Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 04:18
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Deplasări în timp – neobișnuitele cazuri de premoniție


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Deplasări în timp – neobișnuitele cazuri de premoniție
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.2.2008, 03:46 View PostDownload Post

Deplasări în timp – neobișnuitele cazuri de premoniție


Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.
Aceste cazuri sunt răspândite în lucrările și revistele dedicate cercetării fenomenelor paranormale. De exemplu, profesorul Ian Stevenson a colecționat un mare număr de premoniții referitoare la scufundarea Titanicului. Mai târziu, Dr. Ralph Barker, primul medic care a ajuns la locul dezastrului de la Aberfan, când o mină de cărbune a îngropat o școală engleză și a sufocat o sută de copii, a găsit însemnări ale unor premoniții autentice ale dezastrului.

Alți oameni pot experimenta episoade unice, de neuitat, în care ei văd evenimente din trecut. Doamna Butterbaugh, secretara decanului Sam Dahl de la Colegiul Wesbeyan din Nebraska, a fost trimisă cu o treabă într-o clădire alăturată. Ea a intrat într-o serie de camere unde a văzut figura nemișcată a unei femei în haine demodate. Când Doamna Butterbaugh s-a uitat pe fereastră, clădirile care ar fi trebuit să fie acolo dispăruseră, iar în locul lor se vedeau câmpii. Femeia misterioasă a fost mai apoi identificată din fotografii vechi ca fiind o fostă profesoară, care murise în acea clădire cu mulți ani în urmă.

Dr. James McHarg a investigat cazul unei femei care, întorcându-se acasă în satul Letham, într-o noapte târziu, a trebuit să meargă pe jos pe marginea drumului de țară după ce mașina ei rămăsese în pană. Pe câmp ea a văzut torțe licărind ținute de bărbați în haine ciudate, ce examinau o mulțime de cadavre. Multe alte detalii au dovedit că femeia fusese martora bătăliei de la Nechtausmere, dată în 685 d. C în acea zonă.

Mulți oameni au fost martorii unui alt caz similar. La câteva săptămâni de la bătălia de la Edgehill din 1642, sătenii și ofițerii trimiși în cercetare de regele Charles I pe fostul câmp de bătălie au văzut zile întregi rederulându-se bătălia, proiectată pe cer, puțin deasupra orizontului, și au putut recunoaște acolo chiar pe unii dintre eroii ce muriseră în luptă.

În inimile lor, oamenii au simțit întotdeauna că vălul ce acoperă viitorul ajunge să fie uneori foarte transparent, astfel încât evenimentele ce urmează să se producă devin mai mult niște umbre abia întrezărite. De ce cred cu tenacitate oamenii acest lucru, rămâne un mister în sine.

Această credință a fost baza existenței a mii de generații de prooroci. Cel mai adesea ei nu erau decât niște simpli escroci și în acest caz singurul lor echipament necesar a fost o robă, un turban și o aversiune imensă față de munca fizică. Dar au existat totuși unii, deși foarte rar, care au avut într-adevăr puterea de a se juca cu lucrul pe care noi îl numim Timp.

Concepția despre un timp unic, absolut, aflat într-o spirală continuă către viitor și venind dinspre trecut – a fost subiectul a numeroase asalturi pe parcursul acestui secol. Această viziune nu mai are acum nici pe departe un caracter atât de categoric.

Albert Einstein, cel care a sugerat președintelui Roosevelt ideea că realizarea unei bombe atomice ar putea fi pusă în practică, a redus timpul la condiția unei dimensiuni. Fizicienii de atunci presupuneau timid că timpul nu poate fi absolut și că există mai multe varietăți ale sale.

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.În același timp a apărut o altă idee stranie, răsărită ca o vedenie din adâncul infinitului. Cel responsabil pentru această fărâmă de magie este J. W. Dunne, un inginer militar englez. El sugera, și își susținea această idee cu o serie de fapte, că fiecare om visează uneori evenimente ce urmează să se desfășoare ulterior. Metoda sa de a-și organiza dovezile poate că este originală, dar conceptul de bază privind puterea de precogniție a visurilor este la fel de străvechi ca și rasa umană. Mai târziu, Dunne și-a dezvoltat ideea ca într-o veritabilă filozofie.

Fiind inginer, el folosea diagrame pentru a explica dimensiunile timpului. Unii au considerat filosofia sa ușor de înțeles; altora însă li s-a părut absolut incomprehensibilă. Am inclus în acest capitol și un rezumat al ideilor și cercetărilor sale.

Acest capitol abundă și în multe alte povestiri, în afara celor despre lumea viselor. Un număr de relatări ne indică în mod clar faptul că oamenii experimentează timpul altfel decât cu ajutorul ceasului. Uneori acest fenomen excepțional se petrece în lumea viselor, alteori în cea mai obișnuită stare de veghe.

În legătură cu profeții autentici, am fost foarte selectiv în alegeri, luându-l în considerare în primul rând pe Nostradamus. El s-a impus fiind de departe cel mai autentic și mai profund. În cazul celor mai mulți dintre profeți, relatările lor despre viitor sunt vagi, fiind lipsite de detalii specifice, sau prevăzând certitudini absolute ca „războaie și zvonuri de război”.

A fost inclusă și povestea celebră a două femei din Versailles. Aspectul paranormal al incidentului de la Versailles a fost certificat, cu rezultate considerabile, de către J. R. Sturgewhiting. Am inclus în povestire un rezumat al acestei dezbateri a sa.

Prin povestirile din acest capitol nu vreau să sugerez faptul că viitorul ar fi fixat în mod irevocabil, independent de eforturile noastre. Determinismul absolut este și va fi întotdeauna un concept gol, fără conținut.

Ceea ce am vrut totuși să sugerez prin aceste situații reale este faptul că ideea noastră actuală despre timp necesită unele revizuiri, la fel ca cea făcută mai demult în chimie, unde concepția imuabilă a existenței celor 92 de elemente a necesitat o completare și o lărgire.

Pierdut în timp

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.În mai multe situații, J. W. Dunne a simțit faptul că trăia cu anticipație anumite evenimente. Acest lucru ne este comun tuturor. Dunne s-a gândit că dezlegarea acestui mister se află în visele așa-zis premonitorii ce conțin evenimente viitoare. Prin urmare, el și-a observat și și-a înregistrat cu atenție toate visele, și astfel a obținut rezultate uimitoare.

Mai târziu, a adunat și a corelat visele unui mare număr de persoane ajungând la convingerea că fundamentul străfulgerărilor de viziune ce apar în vis se află în viitor. El își prezenta cazul în lucrarea „An Experiment with Time” („Un experiment cu timpul”), apărută în 1927. Următorul vis este un exemplu de călătorie a lui Dunne în viitor.

În timp ce se afla într-o misiune, ca infanterist – în statul Orange Free, din Africa de Sud, în primăvara anului 1902, Dunne a visat că se afla pe o insulă. Dintr-o dată, el a realizat că insula era pe cale de a trece printr-o calamitate. Disperat, a căutat să convingă autoritățile franceze să evacueze populația, afirmând că dacă n-o vor face, vor fi uciși 40.000 de oameni. Avertizarea sa n-a fost însă luată în considerare și, așa cum prevăzuse, insula a fost distrusă.

Câteva zile după acest vis, Dunne primea ziarul în care era descrisă explozia insulei franceze Mt. Pelee din Martinica. Dezastrul avusese loc după visul său.

Deși fuseseră înștiințate în mod repetat, autoritățile franceze au refuzat să evacueze populația. Ca rezultat al acestui lucru, au murit 40.000 de persoane. Erupția vulcanului a distrus totul exact în felul în care Dunne văzuse în vis.

Restul dovezilor lui Dunne sunt similare acesteia. Unele dintre cele mai semnificative vise ale sale, din punctul de vedere al cunoașterii anticipate a unor evenimente viitoare, sunt neclare. Visele confuze sunt cele care apar cele mai adesea la amrea majoritate a oamenilor. Totuși, fiecare dintre noi experimentăm și „hoinăreli onirice” de u dramatism intens. Astfel sunt și următoarele două exemple.

Dintre toate relatările aduse înapoi din întunecata lume a somnului, puține sunt atât de tulburătoare prin autentificarea lor ulterioară, precum este povestirea lui Frederick Lane.

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.Într-o noapte de joi, pe data de 16 decembrie 1897, William Terriss, un actor englez, urma să apară într-o melodramă mediocră, „Secret Service” (Serviciul Secret) la teatrul Adelphi, din Londra. Dublura lui Terriss era un bărbat pe care-l chema Feederick Lane.

În după-amiaza zilei de 16, Lane a apărut la repetiția generală și a oprit din drum pe oricine întâlnea în calea sa, descriindu-i un vis pe care îl avusese în noaptea precedentă. El visase că Terriss, înconjurat de actori și mașiniști, era culcat într-o stare de semiconștienț㠖 pe treptele ce duceau spre cabinele de machiaj. Pieptul său era descoperit și părea rănit.

Mai târziu, doamna Alice Johnson, asociată a Colegiului Newnham din Cambridge, colecționa declarațiile luate sub jurământ de la trei persoane cărora Lane le povestise visul său în acea după-amiază de joi. Acele persoane au fost: actrița Frances Olive Haygate și actorii H. Carter Bligh și S. Creagh Henry. Toate declarațiile erau în acord până la cele mai mici detalii.

Dl. Terriss a jucat însă un rol foarte neașteptat, la teatrul Adelphi în acea noapte la 16 decembrie și faptul acesta a devenit capul de afiș al paginilor de senzație din ziarele londoneze. „London Times” din data de 17 decembrie includea descrierea visului în articolul său despre „Felul în care Terriss fusese ucis de un nebun care îl înjunghiase la intrarea în teatru”.

Descriind scena morții lui Terriss, „Times” afirma că el fusese cărat în incinta teatrului și așezat „la baza scării ce ducea spre cabinele actorilor. Aici a rămas în stare de semi-conștiență, cu pieptul descoperit și cu colegii de breaslă în jurul său”; după câteva minute el a murit.

Celebra aventură din grădinile Versailles

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.În ziua de 10 august 1901, în fața a două femei a apărut o zonă din grădina Versailles, așa cum existase aceasta în 1789. Pășind în acea arie tăcută de grădină, femeile, au pătruns, de fapt, înapoi în timp. Cel puțin aceasta este mărturia lor.

Femeile se numeau Charlotte E. A. Moberely și Eleanor Jourdain. Ambele ocupau posturi importante în învățământ. Ele veniseră la Versailles ca excursioniste. În timp ce mergeau de-a lungul aleilor șerpuitoare, scenariul a devenit ireal, ca de teatru. Ele s-au simțit ca și cum ar fi intrat într-un straniu „cerc de influență”, unde au găsit o lume de umbre și teamă.

Grădina din jurul lor nu mai avea aspectul celei din 1901, ci era grădina de pe vremea Mariei Antoaneta. Aceasta a fost grădina în care s-a petrecut deznodământul uneia dintre cele mai mari drame ale tuturor timpurilor când o bucată de oțel a ghilotinei a întâlnit gâtul alb al reginei.

Un timp, cele două femei au rătăcit în această scen㠖 care era corect plasată în spațiu, dar „greșit” plasată în timp. Prin grădină se mișcau figuri ce aparțineau trecutului. Ele au văzut înaintea lor clădiri care existaseră într-adevăr în acele vremuri trecute și au observat oameni care aparținuseră acelor timpuri de mult apuse.

Apoi au mers mai departe și, subit, au reintrat în lumea normală, unde timpul era în acord cu calendarul. Indubitabil, ambele femei au văzut aceeași scenă, mărturiile pe care le-au făcut au fost precise până la detaliu. Din fiecare amănunt reieșea foarte clar faptul că avuseseră o călătorie neobișnuită în trecut.

După acest incident, timp de 10 ani, femeile au căutat cu perseverență prin documentele de epocă, străduindu-se să identifice fiecare detaliu al acelei viziuni. Confirmările lor au fost păstrate cu grijă la biblioteca Bodleian din Oxford. Au verificat totul, poziția copacilor și a boscheților, îmbrăcămintea de epocă de la curte, sute de detalii minuțioase. După 10 ani, ele au considerat că verificaseră complet viziunea avută.

„Povestea cu stafii” de la Versailles, publicată în 1911 sub titlul „O aventură”, a făcut mari furori, cu toate că n-a existat nici un atac oficial din partea scepticilor timp de mulți ani, probabil și din cauza poziției sociale înalte a celor  două martore.
În anul 1938, un englez, J.R. Sturge-Whiting, și-a publicat lucrarea „The Mistery of Versailles” („Misterul Versailles-ului”), în care a declarat că această carte ofer㠄o soluție complet㔠a enigmei. Dar, la acea dată, ambele doamne, Moberley și Jourdain, erau decedate.

Sturge-Whiting făcuse o sumă de investigații și credea în mod aberant că ar putea dovedi astfel faptul că misterul a fost pur și simplu consecința unor observații eronate, a unei anumite stări sufletești, a unor farse jucate de memorie și a unei aspirații incurabile pentru romantism.

În ultima ediție a lucrării „O aventură”, d-na Edith Olier spunea, relativ la soluția lui Sturge-Whiting pentru misterul de la Versailles: „impresia pe care ne-o transmite este că povestirea, în sine însăși, cu mulțimea sa de evidențe substanțiale, este încă și astăzi la fel de vie și de însuflețită, așa cum a fost întotdeauna; criticile, pe de altă parte, sunt singurele moarte, lipsite de date concrete.”

Întâlnire cu aventura

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.Celebra scriitoare Irenne Kuhn relatează următoarea povestire în lucrarea sa „Întâlnire cu aventura”, apărută în anul 1938:
Se plimba fericită, fluierând, pe bulevardul Michigan, din Chicago, când, pe neașteptate, scena din fața ei a dispărut. Pentru o secundă, ea s-a văzut în fața unui deal acoperit cu iarbă, deasupra căruia strălucea un soare blând de primăvară. Pe de la erau trei copaci cu o formă deosebită. A mai văzut și un mic grilaj de fier iar în fundal se conturau pe cer norii de fum de la o fabrică. O limuzină neagră urca dealul, și a putut distinge chipul neobișnuit de alb al unei femei. Ea observă de asemenea un loc unde fusese săpată în iarbă o groapă. În aceasta se afla așezată o cutie mică.

Apoi, subit, ea văzut din nou doar bulevardul Michigan acoperit de zăpadă pe care o adusese viscolul din noaptea trecută.
Anul următor în luna mai, Irene Kuhn conducea o limuzină neagră, mergând spre un cimitir pe care nu îl mai văzuse niciodată, unde se afla cenușa soțului său, care murise subit în China, cu o lună în urmă.

Deasupra sa strălucea soarele blând de primăvară, în față se afla un grilaj de fier ruginit, dealul înverzit, trei copaci cu forme neobișnuite. În zare se vedea o fabrică. Cutia cu rămășițele soțului a fost pusă într-o groap㠖 exact așa cum văzuse ea în viziunea fulgerătoare pe care o avusese pe bulevardul înzăpezit Michigan din Chicago.

Naufragiul din somn

În cursul primăverii anului 1915, eminentul conferențiar britanic I.B.S. Holburne revenea după un turneu de conferințe pline de succes ținute în diferite colțuri ale Statelor Unite. Își rezervase loc pe vasul Louisiana, un mare pachebot, vestit prin siguranța și rapiditatea sa.

Sculându-se foarte devreme, în dimineața de 7 mai 1915, Marion, soția profesorului, care îl aștepta în Anglia, s-a așezat într-un fotoliu din biblioteca lor, a adormit și a început să viseze... Se găsea în mod straniu la bordul unui mare transatlantic aflat în pericol. Vasul se clătina amenințător, iar echipajul se agita să pună bărcile pe apă. Oamenii treceau în toate direcțiile, dar fără panică, fără agitație. D-na Holburne, care stătea pe puntea superioară a vasului care naufragia, a cerut vești despre soțul ei unui tânăr ofițer care i-a ieșit în față. Ofițerul i-a răspuns prompt că profesorul tocmai părăsise vaporul și se afla la bordul unei bărci de salvare. Cu aceste cuvinte ea se regăsi brusc în confortul bibliotecii sale, cu ochii larg deschiși și cu inima bătând puternic.

La micul dejun, în acea dimineață, ea le vorbi despre visul ei membrilor familiei. Cu toții râseră de ea. „Este numai un coșmar fără importanță”, îi spuseră ei.

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.Au trebuit să-și schimbe părerea câteva zile mai târziu, când a fost transmisă vestea că Transatlanticul Louisiana a fost scufundat de un submarin german în largul coastelor Irlandei și că se raporta moartea unui mare număr de persoane. Aflară mai târziu că profesorul Holburne ajutase multă lume să-și pună vestele de salvare și să urce în bărci, înainte de a primi ordin să părăsească la rândul său vasul.

Profesorul a supraviețuit, iar când Marion l-a descris pe tânărul ofițer pe care-l întrebase în vis despre soarta soțului său, acesta l-a recunoscut fără dificultate pe cel care i-a ordonat să urce în barca de salvare... exact cum ofițerul îi spusese doamnei Holburne în timpul visului ei ciudat.

Viitorul poate fi văzut într-o sferă de cristal?

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.Pe 16 ianuarie 1969, noaptea, Joseph DeLouise a intrat într-un bar din Chicago și a cerut un ziar. Dorea să citească amănunte despre accidentul în care două trenuri se ciocniseră undeva la sud de Chicago. Bărbații de la bar au ciulit deodată urechile. Ce ciocnire? Nu auziseră despre vreun astfel de accident. În ziare nu scria nimic. Unde?

- Undeva la sud de aici, a răspuns DeLouise. Din cauza ceții, s-au ciocnit două trenuri. Cel mai mare dezastru feroviar pe care l-am avut de la al doilea război mondial încoace. Mulți oameni au fost răniți și uciși. Barmanul a dat drumul la radio. Era ora 23, și nici o veste despre accidentul feroviar. Două ore mai târziu, în ziua de 17 ianuarie la ora 1 dimineața, două trenuri de Illinois s-au ciocnit frontal, la 45 de mile sud de Chicago, în plină ceață. Patruzeci și șapte de oameni au fost răniți și trei omorâți. A fost cel mai mare dezastru feroviar din acea zonă în ultimii 25 de ani (deci de la al doilea război mondial).

DeLouise vorbise deja la o emisiune radiofonică, în ziua de 14 decembrie 1968, și făcuse chiar profeția că în următoarele cinci sau șase săptămâni va avea loc un accident feroviar.

Dar ce fel de om este Joseph DeLouise?
Lucrează ca frizer, nu a reușit să termine școala elementară și, ca mulți alți mediumi, face profeții folosindu-se de o sferă de cristal. Devenit deja celebru, vorbind atât la radio cât și la televiziune, el a prevestit multe dezastre.

De exemplu, pe data de 25 noiembrie 1967 a prevestit prăbușirea unui pod. Trei săptămâni mai târziu, în ziua de 16 decembrie a aceluiași an, s-a prăbușit podul Silver Bridge, care trecea peste râul Ohio la Point Pleasant, în Virginia de Vest. Au murit treizeci și șase de oameni, și alți zece au fost dați dispăruți.

Pe 8 ianuarie 1968, DeLouise a povestit pentru anul în curs că în țară nu se vor produce frământări majore, însă va avea loc o „insurecție”. Într-adevăr, pe 7 aprilie 1968, guvernatorul din Illinois a declarat că izbucnirea de violență din Chicago este o adevărată insurecție și de aceea, pentru a nu se pierde situația de sub control, au fost aduși 5000 de soldați din trupele federale.

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.Pe 15 decembrie 1968, DeLouise a prevestit că familia Kennedy va fi implicată într-o tragedie legată de apă. Mai târziu, în legătură cu același subiect, el a „văzut” o femeie înecându-se. Pe 18 iulie 1969, Mary Jo Kopechne s-a înecat la Chappaquiddick, datorită unui accident de mașină în care fusese implicat Edward Kennedy.

Pe 21 mai 1969, DeLouise a prevestit prăbușirea unui avion în apropiere de Indianopolis. A spus că vor muri 79 de persoane, și că numărul 330 va avea legătură cu accidentul. La 3:30 după-amiaza, în ziua de 9 septembrie 1969, un  DC-9 aparținând companiei Allegheny Airlines s-a ciocnit cu un avion particular, în apropiere de Indianopolis. Membrii echipajului (în număr de 4) și 78 de pasageri au murit, împreună cu pilotul care conducea avionul particular.

Derută

Din timpurile cele mai vechi, oamenii au folosit diferite mijloace de protecție împotriva demonilor. Locuitorii Babilonului țineau duhurile negre la distanță cu ajutorul unor așa-numite „curse pentru demoni”: niște vase speciale, pe care erau înscrise texte magice, vase ce erau apoi îngropate sub casele lor. Iată deci că poveștile cu duhuri închise în sticle au origine babiloniană. Un exemplu tipic pentru anul 300 d.C. este proclamarea unei „Legi a divorțului” împotriva Necuratului și a duhurilor sale întunecate, precum și ordinul de a părăsi imediat și definitiv comunitatea. Chiar și astăzi unele biserici malteze au două ceasuri: unul potrivit la ora exactă, iar altul nu, pentru a-l deruta pe Diavol în legătură cu orele la care au loc slujbele în biserică. Ce simplu ar fi!

Anunțul din vis

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.În vârstă de 63 de ani, fermierul Paolo Grillo și-a trăit toată viața în micul său sătuc situat aproape de Treviglano, în provincia Bergamo, Italia.

În dimineața de 27 noiembrie 1952, Paolo nu s-a mai dus să lucreze la câmp, ceea ce era contrar obiceiurilor sale. În loc să facă aceasta, el merse din vecin în vecin să le povestească straniul vis pe care îl avusese în acea noapte.

„Noaptea trecută”, le spune el vecinilor, „l-am visat pe un foarte bun prieten care a fost cu mine în tranșee, în timpul primului război mondial. Eram aproape de el când a fost ucis de un glonț și a murit în brațele mele. În visul meu din noaptea trecută, a venit la mine în cameră, aproape de patul meu, mi-a atins mâna până ce l-am privit, apoi mi-a spus: «Pregătește-te Grillo, astăzi pleci cu mine.»”

Prietenii lui Grillo încearcă să-l convingă că se neliniștește degeaba. Toată lumea visează lucruri ciudate din când în când, îi spuseră ei. Câte unii îi povestiră chiar unele vise care nu se realizaseră niciodată. Dar Grillo se depărtă scuturându-și capul. Afară era frumos și cald. Câmpul avea nevoie să te ocupi de el, dar Grillo își spuse că putea să-i aducă ghinion dacă ar lucra în acea zi; a decis să-și petreacă după-amiaza mai curând în liniște pe vechiul său scaun rezemat de fațada căsuței sale. Acolo îl găsiră la apusul soarelui mort din cauza unei crize cardiace.

Profeție fatală

Posted image may have been reduced in size. Click image to view fullscreen.Pe data de 23 august 1980, mediumul Alex Tanous a dat un interviu care urma să fie difuzat ulterior. În timpul acestui interviu, el a făcut o profeție ce avea să se adeverească înainte de sfârșitul anului.

Interviul i-a fost luat de Lee Spiegel, realizatorul programului „Fenomene inexplicabile” de la postul de radio NBC, și a avut loc la Societatea Americană de Cercetări Psihice cu sediul în New York, vizavi de Apartamentul Dakota. Spiegel dorea să utilizeze înregistrarea pentru un viitor program, și l-a întrebat pe Tanous dacă nu putea face o profeție care să se îndeplinească în următoarele câteva luni, și în același timp să-i intereseze pe numeroșii fani  de muzică rock ce-i ascultau emisiunea. Tanous a răspuns: „Profeția este următoarea: O stea a muzicii rock foarte cunoscută va avea parte de o moarte prematură, iar evenimentul se poate petrece în orice moment începând de acum. Spun „moarte timpurie” pentru că această moarte va fi nenaturală și va afecta conștiința multor oameni, din cauza faimei extraordinare de care se bucură cântărețul.” Interviul a fost difuzat la emisiunea din 5 septembrie 1980. Pe 8 decembrie John Lennon a fost împușcat mortal în fața ușii Apartamentului Dakota, unde locuia. Întrucât Tanous nu specificase numele stelei rock ce avea să moară, Spiegel alcătuise o listă cu șase posibilități; în fruntea listei se afla John Lennon.

Îngerul păzitor

În statul Virginia (SUA), aproape de localitatea Staunton, se găsește un mormânt straniu, situat la aproximativ 11 km de acest oraș, în apropierea vechii ferme a unui locuitor numit Sam Frame.

Sam Frame și vecinii săi aveau obiceiul să-și ducă grânele la moara exploatată de un oarecare domn Palmer. În 1870, ca de obicei, își depozitară grâul la moară așteptând ca ploile de toamnă să umfle râul pentru ca Palmer să le poată măcina grâul. În seara zilei când Frame și-a adus grâul pentru a-l depozita la moară, a avut un vis foarte viu. Dimineața următoare a povestit familiei că a văzut în vis „o doamnă îmbrăcată în lumin㔠care l-a anunțat să-și ia înapoi cât mai curând grâul, deoarece o inundație urmează în curând să distrugă moara.

Frame, ascultându-și intuiția, a alergat să-și ia grâul înapoi. Când le-a spus prietenilor lui să-și urmeze exemplul, aceștia și-au bătut joc de el. Dar în acea noapte, un adevărat potop a făcut să crească râul într-atât încât acesta a luat la vale moara cu totul, distrugând depozitul, exact așa cum prezisese „doamna de lumin㔠din vis.

Pe piatra funerară a lui Frame se poate citi: „Samuel Frame, îngropat la această fermă, a fost avertizat în vis, de un înger, la 22 septembrie 1870, să-și ridice grâul de la moara Palmer, numită acum Spring Hill, ceea ce el a și făcut a doua zi.”

Acest articol reproduce un fragment din lucrarea Cartea misterelor de Gregorian Bivolaru

sursa: yogaesoteric
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index
   -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Misterele lumii
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 1 of 1  [ 1 Posts ]
 


Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !