Ajutor angelic uluitor

[Ingeras]

Ajutor angelic uluitor

Unul dintre fiii noştri conducea maşina spre Chicago, pentru a petrece Crăciunul cu noi. Vremea se înrăutăţise deja de câteva zile. Crăciunul cădea într-un weekend în anul acela şi cred că era miercuri când soţul meu i-a sunat pe copii şi i-a rugat să nu vină cu maşina. Desigur că avertismentele meteorologice nu au cum să-i influenţeze pe tinerii de 21 de ani. Copiii s-au decis să vină totuşi, aşa că cele mai rele temeri ale mele s-au adeverit. S-au impotmolit undeva în afara unui orăşel din Indiana, în plină noapte. Erau –30°C, iar ei stăteau acolo, gândindu-se ca în scurtă vreme vor muri.

Dintr-o dată, o licărire de lumină a apărut exact în spatele lor – farurile unui camion. Omul respectiv ieşise la două dimineaţa – oricât de surprinzător poate părea acest lucru – să-i întrebe dacă au nevoie de ajutor şi dacă să-i ducă înapoi în orăşelul prin care tocmai trecuseră. Şi i-a ajutat. În momentul în care au ajuns într-un loc în care erau deja în siguranţă şi au ieşit să-l întrebe pe om cât îi costă, au constatat că acesta dispăruse cu camion cu tot şi, în plus, nu se zăreau nici un fel de urme pe zăpadă. Maşina fiului meu stătea pur şi simplu acolo, singură, la fel de îngheţată cum fusese cu 20 de minute mai înainte.

Când fiul meu a ajuns acasă nu mi-a relatat nimic şi acesta a fost primul indiciu pe care l-am avut despre cum reacţionează oamenii atunci când sunt atinşi de ajutorul divin; încercăm să facem presupuneri despre ce s-a petrecut şi căutăm în minte diverse explicaţii care să se potrivească cu ceea ce cunoaştem deja din experienţele noastre. Şi acesta era procesul prin care trecea şi Tim. Tot întorcea problema în mintea lui, întrebându-se cum a fost posibil aşa ceva. Abia după patru săptămâni, timp în care nu a putut încadra evenimentul în nici unul dintre tiparele cunoscute, mi-a povestit şi mie.

Partea interesantă s-a dezvăluit când l-am întrebat: “Pe la ce oră a venit omul acela?”, iar el a răspuns: “E singurul lucru pe care-l ştiu sigur. Nu prea sunt sigur pe multe lucruri din noaptea aceia, dar ştiu sigur că era două fără un sfert”. Ei bine, aceasta însemna că la mine era atunci unu fără un sfert, pentru că fiul meu era în Est, iar eu eram în partea centrală a ţării. Stăteam la fereastră şi-l aşteptam; era deja în întârziere cu cinci ore. Şi atunci mi-am simţit spiritul înălţându-se. M-am auzit rostind: “Doamne, trebuie să trimiţi pe cineva. Te rog din tot sufletul să le trimiţi pe cineva să-i ajute. Pentru că nu ştiu dacă aş putea suporta ca ei să păţească ceva. Te implor, trimite pe cineva.” Nu mă mai rugasem niciodată în felul acesta. Deci, mi-am dat seama că i-am cerut ceva lui Dumnezeu şi Dumnezeu mi-a îndeplinit promt ruga!
Dar pe cine a trimis? În lunile următoare am căutat să dau de urma camionagiului. Am contactat poliţia din statul acela şi mi-au spus că nu au avut maşini de salvare pe traseu în noaptea aceea. Am sunat câteva companii particulare de camioane, dar nimeni nu ştia nimic despre acest episod. Şi nici nu era plauzibil: de ce să părăsească un camion siguranţa unui oraş, pe o vreme cumplită ca aceea, în plină noapte? Astfel că nu mi-a mai  rămas decât să presupun că a fost o intervenţie angelică.