În Primul Război Mondial, mai ales în primele luni ale conflictului, a stârnit mare vâlvă viziunea unor apariții neobișnuite pe cer și a așa numitelor armate fantomă. Întâmplările au fost intitulate simbolic: Îngerii din Mons, Sfântul Gheorghe, Fantomele din Agincourt, Ioana dArc etc.
O explicație a fost imediat oferită cu generozitate de Arthur Machen, scriitor englez, care afirma că întregul fenomen se bazează pe o povestire a sa, intitulată Stafiile, pe care el pretindea că a compus-o într-o biserică în timp ce diaconul cânta pasaje din Evanghelie.
Explicația aceasta s-a izbit însă de o mică neconcordanță de date. Povestirea nu fusese publicată până în 24 septembrie 1914, iar mărturiile cu privire la majoritatea aparițiilor arătau că acestea se petrecuseră în ultimele zile ale lunii august. Dintre toate aceste fascinante apariții din anul 1914, am selectat incidentele care sunt cel mai bine documentate.
Cazul foarte interesant al Cavaleriei Albe de la Bethune a fost publicat pentru prima dată în 1940, dar atunci nu a atras deloc atenția. În 1940 începuse al Doilea Război Mondial, iar fantomele din Primul Război Mondial erau evident demodate.
Acest caz este totuși cu totul inedit și tulburător pentru că s-a petrecut în 1918, la aproape 4 ani de la veritabila explozie inițială de apariții spectrale. Este evident că ceva hipnoză în masă, puteri psihice amplificate, o breșă în continuitatea temporală, ființe din alte dimensiuni ce veniseră să asiste la acest mare spectacol al războiului sau poate chiar îngeri, ceva misterios a încălcat legile normalității în timpul acelor zile sângeroase din august 1914. Cazul din 1918 arată că asemenea manifestări stranii se pot repeta oricând.
Cavaleria spectrală
Locotenent-colonelul Seldon a declarat că în noaptea de 27 august 1914, el și alți doi ofițeri britanici erau în fruntea unei coloane de soldați foarte obosiți. Și cum călăreau înainte, Seldon a fost uimit să vadă un șir lung de călăreți care mergeau paralel cu coloana lor pe ambele laturi. Noaptea nu era prea întunecoasă. Crezând că totul nu este decât o iluzie de-a lui, Seldon s-a abținut s-o menționeze celorlalți ofițeri. După aproximativ 15 minute, unul dintre ei l-a întrebat pe Seldon dacă nu vede formații ciudate de cavalerie călărind pe cai albi, paralel cu ei. Aceștia au fost văzuți, de asemenea, de mulți oameni din coloană.
Așa de convinși erau ofițerii de realitatea acelei noi apariții, încât la următoarea oprire
unul din noi a luat un grup de soldați ca să meargă în recunoaștere, dar nu a găsit pe nimeni acolo. Apoi noaptea a devenit întunecoasă și cavaleria fantomatică nu a mai fost văzută.
Declarația locotenent-colonelului Seldon se încheie cu acest paragraf:
Eu însumi sunt absolut convins că am văzut acești călăreți. Și sunt sigur că ei nu există doar în imaginația mea. Nu încerc să explic misterul eu doar relatez faptele.
Cruciații din primul război mondial
Următoarea relatare este, după părerea multora, cea mai tulburătoare și semnificativă povestire despre armatele fantomă din timpul Primului Război Mondial. Ea a apărut într-o publicație engleză intitulată Mesajul Național pe data de 24 aprilie 1940. Istoria este relatată de către un martor foarte competent, căpitanul Cecil Wightmick Haywood, fost căpitan de Stat Major în corpul British Intelligence.
În timpul acestei întâmplări, Haywood se afla în micul orășel belgian Bethune. La începutul anului 1918, trupele portugheze au fost trimise pe acest front. Germanii i-au întâmpinat imediat cu un tir terifiant de obuze. Aceștia au fugit, lăsând o spărtură în liniile Aliaților.
Pentru a întârzia înaintarea germanilor, escadroane de pușcași englezi au fost plasate de-a lungul malurilor canalului La Bassee. Artileria germană a început să bombardeze posturile pușcașilor, apoi brusc și-a schimbat tirul și a lovit fără milă o bucată de pământ sterp de lângă Bethune. Apoi aceeași zonă părăsită a fost mitraliată cu înverșunare de mitralierele nemțești.
Fritz a luat-o razna, domle, a spus un sergent care se afla lângă căpitanul Haywood.
De ce oare o fi împușcând în terenul ăla gol? Apoi artileria germană s-a oprit. Căpitanul Haywood s-a strecurat până la malul canalului. În fața lui, soldații infanteriei germane fugeau într-o dezordine de neimaginat, aruncându-și armele și proviziile, străduindu-se doar să-și mărească viteza spre patria mamă.
În cursul următoarelor zile, căpitanul Haywood a interogat câțiva prizonieri, mulți dintre ei ofițeri. Toți au spus aproape aceeași istorie.
Germanii înaintau cântând, siguri pe victoria finală. Brusc, o formație de cavalerie albă a fost văzută pe dealul de lângă Bethune. Iată declarațiile nemților: Erau cu toții îmbrăcați în alb și călare pe cai albi. Toți nemții i-au văzut, inclusiv observatorii artileriei.
Artileria și mitralierele și-au îndreptat tirul spre zona în care înainta ciudata cavalerie. Concentrarea tirului a fost înspăimântătoare. Nici un călăreț n-a căzut.
Germanii au declarat:
Cavaleria
înainta în liniște la trap. În fața lor, călărea conducătorul silueta subțire a unui bărbat la șold avea o sabie mare, nu o sabie de cavalerie, ci una asemănătoare cu cea folosită de Cruciați; în mâini ținea frâul calului său alb.
Și apoi spuma armatei Keiser-ului a rupt-o la fugă înfricoșată, atunci când bătălia părea câștigată, când poziția Aliaților era disperată, când între germani și victoria finală nu mai rămăseseră decât câteva cuiburi părăsite de mitralieră.
Cavalerul cu armură strălucitoare
O altă relatare referitoare tot la apariții fantomatice care se petrec chiar în miezul unei bătălii, este și cea care urmează.
La Mons, în data de 28 august 1914, chiar la începutul Primului Război Mondial, o infirmieră, doamna Phyllis Campbell, care era de serviciu la un spital de evacuare, a fost prima care a remarcat faptul că numeroși răniți vorbeau despre o apariție. Un artilerist englez, care fusese aproape de această apariție i-a dat următoarele detalii:
Bateria sa de tunuri de companie apăra o colină în jurul căreia părea că se adunase întreaga armată germană. Tirul lor nu era însă nici suficient de rapid, nici suficient de susținut pentru a putea opri valurile de asalt ale nemților. Apoi lumina s-a mai atenuat, în mijlocul ei apărând ceva stupefiant: un cavaler în armură, călărind un cal. El nu avea coif și i se putea distinge cu ușurință părul blond fluturându-i pe umeri. El își scoase sabia lungă și se îndreptă amenințător spre soldații germani care dădură înapoi, după care, cuprinși de teroare, i-au întors spatele și au rupt-o la fugă. Profitând de acest răgaz neașteptat, artileriștii și-au putut reîncărca tunurile, bombardându-i pe nemții ce se aflau în plină retragere. În finalul bătăliei, nimeni nu l-a mai văzut pe cavalerul blond și nimeni nu a a putut spune cu exactitate unde a dispărut acesta.
Doamana Campbell a avut ocazia să asculte această istorie repetată de zeci de oameni. Ea i-a interogat pe soldați, încercând să reconstruiască circumstanțele precise ale apariției. În funcție de locurile lor, ei îl văzuseră pe cavaler din dreapta sau din stânga, mai de aproape sau mai de departe, dar cu toții i-au remarcat pletele blonde și armura strălucind ca aurul. Doamna Campbell era sigură de un lucru: acești oameni asistaseră într-adevăr la un eveniment extraordinar.
Mai târziu, ea avea să povestească de multe ori despre această istorie neobișnuită care, treptat, a ajuns să fie bine cunoscută în întreaga Anglie. Într-o zi, ea a avut surpriza și plăcerea să primească o nouă confirmare, cât se poate de surprinzătoare și neașteptată. Ea a făcut cunoștință cu o infirmieră nemțoaică, ce se găsea într-un spital din Potsdam la vremea incidentului. Această infirmieră cunoștea și ea istoria extraordinarei apariții, căci aceasta îi fusese povestită de către răniții germani. Un ofițer de ulani a relatat cum regimentul său a primit ordinul să atace o colină aflată sub controlul englezilor și cum, în momentul atacului, o formă stranie a apărut în spațiul din fața lor și s-a materializat într-un fel de cavaler gigantic ce călărea un cal alb, purta armură și ținea o spadă ridicată!
Healdz-Johns, de la artificierii Lancashire, a descris ceea ce i se petrecuse, mai întâi unei infirmiere. Câteva săptămâni mai târziu, Johns a fost intervievat, fiind în permisie, de ziaristul londonez Harold Begbie.
Iată în continuare declarația lui Johns:
Eram împreună cu batalionul meu pe data de 28 august. Vremea era foarte caldă și era senin. Între 8 și 9 seara făceam de gardă împreună cu alți nouă soldați. Căpitanul Leaton a venit brusc la noi, într-o stare de mare neliniște, și ne-a întrebat dacă nu am văzut ceva surprinzător (el folosise cuvântul uimitor). Mai târziu, căpitanul Leaton s-a întors și, luându-ne pe mine și pe câțiva ofițeri câteva sute de metri mai încolo, ne-a arătat cerul.
Am putut să văd limpede, în aer, o lumină ciudată ce părea să fie conturată distinct; nu era o reflecție a lunii și nici vreun nor. Lumina a devenit mai strălucitoare și am putut să văd trei siluete distincte, una centrală, având în zona umerilor ceva asemănător unor aripi întinse. Celelalte două apariții nu erau atât de mari, dar erau clar distincte de cea centrală. Păreau să aibă o îmbrăcăminte lungă și largă, de nuanță aurie și se aflau deasupra liniilor germane, cu fața spre noi. Am rămas să le privim aproximativ trei sferturi de oră.
Toți oamenii care erau cu mine le-au văzut, și de asemenea, alții care se strânseseră între timp acolo, priveau uimiți aceleași ființe luminoase.
Nu sunt o persoană care să creadă în lucruri de acest gen, dar nu am nici cea mai mică îndoială că am văzut cu adevărat ceea ce vă povestesc acum
Am experiența a 15 ani de serviciu ireproșabil și mi-ar părea rău să mă fac de râs spunând povești doar ca să plac cuiva.
Se mai găsesc și astăzi unii veterani britanici care își amintesc încă perfect apariția cavalerului din Mons. Unii sunt convinși că l-au văzut pe Sf. Gheorghe venind în ajutorul armatei engleze; alții nu cred în acesta, dar sunt totuși la fel de convinși că au văzut pe cineva în armură.