Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 17:34
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 4 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 15, 16, 17 ... 25, 26, 27  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 151 - Domnul dă lămuriri despre cele două suflete nenorocite
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:15 View PostDownload Post

Capitolul 151
Domnul dă lămuriri despre cele două suflete nenorocite


1. (Matael): „Acestea sunt cele două întâmplări la care am fost eu martor. Nu știu ce s-a petrecut mai departe cu cele două suflete în lumea spiritelor. Și totuși nu am înțeles, cu toate explicațiile de mai înainte, ce înseamnă cei doi lilieci care zburau în jurul băiatului, care mai apoi s-au unit pe pieptul lui dând naștere maimuței, și, de asemenea, nu am înțeles de ce mi se înfățișa mie sufletul celui care și-a luat viața sub forma unui stârv care plutea pe suprafața iazului. De unde veneau cele zece rațe negre și de ce chinuiau ele stârvul? Cum de a putut sufletul băiatului să alunge acele păsări rele? Ce însemnătate avea veșmântul, de unde a apărut el și ce influență avea el asupra celor două suflete diferite?

2. Da, aici sunt mai multe întrebări de pus. Pentru mine sunt importante acestea pe care le-am și pus și la care sper că voi primi o lămurire. Dacă mai au și alții nelămuriri, sper că vor întreba la rândul lor.”

3. Cyrenius a spus: „Prietene, de data aceasta m-ai uimit într-un mod foarte ciudat cu povestirea ta! Viața omenească îmi apare astfel ca un fluviu foarte liniștit și inofensiv pe un platou de munte. Dar, când ajunge la sfârșitul platoului, acest fluviu care înainte era așa de liniștit cade cu o seriozitate înspăimântătoare într-un abis de nepătruns și cu un vuiet năvalnic se înșurubează într-o liniște adâncă, în care însă nu-și găsește liniștea. Aceasta deoarece forța propriei căderi îl scoate năvalnic din propria liniște și el trebuie să evadeze și să lupte până va fi înghițit de atotputernicia mării și a adâncurilor ei nemăsurabile.

4. O, Doamne, lămurește-ne, spre mângâierea noastră, ce rost are un asemenea moment îngrozitor în viața cuiva, viață care, până atunci, pare a fi totuși frumoasă! Să ne gândim la omul care a sărit în iaz spre a-și pune capăt zilelor! Ce schimbare îngrozitoare imediat după ce a sărit! Se pare că pe urmă situația s-a mai îmbunătățit, dar cât de gravă a rămas totuși! Câtă nesiguranță, câtă suferință! De aceea, Te rog, Doamne, dă-ne o lămurire care să ne aducă o mângâiere!”

5. Eu am spus: „Într-adevăr, ați cunoscut acum niște momente foarte triste de viață, cu adevărat pline de gravitate. Dar ce altceva se poate face pentru a salva o viață total distrusă de influența lumii și a poftelor lumești și pentru a o îndrepta pe calea cea bună? Nu trebuie ajutată o astfel de viață cu toată seriozitatea?

6. Da, este adevărat, acest moment de intervenție pare pentru spectatori îngrozitor de grav! Trecerea printr-o portiță foarte îngustă nu este la fel de plăcută la vedere cum este chipul unei mirese tinere și sănătoase, dar îl conduce pe acel om pe adevărata cale, spre adevărata viață care este netrecătoare în veci! Și din această cauză, pentru cel care înțelege, un asemenea moment de viață aduce mai multă mângâiere decât chipul primăvăratic și zâmbitor al unei fecioare. Acum însă, am să vă dau lămuriri pentru a înțelege cu adevărat cele povestite de Matael!

7. Matael a observat cei doi lilieci care se roteau în jurul băiatului încă dinainte ca acesta să fi căzut din copac. Băiatul era un descendent al acestui pământ. Copiii pământului, așa cum ați aflat de mai multe ori din explicațiile Mele, sunt în întregime alcătuiți, atât sufletește, cât și trupește, din creația organică a acestui pământ. O dovadă pentru aceasta sunt diferitele feluri de hrană trupească pe care un om le ingeră, pe când hrana unui animal este foarte limitată în diversitate. Pentru ca omul să hrănească toate părțile sufletului său prin intermediul hranei naturale, aceasta trebuie să fie foarte variată și să provină din regnul animal, vegetal și mineral. Structura substanțială a sufletului se hrănește și se dezvoltă, la fel ca și corpul fizic, prin hrana pe care o mănâncă.

8. Acum mai depinde însă din ce sfere ale creației a căpătat omul pământean sufletul său. La copii mai trebuie ținut cont și de faptul că sufletul lor mai conține impregnări ale creației premergătoare celei umane. Dacă i se dă copilului imediat o educație bună, atunci forma anterioară a creației se dizolvă în cea umană. Dacă însă se neglijează educația, atunci apare tot mai dominantă forma premergătoare a creației și atrage cu timpul chiar și corpul fizic în aceasta formă a creației. Ce formă a sufletului este la ei dominantă se poate observa cu ușurință la unii oameni cruzi.

9. Băiatul era, prin urmare, un rod - sufletesc și trupesc - al acestui pământ și nu avusese parte de o bună educație. În momentul în care băiatul a căzut într-un fel de leșin, datorat în parte încordării de a se ține de copac și în parte fumului gros care îl sufoca, sufletul lui a devenit vizibil sub forma celor doi lilieci, și, cu toate că băiatul a mai rămas o vreme în copac, el nu mai era conștient.

10. Căci, atâta vreme cât, în momentul morții, sufletul nu s-a desprins cu totul de trup, acesta rămâne, datorită perturbațiilor cauzate de frică, fără cunoștință. El se simte ca cineva care se rotește foarte repede într-un carusel și care, oricât de mult s-ar strădui să vadă ceva, n-ar putea desluși nici un obiect, ci doar o ceață care, dacă rotirea se va face și mai repede și organul vederii va fi și mai neliniștit, va fi urmată de o noapte deplină.

11. Așa cum organului vederii îi este necesară liniștea pentru a desluși un obiect, tot la fel și sufletul are nevoie de o liniște interioară pentru a avea o conștiință de sine trează și sigură. Cu cât un suflet este mai neliniștit în sinea lui, cu atât mai mult dispare limpezimea conștiinței de sine. Când sufletul este foarte neliniștit, atunci el nu mai știe nimic despre el până când nu se liniștește din nou. Probabilitatea ca acest moment să se manifeste este cu atât mai mare cu cât treapta de dezvoltare a vieții muribundului este una inferioară. Ah, bineînțeles că la sufletele desăvârșite nu apare acest moment cam trist, așa cum ați aflat din povestirea lui Matael despre moartea bătrânului Lazăr, când sufletul acestuia n-a arătat nici un fel de neliniște.

12. Băiatul din copac era mort deja cam de vreo jumătate de ceas și nu mai știa nimic de el. Sufletul, ca și trupul lui, era înconjurat de cel mai des întuneric. Iar un suflet care se neliniștește foarte tare începe să se destrame în creaturile mici în care a fost întrupat în viețile anterioare, de aceea Matael a văzut atunci cei doi lilieci. După ce a fost despărțit de tot de trup, în urma zdrobirii capului, sufletul băiatului a început să se mai liniștească, astfel că cele două creaturi sufletești s-au unit și s-au transformat într-o maimuță, ca ultimă creatură în care se întrupase acest suflet înaintea vieții de acum. Această formă nouă a avut nevoie de mai mult timp pentru a se forma deplin, pentru a se recunoaște pe sine, iar apoi pentru a fi conștientă de ea însăși. De aceea a stat ea ghemuită mai multă vreme pe locul unde trupul căzuse din copac, mai mult din instinct, decât știind ce se petrecuse acolo.

13. Treptat însă, sufletului i-a revenit conștiința și recunoașterea de sine și, prin aceasta, maimuța a căpătat o înfățișare tot mai omenească și a început să se ridice. Sufletul, tot mai bogat în impresii și simțăminte, a perceput locul apropiat unde tatăl său pământesc își pierduse viața. Și-a părăsit atunci locul unde a stat ghemuit și a plecat spre iaz, condus fiind de simțămintele sale. Ajuns acolo, a recunoscut sufletul tatălui său, împovărat de cele zece blesteme omenești.

14. Acum s-a trezit în el iubirea de tată și, odată cu ea, s-a trezit în cugetul său și întrebarea despre Dumnezeu și despre dreptatea Lui adevărată, dar mai ales s-a trezit în el îndreptățita mânie împotriva blestemului pe care oamenii, în marea lor aroganță, îndrăznesc să-l arunce asupra aproapelui lor. Odată cu această mânie, omul-maimuță și-a dat seama și de puterea din el și a pornit să se lupte cu cei zece demoni ai blestemului, care chinuiau sufletul tatălui lui, sub forma rațelor negre.

15. În această stare de conștiință mai înaltă și împins de iubirea lui de copil pentru bietul lui tată, omul-maimuță s-a aruncat în iaz și a început să facă prăpăd printre cei zece demoni; i-a alungat în câteva clipe și, prin aceasta, omul-maimuță a căpătat o înfățișare omenească.

16. Iubirea lui însă a făcut ca și sufletul mort al tatălui său să prindă noi rădăcini de viață. Aceasta a trezit în fiu și mai multă iubire și putere, și l-a ajutat să-l scoată pe tată din locul nenorocirii lui și să îl ducă pe uscat, unde a găsit, prin această iubire, un loc liniștit și trainic pentru existența viitoare a tatălui său. Cum însă iubirea fiului creștea, și lumina lui devenea tot mai puternică, în această lumină, el și-a recunoscut puterea mărginită și de aceea L-a chemat pe Dumnezeu, ca El să-i vindece tatăl. Iar rugămintea lui nu a rămas fără răspuns, căci a primit veșminte, precum și puterea de a merge într-o sferă de viață mai bună, unde sufletul tatălui, hrănit de iubirea fiului, să fie îmbrăcat cu carne și sânge din spirit și, la urmă, astfel transformat, să fie în stare să-L recunoască pe Dumnezeu și să intre în ordinea Lui - ceea-ce la sinucigași este întotdeauna o treabă foarte grea.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 152 - Diferitele feluri de sinucigași și situația lor pe lumea cealaltă
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:22 View PostDownload Post

Capitolul 152
Diferitele feluri de sinucigași și situația lor pe lumea cealaltă


1. (Domnul): „Sunt mai multe feluri de sinucigași. Unul dintre cele mai josnice feluri de sinucidere este acela în care cineva își curmă viața pentru că a fost rănit de altcineva în orgoliu și, negăsind nici o altă cale de răzbunare, își ia zilele. După o astfel de sinucidere, sufletul nu se mai poate, decât cu foarte mare greutate, însănătoși de tot. Este nevoie de o mie de ori o mie de ani, ca oasele acestui suflet, dezgolite de orice urmă de iubire, să fie învelite măcar de o pojghiță subțire, ca să nu mai vorbim de cât de lungă este calea până la o întrupare a întregii ființe! Căci întruparea este tocmai un rod al iubirii și trezește la rândul ei iubirea.

2. Dacă cineva privește o fecioară desăvârșită în forma ei trupească îmbelșugată, el va fi impresionat tot mai mult de această formă și inima lui va fi cuprinsă de dorința arzătoare ca această fecioară să fie a lui. De ce aceasta? Pentru că plinătatea trupească a fecioarei este rodul multei iubiri! Iar ceea ce stă la temelia iubirii, ca «stofă», poate și trebuie să trezească în aproape ceea ce ea însăși este.

3. Să privim la o altă fecioară, care este îngrozitor de slabă, iar Eu vă spun vouă că aceasta nu va mișca inima nimănui. Va fi compătimită în taină, dar greu se va îndrăgosti cineva de ea. De ce aceasta? Pentru că oasele ei sunt mult prea puțin acoperite de acea «stofă», care este rodul iubirii!

4. Un suflet, care deja aici este iubire pură, pe lumea cealaltă va arăta încântător, preaplin și astfel desăvârșit în formă. Un suflet zgârcit și egoist arată însă foarte uscățiv, dar ceva carne și sânge tot mai are pe el, căci un astfel de suflet mai are cel puțin dragostea pentru el însuși. Un suflet de sinucigaș însă nu o mai are nici măcar pe aceasta și de aceea sufletul lui apare pe lumea cealaltă ca un stârv descărnat, de om sau de animal.

5. V-am spus mai înainte că sunt mai multe feluri de sinucidere și pe cele mai rele vi le-am descris deja. Acum trebuie să mai știți că un sinucigaș dintre cei mai răi nu apare pe lumea cealaltă sub formă omenească, ci sub formă ele zmeu, dragon, șarpe sau de alt animal sălbatic. Vă puteți ușor închipui de ce! Este aproape cu neputință ca un astfel de suflet să mai poată atinge vreodată desăvârșirea.

6. Mai sunt și sinucigași din gelozie, de dragul unei fecioare. Acesteia este posibil să-i placă, fără să fie de vină, de un alt bărbat mai mult decât de gelosul posesiv, care o chinuie la fiecare întâlnire cu tot felul de reproșuri, acuzând-o de necinste, lucruri pe care ea nici măcar nu le-a gândit. Sufletul unui astfel de sinucigaș apare pe lumea cealaltă ca lup, câine sau cocoș, pentru că natura acestor animale au condus gândirea și voința acestui nebun gelos, pentru că ele influențează în prin-cipal natura sufletului. Acestor sinucigași le va fi deosebit de greu să atingă vreodată desăvârșirea sufletului.

7. Mai sunt și sinucigași care au săvârșit în taină o faptă rea, deosebit de gravă, pentru care știau că îi așteaptă pedeapsa cea grea și foarte dureroasă cu moartea. Ei știu că fapta lor îngrozitoare va fi descoperită. Ce se petrece de obicei? Un asemenea criminal ascuns este chinuit de o mare frică, iar mustrările de conștiință îl aduc în pragul celei mai întunecate disperări, astfel că își va pune singur capăt vieții. Un astfel de suflet apare pe lumea cealaltă sub forma scheletului creaturilor care au precedat forma lui omenească, ca salamandra, șopârla sau scorpionul, care sunt ghemuite toate grămadă, în jurul lor fiind un cerc dogoritor, de obicei sub forma unui șarpe. Și acest cerc dogoritor ține de creaturile care au precedat forma omenească a sufletului și este o parte a inteligenței acestuia.

8. Pe scurt, când un suflet, datorită educației lui greșite, este lipsit cu totul de iubire, chiar și de iubirea față de el însuși, pentru el aceasta înseamnă iadul, care este dușmanul cel mai cumplit al vieții. Sufletul devine astfel în el însuși un dușman al propriei vieți și existențe și urmărește mereu să o distrugă într-un fel cât mai puțin dureros! La o asemenea dușmănie a vieții, tot rostul vieții va pieri până la urmă, iar un asemenea suflet nu va putea apare pe lumea cealaltă decât în formele lui de viață primare, iar acestea doar ca schelete, care poartă în ele doar substanța strict necesară.

9. Osul, atât la om, cât și la animal, este partea cea mai ordonată și, prin aceasta, cea mai lipsită de iubire, aceasta și pentru că în oase, la fel de puțin ca și în pietre, nu se poate păstra iubirea de viață, ele rămân la urmă, chiar dacă numai în forma lor substanțială sufletească, ca astfel de rămășițe în care niciodată nu se va putea păstra iubirea. Oasele de om sunt însă întotdeauna mai capabile să se învelească cu viață decât oasele de animal sau decât scheletul insectelor sau al amfibiilor.

10. Când sufletul unui sinucigaș apare pe lumea cealaltă în felul arătat mai înainte, vă puteți acum imagina cât de greu și cât de multă vreme va trece până când un astfel de suflet să ajungă să ia forma unui schelet uman, darămite să se acopere cu piele sau chiar cu carne.

11. Acum voi vă puneți întrebarea dacă un astfel de suflet suferă. Iar Eu vă zic vouă: uneori el simte cele mai mari și mai arzătoare dureri, iar alteori nu simte nimic!... Uneori el suferă, în părțile din care este alcătuit, o durere arzătoare; când se liniștește din nou, atunci el nici nu simte și nici nu este conștient, și, prin urmare, nici nu-l doare nimic.

12. Mai sunt însă o mulțime de feluri de sinucigași, dar urmările faptelor lor nu sunt atât de cumplite pentru suflet, ca cele două pe care vi le-am înfățișat. Niciodată însă nici un fel de sinucidere nu poate avea vreo urmare bună pentru suflet!

13. Cea povestită de Matael este una dintre cele mai ușoare, de aceea reanimarea și salvarea acelui suflet a fost destul de ușoară și s-a putut face destul de repede, întotdeauna însă va rămâne o pată pe un astfel de suflet și anume: va fi aproape cu neputință ca el să se poată număra vreodată printre copiii lui Dumnezeu. În cele mai multe cazuri, sufletul unui sinucigaș nu va putea ajunge nici măcar printre fericiții primului cer*, care este cel mai de la marginea împărăției lui Dumnezeu, deci cel mai de jos!

14. În primul cer, cerul înțelepciunii, ajung mai ales suflete de pe alte corpuri cerești, precum și sufletele păgânilor înțelepți de pe acest pământ, care au trăit foarte conștiincios și drept după cunoașterea lor, dar care nu vor să-L cunoască pe Dumnezeu Tatăl nici pe lumea cealaltă. Dacă, după o vreme, se vor depăși în privința aceasta, vor putea să treacă în cerul următor sau în cel de mijloc; dar în cel de-al treilea, cel mai apropiat de Dumnezeu și prin urmare cel mai înalt, cerul iubirii și al vieții adevărate, nu vor ajunge decât cu mare greutate. Căci acolo pot veni doar aceia care sunt cu adevărat copii ai lui Dumnezeu.

15. Sunt de părere că și acest fel de trecere în lumea cealaltă, povestit de fratele Matael, v-a fost lămurit îndeajuns. Dacă însă cineva tot mai are nelămuriri, să vorbească. Mai sunt doar două ceasuri până când soarele va sta deasupra orizontului, și atunci vom întreprinde cu toții cu totul altceva. Cel care mai are ceva de întrebat să întrebe acum!”

16. Au zis cu toții: „Doamne, ne este totul limpede. Căci la astfel de lămuriri vii nu poate rămâne nimeni în întuneric!” (* - Vezi „Raiul și Iadul” de Emanuel Swedenborg, n.r.)
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 153 - Piatra filosofală
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:27 View PostDownload Post

Capitolul 153
Piatra filosofală


1. Eu am spus din nou: „Acum, că ne-au mai rămas câteva ceasuri, să ne povestească Matael al nostru încă o ultimă istorioară din viața lui, despre un alt caz foarte ciudat de moarte! Înainte însă, pentru că s-a crăpat deja de ziuă, să ducă Rafael globul luminos la locul său și, cu această ocazie, să îi aducă lui Cyrenius pietrele promise!”

2. Rafael a îndeplinit repede porunca și i-a adus lui Cyrenius șapte asemenea pietricele luminoase, de mărimea unui bob de mazăre. Ele luminau atât de tare, încât nimeni nu le putea privi, căci și numai una dintre ele era îndeajuns să lumineze o sală mare, mai tare decât zece mii de lămpi puternice.

3. Acum Cyrenius nu știa cum să păstreze aceste pietre strălucitoare și Mi-a cerut sfatul, iar Eu l-am chemat din nou pe Rafael și i-am spus să-i facă rost lui Cyrenius de un sipet în care să poată păstra pietrele.

4. Și Rafael a fost și de această dată prompt și i-a înmânat lui Cyrenius o cutiuță din aur curat, umplută cu azbest, a pus cele șapte pietricele înăuntru și a pus capacul, care era foarte frumos ornamentat. I-a dat apoi cutia lui Cyrenius și i-a spus: «Păstrează-le doar pentru tine! Niciodată să nu împodobească vreuna dintre aceste pietre nobile vreo coroană regească, pentru ca să nu trezească lăcomia unui alt rege și, din cauza aceasta, să izbucnească un război în care mii de oameni să se ucidă ca hienele, lupii și urșii, doar din cauza unei asemenea pietre luminoase!»

5. Cyrenius Mi-a mulțumit Mie și lui Rafael, care însă a refuzat pe loc mulțumirile, punându-le în seama Mea.

6. Eu însă am spus: „Bine că am încheiat și această treabă! Pietrele pe care ți le-am promis ție, Cyrenius, le-ai primit; nu te lăuda niciodată cu ele, nici chiar față de rudele tale apropiate! Fă cunoscute poporului aceste profeții pentru ca el să se orienteze după ele, dar să nu afle niciodată de unde vin ele! Dacă ai auzit vreodată ceva despre piatra filosofală, să știi că o ai acum în cele șapte pietricele; dar numai pentru tine și pentru nimeni altcineva!”

7. Cyrenius: „Doamne, dar ce voi face cu aceste pietre când voi muri?”

8. Eu: „Să i le dai atunci lui Josoe, și el va ști ce să facă cu ele spre binele lumii! Dar acum gata cu aceasta, iar tu, frate Matael, începe-ți povestirea, căci ea are pentru voi o valoare de mii și mii de ori mai mare decât aceste pietre luminoase! Începe acum și nu intra în amănunte, ca să terminăm înainte de răsăritul de astăzi care va fi memorabil!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 154 - Aburul otrăvitor care înconjura văduva
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:35 View PostDownload Post

Capitolul 154
Aburul otrăvitor care înconjura văduva


1. Matael a făcut o plecăciune și a început această povestire ciudată a unui alt caz de moarte: „Într-un loc aflat între Betleem și Ierusalim trăia o văduvă ciudată. Primul ei bărbat a murit doar la un an de la căsătorie. Cu el avea o fiică, aceasta fiind surdomută din naștere, dar în rest sănătoasă și plină de viață, ceea ce la surdomuți este foarte rar.

2. După un an de la văduvie, i-a cerut mâna un alt bărbat, foarte robust și sănătos, iar văduva, care era pe atunci foarte frumoasă, s-a căsătorit cu el. Dar nici acest bărbat nu a trăit prea mult cu această femeie, căci după doi ani și câteva luni a murit și el, la fel ca și primul, de o epuizare generală.

3. Aceasta a băgat spaimă în toți bărbații, astfel că nici unul nu mai avea curajul să îi ceară mâna. Cu cel de-al doilea bărbat însă nu avusese nici un copil, pe când fata surdomută creștea, dezvoltându-se bine, iar la vârsta de cinci ani avea o statură și putere ca fetele la doisprezece ani. Pe lângă aceasta, chipul ei avea trăsături foarte plăcute și fiecare bărbat o privea pe această surdomută cu multă plăcere și uneori chiar plini de dorință.

4. Văduva a mai trăit încă douăzeci de ani și a rămas mereu frumoasă și chiar foarte atrăgătoare, iar fiica ei încânta fiecare bărbat, căci ceva mai frumos și mai atrăgător nu exista atunci în întreaga țară a evreilor! Această fată era în același timp și foarte deșteaptă și bine educată și se pricepea foarte bine să se facă înțeleasă prin limbajul semnelor într-un fel de-a dreptul minunat, astfel că orice bărbat era foarte fericit să poată conversa cu ea.

5. Văduva era și foarte înstărită și avea proprietăți foarte întinse și multe servitoare și mulți servitori și era foarte bună cu săracii. Ea ar fi vrut tare mult să se mai căsătorească încă o dată, dar cum nimeni nu mai îndrăznea să îi ceară mâna, a rămas singură și a dus o viață foarte onorabilă și retrasă, fiind o mângâiere pentru cei nevoiași.

6. A venit odată și un medic grec, care a vrut să o vindece de ciudățenia ei; ea însă l-a refuzat și i-a spus - după cum i-a povestit tatălui meu mai târziu și dacă memoria mea este la fel de bună și nu mă înșeală - aceste cuvinte: «Părinții mei au fost oameni foarte buni și cu frică de Dumnezeu, iar eu am fost, ca fată, un exemplu de cumințenie. Înainte de prima mea căsătorie eu nu am cunoscut nici un bărbat. Pentru mine este însă o mare taină cum de în trupul meu, atât de bine dezvoltat, poate să locuiască o ciudățenie atât de rea, căci în rest sunt - slavă Domnului! - sănătoasă tun, și de aceea nu vreau nici un medicament. Această ciudățenie este voința lui Dumnezeu, iar eu mă supun acesteia! Tu însă, falsule Esculap, este mai bine să pleci, căci răsuflarea mea te poate pierde și nu vei mai avea scăpare, cu toate că ești medic și vrei să mă ajuți; dar, după cum văd, nu te poți vindeca nici măcar pe tine însuți de gușă și nici de șchiopătatul piciorului tău stâng! Un medic trebuie mai întâi să fie el însuși un om de o sănătate fără pată, dacă vrea să fie un ajutor bolnavilor! Sănătatea și prospețimea medicului trebuie să îi transmită încredere bolnavului, pentru ca el să poată crede că medicul este priceput; dar când medicul însuși este infirm și vrea să ajute un bolnav, nu poți decât să râzi de el și să-l alungi din casa în care a fost prea obraznic!»

7. Medicul, auzind acestea, a părăsit val-vârtej casa, dar după un an s-a întors și s-a interesat de starea frumoasei văduve și a început să îi facă curte.

8. Văduva însă și-a pierdut răbdarea și i-a suflat în față de la o distanță cam de trei pași și i-a zis: «Îndepărtează-te și nu te apropia mai mult de mine! Căci, dacă vei mai intra în această casă, vei muri! Nu va trece nici măcar un an și vei putrezi sub pământ!»

9. Medicul a râs și i-a sorbit răsuflarea plin de bucurie și dorință, pentru a-i arăta frumoasei văduve cât de puțin se teme de presupusa otravă, el însuși fiind convins că aceasta nu există. Ce era însă interesant este că nici văduva n-a crezut deloc în aceasta, ci s-a folosit de această amenințare ca să îl sperie pe medic, ca să nu se mai apropie de ea.

10. Dar poporul nu judecase greșit. Dacă această văduvă era liniștită, răsuflarea ei era bună și sănătoasă; imediat însă când se supăra puțin, nu i se mai putea rezista. Cine era pe aproape și îi inhala suflarea, nu mai apuca un an, fiind sortit morții. El se topea văzând cu ochii și nici un leac nu îi putea folosi. Răul mergea înainte, fără a putea fi oprit de nimic și până la urmă bolnavul murea negreșit din cauza lui! Și la fel s-a petrecut și cu medicul grec; el a început curând după aceea să slăbească și în opt luni a ajuns un cadavru, numai piele și os, pe lângă care o mumie egipteană veche de trei mii de ani arăta bine!

11. Văduva noastră a aflat în curând trista veste și din mai multe părți i-a ajuns la ureche zvonul că va fi chemată în fața tribunalului. Acest zvon a tulburat-o foarte tare și până la urmă s-a îmbolnăvit ea însăși și a trimis vorbă tatălui meu, care bineînțeles că m-a luat cu el pentru a-mi putea folosi și în acest caz ciudat darul clarvederii. Am intrat cu grijă în odaia acestei femei ciudate și am găsit-o zăcând în pat, sleită de puteri. Fiica ei surdomută, care de altfel era foarte frumoasă, și câteva servitoare erau la ea și o îngrijeau.

12. Aici este bine de remarcat faptul că răsuflarea ei ciudată nu făcea rău decât bărbaților, niciodată fetelor sau femeilor.

13. Tatăl meu a zis, după ce a intrat în cameră, respirând într-un fel mai ciudat: «Aici este medicul din Ierusalim pe care l-ați chemat; ce dorește onorata văduvă de la mine?»

14. Văduva a spus: «Ce altceva vrea oare un bolnav de la medic, decât să se însănătoșească?! Ajută-mă, dacă poți!»

15. Tatăl meu a spus: «Lasă-mă să te observ o vreme ca să-mi pot da seama dacă te pot ajuta sau nu!» 16. Văduva a spus: «Fă ce crezi de cuviință!»

17. Atunci tata mi-a zis în limba romană: «Fii atent dacă nu descoperi aici ceva, căci această boală trebuie să aibă o cauză deosebită!»

18. Eu am început imediat să-mi încordez vederea; la început însă nu am putut vedea nimic, ceea ce înseamnă că n-am observat nimic neobișnuit sau din lumea spiritelor. După însă vreun ceas, am văzut un fum albastru care se răspândea peste patul văduvei și l-am întrebat pe tatăl meu dacă și el vedea fumul. El mi-a spus că nu și mi-am dat seama din aceasta că trebuia să fie ceva neobișnuit. Mi-am continuat atunci observațiile cu și mai mare atenție și am descoperit niște șerpi cu clopoței și niște vipere care înotau în acel fum albastru precum peștii în apă. Aceste bestii se încolăceau și fulgerau cu limbile lor din cale afară, dar nu ieșeau din fumul albastru și nu îi părăseau granițele nicidecum. I-am atras imediat atenția tatălui mei și i-am spus părerea mea, că nu este bine să se apropie de pat prea mult. Tatăl meu era de aceeași părere și m-a întrebat dacă nu am aflat și un leac care i-ar putea ajuta văduvei.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 155 - Leacul din otravă de șarpe
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:38 View PostDownload Post

Capitolul 155
Leacul din otravă de șarpe


1. (Matael): „Pe când stăteam acolo foarte adâncit în mine, am auzit o voce care părea că îmi șoptește la ureche: «Prindeți un șarpe cu clopoței și o viperă, tăiați-le capetele, fierbeți-le bine și dați-i văduvei această fiertură să o bea și arătați-i că tribunalul, de care se teme foarte tare, nu poate să-i facă nimic. Și astfel se va însănătoși imediat! Dacă de acum încolo cineva va începe să sleiască de puteri în urma răsuflării otrăvitoare a văduvei, să bea și el o asemenea fiertură cu care și bătrânul Esculap își vindeca bolnavii sleiți, și el se va vindeca de tot și în scurt timp! Acești șerpi trăiesc mai ales pe coastele de miazăzi ale muntelui Horeb!»

2. Acest sfat, pe care eu l-am auzit foarte limpede, l-am împărtășit și tatălui meu, care s-a bucurat foarte mult. El a liniștit-o imediat pe văduvă spunându-i că o va putea ajuta cu siguranță, și mai ales spunându-i să nu își facă nici o grijă din cauza medicului grec, căci ea nu avea nici cea mai mică vină pentru moartea lui. Tatăl meu i-a mai zis că, fiind el însuși un foarte bun cunoscător al legilor Romei, știe că, într-un asemenea caz, dacă se depune vreo plângere, aceasta nu poate fi luată în considerare.

3. Această prezentare a nevinovăției văduvei a liniștit-o pe sărmana într-atât încât fumul albastru din jurul ei a dispărut; eu i-am spus imediat tatălui meu aceasta, iar el s-a bucurat. El a trimis apoi veste la Horeb, unde trăiau cei mai buni vânători de șerpi. După câteva zile au fost prinși mai mulți șerpi din ambele soiuri și ne-au fost aduși, bineînțeles că deja fără cap și conservați în lut, pentru ca astfel, fiind lipsiți de aer, să nu putrezească imediat. Căci exista în acel ținut al Horebului un lut gras, galben, în care un cadavru nu ar putrezi nici într-o sută de ani.

4. După ce șerpii au fost aduși pe o cămilă, am luat din ei doar câți era nevoie, i-am curățat de lut și i-am fiert vreme de vreo trei ceasuri. Văduva nu a aflat nimic din toate acestea. De când trimisesem veste la Horeb și până când am obținut băutura vindecătoare, trecuseră patru zile, timp în care văduva a fost mereu mângâiată cu speranța că în cinci zile se va vindeca, iar văduva, sperând din nou și fiind mult mai liniștită, își revenea de la o zi la alta, iar în a patra zi a putut chiar să se dea jos din pat. Tatăl meu însă nu i-a dat voie să se dea jos din pat, ca să nu afle de pregătirea fierturii de șarpe, pentru a nu avea apoi surprize. Astfel că ea nu a văzut nimic din toate pregătirile, iar când tatăl meu i-a dat să bea fiertura, a băut-o până la ultimul strop cu mare plăcere și a recunoscut la sfârșit că a fost foarte bună.

5. Tatăl meu i-a mai dat încă o dată fiertura după câteva ore, iar văduva a început să se simtă bine, încât n-a mai vrut să rămână în pat. Dar, la indicațiile severe ale tatălui meu, a trebuit să mai rămână în pat până în după-amiaza următoarei zile, cea de a cincea zi de la sosirea noastră, când a părăsit patul de suferință pe deplin însănătoșită. I-a făcut daruri bogate tatălui meu și nici pe mine nu m-a uitat.

6. Pe când ne pregăteam de plecare l-a întrebat pe tatăl meu dacă îl cunoscuse pe medicul grec și dacă el crede că acela ar fi putut s-o ajute într-adevăr.

7. Tatăl meu i-a spus: «L-am cunoscut chiar bine pe acel biet cârpaci; el nu a ajutat niciodată cuiva - poate cel mult ca să ajungă în groapă!»

8. Cu acestea, frumoasa văduvă a fost mulțumită și ne-a urat drum bun. Tatăl meu împachetase cu grijă restul șerpilor păstrați în lut și i-a urcat pe cămilă lângă alte lucruri de mare valoare; noi am urcat însă pe dromaderii noștri și am plecat astfel spre casă.

9. Cu acest leac tatăl meu a mai vindecat o mulțime de bolnavi slăbiți de puteri și a câștigat astfel mulți bani și un mare renume. Bineînțeles că prin aceasta nu era bine văzut de Templu și nici de esenieni, dar romanii l-au prețuit și mai mult și îl ocroteau, i-au ridicat știința și arta până la stele și i-au dat numele de onoare de Esculap junior. Când tatălui meu i s-au terminat șerpii, și-a comandat din nou alții din Horeb și i-a vindecat în continuare pe cei slăbiți, din care nici măcar unul nu a murit.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 156 - Fenomenele spirituale de la moartea văduvei și a fiicei ei
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:40 View PostDownload Post

Capitolul 156
Fenomenele spirituale de la moartea văduvei și a fiicei ei


1. (Matael): „Au trecut câțiva ani de la vindecarea acestei văduve, fără să mai fi auzit nimic de ea. Odată, dis-de-dimineață, chiar de sabat, a apărut un trimis din partea văduvei, care îl căuta pe tatăl meu și l-a rugat să vină cât poate de repede cu el, căci văduva împreună cu fiica ei s-au îmbolnăvit dintr-odată atât de grav, încât nimeni din apropiați și vecini nu mai îndrăznesc să spere într-o vindecare.

2. Așa că ne-am urcat repede pe dromaderii noștri, cu toate că era sabat; nu trebuie cred să mai amintesc, și se înțelege de la sine, că tatăl meu a luat cu el leacul cel miraculos într-o cantitate suficientă, căci el era de părere că văduva a suferit un nou atac al vechii boli, ceea ce nu se întâlnea rar în asemenea cazuri și fiecare medic știe că o recidivă a unei boli vechi este mult mai serioasă decât prima apariție a bolii.

3. După mai multe ceasuri am ajuns la casa cunoscută. Dar, încă de la o distanță de o jumătate de ceas de mers pe jos, am văzut întreaga casă învăluită într-un fum albastru dens. Cu cât ne apropiam mai mult de casă, cu atât mai bine vedeam acel fum în care înotau bestiile deja cunoscute. «Oprește-te, i-am spus tatălui meu, nu e bine să mai facem nici un pas mai departe dacă ținem la sănătatea noastră, căci același fum albastru cu ciudații săi locuitori învăluie acum întreaga casă!»

4. Tatăl meu și-a oprit cu putere dromaderul și l-a trimis pe servitorul care venise să îl cheme, să afle care este situația celor două bolnave. Servitorul s-a grăbit să intre în casă și s-a întors repede cu vestea că cele două femei și-au pierdut cunoștința și se luptă cu moartea.

5. După ce tatăl meu a auzit aceasta, i-a spus: «Prietene, eu nu pot face minuni, astfel că nu-mi rămâne altceva de făcut decât să fac cale întoarsă și, cu cât mai repede, cu atât mai bine! Căci nu este bine să stai în preajma acestor bolnave!»

6. Servitorul însă ne-a rugat să mai așteptăm încă un ceas, căci nu se putea ști dacă bolnavele nu-și mai puteau reveni totuși.

7. Tatăl meu a zis: «Bineînțeles că tu nu poți să știi, dar eu știu foarte bine! Totul pe lumea asta lasă în el și în jurul lui anumite semne, după care cineva care știe să le citească poate spune cu siguranță cum este alcătuit acel lucru. Și la fel este și aici! Eu cunosc deja după casă că cele două nu mai au de trăit mai mult de un ceas! Aici o încercare de salvare ar fi cu totul neputincioasă!

8. Voi, servitorii de parte bărbătească ai aceste case, căutați să cumpărați cu toții șerpi cu clopoței și vipere, tăiați-le capetele, curățați-i și fierbeți-i și beți zeama de mai multe ori; altfel veți muri cu toții în răstimp de un an. Căci răsuflarea acestor femei este în așa fel încât fiecare bărbat care s-a apropiat de ele, mai ales acum, în aceste ceasuri, va fi atins de boală și cel mult într-un an și jumătate va deveni o mumie!»

9. Servitorul i-a mulțumit mult pentru acest sfat și a vrut să-l răsplătească din plin pe tatăl meu. Tatăl meu însă nu a luat nimic și a început să întoarcă dromaderii și cămila cu bagajele, treabă care nu era ușoară, ținând cont și de faptul că animalele erau obosite și flămânde după atâta drum. De fiecare dată tatăl meu se enerva la această manevră care îi lua mult timp și putere, căci animalele se împotriveau. De data asta însă ne-a prins foarte bine, căci, dacă animalele s-ar fi supus imediat voinței noastre, n-am mai fi apucat să vedem ceva deosebit de interesant.

10. Fumul cel albastru s-a întins și mai mult, s-a ridicat în curând peste întreaga casă, ca un balon mare, și era plin nu numai cu șerpi de tot soiul, ci și cu o mulțime de animale, multe rele, dar printre ele și unele blânde. Acestea erau purtate în balonul cel mare ca niște cocori când se ridică în văzduh și zboară, întregul balon însă era ținut doar de două șnururi slabe; o parte din balon, mai mică, era mai luminoasă decât restul balonului.

11. Foarte ciudat era că vântul de seară, care începuse să bată destul de tare, nu avea nici o influență asupra baloanelor. În timp ce eu priveam foarte mirat aceste apariții și îi spuneam tatălui meu despre ele, am văzut spre sfârșit tot mai multe exemplare de animale tot mai mari, ca: șobolani, șoareci, iepuri, găini, porumbei, rațe, gâște, miei, capre, căprioare, cerbi, gazele și încă o mulțime de alte animale care pluteau în balonul cel mare.

12. Tatăl meu mi-a zis: «Fiule, tu vezi într-adevăr ce spui? Căci această poveste începe să fie pentru mine greu de crezut!»

13. Eu însă l-am asigurat pe tatăl meu că i-am povestit întotdeauna numai ce am văzut și nimic mai mult sau mai puțin. Tatăl meu n-a mai zis nimic și m-a ascultat mai departe cu multă atenție.

14. Pe când priveam acest tablou ciudat, dintr-odată s-au rupt cele două șnururi și s-a rupt în două și balonul cel mare, cele două bucăți plutind deasupra casei. Vântul tot mai puternic nu le făcea nimic; cele două baloane pluteau deasupra casei de parcă ar fi fost bătute în cuie.

15. După ce s-au despărțit cele două baloane n-am mai observat nimic din mulțimea de animale. Unul dintre baloane, cel mai mic și mai luminos, avea tot felul de animale blânde în comparație cu cel mare, în care erau lupi, urși și multe vulpi care însă pluteau foarte pașnic lângă animalele blânde. Ciudat era și faptul că, cu toate că afară se întunecase, eu vedeam foarte clar cele două baloane și conținutul lor, ca și când ar fi fost luminate de soarele amiezii.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 157 - Dezvoltarea formelor sufletești ale celor două femei moarte
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:42 View PostDownload Post

Capitolul 157
Dezvoltarea formelor sufletești ale celor două femei moarte


1. (Matael): „Poziția baloanelor a rămas aceeași cam o jumătate dintr-un sfert de ceas. Situația a început să se schimbe când un stol de vreo câteva sute de coțofene, care părea foarte real, a zburat prin apropiere și părea că neliniștesc cele două baloane. Nenumăratele animale din baloane se agitau, apoi păreau că se apucau unele pe altele și se înghițeau, rămânând până la urmă, în fiecare balon, numai câte un vultur cenușiu uriaș, care a început să vâneze stolul de coțofene. Și vai de coțofenele pe care le prindea, căci ele dispăreau imediat! N-a durat mult și n-a mai rămas nici o coțofană!

2. Când i-am povestit aceasta tatălui meu, el a spus: «Da, se pare că totuși acestea ar fi sufletele celor două femei! Uită-te și mai atent și spune-mi dacă mai vezi ceva. Într-adevăr, o așa poveste ciudată n-am mai auzit niciodată!»

3. Eu am spus: «Tată, ce voi vedea îți voi spune imediat! Chiar acum baloanele se micșorează și cei doi vulturi uriași se transformă în această clipă în două vaci, dar fără coarne, și văd un om pe acoperișul casei, cum se plimbă dintr-o parte în alta cu un snop de fân în mână. Nu cumva vrea să hrănească vacile cu fân? Într-adevăr! Amândouă se apleacă spre a apuca cu botul snopul de fân și acum rumegă foarte liniștite!»

4. Astfel îi povesteam tatălui meu tot ceea ce vedeam. După ce s-a terminat fânul, omul de pe acoperiș a dispărut, dar în curând a apărut altul, care nu semăna deloc cu primul, și care căra cu el două găleți cu apă și a lăsat vacile să se adape din ele, până când n-a mai rămas nici un strop.

5. Apoi și omul acesta a dispărut, împreună cu gălețile. Imediat după aceasta, vacile au început să se rotească pe loc tot mai repede. Baloanele de fum au dispărut și, din cauză că vacile se învârteau tot mai repede, până la urmă nu le mai puteam desluși nici pe ele. În timp ce se învârteau, ele deveneau tot mai luminoase, până când au atins întrucâtva strălucirea lunii când apune.

6. În curând rotația s-a încheiat, iar în locul celor două vaci pluteau acum două siluete umane, cam slabe și dezgolite. Nu mi-am putut da seama dacă erau siluete de bărbat sau de femeie, pentru că stăteau cu spatele la mine, dar, după mărime, păreau femei.

7. Cam după vreun sfert de ceas am văzut o ființă omenească ce cobora pe acoperiș, cu câte o legătură în fiecare mână. I-a dat fiecăreia dintre cele două siluete una din legături, după care a dispărut imediat. Cele două siluete au desfăcut legăturile și au scos câte o haină cenușie pe care au îmbrăcat-o imediat. Acum am putut recunoaște cu certitudine că cele două ființe erau văduva cea ciudată, împreună cu fiica ei surdomută. Îmi păreau însă mult mai slabe, dar, cu toate acestea, erau sigur ele!

8. Cum stăteau acum pe acoperiș, au venit la ele două siluete bărbătești, îmbrăcate în mantii de lumină verde, și le-au făcut semn să le urmeze, iar cele două femei le-au urmat fără nici o împotrivire.

9. Grupul s-a îndepărtat spre miazăzi, dispărând în curând. Eu însă am auzit foarte limpede: «Slavă Domnului Dumnezeu pentru salvarea acestor suflete!»

10. Nu știu cine a rostit aceste cuvinte, dar le-am auzit foarte limpede! De la cele două siluete bărbătești nu puteau fi, căci ele se îndepărtaseră deja și dispăruseră în spatele dealului. Trebuie să fi fost altcineva, undeva în spatele meu. Cine însă, nu știu!

11. Oricum, faptul că n-am aflat cine a vorbit nu schimbă cu nimic istorisirea aceasta. Cuvintele au fost bune și pline de conținut, dar eu nu le înțelegeam pe de-a-ntregul rostul! Cele două femei fuseseră bune și darnice cu săracii, trăiseră o viață cuvioasă și cu frică de Dumnezeu, de aceea este greu de înțeles de ce vocea Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru salvarea celor două suflete. Cred că această voce înțelegea mai mult decât putea mintea mea să priceapă.

12. Tu, Doamne, știi tot ce se ascunde în spatele acestei întâmplări ciudate! Pentru mine însă întreaga întâmplare, de la început până la sfârșit, este un mare semn de întrebare. Lămurește-ne Tu, Doamne, totul, căci eu nu sunt în stare să-i dau acestei povești de capăt! Boala însăși era ciudată, ca să nu mai vorbim de aparițiile din timpul și de după moarte: fumul albastru care s-a ridicat și a înconjurat toată casa, animalele din el, despărțirea în cele două baloane, stolul de coțofene, vulturii uriași, transformarea acestora în vaci, pe scurt, întreaga fabulă, care cu greu poate fi crezută de cineva! O, Doamne, Tu ești milostiv și, dacă vrei, poți să ne lămurești această întâmplare ca să o putem și noi pricepe!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 158 - Otrava din minerale, plante, animale și om
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:45 View PostDownload Post

Capitolul 158
Otrava din minerale, plante, animale și om


1. Eu am spus: „Tuturor vă este neclară această istorie?”

2. Toți au răspuns că da și au cerut lămuriri.

3. Iar Eu le-am spus: „Ați citit cu toții despre copiii șarpelui și totuși nu pricepeți nimic! Vedeți, pe acest pământ sunt tot felul de minerale otrăvitoare, plante otrăvitoare și la fel și animale veninoase! Otrava din minerale este foarte puternică, în plantele otrăvitoare nu mai este atât de puternică, iar animalele veninoase, raportat la întreaga lor ființă, au cel mai puțin otravă. Voi ați aflat deja că sufletele oamenilor care provin de pe acest pământ sunt un conglomerat din sufletele mineralelor, plantelor și animalelor acestui pământ. V-am spus deja de mai multe ori cum stau lucrurile, mai mult însă în general decât în particular, și, până acum, nu v-am prezentat încă nici un caz concret. Acesta însă este un caz particular și am să îl lămuresc mai pe larg.

4. Voi cunoașteți ordinea adevărată și dreaptă a lui Dumnezeu, cunoașteți însă și unele excentricități ale acesteia, le puteți gândi, pipăi și simți! Ce sunteți voi în stare, poate cu siguranță și Dumnezeu. El cunoaște cel mai bine ordinea Lui veșnică, dar El mai cunoaște, de asemenea, și toate excepțiile de la această ordine, deci trebuie să poată să le și simtă foarte profund.

5. Da, Dumnezeu a trebuit să pună în ființele care trebuiau și voiau să devină libere și independente, mai ales în îngeri și în oamenii de pe acest pământ, ispita de revoltă împotriva ordinii divine, pentru ca aceste ființe să aibă o deplină libertate de voință. Din aceasta se poate trage concluzia că Dumnezeu cunoaște la fel de bine revolta împotriva ordinii, ca și ordinea însăși.

6. Gândurile și sentimentele de revoltă corespund în Dumnezeu, ca și în oameni, mineralelor otrăvitoare, plantelor otrăvitoare și animalelor veninoase. Pentru că și acestea sunt gânduri și simțăminte ale lui Dumnezeu, ele nu pot să dispară, ci rămân în limbile de foc, se pot uni în sfera lor de inteligență negativă și pot forma un lanț propriu de ființe.

7. Din această esență s-a dezvoltat de fapt întreaga creație materială. Acestea însă au menirea nu numai să fie un test de otravă pentru spiritele creației, ci, la o folosire corectă, să fie un remediu vindecător. Astfel a fost creată o ordine prin care gândurile esență prea revoltătoare să se separe de cele mai puțin revoltătoare și să creeze o specie veninoasă în toate cele trei lumi mai materiale, exterioare și vizibile ale creației.

8. Otrăvurile sunt prezente în primul rând în materia minerală, apoi ele ajung într-o formă mai blândă în plantele corespunzătoare lanțului genealogic și apoi într-o formă minimalizată în lumea animalelor, unde sunt periculoase pentru speciile cu orientare pozitivă și pot, în anumite condiții, să afecteze chiar și miezul profund al vieții pozitive, adevărate, chiar dacă nu o pot distruge.

9. Acum, potențele specifice ale sufletelor acestor ființe otrăvitoare, împreună cu puterea lor de inteligență, se unesc la urmă și din ele va lua naștere întotdeauna o ființă de parte femeiască și care se va forma în mod obișnuit, fără nici un pic de adaos otrăvitor din exterior. Aceste suflete se întrupează apoi undeva, pe acest pământ, prin intermediul actului cunoscut al fecundației.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 159 - Natura otrăvitoare a celor două femei moarte
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:47 View PostDownload Post

Capitolul 159
Natura otrăvitoare a celor două femei moarte


1. (Domnul): „Odată ce un astfel de suflet s-a întrupat, otrava lui se localizează în carne și în sânge.

2. Apropierea unui om din ordinea pozitivă de un astfel de om nu este bună, pentru că și dacă nu îi dăunează direct, îi dăunează trupului acestuia, care nu este pregătit pentru contactul cu otrava. Iar acum am ajuns la văduva noastră.

3. Sufletul ei, de altfel bun și care a trecut în ordinea pozitivă, și-a păstrat otrava în trupul ei, în ficat și în splină; atâta vreme cât nu era agitat emoțional era inofensiv. Dacă însă o astfel de persoană cu adevărat otrăvitoare este agitată, atunci este bine pentru toți bărbații să se îndepărteze din sfera ei otrăvitoare.

4. Otrava aceasta din corpul ei este de natură eterică nervoasă și pătrunde în sfera subtilă din jurul celeilalte persoane. Dacă cineva, prin inhalare sau dacă stă prea mult în această atmosferă otrăvitoare, va prelua prin nervii săi eterici otrava, atunci este pierdut dacă nu cunoaște antidotul.

5. Antidotul ar fi, dacă nu sunt atinși toți nervii, acea fiertură; în plus, ar trebui ca trupurile acestor șerpi să fie înăbușite în niște vase mari cu ulei de măsline, cu care să fie apoi frecționat tot trupul bolnavului. Numai așa se poate ajunge la o vindecare deplină, pentru că, prin aceasta, otrava care deja a pătruns în nervi este eliminată și se va uni, în parte, în stomac, cu elementele asemănătoare ei din fiertură sau, în parte, cu elementele din ulei și astfel nu va mai acționa asupra nervilor și nu le va mai dăuna.

6. Când tu, Matael, ai fost prima oară chemat la văduvă împreună cu tatăl tău, ea suferea din cauza propriei otrăvi, deoarece din cauza medicului grec fusese foarte agitată. Ea putea să moară atunci din cauza acelei otrăvi, după cum a și murit mai târziu, căci foarte rar mor aceste persoane dintr-o altă cauză decât din cauza propriei lor otrăvi.

7. Fumul albastru pe care tu l-ai putut vedea și în care înotau mai multe dintre animalele care ție nu îți sunt dragi a fost o revărsare a acestui eter otrăvitor, care, prin animalele pe care le conținea, arăta foarte clar al cărui produs spiritual era.

8. După ce tatăl tău a liniștit cu multă pricepere văduva, acest eter răufăcător s-a retras din nou în splină și în ficat. Doar un surplus a mai rămas în stomac, care însă a fost resorbit de tot după patru zile de fiertura binecunoscută și apoi eliminat pe căi naturale, după care văduva a fost pe deplin însănătoșită. Vocea pe care ai auzit-o și care ți-a dezvăluit leacul tămăduitor a fost a unuia dintre spiritele protectoare ale văduvei.

9. Când ai fost a doua oară chemat împreună cu tatăl tău, văduva se supărase tare din cauza fiicei sale surdomute, care începuse să se îndrăgostească de un om, cu toată surdo-muțenia ei. Prin aceasta, atât otrava văduvei, cât și a fiicei ei, au fost puternic agitate, amândouă au fost mușcate de șerpii veninoși în toți nervii lor vitali, astfel că, din acel moment, nu mai exista scăpare pentru viața trupului lor decât numai prin puterea lui Dumnezeu. Sufletele celor două s-au desprins aproape de tot
în urma marii supărări, s-au descompus în elementele lor componente și s-au extins ocupând un spațiu mult mai mare, chiar peste casă și mai departe de ea.

10. După ce sufletul s-a desprins cu totul de trup și elementele din el au început să se mai liniștească, s-au format două ghemuri care înainte pluteau ca o masă comună, dintre care cel mai mare conținea elementele primare ale văduvei, iar cel mai mic pe cele ale fiicei sale. Aceste elemente vitale primare, care între timp s-au liniștit tot mai mult, începeau să se recunoască din ce în ce mai mult și să se unească, iar tu observai în balon o specie de animale mai evoluate.

11. Când ghemul s-a liniștit suficient, tu ai putut să le observi pe cele două femele vulturi și în curând tu ai văzut un stol de coțofene care au neliniștit baloanele. Acestea erau spiritele vieții exterioare, care acum s-au unit și ele cu cele două suflete. După ce aceasta a avut loc, în modul în care și tu l-ai putut urmări, au apărut imediat cele două vaci. Acestea erau și mai apropiate de oameni, dar mai lipsea încă o bună bucată până acolo.

12. Cele două suflete bărbătești fuseseră cei doi soți ai văduvei, care au recunoscut această lipsă și au îndreptat-o după ordinea cea bună. A apărut o nouă viață în forma vacilor; prin aceasta s-a format o nouă ordine organică și în curând din ea s-au născut două forme umane. Acestea au fost înconjurate de iubirea celor două suflete bărbătești, iar această iubire a format imediat materialul pentru veșmintele corespunzătoare și astfel cele două suflete, care înainte erau atât de înapoiate, și-au reluat forma umană binecuvântată de cunoașterea corespunzătoare, ceea ce ne arată plecarea lor spre apus.

13. Vocea care mulțumea și pe care tu, Matael, ai auzit-o la sfârșit a fost din nou a acelui spirit protector, care, aproape cu doi ani înainte, ți-a destăinuit leacul tămăduitor. Spiritul a observat marea dificultate la formarea unei ordini adevărate, divine, dintr-una potrivnică, căci și aici se poate ca, doar cu puțină otravă, să transformi mult balsam în otravă, dar ca multă otravă să fie transformată, de puțin balsam, în balsam, este aproape imposibil. Numai lui Dumnezeu Îi este aceasta cu putință și de aceea îi mulțumea spiritul protector, la sfârșit, Domnului Dumnezeu!

14. Înțelegeți acum cu toții? Dacă a mai rămas ceva în întuneric, întrebați, ca să fac lumină!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 160 - Îndoielile lui Cyrenius în privința ordinii pământești a evoluției sufletelor
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 08:49 View PostDownload Post

Capitolul 160
Îndoielile lui Cyrenius în privința ordinii pământești a evoluției sufletelor


1. Cyrenius a spus atunci: „Doamne, Tu singurul înțelept și judecător drept, în ceea ce privește această întâmplare îmi este totul clar, căci văd veșnica ordine divină și văd, de asemenea, că numai în această ordine Îți sunt Ție cu putință toate lucrurile. Dar îmi rămâne totuși ceva de neînțeles și pot să îmi sucesc mintea cum vreau, că tot nu mă pot lămuri.

2. Eu nu înțeleg nicicum de ce sufletul nostru omenesc, înainte de a atinge forma de inteligență umană deplină, trebuie să fie alcătuit din mii și mii de plante, animale și chiar minerale, înainte de a deveni un suflet uman desăvârșit, de ce trebuie să fie scos cu tunete, fulgere și mai știu eu ce, din piatră?! Apoi istoria unui astfel de suflet se târăște îndelung prin lumea plantelor și animalelor, iar la urmă mai trebuie să aibă și onoarea, ca viitor puternic suflet omenesc, să fie masacrat în cel puțin douăzeci de boi și, pe lângă aceasta, încă în vreo sută de oi, viței și măgari?! Noi, romanii, numim aceasta o DOCTRINĂ DURĂ, o lecție aspră!

3. Nu I-ar fi cu putință lui Dumnezeu să creeze de la început un suflet uman și apoi să-l îmbrace cu carne și sânge? De ce acest îndelung proces de devenire? Îl vedem aici pe Rafael al nostru! Ce îi lipsește oare lui pentru o viață desăvârșită?! Ce suntem noi, suflete adunate, pe lângă el?! Nu are el, în degetul lui mic, mai multă putere și înțelepciune decât noi în tot trupul nostru alcătuit din nenumărate legiuni?! Eu nu vreau să văd apusul a mii de legiuni din cei mai încercați luptători; într-o clipită ar fi spulberați cu toții și făcuți praf! Aceasta este ceea ce eu numesc o împlinire desăvârșită a vieții! Dacă ea poate fi dată de Domnul Dumnezeu, de ce nu poate fi dată și unui suflet omenesc?! Ori a trebuit și spiritul lui (al lui Rafael) să treacă printr-o asemenea evoluție, ca suflet, prin cine știe câte etape? Aceasta, Doamne, este partea mea întunecată! Dă-mi o lumină adevărată și nu Te voi mai deranja cu astfel de întrebări prostești!

4. În cartea lui Moise al vostru stă scris: «Și Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om dintr-o bucată de pământ și i-a suflat un suflu viu în nări. Și astfel a devenit omul un suflet viu.» Judecând după aceste cuvinte foarte încuietoare - dacă le luăm așa cum au fost ele scrise - Dumnezeu i-a dat omului deja de la început un suflet desăvârșit și întregul om a devenit, după chipul și asemănarea cu El, un suflet desăvârșit. Dar și aceasta este la fel de neînțeles pentru mine, ca și cealaltă. De aceea Te rog să ne dai la toți o lămurire!”

5. Eu am spus: „Da, prietenul Meu Cyrenius, dacă memoria ta te lasă din când în când nu sunt Eu de vină, căci, ceea ce vrei să afli tu acum, Eu am explicat deja de mult! Dar tu ai uitat, îți voi trezi puțin memoria și atunci te vei lumina în această problemă!”

6. Cyrenius a spus: „Da, Doamne, Tu ai mereu dreptate! Acum m-am lămurit. Pe acest munte și în această noapte ne-a fost lămurit totul cât se poate de amănunțit, atunci când, la lumina magică a acelui bulgăre strălucitor, ne-ai arătat întreaga devenire și chiar curgerea ideilor și gândurilor divine, nesfârșita lor varietate și chiar și gândurile noastre proprii în formă de limbi de foc! Da, da, toate acestea nu numai că le-am auzit, dar le-am și văzut!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 16 of 27  [ 265 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 15, 16, 17 ... 25, 26, 27  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !