Zamolxe şi Kogaionul

[Zamolxe]

ZAMOLXE SI KOGAIONUL

"Muntele care se ascunde privirilor" nu se vrea o formulare metaforică, ci o realitate a cărei acceptare si întelegere îl ancorează într-un spatiu geografic determinat în contextul unor legi fizice. Este vorba de Muntele Gugu (2.291 m) din Masivul Tarcu-Godeanu, semn de hotar, convergent, pentru cele trei provincii istorice: Banatul, Ardealul si Oltenia, care constituiau arealul spiritualitătii si politicului geto-dacilor, dar si a ceea ce avea să fie Dacia Felix, după cucerirea de catre imperiu. Personajul Zalmoxis (denumire dată de Herodot (484-425 î.e.n.) în "Istorii") sau Zamolxis (după Strabon (63 î.e.n.-19 e.n.) în "Geografia") pare a se regăsi sub această denumire de-a lungul secolelor în formele de manifestare spirituală la geto-daci, precum si la traci, cu un specific aparte pentru teritoriile nord-dunărene, prin personaje cu rol de mari preoti, care s-au identificat cu zeul suprem al cărui nume l-au împrumutat. Herodot, părintele istoriei, îl plasează pe unul din acesti Zalmoxis ca si contemporan cu Pitagora, iar pentru a-i da o dimensiune perenă, adaugă: "...mi se pare, însă, că el a trăit cu multi ani înainte de Pitagora"(Istorii. IV.96). Personajul Zalmoxis, contemporan cu Pitagora, era considerat un reformator, pentru că el, prin învătăturile pe care le propovăduia, a adus "zalmoxianismul " mai aproape de puterea de întelegere a poporului, popor care l-a cinstit ca pe unul "vrednic de domnie", adică de a conduce, a sfătui. În baza afirmatiilor lui Herodot cu privire la Zalmoxis, despre care spune - legat de natura lui umană- că "fiind doar un muritor, a fost rob, în Samos, robul lui Pitagora", se pot formula câteva idei: - Cunoscând că Pitagora (cca 580 - 500 î.e.n.) a făcut călătorii de studii în Iudeea, Persia, Fenicia, Egipt, apoi Sparta si Creta, se pare că l-ar fi întâlnit pe acel epopt în zalmoxianism în călătoria din Egipt, unde, conform lui Strabon, deprinsese cunostinte astronomice de la initiatii (preotii) de acolo. Este posibil ca Pitagora si epoptul în zalmoxianism, care va deveni un Zamolxis, să se fi apropiat ca dascăl-învătăcel si nu neapărat ca stăpân-sclav. Trebuie subliniat că si la epoptii în zalmoxianism călătoriile de studii erau relativ curente, dacă se au în vedere cele scrise de Lucian de Samosata în "Scitul sau oaspetele", unde este vorba de Toxaris - figură legendară- care a vizitat Atena în vremea lui Solon (sec VII î.e.n.), cu mult înaintea lui Anacharsis. - Initierea va fi durat până la anul 531 î.e.n., când Pitagora emigrează în Italia meridională, la Crotona, unde fundează o comunitate religioasă si politică, datorită căreia cetatea obtine suprematia în regiune, devenind un model, ulterior, si pentru Tarent si Siracuza. Aici este posibil ca epoptul în zalmoxianism, devenit colaborator apropiat lui Pitagora, să se fi "îmbogătit"(cf. Herodot. IV.95), ca după aceea "...să se întoarcă în patria lui, unde a clădit o casă pentru adunarea bărbatilor, în care îi punea să benchetuiască pe fruntasii tării, învătându-i..." (Herodot) Ceea ce pare o certitudine în relatia celor doi, este faptul că getul a fost profund marcat de cunostiintele astronomice învătate în Egipt si la Samos, la care se adaugă initierea făcută de Pitagora în matematică si filozofie. Herodot subliniază: "Zalmoxis avuse legături cu grecii si cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora...". Pitagora i-a transmis getului - ca o premieră pentru lumea sa - realitatea că matematica este o stiintă demonstrativă, iar numerele, principiul, rădăcina si sursa tuturor lucrurilor. Atentia s-a concentrat asupra numărului 10, care apărea sub forma unui triunghi, cu laturile alcătuite din patru unităti (tetraktys) In cosmologie, Pitagora îi va fi transmis că numărul avea un rol esential, el constituind partea ratională a universului, granita lui cu infinitul. . Ceea ce s-a păstrat din toate acestea, implantate de Zalmoxisul secolului VI î.e.n. în structura spirituală a geto-dacilor nord-dunăreni, ca formă de gândire si conceptie, independent de elementele filozofice si stiintifice, a fost o profundă religiozitate. Trebuie mentionat că în acea perioadă istorică, când noul Zalmoxis reforma religia geto-dacilor, tulburător, în întreaga lume antică se întâmplau lucruri deosebite, decisive pentru istoria umanitătii: - La Babilon, în timpul lui Nabucodonosor, se construia (între 605-526 î.e.n.) zigguratul Etemenaki, cunoscut ca "Turnul lui Babel", în mod cert si cu rol de observator astronomic. - Trăia si crea filozoful chinez Lao-Tse (604-531 î.e.n.), întemeietorul daoismului. - Trăia si crea Zarathustra (599-522 î.e.n.), filozof si întemeietor al religiei iraniene. - Trăia Sakya-muni, adică Gauthama Buddha (555-486 î.e.n.), întemeietorul budismului. - Trăia filozoful si moralistul Kon -Fu -Tzî (551 - 479 î.e.n.), întemeietorul confucianismului. - Se scriau cele mai vechi părti ale Bibliei, parte redactate în sec. VI î.e.n. - În Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine etruscă, "Lupoaica", devenită simbolul cetătii Eterne . O explicatie la aparitia aceastei incredibile liste de reformatori si reforme, ar putea fi cele spuse de Diodor din Sicilia (?-21 e.n.): "Într-adevăr, se povesteste la arieni că Zarathustra a făcut să se creadă că o zeitate bună i-a dat legile întocmite de el. La asa-numitii geti, care se cred nemuritori, Zamolxis sustine si el că a intrat în legături cu zeita Hestia, iar la iudei Moise cu divinitatea căreia îi spune Iahve..."("Biblioteca istorica" 1.94.2.) După întoarcerea acasă, ZAMOLXE avea să construiască amintita "casă" în care-i aduna pe puternicii tării, punându-i să "benchetuiască", cert fiind vorba de mese rituale, învătându-i că sunt nemuritori. Această "casă" trebuie să se fi aflat într-o zonă accesibilă si frecventată. Herodot specifică, legat de casa în care marele preot făcea cunoscute învătăturile sale în "adunarea bărbatilor", că era o constructie cu caracter public si aminteste că noul Zamolxis a poruncit să i se construiască apoi si o locuintă subpământeanâ, de uz personal, în care avea să trăiască timp de trei ani, făcând prorociri bazate pe semne ceresti si primind numele de zeu, după care s-a retras, "petrecându-si viata într-o pesteră..." Între perioada de locuire în acel centru unde era "casa bărbatilor" si retragere, din textele lui Herodot si Strabon se constată că a existat o perioadă de locuire de trei ani într-o locuintă subpământeană, care a însemnat prorociri pe bază de semne ceresti, ceea ce ne poate duce la concluzia că acea locuintă ar fi putut fi un observator astronomic, construit undeva într-o zonă favorabilă observării mersului astrelor si planetelor, care nu putea fi decât un munte, devenit o zonă sacră. De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legătură cu "zona sacră" sau "muntele sacru", în mai tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Călimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N. Densusianu). Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului- muntele sfânt- s-au ridicat obiectii legate de faptul că muntele în cauză trebuia să fie, neapărat,"un munte ascuns", asa cum pretind vechile traditii. În legătură cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit că majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea că muntele "Kogaionon" al dacilor este Dealul Muncelului ( Dealul Grădistei), din Muntii Orăstiei, cu complexul său de sanctuare. Istorici de seamă ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite că Cogheonul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei pesteri situată aproape de vârf, adusă în atentie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen,Gugu, atât pentru munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintită de Strabon) Conform vechilor traditii, o însusire a muntelui sacru trebuia să fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banală ceată, care ar exclude ideea de supranatural. Or, un asemenea fenomen, real, a fost descris: "...acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Dacă vii din Retezat spre apus si e senin si soarele străluceste în sens avantajos, Gugu poate fi învăluit în ceată, sau cine stie cum si în ce, fiindcă pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi străveziu. Nu se întâmplă totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde." (Victor Kernbach-"Muntele ascuns al lui Zamolxis", România pitorească nr.7/1972). Înainte de a da o explicatie acceptului de egalitate între "muntele sacru" si Vf. Gugu, trebuie subliniat că este vorba de un fenomen optic de totală refractie a luminii, care se produce în anumite conditii meteo. El se datorează straturilor de aer, cu densităti diferite, care se "pliază" pe versantii estici ai muntilor din zonă, în conditii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebită complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are "centrul de frig local", generat de prezenta a două căldări glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a vârfului Cracul Pesterii, care modifică densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refractie. Un alt fenomen asociat acestui "centru" este cel de drenare a nebulozitătii (ceată, nori) de pe versantul estic al celor două vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determină precipitatii, care alimentează pârâul Izvorul Gugului. In aceste conditii, mai ales deasupra versantului răsăritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile mentionate conferă locului o trăsătură de "sacralitate", dar mai ales versantului estic îi oferă conditii ce permit observarea cerului. Conexând cele de mai sus cu afirmatia lui Strabon legată de faptul că Zamolxis "întemeiat pe semne ceresti, făcea prorociri..", se pot avansa următoarele: - În perioada în care Zamolxis "îi învăta pe fruntasii tării", în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se răcise considerabil (dovadă studiile de climatologie istorică, pe baza miscărilor ghetarului Fernau), rezultând si o nebulozitate accentuată si de lungă durată, ceea ce ridica probleme în privinta amplasării unui observator astronomic. - Zamolxis a căutat un loc, de unde, în ciuda conditiilor neprielnice, să poată observa nestingherit cerul. Acest loc a fost găsit, era "o locuintă subpământeană", în fapt o crevasă naturală în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificată, pentru a obtine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumită dechidere unghiulară. - După ce lucrarea a fost terminată, Zamolxis "dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinta lui de sub pământ. A trăit acolo trei ani. Tracii doreau mult să- aibă, jelindu-l ca pe un mort. In al patrulea an, el le-a apărut si astfel Zamolxis făcu vrednice de crezare învătăturile lui..."(Herodot.IV.95). Desi vreme de trei ani a lăsat să se creadă că este mort, ca apoi să apară iar în comunitate, se pare că Zamolxis nu a urmărit o "reînviere" care să întărească învătăturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolării de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebită importantă. Locuinta subpământeană, ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea urmărirea astrelor si ziua, pentru că, desi fântânarii se feresc să o spună, se stie că din fundul fântânilor adânci se poate vedea si ziua licărirea stelelor, datorită reflexiei razelor de lumină sub un anumit unghi de incidentă în mediul dat. În plus, dacă lumina soarelui n-ar "estompa" în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelatiile zodiacului se perindă una după alta, la o oră si jumătate, deasupra orizontului. Terenul ales, un "amfiteatru" cu "amplificare" naturală, datorită orografiei locului, ar fi putut să fi fost incinta sacră, unde, după reaparitie, se asista la "revenirile" zeului si de unde acesta îsi făcea cunoscute învătăturile si prorocirile pe baza observatiilor astronomice. Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de avansate pentru acea epocă, iar Iordanes (sec.VI e.n.), istoric al gotilor, atrage atentia că geto-dacii, în timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunosteau "teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc, sub ce nume si sub ce semne cele treisute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la râsârit la apus, spre a se apropia sau depărta de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grăbesc să atingă regiunea orientală si sunt duse înapoi în regiunea occidentală". Este ceva, nu? Amplasarea "observatorului astronomic" din Gugu, semnalat pentru prima dată de Alexandru Borza ("Sanctuarul Dacilor",Publicatiile Institutului Social Banat-Crisana,Timisoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situatia dată, în perioada solstitiului de iarnă se putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culminează deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstitiul de vară permitea observarea culminatiei Constelatiei Săgetătorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasă dintre toate constelatiile zodiacului. Între orbitele celor două constelatii, se înscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale. Vârful Cracul Gugului cu "observatorul astronomic" îsi primeste astfel încă o legitimitate. Trebuie subliniat că la o încercare, astăzi, de a se reconstitui "cerul" observat de Zamolxis, ar apărea probleme majore, datorită procesiei echinoctiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuti, în care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fată de constelatiile zodiacale. In ce priveste "observatorul", acesta este o crevasă amenajată în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10m, lătime 2 m, înăltime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 16' 54'' latitudine nordică si 22 42' 44'' longitudine estică, altitudinea fiind de de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se găsesc si astăzi stânele, care acum două milenii si jumătate "asigurau" probabil pe cel de la "observator". Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Hateg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu - Cracul Pesterii - este alcătuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate si prăvălite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toată inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, "pestera" sugerează o muncă titanică de amenajare, intrarea amintind de o poartă megalitică. realizarea constructiei subpământene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decât o motivatie - o credintă intensă, capabilă să mobilizeze energii spirituale si materiale la un înalt nivel.. În afară de acel "confort astronomic" necesar, locul trebuia să mai contină si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulatie pentru măsurători ceresti.

sursa: http://www.geocities.com/burebistarex/ZAMOLXESIKOGAION.htm