Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 19.9.2018, 12:19
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 4 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 14, 15, 16 ... 25, 26, 27  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 141 - Mânia lui Dumnezeu
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 07:34 View PostDownload Post

Capitolul 141
Mânia lui Dumnezeu


1. Cyrenius a spus atunci, puțin cam încurcat: „Doamne, în afară de mine, nu Te-a întrebat nimeni nimic și îmi pare că Tu, Dumnezeul meu, Domnul și stăpânul meu, ești supărat din cauza mea!”

2. Eu am spus: „De ce Mă înțelegi greșit?! Cum aș putea Eu să fiu supărat pe tine, dacă îți arăt cu toată seriozitatea ce îți este ție și fiecărui om cu adevărat necesar în viață?! Vezi cât de slabă îți este judecata?! Când va deveni puternică? Pe cine se poate vreodată supăra preacurata iubire a lui Dumnezeu?

3. Atunci când citiți despre mânia lui Dumnezeu, să înțelegeți prin aceasta seriozitatea veșnică a voinței Lui neschimbătoare și bine întemeiate. Această seriozitate a voinței lui Dumnezeu este însă chiar sâmburele celei mai curate și preaputernice iubiri, din care au izvorât toată nemărginirea și toată creația, precum iese puiul din ou. Iar această iubire nu se poate supăra niciodată pe cineva! Ori poate este unul dintre voi de părere că Dumnezeu se poate mânia asemenea unui om prost?”

4. La aceste cuvinte, mai marele fariseilor, Stahar, a venit la Mine și a spus: „Doamne, iartă-mă că îmi permit aici o remarcă în legătură cu mânia lui Dumnezeu!

5. Dacă privim vechea istorie a lumii, animați fiind de o neclintită credință în Dumnezeu, nu ne putem plânge că Dumnezeu i-a lăsat pe oameni, atunci când au devenit nesăbuiți și de nestăpânit, să-I simtă mânia și pedeapsa, cu o severitate amarnică.

6. «Mânia este a Mea și pedeapsa este a Mea!», așa vorbește Domnul prin gura profeților. Că este așa, ne-o dovedesc izgonirea lui Adam din rai, potopul din vremea lui Noe, împlinirea blestemului lui Noe asupra fiilor săi, mai târziu căderea Sodomei și a Gomorei și a zece orașe dimprejur, pe locul pe care noi astăzi îl numim Marea Moartă; mai târziu, molimele din Egipt, apoi războaiele sângeroase cu filistinii din porunca Domnului, apoi vremea când evreii au fost duși ca sclavi în Babilon, iar acum asuprirea poporului ales al Domnului de către păgâni!

7. Doamne, dacă cercetăm cum se poartă Dumnezeu cu păcătoșii, care suntem noi, oamenii, atunci nu vom afla altceva decât mânia și pedeapsa lui Iehova!

8. Bineînțeles că s-ar putea spune: așa învață și îndreaptă Domnul oamenii, cu bâta în mână și plin de seriozitate! Numai că loviturile nu par a veni din partea unui tată iubitor, ci a unui judecător poate drept, dar foarte mânios, pus pe tăiat și spânzurat!

9. Aceasta este părerea mea, în cazul în care istoria lumii este adevărată. Dacă însă toate aceste triste povestiri sunt doar o închipuire, atunci se prea poate că ceea ce noi numim mânia și pedeapsa lui Dumnezeu să fie sâmburele veșnicei și preacuratei Lui iubiri. Eu mi-am spus doar părerea, căci mai înainte chiar Tu însuți Te-ai supărat și Te-ai mâniat!

10. Va fi întotdeauna așa cum ne-ai spus mai înainte Tu, Doamne; dar totuși este curios că, odată cu mânia lui Dumnezeu, în vremurile de demult, când oamenii o luaseră pe calea strâmbă și nu se pocăiau, au urmat și cele mai marțiale pedepse, atât în general, cât și în particular, fără cruțare! Acum, cum putem împăca toate aceste pedepse cu iubirea lipsită de mânie! Te rugăm dacă vrei să ne lămurești aceasta!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 142 - Despre primii oameni
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 07:37 View PostDownload Post

Capitolul 142
Despre primii oameni


1. Eu am spus: „Așa cum ai vorbit tu, prietene, despre mânia și iubirea lui Dumnezeu, tot așa judecă și un orb minunăția culorilor armonioase din curcubeu!

2. Încă nu ai priceput cum că toate cele cinci cărți ale lui Moise, toate scripturile profeților, ale lui David și ale lui Solomon sunt de înțeles doar pe calea viziunilor profund spirituale?!

3. Crezi tu într-adevăr că Dumnezeu a trimis un înger cu o sabie de flăcări ca să-I izgonească pe Adam din rai? Eu îți zic ție: chiar dacă și Adam ar fi avut această viziune, aceasta este doar o viziune a ceea ce s-a petrecut înlăuntrul lui Adam și a ținut de educația lui și de crearea primei religii și a bisericii la oamenii de pe pământ.

4. Pe pământ nu a existat niciunde un rai în care oamenilor le cădeau peștii gata fripți în gură, ci și atunci peștii erau mai întâi prinși și apoi fripți, înainte de a fi mâncați cu măsură. Dacă însă omul era harnic și aduna fructele pe care i le dădea pământul și își făcea o provizie, atunci fiecare loc de pe pământ pe care omul l-a lucrat putea fi un adevărat rai pământesc!

5. Ce s-ar fi ales de om și de evoluția lui spirituală, dacă ar fi trăit într-un rai al abundenței unde n-ar fi trebuit să se îngrijească de nimic, unde i-ar fi picat drept în gură cele mai bune roade, unde s-ar fi putut culca pe iarba cea mai mătăsoasă și unde toate dorințele i s-ar fi împlinit fără ca el să trebuiască să facă nimic?! Când ar fi stat un astfel de om pe propriile-i picioare?! Eu îți spun ție că omul din paradisul pe care ți l-ai închipuit tu n-ar fi ajuns nici până în ziua de astăzi altceva decât un porc hrăpăreț sau un polip care vegetează pe fundul mării.

6. Ce vrea să spună oare îngerul cu sabia de foc în mână? Ce este această imagine simbolică? Omul era gol, căci până acum n-a venit nici un om pe lume cu haine. Dacă el nu și-a trăit copilăria în trupul său, la fel ca și această măgăriță, pentru că a apărut în trup în același fel ca ea, chiar dacă ar fi fost înalt de douăsprezece picioare, în experiența lui de viață despre alcătuirea pământului el era încă un copil, care trebuia mai întâi să se ascută la minte, mai ales prin încercări.

7. Câtă vreme a fost cald, primăvara, vara și toamna, el a dus-o bine și în pielea goală. Iarna însă a început să simtă frigul și să se întrebe în simțirea lui, pe care Dumnezeu o trezea tot mai mult, atât prin spirit, cât și prin trup: «Unde mă aflu? Ce s-a petrecut cu mine? Înainte îmi era atât de bine, iar acum mi-e frig și vântul îmi biciuiește pielea și mă doare!» Ca să-și apere trupul de vânt, a trebuit să-și facă un adăpost din frunze. Prin această muncă constrânsă, gândirea i s-a trezit tot mai mult și i s-a ordonat.

8. A început să sufere de foame, căci mai toți copacii și arbuștii aveau crengile goale. El a plecat atunci după hrană, și mai departe a mai găsit copaci plini cu roade, pe care le-a cules și le-a dus în grota în care se adăpostea, iar ca să-i țină de cald, își acoperea trupul cu frunziș. Prin această muncă, gândirea i s-a trezit și mai mult și a început să se ordoneze.

9. După ce primul om de pe acest pământ a petrecut iarna într-o grotă din munții de la hotarul de miazănoapte al țării binecuvântate, împreună cu soția lui a simțit dorința să caute mai adânc înlăuntrul lui și să cerceteze. Acolo a găsit și nevoia de a fi mai mulți. A fost învățat în vis ce trebuie să facă și, după o astfel de învățătură, el a început să creeze, mai întâi pe Cain, apoi pe Abel și Seth.

10. Femeia a fost însă aceea care i-a dat primul impuls spre creație, căci mai întâi femeii i-a apărut în vis o imagine despre cum trebuie concepută creația. Nu este nevoie să continuăm povestirea, iar Eu îți spun acum ție, prietene Stahar: totul a mers foarte natural și n-a fost nimic supranatural. Însă Moise a văzut că toate acestea au fost făcute după voia lui Dumnezeu. El și-a dat seama, prin Spiritul Divin, că toată această cunoaștere a fost condusă de Tatăl ceresc pe căi naturale și de aceea L-a pus pe Dumnezeu mereu alături de această primă pereche de oameni și a personificat acțiunea Lui în imagini simbolice, așa cum era obiceiul pe atunci și cum era necesar, căci aceste imagini erau necesare pentru conducerea poporului.

11. De altfel, se înțelege de la sine că Dumnezeu și îngerii au creat prima pereche de oameni, într-unul dintre cele mai roditoare locuri din lume.

12. Mai târziu, când evenimentele naturale i-au constrâns pe primii oameni să-și părăsească primele grădini roditoare și să cerceteze mai departe pământul, aceasta nu s-a petrecut din mânia lui Dumnezeu, ci numai din iubire pentru oameni, pentru ca aceștia să fie treziți din inerție și să devină din nou activi și gata de noi experiențe.

13. Atunci când Adam, femeia lui și fiii lor au văzut că aproape pe întreg pământul pot găsi ceva hrănitor, au început să întreprindă călătorii mai lungi, astfel că au ajuns să cunoască bine Africa și Asia. Aceste călătorii i-au îmbogățit iarăși cu tot felul de experiențe. Conduși în taină de Spiritul Divin, ei s-au întors în primul lor paradis și au rămas acolo, căci de acolo își trag originea aproape toate popoarele.

14. Spune-Mi, ce crezi în sinea ta: seamănă aceasta cu mânia lui Dumnezeu?”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 143 - Potopul
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 07:43 View PostDownload Post

Capitolul 143
Potopul


1. (Domnul): „Da, înțelepciunea divină poate fi și potrivnică dacă oameni necopți la minte se împotrivesc și încalcă cu rea voință ordinea divină. Dar chiar și atunci iubirea divină este prezentă, și ea știe să folosească mereu căile și mijloacele cele mai potrivite de a le arăta oamenilor greșelile și de a-i aduce pe calea cea dreaptă. Și astfel Dumnezeu Tatăl își atinge întotdeauna, negreșit, scopul Său final în ceea ce privește omenirea, fără ca omul să fie împins de la spate de o atotputernică mânie divină.

2. Dar chiar și aceste mijloace nu trebuiesc privite ca rodul mâniei divine, căci ele sunt întotdeauna urmarea faptelor greșite ale oamenilor. Da, lumea și natura au de la Dumnezeu legile lor de nestrămutat, în adevărata ordine divină. Forma trupească a omului este consecința acestor legi. Dacă însă omul vrea să se împotrivească acestei ordini divine și vrea să schimbe lumea, nu de Dumnezeu va fi el pedepsit pentru aceasta, ci de ordinea divină - strictă și de neclintit - din lucruri, care trebuie să fie și să rămână așa cum sunt.

3. Acum tu te întrebi în sinea ta dacă și potopul a fost o urmare a faptelor greșite. Iar Eu îți zic ție: Da, așa a fost! Dumnezeu a trimis mai mult de o sută de profeți și a prevenit prin ei popoarele și le-a atras atenția asupra faptelor lor greșite și a felului lor greșit de viață, și i-a făcut atenți cu toată seriozitatea, timp de mai bine de o sută de ani, asupra îngrozitoarelor urmări trupești și sufletești ale acestor fapte. Dar răutatea lor a mers atât de departe încât, în orbirea lor, nu numai că au râs de profeți, dar pe mulți i-au ucis, și astfel au început un fel de luptă cu însuși Dumnezeu. Dar, cu toate acestea, El nu s-a aprins de mânie și nu i-a pedepsit, ci i-a lăsat mai departe să făptuiască și să capete trista experiență, cum că nesocotința și neștiința - ele însele singurele vinovate de ceea ce ei sunt - nu pot face cu natura și ordinea divină tot ce vor și le place, în orbirea lor.

4. Uite, ești liber să te urci pe stânca aceea înaltă dinspre miazăzi și să te arunci de acolo, dacă aceasta îți este voința! După legea greutății tuturor corpurilor, vei plăti această îndrăzneală prostească cu viața trupului tău. Întreabă-te dacă aceasta este din cauza mâniei și a pedepsei divine!

5. Acolo, spre răsărit, poți vedea crestele unor munți înalți, foarte des împăduriți. Dacă de zece ori zece mii de oameni se vor duce acolo și vor da foc la toate pădurile, atunci acești munți vor arăta dintr-odată foarte golași! Care însă va fi urmarea? Nenumărate spirite ale naturii își vor pierde astfel adăpostul, precum și ocupația. Ele vor începe să bântuie văzduhurile: fulgere fără număr, ruperi mari de nori dintre cele mai înfricoșătoare și o grindină fără sfârșit vor distruge împrejurimile. Toate acestea sunt urmările normale și naturale, datorate distrugerii pădurilor. Spune-Mi dacă și aceasta este mânia lui Dumnezeu și pedeapsa Lui!

6. Atunci când de zece ori sute de mii de oameni sunt puși serios pe defrișat păduri, voind să dezgolească munții, să îngroape lacurile, să scormonească în măruntaiele munților sau să taie peste munți drumuri largi pe care să-și trimită oștirile la război, atunci când oamenii despăduresc lanțuri întregi de munți și sapă gropi adânci, de două până la trei sute de înălțimi de om în jurul munților și deschid rezervoarele de apă din adâncuri, astfel că munții încep să se surpe în marile bazine golite de apă, iar apa începe să crească astfel încât în Asia să poată ajunge până la cele mai înalte vârfuri muntoase, pe care să le înconjoare ca o mare - iar pe lângă toate aceste distrugeri ale munților, sunt distruse și sute și mii de păduri puternice, astfel că nenumărate miriade de spirite pământești și ale pădurii, care înainte se ocupau de vegetația bogată, dintr-odată au rămas fără adăpost și fără muncă - atunci întreabă-te ce răzmeriță vor începe aceste spirite în aer! Câte furtuni și ruperi masive de nori, ce grindină și câte fulgere au lovit pământul în răstimpul celor patruzeci de zile și ce cantități imense de apă s-au ridicat și au acoperit aproape toată Asia - toate acestea având numai cauze naturale! Spune, și acestea au fost din mânia necruțătoare a lui Dumnezeu ?!

7. Moise a scris această istorie, la fel ca și pe celelalte, în felul obișnuit de a scrie din acea vreme, și anume în imagini animate de spiritul divin și guvernate de providența divină.

8. Se poate spune că Dumnezeu este un zeu al mâniei și al pedepsei pentru că tu și încă mulți alții nu ați înțeles niciodată marile profeții?”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 144 - Cauza catastrofelor
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 07:47 View PostDownload Post

Capitolul 144
Cauza catastrofelor


1. (Domnul): „Eu îți spun ție: este nevoie doar de cincizeci de ani de trai respectând ordinea cea dreaptă a lui Dumnezeu - și nu veți mai vedea, trăi, auzi sau mirosi vreo calamitate!

2. Eu vă zic vouă: toate calamitățile, epidemiile, toate bolile oamenilor și animalelor, vremea rea, anii secetoși, uraganele, marile furtuni, grindina devastatoare, marile inundații, invaziile de lăcuste și toate celelalte necazuri sunt întotdeauna doar urmările faptelor nesăbuite ale oamenilor!

3. Dacă oamenii ar trăi în ordinea divină, nu ar avea de întâmpinat aceste catastrofe. Anii ar trece ca perlele pe un șnur, unul mai binecuvântat decât celălalt. În regiunile locuite ale pământului n-ar fi niciodată friguri prea mari sau arșițe de nesuportat, însă cum oamenii peste măsură de «inteligenți» întreprind tot felul de lucruri peste nevoile lor, atunci când construiesc peste măsură sau aduc tot felul de îmbunătățiri de prisos, sapă munți întregi pentru a face drumuri pentru oștiri, distrugând mii și mii de păduri dintre cele mai frumoase, când sapă gropi prea mari și prea adânci de dragul aurului și argintului, când trăiesc ei înșiși mereu în ceartă și război, în timp ce sunt înconjurați mereu de o mulțime de spirite inteligente ale naturii, de la care vin toate calamitățile (dacă oamenii se îndepărtează de legile divine ale naturii), dar și puritatea și sănătatea aerului, a apei și a pământului - se mai miră cineva că acest pământ este tot mai des bântuit de tot felul de năpaste?!

4. Oamenii zgârciți și hapsâni își zăvorăsc hambarele și mai pun și paznici puternici să le păzească comorile care le prisosesc și vai de acela care se apropie de ele! Aceluia ei i-ar face pe loc un proces usturător!

5. Eu nu vreau să spun aici că avutul obținut cu trudă să nu fie apărat. Eu vorbesc aici de preaplinul de prisos. Nu ar fi nevoie să se ridice și hambare care să stea deschise pentru săraci și neputincioși, chiar dacă sub supravegherea unui donator înțelept, pentru ca fiecare sărac să nu își ia mai mult decât are nevoie pentru hrana lui? În acest fel ar dispărea zgârcenia și lăcomia de pe pământ și atunci ar dispărea - și ascultați-Mă bine! - toți anii secetoși și foametea nu ar mai bântui pământul.

6. Tu mă întrebi cum de e cu putință așa ceva. Iar Eu îți răspund: în cel mai natural fel de pe lume, ceea ce înseamnă că, dacă cineva cunoaște doar puțin cum acționează natura în adâncul ei, atunci acela nu numai că va înțelege, ci se va convinge cu proprii lui ochi!

7. În fața voastră mai stă încă planta vindecătoare, iar acolo, mai departe, cea otrăvitoare! Nu se hrănesc amândouă cu aceeași apă, același aer, aceeași lumină și căldură? Și totuși această plantă este dintr-o substanță vindecătoare, iar cealaltă este dintr-una otrăvitoare!

8. De ce aceasta? Pentru că planta vindecătoare transformă toate spiritele naturii din jurul ei după felul ei bun, iar acestea îi răspund, înconjurând-o cu toată blândețea și dragostea lor, hrănind-o și mângâind-o și, prin aceasta, totul la această plantă va fi blând și vindecător, iar ziua, la lumina soarelui, parfumul ei va avea o influență vindecătoare asupra oamenilor, la fel ca și spiritele naturii din jurul ei.

9. Planta otrăvitoare însă, care ascunde în adâncul ei un caracter egoist și mânios, va molipsi spiritele naturii din jurul ei. Spiritele naturii se vor atinge și de această plantă, hrănind-o, iar prin aceasta caracterul lor va deveni omogen, asemănător plantei. Iar mirosul acestei plante, precum și locul din jurul ei, va fi otrăvitor și va avea o influență rea asupra sănătății omului, iar animalele, cu mirosul lor bine dezvoltat, o vor ocoli.”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 145 - Influența răului asupra binelui
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 07:51 View PostDownload Post

Capitolul 145
Influența răului asupra binelui


1. (Domnul): „O plantă cu mult mai mare și mai otrăvitoare este omul egoist și hapsân. Totul din jurul lui, locul unde își duce viața, unde respiră și transpiră, va semăna cu caracterul lui. Spiritele naturii din jurul lui se vor molipsi și ele, vor deveni rele și vor contamina la rândul lor unele spirite bune pe care le întâlnesc, astfel că și acestea vor deveni la rândul lor rele, egoiste și hapsâne.

2. Și cum spiritele naturii vin în contact nu numai cu oamenii, ci și cu animalele, cu plantele, cu apa și cu aerul, ele vor da mereu naștere la tot felul lupte și încăierări la animale sau mișcări violente de aer, apă, foc sau pământ.

3. Cine vrea să verifice acest adevăr, să meargă la un om bun și va vedea că la acela toate animalele sunt blânde. Cel mai bine se vede la câini, care preiau după scurt timp caracterul stăpânului. Câinele unui hapsân va deveni cu siguranță în scurt timp o bestie egoistă, iar când i se dă să mănânce este bine să nu te apropii de el. Du-te însă la un om bun la suflet și darnic și vei vedea că, dacă are un câine, acela este blând; el va renunța mai degrabă la mâncarea lui, decât să înceapă o răfuială cu un oaspete nepoftit. Și celelalte animale de pe lângă casa unui astfel de om vor fi mult mai blânde, iar un observator bun va vedea o diferență mare chiar la plante și la copaci.

4. Să cercetăm și servitorii unui hapsân, dacă nu sunt și ei invidioși, vicleni și mincinoși! Chiar și un om bun și darnic, dar slab din fire, dacă stă mult pe lângă un hapsân care se scaldă în aur și argint, va deveni până la urmă foarte drămuit și mult mai chibzuit cu darurile.

5. Pe pământ, răul influențează cu mult mai ușor binele, schimbându-l în rău, decât poate influența binele răul spre a-l schimba în ceva bun!

6. Uitați-vă la un om foarte mânios, care de atâta furie ar omorî totul în jurul lui! O mie de oameni liniștiți care-l privesc, până la urmă se vor înfuria ei înșiși și vor vrea să se lupte cu intrusul, ca să scoată mânia din el. De ce un om mânios îi molipsește și pe alții cu mânia lui și de ce cei o mie de oameni liniștiți nu-l molipsesc pe cel furios cu liniștea lor?

7. Toate acestea sunt astfel pentru că, mai ales pe acest pământ, atracția răului este cu mult mai puternică decât cea a binelui și așa trebuie să fie. În linii mari v-am arătat mai înainte de ce și nu mai este nevoie să Mă repet acum.

8. Uitați-vă din nou la aceste două plante și imaginați-vă un ceaun mare plin cu apă! Vom pune la macerat în el o mie din aceste plante tămăduitoare, iar bolnavii de piept care vor bea din această apă vor simți în curând o ușurare, căci spiritele bune ale naturii vor îndrepta cele câteva spirite rele din pieptul lor.

9. Dar dacă vom lua și o plantă otrăvitoare și o vom arunca în ceaunul cu cele o mie de plante tămăduitoare?! Vedeți, această singură plantă otrăvitoare va converti prin otrava ei întreaga substanță binefăcătoare și va fi vai și amar de bolnavul care va îndrăzni să bea din această băutură! Adevărat, îl va costa negreșit viața și nimic și nimeni nu-i va mai putea ajuta pe căi naturale!

10. Să cercetăm acum cazul invers! Să punem la macerat o mie de plante otrăvitoare. Băutura pe care o vom obține va fi otrăvitoare. Să adăugăm spre sfârșit la acest preparat și o plantă tămăduitoare! Oh, cât de repede se vor molipsi spiritele bune și vindecătoare de la planta tămăduitoare și se vor transforma și ele în otravă!

11. Din aceasta reiese clar ca lumina zilei că, din motive cunoscute, pe acest pământ răul transformă mult mai ușor binele în rău decât invers.

12. Gândiți-vă acum la toată mulțimea de oameni răi dintr-o țară și întrebați-vă acum, după cele aflate înainte, dacă toate relele care se abat asupra acelei țări sunt într-adevăr pedeapsa lui Dumnezeu! Eu vă zic vouă și mai ales ție, prietene Stahar, că toate acestea se trag de la oameni, de la faptele lor și de la felul lor de viață, și nu din mânia lui Dumnezeu. Tatăl ceresc a pus însă o lege în natura lucrurilor, lege care va rămâne neschimbată atât timp cât va exista pământul, căci altfel pământul ar fi distrus și n-ar mai putea adăposti oamenii care trec aici prin felurite încercări ale vieții.

13. De aceea este nevoie să căutați binele și să vă țineți de el cu toată seriozitatea și puterea dacă nu vreți să fiți înghițiți de răul cel mult și puternic.

14. Căutați să vă împliniți și să vă desăvârșiți viața sufletească prin urmarea în faptă a învățăturilor Mele și astfel otrăvurile vieții nu vă vor putea face nici un rău!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 146 - Minunata plantă tămăduitoare. Lumina și întunericul, binele și răul
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 07:58 View PostDownload Post

Capitolul 146
Minunata plantă tămăduitoare. Lumina și întunericul, binele și răul


1. (Domnul): „Să ne întoarcem la ceaunul nostru în care se află cele o mie de plante otrăvitoare! Vedeți, zece, o sută, chiar și o sută de mii de plante tămăduitoare din acest fel nu vor reuși să transforme otrava din ceaun! Pe acest pământ însă, în munții înalți din India - și uneori și pe muntele Sinai - crește o mică plăntuță din care este de ajuns să punem doar un pic, cât un fir de iarbă, în ceaunul cu otravă și într-o clipită toată otrava se va schimba într-o băutură dintre cele mai tămăduitoare!

2. «Cum este cu putință aceasta?», te întrebi acum mirat, înțeleptule Stahar. Și Eu îți spun că și aceasta se face tot numai pe căi naturale. Iar acum îți voi arăta foarte clar, ție și celorlalți, cum.

3. Dacă privești, într-o noapte furtunoasă și fără lună; fiind întuneric beznă, ți se poate părea că întreaga nemărginire este cufundată în acest întuneric. Această beznă este pentru scurt timp ca o otravă pentru ochii tăi, pentru că îi privează de vedere. Dar această otravă va fi transformată într-o clipă în lumină de cea mai mică rază de soare.

4. Ghicești acum cam cum stau lucrurile? Poți foarte bine să ghicești, dar mai este mult până la a ști! Dar cum tu nu ai de unde să știi, atunci ascultă!

5. Cum poate o singură rază de soare să alunge tot întunericul și de ce fără ea este beznă? Doar aerul este format din aceleași spirite atât în cea mai întunecată noapte, cât și în cea mai luminoasă zi!

6. După ce soarele a apus, spiritele naturii se liniștesc treptat pentru că fiecare se odihnește în el însuși într-un fel deosebit. Ele nu mai vibrează în învelișul lor ușor, astfel că ochiul trupesc nu le mai observă prezența și urmarea care se face simțită pentru ochiul trupesc este noaptea întunecată.

7. Bineînțeles că tu poți să zici că și noaptea adie vântul, ceea ce înseamnă că nici noaptea spiritele nu se liniștesc! Oh, aici te înșeli și n-ai nici o idee despre mișcarea aparte a spiritelor naturii! Vântul adie și noaptea, și astfel se pare că și noaptea spiritele sunt în mișcare - dar nu este o mișcare deosebită, ci una restrânsă, la voința unui spirit mai înalt. Atunci însă când un spirit al naturii sau o mare mulțime de asemenea spirite, ca de pildă acele limbi de foc pe care le-ați văzut cu toții, intră într-o mișcare de vibrație interioară deosebită într-un anumit punct, acel punct va deveni luminos pentru ochi și va indica momentul unei concepții și al unei deveniri.

8. Într-un asemenea moment însă, o mulțime de spirite ale naturii din jur vor fi animate, iar pe o rază mare se va face lumină. De la acea sferă a spiritelor naturii se va transmite vibrația din aproape în aproape la spiritele dimprejur și, cu cât această vibrație este mai puternică, cu atât mai multă lumină se va face, iar mulțimea de spirite care se adună spre a crea ceva va avea același țel. Lumina soarelui, cu puterea ei creativă și influența ei asupra corpurilor cerești, dovedește din plin aceasta.

9. Dar spiritele nu vor fi animate în acest fel de lumina soarelui numai pe planete pentru a crea ceva, ci și în spațiul liber eteric, căci acolo iau de multe ori naștere în acest fel lucruri despre care înțelepciunea voastră nici măcar n-a visat vreodată.

10. Acum ai văzut cum o singură scânteie din lumina puternică a soarelui poate să alunge cel mai des întuneric și să-l transforme într-o clipă în lumină! Tot la fel transformă și plăntuță tămăduitoare întreaga otravă din ceaun într-o băutură vindecătoare, deoarece spiritele naturii din micuța plantă sunt foarte intens active în ordinea cea dreaptă și de aceea pot constrânge într-o clipă spiritele mai leneșe și dezordonate ale plantei otrăvitoare să acționeze în ordinea cea dreaptă.

11. La fel este și influența unui om cu adevărat desăvârșit asupra oamenilor din jurul lui, precum și asupra spiritelor naturii care sunt încă libere.

12. Oamenii buni vor fi buni și vor face fapte bune atunci când se află între oameni mai mult sau mai puțin buni, iar cei mai puțin buni vor găsi adevărate plante tămăduitoare în oamenii buni. Atunci însă când acești oameni buni dau de oameni în care răul este adânc înrădăcinat, care au gura spurcată, este foarte ușor ca și ei să se strice, căci puterea ordinii de viață dinlăuntrul lor nu este destul de mare ca să se împotrivească acestui rău. Dacă însă omul este în sinea lui desăvârșit, el este la fel cu plăntuța noastră din ceaunul cu plante otrăvitoare sau la fel cu scânteia de lumină în noaptea întunecată.

13. Dacă ai fost atent la toate acestea, vei putea în sfârșit înțelege că tot răul de pe acest pământ nu este pedeapsa lui Dumnezeu, ci își are rădăcina în ordinea divină de viață a oamenilor (și apare atunci când această ordine divină este încălcată), la fel cum de multe ori și binele își are rădăcina într-un singur om desăvârșit.

14. Și acum, după ce te-am corectat în acest fel instructiv, Mă puteți din nou întreba ceva ce vă este străin și nu ați înțeles din istoria vieții bătrânului Lazăr. Unul dintre voi mai are încă o mică întrebare. Să o auzim cu toții!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 147 - Cauza căldurii și a frigului
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:01 View PostDownload Post

Capitolul 147
Cauza căldurii și a frigului


1. Matael a spus: „Doamne, acela se pare că sunt chiar eu! Căci într-adevăr mai am o mică nelămurire pe care nu mi-o pot explica, oricât m-am străduit!”

2. Eu am spus: „Da, da, chiar tu ești acela; spune-ne ce te apasă!”

3. Matael: „Atunci când am plecat împreună cu tatăl meu și cu tânărul Lazăr spre Betania și am văzut pe drum marea apariție luminoasă, am simțit și o puternică dogoare. După ce însă apariția luminoasă a dispărut, pe lângă bezna care a urmat, s-a făcut și răcoare, astfel că mă luase cu friguri. Eu nu pot să-mi explic deloc, care era cauza acestei răcori. De aceea Te rog pe Tine, Doamne, să mă lămurești!”

4. Eu: „Acum adevărul este foarte simplu de aflat! Dacă freci foarte tare două bucăți de lemn una de alta, până la urmă ele se vor aprinde și vor arde. De ce se petrece aceasta? Pentru că spiritele naturii din lemn și din celulele acestuia au fost trezite violent din liniștea lor mută, au fost iritate și agitate și au trecut într-o puternică mișcare vibratorie care foarte repede va fi vizibilă ca foc și lumină și, prin aceasta, și spiritele mai leneșe vor fi agitate, și până la urmă toate spiritele se vor pune în mișcare sau, altfel spus, se vor aprinde. Atunci când agitația sau arderea a încetat, în curând se vor răcori și spiritele naturii. Cu cât agitația este mai puternică, cu atât mai repede apare oboseala spiritelor și, odată cu ea, liniștea și, cu aceasta, frigul.

5. O bucată de lemn care arde sau un tăciune nu va fi niciodată la fel de fierbinte ca o bucată de metal înroșit în foc. Cauza este aceea că spiritele din metal sunt capabile de o mai mare agitație decât cele din lemn, iar când se va opri arderea metalului și a tăciunilor, metalul se va răci mai repede decât cărbunele și va fi cu mult mai rece decât cărbunele.

6. În zilele fierbinți de vară, spiritele naturii încep să se agite, iar agitația lor puternică va da naștere la o căldură și mai mare, și mai apăsătoare. Dacă agitația devine și mai intensivă, spiritele vor începe să se împingă unele în celelalte și vor deveni vizibile ochilor trupești sub forma norilor și a ceții.

7. Vă este deja cunoscut cum norii se măresc și se înmulțesc, iar la urmă începe să fulgere, să plouă și uneori să cadă și grindină, ca urmare a acțiunii acestor spirite.

8. Cu cât mai puternic și mai des cad fulgerele în timpul unei furtuni, cu atât mai repede se va răci apoi aerul - aceasta fiind o urmare a liniștirii spiritelor agitate, sub influența puternicelor spirite pașnice. Din același motiv s-a răcorit aerul și după marea și puternica apariție luminoasă la care ai fost martor Ești acum lămurit și cu aceasta?”

9. Matael: „Doamne, Îți mulțumesc pentru această explicație; acum sunt lămurit!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 148 - Moartea unui băiat curios
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:05 View PostDownload Post

Capitolul 148
Moartea unui băiat curios


1. Eu am spus: „Dacă este așa, povestește-ne atunci câte ceva din întâmplările la care ai fost martor: cum a murit un băiat care a căzut dintr-un copac, și, în același timp, cum și-a pus capăt zilelor acel om care s-a aruncat în lac, Fă-ne însă doar un rezumat scurt și descrie-ne doar momentele mai importante!”

2. Matael a început imediat să vorbească și a spus: „Vă rog numai să aveți puțină răbdare, căci vreau să vă povestesc amândouă cazurile deodată și trebuie mai întâi să-mi adun puțin gândurile!”

3. Eu am spus: „Poți să faci aceasta; dar Eu voi avea grijă să te îndrum, așa că va merge și fără să trebuiască să te pregătești dinainte!”

4. La acestea, Matael a spus: „Dacă este așa, atunci desigur că nu voi mai avea nevoie să-mi adun gândurile și voi începe chiar acum să vă povestesc cât mai bine cele două întâmplări la care am fost martor!”

5. Toți au spus cu voce tare: „Mare vicerege al popoarelor de la Pontul cel îndepărtat până la Marea Caspică, noi ne bucurăm să-ți ascultăm acum povestirea, căci în arta narațiunii ești un adevărat maestru de neîntrecut!”

6. Matael: „Arta narațiunii cere mai întâi o cât de mică cunoaștere a limbii și o mare dragoste de adevăr. Cine povestește adevărat și sincer, acela are chiar șanse să ajungă un poet divin inspirat! Dar fiecare face după cum îi este voința. Vă voi povesti acum, după voia Domnului, două dintre întâmplările pe care le-am trăit eu de când m-am născut și până în al douăzecilea an de viață. Am să vă istorisesc cele petrecute alături de tatăl meu, în limba pe care o vorbeam eu în acea vreme, când aveam șaptesprezece ani. Iată cele două povestiri:

7. Era în vremea purificării evreilor, când, așa cum vă este cunoscut, pe malul Iordanului este înjunghiat țapul ispășitor pentru toate păcatele evreilor și care, la urmă, este aruncat cu toată ceremonia și tot felul de predici și rugăciuni în Iordan. Nu trebuie să vă povestesc aici mai mult, căci fiecărui evreu îi sunt cunoscute vorbele goale și rugăciunile fără nici o valoare.

8. Poate însă că nu la toți vă este cunoscut faptul că, pe acea vreme, la această ceremonie se aduna mult popor. Chiar și o mulțime de greci, romani, egipteni și persani. Pe scurt, nu era lipsă de curioși!

9. Și vă puteți închipui că erau destui băieți care voiau să vadă ceva din spectacol. Dar cum ei nu puteau vedea prea mult din cauza mulțimii din fața lor, curiozitatea i-a împins spre copacii dimprejur. N-a durat mult și copacii erau plini cu copii și nu mai erau destule crăci libere, astfel că au început să se certe. De mai multe ori li s-a strigat să se potolească, dar aceste sfaturi bine intenționate n-au prea ajutat la nimic.

10. Tatăl meu și cu mine stăteam pe cămilele noastre pe care tatăl meu le primise în dar de la un persan pe care îl vindecase de o boală grea. Amândouă cămilele aveau două cocoașe și erau deci mult mai plăcute la călărit decât cele doar cu una. Puteam vedea astfel foarte confortabil întreaga ceremonie. Nu departe de locul unde eram noi, creștea un chiparos foarte înalt și frumos. Pe crengile lui însă, care de la natură nu sunt prea groase, se certau trei băieți. Fiecare dintre ei vroia să stea pe creanga mai groasă.

11. Dar cum copacul era cam bătrân și nu avea decât două crengi mai groase și mai solide, cărora ai fi putut să-ți încredințezi viața, cei trei băieți se certau pe cele două crengi și, până la urmă, unul dintre ei a trebuit să se mulțumească cu o creangă mai subțire. La o înălțime de aproape cinci lungimi de om, băiatul sta ghemuit pe creanga lui, care semăna mai degrabă a crenguță.

12. Cam un ceas a trecut așa, până când, către amiază, s-a ridicat un vânt care a început să clatine cu putere chiparosul nostru și să ducă fumul de la altarele de jertfă peste cei trei băieți, încât aceștia trebuiau să-și țină mâinile la ochi, ca să nu-i usture prea tare și să nu înceapă să lăcrimeze.

13. În această situație precară, m-am uitat la băiatul care era ghemuit pe creanga cea subțire. Atunci când vântul i-a suflat fumul gros în față, am observat deodată doi lilieci mari cum zburau în jurul capului lui. Erau de mărimea a doi porumbei și îi băgau bietului băiat și mai mult fum în ochi.

14. L-am făcut și pe tatăl meu atent și i-am zis că precis că aici se va petrece ceva rău. I-am descris și ce vedeam și că cei doi lilieci nu-mi păreau deloc obișnuiți din cauză că erau când mari, când mici.

15. Tatăl meu s-a dus cu cămila până sub copac și i-a strigat băiatului să se dea imediat jos, altfel o să pățească o nenorocire. Nu știu însă dacă băiatul a auzit într-adevăr ce i-a spus tatăl meu, căci am văzut numai cum se apăra tot mai tare cu mâinile de fumul cel gros care îi intra în ochi și probabil că îl orbise pe jumătate.

16. Dacă tatăl meu a văzut că avertismentul lui a rămas fără răspuns, s-a îndepărtat de copac și a venit din nou lângă mine ca să mă întrebe dacă mai văd ceva. Eu i-am răspuns că da și că dacă băiatul nu se va da imediat jos din copac, îl va paște o mare nenorocire. Tatăl meu mi-a zis: «Da, fiule, dar ce putem să facem?! Nu avem nici o scară la îndemnă și băiatul nu vrea să asculte să se dea jos. Suntem nevoiți să așteptăm să vedem ce are de gând Dumnezeu cu băiatul acesta neascultător.»

17. Tatăl meu tocmai a terminat de vorbit, când creanga cea subțire, din cauza agitației băiatului, s-a rupt și băiatul a căzut de la acea înălțime, și-a spart capul de o piatră și și-a frânt gâtul, murind pe loc.

18. La acest spectacol, poporul a început să se înghesuie în jurul băiatului. La ce mai ajutau însă toate acestea, din moment ce băiatul era mort?! Până la urmă paznicii romani au împrăștiat poporul și tatăl meu, care era cunoscut ca medic, a fost chemat să cerceteze băiatul, dacă este mort sau dacă mai poate fi adus la viață. Tatăl meu a cercetat capul zdrobit al copilului și ceafa și a zis: «Aici nu mai ajută nici un leac și nici o alifie! Căci acesta este de două ori lovit de moarte și nu va mai învia niciodată pe această lume!»“
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 149 - Aparițiile de la locul nenorocirii. Sinuciderea esenianului blestemat de Templu
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:08 View PostDownload Post

Capitolul 149
Aparițiile de la locul nenorocirii. Sinuciderea esenianului blestemat de Templu


1. (Matael): „În același timp însă tatăl meu m-a întrebat dacă mai observ ceva deosebit la acel băiat.

2. I-am răspuns în grecește: «Cei doi lilieci mari s-au unit deasupra pieptului lui, și anume sub forma unei maimuțe, ce pare foarte tulburată. Ei își dau silința să se desprindă de corp, dar par atât de tare atrași de acesta, încât nu le este cu putință să se îndepărteze de el. Cu cât însă se străduiesc mai mult, ei se unesc tot mai mult, iar acum în sfârșit s-au desprins de trup ca o singură ființă! Aceasta sare acum în jurul trupului ca și când ar căuta ceva!»

3. «Nu cumva acesta este sufletul copilului?», a întrebat tatăl meu.

4. Eu am spus: „Nu îți pot spune sigur! Să nu aibă un biet copil un suflet mai bun ca acesta?! Acum această ființă ciudată stă lângă capul copilului și-i linge rana. Dar nu poate schimba nimic! Nu poate linge decât un abur foarte ușor și foarte greu vizibil, dar prin aceasta capătă o înfățișare mai umană. Acum însă vin soldați, care cu siguranță vor lua trupul de aici! Sunt curios dacă această ființă care seamănă a maimuță va pleca și ea!»

5. În acest moment au venit patru soldați cu o scândură lungă, au legat trupul de scândură și au plecat cu el de acolo.

6. Eu am spus: «Dar ființa aceea a rămas și privește în jurul ei ca cineva într-un spațiu gol în care nu este nimic de văzut. Acum se ghemuiește pe locul unde a căzut băiatul și pare că ar vrea să adoarmă. Se pare într-adevăr că acesta este sufletul băiatului!»

7. Tatăl meu a spus: «Din fericire, jertfirea țapului se apropie de sfârșit! Mai urmează doar sentința asupra acelui mare păcătos, care, zice-se, nu a putut fi purificat prin această ceremonie, și apoi e gata! Ca în fiecare an, mereu aceeași poveste - pentru mine lipsită de binecuvântare, de putere și fără nici un folos și cred că la fel este pentru oricine!»

8. Apoi tatăl meu a tăcut și a ascultat sentința și s-a supărat când a auzit că primul blestem a căzut asupra samaritenilor, următorul asupra păgânilor, apoi asupra esenienilor, saducheilor și apoi, ceva mai blând, asupra ucigașilor care nu se căiesc, asupra păcătoșilor de tot felul și la urmă - sentința cea mai îngrozitoare – asupra celor care disprețuiesc Templul.

9. După această ceremonie neplăcută, la care pentru fiecare blestem înaltul preot își sfâșia haina, a plecat tot poporul spre oraș. Mai rămăsese doar un singur om, pe care probabil că înfricoșătoarea sentință l-a impresionat mai tare. De unde eram noi îl puteam vedea foarte bine: stătea pe o stâncă deasupra iazului pe malul căruia se făcuse jertfa și despre care se spunea că ar fi fără fund și că, prin această gaură, s-ar fi scurs toată apa potopului. Este adevărat că acest iaz e foarte adânc, dar nu cred că nu are fund.

10. Tatălui meu i s-a părut tare ciudat cum omul privea cam abătut și absent, de pe stânca pe care se urcase, la apa neagră a iazului. M-a întrebat dacă nu văd ceva deosebit la acel om sau în jurul lui.

11. I-am spus adevărul: «Nu văd nimic, dar nu pot să ascund că nu îmi place acest om! Eu cred că nu aș greși dacă aș spune că acela vrea să încerce pe pielea lui cât de adânc e iazul!»

12. Acestea sunt chiar cuvintele pe care le-am spus atunci, deși tatălui meu nu-i plăcea când glumeam cu lucruri așa de serioase - glume pentru care aveam un talent deosebit. De aceea Te rog, Doamne, să îmi ierți aceasta și faptul că repet acum aceleași glume proaste pe care le-am spus atunci!”

13. Eu am spus: „E bine așa cum povestești, căci așa vreau Eu și Eu sunt Acela care îți pune vorbele în gură! Spune mai departe, căci toți te ascultă foarte atenți!”

14. Și Matael a început imediat să povestească mai departe: „Nici n-am terminat de rostit ultimul cuvânt, că omul și-a ridicat mâinile și a strigat foarte tare: «Înaltul preot m-a blestemat pentru că am fost un esenian și am părăsit Templul ca să aflu o altă înțelepciune mai bună; dar nici la esenieni nu am găsit-o, la fel cum nici în Templul din Ierusalim nu am aflat-o. Eu însă m-am întors spășit în Templu și m-am rugat și am adus jertfe, dar înaltul preot a aruncat jertfa mea, m-a ponegrit ca pe cel mai rău blasfemiator al Templului și m-a blestemat în veci, rupându-și haina de șapte ori. Am sperat acum la o îndulcire a blestemului lui, dar în zadar! A întărit și mai mult vechiul blestem și m-a blestemat în fața lui Dumnezeu și a oamenilor! Sunt blestemat! Să fiu atunci blestemat!» Cu aceste strigăte puternice s-a aruncat de pe stâncă și s-a înecat.”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (64)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 150 - Sufletele celor doi nenorociți, pe lumea cealaltă
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:12 View PostDownload Post

Capitolul 150
Sufletele celor doi nenorociți, pe lumea cealaltă


1. (Matael): „N-a durat mult și am observat cum pluteau pe suprafața apei niște oase, însoțite de niște rațe negre ciudate. Să fi fost vreo zece rațe. Numai oasele picioarelor erau acoperite cu puțină carne până la gleznă, restul erau doar oase și piele, ceea ce mie îmi părea foarte ciudat. La început grămada de oase plutea cu fața în sus, dar după vreo jumătate de ceas s-a întors și a început să dea din mâini și din picioare ca un înotător versat și părea că-și dă silința să alunge rațele cele negre. Acestea însă erau încăpățânate și nu voiau nicidecum să-l părăsească pe înotătorul cel sinistru.

2. Cam vreme de un ceas a plutit în acest fel, în toate direcțiile, această formă ciudată, când mai repede, când mai încet, s-a și scufundat de câteva ori, dar a apărut de fiecare dată din nou. Dacă și tatăl meu ar fi putut vedea această formă misterioasă, aș fi crezut că este un animal ciudat de apă, dar cum el nu îl putea vedea, am ajuns la concluzia că ceea ce eu vedeam plutind pe iaz era ceva nenatural din lumea sufletelor sau a spiritelor. După încă un ceas s-a liniștit totul, rațele însă continuau să ciugulească din acel stârv, căutând cu îndărătnicie o bucățică de carne.

3. Văzând că aici nu se mai petrece nimic deosebit, m-am uitat din nou la maimuța noastră, care tocmai făcea încercări de a se ridica pe picioarele din spate și de a merge, dar întâmpina mari greutăți; după doar câțiva pași cădea din nou, se ridica însă repede, uitându-se în toate direcțiile. Din felul în care se uita împrejur, părea că se teme de ceva sau că îi este foame și caută ceva de mâncare. În acest fel anevoios, tot mergând și căzând, a ajuns până la iaz și a dat acolo de stârvul care plutea, însoțit de rațele cele ciudate.

4. Maimuța noastră, care părea a fi într-adevăr sufletul băiatului căzut din copac, a scos un țipăt ascuțit atunci când a văzut stârvul și l-a cercetat cu o atenție deosebită. Cam după vreo jumătate de ceas, maimuța s-a ridicat foarte drept, ca un om, iar eu am auzit foarte clar o voce tristă: «Acesta a fost trupul bietului meu tată! Vai de el și de mine, căci pe amândoi ne-a ajuns pedeapsa lui Iehova! Eu mai pot încă fi ajutat, dar cum ar mai putea fi el ajutat?»

5. Aici maimuța s-a oprit și a făcut o mutră îndurerată, în timp ce rațele negre ciuguleau în continuare la oasele care nu mai aveau deloc carne pe ele. A mai trecut o bună jumătate de ceas și între timp plecaseră aproape toți oamenii, doar niște greci și romani mai rămăseseră, dar ei erau adânciți într-o discuție și nu băgau în seamă observațiile noastre tăcute.

6. Tatăl meu m-a întrebat dacă mai văd ceva. Eu i-am răspuns scurt: «Nimic nou până acum!»

7. Atunci tatăl meu mi-a zis că ar fi timpul să plecăm și noi, căci am văzut ce era de văzut, iar ce urma să facă Domnul cu cele două suflete nu mai era treaba noastră.

8. Eu însă i-am spus tatălui meu: «Tată, până acum am privit la cele două suflete cam trei ceasuri și n-am văzut nimic altceva decât un trist spectacol. Să mai rămânem un ceas, poate că vom afla totuși ceva interesant!» Tatăl meu a fost mulțumit cu propunerea mea, așa că am mai rămas. La câteva clipe de la această discuție, situația s-a schimbat.

9. Maimuța s-a ridicat dintr-odată plină de mânie, a sărit pe suprafața apei și a început să gonească rațele cele urâte și vai de rațele care-i cădeau în mână - într-o clipă erau spulberate în mii de bucăți! Le-a spulberat aproape pe toate, mai rămăseseră doar cinci, care însă și- au luat tălpășița.

10. După ce rațele cele rele au dispărut în acest fel, maimuța a scos stârvul din apă, l-a așezat pe iarbă la vreo cinci pași de malul iazului și a zis: «Tată, în suferința ta cea mare, îmi auzi oare vocea, îmi înțelegi cuvintele?» La aceste întrebări, stârvul a dat afirmativ din cap, dând astfel de înțeles că aude și pricepe ce i se spune.

11. Maimuța, care acum semăna tot mai mult a om, s-a ridicat, ca și când ar fi avut o mare putere și a zis cu o voce pe care eu o puteam auzi foarte bine: «Tată, dacă există un Dumnezeu, El nu poate fi decât bun și drept! Acest Dumnezeu nu blestemă pe nimeni, căci omul, fiind opera Lui, el nu poate fi o treabă de mântuială, ci numai o operă măiastră! Care maestru adevărat își blestemă oare opera?! Chiar și ageamiul care a făcut o treabă de mântuială nu o va blestema, ci va încerca să facă ce poate mai bun din ea. Și atunci Dumnezeu, Maestrul tuturor maeștrilor, să-și blesteme propria-I operă?

12. Blestemul și afurisirea este o invenție a omului, datorită orbirii și neștiinței lui. Greșelile pe care le face un om sunt încercări prin care el învață cum să se folosească de libertatea voinței lui. Faptele omului sunt un exercițiu al determinării de sine atât în sfera cunoașterii, cât și în sfera liberei voințe, în ordinea care domnește în întreaga mare creație a înțeleptului Creator.

13. Blestemul oamenilor își are originea în partea lor întunecată. Prin el, ei se strică pe ei înșiși și pe apropiații lor și aduc până la urmă chiar popoare întregi în pragul sărăciei și al disperării. Pe tine, bietul meu tată pământesc, te-a omorât blestemul înzecit al marelui preot, deși în fața lui Dumnezeu tu nu te-ai făcut vinovat de nici un blestem. În marea ta disperare, ți-ai luat viața și situația ta aici este cu mult mai disperată decât a unui blasfemiator. Peste mine însă s-a revărsat cu siguranță grația lui Dumnezeu, căci am dintr-odată atâta cunoaștere și putere cât să pot îndepărta de tine blestemul înzecit al marelui preot, care te chinuia sub forma păsărilor negre de apă. Voi face acum tot ce-mi stă în putere ca să te ajut să ieși din marele necaz care a dat peste tine!»

14. În timp ce spunea acestea, maimuța semăna tot mai mult a om, iar la sfârșit arăta ca un om adevărat, care a fost apoi îmbrăcat ca din văzduh cu o haină de lumină cenușie. Lângă el se mai afla ceva învelit într-o pânză. Băiatul, care acum era chiar plăcut la vedere, a desfăcut pânza și a scos la iveală o cămașă lungă, cenușiu întunecat, și a zis: «Aha, aceasta este o haină pentru tine! Lasă-mă să te îmbrac cu ea!»

15. Stârvul a dat din cap, iar băiatul i-a pus imediat cămașa pe el și i-a legat și pânza, care era de culoare ceva mai deschisă, în jurul capului, ca un fel de turban, astfel că stârvul a căpătat prin aceasta o înfățișare mai bună. Băiatul, care acum era plin de curaj, l-a luat pe bătrân pe sub brațe ca să-l ridice și să-l facă să stea în picioare, dar n-a reușit.

16. După mai multe încercări, băiatul, care acum avea statura unui tânăr, a strigat cu voce tare, încât chiar și tatăl meu l-a auzit, fără însă a putea distinge cuvintele: «Doamne, dacă exiști undeva, trimite-ne mie și tatălui meu un ajutor! El nu a păcătuit, ci a fost zdrobit, ca de o piatră căzută din nori, de cel mai mare păcat al celor care își arogă drepturi de zei pentru a trage și mai multe foloase de la lume! Iar acum tatăl meu zace aici ca un suflet blestemat de lume! Îl vei blestema și Tu în veci pentru aceasta? Dă-i măcar o piele care să-i acopere aceste oase, căci înfățișarea lui mă îndurerează foarte mult! Ajută-ne, Doamne, ajută-ne!»

17. La această chemare au apărut destul de repede două spirite puternice care au atins stârvul în dreptul tâmplei. Imediat după aceasta, stârvului i-au apărut cartilagii, piele și chiar păr, iar mie îmi părea că i-au apărut chiar și ochi, dar încă foarte adânciți în orbite. Nici unul dintre spirite n-a scos nici un cuvânt și, după ce și-au terminat treaba, au dispărut.

18. După aceasta, tânărul, care părea acum foarte încântat, a tras din nou de schelet ca să-l pună pe picioare și de data asta a reușit. Bătrânul putea acum să stea, iar tânărul l-a întrebat dacă poate să și meargă. Bătrânul i-a răspuns că da, cu o voce cam stridentă, iar tânărul l-a luat atunci pe după braț și au plecat amândoi spre miazăzi și, curând după aceea, i-am pierdut din ochi.”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 15 of 27  [ 265 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 14, 15, 16 ... 25, 26, 27  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !