Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 16.11.2018, 16:27
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 4 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 18, 19, 20 ... 25, 26, 27  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (65)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 182 - Conducătorul povestește despre călătoria lui la Memfis
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 18:30 View PostDownload Post

Capitolul 182
Conducătorul povestește despre călătoria lui la Memfis


1. Eu am întrebat mai departe: „Cum ai ajuns tu la neprețuitele tale cunoștințe?”

2. Oubratouvishar a spus: „Eu și cu servitorul meu călătoream, în urmă cu zece ani, de-a lungul Nilului, însoțiți de încă douăzeci de servitori puternici, care aveau grijă de o turmă frumoasă de vite. Căci, la noi, cine vrea să călătorească trebuie să ia cu el o cireada de vite, căci altfel poate să moară de foame pe drum. Smochinele și curmalele nu cresc peste tot, ci numai unde pământul este bogat și gras, dar de iarbă nu e lipsă niciunde de-a lungul Nilului, astfel că vacile pot să pască peste tot și pot da apoi lapte, care este o hrană îndestulătoare.

3. Acum zece ani sau, mai bine spus, acum zece anotimpuri ploioase, mergeam astfel de-a lungul Nilului. Câteva zile am putut să înaintăm ușor, fără greutăți. În a treia zi însă, am auzit din depărtare un bubuit puternic. Ne-am grăbit pașii și, în timpul în care se pot număra o mie de pietre, am ajuns la prima cascadă a Nilului. Nu prea aveam cum să mergem mai departe. Unul dintre însoțitorii noștri cei mai îndrăzneți s-a cățărat pe o stâncă înaltă, ca să iscodească împrejurimile. Când s-a întors, ne-a descris un drum care se depărta spre stânga de Nil, dar, după o bună bucată de drum, se întorcea din nou la Nil. Eu am hotărât să urmăm acest drum, căruia nu i-au lipsit prăpăstiile și alte încercări. De-abia în seara celei de-a treia zi am ajuns, chinuiți de o mare arșiță dogoritoare, la o poiană cu mulți palmieri și copaci, în mijlocul căreia susura un izvor, din care ne-am astâmpărat setea atât noi, cât și turma noastră. Aici ne-am odihnit o zi întreagă.

4. A doua zi ne-am continuat dis-de-dimineață drumul. La apusul soarelui am ajuns din nou pe malul Nilului și am dat de un drum larg, pe care nu îl cunoșteam până atunci. Urmând acest drum, am ajuns într-o jumătate de zi la acel oraș, despre care strămoșii noștri ne povestiseră atâtea. Ne-am așezat tabăra la o depărtare cam de două mii de pași de oraș. Eu și cu servitorul meu am mers în oraș ca să cerem voie să poposim împreună cu turma noastră în apropierea orașului.

5. Când am ajuns împreună cu servitorul meu în oraș, am fost înconjurați de o mulțime de oameni cu pielea brună și am fost întrebat cine sunt și de unde vin. Unii însă au știut imediat și ziceau: «THOT E NOUBIEZ!» (Acesta este un nubian!), iar eu am zis: «Da, sunt nubian și doresc să aflu și să învăț lucruri bune și frumoase de la voi, oamenii desăvârșiți!»

6. Acești curioși au adus la mine un bătrân care ne-a pus tot felul de întrebări, iar la urmă a venit chiar el în tabăra noastră. Abia atunci ne-a spus că este unul dintre înalții preoți ai acestui oraș și totodată unul dintre ocrotitorii lui numit de Roma. I-am dat atunci în dar șapte dintre cele mai frumoase vaci, doi tauri și douăzeci dintre oile noastre cu lâna cea mai frumoasă.  

7. Aceste daruri l-au bucurat pe bunul bătrân, care mi-a spus: «Înțelepciunea voastră străveche și curată vă va fi de mare folos! Dar să nu vă luați după obiceiurile noastre stricate, căci acestea sunt mai rele decât foarte rele! Acest oraș a fost odată mândria țării, ceea ce arată limpede și pe înțelesul tuturor chiar numele lui MEMAVISE (pe grecește Memfis), ceea ce înseamn㠄cel mai înalt nume”. Acum, această preaînălțime fără nume este numai o adunătură de ruine, așa cum vă veți convinge în curând voi înșivă!

8. Poporul care mai trăiește aici în parte și-a pierdut orice credință într-un Dumnezeu preaînalt și, în parte, este cufundat într-o neagră ignoranță, din care nu mai poate f! eliberat. Numai puțini dintre noi mai trăiesc în deplină cunoaștere a unui Dumnezeu unic, veșnic și adevărat. Poporul, în prostia lui oarbă, crede în câteva mii de zei. Până și animalele și resturile lor pământești sunt onorate zeiește, iar noi trebuie să lăsăm lucrurile așa cum sunt.

9. Strămoșii noștri au semănat deja sămânța stricăciunii atunci când au ridicat la rang de semizei anumite animale, ca semn de recunoștință pentru multele foloase pe care le-au adus omului și pentru a convinge poporul să iubească aceste animale și să le îngrijească pentru foloasele lor. Străbunii au vrut prin aceasta să facă cunoscută poporului primitiv diversitatea strălucirii iubirii și a înțelepciunii divine în natura lucrurilor. Dar, cu timpul, istoria poporului, cu cât s-a cufundat mai mult în trecut, cu atât mai mult a putut fi înconjurată de un așa-zis nimb al atingerii divine. Aceasta a făcut ca acelor păstori ai poporului, fără conștiință și răi la suflet, să le vină foarte ușor să îngroape poporul într-o ignoranță tot mai neagră.

10. De aceea, fiți foarte atenți, voi, nubieni credincioși, și credeți numai ceea ce vă voi spune eu. Să stați departe de tot ce veți vedea și veți auzi de la acest popor, căci este mai rău decât foarte rău! Veți vedea tot felul de sacrificii și ceremonii fără sens. Da, la sărbători mă veți vedea chiar pe mine în fruntea lor, în haine strălucitoare de sărbătoare! Nu vă lăsați păcăliți, căci la toate acestea ia parte numai pielea mea, nu și sufletul și inima mea, care rămân credincioase adevăratului Dumnezeu unic și veșnic, a cărui iubire este viața mea și a cărui lumină este adevărata mea cunoaștere.

11. Tu, împreună cu servitorul tău, veniți acum cu mine în oraș, în casa mea, ca să vă învăț cum trebuie să vă purtați în acest oraș. Am să vă arăt un loc bun pentru turmele voastre, unde puteți rămâne ca străini un an întreg, fără ca să fiți tulburați de nimeni. Tu și servitorul tău veți locui însă la mine, ca să te pot învăța multe lucruri.»

12. Eu am spus: «Bunule conducător, îmi vei da însă voie să duc în oraș darurile pe care le-ai primit de la mine?»

13. Comandantul cel bun și prietenos a răspuns: «Nu acum, ci peste trei zile, când vă veți muta pe cealaltă pășune! Dar acolo va trebui să purtați încălțăminte ca și noi, căci, pe timpul nopții, mișună tot felul de insecte și viermi pe pământul nisipos și se bagă sub unghiile de la picioare și, după un timp, dau naștere la mari dureri. În casa mea însă veți fi foarte bine îngrijiți, pentru că am mulți servitori și sclavi!»

14. Noi - eu și slujitorul meu - am mers cu conducătorul în marele oraș. După vreo patru mii de pași am ajuns într-o piață mare, care era înconjurată de niște clădiri uriașe făcute din piatră tăiată bucăți. Multe dintre aceste clădiri erau deteriorate, însă multe mai erau încă în stare bună. Una dintre clădiri era făcută numai din tot felul de coloane, iar, de-a lungul coridoarelor din coloane, erau tot felul de înscrieri, pe care conducătorul mi le-a explicat după aceea adeseori. Lângă aceste coloane se afla un palat nemaipomenit de mare, în care era multă forfotă.

15. Aici, el a zis: «Vedeți, aceasta este casa mea. Veniți acum cu mine și uitați-vă la tot ce este în ea!»“
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (65)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 183 - Blestemul supraculturii egiptenilor
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 18:34 View PostDownload Post

Capitolul 183
Blestemul supraculturii egiptenilor


1. (Oubratouvishar): „În fața acestui palat se aflau două coloane nemaipomenit de mari (obeliscuri), care aveau peste tot inscripții și tot felul de semne, figuri și scrieri. În fața sălii de coloane uriașe se aflau, de asemenea, două obeliscuri mari.

2. Am intrat cu pași șovăitori în casa comandantului și am avut o bucată bună de mers până când am ajuns la încăperile de locuit. Ah, acolo era totul atât de minunat încât mi-a pierit graiul.

3. M-am gândit în sinea mea la coliba amărâtă de acasă și mi-am zis: «De ce suntem noi, negrii, atât de mărginiți în știința și cunoașterea noastră? De ce nu putem și noi ridica asemenea clădiri? De ce nu ne pricepem nici acum la prelucrarea metalelor? Nici acum nu avem alte unelte decât cele pe care le-am primit de la egipteni în schimbul produselor noastre naturale! Cât de sărăcăcioase și primitive sunt țesătoriile noastre, cât de proaste sunt fusurile noastre! Printre noi nu se află nici un spirit deosebit, nici un talent aparte, nici un zel creator! Noi de-abia dacă ne aflăm ceva mai sus decât maimuțele!»

4. Pe când eram eu pierdut în asemenea gânduri, mi se rupea inima de jale și am început să plâng, zicând cu voce tare: «Oh, de ce nu suntem noi, negrii, măcar ca animalele, care nu gândesc și nici nu simt ceva?! De ce minunății sunt în stare acești oameni adevărați, acești zei pământeni, iar noi, negrii, pe jumătate oameni, pe jumătate animale, nu suntem în stare de nimic! Și totuși trăim un simțământ atât de puternic în fața acestor minunății făcute de oamenii adevărați!»

5. Atunci comandantul mi-a zis: «Nu-ți mai bate tu capul cu asta și nu pune la inimă! Noi suntem deja atât de bătrâni, încât minunățiile acestea nu ne mai aduc nici o bucurie. Voi însă sunteți încă copii, plini de putere și de zel. Noi ne-am trăit traiul pe acest pământ, coroana noastră se vestejește în groapa uitării, palatele noastre cad și se surpă, iar știința noastră de acum este mai rea decât foarte rea. Noi nu mai avem aici decât câțiva fierari și câțiva țesători. Tot ce avem nevoie cumpărăm de la romani sau de la greci.

6. Da, acum câteva mii de ani, în această țară trăiau mai mulți zei decât oameni. Ei au ridicat aceste opere, de ale căror ruine și urmașii urmașilor se vor mai minuna! Dar ce facem noi acum este doar o distrugere a materiei și a sufletului. Voi sunteți un popor tânăr, primitiv, dar sănătos și puternic, puteți gândi și de aceea puteți deveni mai măreți, prin operele voastre, decât a fost vreodată poporul acestei țări.

7. Dacă vreți să trăiți cu adevărat fericiți pe acest pământ, păstrați-vă simplitatea! În primul rând, aceasta vă costă puțină muncă și bătaie de cap, și, în al doilea rând, prin aceasta aveți doar puține nevoi naturale, pe care le puteți ușor împlini. Creșterea animalelor pe pășunile voastre bogate nu vă cere multă muncă și nici nu vă dă bătăi de cap, iar lucrul pământului, cu care nu vă îndeletniciți de prea multă vreme și nici atât de mult, nu se pune la socoteală, îmbrăcămintea voastră este simplă și ușor de făcut. Voi aveți nevoie doar de puțin timp pentru acoperirea nevoilor voastre materiale și vă puteți ocupa mai mult de cele spirituale! Și uite, aceasta este mult mai de preț decât să ridici astfel de palate cu prețul trudei a sute de mii de vieți omenești, care să nu fie distruse de vreme și să fie admirate și peste mii de ani!

8. Și ce este o asemenea grămadă de pietre pe lângă un singur fir de iarbă făcut de marele Spirit al lui Dumnezeu? Eu îți spun ție: nimic! Fiecare fir de iarbă, fiecare copac este o operă a lui Dumnezeu și crește din acest pământ drag fără muncă și fără sudoare și foarte repede ne încântă gura cu fructul lui dulce. Câtă trudă și muncă zdrobitoare costă însă omenirea un asemenea palat! Și ce au obținut până la urmă, când, după mulți ani grei, opera lor a fost gata? Nimic altceva decât hrană pentru aroganța lor și trezirea invidiei la popoarele străine, războaie și urmările lor!

9. Adevărat, dragul meu prieten negru, acesta este jalnicul noroc al unui popor care a fost atât de prost încât să acopere cu astfel de palate moarte cele mai frumoase și mai roditoare pășuni, pe care altfel ar fi crescut sute de mii de pomi roditori, iar fructele lor ar fi fericit oamenii adăpostiți în sânul unor colibe cât se poate de simple! Vezi, pe pământul pe care este construit acest oraș ar putea trăi ușor zece mii de oameni, cu cirezile lor cu tot. Dar acum, aici, între aceste ziduri, trăiesc cam o sută de mii de oameni. Dar ce fel de viață duc majoritatea dintre ei!

10. Mai demult, așa se spune, această țară era un adevărat grânar, care, în vremuri grele și de foamete, hrănea cu pâine popoare străine. Acum, nu arareori, trebuie să aducem grâu din țările îndepărtate! Turmele noastre sunt în stare jalnică. Într-un asemenea oraș, mii de oameni nici nu mai lucrează, având puțin aur și argint, și se târăsc de la o zi la alta, se dedau cu prostituatele și trăiesc ca animalele. Așa iau naștere o mulțime de boli - ceva ce voi nici măcar nu cunoașteți. Ziua, veți vedea că orașul este aproape pustiu. De-abia când se lasă noaptea răcoroasă, atunci apar și oamenii, ca animalele de pradă, și își pierd vremea după plac, în tot felul. Vezi tu, fiu simplu al naturii curate, acestea sunt „binecuvântările” cu care s-au ales oamenii de pe urma marii lor culturi!»“
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (65)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 184 - Cultura primitivă a oamenilor simpli
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 18:38 View PostDownload Post

Capitolul 184
Cultura primitivă a oamenilor simpli


1. (Oubratouvishar): „Comandantul a continuat: «Rămâneți voi la curățenia voastră naturală și nu mai tânjiți niciodată după o asemenea cultură jalnică! Să nu vă construiți orașe! Rămâneți în colibele voastre simple și veți fi astfel cel mai fericit popor de pe pământ, în toate vremurile, mai ales dacă veți rămâne în adevărata cunoaștere și credință în unicul și veșnicul Dumnezeu, și Îl veți iubi și slăvi doar pe El! Chiar dacă voi nu Îl puteți vedea, El vă vede pe voi, și El vă va da întotdeauna puterea de care aveți nevoie pentru stăpânirea oricărui element dușman omului. După legile naturii, omul este stăpân peste tot ceea ce trăiește și răsuflă pe acest pământ, sub pământ și peste pământ.

2. Voi sunteți încă ceea ce omul trebuie să fie! De voi fug leii cei fioroși, tigrii, panterele, hienele, lupii, urșii, șerpii și viperele! Turmele blânde însă vă urmează la fiecare pas! Cu asemenea daruri omul stă pe acea treaptă superioară a existenței, unde l-a pus Creatorul la începuturi. Așezați-vă numai pe o pajiște pe care colcăie șerpi și vipere, și ele vor fugi din acel loc sfânt, unde omul, ca stăpân al naturii, și-a ales așezământul! Furnicile rele, blestemul unor păduri și stepe, dispar atunci când omul, care are încă puterea lui Dumnezeu, intră în acea pădure și își alege casa. Leul, pantera, tigrul cel sângeros se țin deoparte de turma păzită de oameni adevărați, iar crocodilul, dragonul Nilului, nu se mai arată niciodată prin părțile locuite de asemenea oameni. Cocorul, berzele și ICZ NE MA ON-ul (înseamnă 'otravă el nu are' - ihneumon, mangustă) îi slujesc cu credință omului și curăță locurile de creaturile târâtoare, iar acvilele cu ochiul lor pătrunzător găsesc toate leșurile și le înghit, astfel că în aer nu se împrăștie niciodată mirosurile aducătoare de boli.

3. Oh, ce binecuvântare este prezenta unui om adevărat în orice loc de pe pământ și ce viață jalnică duc oamenii în orașe, care sunt pline de aroganță și de cea mai puturoasă trufie! În ele a dispărut toată puterea adevărată de viață. Ele sunt corpuri străine în marea împărăție a naturii înconjurătoare, care au pierdut orice legătură cu Dumnezeu și, prin aceasta, cu toate celelalte creaturi. Ele trebuie să-și ridice ziduri înalte și palate ca să se apere de natura care i-a devenit dușman!

4. Dacă aș pune astăzi o sută de oameni să petreacă noaptea pe pășunea pe care v-am arătat-o vouă, nici unul dintre ei nu va vedea viu lumina zilei care vine. Pentru că aceștia nu mai sunt oameni, ci doar slabe umbre ale oamenilor adevărați, iar trupurile lor strâmbe sunt adevărate adăposturi pentru tot felul de spirite rele ale naturii și ale nenaturii. Centrul ființei lor nu mai este Eu-l (Sinele) divin, ci un eu animal, și de aceea în ei nu mai este nici o putere și cu atât mai puțin în jurul lor. Natura nu mai reprezintă, prin ei, punctul culminant al creației, ci doar totala distrugere a acelei trepte a creației pe care fiecare creatură ar fi trebuit să-și vadă țelul. De aceea toate creaturile au devenit dușmanii acestei omeniri și caută să o distrugă prin toate mijloacele, pentru că de la ea nu mai este de așteptat nimic bun.

5. De aceea, nobilul meu prieten negru, fii fericit împreună cu poporul tău că sunteți negri și că trăiți o adevărată viață în colibele voastre nevinovate. Căci tocmai prin aceasta sunteți ceea ce trebuie să fie oamenii adevărați, după ordinea Spiritului Divin! Rămâneți de aceea mereu ceea ce sunteți acum și nu vă veți plânge niciodată de nevoile și suferințele vieții omenești!»“
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (65)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 185 - Așezământul nubienilor în Egipt
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 18:43 View PostDownload Post

Capitolul 185
Așezământul nubienilor în Egipt


1. (Oubratouvishar): „Comandantul a mai spus: «Și acum să mergem la locul pe care vi-l voi da spre folosință! În același timp vă voi da și o pază care să vă ocrotească pentru tot timpul cât veți rămâne aici și care va ține departe de voi poporul decăzut. Căci acesta va încerca să vă strice din temelii, atât-trupește, cât și sufletește. Eu nu te întreb dacă m-ai înțeles pe deplin pentru că eu știu că m-ai înțeles și că mai târziu mă vei înțelege și mai bine!»

2. La aceste cuvinte, comandantul a făcut un semn, lovind o placă de metal, care a făcut un zgomot puternic. La acest semn, au venit ca prin minune mai mulți oameni înarmați, de culoare tuciurie închis, iar comandantul le-a poruncit ceva într-o limbă necunoscută. Atunci însă când bunul comandant a observat nedumerirea mea, m-a împăcat, spunându-mi că îmi va spune pe limba mea ceea ce le-a spus oamenilor înarmați. Era vorba de supravegherea și apărarea noastră împotriva curiozității locuitorilor stricați ai acestui oraș, care pentru el nu mai semănau a oameni.

3. Unul dintre comandanții pazei, care era îmbrăcat aproape la fel ca și prietenul nostru, l-a făcut atent că pajiștea este plină de șerpi și vipere și că nici un om și nici un animal nu poate călca acolo.

4. Comandantul a zis: «Oamenii stricați împreună cu animalele lor bineînțeles că nu. Dar aceștia sunt oameni adevărați și adevărați stăpâni ai întregii naturi cu toate creaturile ei! Lor nu numai că șerpii și viperele nu le vor face nimic, dar le vor și lăsa imediat cel mai frumos loc, pe care îl vor părăsi împreună cu puii lor! Iar voi, ca ocrotitori ai lor, nu veți avea nimic de suferit din pricina lighioanelor, de aceasta puteți fi siguri! Acum aduceți-mi douăzeci și două de perechi de încălțări din piele, pe care să le dăm acestor oameni neîntinați, ca să nu-și vatăme picioarele pe pământul nostru aspru și pietros!

5. Imediat au fost aduse încălțările. Mie și servitorului meu mi-au fost puse încălțările imediat. Celelalte douăzeci de perechi au fost aduse de către cei patru paznici tovarășilor noștri, la porunca bunului comandant, iar după ce și aceștia au fost încălțați, paznicii le-au arătat drumul spre noua pășune. Comandantul, eu, slujitorul meu și ceilalți paznici am ieșit din oraș, trecând de multe străji, și am ajuns în afara orașului, unde era pășunea cea mare și frumoasă, cu iarbă bogată și o mulțime de smochini și curmali, mulți alți pomi și alte roade. Am văzut însă că pășunea era călcată doar de foarte puțini oameni, căci încă de departe am auzit sâsâitul nenumăraților șerpi cu clopoței.

6. După un timp, au sosit și tovarășii mei cu turmele și cămilele. Când au ajuns la pășune, nu au așteptat până când târâtoarele s-au retras din calea lor și a animalelor, ci au intrat fără nici o teamă în stăpânirea acestei pășuni, s-au plimbat în lung și în lat, iar târâtoarele au fugit spre Nil, încât oglinda apei era tulbure de atâția șerpi și după o jumătate de ceas. Au fugit de tovarășii mei și de turmele lor chiar și patru zmei de Nil.

7. Comandantul însă i-a lămurit și pe paznici ce însemnau aceste apariții și le-a spus că pot să umble fără teamă pe întreaga pășune. Căci el era convins că deja din acea noapte nu va mai fi nici măcar un pui de șarpe pe acea pășune, și așa a și fost; deja după un ceas pășunea era curățită de toate lighioanele.

8. Pe celălalt mal al Nilului am văzut o turmă întreagă de oi fugind de lighioanele veninoase și păzitorii lor au fugit împreună cu turma. Păstorii zbierau jalnic, dar și-au aflat scăparea pe un pod al Nilului. Turma însă a suferit pagube, căci mulți miei au fost răpuși și devorați de marile bestii. Pe celălalt mal al Nilului erau și mulți iepuri care au fost și ei tulburați de oaspeții nepoftiți, căci o mulțime de pui au fost uciși de bestiile târâtoare.

9. Pe paznici i-au ademenit imediat minunatele smochine, curmale și rodii, care până atunci erau de neatins.

10. Șeful paznicilor i-a spus comandantului: «Slavă lui Isis și lui Osiris! În sfârșit putem strânge și aici recolta, ceea ce, de când ne știm, nu s-a putut!»

11. Comandantul însă le-a zis: «Recolta va fi vreme de un an a acelora care au curățit locul. Aveți voie să luați doar ce vă dau ei vouă, altfel nici măcar o frunză! Și feriți-vă să-i chemați, de față cu acești oameni, pe neputincioșii voștri zei. Căci între voi nu se află nici măcar unul care să-L fi cunoscut pe adevăratul Dumnezeu! De aceea, nici Isis, nici Osiris și nici un Apis! Căci ei sunt și rămân un nimic!»

12. Comandantul mi-a spus apoi mie: «Așa cum vezi acum tu însuți, voi sunteți, cu ajutorul Atotputernicului, bine îngrijiți. Acum voi pleca, dar mâine, când se va crăpa de ziuă, voi fi din nou la voi. Atunci vei primi învățături adevărate aici, în marele templu deschis al Atotputernicului! Iar tu le vei spune mai departe tovarășilor tăi ce vei afla de la mine. Iar acum rămâneți cu bine în paza Atotputernicului!”

13. După aceste cuvinte, el s-a întors în oraș. Cred că el era de mai multă vreme în fruntea poporului egiptean, căci toți cei care îl întâlneau făceau plecăciuni până la pământ în fața lui. Dar el părea că nu vede nimic din aceste onoruri, ci mergea mai departe, adâncit în gânduri.

14. După ce a apus soarele, au venit o grămadă de curioși din oraș, dar nici unul dintre ei n-a îndrăznit să se apropie mai mult de douăzeci de pași de pășunea faimoasă cu șerpi. Mai mulți dintre ei ne-au strigat să ne depărtăm de pășune, altfel va fi rău de noi. Paznicii însă i-au împins pe curioși mai departe și le-au spus că nu mai este nici un pericol, căci, prin puterea noastră tainică, am alungat toate târâturile în Nil.

15. Curioșii au plecat în curând, iar noi ne-am îngrijit de turmele noastre, care ne-au dat atâta lapte bun și hrănitor, încât nu am reușit să îl bem pe tot. Ceea ce a rămas l-am păstrat în vasele pe care le-am adus cu noi, ca să îl prefacem în brânză.

16. Am rămas aici un an întreg și am învățat de la comandant foarte multe despre adevărata cunoaștere a Dumnezeului Atotputernic. După un an, ne-am despărțit cu cea mai mare prietenie și ne-am întors apoi cu bine în țara noastră.

17. Curând după aceea am început să am viziunile, mi-am ales o caravană și m-am hotărât să plec cu ea la Memfis, ca să îi spun comandantului despre viziunile mele. Acesta însă știa deja de Tine, Preaînalte, și m-a îndrumat aici, mi-a arătat drumul până la Alexandria și m-a încredințat unui corăbier încercat ca să mă aducă aici. El mi-a dat și un traducător pe care însă eu nu l-am mai luat cu mine.

18. Acum știi, Preaînalte om al oamenilor, cum am ajuns eu la puțina mea înțelepciune. Iar acum spune-mi dacă am ajuns la locul care trebuie sau este nevoie să caut mai departe, căci nu pot rămâne mult, pentru că drumul de întoarcere în țara mea este foarte lung.”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (65)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 186 - Nubianul vrea să știe unde se află Domnul
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 18:49 View PostDownload Post

Capitolul 186
Nubianul vrea să știe unde se află Domnul


1. Eu am spus: „Ți-am mai spus că nu îți ajută dacă Eu ți-aș zice: Eu sunt Acela, sau Eu nu sunt Acela! Aceasta trebuie să afli tu însuți și o poți face cu ușurință, căci nu-ți lipsește spiritul de care ai nevoie. Cugetă ce îi este cu putință omului și ce nu! Nu ai văzut încă nimic deosebit sau nu ai observat încă nimic deosebit nici la tine, și nici la ceilalți?”

2. Negrul a spus: „Cum am mai spus și înainte: în afară de faptul că, odată ce am călcat în această țară, am început să-i vorbim și limba, nu am observat nimic deosebit! Eu vorbesc foarte limpede și deschis! Când am ajuns aici m-am minunat de mai multe, dar, cu cât stau mai mult aici, cu atât mai firesc mi se pare totul.

3. Limba este deci singura ciudățenie; poate fi însă, așa cum am mai amintit înainte, o urmare naturală a calităților acestei țări, chiar dacă eu nu îmi pot explica aceasta, căci am aflat ceva asemănător în călătoria mea prin marele Egipt. Am întâlnit romani și greci, iar aceștia vorbeau limba lor, iar noi puteam să îi înțelegem destul de bine. Cu vorbitul nu era chiar atât de ușor, dar toate acestea pot să fie din cauza acestei țări, a aerului și a emanațiilor ei!

4. Noi suntem oameni foarte simpli și de aceea suntem foarte receptivi la tot felul de impresii și apariții deosebite. Astfel că putem vedea sufletul răposaților și uneori chiar și pe al acelora care nu au avut niciodată un trup. Aceste spirite ale naturii pot fi foarte ușor recunoscute pentru că își schimbă deodată forma și se dizolvă în tot felul de ființe mici, iar apoi pot să se ordoneze din nou într-o formă umană, iar aceste apariții nu le-am observat niciodată la frații și surorile noastre răposate.

5. L-am întrebat pe înțeleptul comandant din Memfis dacă și el vede cu ochii acestea. El însă a zis: «Aceasta este o calitate doar a oamenilor foarte simpli și apropiați de natură, care nu cunosc viața prelucrată și artificială, nici măcar ca nume. Nici eu, și nici egiptenii n-au reușit aceasta vreodată. Uneori apar unele cazuri rare, dar inexplicabile, pe când la voi totul este clar ca lumina zilei și de aceea este ușor de lămurit.»

6. Din aceasta noi putem să ne explicăm foarte bine cum de înțelegem atât de repede o limbă care ne este străină. Dacă vei lua acestea în considerare, vei putea înțelege, preaslăvite om al oamenilor, cu înțelepciunea ta deosebită, de ce nu ne-a părut nimic deosebit în timpul scurt de când suntem aici și de aceea nu putem ști cu siguranță dacă ne aflăm în acel loc din viziunile mele.

7. Multe se potrivesc foarte bine: pe malul unei mici mări, la poalele unui munte, într-o casă pescărească, o mulțime de oameni de rang înalt și de viță nobilă, chiar și tu ai multă asemănare cu acel chip din viziunea mea pe care îl priveam cu cea mai mare încântare. Dar acel om de lumină făcea totul prin cuvântul său, el rostea cuvântul, și acesta era deja aici, întrupat! Cerul și pământul îi erau lui supuse și cete neauzite și nenumărate așteptau un semn de-al lui!

8. Acum, preaînalte om între oameni, aceasta nu se petrece aici. Am găsit aici, în voi, la fel ca în urmă cu doi ani în comandantul din Memfis, oameni deosebit de buni și de înțelepți. Dar, din ceea ce am așteptat, nu am găsit nimic până acum și de aceea trebuie să te întreb pe tine dacă am ajuns la locul care trebuie. Dacă vei zice «da», te voi crede și voi rămâne, căci cuvântul tău îmi este de ajuns, pentru că tu ești înțelept. Dacă însă vei zice «nu» sau dacă nu îmi vei spune nimic, ne vom întoarce în țara noastră și ne vom răscumpăra în Memfis turmele pe care le-am schimbat acolo, la sfatul înțeleptului comandant, pe aur și argint, și le-am lăsat între timp spre folosință.

9. Tu, înalte om al oamenilor, vezi acum că, deși eu și tovarășii mei nu avem pielea albă, nu suntem prefăcuți și vicleni. Noi toți căutăm adevărul și numai pe el punem preț, și avem speranța vie să îl găsim aici ori altundeva. Dacă suntem la locul care trebuie, spune-ne și nouă, și vom face cu drag tot ce veți cere de la noi.”

10. Eu i-am spus lui Rafael: „Du-te și dă-le un semn din care să afle cum stau lucrurile!”

11. Imediat Rafael s-a dus la negru și i-a spus: „Prietene, ce ai lăsat tu în țara ta, pentru care ai vrut să te întorci din Memfis ca să îl iei? Tu ai vrut să-i faci prin aceasta un dar deosebit comandantului care s-a îngrijit atât de mult de tine și ai învelit acel obiect în frunze proaspete. Apoi însă, grăbindu-te cu pregătirile călătoriei voastre, l-ai uitat acasă, și anume într-un colț al colibei tale, unde stă și acum. Dacă vrei, ți-1 voi aduce aici într-o clipită! Spune dacă vrei aceasta și așa va fi!”

12. Negrul a spus: „Nu datorită convingerii mele că sunt la locul nimerit, ci din cauză că mi-ai spus ce am lăsat acasă știu că sunt la locul potrivit, pentru că de acest lucru nu putea ști nimeni altcineva decât ochiul divin care vede totul; mi-ai face un mare serviciu dacă l-ai aduce aici. Căci pe drumul de întoarcere vreau să îi fac o bucurie comandantului din Memfis, căci el este un mare iubitor de apariții naturale rare! Ca orice lucru material, nu poate avea o valoare mare, dar este totuși minunat!”

13. Atunci Rafael i-a înmânat acel obiect învelit în frunze și l-a întrebat dacă este ceea ce a vrut.

14. Negrul era gata să leșine și a spus, strigând: „Da, acesta este! Dar cum ai reușit să îl aduci aici, din moment ce nu te-ai depărtat de mine nici o clipă?! Mi l-ai răpit poate într-un mod ciudat din casă, ca un tânăr și curajos egiptean? Ne-ai urmărit acum doi ani, când ne-am întors din Egipt, și ai luat aminte unde sunt colibele noastre?

15. Da, dar la ce toate aceste întrebări prostești? Eu l-am avut în mâini cu câteva clipe înainte de plecarea noastră, l-am pus jos, în colțul colibei, numai pentru ca să îmi încarc cămila și să-mi adun cireada și l-am uitat acolo. Tu n-ai fi putut să îl iei! L-am acoperit cu o coajă de dovleac! Tu l-ai adus de acolo numai printr-o minune! Dar cum? Cum îți este ție cu putință aceasta, care pari a fi un om din carne și oase?! Căci ai fost de aici până acolo și înapoi în mai puțin de o clipită! Așa ceva nu îi este cu putință decât unui zeu! Tu însuți ești un zeu sau un slujitor adevărat al acestuia.”

16. Rafael a spus: „Nu primul, ci al doilea! Dar, uite, am uitat coaja de dovleac când am luat această podoabă! O s-o primești și pe aceasta imediat! Uite, o am aici! Pune-ți podoaba înăuntru și arată-ne-o și nouă, căci sunt destul de mulți printre noi care vor să vadă ce comoară ai găsit!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (65)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 187 - Nubianul îl cunoaște pe Domnul
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 18:52 View PostDownload Post

Capitolul 187
Nubianul îl cunoaște pe Domnul


1. Negrii au rămas amețiți de atâta încântare peste încântare și minune peste minune. Așa ceva, pentru ei, avea o mare însemnătate. Ei erau oameni ai naturii, curați și nestricați iar ca stăpâni ai naturii erau în stare de multe, doar prin voința și credința lor fermă, ceea ce pentru un om decăzut în obiceiurile lumești părea o mare minune; de aceea era destul de greu să triumf asupra acestor spirite printr-o altă minune. Vindecarea unei boli n-ar fi dat roade aici, căci acești oameni adevărați nu cunoșteau bolile. Bătrânii lor atingeau mereu o vârstă înaintată, iar moartea lor a fost din totdeauna doar un somn liniștit și fără dureri.

2. Copiii nu le mureau niciodată prematur pentru că erau concepuți în adevărata Ordine și veneau pe lume bine dezvoltați și sănătoși tun. Mai apoi erau hrăniți foarte natural și de aceea nu se prindea de ei sămânța bolii. Dacă am fi vindecat bolnavi în fața lor, ar fi trebuit mai întâi să îi lămurim ce este boala și prin ce apare ea. Dar, prin aceasta, mai mult le-am fi dăunat decât i-am fi ajutat. Căci a lua cunoștință de păcate și de urmările lor era ca și când aproape le-ar fi făcut ei înșiși.

3. Poate că unii sunt de părere că învierea morților nu și-ar fi ratat țelul! Pentru acești oameni nu ar fi avut nici o importanță, căci ei vedeau moartea trupului ca o mare binefacere a lui Dumnezeu, și un astfel de act l-ar fi considerat ca pe ceva împotriva Ordinii divine, atâta vreme cât nu ar fi învățat de la Mine o alta, mai bună. Dezlănțuirea unei mari furtuni nu i-ar fi impresionat prea mult, căci ei înșiși aveau o mare influență asupra spiritelor din aer, apă, pământ și foc. Dar o mișcare care ar fi întrecut viteza unei săgeți ar fi fost într-adevăr pentru acești oameni o adevărată minune care nu ar fi putut fi făcută decât de către Dumnezeu și de slujitorii Săi apropiați, niciodată de un om muritor al acestui pământ.

4. După ce acești negrii s-au minunat peste măsură, conducătorul lor le-a spus tovarășilor săi: „Fraților, eu și voi toți am fost acum martori la o faptă care numai lui Dumnezeu Îi este cu putință. Căci nici măcar gândul nostru nu este atât de iute precum acest servitor al lui Dumnezeu. Noi suntem la locul potrivit și nu avem voie să ne mișcăm aici decât cu mare evlavie și numai mereu în rugăciune către Acela care stă în fruntea mesei acelea mari.

5. Ce ne va spune El, în grația Lui nemărginită, aceasta să ne fie o lege sfântă, pe care o vom păstra precum stâncile de neclintit ale țării noastre și o vom da urmașilor noștri spre păstrare până la sfârșitul timpurilor! Voi știți ce ne-a spus înțeleptul comandant despre acest preaînalt Om-zeu! Acesta este - acum sunt pe deplin convins! Pentru că El este, și nu altcineva, știm acum ce trebuie să facem și de aceea să fim atenți!

6. Lungă și grea a fost călătoria până aici. Dar dacă ar fi fost de o mie de ori mai lungă și mai grea, nu ar fi cântărit nici măcar cât o părticică din această grație uriașă pe care nu am meritat-o! Căci acolo șade acel Spirit Atotputernic întrupat în om, Acela care a făcut cerurile și pământul și toate câte există doar prin puterea voinței Sale, așa cum ne-a spus înțeleptul comandant din Memfis.

7. Noi stăm acum înaintea adevăratului, veșnicului Dumnezeu, care ne-a făcut și ne-a dat viață. Fiecare clipă a vieții noastre este în mâinile Lui. Dacă aceasta nu ar fi voința Lui, noi nu am fi aici. Pe scurt, El este totul, și toate cele câte sunt n-ar fi nimic fără El! Aceasta mi s-a spus în viziunea mea și la fel ne-a învățat și comandantul din Memfis. Trebuie să păstrăm această învățătură și să credem în ea în veci. Acum se pare că veșnicul Domn și Stăpân vrea să vorbească ceva cu noi! Să fim cu atenția trează, ca la o vânătoare de lei, așa cum ne-a spus comandantul din Memfis!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (65)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 188 - Despre umilința exagerată
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 18:56 View PostDownload Post

Capitolul 188
Despre umilința exagerată


1. După ce conducătorul a ținut această cuvântare în fața tovarășilor lui, Eu l-am chemat și l-am întrebat dacă lui și tovarășilor lui nu le era sete și foame, și atunci să ne spună ce vor să bea și să mănânce. Călătoria pe mare slăbește puterile și desigur că erau flămânzi și însetați. Să se facă auziți și li se va da imediat ajutor!

2. Oubratouvishar a spus: „O, ce grație! Tu, Atotputernicule, întrebi un biet vierme dacă are nevoie de ceva, Tu, preasflnte, veșnice Spirit! Dar viermele care se târăște în praf înaintea Ta nu îndrăznește, de prea multă evlavie, să zică nimic în fața Ta, ca nu cumva un cuvânt nelalocul lui să Te supere și să îl privești apoi cu ochi mânioși. Noi am luat cu noi din Egipt câțiva saci cu smochine și curmale uscate și niște pâine coaptă de două ori și acestea ne vor ajunge pentru scurta noastră ședere! De aceea, îți aduc, în inima mea umilă și plină de recunoștință, mulțumirea mea neînsemnată pentru marea Ta grație cu care vrei să ne copleșești!”

3. Eu am spus: „Da, prietene, dacă vrei să rămâi în această evlavie care nu ajută nimănui, îmi va fi chiar și Mie greu să-ți dau o lumină pe care să o iei cu tine în țara ta! De altfel, punând atât de puțin preț pe tine, ca operă și creatură a lui Dumnezeu, nu Îl onorezi pe Creatorul tău, punându-te în rând cu viermii care se târăsc în praf! Coborându-te astfel în fața Creatorul tău, Îl cobori și pe Acela care te-a creat din înalta Lui iubire și înțelepciune!

4. Uite, un om îți arată opera mâinilor lui, pe care tu o vei cumpăra pentru că ți-a plăcut. Ce să creadă însă acest artist, pe care tu îl lauzi peste măsură și îi lauzi și celelalte opere, dacă tu vei ponegri și vei găsi tot felul de greșeli la opera pe care ai cumpărat-o, doar pentru că acum este a ta?!

5. Uite, o astfel de umilință nu este deloc înțeleaptă, ci naivă și proastă! Considerându-te pe tine rău și fără valoare, Tu îmi spui astfel Mie, în față, că sunt un cârpaci nenorocit și la fel ponegrești și întreaga Mea creație.

6. Ah, dacă vei recunoaște însă, în tine, adevărata Mea valoare și nu te vei mai crede neînsemnat și prost, și te vei sfătui despre una și alta cu Mine, astfel tu Mă vei slăvi pe Mine în tine însuți și îmi vei recunoaște dibăcia divină în tine, și astfel vei putea trage adevărate foloase din prezența Mea, căci pentru asta ai venit până aici! Această umilință peste măsură nu este totuși un păcat față de Mine, căci așa ai fost crescut încă de mic.

7. Dar acum ai primit și în aceasta o lumină adevărată, căci, așa cum te-ai purtat până acum, nu ne-am fi putut înțelege nicidecum. Tu ai fi păstrat tot timpul o nesfârșită teamă evlavioasă, care, devenind de nesuportat, te-ar fi silit să părăsești în curând acest loc sfânt; ajuns apoi în Memfis și acasă la tine, ai fi povestit o grămadă despre sfințenia Mea de nesuportat pentru tine! Și acesta ar fi fost tot folosul de care ai fi avut parte tu, poporul tău și urmașii tăi de pe urma acestei lungi călătorii! Ai fi fost mulțumit cu aceasta?

8. Sigur că nu! Căci, în clipele iluminate din viața ta, ar fi trebuit singur să-ți strigi: «Da, ce-a fost oare asta?! Am făcut o călătorie atât de lungă numai ca să sufăr de povara evlaviei? Nu, am trăit o bucurie și o sfințenie zdrobitoare, de care nu îmi mai doresc să am parte niciodată!» Vezi, asta ar fi fost tot ce ți-ar fi adus călătoria ta!

9. De aceea trebuie să fii mai chibzuit, trebuie să vezi ce este mai drept și mai bine în fiecare situație de viață, și vei reuși atunci în toate și vei putea trage adevărate foloase mereu, peste tot! La o parte cu nemăsurata ta evlavie pentru Mine! Iubește-Mă cu toată puterea ca pe Creatorul tău, ca pe Tatăl, învățătorul și Stăpânul tău și iubește-ți și frații ca pe tine însuți, și așa vei face mai mult decât îndeajuns! Iar când vorbești cu Mine, spune-Mi simplu «Doamne» sau «Învățătorule», ceea ce și sunt - toate celelalte nu își au însă locul aici!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (65)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 189 - Oubratouvishar descrie Domnului țara sa, Nubia
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 18:58 View PostDownload Post

Capitolul 189
Oubratouvishar descrie Domnului țara sa, Nubia


1. (Domnul): „Te întreb din nou dacă vă e foame și sete, și te întreb tocmai de aceea, pentru că văd prea bine că suferiți cu toții de foame și de sete. Ziua mai are doar patru ceasuri, iar voi nu ați mâncat și n-ați băut de ieri de la amiază, căci lapte nu ați putut lua pe corăbiile voastre, iar apa era deja prea stătută. De aceea, prima Mea grijă pentru voi este să vă întăriți trupurile, căci, fără aceasta, nu veți găsi acea liniște de care este nevoie pentru a prelua cât mai adânc hrana sufletească. A predica evanghelia cuiva pe jumătate mort de foame și de sete, nu este decât o încoronare a prostiei omenești! De aceea trebuie mai întâi să beți și să mâncați, și de-abia după aceea vom trece la evanghelie!

2. Aici va trebui să vă înfruptați din ceea ce vă voi pune Eu pe masă, împotriva obiceiului vostru, și va trebui să dați cămilelor smochinele și curmalele mucegăite. Așezați-vă la masa aceea care este liberă și veți fi în curând serviți cu mâncare și băutură pe săturate! Tu, Oubratouvishar, așează-te aici, căci tu ești pentru poporul tău un adevărat rege, iar masa aceasta este masa regilor care se sfătuiesc cum este mai bine să-și conducă popoarele și cum să facă oameni adevărați din supușii lor!”

3. Ei Mi-au urmat apoi cu toții poruncile, iar Marcu al nostru, susținut de ajutoare nevăzute, a adus la mese cei mai buni pești. După ce negrii s-au așezat, le-au fost aduse la masă pâine, pești, sare și vin și li s-a dat de înțeles că trebuie să mănânce ceea ce li s-a pus dinainte. Ei au început să guste din peștii calzi încă, au luat din pâine și din vin și au găsit toate acestea foarte bune și plăcute la gust.

4. Conducătorul, care acum a prins mai mult curaj, a spus: „Stăpânul vieții mele, ceva atât de bun n-am mai mâncat niciodată! Avem și noi pești acasă și am mâncat din când în când. La noi însă, ei sunt mâncare de post. Cine a încălcat ordinea sau vreo lege, acela se va hrăni, pocăindu-se, cu pește. Dacă i-am putea și noi pregăti în felul acesta, ei nu ar mai fi o mâncare de post!

5. Ce fel de apă însă este aceasta, pe care ne-ai dat-o s-o bem? Gustul ei este nespus de plăcut. Din această apă ai putea să bei mereu, fără să-ți fie sete, și la fel ai putea să mănânci la nesfârșit din această pâine dulce ca mierea! În Memfis am primit și eu să gust o bucată de pâine de la comandantul cel înțelept, dar nu mi-a părut nici pe departe atât de dulce. Dar cel mai mult mă încântă această apă! Unde este izvorul acestei ape? Se găsește ea de cumpărat aici, la voi? Aș vrea să iau și eu din ea cu mine, în țara mea, și să le dau și celor care au rămas acasă să guste din apa locului sfânt al acestui pământ.

6. Pământul este mult mai frumos aici decât la noi! Aici este o varietate deosebită! Peste tot un preaplin de plante, arbuști și pomi; la noi nu sunt decât câteva pășuni care sunt atât de bogate - în rest totul este sărac, pustiu și gol. Aici munții sunt acoperiți de flori până aproape de pisc și coastele lor sunt domoale. La noi acasă sunt doar stânci golașe, rar acoperite doar de mușchi. Culoarea lor este mai ales un roșu ars și cenușiu și sunt atât de abrupți încât nu pot fi urcați decât riscându-ți viața. Dacă însă ai atins cu greu vreo culme, acolo te va doborî arșița, mai ales după-amiaza, căci vârfurile munților sunt ca un cuptor încins, astfel că, dacă ai pune vreun pește pe pietrele lui, în câteva clipe ar fi gata fript, și la fel și carnea oilor și a caprelor. După-amiaza nu poposește nici o pajură pe culmile acestor munți, iar caprele de munte coboară spre șesurile Nilului.

7. Oh, noi locuim într-o țară foarte aspră și fierbinte, unde uneori este într-adevăr greu să trăiești și să supraviețuiești ca om! La vremea verii și imediat după ea nu se poate trăi prea departe de Nil, căci pot veni astfel de zile în care nisipul și pietrele se topesc, mai ales după-amiaza, când începe să bată vântul de miazăzi. Atunci se pot vedea flăcările dansând peste întinsul deșert, iar oamenilor și animalelor nu le rămâne altceva de făcut decât să îmbrățișeze Nilul cel bun; care curge pe la noi atât de rece.

8. În ultimele trei luni ale anului, înainte de vremea ploilor, este cel mai greu, căci atunci încep furtunile de foc. Aerul este apăsător și înăbușitor. Norii sunt ca niște uriașe coloane de foc - se ridică din spatele munților și acoperă treptat tot cerul, nenumărate fulgere, urmate de tunete asurzitoare, brăzdează cerul negru-cenușiu și bagă groaza în oameni și animale. De cele mai multe ori nu fac ravagii, pentru că se descarcă departe, sus, în aer; dar nu este deloc o glumă să auzi într-una aceste bubuituri, tunete și fulgere, uneori patruzeci de zile în șir și să nu te temi că unul dintre fulgere, care coboară prea jos, să nu te facă cenușă - ceea ce din când în când se mai și petrece, mai ales acelor oameni care nu și-au uns îndeajuns de bine trupul cu grăsime.

9. După ce a trecut vremea focului, începe să plouă și plouă atunci într-una vreo cinci până la șase săptămâni. Ploaia cade măruntă și deasă, iar pe culmile munților uneori ninge. La sfârșitul vremii ploilor se face foarte frig și trebuie să ne încălzim la foc. Nici frigul nu e plăcut, dar este oricum mai ușor de suportat decât dogoarea din timpul verii.

10. Așa trăim noi și aceasta este țara noastră! Avem multe greutăți de înfruntat și puține ne cad în poală de-a gata. Oh, ca un paradis este această țară pe lângă a noastră! Cât de plăcută trebuie să fie viața aici și cât de tristă și pustie este la noi! Însă Tu, Doamne, ai vrut să fie așa, și aceasta, și nu alta, să fie soarta noastră, cei cu pielea neagră, și până acum nimeni nu s-a plâns de Ordinea Ta divină!

11. Pielea noastră neagră precum cărbunele este, în unele privințe, o povară grea; căci în primul rând atrage, după cunoștințele noastre, mai tare căldura decât o culoare mai deschisă, și, în al doilea rând, suntem mai urâți și chiar se sperie lumea de noi. Cât de frumoasă este de pildă o fecioară aici, și cât de urâtă este una de la noi! Noi vedem și simțim asta și totuși nu ne putem schimba culoarea! Cât de frumos este părul vostru, și ce blană neagră, scurtă și cârlionțată avem noi spre împodobirea capetelor noastre! Noi însă nu ne plângem și suntem împăcați cu toate, așa cum le-ai lăsat Tu, Doamne!

12. Acum însă, trebuie totuși să vă arăt acest frumos dar al naturii pe care l-am găsit, iar Tu, Doamne, vei spune cât de prețios ar putea fi el!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (65)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 190 - Comoara lui Oubratouvishar
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 19:01 View PostDownload Post

Capitolul 190
Comoara lui Oubratouvishar


1. Aici Oubratouvishar al nostru și-a descoperit mica comoară învelită în fâșii de bumbac și a pus-o înaintea Mea, zicând: „Aici este, așa cum am găsit-o între bolovanii unei coaste muntoase. N-am putut să nu o iau și să o păstrez! Ea nu poate fi opera mâinilor omenești! Pare a fi un produs natural, un așa-zis joc al naturii. Ce este și ce valoare are? Căci nu vreau să-i fac vreodată unui om un dar fără valoare.”

2. Eu am spus: „Este o piatră foarte prețioasă, și anume, un diamant șlefuit. El a fost totuși șlefuit de mâini omenești și a fost pierdut de un comandant persan pe când se lupta cu o haită de lei și pantere flămânde. Era pe vremea războaielor dintre perși și egipteni, pe când perșii au pătruns până în pustiul Nubiei. Îi vei face comandantului din Memfis o mare bucurie, căci pentru lumea, pământească un asemenea dar este nemaipomenit de prețios pentru raritatea lui.

3. Uite, această piatră a fost șlefuită vreme de o sută șaptezeci de ani, a împodobit coroana mai multor regi persani, până când un rege a răsplătit cu ea pe unul dintre marii lui comandanți de oști, iar acesta a pierdut-o în pustiul de la marginea țării voastre, pe vremea când pe acolo mișunau leii și panterele. Aceste animale au fost puse acolo de Dumnezeu Tatăl pentru ocrotirea voastră, căci altfel perșii cei războinici v-ar fi găsit și v-ar fi decimat cirezile.

4. Așa precum tu ai fost ales să găsești o comoară pământească foarte prețioasă, pierdută de sute de ani sub pietre și bolovani, tot tu ești, de asemenea, ales să găsești cea mai mare și mai prețioasă comoară pentru spiritul și sufletul vostru. Tu ai căutat plin de evlavie și ai găsit ceea ce ai căutat! Pielea ta neagră să nu te apese, căci pentru Mine va fi una dintre culorile cele mai plăcute.

5. Această Evanghelie pe care vă voi predica-o Eu acum va fi păstrată foarte curată de voi. Tu vei fi apostolul Meu pentru frații și surorile tale! În scurt timp însă, Eu vă voi trimite un ajutor, care vă va conduce într-o țară foarte fericită și vă va învăța să lucrați pământul precum și alte meșteșuguri folositoare, care vă vor fi de mare ajutor pentru această viață pământească.

6. În această țară cu totul străină vouă, voi veți fi un popor foarte mulțumit și fericit și veți păstra puritatea Cuvântului Meu și a învățăturii Mele. Vai însă de aceia care vă vor căuta mai târziu spre a vă necăji și stăpâni. Împotriva lor voi ridica Eu însumi sabia necruțătoare a mâniei și îi voi lovi până la ultimul om! Și în acea țară mare veți rămâne voi, negrii, mereu un popor liber, până la sfârșitul timpurilor.

7. Dar dacă nu vă veți mai înțelege vreodată între voi - iar aceasta trebuie să rămână ca posibilitate, pentru deplina voastră libertate - atunci asupra voastră se vor năpusti cei mai puternici regi și vă vor stăpâni prin legi aspre, iar libertatea voastră va lua sfârșit pentru multă vreme sau chiar pentru totdeauna! Atunci copiii voștri vor suferi mari nevoi și vor tânji după libertate. Dar ea se va lăsa multă vreme așteptată. De aceea aveți grijă ca dintre voi să nu apară altfel de regi decât așa cum ești tu! Căci tu nu ești un asupritor, ci o adevărată binecuvântare pentru poporul tău, și aceasta este în adevărata Ordine a lui Dumnezeu Tatăl și așa trebuie să rămână mereu!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1044
Country Flag: Romania
Style: subSilver (65)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 191 - Negrii care au ajuns după primii
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 30.12.2009, 19:05 View PostDownload Post

Capitolul 191
Negrii care au ajuns după primii


1. (Domnul): „Numele Meu este Iisus din Nazaret, pe pământ ca om, și în eternitate Iehova. Dar de acum, Iisus va rămâne, în veci! Prin acest nume veți putea face tot ceea ce este bun, nu numai pentru aceste vremuri, ci pentru totdeauna!

2. Iubiți-Mă mai presus de toate ca pe Domnul și Stăpânul vostru și iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă, căci așa veți rămâne în iubirea Mea și în puterea Mea, iar lumina Mea nu vă va mai părăsi niciodată!

3. Dacă iubirea voastră pentru Mine și pentru frații și surorilor voastre va slăbi, atunci va veni întunericul în inimile voastre, iar puterea Mea din voi va scădea! Dacă veți chema atunci numele Meu și veți vrea să făptuiți prin el, el nu vă va mai da putere. Căci toată puterea și toate faptele împlinite în numele Meu se fac doar prin iubirea pentru Mine și pentru aproapele vostru!

4. Doar numele Meu nu are nici o putere, ci numai iubirea din el, prin el și față de el, iar, prin aceasta, față de aproape! Acela însă la care vine un sărac și îl imploră să-l ajute, iar el îi zice: «Du-te și muncește!», adevărat, acela nu are iubirea Mea și nu va avea nici o putere în numele Meu!

5. Du-te și spune-le și tovarășilor tăi ce ai auzit, și apoi vino și îți voi vesti Eu însumi Evanghelia mai departe! Așa să fie!”

6. Oubratouvishar a făcut o plecăciune adâncă în fața Mea și s-a dus apoi la masa tovarășilor lui ca să le vestească ceea ce a auzit de la Mine. Dar cât de mare i-a fost mirarea când, în loc de cei douăzeci cu care a plecat în călătorie, a mai găsit la masă încă vreo câteva duzine, între care erau, de asemenea, treizeci și patru de femei. I-a recunoscut imediat ca fiind vecinii lui și neamurile lor, și prima lui întrebare a fost: când și cum au călcat pe urmele lor?

7. Iar ei, cei veniți mai pe urmă, i-au răspuns: „Să vezi cu ochii tăi și să auzi cu urechile tale este mai bine decât să afli toate acestea chiar și din gura celui mai înțelept și mai credincios martor! Noi am fost mereu cu o jumătate de zi în urma voastră!

8. N-am fi pornit la drum dacă nu ar fi venit la noi, ca din cer, imediat după ce ați plecat voi, un tânăr alb-strălucitor și nu ne-ar fi îndemnat să plecăm. Am luat cu noi o cireada de vaci, boi și o mică turmă de oi și am mers până la Memfls. Acolo ne-a întâmpinat bunul comandant împreună cu oamenii lui. El primise vestea despre sosirea noastră de la același tânăr și de aceea ne ieșise în întâmpinare.

9. Comandantul ne-a dat vești despre voi, ne-a luat spre păstrare turmele și ne-a dat în schimb aur și argint, ca să-l putem schimba pentru mâncare peste tot unde vom merge, și, în plus, ne-a mai dat și tot felul de alte lucruri folositoare. Noi i-am mulțumit, iar el ne-a dat și însoțitori până la Alexandria, care ne-au aprovizionat cu alimente și cu tot ce mai aveam nevoie. Tot ei ne-au făcut rost în Alexandria și de o cutie plutitoare, cu care am ajuns până aici, traversând o mare fără de margini.

10. Când am fost lăsați pe malul mării, v-am găsit urmele lăsate pe nisip și le-am urmat. Ne-am apropiat în sfârșit atât de mult de voi, încât puteam vedea foarte bine nisipul răscolit de cămilele voastre. V-am pierdut însă urma după ce ați dispărut în spatele unui deal împădurit.

11. Atunci însă ne-a venit în întâmpinare din nou acel tânăr și ne-a adus aici într-un fel despre care nu vrem să zicem acum nimic, căci noi înșine suntem uimiți peste poate! Ne amintim ca de un vis cum am ajuns de acolo aici!

12. Acest preaînalt ți-a spus însă ceva pentru noi! Ce anume? Vorbește! El seamănă foarte mult cu chipul din viziunile tale, despre care ne-ai povestit atâtea și pentru care am venit cu toții aici! Vorbește, vorbește!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 19 of 27  [ 265 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 18, 19, 20 ... 25, 26, 27  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !