Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 18:41
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Exercitii de sinceritate - Pericolele nebanuite ale fatarniciei


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Shiva
Invatacel
Invatacel

Shiva is offline

Joined: 27 Feb 2005
Member: #4
Posts: 62
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Exercitii de sinceritate - Pericolele nebanuite ale fatarniciei
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 9.1.2008, 09:32 View PostDownload Post

Exercitii de sinceritate - Pericolele nebanuite ale fatarniciei


de Malina Chirila


"Este o stare cumplita pentru fiinta umana. Un asemenea om se pacaleste si joaca un teatru penibil. Mai ales ego-ul sau este prezent si se exacerbeaza. prof. yoga Gregorian Bivolaru

Neintamplator, cuvantul "fatarnicie" provine de la "fata". Pana isi atinge omul propria esenta, ego-ul ii da ghes sa se comporte impotriva firii sale, sa-si ia o alta infatisare, pentru a parea mai bun sau mai important in ochii celorlalti. Individul urmeaza deseori acest imbold nefast, cazand prada dorintei de a fi considerat exceptional. Uneori isi da seama de asta, dar isi gaseste tot felul de scuze, dar de cele mai multe ori o face chiar inconstient.

Exista mai multe tipuri de fatarnicie. In general, cand ne gandim la prefacuti, ne apare in minte o persoana care-si foloseste mastile pentru a obtine beneficii, un cinic a carui deviza este "scopul scuza mijloacele". Ei pot sa-i pacaleasca o vreme chiar si pe cei mai inteligenti oameni. Dar nu pot pacali la infinit. La fel ca in povestea despre un maimutoi si un magarus, prieteni foarte buni. Magarusul isi spunea mereu ca nu e prea destept si de cate ori trebuia sa ia decizii se baza pe amicul sau. Asa ca era sfatuit sa aduca de la piata banane si nuci, sa-l care pe maimutoiul cel vioi, care pretindea ca este batran si bolnav, sa faca tot felul de lucruri pe care magarusii nu le fac de obicei.

Intr-o zi, maimutoiul a gasit o blana de leu si i-a cerut magarusului sa se dea in gluma drept stapanul animalelor, iar maimutoiul sa joace rolul celui mai apropiat si devotat supus, mana sa dreapta. Magarusul s-a codit cat s-a codit, dar pana la urma a acceptat, pentru ca avea incredere deplina in prietenul sau. Maimutoiul a convins apoi toate animalele din padure sa se supuna poruncilor sale, caci juca rolul mesagerului care cere sa se faca ceva in numele stapanului. Cu ajutorul magarusului imbracat in piele de leu, a reusit sa se faca ascultat foarte repede si tot amana momentul in care sa dezvaluie "gluma". Dar intr-o buna zi, vulturul urias care era dusmanul leului a facut un popas in padure. Cand a aflat ca maimutoiul era mana dreapta a stapanului animalelor si mesagerul acestuia, s-a repezit asupra lui si l-a mancat.

De dragul avantajelor personale

La inceput astfel de fatarnici pot parea stralucitori. Nici nu-i de mirare, caci, dupa cate spunea Edmund Burke, "fatarnicia isi permite sa promita lucruri magnifice, pentru ca, netrecand niciodata mai departe de promisiune, nu trebuie sa dea, de fapt, nimic". Cuvintele cuiva care ne ofera marea cu sarea ne gadila auzul si ne starnesc imaginatia. Ah, ne este prieten bun, ne iubeste, si-ar da si viata pentru noi, o sa fim mereu impreuna! Pentru o vreme, prefacutul o sa dea impresia ca e cu adevarat inimos si bineintentionat. Dar cu timpul vedem ca lucrurile nu stau chiar asa. Se angajeaza sa lucreze voluntar in cadrul unui proiect care foloseste unui grup mare de oameni? Cand ar trebui sa inceapa isi da seama ca e musai sa-si mai ia o slujba, pentru ca nu-i ajung banii, asa ca nu mai are timp si pentru voluntariat. Iti declara afectiunea lui eterna? Te cauta numai cand are nevoie de tine, dar e de negasit cand tu ai nevoie de sprijin sau macar de o imbarbatare. Esti intr-o perioada in care testele spirituale se tin lant? Doamne fereste sa te bizui pe sustinerea lui fraterna, pe obiectivitatea si pe discernamantul lui. "Nu, nu pot sa te ajut. Nici eu nu stiu de ce. Aaaa! Mi-am adus aminte. Am foarte multa treaba. Realmente. Si mi-au venit rudele din strainatate. Si trebuie sa le fac de mancare. Si... ti-am zis ca mi-a murit furnica"... Aveam o furnica, tineam foarte mult la ea, parca era copilul meu si a murit. Acum sunt in doliu, nu pot sa te ajut nici azi, nici maine, nici poimaine..."

Fatarnicii nu pot sa-ti fie cu adevarat prieteni. Se tem de tradare: fie ca tertipurile lor vor fi scoase la iveala, fie ca ceilalti se vor folosi de ei. Daca nu e sansa sa fie tradati, atunci "prietenii" sunt victime perfecte, pentru ca lumea se imparte, in viziunea fatarnicului, in doua categorii: cei care profita si cei de pe urma carora se profita. Vor minti in ambele cazuri, fie pentru a-si acoperi greselile si a le face sa para bine justificate, fie pentru a obtine, din nou, ceva. In timp insa, cei din jur vor intelege cum stau lucrurile si nu numai ca fatarnicul nu va mai putea sa-si aplice planurile de a profita de pe urma celorlalti, dar va fi si ocolit si privit cu scepticism. Oricat de mult ar sustine ca s-a transformat. Ceilalti vor crede ca e un nou truc din arsenal pentru a-i pacali. E foarte greu pentru un mincinos sa ajunga sa i se dea din nou crezare.

Acest tip de fatarnici nu-si dau seama ca, de fapt, castigul obtinut astfel nu-i ajuta prea tare. Chiar daca reusesc, sa zicem, sa capete admiratia celorlalti, nu se vor putea bucura de ea. Vor fi prea ocupati sa minta in continuare pentru a mentine iluziile pe care le-au creat, de teama ca nu cumva ceilalti sa-si schimbe parerea despre ei. Culmea este ca acelasi avantaje pe care le obtin prin falsitate le-ar putea obtine aproape sigur prin sinceritate.

In general, fatarnicii de acest fel si spiritualitatea autentica nu se prea intersecteaza, decat daca spiritualitatea e inca o arma din "arsenalul" lor. E imposibil sa aspiri cu toata fiinta spre realizari spirituale, spre samadhi, spre Dumnezeu si in acelasi timp sa cauti sa inseli, sa pacalesti, sa strangi un minim de beneficii cu un maxim de efort si meschinarie. Spre deosebire de celelalte tipuri de fatarnicie, acesta este complet voluntar, planificat si constient. Daca suntem lucizi si sinceri cu noi insine, il putem repera si chiar renunta la un asemenea mod de a relationa cu ceilalti.

Minciuni de teama respingerii

Moliere spunea ca fatarnicia este un viciu la moda, iar viciile la moda sunt luate drept virtuti. Acesta este cel de-al doilea tip de fatarnicie: cea sociala. Sunt multe cazuri in care oamenii se prefac prietenii cuiva, pentru a le marturisi altora ca de fapt detesta acea persoana. Multora li se pare normal, ba chiar admira faptul ca pot minti cu zambetul pe buze, prefacandu-se ca simpatizeaza pe cineva. Unii insa nici nu le observa duplicitatea. Aceasta atitudine este cateodata considerata chiar politicoasa. Dar politetea inseamna sa ne comportam cu amabilitate chiar daca nu ne place in mod special cineva, nu sa lingusim si sa ne dam drept cei mai buni amici.

Tendinta de a ne purta uneori chiar contrar sentimentelor noastre in fata celorlalti poate sa isi aiba originea in teama de a nu fi acceptati asa cum suntem. Ni se pare ca nu suntem destul de buni sau destul de extraordinari pentru ceilalti. Poate ceva din felul nostru de a fi nu corespunde cu ideile grupului din care facem parte si atunci ne prefacem pentru a ramane in grupul in care ne dorim sa fim. Unii cred chiar ca e mai bine sa nu-si exteriorizeze adevaratele pareri si sentimente pentru ca ceilalti sa nu ii poata rani. Ei spun ca mai bine pretinzi ca esti asa cum si-ar dori ceilalti sa fii pentru ca ei sa nu aiba motive sa sara asupra ta. In anumite cazuri, fatarnicia este chiar regula de comportament. "Cei mai multi oameni au vazut lucruri mult mai socante in viata privata decat cele de care se arata socati in public", spunea Edgar Watson Howe.

In anumite grupuri unele fapte sau idei sunt deseori condamnate de toti membrii... chiar si de cei care sunt de acord cu ele! Atunci, aceasta minciuna este incurajata si de presiunea celorlalti din grup: cum sa fii tu de acord cu un lucru pe care toti il comenteaza negativ? Asta ar insemna ca, prin extensie, si tu sa fii rau. Daca de exemplu cateva persoane privesc un film in care se desfasoara o scena erotica foarte frumoasa si majoritatea eticheteaza acea scena drept "vulgara", ceilalti, daca nu sunt foarte fermi in ideile lor, vor vorbi impotriva ei, chiar daca le-a placut. "Foarte vulgara scena, nu-i asa? Demna de un film XXX! Cum, tie ti-a placut?! A, nu? Am crezut o clipa ca da si ma gandeam ca-mi pierd stima pentru tine. Ei, glumesc. A, zici ca nu trebuia bagata scena aici, asa ziceam si eu. Lumea ar fi mai buna fara asa ceva, nu crezi? NU?! A, ba da, asa crezi si tu, numai ca glumeai cu mine. Stiam eu."

Compromisuri pentru a fi recunoscuti in ierarhie

Din nevoia de a fi acceptati, de a fi priviti ca inteligenti sau virtuosi, prefacutii sociali isi pun o masca si pretind a fi altfel decat sunt cu adevarat. Pentru ei fatarnicia e regula de comportament. Daca nu au aceeasi parere ca prietenii lor, nu conteaza. Se prefac. Exprima cu multa patima parerile grupului, oricare ar fi ele. Asa se straduiesc sa demonstreze ca sunt inteligenti si au un cod moral adecvat. Dar dorinta de a parea inteligenti ne face deseori sa nu putem fi astfel, spunea cineva. Cel care ii urmeaza mereu pe ceilalti cand vine vorba de a judeca, renunta la propriile sale ganduri si isi foloseste toate fortele si energia pentru a-si face masca credibila. Este normal atunci ca adevarata sa fiinta sa aiba de suferit. In primul rand, mai are prea putin de investit pentru sine, iar in al doilea rand, se neglijeaza in favoarea acceptarii conditionate a celorlalti.

O alta problema, la care se gandesc prea putini dintre prefacutii sociali, este urmatoarea: cat de tare poti sa spui ca esti prieten cu cineva cand trebuie mereu sa pretinzi ca esti altcineva si sa fii de aceeasi parere cu prietenul tau? Poate sa se numeasca cu adevarat prietenie daca ideile diferite te pot arunca in dizgratie? Nu poti sa spui ca o amicitie legata de maini si de picioare cu diferite conventii este adanca. Daca se destrama, s-ar putea sa descoperi ca n-ai pierdut atat de mult pe cat credeai ca vei pierde. Desigur, politetea si sentimentele celuilalt trebuie respectate, a le arunca la gunoi "pentru ca ar insemna sa ne prefacem" este o prostie. Sa spunem ca noua ne place extraordinar de tare o cantareata, iar prietenul nostru nu poate suporta acea persoana. Este fatarnicie sa declaram ca nici noi nu putem s-o inghitim, dar este nepoliticos si lipsit de sensibilitate sa-i vorbim in continuu de ea. O idee ar fi ca pur si simplu sa nu aducem prea des vorba de ea.

Oricare ar fi motivul pentru care doresti sa te prefaci ca esti altcineva, e mai usor sa renunti la un asemenea impuls cand cresc increderea in sine si curajul. Altfel nu-ti prea vine sa zici ce ai pe suflet si sa recunosti ca ai pareri diferite. Daca esti sigur pe tine si indraznet, nu-ti faci griji ca lumea ta se va darama in urma unei marturisiri de neapartenenta la curentele de gandire din comunitate. Adauga si centrarea in sine la cele doua calitati si mastile incep sa dispara in favoarea dezinvolturii si a libertatii. In locul tendintei catre exterior care dicteaza sa ne acomodam la modul de a gandi al celorlalti si sa ne comportam cum isi doresc ei sa ne comportam, se amplifica o tendinta catre interior, catre a fi noi insine. Atunci vor aparea si cei care sa ne accepte asa cum suntem, sa ne fie cu adevarat apropiati, cu care sa impartasim sincer aspiratiile, dorintele, ideile noastre despre lume. In schimb, daca pretindem ca suntem altcineva, ei ne vor ocoli, simtindu-ne falsitatea. Fatarnicul social, care pretinde pentru a urca pe scara "respectabilitatii", isi pune sufletul pe masa si ii lasa pe ceilalti sa il cizeleze dupa propria lor imaginatie sau dorinta. In schimb, ar putea sa ia el dalta in maini si sa se modeleze conform aspiratiilor si vocii sale interioare.

Ghidul spiritual demasca tertipurile ego-ului

Nietzsche spunea odata: "Minciuna cea mai comuna este cea prin care omul se minte pe sine; a-i minti pe altii este relativ o exceptie." Pana acum am vorbit de fatarnicia fata de ceilalti. Ce se petrece insa atunci cand suntem fatarnici fata de noi insine?

Deseori pretindem in sinea noastra ca suntem exceptionali, putem face orice, suntem cei mai grozavi, cei mai frumosi, cei mai cei! Facem asta intuind in adancul sufletului ca nu este adevarat. Ne umflam in pene pentru a ne simti cei mai buni, cei mai nedreptatiti dintre toti - pentru ca fiind cei mai buni, ar fi normal sa avem parte de tot ce e mai bun, nu? - cei mai exceptionali din galaxia natala. Ne este foarte greu sa ne vedem propriile greseli, propria prostie. Aproape tot timpul, ceilalti sunt de vina. La cursul de yoga saptamanal sau in tabara de vara ne sar in ochi tocmai colegii care lucreaza prea incordat asane sau fac tapasurile cu o atitudine egotica, cei care motaie in meditatie, tocmai cand, in timpul meditatiei, ne aruncam si noi privirea prin sala. Ne indigneaza cei care surad condescedent si dau sfaturi spirituale, dar nu prea emana afectiune? Numai noi suntem in comuniune cu ingerii si mereu fara de prihana.

Foarte rar ne judecam dupa aceleasi standarde dupa care ii judecam si pe ceilalti. Ceea ce numim pacat la altii, numim "experiment" la noi, era de parere Ralph Waldo Emerson. Sau, dupa cum atragea mucalit atentia un autor anonim, multi cred ca raul nu e rau daca e facut de oameni asa de draguti ca noi. Ne e teama sa ne privim in ochi si sa ne vedem toate slabiciunile si greselile. Preferam sa ne consideram invincibili si extraordinari. Atunci cand cineva ne dezvaluie adevarata noastra fata, sarim ca arsi, sustinem ca suntem nedreptatiti, cititi prost. Nu suntem asa! Noi ne cunoastem, noi suntem complet altfel. Suntem modesti, de altfel, nu va spunem adevarul: ca Soarele ne straluceste in frunte, Luna ne-a dat razele ei sa ni le punem in jurul capului si suntem, de fapt si de drept, singurii care stiu cu adevarat cum stau lucrurile. V-am spus noi vreodata asta? Nu. Dar asa este.

Cu cat esti mai sus pe o scara sau alta de valori, cu atat mai tare se confirma in mintea ta "adevarul". Un mare instructor de yoga, spre exemplu, stapan in domeniul cunoasterii ezoterice, va considera la degetul mic tot felul de lucruri, in viziunea sa mult mai simple chiar decat cele pe care le-a invatat de la ghidul lui spiritual: va stii sa "aprecieze adevarata spiritualitate", va fi "cel mai umil discipol din lume", e sigur ca ar sti cum... "sa revolutioneze" invatamintele primite "prin ideile sale inovatoare"... Este posibil ca nici macar sa nu-si dea seama ca se minte singur. Pe o cale spirituala, lucrurile pot deveni grave. Cu cat acumulezi mai multe experiente, stari si cunostinte, cu cat oamenii iti spun mai des ca esti foarte aproape de Dumnezeu, cu atat mai mare e riscul sa ignori vocea care striga din tine ca nu e chiar adevarat, nu ai atins chiar eliberarea ultima, nu inca.

Dumnezeu ne asteapta in Adevar

Maestrul vine in sprijinul acestei voci. El nu te va incuraja sa te minti singur, ci va actiona astfel incat sa-ti darame falsele impresii pe care le ai despre tine si te va ajuta sa separi ceea ce este adevarat de ceea ce e fals. Dar e greu sa suporti acest lucru. Ar insemna sa recunosti ca te minteai singur, sa renunti la tronul pe care ti l-ai construit" si chiar sa nu mai pari atat de grozav in ochii celorlalti. Tocmai tu!

Insa ego-ul mai are arme de aparare, cu care sa te poti minti in continuare. "Nu e adevarat", spune el, "uita-te cat de multe lucruri ai aflat. Ai avut atatea stari iesite din comun, experiente paranormale, de toate! Ai trait stari de comuniune profunda cu Dumnezeu! Cine a mai trait atatea? Uita-te, si ceilalti recunosc acest fapt. Doar el nu vrea sa vada cat de mult ai inaintat. Poate e orb. Poate ca intotdeauna a fost cam orb, dar tu erai prea mic pentru a vedea asta." Asa ca iti soptesti singur in ureche tot felul de vorbe dulci, pacalindu-te cat poti ca sa nu fi pus in fata adevarului. De fapt atunci nu lupti impotriva maestrului, ci impotriva propriului tau Sine. Pentru ca ego-ul se simte amenintat, isi pune la bataie toata subtilitatea pentru a supravietui. Arunci vina in jur: maestrul nu te intelege. El este cel care nu vede cat de extraordinar esti! Toti ceilalti o vad deja, doar el nu. Problema se afla sigur la el.

Ego-ul are multe masti cu care incearca sa te fure in peisaj si sa te abata de la calea ta. Iti va gasi scuze pentru defecte cu atat mai eficiente cu cat are mai putine de scuzat. Te va incurca in propriile tale fete. Nu-ti vei da seama ca el se afla in spatele tuturor acestor lucruri. Vei crede ca scuzele greselilor tale sunt mai mult decat justificate, ca sunt reale si le-ar folosi chiar si un maestru. Trebuie sa fii foarte atent pentru a vedea ca te inseli.

Sa ne privim cat de obiectiv posibil, sa ne analizam si sa vedem care sunt tendintele noastre de fatarnicie. Cu alte cuvinte, sa observam unde ne mintim singuri, unde incercam sa ne pacalim, sa pretindem fata de noi ca suntem altceva decat in realitate. Chiar faptul de a vedea adevarul si a identifica tendinta de autopacalire ne va ajuta sa ne oprim mult mai usor. Daca n-am sti cum aratam, am putea sa ne convingem singuri ca avem ochii violeti, dar odata ce-i vedem intr-o oglinda si sunt verzi, caprui sau albastri, nu mai putem decat cu o incapatanare extraordinara sa ne repetam ca sunt violeti. Dar daca pentru noi e asa de important ca ochii sa fie violeti, s-ar putea la inceput sa ne vina sa spargem oglinda pentru indrazneala de a ne fi spus altceva.

E dificil sa incetezi sa te minti singur. Daca ii minti pe ceilalti, o faci pentru ca ei sa te accepte. Daca te minti pe tine, o faci pentru ca tu sa te accepti. Vrem sa fim extraordinari mai ales pentru noi insine, pentru ca ne este greu sa ne acceptam defectele si sa ne respectam chiar si in perioadele cand nu ne aflam pe culme. Poti sa iubesti un catelus prapadit si prostut de pe strada, dar daca te uiti in oglinda si vezi un catelus prapadit si prostut, adesea iti vine sa strigi de furie, de nemultumire, pentru ca tu trebuie sa fii un lup mandru, daca nu chiar leu.

Un prieten de-al meu are o vorba. De fiecare data cand face remarci greu de inghitit, pe care in sinea mea le simt adevarate si totusi imi vine sa le neg cu toata puterea, adauga: "dar nu pentru asta te iubim noi". Sau, tradus mai pe larg, "noi te iubim oricum. Asta nu are importanta, ti-o spun ca sa te ajut." Cand te iubesti si te accepti pana si in ipostaza de catelus prapadit, poti incepe sa te transformi. Vezi ce anume te impiedica sa devii ceea ce iti doresti sa fii si inlatura piedica. Cei care te iubesc cu adevarat ti-au ghicit probabil defectul, chiar daca l-ai dosit sub atatea masti. Oricum nu mai ai ce ascunde, iar ei te vor astepta sa te transformi potrivit idealurilor tale. Dumnezeu e mereu acolo si te iubeste, indiferent cate cusururi ai avea. Singura persoana care mai trebuie sa te accepte si sa te adore asa cum esti" esti tu.


sursa: http://www.luxsublima.ro/
Back to top See my Info
Display posts from previous:   
   Board Index
   -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, De la suflet la suflet
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 1  [ 1 Posts ]
 


Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !