Profeţiile Lui Sundar Sing

[Unique]

M_I_S_I_U_N_E_A    S_P_I_R_I_T_U_A_L_Ă    A    R_O_M_Â_N_I_E_I

PREAMBUL
          Sundar Singh este un binecunoscut înţelept şi iluminat indian, care s-a născut în anul 1889 în India, în oraşul Rampur, regiunea Punjab şi care a murit în anul 1933. Creştinat în urma unei experienţe spirituale deosebite, legată de apariţia lui Iisus, el a făcut o călătorie prin toate ţările creştine în primul deceniu al secolului nostru. Cu această ocazie, SUNDAR SINGH a vizitat şi ţara noastră şi cu privire la aceasta el a făcut profeţiile ce urmează. Aceste profeţii au circulat, încă pe vremea regimului de tristă amintire al dictatorului Ceauşescu, în manuscris, fiind sistematic prohibite sau confiscate de către organele de securitate de fiecare dată când erau descoperite la cineva. Speriată de perspectiva unui reviriment spiritual care ar putea să se manifeste în poporul român, prin dinamizarea încrederii în resursele sale fabuloase şi prin cristalizarea ideii că românii sunt un popor ales de DUMNEZEU, Francmasoneria mondială şi la ora actuală cea locală au urmărit cu îndârjire şi viclenie să minimalizeze importanţa acestor profeţii, susţinând în nenumărate rânduri că aceste profeţii nu au existat niciodată (în ciuda faptului că ele circulă încă din anul 1940 şi sunt cunoscute de zeci de mii de oameni) şi ca o culme a absurdului, unii înverşunaţi duşmani ai acestor profeţii au susţinut, nici mai mult, nici mai puţin, decât că SUNDAR SINGH nu a existat vreodată. Toţi cei care lecturează aceste profeţii trebuie să nu ia în consideraţie tentativele francmasonilor care sunt duşmanii acestui popor, de a anula, prin tertipuri murdare, mesajul profund spiritual al acestor profeţii. Cine are urechi de auzit, să audă!

TEXTUL PROPRIU-ZIS AL PROFEŢIILOR LUI SUNDAR SINGH

          Să nu vă surprindă acest fel de adresare deoarece fac aceasta pentru a nu vă lăsa să fiţi înşelaţi de această înscenare satanică atât de abil pusă la punct. Eu ştiu că România are o mare misiune Dumnezeiască de redresare spirituală ce o va face să se înfăţişeze ca un veritabil model demn de urmat întregii umanităţi. Este necesar să fac această mărturisire-profeţie în faţa popoarelor întregii lumi, creştine sau de alte religii, fiindcă toate semnele marchează schimbările spirituale uluitoare ce vor avea loc în curând. Spusele mele nu trebuie să vă determine să mă consideraţi un fanatic simpatizant al românilor, ce îşi imaginează himerice plăsmuiri, căci cea care mi-a inspirat, fără putinţă de tăgadă, aceste profeţii este Preasfânta Născătoare a lui Iisus, şi reamintesc din nou că, din câte simt, locul de cinste în ocrotitea României îl ocupă Maica Domnului şi apoi marile puteri cereşti, la toate acestea mai adăugându-se şi majoritatea sfinţilor din cer.

          În curând aproape toate popoarele neamului omenesc vor deschide ochii, contribuind la îndeplinirea realităţii orânduite de DUMNEZEU şi se vor supune voinţei divine mult mai bine decât altă dată, deoarece atunci vor lua sfârşit într-o mare măsură manifestările îndărătniciei omeneşti care au făcut cu putinţă atâtea acţiuni de rea interpretare a voinţei divine. Perpetuarea răului se va stăvili, revelaţiile divine ajungând să acopere pământul şi făcând ca tot ceea ce este plăcut înaintea lui DUMNEZEU să iasă la lumină, pentru a-i ajuta pe oameni să atingă înţelepciunea şi să se desăvârşească.

          Acum, când fac cunoscute aceste profeţii, dacă aş fi român de origine, probabil aş putea fi învinuit de părtinire naţională, iar dacă aş fi european din comunitatea latină, ar fi fără îndoială unele motive să fiu judecat într- un fel omenesc, cu patimă omenească; însă deoarece sunt un indian iluminat prin intermediul lui Iisus Cristos şi ferm stabilit în credinţa creştină pot vorbi cu toată uşurinţa, încredinţându-vă că acum nu fac altceva decât să exprim voia lui DUMNEZEU. În anii ce vor veni şi lunile ce vor veni, în ţara trăirii voastre (România), scoarţa pământului va lua foc, clima va suferi unele schimbări, cutremure simţitoare vor distruge multe dintre clădirile existente, uragane şi vânturi puternice, terestre şi maritime, vor nimici îndrăzneala oamenilor bazaţi numai pe aşa zisa putere a ştiinţei. Ingeniozitatea omenească pusă în slujba răului va face cunoscute lumii cele mai groaznice crime şi pământul va cunoaşte cele mai cumplite boli ce vor apare pentru a fi nimicită existenţa oamenilor răi sau perverşi. În acele timpuri de mari schimbări, în alte locuri de pe pământ un sfert din omenire va dispare fulgerător, iar după aceasta, la a doua încercare, din cei rămaşi în viaţă şi îngroziţi se vor suprima aproape încă un sfert, restul se vor orienta trup şi suflet către DUMNEZEU, de la cel aflat la sânul mamei până la cel mai îndârjit tiran ce păşeşte pe scoarţa pământului.Însă vă atrag atenţia să nu socotiţi după calendarul intereselor vostre meschine schimbările spirituale la nivelul lumii pământene, căci iată, după cum am văzut eu, aceste transformări vor veni peste voi şi vă vor lua prin surprindere chiar dacă veţi rămâne neclintiţi în încăpăţânarea voastră şi nu veţi ajunge să credeţi în DUMNEZEU.

          Mulţi oameni ce alcătuiesc popoarele Asiei se vor orienta către religia creştină aproape fulgerător, iar o mulţime de triburi sălbatice se vor creştiniza şi datorită marii răspândiri a Bibliei, ea generalizându-se apoi la toate popoarele indiferent de limbă, de la Polul Nord şi până la Polul Sud. Veţi şti că acele vremuri sunt aproape atunci când Anglia îşi va pierde puterea, iar Franţa va fi asimilată de popoarele din jur. Treptat puterile statale vor dispare, ca în locul acestora să apară o nouă putere denumită Federaţia Statelor Pământene cu un singur preşedinte, o singură monedă, un singur consiliu de conducere şi o singură armată, aeropurtată, folosită doar pentru apărare sau pază internă, soldaţii săi având menirea de a păstra ordinea în acele zone.

          În acea perioadă Rusia va deveni una dintre cele mai creştine ţări de pe suprafaţa pământului, Bosforul şi Dardanelele se vor scufunda, dispărând complet de pe suprafaţa globului, de asemenea o mulţime de insule vor dispare, fiind nimicite de cutremure, scoarţa pământului fiind zdruncinată de o mulţime de urgii ce se vor abate asupra oamenilor. Bisericile purtătoare de har divin se vor uni într-una singură, supranumită Biserica creştină dreptcredicioasă, apostolică şi misionară care va pregăti aproape întreaga lume pentru transformările spirituale ce vor avea loc la nivelul întregii planete. Tot atunci va apare şi antichristul, prin antichrist înţelegându-i pe toţi aceia care, mai mult sau mai puţin conştient, luptă împotriva spiritualităţii veritabile, urmărind să triumfe forţele obscure ale întunericului şi minciunii, ce menţin fiinţa umană într-o stare de inconştienţă şi sclavie letargică, şi multe lupte de idei se vor da, fără nici un fel de armă, pentru nimicirea adevăratei credinţe în DUMNEZEU. Toate acestea şi multe altele, deşi poate acum (în jurul anilor 1900,n.r) necrezute de unii oameni, mai târziu, totuşi se vor întâmpla din voia lui DUMNEZEU. Vor face excepţie de la pedeapsa focului nimicitor şi a măcelului ce se va desfăşura pe aproape întreg globul pământesc România şi locurile supranumite sfinte din Palestina. Netrecută prin sabie va rămâne de asemenea cetatea Vaticanului, dar puterea sa de influenţă, atât de pregnant urmărită, se va reduce la zero. România va trece prin mai multe faze de transformări fundamentale, devenind în cele din urmă, graţie spiritualizării ei exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul "NOU CANAAN", iar Bucureştiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui focar. Această capitală a polului spiritual al planetei va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând în cele din urmă o aranjare de construcţii, în formă inelară, având 7km în diametru şi va fi considerat de toate popoarele un veritabil "NOU IERUSALIM" pământesc. Chiar dacă spusele mele vă uimesc, trebuie să vă mărturisesc tuturor că aceasta se va întâmpla întrutotul în acele vremi viitoare,deoarece toate acestea reprezintă voinţa atotputernică a lui DUMNEZEU şi nu a oamenilor. Toate popoarele de pe întreg pământul vor participa la diferite activităţi comune având drepturi egale în acest nou centru spiritual, considerat drept manifestarea NOULUI IERUSLIM biblic, egalitatea în drepturi a tuturor ţărilor şi popoarelor fiind pe buna dreptate o condiţie esenţiala în faţa Bunului DUMNEZEU. România va trece în viitor prin mari frământări lăuntrice şi prin anumite schimbări externe ce o vor impune exemplar ca prestigiu în conjunctura internaţională şi prin mila providenţei va ieşi aproape neafectată din situaţia conflictelor războinice mondiale, declarându-se, datorită spiritualizării extraordinare, ţară neutră, ce îşi va asuma rolul de nucleu ireproşabil al înţelepciunii şi iubirii divine. În cele din urmă toţi duşmanii României vor îngenunchea la hotarele acestei ţări şi plini de umilinţă vor recunoaşte misiunea ei spirituală ce se va manifesta prin intermediul teribilei puteri a lui DUMNEZEU. Atunci veţi vedea cu toţii, căci va fi un semn ceresc, fiindcă în timpul războaielor viitoare focul şi distrugerile o vor înconjura, dar ea va rămâne neatinsă, întocmai ca o paradisiacă oază verde, în mijlocul înspăimântătorului deşert nimicitor produs de iscusinţa omului pusă în slujba răului, de care se vor folosi inteligenţele satanice în ultima încleştare la care deocamdată oamenii nici nu se aşteaptă.

          În urma bulversantelor schimbări planetare şi a unui război fulgerător cumplit, în cele din urmă nu vor mai rămâne nici învinşi, nici învigători.

          Vor rămâne trei categorii:
-morţii
-cei răniţi şi mutilaţi de pe urma războiului
-supravieţuitorii în întregime neatinşi.

          Şi atunci numărul celor ucişi si afectaţi de pe urma războiului va fi atât de mare încât nimeni nu va mai vorbi nici de pierderea şi nici de câştigarea războiului, căci urmările acestuia vor fi atât de mari încât vor îngrozi pe toţi locuitorii rămaşi în viaţă. Crime, lepra, holera şi multe alte boli înspăimântătoare, printre care câteva complet noi, necunoscute înainte, vor bântui scoarţa pământului, afectându-i mai ales pe cei răi, fiare sălbatice se vor năpusti asupra oraşelor şi satelor, atacând oamenii. Multe schimbări se vor produce pe pământ şi toate aceste urgii de proporţii, cel mai adesea neaşteptate de oameni, se vor întâmpla în anumite situaţii fulgerător. Din scrumul, suferinţele şi încercările tuturor acestor schimbări şi dezastre, martorii neafectaţi şi supravieţuitorii vor căuta cu multă fervoare calea de apropiere de Bunul DUMNEZEU, pe care l-au neglijat mai mult sau mai puţin atâta amar de vreme. Cu toţii se vor covinge atunci că nu există religia adevărului, realizând că doar cunoaşterea ADEVĂRULUI îl eliberează pe om, făcându-l să se reintegreze în Absolutul Divin pentru a deveni UNA cu Dumnezeirea. Abia atunci omul va realiza că se află îmbrăţişat de DUMNEZEU şi că DUMNEZEU este viu, etern, atotputernic şi atotştiutor în fiecare om în parte, sub forma spiritului divin. Toate câte vă spun se vor întâmpla şi mulţi dintre voi se vor convinge în acele vremuri de începutul durerilor şi încercărilor şi tot ceea ce v-am prezis va fi constatat de voi mai târziu, chiar dacă lumea se va încăpăţâna în a nu le crede. Tot atunci va veni vremea apariţiei acelor oameni puri, înzestraţi cu extraordinare haruri divine de care s-a vorbit în urmă cu aproape 2000 de ani. Cei cu adevărat evoluaţi spiritual care în acele ultime vremuri vor trece cu succes prin feluritele şi grelele încercări, vor reprezenta o treime demnă de iluminarea lui DUMNEZEU, curată, înţeleaptă şi sfântă. În timpurile ce vor veni, România va ajunge şi va rămâne o paradisiacă grădină a binecuvântării divine, a dragostei, a fericirii, a purităţii şi înţelepciunii, în care modul de viaţa va fi precumpănitor spiritual, elevat şi pur, susţinut de o trăire sublimă în post şi meditaţie, în duh şi adevăr, asemănătoare cu aceea a primilor creştini.

          Fericită ţară şi fericit popor sunt minoritarii aleşi care trăiesc prin poporul român, căci mulţi dintre ei se vor bucura de imensa milă a lui DUMNEZEU pentru poporul român.

          Ca indian, eu intuiesc că Bunul DUMNEZEU a vrut să aleagă, dintre toate popoarele, poporul cel mai umilit, cel mai crunt încercat de vitregia celor puternici. Adesea exploatat, ameninţat, invadat, terorizat, vândut şi cumpărat, care la aproape fiecare război a fost piaţa de tocmeală dintre cei ce se războiau. Amalgamul înfăţişării deosebite a acestui popor cuprinde virtuţile cele mai alese ale fiecărui neam care s-au asimilat în sufletul lui plin de dragoste şi omenie; acesta este un popor primitor, înfăţişând o nuanţă elevată, plăcută, pentru ca să fie pildă de contopire universală cu calităţile divine, cu o dreaptă raţiune şi o admirabilă credinţă. Poporul român este de asemenea cel mai indicat popor din lume, graţie compasiunii sale alese şi a iubirii sale altruiste spre a oferi ospitalitate materială şi spirituală tuturor popoarelor de pe faţa pământului.

        Al VII-lea Sinod Ecumenic se va ţine în România, iar misiunea principală pentru răspândirea în Asia a creştinismului cu adevărat spiritual, este destinată poporului rus, dar ca putere de influenţare a popoarelor în vremurile din urmă, el nu va mai avea nici un amestec. Puterea cu care vor mai fi biciuite restul popoarelor, acolo unde este necesară pedeapsa, se va face prin poporul chinez-rasa galbenă-ân colaborare cu poporul japonez, care, de asemenea, va fi biciul pedepsei Dumnezeieşti.

          După terminarea teribilului conflict armat ce vă stă în faţă, toate armele vor fi aruncate sau abandonate, fiindcă un nou gen de război, "al sufletului", va începe. Acesta va fi războiul fară arme fizice, pentru desăvârşirea spirituală, pentru credinţa adevărată în DUMNEZEU, care aparent va fi fără arme, dar fiind totuşi mai periculos şi mai dificil de o sută de ori decât cel cu arme. În viitor, puterea papală va dispare treptat şi va lua naştere o nouă conducere sinodală a cărei reşedinţă va fi întâi la Roma, provizoriu şi apoi la Bucureşti în "NOUL IERUSALIM", pentru totdeauna. În acele vremuri viitoare, vor fi de 1000 de ori mai fericiţi cei care vor urmări desăvârşirea spirituală, trăind cu o încredere deplină în DUMNEZEU, fiindcă vremurile vor fi foarte zbuciumate şi groaznice şi le vor putea suporta cu uşurinţă numai cei mângâiaţi, inspiraţi şi hrăniţi de Duhul Sfânt. Cele ce vă spun eu că vor veni, luaţi aminte că sunt durerea a doua şi raiul al doilea, căci prin prima durere aţi trecut fără să vă văitaţi. În acele timpuri, scaunul judecăţii de apoi va fi simţit şi văzut de tot neamul omenesc deasupra României, iar în marele oraş sfânt Bucureşti, simbolic numit "NOUL IERUSALIM", care într-o oarecare măsură va fi opera aproape a întregului neam omenesc, dar conceput după un plan inspirat de puterea Dumnezeiască, se va construi cel mai monumental lăcaş spiritual de comuniune cu Dumnezeirea, denumit CENTRUL DIVIN SUPREM, ce va avea reprezentanţi foarte evoluaţi spirituali din toate neamurile, aceştia formând Fraternitatea Veghetorilor Iluminaţi, care se vor alege dintre cei înţelepţi. Şi va fi compus (CENTRUL DIVIN SUPREM) din 101 centre mai mici, armonios orânduite, în care se vor afla reprezentanţi de frunte, deosebit de evolaţi şi care vor transmite atât practic, cât şi teoretic Dumnezeiescul şi Eternul Adevăr imensei majorităţi a popoarelor pământului. Acestă operă arhitecturală va fi capodopera sublimei colaborări a tuturor stilurilor pământene ingenios armonizate într-o măreaţă lucrare cum alta nu a mai fost. Înţelepţii slujitori ai acestor lăcaşuri spirituale din "NOUL IERUSALIM" vor fi perfecţi spiritual şi foarte armonioşi fizic, cu trupuri de o îngerească armonie şi proporţionalitate, fiind cu toţii dintre cei 114 mii de înţelepţi, iluminaţi neprihăniţi şi neântinaţi, expresia completei desăvârşiri spirituale şi a unei înalte împliniri Dumnezeieşti pe acest pământ. Iluminaţii veghetori cu trup îngeresc şi plini de puritate, vor fi în număr de 400. Ceilalţi, care vor conduce centrele inelare, deasemenea cu o spiritualitate deosebită şi trup îngeresc, vor fi 101 la număr.

          În acest unic loc de pe întreg pământul vor putea fi văzuţi mari iluminaţi şi înţelepţi care în anumite momente se vor materializa, putând fi văzuţi comunicând prin viu grai cu oamenii de pe pământ dornici să afle tainele Dumenezeieşti ale spiritului. Toţi cei care vor pătrunde în acest centru divin vor realiza cu o surprinzătoare uşurinţă că sunt copiii divini ai lui DUMNEZEU. Fericiţi vor fi atunci toţi care vor străbate pământul României, respirându-i aerul, căci toată ţara va fi invadată de pelerini dornici să descopere Dumnezeirea şi toate locurile sacre din această ţară vor deveni focare transfiguratoare de iluminare şi descoperire a adevărului divin.

          Acest CENTRU DIVIN SUPREM va putea cuprinde cu uşurinţă două milioane de suflete. Această lucrare va fi executată în 10 ani, fiindcă, deşi acest Centru Divin va fi terminat în 5 ani, reamenajarea integrală a oraşului din jurul acestuia va mai dura încă 5 ani după aceea.

          În jurul oraşului se vor afla grădini cu pământ fertil de cea mai bună calitate în care, pe lângă diferitele legume, vor creşte şi vor da rod din belşug pomi sădiţi, pentru ca nimic să nu lipsească traiului locuitorilor săi. Recoltele atunci vor fi îmbelşugate.

          O mulţime de şosele mecanice şi trotuare mişcătoare vor uşura mult circulaţia, iar anumite mecanisme special inventate vor uşura viaţa locuitorilor şi vizitarea acestor locuri. O mulţime de noi maşini aeriene vor fi puse în slujba acestui oraş model şi tot ceea ce este mai nou în tehnică, pentru a uşura viaţa, se va afla aici. Acest oraş va avea patru şosele, iar accesul în el se va realiza prin patru porţi monumentale. În România se va construi un canal care va uni Marea Neagră cu Dunărea, care va funcţiona normal, precum şi un alt canal care va uni Dunărea cu marele oraş reconstruit al Bucureştiului, permiţând astfel ca vapoarele, chiar foarte mari, să ajungă până în acest oraş minunat. Toate aceste lucrări se vor realiza datorită planului divin, în viitor, într-un anumit interval de timp. Agricultura, viticultura, pomicultura şi apicultura vor fi ocupaţii de onoare, căci în această ţară aleasă se va sista sacrificarea vitelor şi se vor consuma mai ales cereale, legume şi fructe, lapte şi brânză, ouă şi numai vin curat. Apicultura va fi cea mai aleasă ocupaţie, fiindcă această ţară aleasă va aprecia mult mierea şi produsele stupului, folosind pentru jertfa divină numai ceară curată şi untdelemn de cea mai bună calitate.

          Tutunul, cafeaua şi alte otrăvuri atât de dăunătoare sănătăţii omului vor înceta să mai fie dorite de oameni, iar înrăiţii şi vicioşii vor părăsi ei singuri această ţară. Vrăjitorii, fumătorii, beţivii, desfrânaţii, criminalii, precum şi trântorii (leneşii), nu cu forţa, ci de bunăvoie, vor renunţa la aceste îndeletniciri satanice şi aceste vicii se vor reduce încetul cu încetul, dispărând aproape în totalitate în cele din urmă. Orice locuitor al acestei ţări, aleasă de DUMNEZEU să fie exemplu, îşi va câştiga pâinea cea de toate zilele muncind în mod onorabil în funcţie de posibilităţi şi menirea sa prin naştere.

          Vremurile de exploatare, teroare, înşelăciune şi asuprire vor asfinţi în această ţară. Fiecare locuitor al acestui popor ales se va bucura din plin de binecuvântarea şi harurile divine, mulţi dintre aceştia fiind înzestraţi cu înţelepciune şi felurite puteri de a face minuni. Toate darurile se vor revărsa peste această ţară aleasă, care va avea nobila misiune de redresare spirituală a întregului glob pământesc.

          Toate căile de legătură prin aer, apă şi pe pământ fiindu-i din plin favorabile, România va ajunge una dintre cele mai prospere şi îmbelsugate ţări, trăind în pace cu toţi vecinii săi. Basarabia va fi realipită României pentru totdeauna, căci poporul rus va cinsti această ţară aleasă şi va renunţa la această provincie care va da naştere la multe neânţelegeri. Într-un viitor mult mai îndepărtat însă, toate teritoriile învecinate României se vor alipi formând împreună Federaţia Statelor Europene, lucru la care oamenii ajunseseră să se gândească demult.

          Tot ceea ce v-am amintit până aici este necesar să se împlinească, pentru că sunt adevărate şi tot ceea ce vă spun vă va convinge când toate acestea se vor întâmpla. În vremurile viitoare, poporul rus, plin de dragoste, va veni în ajutorul lucrării pe care România o va avea de îndeplinit în lume. Înainte de acestea însă va fi foamete prin multe locuri, pâinea va lipsi, vor fi mari cutremure de pământ care vor face o mulţime de victime şi în multe locuri de pe glob oamenii vor dispare sub dărâmături, care vor aminti cu mare greutate urmele unor oraşe ce vor dispare de pe suprafaţa pământului. Războaiele, panica şi neânţelegerile de tot felul vor face ca marile puteri, cum ar fi Rusia, să se prăbuşească, spre bucuria ţărilor mici care o alcătuiesc. Ateii vor începe să cerceteze scrierile sfinte şi se vor preocupa să înţeleagă ştiinţa spiritului, căutând să descopere tot ceea ce este ascuns în om. Graţie acestor cercetări, o nouă cotitură se va produce în viaţa unor pământeni. În multe locuri de pe pământ va lipsi hrana. Pentru ca toate aceste urgii să treacă cât mai repede sau să nu fie atât de cumplite, DUMNEZEU mă inspiră să vă dau un singur sfat: popoare, oameni, uniţi-vă întru desăvârşire , împăcaţi-vă cât mai bine, iertaţi-vă şi cheltuiţi cât mai mult din energiile rămase pentru a atinge eliberarea în DUMNEZEU şi fericirea veşnică. Faceţi totul acum şi aici, în această viaţă şi nu amânaţi desăvârşirea spirituală pentru o reâncarnare. Făcând tot ceea ce vă stă în putinţă şi acţionând cu stăruinţă, fiecare dintre voi se poate mântui. Pentru a grăbi zidirea Noului Ierusalim construiţi-vă pe voi din dragoste şi curăţenie şi din Duh Sfânt, vieţuind în fapte bune pentru ca în acest fel să daţi prilej ca spiritul din voi să se arate în inima voastră din care să dea afară neadevărul, egoismul şi patima distrugerii care, atunci când cresc peste măsură, duc la nimicirea omului. În viitor, la această zidire spirituală va fi mult de lucru.

          Lăcaşul închinării sublime ce se va oferi drept pildă întregii lumi se va realiza prin eforturile însumate ale celor aleşi şi puri. Oamenii simpli şi drepţi în inima lor, plini de dragoste pentru DUMNEZEU vor fi mult mai grabnic spiritualizaţi, dacă ei vor trăi intens sufleteşte, consacrând celor materiale o mai mică atenţie. Todeauna cei săraci în dorinţe vor fi bogaţi în mulţumiri. Preafericiţi vor fi cei care vor trăi în duhul Dumnezeiesc. Mai ales aceştia vor vedea că simplitatea şi puritatea vieţii nu înseamnă sărăcie interioară, ci este din contră, o nebănuită comoară spirituală.

          Cei simpli şi buni deţin o superioritate sufletească nebănuită. Multe sunt enigmele sufletului omenesc şi acestea sunt foarte greu de descifrat pentru acela care nu recurge la cunoaşterea de sine. Fiinţa umană nu-şi poate descoperi Creatorul şi nu-i poate înţelege câtuşi de puţin opera, decât dacă se descoperă pe sine în străfundurile tainice ale fiinţei sale. Pentru a ajunge la divina desăvârşire, fiecare om trebuie să urmărească să se cunoască cât mai bine pe sine. Toate acumulările materiale dispar odată cu moartea fizică a omului, în timp ce însuşirile spirituale şi experienţele omului se adună în spirit pentru veşnicie.

          Credinţa de nezdruncinat în SUPREMUL DIVIN este secretul existenţei nemuritoare în spirit. Credinţa face ca puterea lăuntrică a fiinţei să devină nemărginită, ajutând-o să se desăvârşească prin unirea cu DUMNEZEU în eternitate. Prin credinţa binefăcătoare, fermă, omul poate atinge fericirea divină.

          IISUS spune: "De veţi avea credinţă numai cât un grăunte de muştar, toate le veţi înplini, şi veţi zice muntelui acesta să se arunce în mare, muntele se va arunca". În aceste cuvinte ni se descoperă taina puterii credinţei.

          Adevărul este că în timpurile care vor veni, pe tot globul, puţini vor fi oamenii care vor avea credinţă, iar aceia care nu vor avea credinţă vor fi dinainte morţi, deşi vor continua să trăiască trupeşte, fiindcă ei vor înceta să mai aibă legătură conştientă cu DUMNEZEU. Cel ferm în credinţa sa, chiar şi când există trupeşte, constată că toate minunile îi sunt cu putinţă şi astfel ajunge să se dezlege de materie şi de legile ei, devenind atotputernic prin trăirea sa spirituală care îl va revela chiar şi pe DUMNEZEU.

          Prin puterea credinţei binefăcătoare apar darurile lui DUMNEZEU în om. Prin puterea credinţei omul se simte convins de ce trebuie să facă binele şi ajunge să dorească cu ardoare, acţionând astfel cât mai des, asemenea Creatorului său.

          Graţie credinţei sale neobosite, infinitele puteri cereşti îi vin întodeauna în ajutor şi de la acest punct viaţa lăuntrică a omului începe să fie din ce în ce mai fericită. Prin intermediul poporului român ales, Bunul DUMNEZEU va vorbi oamenilor de pe tot pământul trimiţându-i pe cei aleşi din mijlocul acestui popor în ajutorul celorlalte fiinţe omeneşti, pentru a le ajuta să se ridice la o viaţă superioară şi la desăvârşirea Dumnezeiască. Pentru TATĂL CERESC orice suflet omenesc este foarte scump, deoarece în centrul acestuia sub forma SPIRITULUI, se află o "scânteie" din DUMNEZEU.

          Dacă omul va ajunge să creadă cu tărie că toate puterile şi ajutorul îi vin de la DUMNEZEU, atunci el supune întreaga sa fiinţă Divinului. Abia atunci viaţa spirituală a omului scoate la iveală izvoare nesecate de dăruire şi dragoste şi o mulţime de însuşiri alese cum ar fi supunerea, umililinţa, evlavia, sârguinţa, bunul simţ, recunoştinţa, respectul, nădejdea. Toate acestea şi multe altele înfloresc prin credinţă. Căci altfel, cum vei iubi ceea ce nu există şi cum te vei supune, dacă nu ai ferma convingere a existenţei acelei Puteri Divine căreia i te supui, sau faţă de care vrei să-ţi arăţi recunoştinţa? Mulţi spun că nu au credinţă, dar într-un asemenea caz, de fapt, ei mărturisesc credinţa lor negativă, distructivă.

          În asemenea cazuri existenţa credinţei contrare este dovedită chiar prin negaţie. Gradul de credinţă al fiecărui om creşte sau scade prin manifestarea acesteia în diferite împrejurări.

          Toate cele ce v-am spus aici sunt pe deplin adevărate şi în timpurile care vor veni ţara cea aleasă de BUNUL DUMNEZEU va fi focarul redresării spirituale de pe faţa pământului.

          Minunile fără număr ce se vor face în această ţară şi tainele ce se vor descoperi în vremurile ce vor veni în acele locuri, vor face ca popoarele lumii să cerceteze pline de dăruire misterele Dumnezeieşti.

          În România, DUMNEZEU va face cu putinţă apariţia unor mari miracole pentru cei aleşi să-l descopere, iar necredincioşii să se întoarcă la credinţă cât mai repede.

          În acest popor ales al românilor DUMNEZEU a pus o inimă caldă şi iubitoare,firea oamenilor fiind deschisă să descopere cu uşurinţă calea către desăvârşire, aproape toţi fiind capabili să lumineze celelalte popoare prin darurile divine pe care le deţin.

          În acele timpuri viitoare, poporul român, propovăduitor al înţelepciunii divine,va fi o gazdă primitoare plină de dragoste ce se va manifesta fără pic de viclenie şi pe întregul său teritoriu va fi un belşug uimitor, pentru ca toţi pelerinii ce vor veni să poată fi îndestulaţi.

          Sediul Crucii Roşii Internaţionale se va stabili la Bucureşti, în NOUL IERUSALIM, deoarece descoperirile acestui popor pe linie de medicină şi sănătate vor fi extraordinare, situând, de asemenea, această ţară pe primul loc în lume. Tot în România vor lua fiinţă instituţii filantropice şi administrative absolut noi, cum nu au fost niciodată pe acest pământ, de inspiraţie divină, care vor urmări trezirea puterilor ascunse din om şi amplificarea înzestrărilor spirituale divine.

          Poporul evreu va fi aproape singurul care se va opune cu îndârjire influenţei binefăcătoare crescânde a poporului român cunoscător al Tainelor Dumnezeieşti, dar în finalul acestei lupte de idei se va convinge chiar el că adevărul susţinut de poporul român este una cu DUMNEZEU şi apoi nu va mai lupta împotriva divinităţii.

          Purtătorii de duh sfânt şi marii iluminaţi din anumite puncte ale globului pământesc vor mărturisi la rândul lor realitatea adevărului propovăduit de poporul român, reconfirmându-l cu toată puterea.

          Înainte de a ajunge aici însă, această ţară aleasă va trece prin mari frământări care vor pune lumea la grea încercare. Acest popor ales va trece înainte de a ajunge aici prin trei mari încercări. Sfârşitul acestor încercări va fi marcat de un dezastru planetar produs de cutremure, care va îngrozi aproape întreaga lume. De asemenea, tot atunci cei foarte bogaţi îşi vor pierde averile. În acele timpuri viitoare, pe pământul ales al României, NOUL IERUSALIM se va zidi, deci, în două feluri: spiritual şi material. În acele timpuri viitoare, mai marii popoarelor lumii pământene se vor uni pentru a realiza o înţelegere globală de ajutor mutual şi vor centraliza sistemul monetar pentru a dirija cât mai bine viaţa administrativă la nivelul întregii planete. În acele vremuri viitoare, va apare o forţă armată ce va fi educată şi unificată pentru a fi universală, prezentând un caracter internaţional. Poporul indian va fi fericit să cunoască şi să ajute poporul român în misiunea sa planetară. Graţie relaţiilor de prietenie ce se vor lega cu toate ţările de pe faţa pământului, România va scăpa ca prin minune din conjunctura războaielor.

          În timpurile care vor veni, America de Nord şi de Mijloc vor ajunge să fie în cea mai mare parte un gigantic cimitir. Aceasta se va întâmpla tocmai în ajunul unor imense planuri de dominaţie prin care se va urmări supremaţia întregii planete. Unică în acţiune şi care se va abţine să ia parte la punerea în practică a frumoaselor idei şi a înfăptuirilor globale ce vor avea loc, va fi Anglia, însă părerea ei nu va fi luată în consideraţie, deoarece la scurt timp după aceea ea va ajunge să fie stăpână numai asupra insulelor ei. Coloniile care-i aparţin vor fi în totalitate redate libertăţii în viitor.

          Chiar dacă vă uimesc cele afirmate de mine, să nu mire pe nimeni ceea ce se va întâmpla, deoarece fiecare are ceea ce merită, în final dreptatea, adevărul şi lumina spirituală triumfând.

          Deşi trâmbiţele adevărului vor suna pretutindeni, mai ales pe pământul NOULUI IERUSALIM-ROMÂNIA va fi dusă lupta cea mai aprigă.

-Sfârşit-

[Hoper]

Sfântul creştin indian Sundar Singh

Soarta lui SADHU Sundar Singh părea pecetluită atunci când a fost condamnat la moarte
şi îngropat de viu într-un puţ sec şi adânc

Toate credinţele au sfinţii, misticii şi vizionarii lor, ale căror experienţe specifice de viaţă şi devenire spirituală au intrat deja în patrimoniul culturilor din care fac parte. Un romano-catolic poate avea o viziune a Fecioarei Maria; un musulman poate intra în legătură cu profetul Mohammed; un poet ateu poate simţi, preţ de o clipă, că este una cu Universul, şi, fiecare dintre ei îşi poate petrece apoi tot restul vieţii, încercând să exprime splendoarea viziunii din acel moment într-un limbaj accesibil şi celor mulţi.

Deseori, relatările unor asemenea experienţe sunt folosite în scopuri de propagandă pentru o credinţă sau alta. Însă faptul că ele au fost trăite şi apoi împărtăşite altor oameni de către indivizi de diferite credinţe, sau chiar şi de către necredincioşi, arată că nu pot fi acceptate drept mărturii doar pentru anumite forme particulare ale Adevărului.

Miraculoasa evadare a lui Petru din închisoarea în care fusese închis şi prins în lanţuri între doi gardieni (Fapte:12) este una dintre relatările considerate greu de acceptat, chiar şi de mulţi dintre creştini. Cu toate acestea, un creştin din secolul XX, SADHU Sundar Singh, nu numai că a trăit o experienţă asemănătoare cu cea a lui Petru, dar el a declarat că a avut şi o viziune extraordinară, care i-a schimbat într-un mod fundamental viaţa.

Povestea lui Sundar Singh începe în India, la începutul anilor 1890, pe când era un băieţel, fiul unei familii sikh înstărite. Mama sa, o femeie foarte religioasă, l-a dus pe Sundar să viziteze un om sfânt (SADHU), care alesese viaţa de călugăr rătăcitor plecat în căutarea adevărului. Întâlnirea dintre tânăr şi bătrânul mistic a avut un efect profund asupra lui Sundar, făcându-l să ia imediat hotărârea de a-L căuta şi el pe Dumnezeu. Când avea 14 ani, decizia lui a fost întărită de moartea mamei şi a fratelui său mai mare.

Un an mai târziu, probabil ca urmare a presiunilor excesive exercitate de misionarii cultelor aflate la putere în India acelor vremuri, Sundar s-a răzvrătit împotriva religiei aduse din Occident. În acea perioadă el ajunsese să considere creştinismul un adevărat blestem. Vrând să-şi arate public ostilitatea, a aruncat cu pietre în preoţii creştini, iar în satul său de baştina a ars Biblia în public.

Se ruga la zeii hinduşi şi i-a apărut Iisus

Se spune că la trei zile după aceasta, Sundar a primit semnul divin pe care îl căutase cu atâta ardoare. După ce s-a rugat toată noaptea, conform tradiţiei în care fusese crescut, a avut o viziune. În mod surprinzător însă, în aceasta nu i s-a arătat o divinitate din panteonul hindus, ci chiar Iisus Christos, care i-a vorbit în hindu: „Cât mai ai de gând să mă oropseşti? Am venit să te salvez. Te rogi de atâta timp lui Dumnezeu ca să afli adevărata cale. Iat-o!”

Căutarea lui Sundar luase sfârşit; nimeni nu a fost mai uluit decât el de faptul că aceasta se încheiase cu o revelaţie venită din partea „Dumnezeului creştin”.
Întâlnirea cu un asemenea sfânt indian l-a făcut pe tânărul Sundar Singh să înceapă căutarea lui Dumnezeu.

Dacă în cazul celor mai mulţi căutători spirituali, înfocaţi şi perseverenţi, revelaţiile fundamentale legate de Dumnezeu constituie apogeul unei vieţi întregi de nevoinţe închinate acestei căutări, pentru Sundar Singh, revelaţia a fost doar punctul de plecare; odată cu încheierea propriei lui căutări, începea, el însuşi, o lungă călătorie de evanghelizare şi de găsire a oamenilor simpli care aveau nevoie de ghidare spirituală creştină. A fost botezat în cadrul Bisericii Creştine în anul 1905, dar, după ce a absolvit un seminar teologic al Bisericii Anglicane, şi-a dat seama că nu era făcut pentru preoţia convenţională. Noua lui credinţă nu era deloc fragilă, dar nici felul său de a simţi, format de cultura şi tradiţia indiană, nu se potrivea cu formele tradiţionale de manifestare a vieţii de misionar creştin.

Sundar era de părere că nu putea răspândi propria sa viziune despre Christos decât dacă era eliberat de orice legături ierarhice: nu erau pentru el gulerele strâmte şi costumele pe care văzuse că le purtau alţi preoţi creştini proveniţi din indieni convertiţi ca şi el. Nici nu dorea să-şi reprime credinţa (dobândită încă din copilărie) în existenţa unei lumi în care spiritul lui Dumnezeu este prezent în permanenţă pretutindeni, o lume de asemenea „închisă” inimilor celor mai mulţi dintre sătenii printre care trăise şi cărora, mai târziu, le va ţine predici.

Pentru a rezolva aceasta dilemă, a ales o modalitate inedită pentru obişnuinţele creştine ale acelor vremi, aceea de a deveni un sadhu creştin, predicând Evanghelia fără resurse materiale şi trăind din mila oamenilor. În felul acesta a putut avea acces în zone care altfel i-ar fi fost interzise, iar, în postura de sfânt indian, chiar dacă era creştin, riscul de a trezi ostilitatea celor pe care încerca să-i convertească era mai mic.
SADHU Sundar Singh şi-a ales ca principală misiune, predicarea evangheliei în Tibet. În această ţară ciudată şi misterioasă a avut loc miracolul despre care scriam la începutul articolului. A traversat munţii Himalaya de câteva ori, pe jos, şi, cu toate că nu era deloc uşor să convertească oameni într-o ţară budistă, nu i-a scăzut deloc zelul. În timpul uneia dintre aceste călătorii a fost arestat şi condamnat la moarte pentru vina de a fi predicat creştinismul.

Bunul Dumnezeu ne eliberează

În Fapte 12: 1-17 este relatată o minune care în aparenţa nu are nici o explicaţie raţională. Petru fusese închis în timpul uneia dintre prigoanele anticreştine ale lui Irod. Prins în lanţuri între doi soldaţi, el a fost trezit în puterea nopţii de o lumină apărută în celula în care se afla. În faţa lui s-a ivit un înger care, într-o clipă, i-a desfăcut lanţurile şi l-a condus spre libertate – drugii, zăbrelele şi lacătele nu au mai fost un obstacol.
„Şi a zis îngerul către el: Încinge-te şi încalţă-te cu sandalele.
Şi el a făcut aşa. Şi i-a zis lui: Pune haina pe tine şi vino după mine”. Petru “şi-a venit în fire” abia după ce a ajuns în stradă. Până atunci crezuse că visează; dându-şi seama că întâmplarea pe care o trăise era adevărată, a mers la casa unui prieten, a cărui fată, auzindu-i vocea, le-a spus părinţilor că duhul lui Petru se afla în preajma casei. După ce l-au văzut, prietenii lui Petru au rămas uluiţi de povestea evadării lui.
După aproape 2000 de ani, miraculoasa evadare a lui Sundar Singh a provocat acelaşi tip de sentimente de surprindere şi neîncredere.
„Cu toate acestea, exista un lucru care îl susţinea. Atunci când avusese pentru prima oara viziunea lui Christos, încercase un puternic sentiment de pace şi bucurie... Acest sentiment l-a însoţit tot timpul cât a fost închis în fântână. ”

O minune l-a salvat de la moarte

Religia budistă interzice uciderea, astfel încât condamnaţii sunt executaţi prin metode care, prin subterfugii pur legislative, ce nu au nici o valoare în faţa justiţiei divine, îl scot pe budist de sub directa responsabilitate a acestui act. Astfel, executarea lui Sundar putea fi realizată pe mai multe căi. Una dintre metodele utilizate în mod curent consta în coaserea victimei într-o piele umedă de bou. Pielea era apoi pusă la uscat şi  începea, treptat, să se contracte, astfel că individul aflat în interior se sufoca gradat, până când murea. Sundar însă urma să aibă o soartă şi mai neplăcută. I s-au smuls hainele, a fost bătut, apoi a fost aruncat cu violenţă într-un puţ sec, ce a fost acoperit, după aceea, cu un capac greu din fontă. După spusele lui, pe podeaua fântânii erau oase şi cu carne putrezită de la cei care fuseseră executaţi înaintea lui.

În mod obişnuit, având în vedere situaţia în care se găsea, moartea lui Sundar nu mai era decât o chestiune de timp, urmând să aibă loc fie prin sufocare, datorită oribilelor miasme din fântână, fie prin înfometare. Însă el avea un sprijin. Atunci când îi apăruse pentru prima oară viziunea lui Christos, trăise un puternic sentiment de pace şi bucurie. Această senzaţie, spunea el, l-a însoţit întotdeauna, chiar şi în clipele de teamă şi de persecuţie. Efectul produs de această revelaţie – care, după cum el însuşi menţionează, era obiectivă şi total diferită de celelalte experienţe mistice pe care le va avea mai târziu – era permanent, iar acest simţământ de pace şi bucurie l-a însoţit şi pe toată durata încarcerării sale în fântână.

Sundar a petrecut timpul rugându-se, până când, în a treia noapte, a auzit o cheie răsucindu-se în lacătul de deasupra sa, precum şi scârţâitul capacului care era dat la o parte. Apoi, conform declaraţiilor sale, o voce i-a spus să se prindă de frânghia care îi fusese deja aruncată. Mâinile îi erau rănite din cauza bătăii pe care o primise, însă, din fericire, frânghia avea un laţ, în care şi-a pus piciorul. A fost tras afară din puţ şi eliberat. Din spusele lui reiese că, după aceea, a auzit cum capacul era pus la loc şi încuiat. Odată ajuns la aer proaspăt, durerea pe care o simţea în braţe a dispărut pur şi simplu. Se spune că s-a odihnit până dimineaţa, după care s-a dus într-un caravanserai, un han din apropiere unde îşi refăceau forţele grupurile de călători. A stat acolo câtva vreme, iar apoi şi-a reluat predicile cu şi mai multă fervoare.

Apariţia unui om despre care se credea că este mort şi bine îngropat, a făcut furori. A fost arestat şi adus în faţa celui mai mare Lama; i s-a ordonat să descrie felul în care a avut loc evadarea. Explicaţia lui Sundar asupra celor întâmplate nu a făcut decât să-l înfurie pe Lama, care în primul moment a fost de părere că cineva trebuie să fi furat cheia. Se spune însă că, atunci când şi-a dat seama că aceasta se găsea doar în legătura sa de chei, pe care nu o înstrăina niciodată, s-a îngrozit. Vizibil copleşit de posibilitatea ca evadarea să fi fost cu adevărat produsul unei intervenţii divine, Lama a revenit asupra sentinţei pronunţate anterior şi i-a poruncit lui Sundar să plece imediat, cât mai departe de oraş. Acesta este miracolul din Tibet, când, după toate datele pe care le avem la dispoziţie, se pare că Sundar a fost smuls din ghearele unei morţi lente.

Încă din timpul vieţii era venerat ca sfânt

Cei care sunt excesiv de sceptici se pot întreba dacă mâna care   l-a salvat a fost de origine divină sau a fost una omenească? Aparent, relatarea lui Sundar are şi câteva puncte slabe. Cum se face, de pildă, că după ce a fost eliberat, el a reuşit să parcurgă drumul până la caravanserai fără ca nimeni să nu observe faptul că era complet dezbrăcat? În realitatea tibetană a acelor vremi, apariţia unui om gol pe străzile unui oraş nu era un lucru la fel de neobişnuit şi de scandalos cum ar fi fost dacă ar fi avut loc într-o ţară ca Anglia. Tradiţiile religioase orientale (budism, hinduism, shivaism, taoism, shintoism etc.) relatează despre nenumaraţi asceţi şi oameni sfinţi care trăiau şi propovăduiau umblând complet goi. Chiar şi în zilele noastre, la marile sărbători de Kumbha Mela, ce se ţin o dată la doisprezece ani la confluenţa Gangelui cu Yamuna, mii de asceţi defilează goi, cu toată naturaleţea, în faţa milioanelor de oameni prezenţi acolo pentru a-i ovaţiona şi încuraja.

Şi totuşi, cum a fost eliberat? Teoretic, există şi ipoteza că cineva ar fi putut fura cheia pentru a-l elibera pe Sundar, reuşind după aceea să o pună la loc, în legătura de chei a lui Lama – sau că ar fi existat o dublură de care Lama nu avea cunoştinţă. Apoi, se poate afirma că orice om obişnuit, închis timp de trei zile în condiţiile pe care a fost nevoit să le îndure Sundar, ar fi avut poate, după ce ar fi fost dezgropat, o anumită stare de confuzie şi de dezorientare, care poate reprezenta o explicaţie pentru faptul că acesta nu a sesizat prezenţa nici unei fiinţe omeneşti atunci când şi-a recăpătat libertatea, dar aceasta ar însemna să facem abstracţie de următoarele aspect pline de bun simţ:
-   un Lama era un om instruit
- conducătorii oraşelor erau numiţi dintre oamenii destoinici şi nu tocmai „slabi de înger”
-  tot teoretic, Lama ar fi putut să procedeze la reluarea sentinţei sau să ordone o altă variantă, aşa cum istoria a consemnat că a fost în cazul a nenumăraţi martiri
- SADHU Sundar Singh nu era un om „obişnuit”, ci beneficia de toate calităţile pe care ţi le conferă, în primul rând, o revelaţie divină, în al doilea rând, o practică spirituală constantă şi, în al treilea rând, dăruirea misionară.

O altă nedumerire (date fiind condiţiile în care a fost închis în puţ Sundar) este aceea privitoare la posibilitatea lui de a-şi da seama că stătuse acolo timp de trei zile – dar, pe lângă varianta banală că puţul nu avea de ce să fie închis cu un dispozitiv special care să nu lase să intre deloc lumina, mai există şi varianta simplă ca el să fi aflat acest lucru ulterior.

De asemenea, un sceptic ar putea să sublinieze şi faptul că întreaga poveste se bazează pe mărturia, nesusţinută, a unui singur om, care, pe lângă faptul că, aşa cum au consemnat cei care au venit în contact cu el, era subiectul constant al unui adevărat vârtej de viziuni mistice, afirma că mai trăise multe alte minuni. A declarat că a intrat în contact cu membrii unei frăţii oculte creştine din India, deţinătoare a multor secrete iniţiatice (cărora le-a cerut imperios să facă publică existenţa lor) şi că ar fi întâlnit, în Himalaya, un mare înţelept (Maharishi) ermit, foarte înaintat în vârstă, din Kailash, care locuia într-o peşteră aflată la 4000 de metri, şi acesta i-ar fi împărtăşit o serie de viziuni apocaliptice. Oricum, conţinutul acestor viziuni nu a fost niciodată înregistrat oficial „la sursă” şi nici frăţia secretă creştină nu a rupt tăcerea. Scepticii ar putea astfel să argumenteze că, în pofida interesului său pentru adevărul creştin, sadhu era un tip puţin cam romantic, înclinat să-şi lase imaginaţia să zboare.

Bineînţeles, pe sceptici îi vom lăsa să creadă ce vor ei. Chiar şi în cazul cel mai defavorabil, că acela nu a fost un miracol, întâmplarea nu poate umbri faptul că Sundar a fost un om cu adevărat bun, pe care mulţi dintre cei care l-au cunoscut îl venerau, încă din timpul vieţii sale, ca pe un sfânt.

A dispărut fără urmă, undeva in Himalaya

În realitate, analiza atentă a scrierilor şi relatărilor sale, aşa cum au fost ele consemnate de către o serie de apropiaţi, arată faptul că însuşi Sundar se străduia, de fiecare dată, să minimalizeze experienţele sale psihice şi mistice, laolaltă cu darul de vindecător. Era de părere că reputaţia de făcător de minuni întreţinea setea de senzaţional a mulţimii, riscând astfel ca oamenii să acorde persoanei lui mai multă atenţie decât lui Christos. În opinia lui, cele întâmplate în Tibet reprezentau lucrarea forţelor divine. Cu toate acestea, probabil că era ultima persoană care să fi dorit să facă parada cu acest aşa-zis miracol. Glorificarea propriei persoane sau dorinţa de a se considera egalul Dumnezeului pe care îl slujea erau pentru el lucruri mai mult decât străine.

Începând din 1920, Sadhu Sundar Singh devenise un nume oarecum familiar lumii mondene cu înclinaţii mistice şi religioase, atât din Orient, cât şi din Occident. A făcut multe călătorii, finanţate de către prieteni, în Ceylon, Birmania, Malaezia, China, Japonia, America, Australia şi Europa. A ţinut predici peste tot pe unde a fost şi a cunoscut multe personalităţi proeminente din cadrul bisericii creştine, în rândul cărora şi-a câştigat o mare reputaţie.

De asemenea, în timpul acestor călătorii el a făcut o adâncă impresie miilor de oameni obişnuiţi, de cele mai diferite rase. Au fost însă şi unii, puţini la număr, care l-au privit cu suspiciune şi care i-au creat o imagine de individ ce speculează încrederea de care se bucură, spunând minciuni pentru a susţine o cauză în care crede.

A continuat să străbată Tibetul, pentru a propovădui credinţa creştină până în anul 1929, când se consideră că Sundar Singh a dispărut fără urmă, undeva in Himalaya.

sursa: Articol preluat din Yoga Magazin nr. 17