Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 14:48
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 4 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 13, 14, 15 ... 25, 26, 27  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 131 - Critica unui saducheu despre pedeapsa romană
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 29.12.2009, 11:47 View PostDownload Post

Capitolul 131
Critica unui saducheu despre pedeapsa romană


1. (Matael): „Noi eram vecini cu un saducheu snob și cu familia lui; acesta, ca om, era de treabă și bun, dar nu aveai ce discuta cu el despre Dumnezeu și nemurirea sufletului. El îi considera pe toți cei care credeau în așa ceva drept minți înguste, iar despre mine zicea că, având o asemenea fantezie bogată, am cele mai mari șanse de a deveni poet. Pe scurt, tatăl meu se întâlnea des pe atunci cu el; dar totul a fost zadarnic.

2. De data aceasta tatăl meu l-a întrebat dacă nu vrea să vină și el pe Golgota. El însă i-a răspuns: «Pentru nimic în lume! Nu pot să privesc nici măcar cum este ucis un animal, ca să nu mai vorbesc de oameni, chiar dacă ar fi niște ucigași și mai notorii decât aceștia șapte! Dacă ne dau târcoale bestii feroce, atunci bine, trebuiesc vânate, iar lumii i se face un bine scăpând-o de ele! La fel fac unii și cu oamenii ticăloși, care nu mai au ce căuta într-o comunitate omenească pașnică! Sunt omorâți pur și simplu, dar nu sunt torturați; căci cu siguranță că nu au nici o vină că au devenit asemenea bestiilor sângeroase!

3. Natura, temperamentul, educația și împrejurările de viață sunt întotdeauna cauza unor asemenea denaturări.

4. Dacă însă se zice că se face aceasta pentru a se institui un exemplu, nu pot decât să râd; căci noi, oameni pașnici și bine educați, nu avem nevoie de acest exemplu înfricoșător, iar cei cărora le-ar prinde bine, aceia nu sunt nebuni să vină aici și să asiste confortabil la execuția înfricoșătoare a celor șapte!

5. Aceste execuții însă vor avea drept urmare că ucigașii, care încă nu au fost prinși - vreo mie la număr - se vor purta de acum și mai crud cu victimele care le vor cădea în mână și îndeosebi cu romanii care au avut nenorocul să le cadă drept pradă! Adevărat îți spun, n-aș vrea pentru nimic în lume să mă aflu în pielea vreunui asemenea roman! Acesta este singurul avantaj pe care îl poate avea o asemenea aplicare nemiloasă a legilor marțiale!

6. Cine nu își mai amintește de vremurile de dinaintea romanilor?! Cu toate că și atunci legile erau aspre, erau cel puțin raționale, iar pe atunci nu s-a auzit niciodată de asemenea fapte îngrozitoare. Acum însă păgânii cei «înțelepți», acești cotropitori de țări și încrezuți schimbători de lumi, ne-au «binecuvântat» cu cele mai aspre legi marțiale și politice, iar pe drumurile țării noastre alese, cu toată paza romană înzecită, se jefuiește și se ucide ca-n codru! Mergeți de aceea singuri să vă holbați la cele șapte exemple de adevărată cruzime romană, care, în curând, vor avea urmări de șaptezeci de ori mai rele de cealaltă parte!

7. Omul să fie om, căci natura veșnică l-a ridicat ca om deasupra ei! Dacă însă până la urmă omul devine, cu toată inteligența lui mult lăudată, mai rău și mai crud decât cele mai feroce bestii, atunci s-a terminat cu omul și este timpul să plece în păduri la bestiile neîmblânzite și să învețe de la ele adevărata omenie! Puteți să mergeți pe Golgota, cel mai blestemat loc de pe tot pământul, care este îmbibat cu sânge omenesc precum un abator cu sânge de vite, miei și capre! Dar ce veți afla acolo, cu adevărat nu vă va folosi la nimic!

8. Voi credeți într-un Dumnezeu și în nemurirea sufletului, dar puteți totuși să priviți cu inima ușoară cum sunt chinuiți îngrozitor, până la moarte, niște oameni rătăciți de către alți oameni și mai cruzi! Credeți-mă, acești șapte nu ar fi devenit niciodată atât de răi dacă n-ar fi fost severitatea romană! Dar cine i-a adus aici și i-a făcut ceea ce sunt? Cei care acum îi torturează o zi întreagă!

9. Iar voi, ca evrei sfinți și credincioși, puteți încă să mai și priviți cum cei mai răi îi chinuie și torturează pe cei răi?! Ce vecini și oameni de treabă îmi mai sunteți! Adevărat, grajdul meu cu măgari este cu mult mai omenos decât casa voastră credincioasă în Dumnezeu! M-ați înțeles?» După aceste cuvinte, el s-a îndepărtat, iar noi ne-am văzut de drum.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 132 - Sfârșitul ucigașilor pe cruce
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 29.12.2009, 11:57 View PostDownload Post

Capitolul 132
Sfârșitul ucigașilor pe cruce


1. (Matael): „Într-o jumătate de ceas am și ajuns din nou pe Golgota, dar, în afară de paznici, aproape că nu mai era nimeni. Cei șapte însă ofereau o priveliște de groază. Eu nu vorbesc aici atât de felul groaznic în care arătau trupurile lor pe jumătate moarte, cât mai ales de sufletele lor, care nu se dezlipiseră încă de trup, dar care însă se străduiau din răsputeri să-și distrugă și să-și sfâșie singure trupul. Acești tigri negri cu dungi sângerii își zgâriau trupul și și-l mușcau, dar, prin nervii încă vii ai trupului, primeau un răspuns dureros la aceste acțiuni. Căci, după fiecare mușcătură, chipul li se schimonosea de durere și își puneau imediat labele chiar pe locul care corespundea părții de trup mușcate.

2. Am asistat la acest spectacol îngrozitor aproape un ceas, iar eu a trebuit să-i povestesc tatălui meu tot ce observam la cei șapte. Un paznic roman a observat aceasta, mai ales că de mai multă vreme îmi urmărise privirea neliniștită și mereu încordată. El a venit la noi și ne-a întrebat, pe limba lui, ce vedem la cei șapte, de îi urmăream, mai ales eu, cu atâta atenție și îi dădeam mereu raportul despre aceasta tatălui meu. Ne cerea să îi răspundem pe limba lui, căci, dacă nu, el ne va alunga de acolo.

3. Tatăl meu i-a răspuns grecește, căci stăpânea această limbă mai bine decât latina, deși amândoi înțelegeam și latina destul de bine, căci în Ierusalim trebuia deja de copil să știi trei limbi dacă voiai să te poți înțelege cu numeroșii străini. Tatăl meu i-a explicat paznicului că este medic, iar eu eram fiul și în același timp și elevul său și că observam împreună schimbările morfo-patologice și psihologice la cei șapte, și că îmi atrăgea atenția asupra tuturor simptomelor și, în plus, mi le și explica, după metoda lui Hipocrate.

4. Astfel, tatăl meu a potolit curiozitatea paznicului, numai că paznicul voia acum ca tatăl meu să-mi dea lămuririle în limba greacă, pentru ca să le poată înțelege și el. Acum chiar că o încurcasem! Căci tatăl meu nu avea nimic să-mi explice, iar de observațiile pe care le făceam eu paznicul ne-ar fi râs în față când le-ar fi auzit. Ce era de făcut? N-aveam nici unul vreo idee.

5. Acum însă, eu am observat un spirit, care a coborât din înalturi, stând pe un nor, iar în dreapta lui avea o sabie strălucitoare. «Oare ce va face?», mă întrebam eu. Paznicul însă mi-a observat privirea fixă și cercetătoare și m-a întrebat imediat dacă văd ceva deosebit. Eu însă i-am răspuns în felul meu de atunci, cam scurt și necioplit: «Desigur, dar dacă îți voi spune, oricum nu mă vei crede!»

6. Paznicul a vrut să-mi dea o lecție, dar, cum se însera deja, a venit un ordin de la Cornelius, ca celor șapte să le fie zdrobite cu toporul oasele de la picioare după obiceiul roman, iar dacă nici după aceasta nu ar fi murit, să fie uciși printr-o lovitură în cap și în piept. Astfel că paznicul avea din nou de lucru, iar noi puteam să ne facem nestingheriți observațiile.

7. Eu mă uitam acum numai la marele spirit, care avea o haină de culoarea cerului albastru-închis, bogată în falduri, pentru a vedea ce avea să facă. Ascultați! Când călăii au început la comandă să le zdrobească condamnaților picioarele, pentru ca, în cazul în care ar mai fi fost vreunul în viață, să-i curme astfel viața, spiritul cel mare a ridicat sabia și a tăiat în două corzile care mai țineau legate sufletele negre de tigru de trupurile condamnaților.

8. Atunci când aceste suflete groaznice au fost eliberate de trup, au început să arate ceva mai omenește, umblau doar pe labele din spate, mute și foarte triste, cu o mutră suferindă. Spiritul cel mare le-a poruncit atunci: «Mergeți la locul plăcerilor voastre rele; el vă va atrage! Precum faptele, așa și răsplata!» Cele șapte suflete însă strigau: «Am fost deja condamnate odată! De ce a trebuit să ne lăsăm torturate, dacă aici ne așteaptă veșnica damnație?!»

9. Spiritul cel mare și puternic le-a răspuns: «Totul a depins și încă mai depinde doar de voi! Întoarceți-vă la legea divină a lui Iehova, care vă este cunoscută, și veți fi proprii voștri mântuitori; dar, în afară de voi înșivă, nu poate nimeni să vă mântuiască, în întreaga imensitate a lui Dumnezeu! Viața este a voastră, și iubirea poate fi a voastră; dacă puteți să vă întoarceți la iubire, atunci aceasta vă va schimba în bine întreaga viață și existență! Iar acum îndepărtați-vă!»

10. La aceste cuvinte tăioase ale marelui spirit, cei șapte s-au îndepărtat repede, cu urlete îngrozitoare. Eu însă am fost atât de îndrăzneț încât l-am întrebat pe marele spirit ce se va alege mai târziu de cei șapte.

11. Iar spiritul s-a ridicat din nou și n-a zis decât: «Propria lor voință va hotărî! Acestora nu le-a lipsit educația, nu erau nici slabi de înger și nu erau nici posedați, ci tot ce au făcut au făcut doar din propria lor voință. Fumul pe care l-ai observat în timpul penitenței lor și spurcăciunile care zburau de la ei nu erau demoni străini, ci doar monștrii relei lor voințe. Această judecată este prin urmare dreaptă, căci are de-a face cu șapte diavoli desăvârșiți, pentru care pe lumea aceasta nu s-a găsit nici o învățătură, nici un cuvânt și nici o îndreptare! Aici la noi însă, pentru că totul este dezvăluit, soarta lor va fi aceea pe care și-o vor alege singuri, din voința lor. Nu vor duce lipsă de posibilități, chiar dacă numai aparente, de a se îndrepta sau de a se înrăi și mai mult. Înțelege aceasta, tinere, și spune-i și tatălui tău, care nu poate să vadă!»

12. După aceste cuvinte pline de înțelepciune, marele spirit a dispărut, iar călăii și-au început treaba. La cinci dintre osândiți nu mai curgea deloc sânge din rănile deschise, la ceilalți doi însă mai curgea. La aceștia le-a fost dată imediat lovitura de grație, care însă a fost muncă gratuită, căci, odată ce sufletul - bun sau rău - a părăsit trupul, acesta este cu siguranță mort.

13. După această faptă deloc plăcută la vedere, călăii au plecat acasă, iar cadavrele au fost lăsate în grija cioclilor, spre a fi îndepărtate. Felul în care urmau să fie îndepărtate putea fi diferit, numai îngropate nu aveau voie să fie. Urmau să fie arse cu lemn blestemat sau fierte în apă blestemată, iar apoi aruncate la animale sălbatice spre a fi devorate. Bestiile care mâncau din aceste cadavre mureau de obicei din asta, de aceea cioclul fierbea asemenea cadavre în apă blestemată și apoi le putea vinde spre stârpirea lupilor, hienelor, urșilor și vulpilor și câștiga astfel destui bani.

14. Aceasta, Doamne, este o întâmplare pe care am trăit-o în copilăria mea și am priceput totul, numai înfățișarea sufletelor nu, care nu aducea deloc a înfățișare omenească, și ce era cu nenumăratele spurcăciuni care au zburat din ucigași înainte de moarte. Marele spirit mi-a dat niște lămuriri și anume că acestea ar fi monștri ai voinței lor rele; însă cum, aceasta este o altă întrebare pe care nimeni, în afară de Tine, Doamne, nu o poate lămuri! Doamne, Tu ai putea să ne răspunzi la aceste două întrebări, dacă aceasta este voința Ta sfântă!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 133 - Înfățișarea sufletelor ucigașilor
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 29.12.2009, 12:05 View PostDownload Post

Capitolul 133
Înfățișarea sufletelor ucigașilor


1. Eu am spus: „Ai povestit foarte bine ce ai trăit atunci. Forma bestială a sufletelor celor șapte își are cauza într-o anumită ordine liberă, la fel cum, într-un trup, părțile sufletești specifice care acționează acolo se reorganizează, ceea ce se aseamănă întrucâtva cu un ghem de viermi care se înghesuie și se agită spre a-și găsi mereu o poziție mai comodă. Atunci când componentele sufletești și-au găsit această poziție stabilă, într-un mod bun sau rău, forma exterioară a sufletului va reflecta întocmai acest mod bun sau rău.

2. Priviți aceste plante: aici este una vindecătoare, dincolo una otrăvitoare! Priviți formele lor la lumina globului nostru! Vedeți cât de netedă, blândă și modestă în forma ei este planta vindecătoare și cât de colțuroasă, zdrențuită, iar pe alocuri ciudată este forma plantei otrăvitoare! Și totuși, amândouă plantele conțin aceeași substanță primordială, cresc din același pământ, sorb aceeași rouă, același aer și lumină! Și, cu toate acestea, la planta vindecătoare totul este bun și vindecă, pe când la cea otrăvitoare, totul este otravă! Explicația este chiar această ordine liberă!

3. Ați văzut mai înainte cum din limbi de foc asemănătoare, nevăzute pentru ochii trupești, s-a format un măgar pașnic. Credeți că, printr-o altă ordine, din aceeași substanță primordială nu s-ar fi putut forma la fel de bine un tigru, o cămilă, un bou, un elefant sau orice altceva?! O, cu siguranță! O altă ordonare a acestei deveniri ar fi avut o cu totul altă natură și alte calități, care ar fi înfruntat dușmănos a altă formă, căci în orice formă altfel organizată va domina instinctul de a le transforma pe toate celelalte, și mai ales pe cele mai slabe, în ordinea sa.

4. Din această calitate apare iubirea, căldura sufletească, ambiția, lăcomia, foamea și setea. Dacă această lăcomie, asemănătoare tiraniei, devine pe ici pe acolo nestăvilită, înghițind mai mult decât poate îngloba în ordinea sa sufletească primordială, atunci nu arareori ceea ce a înglobat devine preaputernic, atacă ordinea sufletească primară și își impune propria ordine, care poate fi bună, mai bună, dar cu ușurință și rea, mai rea, iar în final chiar cea mai rea ordine!

5. Ce se petrece prin aceasta? Iată, să luăm cazul sufletelor răufăcătorilor văzute de Matael sub formă de tigri! Ele provin din substanțe primare sufletești devenite prea lacome, care au ingerat peste măsură substanțe sufletești care nu mai corespundeau naturii lor și care au devenit mai numeroase decât substanța primordială, impunându-i ordinea ei nespus de rea și făcând astfel din suflete umane suflete de tigru, precum și tot felul de spurcăciuni, pe care tu le-ai văzut la răufăcătorii înfricoșați. Spuneți-mi însă acum dacă ați înțeles cu toții această învățătură bogată!”

6. Aproape toți au spus: „Da, Doamne, aproape că am înțeles această învățătură; dar nu ne putem lăuda că o stăpânim. Fiind de față la crearea măgăriței, am putut vedea cum din substanța primordială ia naștere o ființă sau un lucru. Am văzut într-adevăr cum crește iarba și cum s-a format măgărița din limbile de foc. Da, prin grația și bunăvoința Ta, știm ce sunt și de unde vin aceste limbi de foc. Știm acum prea bine că nenumăratele gânduri primordiale ale lui Dumnezeu Tatăl, de care nemărginirea este plină, deși aparent par identice, în ele însele sunt foarte diferite, unele mai ușoare, altele mai grele, în funcție de natura lor profundă, care ascunde în ea ceva mai serios, mai adânc și mai temeinic, și știm și cum limbile de foc care se înrudesc mai întâi se adună și încep să formeze un organ.

7. Da, toate acestea le-am înțeles foarte bine. Dar am rămas cu o mare nelămurire, pe care Tu, Doamne, poți să ne-o luminezi, dacă aceasta este voia Ta. Cu siguranță că nu este nevoie să-Ți spunem ce ne lipsește, căci Tu știi toate lipsurile noastre și le vei îndepărta, din mila Ta, dacă vei considera că este nevoie! Dacă însă aceasta nu este de mare importanță pentru noi, suntem foarte mulțumiți cu ceea ce știm și am priceput.”

8. Eu: „Pentru a pricepe misterul Împărăției lui Dumnezeu în adâncul lui înțeles va fi nevoie să renașteți cu toții în spirit, ceea ce pentru voi acum nu este cu putință. De-abia atunci când Fiul Omului se va întoarce acolo de unde a venit, El vă va trimite spiritul adevărului întreg, care este sfânt. Acela vă va trezi pe deplin și vă va desăvârși inimile și va trezi spiritul adevărului întreg în voi, ceea ce înseamnă în inima sufletului vostru, și prin acest act veți fi renăscuți în spirit și veți vedea și veți pricepe tot ce cuprinde cerul în cea mai strălucitoare lumină.

9. Ce v-am arătat și v-am explicat Eu acum este doar o pregătire pentru ceea ce vă va arăta spiritul. Aș avea încă multe să vă spun, dar voi nu aveți acum puterea să le duceți toate. Atunci însă când spiritul adevărului va veni, acela vă va însoți în toată cunoașterea! Acum, că știți aceasta, să mergem mai departe cu pregătirea voastră, iar Matael, care a fost martor la atâtea întâmplări, să ne istorisească din nou ceva din viața lui.

10. Pune-te iarăși pe treabă, Matael, și istorisește-ne ce ai trăit mai demult în Betania! Mai avem patru ceasuri până la răsărit și mai putem afla câte ceva în acest răstimp, iar tu, Matael, poți începe chiar acum!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 134 - Matael vine la tatăl lui Lazăr aflat pe patul de moarte. Ciudata apariție pe drumul spre Betania
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 29.12.2009, 12:15 View PostDownload Post

Capitolul 134
Matael vine la tatăl lui Lazăr aflat pe patul de moarte. Ciudata apariție pe drumul spre Betania


1. Matael a spus: „Doamne, îmi dai voie să amintesc aici și de aparițiile ciudate, la care eu și tatăl meu am fost martori pe când ne aflam pe drum spre Betania?”

2. Eu am spus: „Desigur, căci acestea sunt în legătură cu ceea ce ți s-a petrecut acum șaptesprezece ani în Betania! De aceea, poți acum să începi!”

3. Matael: „Doamne, eu văd că nimic nu Îți este Ție necunoscut în întreaga sferă nesfârșită a creației! Tu nu ai nevoie să Îți istorisesc ce mi-a fost dat să trăiesc, dar pentru frații și prietenii mei voi povesti cu drag despre aceste lucruri înalte, cu atât mai mult cu cât văd că sunt ascultat cu toată atenția și încrederea. Ceea ce vă voi spune eu acum vă va părea misterios și supranatural, dar, cu toate acestea, este totul adevărat și de aceea acordați-mi și mai multă atenție!

4. Ascultați! Era toamnă târziu, vârfurile munților înalți se ascundeau în ceață și un neprietenos vânt de miazănoapte împrăștia frunzele uscate. Doar spre răsărit mai erau câteva petice pe cer prin care câteva stele priveau spre pământ la întâmplările la care eu și tatăl meu, care era un mare prieten al naturii, chiar și în aspectele ei mai neprietenoase, le-am fost martori până aproape de miezul nopții. Pe când ne gândeam să intrăm în casă spre a ne odihni, am întrezărit un om care se apropia cu pași repezi de casa noastră, având în mână o lampă dintr-o bășică de oaie; n-au trecut câteva clipe și un bărbat încă tânăr, destul de tulburat, s-a oprit în fața noastră.

5. Recunoscându-l imediat pe tatăl meu ca medic, i s-a adresat pe un ton rugător și trist: «Prietene și medic! Vin din Betania, iar numele meu este Lazăr; sunt fiul bătrânului Lazăr, pe care îl iubesc mai mult ca orice! Astăzi însă, tatăl meu a căzut dintr-odată bolnav și îi merge tot mai rău! Rabinul nostru, care la nevoie ne este și medic, nu știe cum l-ar mai putea ajuta! El însuși m-a trimis la tine, spunându-mi că ești un medic deosebit și că ai putut ajuta multor bolnavi cărora nici un alt medic nu le-a găsit leacul. Vino, te rog, și vindecă-mi tatăl, dacă aceasta mai este cu putință!»

6. Tatăl meu i-a spus: «Când un alt medic a adus un bolnav până în pragul morții, atunci așteptați de la noi o minune! Și ar fi totul în ordine chiar și așa dacă aș putea face oricând și oriunde minuni! Voi veni cu tine, împreună însă cu fiul meu, care îmi poate fi de ajutor, pentru că are darul de a vedea spirite și la nevoie poate și vorbi cu ele. Dacă ai fi luat însă cu tine vreo câțiva telegari, care să te fi adus aici mai repede și cu care am fi gonit acum toți trei, am fi avut mai mulți sorți de izbândă. Dacă însă la tatăl tău au apărut deja semnele hipocratice, vestitoare ale morții, atunci nu îl mai pot vindeca, pentru că împotriva puterii morții nu există leac!»

7. Fiul lui Lazăr s-a bucurat de această hotărâre, îi părea doar rău că n-a luat telegari cu el. Am pornit imediat la drum, căci, chiar grăbindu-ne, ne trebuia un ceas bun de mers.

8. Pe când mergeam grăbiți în tăcere, fiecare adâncit în gândurile lui, ceața a dispărut de tot spre răsărit și se lumina tot mai tare, iar după vreun sfert de ceas s-a luminat atât de tare ca și când ar mai fi fost numai un sfert de ceas până la răsăritul soarelui. Atenția ne-a fost furată într-atât de mult de acest fenomen încât, cu toate că ne grăbeam, a trebuit să ne oprim ca să vedem de unde venea această lumină ciudată.

9. La sfârșit parcă se făcuse ziuă de-a binelea, iar deasupra orizontului, la răsărit, s-a ridicat un soare, însă cu o repeziciune mult mai mare decât soarele de zi cu zi. Dar acestui soare răsărit atât de repede nu i se vedea marginea de jos, dinspre răsărit.

10. Apariția luminoasă creștea, devenind o coloană de lumină, care, în câteva clipe, a ajuns la linia de miazăzi, răspândind o atât de mare lumină și căldură, încât am fost nevoiți să ne adăpostim sub un smochin, ca să nu orbim de atâta lumină și să nu ne vină rău de căldură. În curând însă această coloană de lumină a început să se subțieze tot mai mult, până când au dispărut și lumina, și căldura.

11. Cam vreun sfert de ceas cred că a ținut această apariție de lumină; după aceasta însă s-a făcut întuneric beznă, iar ochii noștri erau atât de slabi că nu mai deslușeam nici lumina lămpii tovarășului nostru.

12. De-abia după o vreme ochii noștri și-au recăpătat puterea, ca să putem desluși cu anevoie drumul la lumina slabă a lămpii. Întreaga întâmplare să tot fi ținut vreo jumătate de ceas, iar tatăl meu m-a întrebat imediat după aceasta dacă nu am văzut - odată cu această apariție luminoasă - și spirite.

13. Iar eu i-am spus adevărul întreg: «Din cauza luminii nemaipomenit de puternice, asemănătoare soarelui la amiază, n-am reușit să deslușesc nimic în acea coloană de lumină, însă sub ea și până la noi, pe pământ, am văzut o mulțime de forme și toate se îndreptau spre apus; mișcarea lor era omogenă și asemănătoare coloanei de lumină. N-am reușit însă să deslușesc pe de-a-ntregul decât o singură formă care s-a apropiat mai mult de noi și care avea înfățișarea unui bătrân serios, care părea să simtă o mare bucurie în prezența apariției luminoase. Atunci când fenomenul luminos a început să dispară de pe cer, a dispărut foarte repede și acest spirit, iar mie mi se pare că tot spre apus, dar ceva mai mult în direcția Betaniei!» Mai multe n-am văzut și de aceea nici nu mai aveam ce să-i povestesc tatălui meu.

14. Călăuza noastră s-a minunat de darul meu de clarvedere și mi-a crezut spusele, fiind de părere că puterea mea de imaginație și fantezie nu putea fi într-atât de matură încât să poată născoci asemenea întâmplări. Și avea pe deplin dreptate, căci niciodată n-am avut darul să inventez, iar ca tânăr băiat nu aveam deloc fantezie sau putere de imaginație; aveam însă un mare talent în a învăța limbi străine.

15. Descriind cele văzute despre care nu prea știam ce să cred, am ajuns în Betania, la casa primitoare a lui Lazăr și am găsit bolnavul aproape de ceasul morții, cu puțin înainte de a-și da ultima răsuflare.

16. La căpătâiul muribundului plângeau două fete tinere, fiicele lui Lazăr, și o mulțime de rude și neamuri, așa cum se obișnuiește la noi în asemenea împrejurări. Călăuza noastră, ca fiu al casei, plângea și ea și a uitat, de atâta îngrijorare, să-l întrebe pe tatăl meu dacă ar mai fi vreo speranță.

17. Doar rabinul s-a apropiat de tatăl meu ca să-l întrebe dacă nu ar mai fi totuși ceva de făcut pentru ca bătrânul să-și recapete cunoștința, fie și numai pentru scurt timp. Tatăl meu nu i-a răspuns imediat, ci m-a întrebat în șoaptă cum stau lucrurile cu bătrânul, dacă sufletul lui a început deja să se desprindă de trup.

18. Eu i-am spus tatălui meu ce vedeam: «Sufletul plutește deja întreg deasupra trupului la o depărtare cam de jumătate din înălțimea unui om și mai este legat de trup doar printr-un fir de lumină subțire și nu va mai dura, după cunoștințele noastre, mai mult de șaizeci de clipe până când se va desprinde cu totul. Observ însă ceva foarte ciudat, cum acea nemaipomenită coloană de lumină, pe care am văzut-o mai înainte în natură cu ochii trupești, este din nou prezentă acum deasupra capului sufletului, având aceeași strălucire și emanând o căldură binefăcătoare. Sufletul nu își ferește ochii de ea, ci pare că simte o mare bucurie în preajma ei.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 135 - Rabinul încearcă să reanimeze trupul bătrânului Lazăr
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 29.12.2009, 12:17 View PostDownload Post

Capitolul 135
Rabinul încearcă să reanimeze trupul bătrânului Lazăr


1. (Matael): „După ce tatăl meu a ascultat ce am avut a-i spune, s-a întors spre rabinul care devenise între timp nerăbdător și i-a zis: «Prietene, așa cum văd eu acum lucrurile, se pare că, oricâte picături din cel mai puternic elixir al vieții ai pune, ele nu mai pot fi de folos aici, căci sufletul plutește deja la o înălțime de om deasupra trupului deja mort. Ai face mai bine să-ți începi slujba și să le arăți oamenilor că aici nici un leac pământesc nu mai poate ajuta!»

2. La această lămurire, rabinul a făcut o mutră acră și l-a întrebat pe tatăl meu cum e cu putință ca el să vadă așa ceva. Tatăl meu însă n-a fost niciodată din cale-afară de politicos și i-a spus rabinului verde-n față: «Cum și de unde văd și știu eu toate astea nu te privește pe tine. Fă-ți tu treaba ta, căci eu mi-o știu prea bine pe a mea!»

3. În acest moment sufletul s-a desprins de tot de trup și a fost luat de mai multe spirite înalte și înțelepte în mijlocul lor și i-au dat o haină cu falduri bogate parcă făcută din cea mai albă stofă, iar unul dintre spirite a luat coloana de lumină și a îndoit-o în jurul taliei sufletului, care acum era liber, și din ea s-a făcut un brâu strălucitor ca soarele. În același timp, un alt spirit i-a zis: «Frate, fii veșnic împodobit cu lumina înțelepciunii lui Dumnezeu din tine!»

4. Apoi toate spiritele înalte, împreună cu sufletul care acum era liber, au părăsit într-o clipită casa. Eu i-am spus toate acestea tatălui meu, care i-a zis rabinului: «Acum, că sufletul bătrânului s-a desprins cu totul de trup, tot n-ai de gând să anunți familiei moartea irevocabilă a lui Lazăr?»

5. Rabinul însă a răspuns: «Încă nu! Mai întâi îi voi picura eu pe limbă câteva picături din acest elixir și vom vedea imediat dacă sufletul lui - în cazul în care există - a plecat într-adevăr din trup! După cunoștințele mele bine fondate, nici un om nu are un suflet care să supraviețuiască trupului, sângelui sau nervilor. Odată ce omul este mort, este mort cu totul, ca o piatră sau ca o bucată uscată de lemn și pot să-ți jur pe ce am mai sfânt că nu mai rămâne nimic viu din om după moarte. În natură însă sunt leacuri secrete, care pot trezi viața în trupurile care sunt aproape moarte. Eu vreau să încerc acum un asemenea leac și îți voi arăta ție, evreu încuiat, că sufletul n-a părăsit acest trup și nici nu îl va părăsi, pentru că în trup pur și simplu nu a existat niciodată vreun suflet!»

6. Spunând acestea, rabinul a scos din buzunarul hainei o sticluță aurie, i-a arătat-o tatălui meu și i-a zis: «Uite aici, prietene, în această sticluță stă sufletul unui om despre care se crede că este deja mort!»

7. Tatăl meu i-a răspuns zâmbind: «N-ai decât să încerci! Întreaga mea avere să fie a ta dacă mortul se va mișca măcar o clipă datorită picăturilor tale. Leacul tău mi-e cunoscut, îl am și eu și am făcut treabă bună cu el în cazuri de moarte aparentă. Numai că la cei care sunt morți doar aparent, sufletul mai este încă în trup, de aceea acest leac este de mare folosință la toți morții la care nu au apărut încă semnele hipocratice. Dar dacă pe fața unui mort se pot citi semnele hipocratice ale morții, înseamnă că sufletul a părăsit acel trup și poți să-i torni mortului în gură zece mii de sticluțe, trupul lui nu se va mai mișca, ci va rămâne mort și nesimțitor ca o piatră sau ca o bucată de lemn uscat. Acum însă mergi și fă proba cu leacul tău din ulei de ferigă persană! Așa cum am spus aici, de față cu atâția martori, toată averea mea este a ta din clipa în care acest mort, care emană deja un ușor miros de putrefacție, se va mișca cât de puțin după ce-i vei da picăturile!»

8. Rabinul a fost puțin tulburat de vorbele energice ale tatălui meu, totuși s-a dus la mort, i-a deschis gura și i-a picurat zece picături din elixir, în loc de două-trei cât se obișnuia, i-a închis apoi gura, așteptând cu mare atenție ca mortul să se miște măcar puțin. A trecut însă un ceas și apoi încă unul. Începuse să se crape de ziuă și mortul tot nu se mișca.

9. Atunci tatăl meu l-a întrebat pe rabin dacă, după atâta vreme, încă mai crede că mortul va începe să se miște sau chiar să vorbească datorită picăturilor.

10. Rabinul a spus: «Să mai așteptăm încă un ceas, până când va răsări soarele și mortul va începe să se miște; și chiar va vorbi!»

11. Tatăl meu i-a răspuns, zâmbind din nou: «Nu am nimic împotrivă; ba chiar îmi pun la bătaie întreaga avere pentru reîntoarcerea la viață a acestui bătrân credincios, pe care l-am cunoscut destul de bine! Dacă însă nu vei reuși, nu îți voi cere nimic altceva decât să crezi în adevăratul Dumnezeu al lui Avraam, Isaac și Iacov și în nemurirea sufletului!»

12. Rabinul a spus: «Da, prietene, vreau și voi face aceasta, dar eu prevăd că vei pierde! Căci eu fac parte, în secret, din secta saducheilor și aș vrea, dacă aș putea, să trimit tot Templul în deșert. Dacă însă într-adevăr mă vei învinge, voi fi bucuros să mă dedic trup și suflet adevăratului Dumnezeu!»

13. Toți am continuat apoi să așteptăm în tăcere trezirea la viață a bătrânului Lazăr.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 136 - Spiritul lui Lazăr depune mărturie despre Mesia
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 29.12.2009, 12:20 View PostDownload Post

Capitolul 136
Spiritul lui Lazăr depune mărturie despre Mesia


1. (Matael) : „În acest timp, tânărul Lazăr s-a apropiat de tatăl meu și l-a întrebat dacă picăturile rabinului vor putea într-adevăr să-i readucă tatăl la viață.

2. Tatăl meu i-a zis: «Îmi pare rău, bunule prieten, ca medic și ca om trebuie să-ți spun întregul adevăr! Căci ce rost are să amăgești un om cu vorbe goale care nu se vor adeveri niciodată! Îți pot spune însă altceva cu mult mai important pentru mângâierea ta, și anume că tatăl tău trăiește și niciodată nu a murit cu adevărat!»

3. Tânărul Lazăr i-a răspuns trist: «Uită-te la cel de pe pat! Nu mai trăiește și e mort pentru totdeauna!»

4. Tatăl meu a spus: «Da, acela cu siguranță! Dar el nu a fost tatăl tău, ci doar haina de carne a tatălui tău! Fiul meu însă, care are darul clarvederii, are să-ți spună ceva; du-te la el și întreabă-l, și vei avea o mare bucurie aflând ce s-a petrecut aici, în fața lui!»

5. Fiul lui Lazăr a venit la mine și m-a întrebat ce pot să-i spun eu, ca fiu de medic, spre mângâierea lui. Iar eu i-am spus amănunțit tot ce am văzut. Mulți în jurul meu trăgeau cu urechea, dar erau puține inimi credincioase, precum cea a tânărului Lazăr. Cu cât îi povesteam mai mult din cele ce văzusem, pe atât chipul lui se însenina mai mult. Surorile lui, care erau încă foarte tinere, au văzut aceasta și au vrut și ele să afle ce l-a înseninat așa, dintr-odată. Lazăr a arătat spre mine și n-a mai spus nimic despre aceasta.

6. Cele două fete au venit la mine și m-au întrebat cu modestie despre ce i-am spus fratelui lor, de i-a trecut dintr-o dată durerea și acum este atât de senin, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. M-au rugat să le spun și lor despre ce era vorba!

7. Pe atunci însă eu eram cam rău și obraznic, așa că le-am zis: «Oh, vouă, fetelor, nu vă strică deloc să fiți triste! Eu nu vă voi spune nimic. La timpul potrivit vă va spune fratele vostru, Lazăr!»

8. Cele două fete n-au mai insistat atunci să le spun despre ce vorbisem cu fratele lor. Dar totuși nu mai erau atât de triste. Cum tocmai începuse să răsară soarele, roșu-purpuriu, la orizont, tatăl meu s-a îndreptat spre rabin și i-a spus: «Acum, prietene, ce este cu licoarea ta? Mortul zace în continuare la fel de nemișcat ca o bucată de lemn! Soarele a răsărit deja și peste tot e o liniște de moarte! Cine a câștigat rămășagul: eu sau tu?»

9. Rabinul i-a răspuns: «Prietene, mă predau și voi crede de acum în ceea ce crezi tu! Tu ești un medic înțelept și cu experiență, care cu siguranță că nu crede orbește în ceva fără să aibă vreun motiv. Chiar dacă eu nu văd motivul, voi crede totuși, pentru că tu crezi, iar tu cunoști cu siguranță motivul! Voi crede de acum în ceea ce mi-ai spus tu. Tu ai câștigat rămășagul, iar eu sunt prizonierul tău!»

10. Tatăl meu: «Nu ești prizonierul meu, ci un om liber, în numele lui Iehova!»

11. Auzind aceasta, rabinul l-a întrebat pe tatăl meu: «Prietene, ce trebuie să fac pentru a-ți câștiga pe deplin prietenia?»

12. Tatăl meu i-a răspuns: «O ai deja! Crede și vei cunoaște prin credință lumina adevărului!»

13. Eu m-am apropiat de tatăl meu și i-am spus ce vedeam în acele clipe: un spirit mare intrase în încăpere, îmi făcuse semn și mi-a spus să le spun copiilor lui Lazăr să se pregătească, căci spiritul tatălui lor se va întoarce încă o dată și îi va binecuvânta și va face o mare profeție. I-am spus tatălui meu să le spună vestea celor trei. Fiul lui Lazăr și cele două surori ale lui, în vârstă de paisprezece și de șaisprezece ani, s-au bucurat foarte mult de această veste.

14. N-a durat mult și spiritul bătrânului Lazăr, plin de strălucire cerească, a intrat iarăși în cameră și toți cei trei l-au putut vedea și i-au putut auzi vocea.

15. Spiritul de lumină i-a spus fiului său: «Tu ești major, fii un adevărat protector pentru surorile tale mai mici! Nu lăsa nici un gând rău în inima ta, căci, privește, eu trăiesc și nu am murit! Ce s-a petrecut aici, așa a vrut Domnul. Casa noastră a fost aleasă de El și minunea minunilor va fi făcută în sânul ei.

16. Domnul întrupat umblă deja pe acest pământ, ca fiu al unor oameni săraci. El, Cel veșnic, Cel Sfânt, a început deja marea operă a mântuirii. El vrea să fie Tată în veci tuturor oamenilor acestui pământ care au voința bună. De aceea oamenii acestui pământ nu vor mai avea un Tată nevăzut, veșnic de neatins, ci unul vizibil și abordabil. Și acest Dumnezeu, care a creat tot ce este în nemărginire, va veni în casa aceasta. De aceea păstrați-vă inimile neprihănite, pentru ca această casă să fie demnă de a-L primi pe Acela pe care cerul și pământul nu îl pot cuprinde!

17. Vă puteți convinge acum că eu trăiesc; dar aveți grijă ca și voi să trăiți veșnic în Dumnezeu, Tatăl meu și al vostru, precum eu trăiesc! Primiți acum și binecuvântarea mea adevărată, pe care eu v-o dau acum nu ca trup, care zace acolo în pat ca o haină veche care își așteaptă eliberarea prin munca viermilor, ci ca spirit din paradisul divin, din împărăția spiritelor preacurate! Urmați și păziți legile lui Dumnezeu, slăviți-L și iubiți-L înainte de toate și veți avea o recoltă mai mare decât aceea pe care o am eu acum, în cel mai luminos paradis divin! Domnul Dumnezeu să fie cu voi, amin!»

18. După aceasta, spiritul a dispărut și cei trei copii erau atât de fericiți, cum nici nu vă pot descrie.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 137 - Rabinul cel laș își calcă cuvântul
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 29.12.2009, 12:22 View PostDownload Post

Capitolul 137
Rabinul cel laș își calcă cuvântul


1. (Matael): „Toți cei de față se mirau de seninătatea misterioasă a copiilor lui Lazăr. În afară de mine și de cei trei copii ai lui Lazăr, n-a mai văzut nimeni nimic; dar au observat cu toții schimbarea. Unii dintre ei erau de părere că cei trei ar fi trebuit să aibă o față neconsolată. Câțiva farisei, care erau de față, ziceau că probabil cei trei se smintiseră de atâta durere; micul rabin însă susținea că tatăl meu îi vrăjise într-un fel miraculos.

2. Atunci eu i-am zis cu voce tare, ca să audă și ceilalți: «Omule, nu-ți mai amintești de promisiunile pe care le-ai făcut tatălui meu?! Cum poți să judeci acum asupra grației lui Dumnezeu?! Fii atent ce spui, ca nu cumva să te pedepsească Iehova! Căci tu nu ești om, ci un animal amărât!»

3. Aceste cuvinte energice au făcut o asemenea impresie asupra rabinului, încât a devenit și el la fel de palid ca și cadavrul din pat și a început să tremure din tot trupul.

4. Tatăl meu a remarcat aceasta, s-a dus la el și l-a întrebat ce s-a întâmplat cu el, că este așa de palid. Omul i-a povestit, cu voce tremurândă, ce răutăți i-am aruncat în față și ce prevestiri rele i-am făcut.

5. Tatăl meu însă i-a zis: «Așa îți trebuie! De ce n-ai rămas la credință, așa cum ai promis solemn?! Cu Dumnezeu și spiritele Sale nu este de glumit! Înțelegi asta? Ori crezi - chiar și numai având încredere în cei care își bazează credința de neclintit pe propria lor experiență - ori rămâi necredincios așa cum ai fost!

6. Ce ești, fii cu toată ființa: ori înger, ori demon! Cel mai rău este să vrei să fii în același timp, și în aceeași ființă, și înger, și demon! Nu-i așa că cei trei farisei, prin prezența lor, ți-au pus inima pe jăratic?! Te-a cuprins teama și ai început, ca vechi membru al sectei saducheilor, să joci după cum îți cântă ei, la fel cum în târg grecii își pun urșii să joace, cântându-le la fluier; dar ai uitat cu totul de legământ și l-ai călcat! Ce vrei să faci acum, amărâtule?»

7. Rabinul și-a acoperit fața și a plecat. Se pare că după această întâmplare s-a retras în cămăruța lui din Ierusalim, ca să cugete la toate păcatele lui. Ce s-a petrecut mai apoi cu el, nu mai știu; atât eu, cât și tatăl meu, l-am mai văzut de câteva ori în Ierusalim, dar de fiecare dată ne-a ocolit. De ce, dacă de mânie sau poate de rușine, n-o știu nici pe asta. El nu s-a mai întors niciodată în casa lui Lazăr, deși și-a uitat acolo sticluța cu elixirul magic – ceea ce am aflat mai târziu, căci tânărul Lazăr și surorile lui ne-au vizitat de mai multe ori.

8. Acum, Doamne, aceasta este întâmplarea pe care eu și tatăl meu am trăit-o cu adevărat, întocmai așa cum ani povestito. Pe atunci, bineînțeles că totul era pentru mine un mister, acum însă am înțeles multe din cele ce le-am trăit atunci. Doar cele două apariții luminoase, prima - cea din natură, de pe cerul de la miezul nopții, asemănătoare cu un meteor de lumină - iar cea de-a doua, pur spirituală, de deasupra capului sufletului care părăsise cu totul trupul lui Lazăr. Aceste două apariții nu le-am înțeles, în ciuda nenumăratelor dezvăluiri la care am fost martor și pe care Tu ni le-ai făcut până acum.

9. De asemenea, la acest suflet nu am observat acel nor cețos, ci am văzut, imediat după desprinderea sufletului de corp, o siluetă umană, care mai era legată doar printr-un fir de trup. Acest fir s-a rupt foarte curând, după cum v-am povestit, iar sufletul a plutit liber, înconjurat de spirite puternice și înțelepte, îmbrăcat fiind într-o haină alb-strălucitoare, cu falduri bogate.

10. Aș dori să știu, și cred că și ceilalți doresc să audă din gura Ta, care este legătura dintre aceste apariții! O, Doamne, lămurește-ne, Te rog, aceasta!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 138 - Viața lui Lazăr
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 29.12.2009, 12:24 View PostDownload Post

Capitolul 138
Viața lui Lazăr


1. Eu am spus: „Am să vă lămuresc; numai că trebuie să fiți foarte atenți, altfel nu veți înțelege! Căci această moarte este deosebită; de mult nu s-a mai petrecut așa ceva și va trece mult timp până când va mai fi una la fel.

2. Bătrânul Lazăr, fiind spiritul unuia dintre primii îngeri, s-a întrupat din propria-i voință în condiții de viață dintre cele mai vitrege, pe acest pământ. Din leagăn și până la vârsta de patruzeci și șapte de ani a trecut prin încercări care nu sunt ușor de povestit aici. De câte ori nu a luptat el cu nenumărate primejdii de moarte! Acelora dintre voi cărora le este cunoscută povestea vieții lui Iov, aceia pot să-și facă o părere despre cum i-a mers lui Lazăr.

3. El a ajuns, în timpul vieții lui, de câteva ori la cele mai înalte onoruri lumești, a avut avuții mari, avea o femeie și cinci copii frumoși și cuminți, care-l iubeau foarte mult, fiind un tată înțelept și bun. La nouăsprezece ani s-a căsătorit cu singura fată a unui om foarte bogat din Betleem. Întreg aurul și argintul, perlele și pietrele prețioase ale acestuia nu puteau fi cărate nici de o sută de cămile. Dar acest noroc lumesc nu a durat mult. Bogățiile lui Lazăr s-au împuținat de la an la an, căci a fost de multe ori înșelat, ca un om bun și înțelegător ce era. Mai apoi i-a luat foc casa, făcută mai ales din lemn de cedru, și n-a putut să salveze din toată averea lui nimic, doar femeia și copiii lui au scăpat cu viață și au fost nevoiți, trei ani la rând, să trăiască din mila celorlalți.

4. În cei trei ani însă, femeia și cei cinci copii iubiți i-au murit. El însuși n-a fost ocolit de boală și a zăcut un an întreg, chinuit fiind de lepră. În sfârșit, a întâlnit un medic venit din Egipt, care i-a dat un elixir care l-a vindecat complet. După ce a scăpat de boala cea grea și s-a vindecat pe deplin, Lazăr era un bărbat încă frumos de treizeci și patru de ani. Necazurile lui însă nu luaseră sfârșit, căci a fost atacat și luat sclav de niște bandiți persani și a fost vândut apoi unui stăpân foarte aspru.

5. Lazăr a suportat întotdeauna pedepsele și asprimile din partea stăpânului cu mare răbdare și supunere, iar, dintre toți sclavii, el era cel mai de încredere. Într-o zi, după zece ani, a fost chemat de stăpân, care i-a zis: «Te-am încercat cu toată asprimea, dar mi-ai rămas credincios, cu toate că am fost nedrept cu tine! Când ți-am dat muncă multă, tu ai muncit întotdeauna și mai mult pentru câștigul meu. Se spune despre mine că sunt un stăpân aspru, dar nu sunt orb, nici neștiutor ori nesimțitor. Și, pentru că nu sunt astfel, îți redau libertatea! Poți să pleci acasă, în țara ta. Iar ca semn al recunoștinței mele pentru munca și credința ta, îți dăruiesc o sută de cămile, zece dintre cele mai frumoase sclave ale mele și nouăzeci de servitori. Și, ca să poți să-ți cumperi un loc unde să trăiești și să poți face negoț, vistiernicul meu îți va da o mie de pungi cu aur și două mii cu argint! Vezi, așa răsplătește un stăpân aspru un sclav credincios, și de două ori mai mult un servitor credincios, însă de unul ca acesta din urmă n-am avut parte niciodată! Poți să pleci acum cu tot ce ți-am dăruit eu, stăpânul tău cel aspru!»

6. Lazăr a făcut o plecăciune adâncă în fața stăpânului său și a vrut să-i mulțumească. Acela însă i-a răspuns: «Prietene, cine a muncit ca tine nu are nevoie să mulțumească pentru această răsplată. De aceea, pleacă în pace; așa să fie!»

7. Lazăr a părăsit odaia, fiind mișcat până la lacrimi, și, când a ajuns în curtea cea mare, totul era pregătit: cămilele, cele zece sclave și cei nouăzeci de servitori și fiecare dintre cămile era încărcată cu aur și cu argint.

8. Lazăr a urcat pe cămila lui și caravana s-a pus în mișcare. După zece zile lipsite de neplăceri au ajuns în Betleem, au tras la un han, iar el s-a interesat de fosta lui gospodărie. Aceasta fusese vândută deja cu trei ani în urmă, căci, după legea romană, dacă proprietarul nu dădea nici un semn de viață timp de șapte ani, averea lui devenea bunul statului. Actualul proprietar cumpărase cu zece ani înainte de la stat, prin licitație, dreptul de a se folosi de bunurile lui Lazăr. Dacă fostul proprietar s-ar fi întors înainte ca cei șapte ani să se fi scurs, ar fi putut să-și ceară proprietatea înapoi prin dreptul reclamației, însă trebuia să-i plătească celui care s-a îngrijit de proprietate ceea ce acesta a plătit la licitație și să se achite și de restul de obligații. După cei șapte ani însă, ipotecarul intra în deplina stăpânire a averii. Și așa s-au petrecut lucrurile cu bunurile lui Lazăr în Betleem. Căci proprietatea lui aparținea acum celui care o licitase, cu toate drepturile și apărat fiind de legea romană, iar Lazăr a trebuit să plece fără să poată obține ceva.

9. A fost nevoit să locuiască un an întreg la un han, până când în Betania a fost pusă la vânzare o proprietate importantă, care aparținuse unui grec și pe care Lazăr a cumpărat-o pentru cincizeci de saci cu argint. S-a căsătorit apoi cu una dintre sclavele lui credincioase, care era și ea evreică și care i-a născut un băiat, pe tânărul Lazăr, și două fete, surorile lui mai mici. După zece ani le-a dăruit și el libertatea la toți sclavii pe care i-a adus cu el din Persia, însă nici unul n-a vrut să-l părăsească, și acum mai trăiesc cincizeci și trei dintre ei în casa lui Lazăr. Toți însă au trecut după doi ani la iudaism și astfel îi erau lui Lazăr și mai dragi. Femeia lui a murit în urmă cu doi ani și ea a fost un exemplu de blândețe și răbdare; de atunci s-au ocupat de gospodărie cei trei copii cuminți. Ei nu au nevoie de altceva decât de Dumnezeu și fac mult bine săracilor.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 139 - Lămuriri despre aparițiile de la moartea bătrânului Lazăr
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 29.12.2009, 12:27 View PostDownload Post

Capitolul 139
Lămuriri despre aparițiile de la moartea bătrânului Lazăr


1. (Domnul): „Bătrânul Lazăr și-a săvârșit și și-a încheiat astfel viața exemplară pe pământ și, prin aceasta, nu a pierdut nimic din desăvârșirea lui cerească, ba dimpotrivă, a câștigat foarte mult. Când a venit timpul să își ia rămas bun de la această viață, miriadele de îngeri supuși acestui mare înger, care fusese atât de greu încercat și trecuse toate probele, s-au adunat și au făcut astfel încât spiritele naturii să acționeze într-un mod asemănător spiritelor din soare. Prin această acțiune neobișnuită a miriadelor de spirite înghesuite într-un spațiu strâmt, a luat naștere acea lumină văzută de tine, de tatăl tău și de tânărul Lazăr în momentul în care sufletul îngeresc al bătrânului Lazăr a început să se desprindă de trup.

2. Spiritele pe care le-ai văzut tu însoțind spre apus această lumină nu au altă legătură cu apariția luminoasă decât că, fiind agitate de acea activitate neobișnuită a spiritelor naturii, care de obicei stăteau sub comanda lor, s-au văzut nevoite să însoțească această lumină, fără a ști ce se petrece de fapt.

3. Deplasarea acestei apariții luminoase de la răsărit spre apus este semnul unui important caz de deces pe pământ, răsăritul reprezentând începutul, când soarele care se înalță își începe calea cerească, iar apusul reprezentând sfârșitul, când totul se cufundă în somnul ca de moarte, în același timp, noaptea pământească reprezintă dimineața spirituală, iar dimineața pământească reprezintă apusul spiritual; căci, odată cu dimineața pământească, oamenii se dedică grijilor lumești, iar acestea sunt de multe ori o noapte spirituală adâncă, fără nici o rază de lumină. Numai seara, obosiți de grijile lumești, unii oameni își fac gânduri despre blestemul timpului trecător și se întorc la Dumnezeu, iar aceasta reprezintă atunci o dimineață spirituală.

4. Acest aspect a fost îndeajuns lămurit pentru puterea voastră de înțelegere, iar acum ați aflat câte ceva și despre legăturile aspectelor spirituale cu cele materiale din timpul apariției nocturne luminoase.

5. Acum să vedem ce s-a petrecut la căpătâiul bătrânului Lazăr, aflat pe patul de moarte. Acolo tu nu ai văzut ca de obicei acel fum fără formă care să plutească deasupra trupului, ci o formă omenească. Motivul este iubirea de activitate, sau hărnicia, care este calitatea unui suflet cu o viață spirituală înaltă, căruia nu îi este deloc teamă de munca cea multă din împărăția fără de sfârșit a cerului. Aici sufletul nu este neliniștit de teamă și nu vibrează haotic, astfel că apare liniștit, în formă  omenească completă, deja imediat după părăsirea trupului.

6. Legătura dintre trup și suflet ne arată întotdeauna atașamentul pentru cele pământești, iar, în acest caz, legătura fiind deosebit de subțire, ea ne arată că despărțirea de trup este foarte ușoară și lipsită de durere. Apariția luminoasă de deasupra capului sufletului lui Lazăr arată puternica voință a sufletului însuși, a cărei activitate extraordinară, după legea divină, se manifestă sub forma coloanei de lumină de deasupra capului. Forma de coloană arată verticalitatea și dârzenia voinței, iar lumina, care este întotdeauna un produs al activității drepte, reprezintă ordinea divină a cerului lui Dumnezeu, a cărui lumină străfulgera mereu puterea de cunoaștere a sufletului și prin aceasta îl iluminează, astfel ca voința să nu acționeze orbește, ci tot timpul ghidată de lumina conștiinței.

7. Așa cum gândirea celui drept izvorăște mai ales din inimă, așa și lăcașul iubirii și al voinței se găsește tot aici. Lumina voinței, care în viața obișnuită lucrează mână în mână cu mintea, devine - la sufletul eliberat - cordonul veșmântului iubirii, dreptății, răbdării și îngăduinței. Pălăria însă indică o nouă calitate a luminii preapure din ceruri, care însă le este dată doar acelora care deja din timpul vieții lor de pe pământ au dat dovadă de înțelepciune divină și au devenit astfel oameni plini de iubire, înțelepciune și dreptate cerească. O astfel de pălărie (sau, altfel spus, nimb) este atunci un produs al voinței tuturor îngerilor și arată faptul că cel care o poartă este o ființă desăvârșită, asemănătoare lui Dumnezeu și care este inițiată în toată înțelepciunea și în cunoștințele tuturor cerurilor.

8. Un astfel de spirit îngeresc întrupat conștientizează, dintr-un anumit punct de vedere, cât toți îngerii care nu s-au întrupat la un loc, deoarece un astfel de spirit este o însumare a tuturor inteligentelor cerești.

9. Eu cred că acum ați înțeles aceste apariții neobișnuite. Dacă însă mai are cineva nelămuriri, să întrebe și va fi lămurit! Căci cerul îi luminează pe aceia care au o voință bună și dreaptă, întrebați de aceea fără teamă!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 140 - Despre întrebări nechibzuite
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 29.12.2009, 12:29 View PostDownload Post

Capitolul 140
Despre întrebări nechibzuite


1. Cyrenius a spus: „Doamne, noi toți nu putem să-Ți mulțumim îndeajuns pentru aceste mari învățături pe care ni le-ai dat acum! Eu însumi înțeleg acum mult mai mult! N-am rămas cu nimic neclar, chiar și despre ultimele apariții, despre care ne-a povestit viceregele Matael. Doar despre cei doi sau trei îngeri, care l-au luat cu ei pe Lazăr, nu știm nimic! Am putea oare să le aflăm măcar numele sfânt?! Relatarea a fost de fapt foarte ciudată, deși eu, ca să vorbesc deschis, tare aș fi vrut să aflu unde este îngropat trupul bătrânului Lazăr și ce s-a petrecut cu micul rabin. Aș fi dorit să aflu, de asemenea, ce fel de elixir a fost acela. Vrei Tu, Doamne, să mă lămurești?”

2. Eu am spus: „Prietene, acestea sunt lucruri cu totul lipsite de importanță, care nu au nici o legătură cu problema principală pentru care a fost relatat acest episod din viața lui Matael! Ce importanță poate avea numele îngerilor care l-au întâmpinat pe Lazăr?! Ei nu aveau nevoie de nici un bilet de trecere, așa cum cere legea romană, și nici de vreo protecție lumească. La ce îți folosesc numele lor?! Dacă însă te preocupă aceasta, aceștia au fost arhanghelii Zuriel, Uriel și, în planul mai îndepărtat, Mihail în forma lui Ioan Botezătorul, despre care Zinca ne-a povestit atâtea.

3. Au fost însă încă multe alte spirite acolo, pe care Matael nu le-a putut vedea, pentru că acestea, fiind spirite cu totul pure, nu puteau fi văzute cu ochiul sufletului, ci doar cu cel al spiritului preacurat - un dar pe care Matael nu l-a avut niciodată. Apoi, ce importanță are locul unde este îngropat trupul lui Lazăr, ce importanță are ce face micul rabin și ce importanță are elixirul?! Să lăsăm acum aceste lucruri neînsemnate și să avem mai bine grijă să ne mărim cunoașterea doar în lucruri spirituale!

4. Întrebați de aceea mai degrabă ceva spiritual, ceva din sfera celor spirituale văzute de Matael, decât lucruri care pentru spirit sunt la fel de indiferente ca zăpada care a acoperit pământul pe vremea lui Adam! Ce este materia, cum a apărut ea și cum încă mai apare vă este acum clar. Să ne ocupăm de acum încolo numai de lucruri spirituale! La ce-i folosesc omului toate cunoștințele și științele din lume dacă nu se cunoaște pe sine până în adâncuri, dacă nu își cunoaște sufletul și spiritul?!

5. Va fi el vreodată fericit cu adevărat, chiar dacă are toate bogățiile din lume? Căci el se va întreba din când în când: «Ce va fi cu mine după moarte? Conștiința mea va trăi mai departe sau se va sfârși pentru totdeauna odată cu mine?» Dacă cel care se întreabă plin de teamă toate acestea nu găsește un răspuns mulțumitor nici la cineva care are mai multă experiență și nici din propria lui experiență de viață, în care nu a pătruns încă niciodată vreo rază spirituală din lumina adevărului, ce va fi atunci? Îi vor mai tihni marile comori și averi celui care își pune cu toată seriozitatea această întrebare? Dacă acesta are o cât de mică conștiință de viață, nu! Căci la ce-i vor folosi omului toate comorile de pe pământ dacă își pierde însă sufletul?

6. Dați la o parte tot ce poate fi ros de rugină, mâncat de molii sau de viermi! Numai ce este din spirit rămâne în veci neschimbat; tot ce ține de materie este supus numeroaselor transformări până când va ajunge la un punct în care va atinge spiritul. De aceea, întrebați despre suflet și spirit, și nu despre ceva lumesc!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 14 of 27  [ 265 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 13, 14, 15 ... 25, 26, 27  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !