----------------------------------- Hoper 16.6.2019, 13:52 Capitolul 20 ----------------------------------- Capitolul 20 „Și i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Și către a patra strajă a nopții a venit la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei.” (Marcu 6, 48)22 ianuarie 1844, seara1. „Și i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Și către a patra strajă a nopții a venit la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei.” 2. Versetele lungi au nevoie doar de explicații scurte, pentru că explicația se află de cele mai multe ori chiar în ele. Dar versetele scurte necesită explicații mai lungi, în primul rând pentru că ele, din cauza conciziei lor, nu poartă explicația chiar în ele, iar în al doilea rând, pentru că de obicei lumina lor este mai concentrată și mai bine ascunsă, și de aceea ele necesită mai mult pentru a-și elibera lumina, decât versetele mai lungi, care oricum luminează destul de puternic. 3. Din acest motiv Eu nu pot să dau nici pentru textul de față o explicație mai lungă, pentru că oricum lumina sa este foarte puternică, iar dacă voi vreți să gândiți măcar puțin la aceasta, atunci veți înțelege imediat, însă pentru ca voi să zăriți aceasta, Eu vă voi îndruma doar cu un mic semn, iar voi veți înțelege îndeajuns acest text. Și astfel, ascultați! 4. „Marea” înseamnă aici lumea; „vântul” potrivnic este purtarea lumii, precum și lăcomia acesteia, împotriva cărora trebuie să lupte un corăbier drept, până la a patra strajă de noapte, ceea ce semnifică ultimele patru zile de viață, deci în întreaga perioadă a vieții, pentru că prin „noapte” se înțelege viața materială pe această lume. 5. Domnul nu se află pe corabie. Oare de ce nu? Pentru că El nu se află în lume, deoarece corabia semnifică omul ce trăiește în lume, dar cu care Domnul nu este, din cauza libertății Sale. 6. Dar Domnul vine la corăbier în chip miraculos și trece peste toate valurile și talazurile lumii, ca și cum ar umbla pe pământ sigur. El nu se interesează de corăbierii de pe mare. Acolo unde El întâlnește unul, El trece pe lângă acesta, pentru a nu-l stânjeni în libertatea lui. 7. Dar când El întâlnește o corabie pe care se află ucenicii Săi, adică oamenii care îl recunosc și îl cheamă, atunci El se apropie de corabie, cu toate că voia să treacă pe lângă ea, deoarece corabia îi poartă pe ucenicii Săi, adică oamenii cu inimi care-L iubesc pe Domnul, care cred în El și îl cheamă. 8. Inima se teme, ce-i drept, la început, și Mă ia drept o nălucă; adică un om care este încă plin de reprezentări greșite despre Mine crede că este imposibil sau că este o himeră putea să apropii de el în lumea aceasta și să urc pe corabia lui. 9. Totuși, dacă iubirea lui pentru Mine nu slăbește din cauza aceasta, atunci Eu Mă apropii de corabia lui și Mă arăt lui; iar dacă El a auzit glasul Meu, când Eu îi spun: „Nu te teme; Eu sunt învățătorul, Domnul, Dumnezeul și Tatăl tău”, atunci teama lui de năluci va trece, iar omul Mă va primi pe corabia sa cu bucurie nemărginită. 10. Iată toată explicația acestui text. Mai rămâne doar o întrebare, și anume: Cum trebuie să fie corabia care-i poartă pe ucenicii Mei? fie cumva un vas cu aburi sau o navă de linie, cu trei catarge și o sută șaizeci de tunuri sau poate o fregată, o goeletă, un bric sau o navă comercială? - O, nu, niciuna dintre aceste nave nu-i poartă pe ucenicii Mei. Eu ocolesc de obicei aceste nave și rămân așa de departe, încât ele nu Mă zăresc nici măcar ca pe o nălucă. Dar, dealtfel, cine ar dori să se apropie de navele care sunt prevăzute cu tunuri? Apărarea lor înseamnă moarte; dar navele care se apără prin moarte, vor merge și ele sigur în fața morții, pentru că moartea nu are a se teme în fața morții, însă acolo unde moartea își are întinderea largă în jurul unei nave (adică raza de tragere a tunurilor), acolo viața pleacă departe de lângă aceasta. 11. Dar cum trebuie să fie nava care-i poartă pe ucenici? spun vouă: foarte simplă! Ea este doar una dintre acele nave alcătuite și consolidate din mai multe grinzi solide, joasă pe suprafața apei, ca o plută, pe care navigatorii se află cel mult la câteva picioare deasupra apei. Ea nu trebuie să aibă pânze, ca să nu poată fi stăpânită de vânt, ci doar vâsle solide pe fiecare parte, ca să poată fi condusă pe cât posibil neatinsă de vânturile lumii, condusă doar de voința corăbierului, cu ajutorul vâslelor solide, pretutindeni liberă. 12. Dacă Eu ajung la o astfel de corabie modestă, voi recunoaște că-i poartă pe ucenicii Mei. Atunci Eu Mă apropii și urc pe această corabie. Oare de ce? Mai întâi pentru că o asemenea corabie nu se mișcă prea repede, deoarece nu are pânze și nici motoare cu aburi, ci numai vâsle care nu dau o viteză prea mare, iar Eu pot să o ajung din urmă cu ușurință. În al doilea rând, pentru că această corabie nu este înconjurată de un cerc al morții, al cărei prieten Eu nu pot fi, pentru că Eu sunt însăși Viața; iar în al treilea rând, pentru că pe această modestă corabie, atât de joasă pe apă, Eu pot urca ușor, fără ezitare și fără efort. 13. Însă Eu sunt pe deplin potrivnic marilor eforturi. Ceea ce nu poate veni la Mine cu cea mai mare ușurință, aproape liber de sine, Eu las să meargă așa cum merge. Veți înțelege cu ușurința de ce. Pentru că fiecare om are libertatea sa deplină, pe care Eu niciodată nu o tulbur. 14. Totuși, acolo unde Eu întâlnesc o corăbioară așa de joasă pe valurile lumii și pe care Eu pot urca ușor și sunt recunoscut, Eu urc pe corabie, chiar dacă aveam de gând să trec pe lângă ea. Și odată ce Mă aflu pe coastă corăbioară, se va face imediat ziuă, iar ziua se poate vedea cu ușurință țărmul cel sigur și Eu, ca un bun învățător pentru corăbieri, voi nimeri țărmul. 15. Consider că ați înțeles această explicație. De aceea, urcați și voi pe o astfel de corăbioară; cu cât este ea mai joasă, cu atât mai bine, iar Eu Mă voi apropia și de această corăbioară și voi urca și Eu, pe deplin! Amin.