Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 4 - Jakob Lorber

[Acustic]

Capitolul 100
Învăţătura lui Moise şi învăţătura Domnului

1. (Domnul): „Oh, nu ajunge nici pe departe doar să ştiţi şi să credeţi ceea ce este bine, drept şi adevărat după ordinea lui Dumnezeu, ci trebuie să şi făptuiţi după aceasta, cu toată iubirea şi bucuria inimii voastre, căci de-abia atunci vor veni cu adevărat la voi, oamenii, împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi de-abia atunci veţi deveni adevăraţi copii ai lui Dumnezeu!

2. La ce îi folosesc cuiva toate cunoştinţele dacă nu şi făptuieşte după ele, ci rămâne la vechile lui obiceiuri lumeşti?! Nu seamănă el cu un om necugetat care a primit în dar un palat, spre a-l locui împreună cu ai săi, iar acest om, cu toate că se bucură de minunăţia acestui palat, rămâne totuşi cu ai săi în vechea lui cocioabă umedă, nesănătoasă şi murdară, numai pentru că s-a obişnuit cu ea încă din tinereţe, dar se plânge mai departe de lipsurile ei?!

3. Da, dacă un asemenea om nu este nebun, atunci nu există nebuni pe lumea aceasta! Dar un nebun cu mult mai mare este acela care a primit învăţătura Mea şi a recunoscut-o drept adevărată în veci şi totuşi în toate faptele sale rămâne mai departe vechiul bou din jug!

4. Eu vă spun la toţi: jugul pe care vi l-am pus Eu este chiar moale şi povara pe care v-am dat-o Eu s-o duceţi este foarte uşoară. Cine vrea s-o ducă va avea o muncă uşoară. Cine însă nu o va duce nu se va putea învinui decât pe sine însuşi când îi va merge jalnic, rău şi amarnic. Purtaţi-vă reciproc o iubire adevărată şi vă veţi odihni pe perne moi! Dacă însă vreţi mai degrabă pietre drept căpătâi, atunci să aveţi parte de ele; dar atunci să nu se plângă nimeni, în dimineaţa vieţii, că şi-a zdrelit capul pe pietre şi că îl doare!

5. Dacă ai un servitor credincios şi unul necredincios, nu ai fi un mare măgar dacă l-ai îndepărta din casa ta pe cel credincios pentru că nu îl preţuieşti atât de mult ca pe acel nătărău care te-a înşelat de fiecare dată când a putut?! De aceea trebuie să dispară dintre voi vechiul fel de slujire; căci el nu se potriveşte învăţăturii curate din cer, iar această învăţătură nu este doar un petic nou la o haină veche, ci este o haină nouă, căreia cea veche trebuie să îi dea locul!

6. Eu însă vă spun că haina veche nu este Moise sau profeţii - căci aceştia sunt aur curat din cer - ci regulile voastre omeneşti! Acestea, precum şi regulile din Templu nu mai sunt bune de nimic; căci, chiar dacă cineva ar pune un petic pe o ruptură veche, tot nu l-ar putea coase, pentru că ţesătura şubrezită s-ar destrăma la fiecare împunsătură de ac.

7. Moise a dat, pentru timpurile sale, o ordine pentru toată gospodăria şi pentru toate nevoile poporului israelit; aceasta însă a fost denaturată de tot şi nu mai poate fi de folos învăţăturii Mele. Căci, atunci când ari, nu poţi să strângi recolta; dar când grâul semănat s-a copt, se tocmesc secerători, iar plugul nu-şi mai are rostul printre secerători. Moise a arat, profeţii au semănat, iar acum a sosit vremea secerişului şi a recoltei, în care nu mai este nevoie de Moise cu plugul în mână. Acum va trebui să strângem şi să punem în hambare tot ce s-a copt; dar după recoltă vi se va da din nou plugul lui Moise în mână ca să desţeleniţi pământul şi sa-l pregătiţi pentru noua însămânţare cu grâu curat din cer, şi vor fi tocmiţi paznici ca să aibă grijă să nu vină duşmanul şi să semene buruiană între boabele de grâu curat!”

[Acustic]

Capitolul 101
Buruiana din lanul de grâu

1. (Domnul): „Pământul va fi arat proaspăt, noua sămânţă curată va fi pusă în noua brazdă şi paznici vor păzi ogorul, şi totuşi Eu văd o mulţime de buruieni între spicele de grâu nou! Cum de au ajuns ele în lanul de grâu?

2. Vedeţi voi, acesta este păcatul paznicilor! Ei au adormit când noaptea a venit, căci şi-au zis: «Cine va îndrăzni oare, acum, când am împresurat lanul?!»

3. Dar, în timp ce dormeau, duşmanul s-a strecurat şi şi-a împrăştiat sămânţa lui rea peste brazde.

4. Iar când, a doua zi, paznicii văd că între spicele de grâu cresc o mulţime de buruieni, se duc grăbiţi la stăpân şi îi spun: «Stăpâne, grâul curat pe care ni l-ai dat l-am semănat şi l-am păzit; dar la ce foloseşte acum aceasta?! Cu toate că l-am păzit, a venit duşmanul şi s-a strecurat neobservat şi a împrăştiat o grămadă de buruieni în lan! Tot lanul e acum năpădit de buruieni! Să-l secerăm sau să-l lăsăm să crească mai departe?»

5. Ce ar trebui oare să le răspundă stăpânul? Eu vă spun că el va zice: «Fiindcă n-aţi rămas treji în timpul nopţii, ceea ce este o încercare a vieţii pentru fiecare om, stăpânului întunericului i-a venit foarte uşor să-şi împrăştie sămânţa rea în lanul meu cu grâu! Lăsaţi acum să crească amândouă până la vremea noii recolte; atunci vom spune secerătorilor: „Seceraţi mai întâi grâul şi aduceţi-l în hambarele mele, iar apoi strângeţi şi buruienile, faceţi din ele un snop şi daţi-i foc, ca nu cumva sămânţa lor să ajungă iarăşi în pământ şi să-l pângărească!”

6. Vă întrebaţi acum în inimile voastre: «Cum să înţelegem aceasta?»

7. Iar Eu vă spun că este foarte uşor de înţeles. Ogorul este inima oamenilor de pe acest pământ; grâul curat este învăţătura Mea; plugarul şi semănătorul sunt Eu însumi şi voi cu Mine. Paznicii tocmiţi sunteţi tot voi şi aceia care au fost chemaţi în numele Meu. Stăpânul sunt Eu, iar hambarele Mele sunt cerul. Satana este duşmanul, iar buruienile lui sunt lumea rea cu toate plăcerile ei aducătoare de moarte. Noii secerători sunt acei mesageri pe care Eu îi voi trimite din cer la vremea potrivită ca să adune grâul şi să ardă buruiana, ca să nu mai pângărească ogorul şi grâul. Acum aţi înţeles adevărata pildă?

8. «Da», ziceţi voi, «acum bineînţeles că pricepem! Dar Tu, Doamne, ai putea uşor, cu puterea şi înţelepciunea Ta, ca, atunci când în noaptea încercării vieţii ne fură un pic somnul, să împiedici duşmanul să vină şi să-şi împrăştie sămânţa rea printre spicele de grâu curat!»

9. Iar Eu vă spun: Atotputernicia Mea nu poate şi nu are voie să se amestece aici, dacă vreau ca în copiii Mei să înflorească o viaţă liberă. Aici Eu însumi nu pot să fac pentru nimeni nimic, ci doar voi vă puteţi ajuta între voi. Eu vă dau ogorul, plugul, grâul şi tocmesc secerătorii; dar de muncit trebuie să munciţi voi înşivă! Iar dacă lucraţi bine şi cândva vă vor lăsa puterile, să ştiţi deja de acum că Eu vă voi întări întotdeauna, dacă Mă veţi ruga în adâncul inimilor voastre, şi veţi putea lucra mai departe cu puteri noi; dar Eu nu pot şi nu am voie în veci să lucrez în locul vostru! Căci, dacă aş face aceasta, n-aţi trage nici un folos din libertatea vieţii voastre; căci aţi deveni adevărate marionete, şi niciodată oameni spontani şi liberi în gândire şi în acţiune.

10. Din toate acestea trebuie să vă fie clar că a sluji unul celuilalt, aşa cum v-am spus în învăţătura Mea, este cea mai importantă cerinţă a vieţii! Înţelegeţi bine aceasta!”

11. Cyrenius a spus: „Doamne, nu este nimeni ca Tine! Vorbele Tale sunt clare, sunt adevăr şi viaţă! De-abia acum încep să trăiesc şi îmi pare că de-abia acum am fost trezit dintr-un somn adânc. Aşa cum ai vorbit Tu, o Doamne, nu poate vorbi decât un zeu căci nici un om nu poate şti ce este în el, ce îi dă viaţă şi cum să-şi facă viaţa să rodească! Doamne, ne-ai dat atâtea încât să ne ajungă în veci; dar cei care vor veni după noi, cu toată hărnicia lor, vor avea de luptat din greu cu buruienile care vor creşte pe ogorul Tău împreună cu grâul cel mai curat! Cât stă în puterea mea, voi împiedica pe cât voi putea ca iadul să-şi împrăştie buruienile pe ogorul pe care ni l-ai arătat acum!

12. Dar acum aş dori totuşi să aud din gura Ta cum îşi bagă coada Satana şi supuşii lui printre oameni! Cum îşi împrăştie buruienile pe ogorul cerului?”

[Acustic]

Capitolul 102
Gândul şi împlinirea lui

1. Eu am spus: „Nimic mai uşor ca aceasta! V-am arătat deja drumul care trebuie străbătut dacă vreţi ca viaţa voastră să atingă deplina libertate. Dacă însă există o lege care pare a fi impusă din exterior omului, există şi în om ispita, chiar dacă numai pentru un moment, de a o încălca, iar această ispită este mai puternică decât dorinţa de a respecta cu stricteţe legea. Eu am creat în lumea materială spirite, precum v-am mai arătat, pentru ca voi să pricepeţi legea. Căci voi înşivă respectaţi în ziua de azi, atunci când vreţi să creaţi ceva, aceeaşi ordine.

2. În primul rând vă faceţi tot felul de gânduri; din aceste gânduri construiţi mai apoi idei şi forme. Odată ce aţi dat naştere la forme, acestea vor primi un înveliş din dorinţa voastră ca ele să persiste. Odată ce forma a primit un înveliş, ea rămâne indestructibilă şi, de fiecare dată când doriţi, o puteţi evoca. Cu cât veţi privi o asemenea idee formată în voi ca pe un lucru cu formă, cu atât mai multă simpatie veţi simţi pentru ea; în voi se va trezi apoi o iubire pentru această formă spirituală. Iubirea voastră pentru ea va creşte şi vi se va aprinde un foc în inimă pentru ea. Această idee, mereu mai clar formată, se va perfecţiona tot mai mult în ea însăşi datorită căldurii vieţii şi a luminii flăcării iubirii şi va deveni tot mai desăvârşită şi mai frumoasă. Din desăvârşirea ei tot mai mare veţi descoperi tot felul de folosinţe şi vă veţi hotărî să puneţi în practică această idee care acum este tot mai completă şi dezvoltată.

3. La început veţi face tot felul de desene pe pergament până când veţi putea reda întocmai imaginea spirituală din voi. Când nu veţi mai avea nimic de adăugat la desenul vostru, veţi trece să vă consultaţi cu persoane pricepute în acest domeniu despre cum i s-ar putea da formă în realitatea lumii exterioare acestei idei a voastre, care are deja contururi foarte precise. Specialiştii în domeniu îşi vor face la rândul lor gânduri, vă vor înţelege în curând ideea şi vor spune: «Avem nevoie de aceste materiale, de atât timp şi va costa atât!» Voi veţi face atunci o înţelegere, munca va începe, iar după un timp ideea voastră va sta la vedere, spre a o putea admira şi folosi, atât voi, cât şi al ţii.

4. În acest fel vă faceţi voi uneltele, casele, oraşele, cetăţile, corăbiile şi mii de alte lucruri! Şi tot la fel Dumnezeu Tatăl a făcut cerul, lumile şi tot ce se află în ele. Bineînţeles că la facerea unei lumi este nevoie de mai mult timp decât v-ar trebui vouă pentru construirea unei case ori altceva; căci voi aveţi materia gata făcută. Dumnezeu însă trebuie mai întâi să creeze materia, luând-o din tăria voinţei Sale de nestrămutat.

5. El ar putea chiar şi într-o clipită să creeze orice materie. Da, ar putea da într-o clipă viaţă unei mulţimi de lumi, dar o lume astfel creată ar fi greu de menţinut, pentru că a fost prea puţin hrănită de El până la deplina ei maturitate. Dacă însă în Dumnezeu însuşi s-a maturizat o mare idee despre lume şi această idee a fost îndeajuns hrănită de iubirea şi înţelepciunea Sa, atunci ea va câştiga tot mai mult în intensitate şi prin aceasta va dăinui tot mai mult.

6. Şi la voi este tot aşa, pornind însă de la materia deja existentă! O casă pe care la nevoie aţi construi-o într-o zi, cu siguranţă că nu va ţine un secol şi cu atât mai puţin un mileniu! Dar dacă, înainte de a începe, veţi lăsa mai mult timp pentru ca ideea din voi să se maturizeze şi să prindă o cât mai trainică formă, vă veţi da atunci seama tot mai clar de ce aveţi nevoie ca o asemenea formă să fie cât mai stabilă şi mai desăvârşită şi veţi construi ceva asemănător Piramidelor, care dăinuie de aproape două mii de ani împotriva tuturor furtunilor şi vor mai dăinui încă de patru ori mai mult ca până acum, fără a se schimba la exterior.

7. Dacă vechii faraoni nu ar fi cugetat îndeajuns de mult când au construit asemenea opere pentru păstrarea ştiinţelor şi artelor lor secrete, pe care timpul să nu le poată distruge mii de ani, atunci acum n-aţi mai putea admira aceste monumente ale artei străvechi; dar, pentru că cel care le-a construit a purtat mult în el ideea care a luat o formă, pe care a hrănit-o şi a lăsat-o să se maturizeze, este de înţeles de ce ideea lui materializată umple şi acum călătorii de uimire.

8. Oamenii au învăţat să gândească destul de repede şi pot să dezvolte repede din gândurile lor o idee, care uneori este foarte complicată şi care de cele mai multe ori este pusă în practică. Dar, pentru că ideea s-a dezvoltat prea repede şi prea uşor, ea va fi şi repede şi uşor pusă în practică, iar opera va lua naştere uşor, dar, datorită imaturităţii ideii, va dispare în curând. Pe scurt, tot uşorul rămâne uşor, şi tot greul rămâne greu!”

[Acustic]

Capitolul 103
Dezvoltarea materiei

1. (Domnul): „Înainte de începuturi, când Dumnezeu Tatăl a făcut spiritele din gânduri ale Sale maturizate îndeajuns şi le-a înzestrat cu puterea Sa aşa încât să poată să înceapă singure să gândească şi să voiască, a trebuit să li se arate şi o ordine după care ele să gândească şi să voiască, iar apoi să şi făptuiască. Odată cu această ordine, a trebuit să fie pusă în fiinţă şi ispita de a călca ordinea, căci altfel ele nu ar fi fost în stare niciodată să-şi folosească voinţa proprie. Această ispită a adus o adevărată înviorare a vieţii, în urma căreia aceste spirite au început să aleagă, să dorească cu tărie şi să făptuiască.

2. Acum, cunoscând acestea, este uşor să înţelegeţi că printre primele spirite create au apărut şi buruieni, căci ispita a întors de la calea dreaptă multe spirite. Datorită înverşunării lor, acestea s-au rigidizat tot mai mult şi aceasta a constituit baza creării lumii materiale*.

3. La început au fost sorii centrali principali, iar din ei au luat naştere toţi sorii şi corpurile cereşti şi tot ce se află pe ele, în ele şi peste ele.

4. Tot ce este acum materie, odată a fost spirit, care s-a desprins de bunăvoie din ordinea dumnezeiască, a căzut în ispită, s-a întărit şi s-a împietrit în aceasta, ceea ce a dus la formarea materiei. Materia nu este deci altceva decât spirit condamnat şi împietrit în el însuşi. Spus şi mai simplu, materia este cel mai gros şi mai greu înveliş al spiritului.

5. Niciodată însă spiritul nu poate el însuşi să devină materie, cu tot învelişul său tare şi greu, ci trăieşte şi există mai departe în materie, de orice fel ar fi aceasta. Când materia este foarte tare, şi viaţa spiritului din ea este foarte îngrădită şi nu se poate dezvolta dacă nu i dă ajutor din afară.

6. În stânca tare, viaţa se poate dezvolta de-abia după ce ploaia, zăpada, rouă, grindina, fulgerul şi alte elemente vor înmuia piatra, care va deveni tot mai poroasă. Prin aceasta, puţina viaţă eterică va ieşi la suprafaţă, la aer, o parte îşi va forma un înveliş nou mai uşor şi mai moale, la început sub formă de mucegai, apoi de muşchi de stâncă. Dar viaţa liberă va fi după o vreme nemulţumită şi cu acest înveliş şi de aceea îşi va face în curând unul nou, în care să se poată mişca mai liber şi mai uşor.

7. Atât timp cât noul înveliş este uşor şi moale, spiritul închis în acest înveliş se simte bine şi nu va cere mai mult. Numai că învelişul, care la început a fost uşor, devine iarăşi tot mai tare şi mai greu, datorită activităţii interioare a spiritelor, care acum împing mereu la o parte materia apăsătoare şi devin astfel tot mai rigide. Din acest motiv viaţa spirituală tinde spre evoluţie, dând mai întâi naştere firului de iarbă, iar, în evoluţiile următoare, trunchiului de copac, şi caută, prin tot mai strânse cercuri şi crestături, să se apere de solidificarea mereu crescândă care ascensionează. Deoarece, până la urmă, tot nu se poate apăra de totala solidificare, spiritul îngustează pe cât posibil trunchiul şi caută evadarea în ramurile subţiri, în frunze şi, în final, în flori. Cu timpul însă şi acestea devin tot mai solidificate, iar spiritele, văzând că strădania lor a fost zadarnică, se încapsulează şi se păstrează în coconi înveşmântaţi cu materie mai bine aleasă de ei.

8. Astfel apar apoi tot felul de seminţe şi fructe. Dar cea mai egoistă parte din viaţa devenită liberă a unei plante nu câştigă mult; căci ceea ce se ascunde în învelişul tare al seminţei trebuie să urmeze de tot atâtea ori acelaşi drum de câte ori sămânţa cade în pământul umed şi îndestulător de viaţă. Cealaltă parte a vieţii, mai răbdătoare, care se mulţumeşte să rămână în materia grosieră ca scut şi purtător al vieţii vii şi nerăbdătoare, putrezeşte şi renaşte apoi într-o formă mai înaltă şi mai liberă. Aceasta se înveşmântează deja cu o formă animală. Ceea ce este devorat ca hrană de om şi de animale este folosit în mare parte pentru întreţinerea cărnii, partea mai nobilă întăreşte nervii şi animă mintea, iar partea cea mai nobilă va deveni substanţă sufletească.”
(* - Vezi „Cine este Dumnezeu, cine este Lucifer, ce este omul”, n.r.)

[Acustic]

Capitolul 104
Egoismul - cauză a materiei

1. (Domnul): „Dacă veţi cerceta mai îndeaproape acest proces, nu vă va fi greu să vă daţi seama, din adâncul adevărului, de unde vine buruiana pe ogorul curat al vieţii.

2. Tot ce este lume şi materie este opusul permanent şi necesar al adevăratei ordini spirituale a lui Dumnezeu, deoarece la origine reprezintă ispita pentru trezirea voinţei libere din ideea clar conturată şi emanată de Dumnezeu. De aceea ea este adevărata buruiană pe ogorul vieţii spirituale.

3. Dacă la început buruiana este necesară formării unei vieţi deplin libere a spiritului, până la urmă ea trebuie recunoscută ca atare de fiinţa omenească liberă şi trebuie stârpită pentru că este cu neputinţă ca omul mântuit să existe împreună cu ea. Ea este un mijloc pentru atingerea scopului, dar nu poate fi niciodată una cu scopul.

4. Năvodul este şi el un mijloc pentru prinderea peştilor; dar cine îl aruncă în apă pentru a-l trage afară de dragul lui, al năvodului, şi nu pentru a prinde peşti?! Iar apoi cine l-ar prăji la foc şi l-ar mânca?! De năvod este nevoie numai pentru prinderea peştilor; după ce peştii au fost scoşi afară din apă cu ajutorul lui şi pescuitul s-a încheiat, năvodul e pus deoparte şi se cântăreşte câştigul făcut cu ajutorul lui.

5. Tot aşa este nevoie de ispita încălcării ordinii divine, căci ea trezeşte puterea de cunoaştere şi libera voinţă. Ea umple sufletul cu dorinţe şi bucurie până când el, recunoscând-o, nu o va mai ridica în slăvi, ci o va combate mereu cu aceeaşi liberă voinţă care a fost trezită şi animată în el chiar prin această ispită, iar sufletul liber o va folosi apoi ca mijloc, şi nu ca scop în sine.

6. Burduful nu este vinul însuşi, ci doar un recipient de păstrare a vinului. Cine ar fi atât de prost încât să guste din burduf şi să îl strice numai pentru că miroase ispititor, cu toate că ştie că este de ajuns să desfacă burduful la locul potrivit ca să poată gusta din vinul curat din el?!

7. Buruiana sau ispita încălcării ordinii este de aceea subordonată scopului şi nu are voie niciodată să devină scopul. Cine face din ceva subordonat o cauză principală, acela seamănă cu un nebun care vrea să se sature cu oalele în care a fiert o mâncare bună, iar mâncarea o aruncă!

8. Ce este însă această buruiană, prin a cărei putrezire este îngrăşată viaţa? Ce nume poartă ispita pusă în forma însufleţită? Ea se numeşte egoism, trufie, aroganţă, iar la sfârşit tiranie. Prin egoism, forma de viaţă se orientează spre ea însăşi, cu lăcomia de a îngloba totul în ea însăşi şi apoi de a zăvorî totul în ea însăşi, ca nu cumva să beneficieze şi altcineva, şi aceasta din frica de a nu suferi de vreo lipsă! Prin această închidere în ea însăşi a tot ce preia din ordinea divină pentru hrănire şi menţinere, va apărea în fiinţă o tot mai mare densitate şi un sentiment de preaputere şi soliditate, şi prin aceasta o plăcere deosebită faţă de propria fiinţă - iar aceasta este trufia, în adevăratul sens al cuvântului, simţindu-se ea însăşi ca pe ceva plin de greutate, ridicându-se cu toată puterea deasupra celorlalţi; pentru aceasta ea se foloseşte de toate mijloacele care îi stau la dispoziţie, chiar dacă acestea sunt de cel mai rău soi.

9. Dacă trufia a atins ceea ce şi-a dorit, atunci se ridică deasupra tuturor semenilor şi se uită în jos cu dispreţ, mulţumită de ea însăşi; iar acest dispreţ seamănă cu greaţa pe care o simte un stomac preaplin faţă de bucatele din faţa lui şi este ceea ce se numeşte aroganţă. În ea este multă materie şi un câmp întreg de buruieni.

10. Aroganţa este, în sinea ei, plină de nemulţumire, pentru că mereu îşi dă seama că încă nu îi stă totul la picioare, aşa cum îşi doreşte. Ea îşi examinează toate mijloacele şi puterile şi constată că i-ar putea sta totul la picioare dacă s-ar da drept generoasă. Gândit şi făcut! Să le dea flămânzilor mai mult decât sătuilor este un joc uşor pentru aroganţă. În curând, micile puteri flămânde se adună în jurul ei şi se lasă comandate de ea, căci acum şi ele primesc o bucăţică din bogăţiile aroganţei. Ele ascultă acum de ea ca sclavii, îi măresc prin aceasta puterea, iar aroganţa va urmări acum să-şi facă şi mai mulţi servitori şi datornici, dacă se poate chiar lumea întreagă. Această poftă de nestăvilit este cu adevărat cea mai stricătoare sete de stăpânire şi tiranie, căci din ea iubirea a fost cu totul alungată.

11. În această sete de stăpânire se manifestă cea mai densă materie, asemenea unei planete împietrite de granit, cu toate relele de pe ea. Drept dovadă că setea de stăpânire este cea mai tare materie stau cetăţile şi fortăreţele în spatele cărora se ascund tiranii: late de câţiva ţoli şi apărate de nenumăraţi soldaţi, aceste ziduri trebuie să fie de nepătruns, pentru ca nimeni să nu fie în stare să străpungă cea mai densă materie şi să deranjeze astfel tiranul în liniştea lui plină de aroganţă. Vai de sărmanul care îndrăzneşte să mişte doar o piatră din aceste ziduri, căci va fi pe dată făcut una cu pământul!

12. Eu nu vorbesc aici de acei stăpâni şi regi care menţin pe pământ ordinea divină şi care sunt stâlpi ai umilinţei şi modestiei, ai iubirii şi răbdării. Căci aceşti regi desemnaţi de Dumnezeu trebuie să fie ceea ce sunt şi nu pot fi altfel atâta vreme cât sunt conduşi de voinţa Dumnezeului atotputernic. Eu v-am vorbit mai înainte numai de adevărata tiranie a fiecărui om în parte. Da, există stăpâni care sunt tirani cumpliţi! Aceştia s-au ridicat din popor, s-au răsculat împotriva stăpânilor puşi de Dumnezeu, ca odată Absalom împotriva propriului său tată, David. Aceşti stăpâni nu sunt desemnaţi de Dumnezeu, ci doar de ei înşişi; ei sunt de aceea răi şi ca o adevărată buruiană şi reprezintă forme dintre cele mai împietrite ale materiei.

13. Dar tu, Cyrenius al Meu, şi împăratul tău, nu sunteţi dintre aceştia, ci sunteţi ceea ce sunteţi din voinţa lui Dumnezeu, deşi sunteţi încă păgâni! Dar Mie îmi sunteţi ca păgâni mult mai dragi decât mulţi regi evrei care, în loc să fie călăuze ai copiilor Domnului, au fost adevăraţi ucigaşi ai trupului acestor copii, dar şi mai mult - ai spiritului lor. De aceea lor li se va lua pentru totdeauna tronul, sceptrul şi coroana şi ele vă vor fi date vouă, păgânilor înţelepţi. Am făcut aici această paranteză ca nu cumva tu, Cyrenius al Meu, să crezi că stai împreună cu nepotul tău, ca uzurpatori în faţa Mea pe tronul împărăţiei. Iar acum să cercetăm mai departe buruienile de pe ogorul cel bun!”

[Acustic]

Capitolul 105
Despre crearea sistemelor solare

1. (Domnul): „Vedeţi, aşa cum oamenii, prin egoism, trufie, aroganţă şi prin tirania care rezultă din ele, devin atât de plini de materie încât vor avea nevoie de mii şi mii de ani pentru a se elibera de ea, tot aşa spiritele primare care au căzut în ispită au devenit tot mai egoiste, mai trufaşe, mai arogante, iar la urmă adevăraţi tirani, iar urmarea a fost că s-au încătuşat în pură materie.

2. Ele s-au izolat în grupe mari, la distanţe de neînchipuit de mari pentru mintea voastră una de cealaltă. Fiecare grupă nu a mai vrut să audă, să vadă şi să ştie nimic despre celelalte, pentru a se putea dedica întru totul egoismului. Prin acest egoism mereu mai mare, în care aroganţa devine tot mai puternică, până la urmă, datorită tiraniei, nenumăratele forme de viaţă se vor concentra, după legea gravitaţiei care s-a dezvoltat treptat din egoism şi aroganţă, într-un bulgăre imens, şi astfel soarele central primordial al unei galaxii este gata.

3. În spaţiul infinit există nenumărate astfel de galaxii, peste tot acolo unde un soare central serveşte drept punct central comun nenumăratelor lumi, iar aceşti sori centrali sunt chiar aceste grupe de spirite concentrate în ele însele, din care au luat naştere cu timpul toţi ceilalţi sori, toate planetele, toate lumile şi toate cometele.

4. Cum s-a făcut însă aceasta? Vedeţi, în soarele central, pentru multe dintre spiritele mari, apăsarea a devenit prea puternică! Ele s-au aprins pline de mânie, s-au eliberat de apăsare şi au zburat la o depărtare infinit de mare de primul bulgăre. Un timp au plutit libere în spaţiul nesfârşit şi s-au comportat suficient de bine ca să poată trece de la sine în ordinea pur spirituală. Dar, pentru că nu s-au eliberat de egoism, au început din nou să se concentreze într-un bulgăre solid şi au apărut astfel sori centrali de rangul al doilea.

5. În aceşti sori centrali de al doilea rang, spiritele principale ajung să nu mai suporte apăsarea care creşte mereu, se aprind şi se eliberează de soare în bucăţi nenumărate. Ele se poartă din nou frumos pentru a trece la o viaţă pur spirituală. Dar cum, între timp, se plac din nou din ce în ce mai mult şi nu doresc să scape cu totul de egoism, greutatea lor materială va creşte şi se vor concentra din nou în bulgări imenşi şi astfel va rezulta un soare de rangul al treilea.

6. Dar, în curând, va apare aceeaşi situaţie ca şi la ceilalţi sori centrali. Spiritele principale, mai puţine la număr, vor fi cu timpul tot mai mult puse sub presiune de spiritele subordonate, se vor înfuria şi se vor rupe cu violenţă din bulgărele comun, cu intenţia de neclintit de a se transforma acum, în sfârşit, în spirite pure. Un timp neînchipuit de lung vor pluti în univers ca nişte mase de ceaţă eterică, departe una de cealaltă.

7. Această libertate le este plăcută, amintindu-şi cu neplăcere de presiunea uriaşă la care au fost supuse. Dar, după un timp, va începe să le fie foame şi vor începe să caute hrană prin univers - deci ceva ce să le sature din exterior. Ele găsesc hrană, şi trebuie să găsească, căci fiecare poftă este ca polul nord magnetic care atrage spre sine tot ce conţine fier.

8. Care este însă urmarea? Cu o putere căreia nu-i poate rezista, fiinţa începe să se densifice tot mai mult. Prin aceasta, în ea se trezeşte egoismul şi urmările lui, iar consecinţa inevitabilă este din nou concentrarea într-un bulgăre imens, fenomen pentru care bineînţeles că sunt necesari nenumăraţi ani pământeşti.

9. Dar ce înseamnă chiar şi o atât de lungă perioadă de timp pentru Dumnezeul cel veşnic?! Un profet al timpurilor de demult spunea: «Eu vă zic vouă: de o mie de ori o mie de ani sunt pentru Dumnezeu cât o zi!» Eu însă vă zic vouă: de o mie de ori o mie de ani sunt pentru Dumnezeu ca o clipă! Pentru cine se târăşte de atâta plictiseală prin viaţă, orele îi par zile, iar zilele - ani. Dar pentru cine este harnic şi muncitor, orele îi par clipe, iar săptămânile - zile. Dumnezeu însă este de o veşnicie plin de o hărnicie nemăsurată şi este mereu activ la nesfârşit, iar urmarea cea mai fericită este că, pentru El, un timp neînchipuit de lung este ca o clipă, şi de aceea crearea unui soare, în ochii Lui, durează doar foarte puţin.

10. Din ultima concentrare pe care v-am descris-o au apărut şi apar încă sori planetari ca acesta care luminează pământul. Acest fel de sori sunt mai blânzi şi mai fragili decât sorii centrali, dar mai au încă o imensă masă de materie, ca urmare a egoismului nenumăratelor spirite care îl alcătuiesc. Spiritele mai nobile de pe acest soare nu vor mai putea suporta după o vreme presiunea din partea spiritelor inferioare, care au devenit una cu materia. Urmarea este aceeaşi ca la ceilalţi sori de mai înainte: violenţa, erupţii peste erupţii, iar spiritele mai nobile se vor elibera până la urmă.

11. În ele se trezeşte acum dorinţa foarte serioasă de a respecta adevărata ordine a lui Dumnezeu şi de a se reîntoarce la viaţa pur spirituală. Multe dintre ele luptă împotriva ispitei şi devin astfel îngeri, fără a mai trebui să se mai întrupeze. Cele care însă vor să se întrupeze, fie pe acest soare, fie pe pământ, se pot decide libere. Această libertate o au şi cele care se întrupează pe sorii centrali, însă o fac mult mai rar decât pe soarele acestui sistem solar.

12. Dar câteva grupuri de spirite care s-au eliberat cu aceeaşi intenţie din bulgărele solar nu s-au putut elibera de tot de povara egoismului şi, după un timp, vor cădea iarăşi în ispită şi, pas cu pas, procesul se desfăşoară pe nesimţite mai departe.

13. În curând aceste spirite vor deveni vizibile material sub formă de comete nebuloase cu coadă. Ce ne spune această coadă? Ea ne arată foamea acestor spirite care au devenit deja materiale şi marea lor lăcomie de a se sătura cu materie. Această lăcomie atrage din eter toată materia de care le este poftă şi astfel această cometă alcătuită din spirite deja foarte materiale rătăceşte multe milenii în marele spaţiu eteric în căutare de hrană, ca un lup flămând şi fioros.

14. Tot înfulecând şi sugând, va deveni tot mai densă şi mai grea. Cu timpul, ea va fi atrasă din nou de către soarele din care a evadat, astfel că va începe să se rotească în jurul lui. Supunându-se acestei ordini, ea va deveni o planetă, ca acest pământ, ca luceafărul de dimineaţă sau de seară, ca Marte, ca Jupiter, ca Saturn sau ca multe altele care vouă vă sunt necunoscute.

15. Acum planeta s-a format şi este în continuare stăpânită de o foame uriaşă şi, pentru că este mai aproape acum de soare decât atunci când era cometă, va primi de la el destulă hrană. Această hrană este în acelaşi timp momeală pentru ca soarele să ţină fugarul cât mai aproape, iar la urmă, după un timp, să îl înghită din nou - aceasta fiind o dorinţă a spiritelor primordiale. Având însă în vedere mărimea planetelor, această dorinţă nu se poate împlini, căci, cu toate că spiritele surghiunite pe aceste planete sunt încă foarte materiale, ele cunosc natura solară şi nu au nevoie şi nici chef să se mai unească vreodată cu soarele. Ele acceptă cu plăcere spiritele care vin din soare ca pe o bună hrană întăritoare, dar de o unire deplină cu soarele nu vor să audă.

16. Uneori se mai petrece şi aşa: unele dintre spiritele evadate se apropie foarte mult de soare şi sunt atrase de el. Dar nemaipomenita activitate plină de zel a spiritelor mai libere din jurul globului solar, cărora li se datorează în principal strălucirea soarelui, face ca toate spiritele din bulgărele rigid să treacă aproape instantaneu la o activitate febrilă, să se depărteze unul de celălalt şi apoi fiecare în parte să îşi caute soarta de unul singur.

17. Urmarea trezirii la o activitate atât de febrilă a spiritelor închise atât de mult timp în bulgărele rigid al vreunei planete sau comete este dizolvarea instantanee şi deplină a bulgărelui şi eliberarea multor mii şi mii de spirite, dintre care majoritatea, învăţând această lecţie, se întorc la adevărata ordine a vieţii şi devin spirite angelice şi ocrotitori ai fraţilor lor de viaţă mai puţin liberi, ca aceia care lâncezesc în bulgări rigizi de materie, şi vor ajuta la eliberarea acestora.”

[Acustic]

Capitolul 106
Însemnătatea Pământului şi crearea lui

1. (Domnul): „O parte dintre aceste spirite eliberate vor însă să treacă, prin întrupare, pe una dintre planete. Cele mai multe se întrupează pe soare, doar foarte puţine se întrupează pe acest pământ, căci aici trebuie să renunţe la toate amintirile despre vieţile anterioare şi să facă un început existenţial cu totul nou, ceea ce nu este necesar pe alte planete sau sori.

2. Spiritelor întrupate pe alte planete le rămâne o amintire ca în vis a vieţii lor anterioare, iar urmarea acestei amintiri este că aceşti oameni sunt de la început cu mult mai înţelepţi şi mai lucizi decât cei de pe acest pământ. Dar, în schimb, nu sunt capabili de o evoluţie pe o treaptă superioară a vieţii. Ei se aseamănă într-un fel mai mult cu animalele de pe acest pământ, care sunt dotate de la natură cu un anumit instinct prin care sunt în stare de unele aptitudini de care omul, cu toată mintea lui, nu este în stare. Căutaţi însă să învăţaţi un animal mai multe aptitudini, în plus faţă de instinctele lui, şi nu veţi avea cine ştie ce succes!

3. Desigur că sunt animale care pot fi învăţate să facă, la nevoie, anumite munci simple şi primitive, spre exemplu boul poate fi învăţat să tragă, măgarul, calul şi cămila să care, câinele să ia urma, să vâneze şi să apere casa; dar, în afară de acestea, nu veţi reuşi să-i învăţaţi prea mult, iar să vorbească - niciodată. Motivul simplu este acela că o vagă amintire a vieţilor anterioare ţine prizonier sufletul animal, iar el trăieşte de aceea ca şi amorţit.

4. Numai la oamenii de pe acest pământ, şi niciunde altundeva, amintirea vieţilor anterioare este ştearsă de tot şi de aceea ei încep o ordine de viaţă cu totul nouă, care este în aşa fel concepută ca, prin ea, fiecare om să poate evolua până la deplina asemănare cu Dumnezeu.

5. De aceea pe acest pământ se pot întrupa fie suflete care provin de pe soare, care conţine toate elementele primordiale (suflete care au trecut deja acolo prin întrupare şi prin aceasta au în ele acea inteligenţă sufletească specifică ce este necesară desăvârşirii unei vieţi spirituale), fie suflete care provin chiar de pe acest pământ şi care au evoluat mai întâi prin toate cele trei regnuri ale naturii: de la rigida materie pietrificată a regnului mineral, prin toate straturile minerale, la lumea plantelor, iar la sfârşit prin toată lumea animală din apă, din aer şi de pe pământ.

6. Aici nu Mă refer la trupul material, ci la ceea ce este conţinut în acest înveliş, la elementul sufletesc-spiritual; căci învelişul este, la o analiză atentă, tot sufletesc-spiritual, dar în consistenţa lui este prea primitiv, prea inert şi prea greoi şi este încă o expresie a trufiei, a egoismului, a aroganţei şi a celei mai indolente şi putrede plăceri a tiraniei mânioase, aducătoare de moarte. Această materie trebuie mai întâi să se transforme, putrezind de nenumărate ori, şi prin aceasta devine un înveliş sufletesc cât de cât curat. Dar această materie nu va fi niciodată folosită pentru propria substanţă sufletească.

7. De aceea, pe acest pământ există mai multe soiuri diferite de minerale, plante şi animale decât pe oricare dintre celelalte planete sau sori. Toate corpurile cereşti împreună ar însuma mai multe soiuri de specii decât pământul singur, dar fiecare în parte nu are nici măcar a suta mia parte din speciile de pe pământ, în fiecare dintre cele trei regnuri. Şi chiar de aceea singur acest pământ a fost ales pentru a purta, în adevăratul înţeles, copiii Domnului.

8. Dar de ce aceasta? Pentru că acest pământ are o soartă cu totul deosebită. El aparţine numai ca planetă de acest soare; dar el nu este la fel ca toate celelalte planete din sistemul nostru solar (cu excepţia uneia, între Marte şi Jupiter, dar care, din anumite motive rele, a fost distrusă de locuitorii ei acum şase mii de ani), ci a luat naştere din soarele central primordial şi el este, cu un timp - pentru voi - neînchipuit de lung, mai vechi decât soarele în jurul căruia se roteşte. Dar, ca şi corp ceresc material a început să existe de-abia la mult timp după ce acest soare şi-a început rotaţia în jurul soarelui lui central şi şi-a atras materia planetară în principal din acest soare.”

[Acustic]

Capitolul 107
Crearea Lunii

1. (Domnul): „Acum mii şi mii de ani pământeşti, Pământul era, ca şi corp ceresc material, cu mult mai greu, iar apăsarea la care erau supuse spiritele era foarte mare. Spiritele rele s-au înfuriat şi s-au îndepărtat de el cu multă masă de materie primitivă şi s-au învârtit vreme de multe mii de ani în jurul Pământului pe o traiectorie neregulată.

2. Dar cum aproape toate fragmentele, în afară de câţiva bulgări, erau moi şi pe jumătate lichide, şi întreaga masă era într-o rotire permanentă, până la urmă toate fragmentele s-au unit într-un glob mare. Viteza de rotaţie în jurul propriei axe a fost însă prea mică, pentru diametrul mic al sferei, pentru a repartiza uniform lichidul pe întreaga suprafaţă. Datorită vitezei mari de rotaţie în jurul Pământului, lichidul se aduna, datorită inerţiei, pe partea opusă Pământului.

3. Prin aceasta însă, centrul de greutate al acestui bulgăre rotund a fost împins mereu spre partea unde s-a adunat lichidul. Din această cauză, cu timpul, viteza de rotaţie în jurul axei proprii a încetat şi bulgărele şi-a arătat mereu Pământului aceeaşi fată.

4. Şi aceasta a fost bine şi chiar şi cele mai îndărătnice spirite au putut să conştientizeze cât de bine este să trăieşti într-un mediu uscat şi plin de hrană cum este Pământul. De când este Pământul locuit de oameni, această parte a lunii are, în plus, şi sarcina de a permite sufletelor de pe pământ care au migrat pe ea şi sunt acum înveşmântate doar cu un înveliş material-eteric să privească de la mare distanţă şi pe durata a mii de ani planeta Pământ şi să regrete că nu mai sunt locuitorii ei. Eu am avut însă grijă ca aceste suflete fugare să nu mai poată să se întoarcă pe Pământ, oricât de mult ar vrea. Eoni de ani pământeni însă le vor îndupleca, cu timpul, şi pe cele mai îndărătnice spirite.

5. Acum aţi văzut cum a luat naştere întreaga creaţie materială, până la lunile planetelor, care, aproape peste tot unde există, au apărut în acelaşi fel, au aceeaşi natură şi servesc aceluiaşi scop.

6. Aşa cum, la origine, întreaga lume materială, până la sateliţi, a apărut din spirite decăzute în ele însele, în acelaşi fel au apărut, în timp, pe corpurile cereşti împietrite şi tari: munţii, primele plante uriaşe, apoi tot felul de alte plante, animale şi la sfârşit omul însuşi.

7. Spiritele mai bune se smulg cu violenţă de sub apăsarea tot mai puternică a materiei, dizolvând materia proprie prin puterea voinţei lor. Aceste spirite pot să treacă imediat în lumea spiritelor pure, dar vechea ispită poate să pună în continuare stăpânire pe ele. Trufia se trezeşte, planta îşi trage seva, animalul înfulecă, iar sufletul omului, abia intrat în vechea ordine spirituală a lui Dumnezeu, caută plin de lăcomie după hrană materială şi după plăcere indolentă. Pentru aceasta trebuie să se înveşmânteze imediat cu un trup material, care însă este mai delicat decât vechea materie păcătoasă. Cu toate acestea, în astfel de suflete trufia poate creşte astfel încât, dacă nu ar sta chiar Dumnezeu Tatăl de pază în inima lor şi dacă El nu ar fi pus în ea o scânteie din Spiritul Iubirii Sale, aceste suflete s-ar împietri din nou.”

[Acustic]

Capitolul 108
Despre răul moştenit al trufiei

1. (Domnul): „Aţi auzit desigur despre răul moştenit, cel puţin voi, evreilor, cu siguranţă! Ce este acesta? Priviţi şi ascultaţi!

2. El este vechiul egoism, ca tată al minciunii şi al tuturor relelor care izvorăsc din el; minciuna este vechea, păcătoasa materie, care nu este altceva decât exprimarea păcătoasă a egoismului, a trufiei, a aroganţei, a mândriei prosteşti şi a setei de putere.

3. Toate acestea s-au născut din ispita pe care Dumnezeu Tatăl a trebuit să o pună în spirit, pentru recunoaşterea propriei voinţe libere; dar, deşi ispita a fost necesară, în nici un caz nu a fost necesară schimbarea păcătoasă a lumii materiale. Această schimbare a fost doar una dintre posibilităţile de transformare din ordinea Sa divină, şi ea s-a datorat faptului că multe spirite n-au rezistat ispitei, deşi s-au străduit; în acelaşi timp, de şase ori mai multe spirite primare au urmărit să reziste ispitei şi au şi reuşit, iar, dintre acestea, unul ne stă aici la dispoziţie şi el poartă numele de Rafael.

4. Duşmanul care mereu seamănă neghină în lanul de grâu curat este trufia, iar urmarea, care acum vă este cunoscută, este buruiana, neghina - simbolul materiei degenerate, al minciunii, al lui Satana.

5. Cuvântul Meu este însă cel mai nobil şi mai curat bob de grâu, iar voinţa voastră liberă este ogorul pe care Eu, ca semănător al tuturor formelor de viaţă, semăn cea mai curată sămânţă a ordinii divine veşnice.

6. Nu vă lăsaţi cuprinşi de trufie, ci luptaţi cu putere împotriva ei, cu sabia înroşită în focul adevăratei iubiri, complet dezinteresate, pentru Dumnezeu şi pentru aproapele vostru, căci aşa veţi păzi ogorul de buruieni, iar mai apoi veţi intra voi înşivă în împărăţia Tatălui Ceresc, ca cel mai pur şi mai preţios fruct, iar acolo veţi vedea şi veţi conduce lumi noi şi pur spirituale în veci!

7. Dar fiţi cu mare băgare de seamă ca duşmanul, sau trufia din voi, să nu-şi facă loc nici măcar cât un atom, pentru că acest atom este deja o sămânţă a adevăratelor buruieni, care pot, cu timpul, să vă ia în stăpânire toată voinţa, iar spiritul vostru pur va fi năpădit tot mai mult de buruienile din materie şi veţi deveni voi înşivă minciună, căci toată materia este în sinea ei o mare minciună!

8. Cel mai mic atom de trufie din voi, ucenicii Mei, va deveni într-o mie de ani buruieni otrăvitoare de mărimea unui munte, iar cuvântul Meu va fi zidit cu cel mai «rău» (neatrăgător) noroi (umilinţa) pe toate drumurile şi cărările, ca să nu se împiedice de el nici o minciună plină de trufie şi de ură! Rămâneţi însă curaţi în ordinea Mea şi veţi vedea în curând cum lupii se adapă din acelaşi pârâu cu mieii.

9. V-am dat acum o învăţătură despre care până acum nici unui spirit nu i s-a spus vreodată ceva, ca să puteţi pricepe cine este Acela care este singurul care vă poate da o asemenea învăţătură şi de ce. Şi am făcut aceasta nu de dragul învăţăturii, ci de dragul faptelor adevărate conforme ei! De aceea să nu fiţi doar auditori mândri şi miraţi ai învăţăturilor pe care nimeni înaintea Mea nu le-a predicat oamenilor atât de deschis ca Mine acum. Nu este de ajuns că aţi recunoscut că Dumnezeu însuşi, Tatăl veşniciei, v-a dat aceste învăţături, ci trebuie să cercetaţi temeinic inimile voastre dacă în iubirea lor nu se ascunde vreun fir de buruiană. Dacă îl veţi găsi, smulgeţi-l cu toate rădăcinile lui, până la cele mai mici, şi deveniţi astfel pe deplin activi în ordinea divină, care acum nu vă mai este necunoscută, şi veţi culege astfel adevăratele roade ale vieţii în veci! 10. Ca să puteţi vedea şi voi cum este tot ce v-am explicat Eu până acum, vă voi deschide ochii spirituali pentru scurt timp (clarvedere) ca să puteţi înţelege prin propria voastră experienţă. Fiţi atenţi de aceea la tot ce veţi vedea!”

[Acustic]

Capitolul 109
Eliberarea, renaşterea şi revelaţia

1. Din motive uşor de înţeles, nu era nimeni pregătit pentru o asemenea învăţătură şi toţi cei prezenţi erau cuprinşi de mirare şi minunare, care, la fel ca învăţătura Mea, nu avea asemănare.

2. Mulţi se băteau în piept şi strigau tare: „Doamne, Doamne, Doamne, ucide-ne, căci suntem cei mai mari păcătoşi în faţa Ta, şi toate acestea numai din vina noastră, voită şi nevoită! Numai Tu eşti bun şi sfânt! Toate celelalte, care poartă un înveliş material, sunt rele şi în ele însele blestemate. O, Doamne, cât vom mai rătăci în propria noastră materie? Când vom fi eliberaţi de vechile blesteme?"

3. Eu am spus: „Chiar acum, căci Eu binecuvântez întreaga materie, pentru că Eu însumi am pătruns în vechiul vostru blestem şi i-am adus prin aceasta binecuvântarea! Întreaga veche ordine a vechilor ceruri, împreună cu cerurile, a încetat, şi se va face o nouă ordine şi un nou cer pe temelia materiei binecuvântate acum de Mine şi întreaga creaţie, ca şi acest pământ, va trebui să primească o nouă înfăţişare.

4. După vechea ordine, nimeni nu putea ajunge în ceruri dacă a căzut în materie. De acum încolo, nimeni nu va putea veni cu adevărat la Mine, în cel mai pur şi mai înalt cer, dacă nu a străbătut la fel ca Mine drumul materiei şi al cărnii.

5. Oricine va fi de acum încolo botezat în numele Meu, cu apa vie a iubirii Mele şi cu spiritul învăţăturii Mele, urmându-Mă în putere şi faptă, aceluia îi sunt iertate păcatele pentru totdeauna, iar trupul lui nu va mai fi un vechi mormânt al păcatului, ci un templu al Sfântului Duh.

6. Dar să aibă fiecare grijă să nu îl pângărească din nou cu vechea buruiană a trufiei! Păziţi-vă de ea şi atunci vă veţi sfinţi carnea şi sângele. Iar când spiritul curat din voi va deveni singurul stăpân, nu numai sufletul va fi trezit prin el la viaţă veşnică, desăvârşită, ci şi carnea şi sângele trupului, cu piele şi cu păr cu tot!

7. Vedeţi ce diferenţă este între trecut şi prezent! Aşa cum a fost rânduit acum, aşa va rămâne în veci.

8. Soarele, care era înainte plin de blesteme, va fi de acum plin de binecuvântare şi la fel tot ce există în spaţiul nemărginit! Căci, aşa cum v-am spus, Eu fac acum totul nou şi toate vechile condiţii trebuiesc transformate, deoarece şi Eu M-am transformat, îmbrăcând materia.

9. Dar adaug aceasta şi vă spun: cine nu crede şi nu va fi botezat cu apă şi cu Duh Sfânt pentru şi întru numele Meu şi pentru Cuvântul Meu, acela va rămâne în vechea ordine! Aceia nu vor veni în împărăţia Mea şi nu îmi vor vedea faţa pe lumea cealaltă, ci vor rămâne la hotarele împărăţiei Mele, unde domneşte întunericul şi noaptea şi unde se plânge mult şi se scrâşneşte din dinţi. Iar lumina cea mai curată a cerurilor nu va ajunge la ei mai mult decât ajunge pe pământ lumina unei stele îndepărtate şi nu vor şti despre cerul Meu viu şi adevărat mai mult decât ştiu oamenii de aici despre stelele îndepărtate şi despre ce se află pe ele. Iar oamenii se pot gândi mereu, sute de mii de ani, ce pot fi aceste puncte luminoase şi după această lungă perioadă de timp nu vor şti mai mult decât ştiu acum. Cu timpul, se vor ridica oameni care vor inventa instrumente oculare cu care să vadă lucruri îndepărtate de parcă ar fi foarte aproape; dar despre stelele fixe nu vor afla niciodată nimic, pentru că ele sunt mult prea îndepărtate de acest pământ.

10. Şi la fel pe lumea cealaltă: păgânii care nu cred şi nu au fost botezaţi, cu toate că pot fi aşezaţi în cele mai bune sfere, vor vedea doar de la mare depărtare cerul Meu şi îşi vor da cu părerea despre el, aşa cum pământenii privesc cerul înstelat şi îşi pun tot felul de întrebări. După o mie de ani vor şti ceva mai mult decât acum şi vor afla că aceste stele sunt sori, dar ce este un soare, cum luminează el, cât de mare este şi cât de departe se află, câte planete se rotesc în jurul lui şi cum sunt acestea alcătuite, ce fel de locuitori se află pe ele, ce obiceiuri, limbi şi tradiţii au, acestea nu vor putea afla cu mintea lor!

11. Şi dacă voi, care ştiţi acum multe, le-aţi spune lor acestea, ei nu vă vor crede; căci o minte lumească, aşa cum se întâlneşte acum la mulţi păgâni, nu crede nimic din ceea ce nu poate vedea şi atinge cu mâinile.

12. Da, Eu voi trezi pe viitor, din când în când, bărbaţi şi femei dintre adevăraţii credincioşi în numele Meu, cărora le vor fi dezvăluite de către Mine, în inima lor plină de iubire, toate misterele cerurilor şi ale lumilor; dar vor fi puţini aceia care vor crede în aceste adevăruri!

13. Cei însă cărora le-au fost dezvăluite aceste mistere vor avea o mare bucurie şi vor lăuda şi preaslăvi numele Aceluia care le-a dezvăluit lor asemenea lucruri, până la care mintea omului nu poate pătrunde niciodată.

14. Da, vor fi cândva oameni pe acest pământ în faţa ochilor cărora întreaga creaţie se va dezvălui ca o scriere tainică a lui Dumnezeu; dar nici unul dintre cei care nu cred în numele Meu şi nu au fost botezaţi în acelaşi fel, nu va primi o asemenea graţie!”