Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 15:51
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 4 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 17, 18, 19 ... 25, 26, 27  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 172 - Gabi își recunoaște prostia și mândria
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 09:58 View PostDownload Post

Capitolul 172
Gabi își recunoaște prostia și mândria


1. Gabi s-a ridicat, a făcut o plecăciune și a spus cu o voce tremurătoare, care chiar și pe romani, care de altfel erau foarte sobri, i-a făcut să zâmbească: „O, Doamne și Maestru, n-am căutat niciodată gloria, n-a fost treaba mea niciodată și de aceea nu o caut nici aici! De fapt, nu mi-am dorit glorie în întreaga mea viață, pentru că nu o caut și nu mi-o doresc! De aceea, mai bine nu spun nimic și rămân mut! Acum am încheiat ce am avut de zis!”

2. Simon a spus: „Oho, ce este asta? Altă dată ți-a făcut mare plăcere să poți trăncăni și ai vrut să atragi peste tot atenția cu discuțiile tale! Este foarte ciudată comportarea ta de acuma!”

3. Gabi a spus: „Ce fac eu este treaba mea și nu e nevoie să-ți faci griji de asta! Când te afli între oameni este ușor să vorbești, aici însă este Dumnezeu și îngerii Lui și nu e bine ca oamenii să vorbească, ci este mai bine să tacă foarte umili și modești! Pe mine mă cheamă Gabi Tăcutul și nu Simon Guralivul!”

4. Cyrenius a spus, zâmbind: „Aha, hincillae lacrimae (de aceea acele lacrimi)! Ia uită-te, tânărul bărbat nu caută gloria, dar pare foarte supărat pe tovarășul lui, Simon, pentru că a găsit bucurie la Tine, Doamne, explicând cântarea lui Solomon! Adevărat, asta nu-mi place deloc la Gabi!”

5. A spus chiar și Iara: „Nici mie nu-mi place! Căci eu simt numai atunci o mare bucurie când văd cum, la cineva, iubirea și grația Domnului începe să se arate în sufletul lui. Însă ascunzișurile unui suflet sunt ceva neplăcut. Cine este chemat de Domnul ca să vorbească, dar dintr-o falsă rușine nu vrea și zice că el nu caută gloria, acela se minte pe sine și îi minte și pe toți ceilalți, iar minciuna este ceva foarte urât!”

6. Simon a spus din nou: „Ridică-te și justifică-te cu înțelepciune și dă-I Domnului un răspuns la întrebarea Lui sfântă!”

7. Gabi s-a ridicat din nou și și-a cerut iertare că a vorbit mai înainte atâtea prostii în fața Domnului. El dorea acum să răspundă la întrebare, dacă Domnului Îi era pe plac.

8. Eu am spus: „Vorbește, căci Eu nu Mi-am retras întrebarea; dimpotrivă, așteptăm cu toții răspunsul tău! Vorbește și spune-ne ceea ce știi!”

9. Gabi a spus: „Pentru că am fost întrebat de cauza atracției mele pentru cântarea de slavă a lui Solomon, deși n-o înțelegeam, am să vă spun deschis de ce, deși va trebui să recunosc la urmă eu însumi adevărul că nu aveam de fapt nici un fundament, vreau să spun, nici unul bun sau bine intenționat. Căci ceva rău și perfid nu poate fi numit fundament. Ceva rău este ca nisipul și nu poate sta niciodată drept fundament unei case, în înțeles natural sau spiritual. Acum, care a fost adevărata cauză pentru atenția deosebită pe care o acordam cântării de slavă a lui Solomon? Nimic altceva decât o ascunsă mândrie și o prostie mare, de care acum sunt pe deplin conștient!

10. Voiam să trec, nu numai în fața tovarășilor mei, ci a tuturor oamenilor, drept un bărbat înțelept, bun cunoscător al scripturilor sfinte. Și de aceea am ales, dintre toate scripturile, tocmai această cântare, pe care eram convins că întregul cârd de înțelepți o pricep la fel de puțin ca și mine. Îmi dădeam aerul însă că știam foarte multe și mă prefăceam foarte înțelept și serios.

11. Pe când mă prefăceam adâncit în cititul cântării, eram adeseori întrebat dacă într-adevăr înțelegeam ceva din mistica ei încâlcită. Răspunsul meu era foarte scurt: «Care nebun ar studia atât de profund această cântare, dacă nu ar putea s-o înțeleagă?! Dacă nu i-aș înțelege înalta mistică, aș fi eu nebun să-mi pierd atâta vreme cu ea? Mi-ar mișca ea sufletul dacă nu aș înțelege-o?!» Eram mereu descusut, implorat și am fost chiar și amenințat să dezvălui cunoștințele mele cel puțin marelui preot. Eram însă foarte priceput în a-mi găsi tot felul de scuze și eram de neclintit în hotărârea mea de a nu divulga nimic din secretele mele. Aceasta îmi era foarte ușor din moment ce nu exista nici un secret.

12. Numai bunul meu prieten, Simon, bănuia ceva despre cum stau lucrurile în ceea ce privea cunoștințele mele despre cântarea de slavă a lui Solomon. El mi-a demonstrat de nenumărate ori că, în ceea ce privește această cântare, eu ori nu mă înțeleg pe mine, ori întreaga lume. «Cum crezi tu că ai înțeles cântarea de slavă a lui Solomon», îmi zicea el adeseori, «cu cunoștințele și experiențele tale mărginite, când de-abia cu multă osteneală ai reușit până la urmă să o înveți pe de rost?!» Am încercat să-l fac să mă creadă cât de cât, spunându-i că aveam o slăbiciune pentru aceste versuri, pentru că vedeam în adâncul lor ceva nemaipomenit de mare. Până la urmă Simon m-a crezut, dar se înșela amarnic. Căci, în sinea mea, eu eram un mare dușman al înțelepciunii solomonice.

13. A venit însă și vremea când eu nu mai voiam să înșel pe nimeni, dar nici să mă descopăr fără rost. Dacă este să recunosc sincer, eu i-am înșelat pe oameni numai pentru ca să pot deveni odată un bun fariseu, căci, așa cum gândeam până acum trei zile, aceasta era pentru mine de o mare importanță. Iar un fariseu se bucura de o faimă cu atât mai mare în Templu, cu cât era mai viclean.

14. Oricum însă, nu mai voiam să continui cu prostia aceasta și voiam să o las să dispară în tăcere. Dar, pentru că mi-ai cerut, Doamne, să mă dezvălui în fața Ta, m-am dezvăluit, ca să știe acum fiecare cum stau lucrurile cu mine. Am fost foarte încăpățânat și mi-a venit foarte greu să fac acest pas, dar acum am trecut cu totul la adevărata ordine și recunosc adevărata și singura lumină a întregii vieți și nu voi mai încerca niciodată să mai înșel pe cineva.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 173 - Vechile principii fariseice ale lui Gabi
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 10:00 View PostDownload Post

Capitolul 173
Vechile principii fariseice ale lui Gabi


1. Eu am spus: „Pentru tine a fost foarte bine că te-ai destăinuit. Lăsând aceasta la o parte, trebuie să ne mai spui foarte sincer ceva, nu de dragul Meu, ci numai de al tău! Uite, tu nu credeai în nici un Dumnezeu atunci când ai cerut să fii inițiat de Templu. Și, pentru că îți doreai cu orice preț să ajungi un fariseu uns cu toate alifiile, ai început cu tot felul de înșelăciuni! Nu ți-a spus atunci nimeni că fariseii sunt preoți, urmași ai lui Aaron și servitori ai lui Dumnezeu, și nu șarlatani lipsiți de scrupule? Cum ai putut să lași să încolțească în inima ta un asemenea gând?

2. Nu este una dintre legile de bază ale omenirii să făptuiești spre folosul omului, lege pe care și vechii înțelepți păgâni o onorau și o respectau?! Nu spunea Socrate: «Dacă vrei, omule, să-ți onorezi zeii cu demnitate, atunci ajută-ți frații, căci ei sunt, precum și tu ești, opera cea mai de preț a zeilor! Iubind oamenii, aduci jertfă tuturor zeilor buni, iar cei răi nu te vor putea pedepsi pentru aceasta!» Romanii spun: «Trăiește cu demnitate, nu face rău nimănui și dă-i fiecăruia ce este al lui!» Vezi, așa judecau și judecă romanii, care sunt păgâni. Cum ai putut însă tu, ca evreu, să ai niște principii atât de strâmbe?

3. Nu te-ai gândit că trebuie să existe un Dumnezeu, care nu poate să vrea altceva decât binele, și că El n-a creat omul numai pentru această scurtă viață pământească, ci pentru eternitate?! Vezi, la acestea trebuie acum să te gândești și să ne spui părerea ta sinceră! Iar acum, vorbește!”

4. Gabi a răspuns: „Doamne, Stăpâne și Maestru din eternitate, dacă aș fi avut vreodată posibilitatea să aflu măcar a suta parte din ceea ce am aflat de când sunt aici, în aceste trei zile minunate, cu siguranță că nu aș fi ajuns să gândesc atât de strâmb. Dar exempla transhut (exemplele ispitesc) - ceea ce și romanii au descoperit! Eu am avut o grămadă de asemenea exemple și modele de perfidie, unele mai rele decât altele! Iar aceste exemple de răutate se descurcau foarte bine, cu atât mai bine cu cât erau mai pricepuți în a minți poporul și a-l duce în întuneric.

5. Ei ziceau: «Natura - și nu Dumnezeu, care nu este decât o fantezie a omului - le-a arătat oamenilor mai deștepți încă din leagăn că, dacă vor într-adevăr să trăiască bine, trebuie să se folosească de prostia și de ignoranța celorlalți oameni; cine nu se pricepe la aceasta n-are decât să rămână toată viața nimic altceva decât un animal de povară dotat cu minte, să se hrănească cu spini și cu ciulini și să doarmă pe paie!

6. Ca îndrumător de oameni să nu te îngrijești de altceva decât ca acești oameni de rând, aceste animale de povară, să rămână mereu în cea mai neagră ignoranță! Atât timp cât se va menține această stare de lucruri, cei deștepți vor trăi bine. Dacă însă oamenilor de rând li se va arăta adevărul și vor fi astfel scoși la lumină, atunci oamenii învățați vor fi nevoiți a lua ei înșiși sapa, plugul și secera în mână și își vor putea câștiga pâinea numai cu sudoarea frunții lor.

7. Deșteptul trebuie să caute să facă în așa fel încât oamenii de rând să-l privească cel puțin ca pe un semizeu. Dacă a reușit aceasta, atunci trebuie să-și ascundă lumina cunoașterii adevărate și să se înconjoare cu tot felul de străluciri false, și astfel oamenii de rând vor începe să-l venereze, mai ales dacă le va mai arăta din când în când și câteva foloase aparente. Pe scurt, el va trebui să convingă prostimea că totul este numai spre binele ei, chiar dacă acest bine înseamnă, de pildă, a te lăsa bătut măr.

8. Acestor oameni de rând trebuie să li se dea legi aspre, a căror nerespectare să fie pedepsită cu cele mai aspre sancțiuni. Ei trebuie amenințați, în caz de nesupunere, cu pedepse veșnice, iar, dacă se supun, li se vor promite mici înlesniri și avantaje pământești, însă pe atât mai mari după moarte. De-abia după ce va reuși toate acestea, un om deștept va putea să stea în fața prostimii! Iar dacă urmașii lui se vor pricepe să țină mai departe plebea în noaptea ignoranței, atunci acel popor mii de ani nu va mai putea fi luminat! Dacă însă urmașii vor fi nepricepuți, ei vor fi descoperiți ca șarlatani și vor fi nevoiți să-și ia tălpășița.»

9. Ei mai spuneau că Moise și Avraam ar fi fost astfel de oameni deștepți care, prin mintea lor trează și cunoscând prea bine slăbiciunile poporului israelit, au ajuns conducători și binefăcători ai acestui popor și, printr-o escrocherie nemaipomenită, au reușit atât de bine să prostească poporul încât acesta a rămas până în ziua de azi la fel de ignorant precum era și acum o mie de ani la poalele Sinaiului și cum încă va mai rămâne câteva mii de ani de acum încolo. De fapt, spuneau ei, aceasta trebuie privită până la urmă ca o binefacere pentru popor, căci omul este din firea lui o bestie leneșă și trebuie, spre binele lui, stăpânit cu biciul și cu bâta!

10. Doamne, ce am spus eu aici nu este o închipuire a minții mele, ci adevărul curat! Aceasta este credința de neclintit a fiecărui fariseu despre revelațiile divine! Iar aceste revelații divine sunt cu atât mai valoroase cu cât sunt mai neînțelese. Cântarea de slavă a lui Solomon se potrivea perfect acestui scop, dar și scrierile profeților și ale lui Moise aveau foarte multe părți care puteau fi folosite pentru același scop.

11. Acum am încheiat și cred că am demonstrat îndeajuns de ce gândurile și convingerile mele de atunci nu puteau fi altfel! Căci, așa cum este educația, așa este și omul, și la fel sunt voința și faptele lui! Se înțelege însă de la sine că eu privesc acum cu o adâncă repulsie o astfel de educație cu adevărat diabolică! Eu sper și aștept acum ca Tu, Doamne, prin iubirea și înțelepciunea Ta, să-mi ierți acest fel de a gândi și făptui!”

12. Eu am spus: „Cum aș putea să nu te iert când chiar tu ai alungat pentru totdeauna această operă diabolică din tine? Eu te-am lăsat să ne spui toate acestea, aici, de față cu toată lumea, pentru ca inima ta să devină cu totul liberă și să te poți alătura celor care slujesc adevărul! În același timp, am vrut ca toți cei prezenți aici să afle din gura unui martor de încredere cum sunt educați și pe ce se bazează fariseii în vremurile acestea și de ce a fost nevoie ca Eu însumi să vin acum și aici, în această lume, pentru ca să nu se ducă întreaga omenire de râpă. Acum însă vă asemănați din nou voi doi, iar Simon să ne spună acum, la toți, părerea lui sinceră despre Mine!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 174 - Ce crede Simon despre Domnul
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 10:03 View PostDownload Post

Capitolul 174
Ce crede Simon despre Domnul


1. Simon a spus: „O Doamne, pot să-ți îndeplinesc imediat dorința! Tu ești Fiul din Dumnezeu, în spirit, și ești aici, pentru noi, Dumnezeu și Om în același timp. Tu ești, din Tine însuți, singurul în cer, ca și pe acest pământ. Nimeni nu e ca Tine în întreaga nemărginire! Un înger nu se supune niciodată voinței unui om; Tu însă, cum faci doar un semn, îngerii îți împlinesc dorința într-o clipită, nemijlocit. Un cuvânt rostit de Tine este un fapt împlinit!

2. Ochiul Tău cuprinde într-o clipită toată creația materială și spirituală. Gândurile cele mai tainice ale îngerilor Ție îți sunt atât de limpezi ca și când Tu însuți le-ai fi gândit; iar ceea ce noi, muritori amărâți, gândim în adâncul nostru, Tu vezi mai bine decât vedem noi la lumina acestui soare strălucitor. Tu știi tot ce ascunde marea în adâncurile ei, cunoști numărul firelor de nisip din mare, al stelelor, al firelor de iarbă de pe pământ, al florilor, copacilor și al spiritelor din tot acest spațiu nemărginit! Ție Îți sunt cunoscute toate mai bine decât îmi este mie cunoscută cifra unu! Acum, eu nu numai că și cred toate acestea, dar le știu prea bine, și nu mi-e greu să spun acum: Doamne, aceasta este judecata mea adâncă despre Tine, deși Te cunosc doar de trei zile! Altceva nu știu ce aș mai putea spune!”

3. Eu am spus: „Dar voi sunteți, dacă socotim și ziua de azi, de mai mult de trei zile cu Mine! De ce vorbești tu numai de trei?”

4. Simon a răspuns: „Doamne, ce importanță au pentru mine cele trei zile pământești?! Eu socotesc doar cele trei zile de cunoaștere spirituală. Acestea sunt: prima - adevărata cunoaștere a materiei, a doua – cunoașterea sufletului, iar a treia - cunoașterea spiritului pur. Acestea sunt cele trei zile adevărate de viață, de când suntem noi cu Tine!”

5. Eu am spus: „Ah, aceasta este bineînțeles cu totul altceva! Sunt foarte mulțumit de tine căci ești meșter bun în parabole, dar nu și în cunoașterea ta profundă! Și la fel și judecata ta despre Mine nu este cu totul din adâncul inimii tale. Te mai roade ceva în adâncul tău și este mai bine să îl scoți afară! Este doar un minuscul bob de neîncredere în Mine, dar, vezi, acest bob trebuie să-l dai afară, căci altfel, după o vreme, va încolți și va da naștere la o întreagă pădure de neîncredere întunecată, care va fi greu atunci de scos din rădăcini! Privește adânc în inima ta și vei găsi bobul de neîncredere!

6. Simon M-a privit înmărmurit pe Mine și pe toți ceilalți tovarăși de masă. El s-a gândit și, după o vreme, a spus: „Doamne, adevărat îți spun: pot să caut cât vreau, dar nu găsesc nimic! Căci toate gândurile de neîncredere care apar în inima mea le spulber într-o clipită și nu mai găsesc chiar nici unul!”

7. Eu am spus: „Caută și cugetă și îl vei găsi!”

8. Simon: „Doamne, Tu mă faci să-mi fie frică de mine! Oare sunt eu în adâncul meu un monstru? Pot să caut și să cuget cât vreau, nu pot găsi nimic care să semene măcar de departe cu ceea ce Tu, Doamne, vezi în mine. Ce fel de neîncredere ar putea fi acesta sau cel puțin care este cauza ei?”

9. Eu: „Dar, prietene Simon, uită-te la Mine! Arăt Eu chiar așa de dornic să pedepsesc și atât de însetat de răzbunare, încât tu să te temi să spui tare și să recunoști deschis ceea ce îți stă pe limbă?”

10. La aceste cuvinte ale Mele, Simon a tresărit plin de teamă și a spus: „Dar, Doamne, trebuie să spun cu voce tare și acest lucru mărunt, deși nu se prea cuvine?

11. Omului poate să-i treacă prin cap o grămadă de gânduri, iar unele dintre aceste gânduri ascunse nu le recunoaște nici măcar față de el însuși! Gândurile îmi sunt suflate de undeva în inimă și rămân de multe ori o vreme acolo, până când se ofilesc și dispar și-mi mai amintesc doar cu greu de ele. Și la fel cred că s-a petrecut și cu acest mic gând de neîncredere, care a zburat de nu știu unde în inima mea, iar eu l-am gândit, dar apoi l-am aruncat imediat, pentru că am găsit în inima și în mintea  mea mii de dovezi împotriva lui. Găsesc însă că nu se cade să rostesc acest gând cu voce tare. Dacă însă Tu, o, Doamne, vrei cu tot dinadinsul, voi face aceasta cu drag. Dragi prieteni ai Domnului, auziți-l, așa cum eu îl arunc acum din mine!

12. Acest gând sună așa: de când am venit aici, am văzut-o stând lângă Domnul pe acea fată preafrumoasă și bine făcută și mi-a venit de nu știu unde gândul prostesc, dacă și Domnul se poate îndrăgosti, cel puțin aici, pe pământ, cât timp are un trup! Și dacă aceasta este cu putință, cum rămâne atunci cu spiritul Lui preacurat? Dumnezeu poate iubi curat toate creaturile Sale, însă dacă poate iubi și o fată preafrumoasă așa cum iubește un bărbat o femeie - mintea mea încuiată nu putea găsi răspunsul la această întrebare, deși strigam în sinea mea: «La Tine, orice iubire nu poate fi decât preacurată, chiar și una pe care noi, oamenii, am considera-o necurată!»

13. Doamne, aceasta este ceea ce Tu voiai să scoți de la mine! Acum am terminat în sfârșit cu toate semințele și bobitele, iar Tu, Doamne, fă acum ce vrei din ele! Ori vede ochiul Tău atotvăzător încă ceva în mine? Dacă mai e ceva ce eu nu văd, fie-Ți milă, Doamne, și arată-mi, și eu voi scoate totul la iveală fără teamă!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 175 - Gândurile lui Simon despre alcătuirea sexuală a Domnului, ca om
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 10:05 View PostDownload Post

Capitolul 175
Gândurile lui Simon despre alcătuirea sexuală a Domnului, ca om


1. Eu am spus: „Acum ești curat și nu mai ai nimic în tine care te-ar putea vreodată rătăci în credința ta în Mine. Acum însă vreau să-ți arăt ție și celorlalți ce mărăciniș des de îndoieli ar fi crescut în tine dacă nu te-ai fi scăpat acum de această sămânță de îndoială. Pur și simplu ea ar fi început din vreme în vreme să filosofeze în acest fel:

2. Ce s-ar întâmpla dacă Eu M-aș da la o fată și astfel ar lua naștere un rod în pântecele fetei? Dacă ar fi de parte bărbătească, ar fi și el un zeu? Și dacă ar fi de parte femeiască, atunci cum ar fi? Ar slăbi aceasta legea mozaică, dacă Eu aș zămisli în acest fel? Nu ar deveni astfel Dumnezeul din Mine nevrednic să păstreze Spiritul Divin? Ori aș fi Eu în stare, pentru Persoana Mea, de această faptă sau nu? Cum însă aș fi putut Eu însufleți oamenii pentru această faptă, dacă Eu însumi aș fi incapabil să o fac?

3. Dacă această faptă este un păcat al cărnii și slăbește sufletul și spiritul de putere, de ce le am sădit Eu oamenilor, spre înmulțire, această faptă în carne și în suflet? Nu aș fi putut găsi o cale mai curată pentru înmulțire?! Dacă însă acest act de zămislire este singurul drept și cu putință în Ordinea divină, atunci el trebuie să-i fie cu putință lui Dumnezeu, la fel de bine ca și omului! De ce este acest act pentru om un păcat și pentru Dumnezeu - nu; ori poate Dumnezeu, în anumite condiții, să păcătuiască împotriva propriei Sale Ordini? Cum ar mai putea însă Dumnezeu să fie cea mai curată iubire, dacă ar avea și El slăbiciuni omenești?!

4. Dumnezeu, ca Dumnezeu, nu poate să păcătuiască împotriva Ordinii Lui Divine! Dacă însă a luat înfățișare omenească, este oare trupul Lui capabil de păcat sau nu? Trebuie oare și El să lupte împotriva ispitelor trupești? Dacă este supus și El ispitelor, cine le trimite asupra Lui? Mai există și un alt Dumnezeu, mai sus și mai bătrân decât acesta tânăr, supus acum la tot felul de probe grele și renăscător în spirit? Dacă acest zeu tânăr păcătuiește ca un om, mai poate El atunci să-i reproșeze omului aceasta?

5. Nu ar putea oare și vechii egipteni să aibă dreptate cu genealogia lor de zei? Uranus l-a zămislit cu Gea pe Cronos (timpul), care își distruge mereu creațiile. Zeus, ca voință a lui Cronos, este salvat prin iubire, crește mare, în taină, ascuns, și devine preaputernic. Puterea lui Zeus îi înlătură pe veșnicie pe Cronos și Uranus, el domnește singur și creează oamenii pe pământ; pentru aceasta însă, după hotărârea lui Fatum, cea mai veche zeitate, el este stăpânit de nenumărate slăbiciuni omenești. Fatum pare să fie marele zeu necunoscut, numai că, într-o anumită măsură, obosit de domnie, el a pus în taină, nevăzut, o scânteie divină într-o prostituată și s-a reînnoit în acest fiu, pe care l-a destinat a fi urmaș la domnie, iar acum el stă în fața noastră și face primele încercări de domnie!

6. Ți-aș putea descrie o mulțime de astfel de buruieni și mărăcini din care este alcătuită o astfel de pădure de îndoieli. Dar acum, că sămânța îndoielii a fost îndepărtată din tine, tu ești curat și nici nu mai poate fi vorba să crească sau să înflorească așa ceva. Și acum, că stai aici pe de-a-ntregul curățat, ești potrivit să fii unul dintre cei dintâi ucenici ai Mei.

7. Acum ar trebui să cunoști cum și de ce această fetiță se leagă de Mine cu toată iubirea ei. Căci, atât de mult cât Mă iubește această fetiță, nu Mă iubește nici unul dintre voi; pentru că iubirea voastră este mai degrabă o uimire la înțelepciunea Mea și la faptele Mele de neînțeles pentru voi. Această fetiță Mă iubește însă curat, doar pentru Mine însumi, pentru că ea știe cine este în Mine. Și această iubire îmi este Mie mai dragă și mai prețioasă decât să fiu admirat de voi ca zeu, căci fiecăruia ar trebui să-i fie clar că lui Dumnezeu Îi este totul cu putință. Și această admirație este bună, dar cealaltă este mult mai bună.

8. Ce ți-ar place ție mai mult: să fii iubit pentru că ești om ori numai pentru că, fiind un om, ești înțelept și cunoscător în tot felul de arte? Prima iubire izvorăște din viață și îmbrățișează iarăși viața; a doua însă vine din simțul artistic și îmbrățișează doar opera și știința aceluia care le stăpânește. Spune-Mi, pe care iubire o apreciezi mai mult?”

9. Simon a spus: „Bineînțeles că pe prima! Căci cine mă iubește ca om, acela mă va iubi ca artist și înțelept cu atât mai mult; acela însă care mă iubește pentru că mă consideră un artist și un înțelept va ajunge repede la capătul iubirii lui dacă va afla că nu sunt nici artist și nici înțelept! De aceea iubirea preacurată a acestei fetițe pentru Tine, Doamne, este o iubire exemplară și ne depășește cu mult pe noi toți!

10. Bineînțeles că o fată poate iubi mult mai ușor un bărbat pentru el însuși decât un bărbat alt bărbat; dacă însă un bărbat, cu înțelepciunea și simțămintele lui, cercetează mai adânc valoarea unui om, a unui frate, atunci, simțind și cunoscându-și propria valoare, îl va iubi și îl va respecta și pe aproapele lui fără să țină seama de însușirile lui. Iar dacă va descoperi la aproapele lui însușiri ascunse, deosebit de prețioase, iubirea lui va fi cu atât mai mare! O Doamne, fiecare cuvânt al Tău și fiecare învățătură este mare și sublimă și în vecii vecilor adevărată!”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 176 - Cum poate să devină omul una cu Dumnezeu. Simon își recunoaște slăbiciunile trupești
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 10:18 View PostDownload Post

Capitolul 176
Cum poate să devină omul una cu Dumnezeu. Simon își recunoaște slăbiciunile trupești


1. (Simon): „Eu văd acum că Tu, Doamne, Te dezvălui oamenilor ca Dumnezeu și nu lași nimic ascuns ca vechii profeți, care Te arătau oamenilor mereu numai sub văluri grele și abia dacă arătau muritorilor poala hainei Tale. Ei au clădit o religie și o biserică; dar ce religie era aceasta și ce biserică? Religia era o stea abia vizibilă, care arunca dintr-un hău îndepărtat o rază slabă de speranță spre pământul învăluit în cea mai neagră noapte; iar biserica era o clădire din pietre grele, un templu plin de căi întortocheate și cămări întunecoase, în care oamenii puteau intra, dar nu până în miezul templului, unde stăteau dezvăluite pe mese de aur toate tainele vieții.

2. Aici însă nu numai miezul templului stă deschis pentru toți oamenii, ci Dumnezeu însuși, din veci nevăzut, se dezvăluie pe Sine oamenilor în persoană, cum El a fost, este și va fi în veci. De aceea nu este de ajuns să-L primim pe Dumnezeu în noi doar în parte, ci întreg, trupește, sufletește și spiritual, prin singură iubirea de El. Venind astfel în întâmpinare, atât Creatorul spre creatură, cât și creatura spre Creator, rezultatul va fi o deplină identificare a Spiritului Creator cu creatura.

3. Dumnezeu va fi una cu noi, iar noi vom fi una cu El, fără nici cea mai mică îngrădire a individualității noastre personale ori a deplinei libertăți de voință! Căci, fără o deplină identificare a creaturii cu Creatorul, nu ne putem gândi în veci la o deplină libertate de voință, pentru că numai voința Creatorului este nelimitată, iar voința creaturii devine astfel numai atunci când ea devine una cu voința Creatorului.

4. Dacă vom vrea ceea ce voiește Domnul, atunci voința noastră va fi pe deplin liberă, pentru că voința Domnului este pe deplin liberă; dacă însă nu vrem aceasta sau vrem doar în parte, atunci suntem cei mai nenorociți sclavi ai voinței noastre oarbe. Numai în Dumnezeu putem fi liberi, în afara Lui nu vom avea parte decât de judecată și de moarte!

5. Doamne, Tu vezi că nu mă rușinez să vorbesc și cred că și de data aceasta am pus punctul pe «i»! Tu binecuvântează însă toate acestea, pentru ca această minunată sămânță pe care Tu, Tată ceresc, ai semănat-o Tu însuți din cerul Tău veșnic aici, pe acest pământ sterp, să rodească, purtând mii de fructe în inimile noastre încă prostuțe! O, Tată ceresc, fii una cu noi, creaturile Tale, cu copiii Tăi încă slabi și neajutorați, ca să putem fi și noi odată asemenea Ție, să devenim una cu Tine!” Aici Simon, foarte emoționat, a izbucnit în plâns.

6. Eu însă M-am ridicat și i-am spus lui Simon: „Vino aici, la Mine, fratele Meu iubit, și îmbrățișează în Mine nu Creatorul, ci pe fratele tău, ca să fii primul care vede că a devenit una cu Mine!”

7. Simon a spus, foarte mișcat: „O, Tu, Preasfinte, păcătosul Simon nu este demn de o asemenea grație!”, și el plângea în hohote. De aceea, M-am dus Eu la el și l-am strâns cu dragoste frățească la pieptul Meu.

8. După o vreme, când Simon și-a mai revenit din emoții, iar Eu i-am mai potolit furtuna din piept, Simon a spus: „Domnul și Dumnezeul meu, ce am făcut eu ca Tu să fii atât de bun și de milostiv cu mine? Eu sunt un om păcătos, căci carnea mea este destul de slabă și de stricăcioasă. Fecioarele frumoase și plinuțe îmi tulbură simțirea și, din când în când, mă năpădesc gânduri necurate. De multe ori nu mă împotrivesc acestor gânduri, ci mă las dus de ele, plin de dorință și bucurie. De trecut la fapte n-am trecut, din lipsă de ocazii, dar cu atât mai mult am lăsat frâu liber fanteziei.

9. Am după aceea din nou momente foarte lucide, când reflecțiile și considerațiile mele pe această temă devin acceptabile și rezonabile. La ce îmi folosesc însă toate acestea? Dacă văd din nou o fată frumoasă, toate momentele lucide se duc pe apa sâmbetei, la fel și toate reflecțiile și considerațiile acceptabile, și vechiul țap ispășitor iese iarăși la iveală, cu toate poftele lui. Bineînțeles că nu trec la fapte, dar această pasivitate nu este sinceră, ci doar constrânsă de conjuncturile nefavorabile care nu lasă ca dorința mea să fie pusă în practică. Teama de pedeapsă și rușinea mă împiedică, și nu voința mea liberă care, în aceste situații, este prea plină de dorință și pofte și, fără îndoială că, într-o situație mai favorabilă, nu s-ar mai împotrivi! Îmi cunosc prea bine carnea slabă și știu că sunt un om păcătos și de aceea nu sunt nicidecum vrednic de o asemenea grație din partea Ta.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 177 - Despre rostul senzualității
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 10:20 View PostDownload Post

Capitolul 177
Despre rostul senzualității


1. Eu am spus: „Prietene și frate, de ce te frămânți din cauza cărnii și a ceea ce se petrece în ea?! Dacă nu ar fi pus însuși Tatăl în carne această sămânță, și-ar mai fi luat vreodată vreun bărbat vreo femeie, ca să trezească în ea rod viu omenesc?!

2. Dacă nu ar fi pus El în stomac pofta de mâncare, s-ar mai atinge cineva vreodată de bucate? Pe care altă cale însă ar putea pătrunde spiritele naturii în sânge și în celelalte umori ale trupului și de acolo în eterul din nervi, și, astfel înnobilate, să treacă în substanța sufletească? Prin puterea voinței divine, dar numai în ordinea primitivă. Cum ar rămâne însă cu capacitatea veșnică de menținere? Aceasta n-ar putea fi nicicum altfel păstrată decât printr-o lege severă și nemiloasă. Cum ar rămâne însă atunci cu independența și viața spirituală liberă?!

3. Uite, dacă numai un singur punct din Ordinea divină este mutat de la locul lui, atunci s-a terminat pentru totdeauna cu viața în independență și libertate. Nu i-a dat oare Tatăl ceresc ochiului - puterea să vadă, urechii - puterea să audă, limbii - puterea să vorbească și să guste, și nasului - mirosul?!

4. Ești tu oare un păcătos pentru că, din vreme în vreme, ți-e foame și ți-e sete? Păcătuiești oare pentru că privești, asculți, guști și miroși? Toate aceste simțuri îți sunt date ca să cunoști forma lucrurilor, să înțelegi sensul înțelept al vorbirii și să îți dai seama de prezența spiritelor bune și rele sau dăunătoare din materia nedigerată și crudă!

5. Firește, tu poți foarte bine să păcătuiești cu ochii, urechile, nasul, gura și limba atunci când nu te folosești de aceste simțuri în Ordinea divină, când îți îndrepți cu obrăznicie privirea numai acolo unde te trage carnea, când asculți cu plăcere doar vorbe obscene, de defăimare, injurii sau insulte, când miroși - doar pentru a te amuza - lucruri urât mirositoare, care viciază carnea și o îmbolnăvesc și îi răpesc puterea de muncă. Tu păcătuiești și cu gura atunci când nu-ți poți potoli pofta după cele mai scumpe delicatese, căci de ce să fie gâdilat gustul cu tot felul de lucruri scumpe când, lângă tine, săracii mor de foame și de sete?! Dacă ți-e foame și ți-e sete, satură-te cu bucate simple și proaspete; dar dacă te ghiftuiești fără măsură, bineînțeles că păcătuiești împotriva Ordinii lui Dumnezeu.

6. Acum, privește, toate acestea nu se întâlnesc la tine. Dimpotrivă, tu te-ai luptat cu slăbiciunile tale și ai obținut și unele victorii glorioase! De asemenea ai fost cumpătat în toate lucrurile și lucid în ceea ce privește dorințele tale. Ce era la tine mai mult sau mai puțin rău era neîncrederea ta în scrierile sfinte, pe care înainte nu le puteai înțelege; neîncrederea ta însă era justificată, pe când neîncrederea lui Gabi era una cu adevărat fariseică și necinstită. Tu nu ai renegat din cauza aceasta scrierile; tu voiai doar lumină și de aceea ai studiat și înțelepții greci și egipteni. Dar nici acolo nu ai găsit lumina pe care o căutai; pentru ceilalți erai încă un fariseu, dar în sinea ta erai un căutător neobosit al adevărului. Și pentru că Eu știam aceasta, de aceea te-am și trezit acum și ți-am deschis ție, ca și tuturor celorlalți, porțile spre cel mai luminos adevăr.

7. Acum nu vei mai rătăci niciodată în întuneric și vei deveni de aceea un neobosit lucrător în împărăția Mea, a Spiritului, pe acest pământ! Prin tine, păgânii din Persia vor primi multă lumină! Acum mănâncă și bea, căci îți mai este încă foame și sete pentru că n-ai mâncat nici măcar jumătate din peștele tău și nici nu ți-ai golit paharul! De aceea, pune-te acum și mănâncă, fratele Meu Simon!”

8. Simon, fiind încă mișcat până la lacrimi, s-a așezat și a început să mănânce.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 178 - Despre îngeri, inimă și minte
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 10:27 View PostDownload Post

Capitolul 178
Despre îngeri, inimă și minte


1. Și ceilalți oaspeți se înfruptau din mâncare, dar mai ales Rafael, ceea ce până la urmă l-a împins pe Cornelius să facă o remarcă laconică, pe care le-a șoptit-o vecinilor lui de masă. Aceștia erau Faustus și Iulius, iar remarca suna așa: „Omului acela din carne și oase îi place foarte mult acest pește bine pregătit și se pare că poate să înghită chiar și o porție uriașă; dar spiritul lui Rafael, care nu e de carne și oase, s-ar putea măsura cu uriașul Hercule și cu filistinul Goliat! Este ciudat cum un astfel de spirit poate mânca atât de mult! Acum e la al doisprezecelea pește, și asta este foarte mult pentru un spirit! Eu de-abia am reușit să termin un pește, iar îngerul a terminat în același timp doisprezece! Nu, asta este prea mult! Eu cred că e în stare să mai mănânce încă doisprezece!”

2. Îngerul a spus: „Nu numai încă doisprezece, ci de zece ori o sută de mii de ori doisprezece într-o clipită, chiar dacă ar fi toți peștii cât balenele de mari, ca aceea în a cărei burtă a trebuit să rămână profetul Iona vreme de trei zile!

3. Eu nu am nevoie de pești pentru hrana mea, ci doar pentru a forma acel eter spiritual din care, la voința Domnului, mi-am făcut acest trup pe care îl vedeți cu toții și pe care trebuie să-l îngrijesc și să-l întrețin cu hrană, deși este spiritual. Uită-te aici: nu sunt acestea vene, nu este aceasta carne?!

4. Stă în puterea pe care mi-a dat-o mie Domnul și în preaînalta mea desăvârșire spirituală ca să-mi dizolv acest trup într-o clipită și să îl fac la loc. Eu sunt în stare însă nu numai să dizolv acest trup, ci și pe al tău, și chiar întreg pământul.

5. Iar dacă eu îți pot dizolva trupul într-o clipită, înseamnă aceasta că el nu este din carne și oase?! Sau că pământul nu e făcut din tot felul de materie solidă, din apă, aer și tot felul de alte elemente, numai din cauză că eu, la voința Domnului, îl pot dizolva într-o clipă în părțile lui specifice spirituale pe care tu nu le poți vedea cu ochii tăi?!

6. De aceea, prieteni, cugetați, cugetați bine înainte de a zice ceva! Ca ucenici ai lui Dumnezeu, să aveți grijă să nu spuneți prostii cu care nu-i veți face nici o onoare Maestrului vostru! Până acum ați văzut, ați auzit și ați aflat deja câte ceva, dar nu aveți nici cea mai vagă idee despre mărimea și puterea unui spirit îngeresc - ca să nu mai vorbim de Spiritul veșnic al lui Dumnezeu! Și totuși vă permiteți să faceți remarci înțepătoare la adresa unui arhanghel, în legătură cu ceea ce are nevoie el pentru păstrarea vremelnică a trupului lui aparent?!

7. Crezi tu oare că ai putea să privești la adevărata mea înfățișare de lumină dacă aș vrea să mă arăt ție așa?! Vezi, focul luminii din mine este atât de puternic încât poate să distrugă o mulțime fără număr de sori centrali, ca să nu mai vorbim de tine sau de întreg acest pământ! Pentru ca, prin prezența mea, să nu se petreacă aceasta, trebuie să-mi formez, după voința atotputernică a lui Dumnezeu, acest trup aparent și să-mi învălui adevărata ființă, ca să previn orice stricăciune în ordinea materiei. Dar materia trebuie mai întâi pregătită de focul meu, pentru a-i putea servi acestuia drept înveliș! Și de aceea sunt nevoit să mănânc mai multă hrană materială decât oricare dintre voi.

8. Voi nu știați aceasta și nici nu aveați de unde să știți. Dar puteați să știți prea bine că noi nu am fost chemați de Domnul în această înfățișare pentru ca, spre supărarea voastră, să facem în fața voastră pe mâncăii, pe comedianții ori pe ucenicii vrăjitori, ci pentru a vă fi de folos în multe feluri și pentru a vă da o dovadă palpabilă despre existența îngerilor lui Dumnezeu și despre puterea lor! Dar dacă v-ați dat seama de aceasta, cum de mai puteți face remarci înțepătoare despre felul în care trebuie să mă hrănesc?”

9. Cornelius a spus: „Iubite, minunate sol al Domnului din cer, nu te mânia pe mine pentru aceasta, căci tu vezi că noi suntem, în ceea ce privește spiritul, doar nou-născuți și trăim mai degrabă un vis decât o viață pe deplin conștientă! De aceea, mănâncă tu cât dorești, căci nici unul dintre noi nici măcar nu se va mai gândi la vreo remarcă, darămite să o mai și spună cu voce tare. Totodată însă îți mulțumim și pentru buna învățătură pe care ne-ai dat-o, supărat fiind pe drept pe prostia noastră. Cunoscând acum cauza, nu ne vom mai mira de urmări. Dacă însă cauza ne este străină, cum ar putea să ne fie cunoscute urmările? Îți mulțumesc încă o dată pentru această importantă învățătură!

10. Rafael a spus: „Mulțumește-I tu doar Domnului, care este Tatăl vostru, ca și al nostru, din veșnicie! Însușiți-vă această învățătură pentru toate celelalte experiențe și încercări de viață și ne veți avea pe noi, îngerii, ca frați de partea voastră! Să nu râdeți și să nu vă bateți joc de nimic, decât de minciună și de înșelăciune! Căci mincinosul trebuie să fie întotdeauna făcut de rușine, iar înșelătorul trebuie să fie pus la zid, ca să guste și ei fructele minciunii și ale înșelătoriei!

11. Dar în orice altă împrejurare să îndreptați cu blândețe omenirea rătăcită. Dacă se va îndrepta astfel, va fi bine. Dacă nu, strângeți hățurile mai tare! Dacă nici aceasta nu ajută la nimic, atunci închideți-i pe acești încăpățânați într-o casă de corecție și puneți-i să postească și, dacă este nevoie, îndreptați-i și cu bâta, căci unei corecții bune și drepte nu trebuie să-i lipsească bâta! Chiar și noi, îndrumătorii voștri tainici, ne folosim de ea la oamenii care sunt încăpățânați. Păstrați deci și această învățătură și folosiți-vă de ea acolo unde este nevoie, și astfel veți umbla printre oameni; altfel însă, veți rămâne numai între tot felul de animale sălbatice ascunse în larve umane!”

12. Cyrenius a întrebat: „Doamne, a spus îngerul toate acestea de la el - ori totul este numai de la Tine?”

13. Eu i-am răspuns: „Prietene, memoria ta iarăși este prea scurtă! Nu v-am explicat Eu foarte pe larg, acum câteva zile, ce sunt îngerii, cum gândesc, voiesc și făptuiesc ei, iar acum Mă întrebi din nou despre aceasta! Dacă ei sunt forme însuflețite de voința Mea, ce au ei propriu, al lor? Ce gânduri pot să gândească pentru ei înșiși, din moment ce ei sunt numai o prelungire a voinței Mele și un vas pentru gândurile, ideile și intențiile Mele?

14. Dacă ar gândi, voi și făptui independent, ar fi trebuit să mănânce ca și voi, la masa copiilor, și să binecuvânteze acest pământ în aceeași carne în care sunteți și voi! Din aceasta reiese clar ca lumina zilei că ceea ce v-a spus acum îngerul Rafael este cuvântul Meu, învățătura Mea și voința Mea, pe care să o prețuiți ca și când v-aș fi spus-o Eu nemijlocit.

15. Voi ar trebui să păstrați mai adânc în inima voastră cuvintele Mele, căci astfel ele nu se vor șterge atât de repede din mintea voastră. Căci tot ceea ce inima a primit spre păstrare rămâne cu siguranță și în memorie. Dacă însă veți vrea să păstrați ceea ce v-am spus Eu acum numai în minte, veți uita cea mai mare parte în mai puțin de un an, căci la bătrânețe mintea nu mai este atât de încăpătoare ca în tinerețe. Dar uită și mintea cea tânără ceea ce învață, ca să nu mai vorbim de una bătrână. Însă ceea ce inima a înțeles odată, aceasta a trecut în viață și rămâne veșnic!

16. Eu vă spun vouă că, din tot ce ați păstrat în minte din această lume, nu va mai rămâne pe lumea cealaltă nici o iotă. De aceea toți învățații fără chemare apar pe lumea cealaltă ca surzi, orbi sau muți, nu știu nimic și nu-și pot aminti de nimic. Goliți fiind de orice noțiune, ei vin pe lumea cealaltă la fel cum vine pe această lume un nou-născut din trupul mamei. Ei trebuie să înceapă să învețe și să experimenteze din nou totul, de la primele elemente, altfel rămân surzi, orbi și muți în veci, neavând decât un simțământ nedefinit al existenței, fără a simți că ei au mai fost pe pământ. Aceasta trebuie să li se dezvăluie doar treptat, cu timpul, într-un fel bazat pe simțuri.

17. Dacă în inima unui om este întuneric, atunci tot omul este întunecat. Dacă însă în inima unui om este lumină, atunci acel om este luminos și în el nu va putea fi niciodată întuneric! De aceea, ceea ce aflați aici să păstrați direct în inimă, și atunci vă veți lumina și voi cât mai repede!

18. Acum, dacă ați înțeles și ați păstrat totul în inimă, să ne pregătim de altceva! Căci ceea ce se va petrece în curând vă va da mult de gândit. Dar veți avea mult de învățat din aceasta și, la timpul potrivit, vă veți putea folosi de aceste învățături.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 179 - Poporul din Abisinia și Nubia
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 10:38 View PostDownload Post

Capitolul 179
Poporul din Abisinia și Nubia


1. (Domnul): „Cei mai mulți dintre voi cunosc cel puțin legenda despre vechea și renumita țară a Egiptului.

2. În spatele marilor cascade ale Nilului se afla un mare ținut muntos și roditor căruia i se spunea HABI IE SIN (Abisinia), ceea ce înseamnă: acesta este fiul lui HABI. Acest Habi era un urmaș al lui Cain, și nu al lui Noe; căci acest ținut muntos, ca de altfel și multe alte locuri de pe pământ, au fost cruțate de potopul din vremea lui Noe.

3. Fiul acestui Habi era, la fel ca Nimrod, un vânător puternic. El a făurit măciuca și arcul, și toate animalele sălbatice fugeau din calea lui, căci el era un uriaș. Vocea lui cutremura munții, cu măciuca lui uriașă sfărâma stâncile, iar cu arcul lui trăgea săgeți grele de zece ocale la depărtare de o mie de pași. Și ceea ce își lua el drept țintă, nimerea sigur și era prada lui.

4. Dar el era nu numai stăpân pe toate animalele, dar și toți frații lui mai slabi și surorile ascultau de el. El era mereu încruntat, dar niciodată rău cu oamenii, nici măcar aspru. Dar ceea ce poruncea el trebuia făcut.

5. El credea într-un Dumnezeu atotputernic aflat departe și din care au apărut la început toate lucrurile. Acest Dumnezeu avea nenumărați servitori puternici, văzuți și nevăzuți. Unii primiseră în stăpânire soarele, luna și multe stele, alții pământul, alții apa, alții focul și așa mai departe, alții iarba, copacii, râurile de deasupra și de dedesubtul pământului, alții metalele, alții păsările din aer, alții animalele din apă și alții toate animalele care merg sau se târăsc pe pământ.

6. Acești servitori văzuți și nevăzuți trebuiau mereu onorați de către oamenii muritori prin supunere și prin respectarea legilor pe care aceștia le dădeau oamenilor. Nesupunerea o pedepseau întotdeauna prin tot felul de necazuri care se abăteau asupra nesupușilor care nu îi onorau, nu le respectau legile și care se purtau urât și față de ceilalți oameni.

7. Pe scurt, acest Habi era primul regent și, în același timp, și primul preot al acestui mic popor. El i-a învățat tot ce era nevoie despre Dumnezeu, ca și despre alte ființe spirituale. Era al șaselea urmaș de la Cain și al șaptelea de la Adam.

8. El i-a învățat ce animale se pot îmblânzi, cum trebuiesc îngrijite și ce foloase aduc și, prin aceasta, a fost întemeietorul unui trib de păstori. I-a mai învățat care fructe sunt bune de mâncat, cum să-și facă grădini și să le îngrijească. Le-a arătat cum să-și facă colibe din piatră și lut, pentru a avea un adăpost trainic.

9. El însuși a curățat țara de animalele sălbatice. Fiii lui, care erau la fel de uriași și de puternici, au putut deja culege roadele strădaniei fără de odihnă a tatălui lor. În câteva veacuri, acest mic popor cu pielea neagră a devenit un popor mare și puternic, care avea obiceiuri bune și o organizare statală mai bună și mai înțeleaptă decât a egiptenilor de sub primii faraoni.

10. Acest popor fericit și-a baricadat atât de bine hotarele, încât nici măcar animalelor sălbatice nu le era cu putință să pătrundă la cirezile bogate din această țară întinsă, care era de cinci ori mai mare decât întreaga Țară a Făgăduinței. Din această cauză n-a pătruns nici până acum vreun străin pe câmpiile verzi ale acestei țări, deși poporul ei s-a răspândit cu mult și în afara hotarelor ei. Fiecare petic nou de pământ era însă atât de bine baricadat de popor, încât oricărui dușman i-ar fi fost foarte greu să poată pătrunde în interiorul țării lor.

11. Doar spre Egipt, unde ultimele lanțuri ale Munților Komrahai se termină cu niște pereți foarte abrupți, acolo este singura cale de acces spre această țară. Dar pasul acesta este foarte strâmt și foarte întortocheat, cu o mulțime de cotituri, mai ales subpământene, care străbat o grotă foarte strâmtă și ies la lumina zilei în partea de sus a Egiptului. Această cale se poate străbate cam în vreo patru ceasuri și a fost descoperită de-abia în timpul lui Moise de către niște fugari care căutau să scape de pedeapsa legii. Fiind urmăriți, ei au vrut să se ascundă într-o peșteră din stâncă. După ce au pătruns vreo cincizeci de pași în interiorul grotei, fiind înarmați cu arcuri și săgeți, au văzut, la capătul celălalt, lumina zilei. Au ajuns în curând acolo și au fost foarte fericiți că au putut astfel să scape atât de ușor de urmăritori. De partea cealaltă a grotei au dat de o țară nouă, până atunci necunoscută lor, și, pentru ca urmăritorii să nu-i poată ajunge în această țară minunată, au închis imediat ieșirea cu bolovani.

12. Fugarii erau șaptezeci la număr, treizeci și șase de bărbați și treizeci și patru de femei. Pe acela dintre ei care nu avea femeie l-au făcut conducătorul lor, pentru că era și cel mai priceput dintre ei, iar unul dintre ei era prea tânăr ca să aibă femeie și, de aceea, a devenit slujitorul conducătorului.

13. Fugarii au rămas în aceste locuri cam un an și jumătate. Nu au reușit însă să curețe locurile de animalele sălbatice, deși aproape tot timpul și-l petreceau la vânătoare. Au plecat de-a lungul Nilului, spre miazănoapte, până când au ajuns la cataracte. Aici au avut mult de lucru și a fost greu până au reușit să meargă mai departe.

14. Pe partea dreaptă a Nilului ar fi putut înainta mai ușor, dar ei se aflau pe malul stâng și aici ținutul era prăpăstios, pustiu și neprietenos, Pentru că greutățile nu mai luau sfârșit, ei au vrut să se întoarcă, dar, din spate, s-au trezit cu o turmă mare de vite și oi, care se îndrepta și ea spre miazănoapte. La început au crezut că urmăritorii le-au dat de urmă. Au fugit cât au putut de repede spre miazănoapte și au ajuns, după o zi plină de greutăți, într-o vale foarte largă, frumoasă și foarte roditoare.

15. Erau aici pomi încărcați cu smochine și curmale și cirezi mari de oi și vaci, care pășteau fără stăpân. Acea turmă mare, condusă de oamenii negri, nu a mai ajuns aici, ci s-a pierdut în cataracte. Fugarii noștri s-au bucurat de aceasta, căci se credeau astfel la adăpost de orice urmăritori.

16. În acest ținut nou, fugarii și-au căutat cel mai bun loc, l-au întărit și s-au așezat acolo. Era un deal frumos și neted pe malul Nilului, plin cu smochini și curmali și, în afară de câteva maimuțe, nu era nici urmă de animal sălbatic.

17. Aici, acești oameni s-au înmulțit și, după câteva sute de ani, au ajuns un popor care și-a construit sate și trăia bine, făcându-se stăpân pe toate cirezile libere din aceste împrejurimi și pe toate livezile de smochini și curmali.

18. Această țară mare și foarte frumoasă era numită de către locuitorii negri «NOUABIA», ceea ce înseamnă «Locuințe Noi».

19. Acest popor a făcut cu timpul cunoștință și cu egiptenii, care și-au dat toată silința să-l asuprească, ceea ce însă niciodată nu le-a reușit pe deplin. Aceștia au fost și primii oameni negri pe care i-au văzut egiptenii.

20. La început, egiptenii credeau că acești oameni sunt de fapt maimuțe mari. Au observat însă că ei vorbesc o limbă foarte asemănătoare cu a lor și atunci au început să-i considere oameni, au cumpărat de la ei vaci și oi, iar negrii au învățat de la egipteni tot felul de meșteșuguri, de care aveau mare nevoie, mai ales prelucrarea metalelor, despre care până atunci nu știau nimic.

21. Acest popor și-a păstrat până în ziua de azi religia și vechile obiceiuri pe care le-a primit de la fiul lui Habi.

22. În acest an însă, din rândurile acestui popor s-a ridicat un profet, care le-a vestit fraților și surorilor sale că un chip deosebit i-a apărut de șapte ori la rând. El le-a descris calea care era de străbătut ca să ajungă la locul de pe pământ unde se află Acela care îi învață pe oameni adevărul și le face cunoscut marele Dumnezeu.

23. Și, vedeți, acest profet din Noua Bia (Nubia) va ajunge înainte de amiază aici, în împrejurimile Cezareii lui Filip, împreună cu mai mulți din poporul lui. Vom trimite de aceea un sol ca să-i aducă aici! Ei au venit pe multe cămile și au adus multe bogății cu ei și vor vrea să plătească pentru tot ce vor consuma aici cu aur și pietre prețioase.

24. Tu, Marcu, să ai grijă ca acești nubieni să fie foarte bine primiți! Căci atunci când tu M-ai rugat ieri seară să mai rămân încă o zi, Eu ți-am ascultat rugămintea și am mai rămas. Altfel, M-aș fi întâlnit împreună cu ucenicii Mei cu această caravană, care Mă caută pe Mine, încă înainte de răsărit. Eu însă am rămas, iar aceasta va da foarte mult de lucru casei tale. Dar îți vei afla răsplata.”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 180 - Domnul trimite un sol în întâmpinarea caravanei nubiene
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 10:42 View PostDownload Post

Capitolul 180
Domnul trimite un sol în întâmpinarea caravanei nubiene


1. Marcu M-a întrebat, plin de bucurie: „Doamne, Tu, Atotștiutorule, câți oameni numără caravana?”

2. Eu am spus: „Sunt exact șaptezeci de capete, dintre care treizeci și patru de femei și treizeci și șase de bărbați, la fel ca și strămoșii lor fugari. Unul dintre cei fără femeie este profetul, iar celălalt, slujitorul lui!

3. Vedeți, așa au fost nevoiți strămoșii acestor negri, acum aproape o mie de ani, să-și părăsească țara lor de baștină, pentru că au vrut să înnoiască legile, care pe vremea lui Moise bineînțeles că nu mai erau aceleași ca pe vremea potopului! Străbunul conducător al fugarilor a vrut să învigoreze vechile obiceiuri și tradiții, dar s-a lovit doar de dușmani, care au început să-l prigonească pe el și pe susținătorii lui, astfel că până la urmă nu le-a mai rămas altceva decât să fugă de numeroșii lor dușmani orbi și fanatici.

4. Acea evadare a fost un semn profetic de primire a unei lumini spirituale mai înalte. Urmașii mai buni ai lui Cain au fost vestiți, în vremurile lui Moise, că vor cunoaște și ei o lumină mântuitoare. Negrii nu vor ajunge niciodată la fântâna lui Iacov, precum copiii lui Avraam, dar totuși vor primi să bea din apa ei minunată dacă le este sete.

5. Iar acum vom alege un sol care stăpânește limba Egiptului de Sus! În garnizoana lui Iulius se află un șef peste pază; chemați-l aici ca să-i spun cum îl va putea recunoaște pe conducătorul caravanei și ce va trebui să-i spună!”

6. Iulius s-a ridicat grăbit de la masă și s-a dus în tabără ca să-l caute pe șeful pazei, pe care l-a adus imediat la Mine.

7. Când acest roman sadea a ajuns la Mine, a spus: „Preaînalte fiu al celui mai înalt Zeus! Ce îmi poruncești să fac? Știu că sunt nedemn de a primi porunca Ta, căci fiul celui mai înalt zeu poruncește doar supușilor săi zei, iar aceștia domnitorilor pământului, aceștia înalților comandanți de oști, aceștia comandanților de sub ei și de-abia aceștia sclavilor lor, care suntem noi. Tu însă, Preaînalte, vrei să faci acum o abatere de la această regulă și de aceea Te rog să-mi dai porunca Ta sfântă!”

8. Eu am spus: „Foarte bine, dragul Meu prieten! Cu toate că ești doar un roman de rând, ești credincios și sincer credinței tale și stării tale. Ai stat mai multă vreme în Egipt, ai învățat să vorbești limba egipteană veche, iar acum vreau să-Mi fii sol în împrejurimile Cezareii lui Filip. Tu ești un bun călăreț și vei ajunge foarte repede la locul unde trebuie.

9. În apropiere de ruinele orașului incendiat, vei întâlni o caravană de șaptezeci de oameni negrii, înaintea caravanei, pe două cămile acoperite cu alb, călătoresc în dreapta conducătorul, și în stânga slujitorul lui. Conducătorul te va saluta încă de departe. El este îmbrăcat numai în alb, dar fața lui îți va părea ție mai neagră decât cărbunele și la fel mâinile și picioarele lui. Dar în inima lui este mai multă lumină albă decât pe pielea trupului lui. Acestuia să-i spui: «Ai ajuns la țelul strădaniilor tale. Urmează-mă! În câteva clipe vei sta înaintea Aceluia a Cărui față ai văzut-o de șapte ori și pe care Îl cauți!»

10. Spune-i aceasta în limba egipteană veche, pe care o cunoști bine! Mergi acum și pune șaua pe calul tău. La răscrucea drumurilor îi vei întâlni!”

11. Șeful pazei, auzind acestea, a făcut o plecăciune și a spus: „Un veteran roman nu se pleacă decât în fața zeilor. Dar Ție Ți se cuvin toată cinstea și toată credința! Iar acum, la treabă!”

12. Acest războinic cărunt, îmbrăcat în armură, a plecat grăbit la armăsarul lui arab, a încălecat și a țâșnit ca săgeata spre Cezareea lui Filip. Un nor de praf îndepărtat a apărut drept zălog al faptului că grăbita caravană se apropia de locul de la răspântia drumurilor. Solul nostru a fost în câteva clipe la locul cu pricina și a așteptat vreun sfert de ceas până când și-a făcut și caravana apariția. Noi îi puteam vedea dacă ne uitam după colțul casei, căci până acolo nu era de mers mai mult de o jumătate de ceas.

13. Când conducătorul a ajuns în dreptul romanului în armură și înarmat, acesta l-a oprit și l-a întrebat, după obiceiul roman, unde vrea să meargă și de ce a plecat din țara lui la un drum atât de lung.

14. Conducătorul s-a oprit, l-a privit adânc în ochi pe roman și i-a răspuns pe un ton foarte serios: „Romanule, cine te-a trimis să mă aștepți aici? Noi am plecat astăzi de la marea cea mare și am trecut prin stepă și prin păduri. Din Alexandria am trecut marea pe corăbii. Numai păsările ne-au putut vedea din Egipt până aici! Tu ești primul om pe care l-am întâlnit în întreaga noastră călătorie! Cum ai putut să știi că vom ajunge aici? Cine ți-a prezis sosirea noastră? Ești poate un profet? Dar tu porți arme, care au fost înmuiate de multe ori în sânge omenesc, deci nu poți fi profet. Dar află că există o preaînaltă și atotputernică ființă dumnezeiască, deasupra tuturor zeilor voștri și peste toți oamenii, de orice culoare!

15. Eu am avut de șapte ori aceeași viziune, în care de fiecare dată am văzut acest loc scăldat într-o lumină de nedescris. O mică adunare de oameni de culoare albă și măslinie stăteau în această lumină mare și străluceau ei înșiși precum soarele. Dar în mijlocul acestor oameni luminoși stătea Unul care strălucea mai tare decât o sută de mii de sori! De la El venea toată lumina! Da, aveam simțământul că întreaga nemărginire era pătrunsă de lumina Lui preaputernică! Dar oricât de puternică era lumina Lui, ea nu rănea pe nimeni, așa cum ne arde lumina mult mai slabă a soarelui.

16. La sfârșitul acestei viziuni, care era mereu aceeași, auzeam întotdeauna aceste cuvinte clare: «Mergi într-acolo, tu, negrule, căci acolo și noaptea ta va fi luminată.» Le-am spus toate acestea surorilor și fraților mei negri și ne-am hotărât să plecăm din Nubia și să facem această călătorie, iar acum suntem de trei luni pe drum.

17. Eu știam prea bine unde trebuie să ne îndreptăm, căci spiritul meu, care mă călăuzește de șapte ani, mi-a spus că locul pe care îl vedeam eu în viziunile mele se află în Asia, pe coasta mării cea mare. Deja din larg am recunoscut coasta mării pe care am văzut-o de șapte ori în viziunile mele. Când am ajuns la locul potrivit, am coborât de pe corăbii și am găsit de îndată drumul pe care am ajuns până aici - și aici ne ieși tu în întâmpinare! O, spune, cine ți-a dezvăluit aceasta? O, vorbește, căci prevăd ceva măreț!

18. Romanul a spus: „Tu ai ajuns la capătul lungii tale călătorii! În câteva clipe vei sta în fața Aceluia pe care îl cauți după cele șapte viziuni!”

19. Conducătorul le-a poruncit tuturor să-l urmeze pe roman, căci acesta era desigur un sol al Aceluia pe care ei Îl căutau.

20. Romanul călărea înainte și întreaga caravană l-a urmat.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 181 - Domnul îi vorbește conducătorului caravanei nubiene
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 18:25 View PostDownload Post

Capitolul 181
Domnul îi vorbește conducătorului caravanei nubiene


1. Paznicul nostru a adus întreaga caravană la noi, care ședeam bine dispuși la mese.

2. Când Iara Mea a văzut fețele negre ca păcura, cu buzele roșii ca sângele, s-a speriat tare și a zis: „O Doamne, ființele acestea nu ne vor face nimic? Sunt îngrozitor de negre! Am mai văzut până acum negri, dar încă niciodată unul atât de negru ca aceștia! Ce dinți puternici au! Adevărat, Doamne, dacă nu aș fi lângă Tine, m-ar cuprinde frica! Să iubești un asemenea negru, aceasta ar fi o încercare grea pentru o inimă simțitoare de fată!”

3. Eu am spus: „Dar bine, preaiubita Mea fiică, fii înțeleaptă, copila Mea! Cine se teme de culoare? Acum ai fost cam copilăroasă - dar nu face nimic! Fii de acum foarte atentă la toate, căci se vor petrece lucruri de o mare însemnătate!”

4. Iara a spus: „Dar cu siguranță că nu voi pricepe prea mult din toate acestea, căci eu nu vorbesc limba egipteană veche, iar acești negrii nu cunosc altă limbă!”

5. Eu: „Totul va fi lămurit! Acum fii liniștită, nu mai vorbi, ci ascultă!”

6. La acestea, Iara s-a liniștit, iar Eu l-am chemat pe conducător și profet la Mine și l-am întrebat ce l-a determinat pe el și pe tovarășii lui să întreprindă o călătorie atât de lungă. Eu știam totul, dar a trebuit să-l întreb ca să îi dau posibilitatea să se dezvăluie și să-și spună dorința.

7. La întrebarea Mea, pe care Eu i-am pus-o în limba evreiască, el, conducătorul, Mi-a răspuns în limba noastră: „Iartă-mi mie, om slab și amărât, că îndrăznesc să spun, plin de teamă, că recunosc în Tine Ființa pe care am văzut-o de fiecare dată într-o lumină de nedescris în cele șapte viziuni ale mele și pe care am pornit să o caut până aproape de capătul lumii! Acum, adânc mișcat în inima mea, L-am găsit într-adevăr pe Cel mult căutat! Vrei tu, Preaînalte, să îmi vestești dacă într-adevăr am dreptate în toate acestea?”

8. Eu am spus: „Nu-ți folosește la nimic dacă îți voi spune da ori nu. Trebuie tu însuți să fii convins de aceasta! Cercetează și totul va fi limpede! Dacă ai ajuns atât de departe, vei fi în stare să mergi și mai departe. Dar trebuie să vrei aceasta tu însuti, cu putere și stăruință! Orice învățătură este fără de folos dacă nu vine din adâncul tău. Uite, tu vorbești acum bine limba evreilor! Poți să-ți amintești să o fi învățat vreodată? Întreabă-ți tovarășii, care pot și ei acum înțelege această limbă, dacă au învățat-o vreodată! Du-te și convinge-te tu însuți!”

9. Conducătorul și-a îndreptat imediat cămila spre tovarășii săi și le-a vorbit în limba evreilor. Toți l-au înțeles și i-au dat chiar și răspunsuri în această limbă. Acestea l-au umplut pe conducător de uimire, încât nu mai știa ce să creadă: cum de au ajuns, el și tovarășii lui, la asemenea cunoștințe?! Căci el nu știa că Eu am făcut cu putință aceasta.

10. El, conducătorul, s-a întors spre Mine și, stând încă pe cămila lui, a spus: „Preaînalte om al acestui pământ! Nu mă mai recunosc în pielea mea neagră! Căci aceasta este prima mea călătorie pe care am făcut-o vreodată! N-am cunoscut încă niciodată limbi sau obiceiuri străine, sunt sărac în tot felul de experiențe și, la mine acasă, în țara mea, totul este foarte simplu. Țara este bună și frumoasă, dar nouă nu ne mai oferă nimic nou. Poate că este cu putință ca în această țară, când un străin intră în ea, să preia în el și spiritul limbii acestui popor și astfel să poată vorbi cu oamenii ei, fără a fi totuși unul dintre ei. Dacă așa ceva este cu putință sau nu, eu nu-mi pot da seama. De aceea, te rog, lămurește-mă tu! În țara mea nu am auzit niciodată de așa ceva, din cauză că nici un străin nu a călcat pe la noi vreodată!”

11. Eu am spus: „Dați drumul mai întâi cămilelor voastre, duceți-le pe pajiștea de lângă mare, ca să se poată odihni și ca să vă poată duce mai târziu înapoi în țara voastră. Căci calea de întoarcere nu este cu nimic mai scurtă decât cea de la venire! Faceți ce v-am zis și întoarceți-vă! Și veți afla apoi câtă lumină sunteți în stare să suportați voi toți!”

12. Conducătorul a făcut o plecăciune și a spus: „Preaînalte om al oamenilor, tu ai dreptate, dar nu știu dacă noi avem voie să călcăm cu picioarele noastre profane acest pământ sfânt. Căci, după viziunile mele, acest pământ este unul dintre cele mai sfinte!”

13. Eu am spus: „Dacă nu este prea sfânt pentru picioarele unei cămile, nu va fi prea sfânt nici pentru picioarele voastre!”

14. Conducătorul: „Da, adevărat, adevărat, adevărat! Preaînalte om al oamenilor acestui pământ, tu ești prea bun și îngăduitor!”

15. Zicând acestea, el și-a îndreptat din nou cămila spre tovarășii lui și le-a vestit dorința Mea. Imediat cămilele au îngenuncheat și călătorii au coborât. După aceasta, animalele s-au ridicat și au fost conduse pe pajiștea de lângă mare, unde au început să pască și să se odihnească. Zece negri au fost lăsați de pază la cămile, ceilalți însă s-au întors împreună cu conducătorul lor la Mine.

16. Când au ajuns la mine, Eu l-am întrebat mai întâi pe conducător cum îl cheamă, și el a spus: „Numele meu înseamnă ceea ce eu sunt. Pe limba noastră el sună OU BRATOU VISHAR. La noi nu are nimeni un nume, ci este numit după ceea ce face. Astfel ne numim cu toții SLOUVL”
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 18 of 27  [ 265 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 17, 18, 19 ... 25, 26, 27  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !