Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 23.9.2018, 13:28
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 4 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 5, 6, 7 ... 25, 26, 27  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 50 - Sufletul purificat este îmbrăcat
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.12.2009, 06:26 View PostDownload Post

Capitolul 50
Sufletul purificat este îmbrăcat


1.Aici Zorel a făcut o pauză, iar Zinca a spus: „Cum de vede el toate acestea și cum de umblă el acum prin apă, când de fapt el stă întins aici, ca și când ar fi mort?”

2. Eu am spus: „Sufletul lui vede acum numai stările care îl ajută să meargă spre bine. Din acestea se formează în suflet o lume proprie, aparte, iar ceea ce numești tu aici o mișcare a gândurilor, în regatul sufletului apare ca o mișcare de la un loc la altul.

3. Balta pe care au făcut-o lacrimile lui și a cărei apă a vindecat sufletul este căința lui pentru păcatele pe care le-a făcut. Iar îmbăierea este adevărata ispășire care izvorăște din pocăință. Apa curată este sincera recunoaștere a păcatelor, iar balta transformată în lac reprezintă puternica voință de a se curăța și vindeca. Iarba de pe fundul lacului este speranța într-o însănătoșire deplină și primirea înaltei Grații Divine. Aceasta se arată pe malul ceva mai îndepărtat; Eu însumi sunt aceasta în spirit și voință. Venirea lui spre Mine, prin apa căinței și a ispășirii, este îndreptarea spre adevărata vindecare a sufletului.

4. Toate acestea sunt apariții care lămuresc sufletul cum este el alcătuit și ce trebuie să facă pentru a fi tămăduit, toate acestea fiind întâi doar în voință, bineînțeles, fără ca voi să puteți vedea faptele lui în afară. Aceasta se va petrece când se va trezi și legătura cu trupul va fi din nou deplină.

5. Acum el va veni la Mine și va începe din nou să vorbească. Fiți foarte atenți; tot ce va spune acum este despre viața lui sufletească! Vor ieși din nou alte greșeli la suprafață, până când el va ajunge în al treilea stadiu, cel de legătură cu sâmburele lui spiritual, pura lui esență.

6. În acest al treilea stadiu vă veți convinge cât de înțelept ne va vorbi! Acum vorbește doar sufletul lui, pentru moment iluminat, în al treilea stadiu însă va vorbi spiritul din el! Atunci nu veți mai găsi nici o hibă la el și veți simți cu toții o căldură plăcută în piept!

7. Acum el a ajuns la mal și iată ce spune: «Ah, ce drum anevoios și obositor! Am ajuns acum la tine, nobile prieten! Nu ai o cămașă pentru mine? Tare mă mai rușinez pentru goliciunea mea!»

8. Eu îi spun sufletului și spiritului lui: «Ieși din apă, vei fi îmbrăcat după faptele tale!»

9. Sufletul lui Zorel spune: «Prietene, oh, nu vorbi de faptele mele, căci acestea sunt rele! Dacă haina-mi va fi după fapte, va fi cu siguranță neagră de murdară și zdrențuită!»

10. Eu: «Dacă ar fi așa, aici e destulă apă ca să o speli până va fi albă!»

11. Zorel: «Oh, prietene, asta este ca și când ai vrea să speli un negru ca să iasă alb! Așa ceva, nu se poate! Dar orice haină e mai bună decât nici una. Am să ies din apă!»

12. La picioarele Mele se află o togă, bogată în falduri, dar foarte murdară. Culoarea ei la început era alb-plumburie, așa cum sunt pe tărâmul spiritelor hainele păgânilor. El ia haina și se cutremură când vede cât este de murdară, și acesta este un semn bun. O ia totuși, se grăbește cu ea la apă și începe să o spele.

13. Acum a terminat, haina este curată. Este însă udă și nu îndrăznește încă să o îmbrace. Eu însă îi dau de înțeles că ar trebui să o îmbrace. Înainte, când era în lac, nu s-a temut de apă, de ce i-ar fi acum teamă de haina puțin udă?! Ascultați acum, căci ce va avea de zis, va spune cu voce tare:

14. Zorel: „Este întru totul adevărat! Înainte întregul lac nu m-a deranjat, iar acum mă frământ din cauza unei cămăși ude? Am să mi-o pun pe mine imediat! Ah, ce bine mă simt!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 51 - Corpul eteric împreună cu simțurile lui
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.12.2009, 06:28 View PostDownload Post

Capitolul 51
Corpul eteric împreună cu simțurile lui


1.În gândurile lui Zinca a încolțit întrebarea: „Are și sufletul un trup?”

2. Zinca a pus această întrebare pentru că el însuși nu avea nici cea mai vagă idee cum arată sufletul și din ce este el alcătuit. Căci cunoștințele evreilor de rând erau că trupul sufletului este un fel de nimic fumuriu, că sufletul este spirit pur, care are minte și voință, dar nu are nici formă, nici trup.

3. De aceea, Zinca a făcut ochii cât cepele când Zorel i-a răspuns la întrebarea pe care el și-o pusese doar în gând: „Sigur că sufletul are un trup, dar nu unul din carne. Acest trup este la fel de desăvârșit ca și cel de carne. Tu nu îl poți vedea cu ochii tăi din trupul de carne, dar eu pot să văd, să simt, să miros și să gust totul, pentru că și sufletul are aceleași simțuri pe care le are și trupul, și ele sunt unelte de legătură între el și suflet.

4. Simțurile trupului sunt hățuri în mâinile sufletului; prin ele sufletul strunește trupul pentru lumea din afară. Dacă trupul nu ar avea simțuri n-ar fi bun la nimic, iar pentru suflet el ar fi o insuportabilă povară.

5. Închipuie-ți un om, orb și surd de tot, care nu simte nici durerea, nici plăcerea, nici un gust și nici un miros. Zi și tu dacă sufletul ar avea vreun folos din acest trup! Cu toată conștiința lui, clară și întreagă, nu ar fi el deznădăjduit?

6. Dar, în aceeași măsură, sufletului nu i-ar folosi la nimic cele mai ascuțite simțuri ale trupului, dacă nu ar avea el însuși aceleași simțuri în trupul său eteric! Cum însă sufletul are aceleași simțuri ca și trupul, el poate să priceapă sigur și ușor, prin simțurile sale fine, ce au preluat simțurile trupești din lumea de afară. Acum știi ce formă are sufletul.

7. Tu ai aflat acum acestea pentru că eu ți-am spus cum văd și ce simt. Când eu mă voi trezi din nou, tu vei mai știi toate acestea, eu însă nu voi mai ști nimic, pentru că eu văd și simt acum doar cu simțurile sensibile ale sufletului, dar nu și cu cele ale trupului în același timp.

8. Dacă eu mi-aș da seama de toate acestea cu simțurile trupului, acestea ar lăsa anumite semne ascunse în nervii creierului meu și, de asemenea, în nervii vieții din inima mea, iar apoi, eu, sufletul, aș regăsi aceste semne în trupul meu de carne și le-aș recunoaște mereu și mereu. Dar cum eu am rupt acum mai toate legăturile cu trupul meu, iar asupra simțurilor trupului meu nu am nici o putere, atunci când mă voi întoarce în trupul meu nu voi mai ști nimic din ceea ce acum văd, aud, simt și vorbesc, și din toate cele ce se vor petrece cu mine.

9. Sufletul are însă posibilitatea de a-și reaminti pentru el și, ca urmare, își poate aminti cele mai mici amănunte și cele mai neînsemnate întâmplări care i s-au petrecut vreodată - dar aceasta numai în stare de deplină libertate. Când se află în trupul întunecat, sufletul aude, vede și simte numai puternicele, zgomotoasele și primitivele impresii din lumea materială, impresii care se suprapun peste cele care vin de la spirit, înfrânându-le. Sufletul, care de-abia ia cunoștință de propria-i existență, ia arareori cunoștință de impresiile spiritului care zac în el, înalte și totodată foarte profunde.

10. Și tu ai un suflet, ca și mine, iar eu acum sunt un suflet pe deplin liber. Dar tu știi doar puțin sau chiar nimic despre sufletul tău. Cauza se află în carnea întunecată în care este îmbrăcat sufletul pentru o vreme. Acum, când ți-am trezit în nervii tăi din ceafă, prin gura mea trupească, câteva impresii, iar tu, ca suflet, ai găsit, prin asemenea impresii, aceleași semne ancestrale în tine însuși, de-abia acum știi și tu, ca suflet, și nu ca trup, că ai un suflet și, datorită gândirii și voinței tale, tu însuți ești un suflet care, în trupul său eteric, are aceeași formă ca și trupul.

11. Nu te mira însă dacă îți spun că la trezirea mea la viața pământească nu voi mai ști nimic din cele ce ți-am spus. Cauza ți-am explicat-o deja!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 52 - Sufletul lui Zorel pe calea renegării
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.12.2009, 06:31 View PostDownload Post

Capitolul 52
Sufletul lui Zorel pe calea renegării


1. (Zorel): „Acum prietenul îmi spune: «Vino Zorel, părăsește locurile acestea, te voi duce în alt loc!»

2. Plec cu bunul meu prieten mai departe și las lacul în urma mea. Pășim pe o alee minunată, iar copacii fac plecăciuni în fața aceluia pe care eu îl urmez. El trebuie să fie cineva mare în împărăția tuturor spiritelor! Oh, unii dintre copaci aproape că se frâng de atâtea plecăciuni!

3. Tu, Zinca, vii și tu cu noi, dar arăți cam cețos și nu pari a vedea cum fac copacii plecăciuni în fața prietenului meu! Asta pare de necrezut, dar cu toate acestea este adevărat!

4. Ciudat! Ciudat! Acum copacii încep să și vorbească! Strigă în șoapte ușor de auzit și deslușite: «Închinare sfântului sfinților, închinare regelui regilor din vecii vecilor!»

5. Nu crezi că este foarte ciudat?! Tu parcă nu bagi nimic de seamă sau parcă, pentru tine, toate acestea ar fi la fel de obișnuite ca și ploaia pe pământ!

6. Da, da, prietenul în fața căruia se pleacă copacii și-l preaslăvesc îmi spune că acesta care îți seamănă ție și care ne urmează nu ești tu, ci o umbră a sufletului tău, și ea apare numai în atmosfera noastră. Din sufletul tău pleacă raze vii, ca și lumina. Când razele ating atmosfera noastră, formează o siluetă, la fel cum, în timpul zilei, razele luminii care ating un om și apoi cad pe o oglindă, reflectă perfect în oglindă imaginea acelui om.

7. Mă voi uita acum la picioarele tale, ca să văd dacă tu mergi sau numai plutești. Și, într-adevăr, tu nu îți miști nici picioarele și nici mâinile și, cu toate acestea, ne urmezi la o distanță de vreo șapte pași! Da, acum înțeleg de ce n-ai văzut cum se aplecau copacii și nu le-ai auzit șoaptele!

8. Acum aleea se face tot mai strâmtă, iar copacii sunt tot mai scunzi și mai apropiați unul de celălalt. Dar plecăciunile și șoaptele nu încetează. Drumul însă este tot mai greu. Aleea este așa de strâmtă și drumul atât de spinos și de mărăcinos, încât înaintăm numai cu greu! Încă nu văd capătul drumului, deși prietenul îmi spune că drumul se apropie de sfârșit și că în curând vom ajunge. Oh, mărăcinișul este și mai stufos, și pământul - numai pietre ascuțite, iar printre pietre sunt numai spini și scaieți. Aproape că nu mai pot merge mai departe!

9. Îmi întreb prietenul de ce a trebuit să alegem un drum atât de greu. Prietenul însă îmi spune: «Privește spre stânga și spre dreapta! Ai să vezi de amândouă părțile o mare adâncă, la care nu i se cunoaște fundul! Acesta este singurul drum printre cele două mări nesfârșite. El leagă toate lumile pământești cu paradisul celor preacurați de pe lumea cealaltă. Cine vrea să ajungă acolo trebuie să meargă pe acest drum, pentru că este singurul!»

10. Vezi tu, Zinca, un astfel de răspuns ciudat mi-a dat prietenul și călăuzitorul meu! Îl întreb însă acum din nou și zic: «Pe pământ sunt multe drumuri rele, dar oamenii știu să se ajute: taie mărăcinii, sapă piatra, mătură spinii și ciulinii și fac drumul bun. De ce drumul acesta nu e curățat de nimeni?»

11. Dar prietenul spune: «Pentru că tocmai acest mărăciniș uriaș ferește această limbă de pământ de furtuni puternice și de furia mării! Dacă acest drum nu ar fi acoperit de un mărăciniș atât de stufos, uriașele valuri ale mărilor care sunt de ambele părți de mult ar fi înghițit această limbă subțire de pământ. Dar cum mărăcinișul este atât de înalt și de stufos, valurile puternice ale mărilor se sparg de el, iar pe îngusta limbă de pământ cade doar spuma mării, care, întărindu-se, se face piatră, întărind mereu și mereu acest drum. Această limbă de pământ poartă numele de calea umilinței și a adevărului de nezdruncinat. Amândouă, și calea umilinței și cea a adevărului, au fost pentru oameni dintotdeauna pline de spini!»

12. Vezi, Zinca, după ce prietenul mi-a lămurit acestea, în mine s-a făcut lumină și simt că în inima mea începe să se miște ceva; și ceea ce se mișcă este o lumină, care are o formă ca aceea a embrionului în trupul viitoarei mame. E foarte curată - o pot vedea. Se face acum tot mai mare și mai puternică! Trebuie să fie adevărata flacără divină în inima curată a omului! Da, da, ea este! Se face tot mai mare și ah, cât de bine mă simt!

13. Suntem încă tot pe poteca cea îngustă. Acum însă nu mă mai încurcă spinii și mărăcinișul. Nici nu mai simt vreo durere dacă vreun spin mă înțeapă sau mă rănește! Mărăcinișul însă începe să se rărească de-acum și ne întâmpină copaci tot mai înalți. Iarăși suntem pe o alee minunată. Mărăcinișul a pierit de tot, iar limba de pământ se lățește și malurile mărilor se depărtează de noi tot mai mult. În depărtare văd deja o țară frumoasă cu munți minunați, iar deasupra lor strălucește purpura dimineții! Nu am părăsit încă aleea care se tot lărgește, iar copacii vânjoși de pe margine nu încetează să-și plece coroanele maiestuoase în fața prietenului și călăuzei mele, iar șoaptele lor de preamărire sună la fel ca cea mai armonioasă cântare la harpă!

14. O, Zinca! Nu pot să descriu cât este de minunat aici! Tu ne urmezi încă, plutind, la fel de mut ca și până acum; dar nu ai nici o vină pentru aceasta, căci nu ești tu, ci este doar umbra ta. Ah, dacă ai putea și tu vedea acestea și să păstrezi amintirea lor și în viața pământească, ce om înțelept ai fi tu atunci! Și eu aș putea fi, dacă mi-ar rămâne ceva în amintire din toate acestea. Dar eu nu voi rămâne chiar cu nimic! Prietenul însă îmi spune că îmi vor reveni trăirile vii de acum cu timpul, dar va trebui mai întâi să merg pe acest drum spinos și în trupul meu din carne și oase.”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 53 - Zorel în paradis
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.12.2009, 06:34 View PostDownload Post

Capitolul 53
Zorel în paradis


1. (Zorel): „Ah, lumina mea lăuntrică devine nemaipomenit de puternică, îmi pătrunde acum toate măruntaiele! Oh, ce binefacere este lumina aceasta pentru întreaga mea ființă! O văd însă acum în forma unui copil de vreo patru ani, care are o înfățișare tare prietenoasă! Și trebuie să fie și foarte înțelept, căci arată ca un mic zeu, dar nu ca unul dintre zeii închipuiți ai egiptenilor, grecilor sau romanilor, ci ca o minunată imagine a zeului adevărat al evreilor! Este o imagine a adevăratului Dumnezeu!

2. Oh, recunosc acum, clar și deslușit, că nu există decât un singur Dumnezeu adevărat. Dar numai aceia îi vor vedea fața, care au o inimă cu adevărat curată! Eu voi putea cu greu aceasta, căci inima mea este tare murdară. Tu însă da, prietene Zinca; căci în inima ta nu pot desluși aproape nici o pată, decât pata și coarda prin care va trebui să mai rămâi încă o vreme legat de lume!

3. Acum văd însă, în depărtare, capătul aleii. Marea nu se mai vede nicăieri, de jur împrejur sunt numai locuri minunate, grădină lângă grădină, peste tot cele mai frumoase case și palate! Oh, minunățiile acestea sunt de nedescris!

4. Prietenul meu îmi spune că acesta nu este nici pe departe cerul, ci doar paradisul; în cer nu a ajuns până acum nici un muritor, căci până la el nu s-a făcut pod. Toți cei buni și drepți, care au trăit de la începuturi pe pământ, sunt aici, în paradis, cu Adam, Noe, Avraam, Isaac și Iacov. Munții care se văd în depărtare sunt hotarul acestei minunate țări. Cine urcă pe acei munți poate vedea cerul cu armatele de îngeri ai lui Dumnezeu. Dar nimeni nu poate merge acolo, căci nu poate trece peste marea prăpastie, până când nu se va dura în veci un pod trainic.

5. Mergem acum iute ca vântul. Omul-lumină din mine are deja mărimea unui băiat de opt ani și-mi pare că ființa mea e străbătută de gândurile lui ca fulgerele. Simt nemaipomenita lor bogăție și profunzime, dar formele lor nu le pot încă pricepe. Trebuie însă să fie ceva minunat! Fiecare fulger de gând care mă străbate mă umple de o încântare de nedescris! Întreg pământul nu cunoaște o asemenea încântare și nici nu o poate simți! Căci întreg pământul este doar grația judecății lui Dumnezeu - deci tot o curte de judecată; și chiar și în cea mai bună curte de judecată, încântarea este doar sărac răspândită.

6. Ne apropiem acum de munții cei înalți și se face tot mai minunat! Minuni peste minuni, într-o mulțime de feluri! Nu mi-ar ajunge nici o mie de vieți ca să le descriu pe toate!

7. Și, ia privește, în acești munți locuiesc nenumărați oameni minunați! Dar pe noi doi, pe mine și pe prietenul meu, nu par a ne băga în seamă, căci merg grăbiți împrejurul nostru, încolo și încoace, fără să ne vadă, pe când copacii îl salută vădit pe prietenul meu! Ciudat popor de spirite mai este acesta!

8. Aha, aha, am urcat acum pe vârful unui munte înalt. O Doamne, o Doamne, stau acum aici ca un adevărat bou urcat la munte! În toate părțile văd un orizont clar, scăldat în soare, până în depărtări. Acolo trebuie să înceapă cerul lui Dumnezeu, dar el se depărtează mereu, tot mai înalt și mai înalt!

9. Intre mine și cer se cască un hău, mai mare ca hăul dintre pământ și soare! Și peste hăul acesta să se dureze un pod! Lui Dumnezeu însă Îi stă totul în putere!

10. Acum, omul meu de lumină a crescut cât mine de mare și, ciudat, mi se face somn, iar prietenul meu îmi spune să mă odihnesc pe iarba moale și înmiresmată! Asta o să și fac!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 54 - Legătura dintre trup, suflet și spirit
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.12.2009, 06:36 View PostDownload Post

Capitolul 54
Legătura dintre trup, suflet și spirit


1. Eu am spus: „Acum el va trece în cel de-al treilea stadiu. Fiți atenți la ceea ce va spune!”

2. Cyrenius a întrebat: „Doamne, de ce adoarme acum Zorel pe pajiștea nevăzută nouă? Care e scopul? Este nevoie de acest somn, altfel nu poate trece în al treilea stadiu?”

3. Eu i-am răspuns: „Dacă sufletul este pur, el poate trece și fără somn; dar atât timp cât sufletul mai este ancorat în trup prin anumite corzi de legătură, este necesară o anumită amorțire înainte de a trece dintr-un stadiu în altul. Ceea ce a văzut sufletul lui Zorel în cel de-al doilea stadiu a fost, în afară de el însuși, doar o apariție. În cel de-al treilea stadiu de-abia apare clarviziunea și tot ce ne va spune de acum va fi foarte real.”

4. Cyrenius a întrebat din nou: „Ce este de fapt acest somn? Cum apare el?”

5. Eu i-am răspuns: „Trebuie s-o afli și pe aceasta? Acum, dacă ții neapărat să afli, te voi lămuri imediat, așa că ascultă!

6. Dacă ai pe tine o haină, iar după felul grecesc, ai pantaloni pe picioare, acestea par a prinde viață când trupul tău se mișcă, pentru că trebuie să urmeze mișcările trupului, ceea ce înseamnă că trebuie să se supună voinței tale. La fel și mădularele trupului tău se supun voinței sufletului tău. Dacă însă vara te duci să te îmbăiezi, te vei dezbrăca de haine, căci la baie nu ai nevoie de ele. Haina și pantalonii, în timp ce tu te îmbăiezi, sunt liniștite, prin ele însele - nici nu se mișcă, nici nu tresar. După baie, când te îmbraci din nou cu ele, din nou se vor mișca și, într-un anumit fel, vor trăi cu tine. De ce însă la baie te-ai dezbrăcat de haine? Vezi, din cauză că te-ar fi îngreunat! Prin baie însă te-ai întărit, și hainele, care mai înainte te împovărau, acum îți par ușoare ca fulgul.

7. Când sufletul, după povara zilei, este obosit și slab, simte nevoia unei odihne întăritoare. Atunci sufletul își dezbracă învelișul de carne și oase și face o baie întăritoare și purificatoare în apele spirituale; când este din nou întărit, își îmbracă haina de carne și oase și îi mișcă din nou cu ușurință grelele mădulare.

8. Din ceea ce ne-a spus Zorel, ți-ai putut da seama că în inima sufletului a înmugurit un om luminos, față de care sufletul se poartă așa cum trupul se poartă față de suflet. Acest om de lumină nu a avut până acum o întărire în învelișul său de suflet. Stătea în inima sufletului așa cum stă ovulul în femeie, adormit, până la momentul când va fi trezit la viață prin fecundare. Prin influența cuvântului Meu și al lui Zinca, acest mugur a fost trezit și a început să crească, până a umplut cu ființa lui de spirit pur întreaga lui haină, care este sufletul.

9. Sufletul însă, cu toate că a fost purificat pentru moment, mai are părți materiale în el care sunt prea grele pentru spiritul pur care înainte nu era obișnuit să poarte o asemenea povară. Acest om din spirit a fost trezit pe o cale artificială și a început să crească atât de repede într-un timp atât de scurt, astfel că el tânjește după odihnă și întărire, fiind încă prea slab pentru a purta sufletul, care nu este încă pe deplin purificat. Acest somn aparent, în care a căzut sufletul în poiana din munți, nu este prin urmare nimic altceva decât despovărarea spiritului de suflet și de părțile lui grele, materiale. Spiritul păstrează numai părțile din suflet asemănătoare lui, celelalte trebuie să se odihnească, la fel cum trupul mut se odihnește, căzut în somn adânc, atunci când sufletul se întărește sau la fel cum haina ta se odihnește atunci când trupul tău se întărește printr-o baie răcoritoare.

10. Dar întotdeauna rămâne o legătură a sferelor mai înalte cu partea care se odihnește. Dacă ar veni cineva și ți-ar fura și rupe haina pe când tu te îmbăiezi, fără îndoială că te-ai împotrivi. O legătură și mai strânsă există între trup și suflet. Cine vrea să distrugă trupul, înainte de a-i veni acestuia timpul, acela va fi foarte ciudat tratat.

11. Dar legătura dintre suflet și spirit este cu mult mai puternică, pentru că sufletul, mai ales un suflet curat, este la origine un element spiritual, iar spiritul ar face o mișcare cumplită dacă i s-ar rupe și distruge haina. El s-ar aprinde imediat și ar distruge tot ce s-ar apropia de el.

12. Sufletul trebuie mai întâi să renunțe la toate părțile materiale, pentru ca spiritul să poată atrage din el ceea ce se aseamănă cu el, ca mai apoi să devină împreună un singur sine, complet și desăvârșit. Spiritul recunoaște materialitatea sufletului, după cum acesta este îmbrăcat. Ai auzit cum vorbea Zorel despre cămașa lui murdară, pe care apoi a spălat-o în lac și a îmbrăcat-o încă udă. Vezi, haina este tocmai acest înveliș material exterior al sufletului, care mai întâi este dezbrăcată și lăsată să se odihnească, înainte ca miezul, divinul om-spirit, să poată deveni una cu sufletul, care acum îi seamănă foarte mult.

13. Această trecere are nevoie întotdeauna de ceva timp, pentru că de fapt tot ce ține de domeniul vieții desăvârșite libere trebuie mai întâi să formeze cu noua ființă nobilă o legătură deplină, denumită și căsătorie spirituală. Abia atunci noul om ceresc, el însuși în toate simțitor: gândind, văzând, auzind, mirosind, gustând și acționând liber, se poate manifesta pe deplin. În timpul acestui somn deosebit are loc o asemenea transformare spirituală. Odată cu aceasta, noul om devine desăvârșit și nu mai are nevoie pentru existența lui pur spirituală de nici o altă transformare.

14. Într-o asemenea stare, omul este pe deplin desăvârșit și, ca structură, nu poate fi perfecționat mai mult. Numai în recunoașterea iubirii curate și a înțelepciunii cerești, căreia îi este supusă întreaga nemărginire, se poate crește în veci. Prin aceasta se pot atinge stări de fericire tot mai înalte, ca urmare a însușirii iubirii mereu mai înalte, a înțelepciunii și a puterii.

15. În acest fel, ca un om desăvârșit spiritual, își va face în curând Zorel apariția și ne va vesti, tot prin gura lui trupească, desăvârșirea esenței naturii umane (revelarea Sinelui Suprem Divin).
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 55 - Incursiunea lui Zorel în creație
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.12.2009, 06:39 View PostDownload Post

Capitolul 55
Incursiunea lui Zorel în creație


1. După ce i-am explicat acestea lui Cyrenius, Zorel, care până atunci zăcuse întins ca un mort, a început să se miște, înfățișarea lui însă se schimbase atât de mult în bine, aducând cu cea a unui iluminat, încât unul dintre soldații romani a spus, plin de venerație: „Acest om pare a fi un zeu care doarme!”

2. Iar Cyrenius a spus: „Adevărat, este o imagine sublimă, de nedescris!”

3. În sfârșit, Zorel a deschis gura și a spus: „Acela, în ființa lui desăvârșită, stă în fața lui Dumnezeu, pe care acum Îl recunoaște, Îl iubește și Îl slăvește!” Apoi a urmat o pauză.

4. După aceasta, Zorel a vorbit mai departe și a spus: „Întreaga mea ființă este acum lumină și nu mai văd nici o umbră, nici în mine, nici în afara mea. Căci și în jurul meu e numai lumină. În toată această lumină văd însă cea mai sfântă lumină; ea luminează ca un soare puternic, și în aceasta este Domnul!

5. înainte gândeam că prietenul și călăuzitorul meu este un suflet de om, la fel ca și sufletele noastre. În starea mea de dinainte mai aveam multe amăgeli în mine. Acum de-abia Îl recunosc pe călăuzitorul meu! El nu este acum lângă mine, ci în acel soare Îl văd pe El, care este preasfânt! Nesfârșite cete de spirite luminoase desăvârșite înconjoară în toate zările acest soare, în cercuri strânse, mai largi și tot mai largi. Ce nesfârșită măreție! O, oameni! Să-L vezi pe Dumnezeu și să-L iubești mai presus de toate este cea mai înaltă încântare, este culmea fericirii!

6. Dar acum văd chiar mai mult decât toate cerurile; privirea mea pătrunde și în adâncurile creației acestui preaputernic, unic, mare Dumnezeu. Văd acum acest sărac Pământ al nostru, cu toate insulele și pământurile. Văd fundul mărilor și tot ce se află sub acesta, toate vietățile din mare de la cele mai mici, până la cele mari. Ce nesfârșită diversitate!

7. Văd, de asemenea, cum crește iarba ajutată de tot felul de spiriduși foarte vioi și harnici. Văd cum voința Atotputernicului îi îndeamnă să fie harnici și văd cum fiecăruia dintre acești nenumărați spiriduși îi este dată o muncă pe măsură. Așa cum albinele lucrează la fagurele lor de ceară, tot la fel lucrează spiridușii în copaci și tufișuri, ierburi și plante. Dar ei fac toate acestea atunci când sunt pătrunși de voința Aceluia care era prietenul și călăuzitorul meu pe poteca spinoasă și îngustă a încercării mele pe drumul până aici, iar acum este acest soare de neatins, care locuiește în lumina Lui de la începuturi și își face cunoscută voința în imensitate.

8. Da, Acesta este însuși Domnul, nimeni nu este asemenea Lui! Voinței Lui I se supun mic și mare. Nimeni și nimic, din întreaga imensitate, nu I se poate împotrivi. Puterea Lui stă peste toate, iar înțelepciunea Lui nu poate fi niciodată cercetată. Tot ce este aici este din El și nu se află nimic, în nesfârșitele cămări ale creației Lui, care să nu fie din El.

9. Văd cum pornesc de la El puterile, la fel cum dimineața pornesc în toate direcțiile razele din soarele care răsare. Când una dintre raze a atins ceva și-l pătrunde, acesta se trezește la viață și se mișcă. Și în curând apar alte forme noi. Dar forma omului este piatra de hotar și cheia tuturor formelor, iar chipul lui este adevăratul chip al cerului. Căci întregul cer, ale cărui hotare numai Dumnezeu singur le cunoaște, pare a fi tot un om și fiecare întrunire de îngeri pare a fi, la fel, un om pe deplin desăvârșit.

10. Acesta este un mare mister al Domnului și cine nu vede aceasta de pe locul unde stau eu, aceluia îi este cu neputință să înțeleagă acest mister. Căci numai spiritul curat din om, spirit de la Dumnezeu, poate cuprinde, înțelege și vedea ce este spiritul și ce este în el și în afara lui, din ce este făcut și cum ia naștere, de ce și pentru ce! Nu există nimic în toată imensitatea creației care să nu fie pentru om. Totul este făcut pentru om și pentru nevoile lui din toate timpurile.”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 56 - Esența omului și predestinarea lui creatoare
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.12.2009, 06:41 View PostDownload Post

Capitolul 56
Esența omului și predestinarea lui creatoare


1. (Zorel): „Dumnezeu însuși este cel mai înalt și cel mai desăvârșit și etern om din El însuși. Aceasta înseamnă că omul, în el însuși, este foc, al cărui simțământ este iubirea; este lumină, ale cărei simțăminte sunt înțelepciunea și rațiunea; și este căldură, al cărei simțământ este viața însăși, în deplina sferă a conștiinței de sine. Când focul se întețește, atunci și lumina este mai puternică, mai puternică decât căldura atotfăcătoare; și lumina strălucește departe și strălucirea ei este însăși lumină, are în ea căldura și aceasta creează în depărtare ca și în ea însăși. Creația preia tot mai multă lumină și căldură, luminează și încălzește mereu mai departe și mai departe, și creează din nou și din nou acolo unde ajunge. Și astfel se creează totul, în veci, din focul primordial, din lumina primordială și din căldura primordială și astfel se umple, mereu și mereu, tot mai mult și mai mult din nesfârșitul spațiu al creației.

2. Totul își are originea din Unul - Dumnezeul primordial - și se transformă până când devine asemenea ființei primordiale a omului ancestral și își dobândește deplina libertate în manifestare ca om. Acesta este creat din Dumnezeu și este în comuniune cu Dumnezeu Tatăl, fiind în esență una cu EL

3. Acolo unde lumina, focul și căldura sunt laolaltă, acolo va fi și omul, desăvârșit sau ca la începuturi. Miliarde de atomi de lumină, foc și căldură își țes înveliș și dau naștere diferitelor forme. Aceste forme se atrag și se amestecă din nou, își țes înveliș într-o formă mai mare și dau naștere unei ființe. Această flintă dă naștere la și mai mult foc, lumină și căldură. Dar prin aceasta apare necesitatea unei forme mai înalte și mai desăvârșite. Imediat atunci, nenumăratele forme își destramă învelișurile, se atrag și se amestecă din nou și își țes cu substanța voinței lor o nouă formă, mai înaltă și mai aproape de desăvârșire. Aceasta se repetă până la desăvârșirea omului, iar mai departe omul se transformă el însuși până la starea în care mă aflu eu acum și devine astfel cu totul asemănător focului primordial, luminii primordiale și căldurii primordiale, care toate sunt Dumnezeu, pe care eu acum îl văd, în lumina Lui primordială, în El fiind tot focul și toată căldura. Acesta este Dumnezeu pururea, din veci în veci.

4. De aceea omul este întâi om din Dumnezeu și apoi om din om. Atâta timp cât el este numai din Dumnezeu, este la fel ca embrionul în pântecele mamei. Când, din voința lui, el însuși devine om în rânduiala lui Dumnezeu, abia atunci va fi desăvârșit, pentru că de-abia prin aceasta va atinge adevărata asemănare cu Dumnezeu. Când a atins această stare, atunci el rămâne ca un zeu în veci și este el însuși un creator de lumi, de ființe și de oameni. Este ceva nemaipomenit că eu îmi văd gândurile, simțămintele și dorințele, iar voința mea este chiar învelișul a ceea ce am gândit, am simțit și am dorit! Vedeți, aceasta trebuie să fie facerea lumii, mereu și mereu reînnoită!

5. Simțământul de căldură și de iubire are nevoie de lipirea de o ființă. Cu cât însă simțământul este mai puternic, cu cât se întețesc mai tare flăcările și căldura din el, cu atât mai puternică va deveni flacăra iubirii.

6. În lumină, gândurile de iubire se exprimă în forme. Dar formele apar și dispar imediat, la fel ca imaginile din spatele ochilor închiși ai unui om cu fantezia înfierbântată. La început apar mereu alte și alte forme, care apoi devin mai mari și, după o vreme, devin mai statornice. La un om desăvârșit, gândul rămâne menținut în forma lui, căci, cuprins de voință și dezbrăcat imediat de învelișul lui, va fi păstrat în forma care apare și nu va mai putea fi schimbat. Deoarece la început învelișul gândului este deosebit de eteric și fragil, și de aceea transparent, gândul va putea fi pătruns de tot mai multă lumină și căldură de la Creator. Astfel se mărește lumina și căldura proprie a gândului, acestea fiind și cele două elemente spirituale din care a luat ființă, și astfel acest gând începe să se dezvolte tot mai mult și se va structura organic după nevoie și scop. Odată ce gândul are structura organică, el începe să fie conștient de existența lui proprie și să și-o organizeze.

7. Acum se poate înțelege că un om desăvârșit poate gândi și rezuma, în numai câteva clipe, o infinitate de gânduri și idei. Atunci când, prin voința lui, el le îmbracă, ele vor dăinui și se vor perfecționa, iar în final vor fi pe deplin desăvârșite, asemenea Creatorului, și vor putea crea și perpetua la rândul lor, și astfel va lua naștere o nesfârșită perpetuare a acestora, în același fel în care ele însele au luat ființă. Despre aceasta avem și în lumea materială nenumărate dovezi palpabile.

8. Plantele, animalele și omul se înmulțesc mai departe, chiar și corpurile cerești. Acestei înmulțiri însă îi este pus hotar. Unui bob de sămânță de un anume soi îi este dat să dea naștere doar la un anumit număr de boabe de semințe asemănătoare lui, iar acest număr este mereu același; la fel și la animale, și anume: cu cât animalul este mai mare, cu atât înmulțirea este mai mărginită! La fel și la om, și cu atât mai mult la corpurile cerești. Dar în împărăția spirituală a omului desăvârșit, la fel ca și la Dumnezeu, gândurile și simțămintele se nasc mereu, în veci. Și cum fiecare gând și fiecare idee a spiritului creator îmbrăcată de voința acestuia poate deveni independentă, este de la sine înțeles că veșnica înmulțire a ființelor nu se poate sfârși vreodată.

9. Tu, Zinca, te întrebi în sinea ta, unde vor încăpea până la urmă toate acestea? O, prietene, chibzuiește numai că spațiul fizic este el însuși nelimitat, iar dacă tu ai vrea să creezi mereu în fiecare clipă de zece ori o sută de mii de sori, aceștia s-ar depărta și s-ar pierde repede în nemărginirea spațiului, ca și când nu s-ar fi creat nici un soare! Doar Dumnezeu poate cuprinde nemărginirea veșnică a spațiului! Nici chiar cei mai mari și mai desăvârșiți îngeri nu pot cuprinde adâncurile veșnice, ci doar se cutremură de nesfârșita adâncime a spațiului!

10. O, prietene, văd acum cu ochii spiritului meu întreaga creație materială! Acest Pământ, această Lună, marele Soare și nenumăratele stele pe care tu le vezi și acelea care se zăresc doar ca un licăr slab și care ele însele sunt sori nemăsurați și lumi de sori, toate acestea nu sunt mai mult pentru întreaga creație decât este un fir de praf în comparație cu toată marea de stele pe care o vezi de aici! Și totuși îți pot spune că, între multele stele pe care ochiul tău le vede, sunt multe al căror diametru este de mii de ori mai mare decât linia de la cea mai depărtată stea și până la tine, distanță pe care, dacă ai vrea s-o străbați, chiar și cu viteza fulgerului tot ți-ar trebui de un miliard de ori un miliard de ani pământești!

11. Prin urmare, unele corpuri cerești sunt de o mărime uimitoare deși ele par ochilor tăi, din cauza marii depărtări până la ele, doar puncte luminoase! Și totuși, așa cum ți-am zis, toate acestea sunt, în comparație cu întregul univers al creației, doar un fir de praf ce poate fi purtat ușor de o rază de soare! Eu îți zic ție: tu poți crea un miliard de sori cu toate planetele, lunile și cometele lor și să îi risipești pe toți în globul unui soare, iar acest glob ar îngreuna creația la fel de mult cât ar îngreuna un strop de apă, marea. Iar miliarde și miliarde de asemenea globuri ar fi la fel de însemnate, în întregul spațiu al creației, ca și miliarde de picături de ploaie în mare.

12. Privește pământul! Câte mii de pârâiașe, de râuri și fluvii se varsă în mare și aceasta nu este nici măcar cu o linie mai mare. Iar acum gândește-te la atâtea creații peste creații în fiecare clipă: ele se pierd în spațiul nesfârșit la fel cum se pierd în mare miriade și miriade de picături de apă, care în fiecare moment cad în ea. De aceea nu trebuie să-ți faci griji de mulțimea a ceea ce creezi. Căci în nemărginire este în veci destul loc pentru nesfârșit și Dumnezeu este destul de puternic ca să mențină totul în eternitate!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 57 - Zorel explică etapele evoluției în natură
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.12.2009, 06:44 View PostDownload Post

Capitolul 57
Zorel explică etapele evoluției în natură


1. (Zorel): „Îți voi spune acum încă altele, Zinca! Tot ceea ce tu din copilărie ai gândit, ai vorbit și ai făcut și, de asemenea, ceea ce ai gândit, ai vorbit și ai făcut în existențele sufletului tău înainte de viața ta de acum, totul este înscris în cartea vieții. Tu porți un exemplar din această carte în sufletul tău, dar exemplarul cel mai mare se odihnește mereu deschis în fața lui Dumnezeu. Când vei fi desăvârșit, așa cum stau eu acum în fața lui Dumnezeu, îți vei regăsi negreșit toate gândurile, vorbele și faptele. Cele care au fost bune te vor bucura cu siguranță, iar cele prin care tu ai încălcat rânduiala divină bineînțeles că nu te vor bucura, dar, fiind atunci un om desăvârșit, nici nu te vei întrista. Căci vei recunoaște în aceasta marea compasiune a lui Dumnezeu și marea Lui înțelepciune, și aceasta te va întări în iubirea ta pură pentru Dumnezeu și în răbdarea ta față de toți acei bieți frați ai tăi încă nedesăvârșiți pe care Dumnezeu ți i-a încredințat pentru a-i călăuzi, în această lume sau în alta.

2. Din gânduri de-ale tale, ca ființă desăvârșită, cândva vor lua naștere noi creații. De obicei, din asemenea gânduri, vorbe și fapte apar în vremurile noi mai întâi corpuri cerești. Acestea vor fi trimise apoi în focul soarelui, pentru a se maturiza, iar când vor ajunge să fie «coapte», vor fi aruncate cu toată puterea în lume, unde vor dăinui ca lumi noi, în continuă schimbare. Într-o asemenea lume nou-născută cresc și se dezvoltă, din focul și lumina din sâmburele lor viu, multe sute de mii de idei și gânduri, la fel ca și semințele din pământul roditor. Acestea folosesc mai târziu drept temelie la apariția a tot felul de minerale, plante și animale, din alcăror suflet, cu timpul, va lua naștere sufletul omenesc.

3. Poți să vezi asemenea lumi noi din când în când, ca cețuri nebuloase sau comete brăzdând cerul. Obârșia lor este în gândurile, vorbele și faptele însemnate în cartea Domnului.

4. Vezi din toate astea că nici un gând pe care un om l-a gândit vreodată pe acest pământ sau pe o altă planetă nu a fost și nu va fi vreodată pierdut. Spiritele din ale căror gânduri, vorbe și fapte se va face noua lume, prin voia Domnului, recunosc cu ușurință, în starea lor desăvârșită, că această lume este rodul gândurilor, vorbelor și faptelor lor. Cu mare plăcere și bucurie vor lua ele atunci în grija lor conducerea, îndrumarea, educarea și animarea acestei lumi și a tot ceea ce ține de ea.

5. Tu te uiți la acest pământ și nu vezi decât o materie ce pare moartă. Și eu văd formele materiei ce pare a fi moartă, dar eu văd mai mult decât asta, iar ceea ce văd eu, ochii tăi de-acum nu pot vedea. Eu văd spiritele surghiunite și veșnica lor străduință în a-și îmbunătăți forma și instruirea interioară. Văd spirite și spiriduși mereu în mișcare, ca firele de nisip într-o clepsidră romană. Nici nu poate fi vorba de odihnă, iar din munca lor neistovită ia naștere toată devenirea, a totului și a fiecărei vieți în parte.

6. Eu îți spun ție: în fiecare strop strălucitor de rouă, care tremură pe un fir de iarbă, eu văd, ca într-un ocean, miriade de ființe care se mișcă în toate direcțiile! Apa stropului de rouă este doar o primă învăluire a unui gând al lui Dumnezeu. Din aceasta spiritele încapsulate în ea își extrag propriile învelișuri și își formează propria individualitate, foarte diferită de forma inițială a apei. Astfel, stropul nu mai este format numai din apă, iar noile viețuitoare create din el se răspândesc pe plante și peste tot unde a ajuns stropul de rouă. Mii de astfel de viețuitoare, unindu-se, dau naștere unei noi forme de viață, cu un nou înveliș. În noul înveliș, creat sub influența luminii și a căldurii, viețuitoarele inițiale iau parte constructiv la viața noului organism. Această nouă viețuitoare începe o activitate nouă ca pregătire pentru trecerea într-o nouă formă, mai amplă și mai evoluată, care, la rândul ei, va trece într-o formă și mai evoluată. Și astfel, fiecare activitate a oricărei entități nu este nimic altceva decât o pregătire pentru o formă mai înaltă și mai evoluată, și asta pentru consolidarea vieții sufletești care, în final, la ființa umană va conduce la consolidarea vieții spirituale.

7. Ce-ți spun eu acum nu este o fantasmă, ci este curatul și veșnicul adevăr. Aș putea să-ți mai spun multe despre rânduiala din Dumnezeu, așa cum o văd acum pentru prima oară! Dar văd acum că timpul în care mi s-a îngăduit să rămân în această stare de desăvârșire se apropie de sfârșit. De aceea, te rog acum ca, atunci când voi fi din nou omul foarte prost și sâcâitor de mai înainte, să ai răbdare cu mine și să mă îndrepți pe drumul drept al rânduielii lui Dumnezeu. Tu te vei mira foarte mult când mă voi trezi, de cât de prost și meschin sunt și că, din toate câte s-au petrecut cu mine, nu-mi voi mai aminti nimic. Dar toate acestea vor veni peste mine.

8. Spiritul meu, care acum mi-a fost revelat într-un mod fortuit, va fi tare obosit de această stare neobișnuită lui și se va purta ca și când ar fi mut și adormit. După această odihnă, de care are acum multă nevoie, el va prinde putere, iar când va fi revelat de la sine va simți nevoia unei vieți cu adevărat desăvârșite, căci a primit acum să guste din dulcea ei fericire. Acest spirit revelat va grăbi desăvârșirea sufletului care, atunci când va fi curat și plin de adevăr, va pătrunde spiritul și va deveni una cu el.

9. Eu voi adormi acum, iar peste vreo jumătate de ceas să mă trezești așezându-ți mâinile invers. Dar când mă voi trezi să nu mă lași să plec de aici până când nu Îl voi recunoaște în adevăr pe acest om al lui Dumnezeu, care stă aici, la masă. Căci Acesta este una cu Acela pe care acum Îl văd în soarele veșnicei lumini spirituale!

10. Primește acum recunoștința mea pentru că, prin punerea mâinilor tale, am trăit atâtea!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 58 - Nu judecați!
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.12.2009, 06:46 View PostDownload Post

Capitolul 58
Nu judecați!


1. După aceste vorbe, Zorel a adormit liniștit, iar Zinca a spus: „Ce dezvăluiri nemaipomenite ne-a făcut omul acesta! Dacă toate cele spuse de el sunt adevărate, am primit acum o învățătură cum profeții nici măcar nu au visat! Sunt ca și pierdut în fața adâncii înțelepciuni a acestui om! Adevărat! Nici măcar un înger nu poate stăpâni o înțelepciune mai adâncă!”

2. A spus și Cyrenius: „Acest om trebuie ajutat! Căci nici un altul nu ne-a mai dezvăluit astfel de minunății din rânduiala Ta divină! Dezvăluirile lui Matael au fost mărețe și mi-au dat mult de gândit, dar ce ne-a arătat acum acest Zorel este nemaiauzit! Este greu de crezut că asemenea înțelepciuni profunde pot fi îmbrăcate în vorbe omenești și apoi atât de clar înfățișate! Pe scurt, sunt tare încântat de acest Zorel! Dacă ar păstra această înțelepciune și în trupul lui de carne și oase, l-aș așeza pe un tron de unde să predice oamenilor înaltul adevăr, prin care toți ar atinge mai repede adevăratul și desăvârșitul țel al vieții și existenței lor!”

3. Eu am spus: „Foarte bine, prietene Cyrenius! Nu este atât de important ceea ce a spus el în cel de-al treilea stadiu, deși totul este adevărat; mai importantă este urmarea a ceea ce voi ați luat aici la cunoștință, și anume: să nu pedepsiți nici un om pentru că poartă în el un suflet bolnav. Căci acum ați văzut și ați auzit cu toții că într-un suflet bolnav sălășluiește un sâmbure nevătămat de viață. Iar dacă sufletul se însănătoșește prin îngrijirea și dragostea voastră frățească, pentru acest bine nici o lume nu vă poate răsplăti îndeajuns în veci! Nici nu vă închipuiți ce de foloase poate aduce apoi un astfel de om desăvârșit! Cine oare are măsură pentru aceasta?! Voi, oamenilor, nu știți, dar Eu știu câtă răsplată merită o asemenea faptă!

4. De aceea Eu vă zic vouă: fiți milostivi tot timpul, chiar și față de cei care au păcătuit greu împotriva voastră și împotriva lui Dumnezeu! Căci numai un suflet bolnav păcătuiește, niciodată unul sănătos. Un suflet sănătos nici nu poate păcătui, căci păcatul este întotdeauna o urmare a bolii sufletului.

5. Care dintre voi, oamenii, poate însă să judece și să pedepsească un suflet pentru că a încălcat legile Mele, când voi toți stați sub aceleași legi?! Una dintre legile Mele este însă chiar aceea de a nu judeca pe nimeni! Dacă însă voi vă judecați aproapele pentru că a păcătuit împotriva legilor Mele, și voi păcătuiți în aceeași măsură! Cum puteți însă, voi înșivă păcătoși fiind, să judecați și să osândiți un alt păcătos?! Nu știți voi că, în timp ce voi vă osândiți la pedeapsă grea fratele cu sufletul bolnav, v-ați osândit prin aceasta și pe voi înșivă la o pedeapsă mult mai grea, pe care o veți ispăși aici ori pe lumea cealaltă?!

6. Păcătoșii să nu urce niciodată pe un scaun judecătoresc. Căci, dacă ei judecă, păcătuiesc, iar pierzania lor e de două ori mai mare ca a aceluia pe care l-au judecat și l-au osândit. Poate vreodată un orb să-l îndrume pe un alt orb ori să-i arate calea cea bună?! Ori poate un surd să-i povestească unui alt surd ceva despre armoniile muzicale, cum au fost ele cel mai curat cântate de David? Ori poate un paralitic să-i zică altuia: «Vino aici, amărâtule, voi merge eu cu tine până la următorul popas!»? Nu se vor împiedica în curând amândoi și nu vor cădea într-o prăpastie?!

7. De aceea, țineți mai ales minte, dintre toate învățăturile Mele, să nu judecați pe nimeni și dați-le aceasta ca învățătură de căpătâi și acelora care, cândva, vă vor fi ucenici! Căci, prin urmarea acestei învățături de la Mine, veți face din oameni îngeri - la încălcarea ei însă, veți face din oameni diavoli și judecători împotriva voastră.

8. Nimeni nu este întru totul desăvârșit pe această lume. Dar cel mai înțelept și cu inima mai curată să-i fie călăuză și vindecător fratelui sau surorii lui bolnave, iar acela care este el însuși puternic, acela să-l poarte pe cel slab, altfel va cădea cu tot cu cel slab și nu se vor mai urni amândoi din loc!

9. Vouă, acelora care vă dați atât de bine seama de dreptate și de adevăr, v-am dat prin Zorel un exemplu foarte grăitor din care să puteți recunoaște clar cât de greșit este să judecați în felul vostru un răufăcător! Felul vostru de a judeca va rămâne mereu în această lume și monstrului tiraniei nu i se va putea niciodată zdrobi de tot capul său dur, ca de diamant, și de aceea pământul este o lume de încercare pentru viitorii Mei copii. Dar acest monstru să nu rămână între voi, căci între voi presară cerul fructe bune, pline de sămânță.

10. Iar când voi vă înfruptați din aceste roade ale zelului Meu, nu uitați să sădiți sămânța lor bogată în inimile fraților voștri și ale surorilor voastre, pe care ei să o preia și să poarte la rândul lor roade noi! Cum din sămânța sădită în inimă ia naștere un nou rod minunat, aceasta v-a arătat Zorel până în cel mai mic detaliu. Dacă veți face astfel, veți rodi ca din voi înșivă și chiar prin aceasta veți avea viață veșnică! Aceasta v-a fost arătată vouă foarte amănunțit prin această vindecare prin punerea mâinilor.

11. Acum însă a venit timpul ca tu, Zinca, să-ți așezi invers mâinile pe trupul lui Zorel, pentru ca el să se trezească. Atunci când se va trezi, tu, Marcu, dă-i puțin vin îndoit cu apă, ca să-și vină în putere! Când se va trezi și va începe iarăși să vorbească la fel ca înainte, să nu vă supărați și nici să nu-i amintiți de ceea ce a vorbit în extazul lui. Căci aceasta ar fi spre paguba lui. Să nu râdeți de el dacă va spune prostii! Îndrumați-l ușurel spre Mine, dar fără grabă, căci altfel puteți strica mult. Și acum du-te, Zinca, și fă-ți treaba! Căci Marcu a pregătit deja vinul și așteaptă.”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 59 - Credința materialistă a lui Zorel
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 25.12.2009, 06:51 View PostDownload Post

Capitolul 59
Credința materialistă a lui Zorel


1. Zinca și-a pus mâinile invers pe Zorel, iar acesta a deschis foarte curând ochii și s-a trezit. După ce Zorel s-a trezit de-a binelea, Eu i-am făcut semn bătrânei gazde, Marcu, să-i dea vinul îndoit cu apă, căci îl chinuia setea. Marcu i-a dat imediat un pahar plin, pe care Zorel l-a golit dintr-o sorbitură și i-a mai cerut unul, căci îi mai era încă sete. Marcu M-a întrebat ce să facă. Eu i-am spus să-i mai dea un pahar, dar de data aceasta să toarne de două ori mai multă apă decât vin. Și Marcu Mi-a urmat întocmai sfatul, iar lui Zorel i-a căzut tare bine. După ce s-a întărit astfel, a privit în jurul său și a cercetat împrejurimile, căci încă mai era destulă lumină, deși soarele era aproape la apus.

2. Intr-un sfârșit, el (Zorel) a spus, cu ochii ațintiți asupra Mea: „Zinca, omul acela de acolo îmi pare tare cunoscut! Cred că l-am mai văzut undeva! Cine este și care este numele lui? Cu cât îl privesc mai mult, cu atât îmi este și mai clar că l-am mai văzut undeva! Zinca, eu simt că încep să am încredere în tine - dezvăluie-mi, te rog, cine este acest om!”

3. Zinca a spus: „Omul acela este fiul unui tâmplar din Nazaret, cel de peste Capernaum, dar nu din locul cu același nume, căci acela se află în spatele munților și este locuit în cea mai mare parte de greci murdari. El este un mântuitor, și încă unul foarte priceput în arta Lui. Căci aceluia căruia El îi ajută, acela este ajutat. Numele Lui exprimă caracterul Lui, căci El se numește «Iisus», ceea ce înseamnă mântuitor de suflete și de trupuri bolnave. El are o mare putere în voința Lui, precum și în mâinile Lui, și este bun ca un înger și înțelept. Cam atât pot să-ți spun despre acest om. Dacă mai ai ceva de întrebat, fă-o!”

4. Zorel i-a spus, cu jumătate de gură, lui Zinca: „Îți mulțumesc pentru ce mi-ai zis, dar încă nu mă pot dumiri de ce oare acest om îmi pare atât de cunoscut, îmi pare ca și când aș fi făcut cândva o lungă călătorie împreună cu el! Eu am călătorit mult, pe mare și pe uscat, și am avut mulți tovarăși de drum, dar nu-mi pot aminti să fi văzut sau să fi vorbit vreodată cu un asemenea om. Și totuși, cum ți-am zis, impresia este foarte puternică - parcă aș fi fost împreună cu el într-o călătorie! Lămurește-mă, te rog, cum este cu putință așa ceva!”

5. Zinca i-a spus: „Este cel mai ușor lucru din lume! Probabil că ai avut cândva un vis foarte viu, de care acum îți mai amintești doar foarte vag. Acesta trebuie să fie motivul pentru simțămintele tale de acum!”

6. Zorel: „Poate că ai dreptate! De multe ori visez ceva, de care îmi amintesc de-abia peste multe zile, când un lucru sau o ființă din lumea de zi cu zi îmi amintește de ceva din acel vis. Altfel uit totul și nu-mi mai amintesc de nici un vis, oricât de viu ar fi fost! Cred că ai dreptate, căci nu cred să-l fi întâlnit vreodată pe acest nazaritean.

7. Acum însă încă ceva, prietene! Vezi, am venit aici ca să cer de pomană de la înaltul demnitar. Tu ce crezi, pot spera la ceva? Dacă nu, poate poți pune o vorbă bună pentru mine, ca să mă lase să plec acasă. Căci ce să mai caut aici? Nu dau un ban pe toate teoriile teozofice și filozofice. Teozofia și filozofia mea sunt strâns legate: cred în ceea ce văd, deci în natura care de-o veșnicie se reînnoiește, mereu și mereu. În plus, mai cred că băutura și mâncarea sunt cele mai mari necesități ale vieții. Dar în altceva decât acestea eu nu cred.

8. Sunt multe ciudățenii pe lumea asta, cum sunt tot felul de magii și alte arte și științe. Dar între ele și mine este aceeași legătură ca și între mine și foc: cât timp nu mă frige, n-am de ce să suflu! Nu simt în mine nevoia de a ști ori de a cunoaște mai mult decât știu și cunosc acum. Și de aceea ar fi foarte greșit din partea mea să vreau să mai rămân ca să aflu cine știe ce fel de învățături înțelepte, pe care însă tot nu le voi pricepe, numai ca să mă împăunez vreodată cu ele în fața vreunor proști.

9. Tu vezi în mine un om al naturii, care este potrivnic tuturor legilor omenești, legi care se vor înțelepte, pentru că de multe ori aceste legi îmi îngrădesc libertatea înnăscută într-un fel foarte dur, iar aceasta numai pentru ca unii, puțini la număr, să poată deveni foarte bogați, puternici și cu funcții înalte, iar alte câteva milioane să lâncezească în cea mai cruntă mizerie. Dacă aș putea înțelege mai mult decât înțeleg acum, mi-aș putea poate da seama de cauza unei asemenea nedreptăți, ceea ce sigur că nu m-ar face mai fericit. Căci acum, în prostia mea, sunt scutit de multe griji, pentru că nu văd rădăcina atâtor rele și nedreptăți omenești.

10. Acolo unde cumpliții oameni care se cred înțelepți nu reușesc să inventeze destule legi prin care să asuprească omenirea, ei pun capete foarte inventive care, cu fețe pline de extaz, declară tot felul de legi din partea zeilor, cu siguranță mincinoase, numai pentru a asupri și mai și omenirea, sub tot felul de amenințări despre veșnicele groaznice pedepse, ca și tot felul de răsplăți, dar numai după moarte, căci bineînțeles e ușor să răsplătești un mort, care oricum nu mai are nevoie de nimic.

11. Totuși, în ceea ce privește pedeapsa, acești oamenii așa-zis înțelepți nu vor să aștepte până după moarte, ci vor mai bine să pedepsească aici și acum pe păcătosul care a încălcat legile zeilor falși și neputincioși, ca nu cumva să scape în lumea cealaltă cu o pedeapsă prea ușoară. Numai răsplata trebuie așteptată de cei evlavioși până după moarte. În această viață nu primești nici un avans din răsplata promisă, decât dacă te-ai lăsat omorât, în adevăratul sens al cuvântului, pentru unul din mai-marii societății. La temelia tuturor societăților omenești stă interesul, astfel că fiecare gânditor cu mintea trează își dă seama de la prima vedere pe ce se bazează temelia: pe elementul de jurisdicție divină și pe cel social!

12. Prietene, când unul singur vrea să fie liber stăpân al tuturor minunățiilor pământului, atunci este de la sine înțeles că alți oameni, mai slabi de voință și putere, suferă și plâng împreună cu pământul pe care stau! Pentru asupritorii omenirii, pentru tiranii fără inimă ar fi binevenită o pedeapsă pe măsură. Dar cine să o făptuiască?! Pe scurt, totul nu e nimic altceva decât un adevărat joc de păpuși!

13. Cine își poate asupri aproapele, acela face drept și bine. Căci un om prost nu face mai mulți bani decât un câine prost! Cel mai puternic și mai îndrăzneț îl lovește și îi ia toate bunurile, iar apoi caută să le apere pe viață și pe moarte de atacurile străine! Dacă reușește aceasta, va deveni în curând un stăpân mare și bogat. Dacă nu-i reușește, atunci a meritat nereușita, pentru că a întreprins ceva ce un om înțelept de mult ar fi trebuit să știe că nu are sorți de izbândă. Pe scurt, proștii nu sunt buni decât pentru pierzanie: căci, când nu mai sunt, atunci încetează pe vecie toate legile, toată prigoana și toate pedepsele neomenești! Mai bine să nu fi, dacă trebuie să fii sărac; o oră de cruntă sărăcie și amărăciune cântărește mai greu decât zece mii de ani de fericire!

14. Zinca, prieten drag, vezi, aceasta este credința mea inofensivă. Ei nu i se poate împotrivi decât cu greu ceva pe lumea asta. Este adevărul care nu vrea să fie nicăieri auzit. Toți își scaldă existența în fantezii mincinoase și se amăgesc c-ar fi cu adevărat fericiți! N-au decât! Să scormonească fiecare în grămada cu minciuni și să-și caute alinarea în fantastica fantezie, dacă sărăcia începe să-l apese și să-l strângă de gât!

15. Amețiți-vă, voi, cei amărâți, cu otrava macului și dormiți, în loc să trăiți sub apăsarea dulce a nebuniei. Este de fapt treaba fiecăruia, dacă îl face fericit. Numai mie îmi merge rău, căci sunt tare nefericit sub aripa vulturului adevărului! Căci văd și socotesc mereu fatala căzătură de la aceste înălțimi amețitoare, căzătură care mă așteaptă pe mine și pe cei la fel mie! Cine mă va salva atunci când slabele legături cu care m-am prins, în nebunia mea, de aripa vulturului se vor rupe?!

16. Oameni buni, lăsați-mă în pace să-mi înfulec prada, de voi nu mă voi atinge! Dați-mi din prinosul vostru doar atât cât să-mi fac la loc ce mi-a stricat cumplita soartă și vă voi fi recunoscător! Dacă însă, așa cum se obișnuiește, nu-mi veți da nimic, lăsați-mă măcar să plec netulburat acasă, îmi voi aduna apoi, bineînțeles că pe căi ilegale, atâta lemn cât să-mi pot ridica o colibă nevoiașă, măcar atât de bună ca cea făcută de un castor! Una dintre cereri sper să mi-o împliniți, doar nu mă veți sărăci mai tare decât sunt! Dacă însă aveți așa ceva de gând, mai bine omorați-mă pe loc! Căci mai sărac decât sunt acum, nu vreau nicidecum să fiu! Iar dacă nu mă veți omorî, voi ști eu ce am de făcut! Voi ști eu să-mi fac seama!”

17. În sfârșit, Zinca a spus iarăși: „Departe de tine așa ceva! Și nici nu vei fi împins spre o asemenea faptă! Căci, în timp ce tu dormeai, Cyrenius s-a îngrijit de soarta ta. Va trebui însă mai întâi să recunoști că ceea tu ai luat drept adevăr până acum este cel mai mare neadevăr! Nu-ți mai face griji și însușește-ți o învățătură mai bună, ca să fii și tu cu adevărat fericit!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 6 of 27  [ 265 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 5, 6, 7 ... 25, 26, 27  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !