie, în care aceste suflete nefericite se distrug reciproc - desigur, tot în imaginația lor -, ele se liniștesc din nou, stare în care spiritul le poate arăta, ca într-un vis lucid, cât de stupid și de orb este comportamentul lor, indicându-le un drum mai bun, care constă în deschiderea inimii lor. Din când în când, unele din aceste suflete urmează nouă cale și se convertesc. Dar în cele mai multe cazuri ele cad din nou în starea lor obișnuită de furie, adică în starea lor sufletească complet despiritualizată, care devine mult mai cumplită decât la început. Această stare reprezintă esența iadului, și este foarte greu să mai scapi din ea. Cei care nu urmează cărarea îngustă a inimii din proprie inițiativă nu vor reuși să scape și vor rămâne miliarde de ani în acest iad. Am ilustrat astfel cum se poate dezvolta viața sufletului în lumea de dincolo, în două direcții diametral opuse: fie în sus, fie în jos. Nu am dorit să acoperim prin aceste exemple toate manifestările care există în lumea spiritelor, ci doar principalele două tendințe. Între cele două extreme există un mare număr de manifestări, de care nu vom discuta aici, căci am vorbit pe larg despre ele în lucrările Soarele spiritual, Pământul și Luna și Scene din lumea spiritelor, precum și în alte lucrări în care am prezentat o serie de revelații asupra naturii. Ceea ce trebuie să rețineți este ca toate manifestările descrise în aceste lucrări au la bază același principiu, cel descris mai sus, iar calea care conduce în sus sau în jos este în esență aceeași. Adevărata reuniune nu se poate produce așadar decât în regatul divin, adică în cer, care umple spațiul întregii infinități, fiind omniprezent, dar care poate fi atins de către orice ființă umană în inima sa. Întrucât există mulți oameni care, din cauza inclinațiilor lor materialiste, nu știu nimic despre ordinea spirituală a lucrurilor, și pentru care expresia "spirite ale naturii" nu înseamnă nimic, ne propunem să aducem câteva explicații suplimentare. Întreaga creație materială, la fel ca și cea pur spirituală, nu este altceva decât o idee ferm susținută, creată de voința atotputernică a Divinității, care se naște direct din inimă sau din viața Divinității înseși, fiind astfel absolut spirituală. Dacă așa-zisa creație materială nu ar mai fi ferm susținută (fixată), lucru cu ușurință posibil lui Dumnezeu, ea s-ar reintegra imediat în inima lui Dumnezeu, nemaifiind decât o mare idee vizibilă exclusiv în ochii Divinității, iar independenta miriadelor de ființe care există în ea ar lua imediat sfârșit! Dar Dumnezeu dorește întotdeauna realizarea ideilor și gândurilor Sale, cu un grad absolut de independență. Așa se explică de ce Dumnezeu a ales această cale unică, asigurând fixarea imuabilă a tuturor gândurilor și ideilor Sale divine. Nenumăratele Sale gânduri și idei trebuie să devină din ce în ce mai libere, ca un fel de particule spirituale minuscule, care sunt atrase și fixate pentru multă vreme de alte idei majore ale lui Dumnezeu, plutind ca niște globi vizibili (sau ca niște lumi vizibile) în spațiul infinit al gândurilor și ideilor. Aceste particule omogene se unesc din ce în ce mai mult unele cu altele, trecând pe nivele succesive de evoluție, până când ajung la stadiul de om. Toate particulele care plutesc din ce în ce mai eliberate de ideea principală (globul lumii), precum și cele care nu sunt eliberate, fiind încă fixate de ideile majore, până la nivelul de evoluție al omului, sunt numite "spirite ale naturii". Aceste spirite, sau forțe ale naturii - după cum le numesc savanții voștri - sunt prezente și acționează la nivelul aerului, al apei și al solului. Ele se atașează pe aceste nivele cu spiritele mai puțin libere, atrăgându-le către libertate, și fuzionează cu ele. Când principiile active se "îmbracă" cu spiritele mai puțin libere, ele dau naștere unor forme ale vieții: mai întâi plantele, apoi formele animale primare și cele mai complexe. Procesul continuă până la nivelul omului, moment în care ele devin suficient de mature pentru a-și câștiga pe deplin independenta. Spiritele mai libere reprezintă sufletul omului, în timp ce spiritele mai puțin libere, dar atașate de primele, alcătuiesc partea grosieră a omului, adică trupul acestuia. Odată ajunse pe acest nivel, ele sunt preluate direct de Ființa primordială a lui Dumnezeu, fiind învățate și educate - aparent din exterior - în vederea evoluției către nivelul suprem de conștiință, cel pur spiritual și etern. Cele care se supun acestei educații și accepta în mod voluntar ordinea divină, singura în care este posibilă viața pe deplin independentă și libertatea supremă, ating marea fuziune cu Cel din care s-au născut cândva. Ele înțeleg acum cum a fost posibil să treacă din non-existență în actuala stare de existență liberă și independentă (prin puterea și înțelepciunea divină). Având acum aceeași natură cu Cauza lor primordială, ele pot crea în mod spontan universuri întregi, având la baza înțelepciunea lor inerentă, egală acum cu înțelepciunea divină, devenind astfel creatori ai propriilor lor ceruri, dar în conformitate cu ordinea Mea. În acest fel, ele își pot materializa plenar ideile și gândurile. Și astfel se ajunge la marea reuniune, eternă și reală, cu tot ceea ce există în spiritul divin, în abundența sa eternă. Aceasta este singura reuniune perfectă! Cei care au ochi de văzut și urechi de auzit vor înțelege foarte multe aspecte din cele descrise mai sus, folosindu-le în avantajul lor etern, pentru recunoașterea plenară a vieții spirituale. Cei care au citit aceste rânduri doar cu o simplă curiozitate intelectuală vor înțelege doar atât cât le permite intelectul lumesc, iar răsplata lor va fi pe măsură. Căci grația Mea nu poate și nu trebuie să depășească hotarele ordinii Mele imuabile, apărută odată cu creația. Iar această ordine este în sine grația Mea eternă. Cel care încalcă hotarele acestei ordini va fi supus judecății în lumea de dincolo, pe o perioadă extrem de lungă. Căci fiecare suflet trebuie să-și joace propriul rol, dacă dorește să devină ceea ce a fost destinat să fie. Cel care nu dorește să afle cine este cu adevărat ((* - Vezi mai pe larg "Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul?", n.r.))* va rămâne supus judecății eterne, până când va începe să se transforme, dar bătălia nu va fi deloc ușoară pentru sufletul său! De aceea, feriți-vă de aspirația egoistă către posesiunile lumești, către bogății, lux și statut social, și fiți milostivi cu frații voștri mai sărmăni decât voi. În acest fel, bătălia cu întunericul va fi una ușoară pentru voi! Amin. V-a vorbit despre toate acestea Domnul întregii vieți. Amin. Amin. Amin.