Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 11:15
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 1 - Jakob Lorber


Users browsing this topic: 0 Registered, 0 Hidden and 0 Guests
Registered Users: None


Goto page Previous  1, 2, 3 ... 9, 10, 11 ... 23, 24, 25  Next
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 89
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.2.2010, 05:08 View PostDownload Post

Capitolul 89

lisus se roagă pentru ai Săi și le îngăduie fraților Săi să meargă acasă. Nu se poate face mare lucru acolo unde lipsește credința. Cele mai bune condimente pentru o mâncare. Vindecarea cu ajutorul mâinilor. Plantele medicinale. Toma și Iuda Iscarioteanul.


1. Odată terminat micul dejun, M-am adresat tuturor celor care se aflau acolo: "Cei care doresc să meargă să-și pună treburile în ordine pot lipsi câteva zile, dar să se întoarcă în cel mult trei zile. Eu voi rămâne aici la Cana câteva zile, pentru puțină odihnă. Dar cei care locuiesc prea departe de aici pot rămâne cu cei care nu vor să Mă părăsească. Nu voi spune nimic și nu voi da nici o învățătură în timpul acestor două zile. Nu voi face decât să Mă odihnesc și să Mă rog pentru voi toți".

2. Maria și cei cinci frați ai Mei au înaintat pentru a Mă întreba dacă se puteau duce câteva zile la Nazaret, pentru a-și pune treburile în ordine.

3. Eu am răspuns: "Da, mergeți, pentru că discipolii Mei trebuie să aibă grijă și de casa lor terestră. Aranjați lucrurile astfel încât să puteți lipsi câțiva ani și până atunci, împrumutați casa unui sărac, dar fără chirie, căci, frați și discipoli ai Mei, pe viitor voi nu trebuie să obțineți nici un câștig de la nimeni și să nu acceptați decât ceea ce vi se dă de bunăvoie". Maria și frații Mei au promis să facă așa cum am spus și au pornit spre Nazaret.

4. Dintre discipolii care M-au urmat de la botezul lui Ioan de la Betabara, numai Toma s-a întors la el acasă, cu intenția de a căuta pentru Mine alți discipoli, ceea ce a și făcut de altfel. Printre cei pe care i-a adus cu el era și un evreu care nu era galileean, numit Iscarioteanul. El a fost cel care M-a trădat mai târziu. Dar la început, el a fost cel mai entuziast dintre discipolii Mei. O făcea pe casierul, plătind tot, sau pe cercetașul, pregătindu-Mi mereu sosirea. Dar el se pricepea de asemenea de minune să comercializeze în secret faptele și învățătura Mea; de altfel, în cele din urmă, gustul câștigului a fost acela care l-a împins să facă ceea ce a făcut și anume, să Mă trădeze. Petru și ceilalți discipoli care M-au urmat de la Betabara au rămas împreună cu Mine.

5. Când l-am întrebat dacă nu voia să se întoarcă pentru câteva zile acasă, Petru a spus: "Doamne, numai moartea mă va putea despărți de Tine, dacă nu-mi vei spune Tu să plec. L-am însărcinat pe Toma să-i spună fiului meu Marcu să ni se alăture aici, pentru că ar putea fi util; știe să scrie la fel de bine ca și Matei. Asta-i tot ce aveam de făcut acasă! În rest, Tu te ocupi de toate, Doamne, Dumnezeul Meu!" Eu i-am răspuns: "Nu vorbi atât de tare, Simon Petru, aici nu ne aflăm la Sihar; se află printre noi unii care nu sunt atât de avansați și care s-ar putea supăra. Pe viitor, va fi suficient să Mă numești: învățătorule; păstrează restul în inima ta, pe care o cunosc bine".

6. Mulțumit, Petru M-a întrebat dacă nu aveam chiar nimic de făcut în timpul acestor două zile la Cana. Eu i-am spus: "Departe de noi această intenție, dar vom fi mult mai puțin ocupați decât la Sihar. Ne aflăm aici în patria noastră și tu știi cât valorează un profet în țara lui. Acolo unde lipsește credința, noi nu avem prea mare lucru de făcut. Ne vom bucura de viață, cum se spune, timp de câteva zile și ne vom pregăti pentru zilele ce vor urma".

7. Atunci, Matei a venit să Mă întrebe dacă putea scrie în timpul acestor două zile ceea ce văzuse și înțelesese la Sihar.

8. Eu i-am spus: "Dacă vrei să faci ceva, rescrie atunci Predica de pe Munte în câteva exemplare; vom putea lăsa unul la Cana, gazdei noastre și un altul la Capernaum, pentru că nu vom avea mare lucru de făcut!"

9. Gazda a venit să Mă întrebe ce doream să mănânc la prânz! Eu i-am spus: "Prietene, de ce îmi pui o astfel de întrebare inutilă? Azi dimineață, înainte de micul dejun, nu ai așteptat pentru a-Mi pune această întrebare, îți spun, orice fel de mâncare condimentat cu iubirea unei inimi nobile este mai bun decât cele mai rare feluri de mâncare ale căror miresme umplu sala, de la masa unor gurmanzi egoiști". Tânăra noastră gazdă, foarte mulțumită de răspunsul Meu, cu inima plină de bucurie, s-a oferit să ne servească la prânz ce avea mai bun.

10. Astfel, aceste două zile s-au scurs în discuții și numeroase vizite pe care le-am primit din partea locuitorilor acelui orășel.

11. Am vindecat de asemenea câțiva bolnavi prin plasarea mâinilor deasupra lor și i-am arătat unui medic care nu credea în puterea vindecătoare a mâinilor o serie de plante medicinale, precum și alte modalități cu ajutorul cărora putea da cele mai bune îngrijiri, care aveau să-i aducă de altfel o mare faimă ulterior!

12. În a patra zi, toți s-au întors, în afară de Maria și cei patru frați mai mari ai mei, care au rămas acasă. Toți s-au întors cu noi discipoli. Toma, ca de obicei, avusese mare succes, dar a adus și pește prăjit, fiindcă știa cât de mult îmi place.

13. Tânărul Marcu i-a adus tatălui său salutări din partea familiei și mult pește prăjit. Iscarioteanul a adus bani și multă animație în cadrul grupului; era plin de viață și glumeț, punea totul în ordine, îi făcea mare plăcere să Mă vadă și știa să povestească tot ce se petrecea în marele Imperiu al romanilor.

14. Regăsindu-ne astfel cu toții, Eu am vrut să plec, dar gazda noastră M-a rugat să rămân până seara, căci era prea cald. Am rămas așadar până seara și, când soarele era gata să dispară, le-am spus oamenilor să se pregătească de plecare, pentru că doream să pornesc la drum înainte de apusul soarelui.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 90
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 16.2.2010, 05:14 View PostDownload Post

Capitolul 90

Vindecarea fiului ofițerului de familie regală. Cornelius își mărturisește venerația față de Iisus. Calendarul în Galileea. (loan IV, 46-53)


(46)... în Capemaum era un slujbaș împărătesc, al cărui fiu era bolnav.
(47) Slujbașul acesta a aflat că Iisus venise din Iudeea în Galileea; s-a dus la El și L-a rugat să vină să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte.
(48) Iisus i-a zis: "Dacă nu vedeți semne și minuni cu nici un chip nu credeți!"
(49) Slujbașul împărătesc I-a zis: "Doamne, vino până nu moare micuțul meu."
(50) "Du-te" i-a zis Iisus, "fiul tău trăiește". Și omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Iisus și a pornit la drum.
(51) Când s-a întors, l-au întâmpinat robii lui, și i-au dus vestea că fiul lui trăiește.
(52) El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine, Și ei i-au zis: "Ieri, pe la ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile." (53) Tatăl a recunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Iisus: Fiul tău trăiește". Și a crezut el și toată casa lui.


1. În timp ce ne pregăteam de plecare, a sosit cu răsuflarea tăiată un bărbat de familie regală, rudă apropiată a comandantului, care se afla de câteva zile la Capernaum. Unicul fiu al acestui prinț, atins brusc de o febră urâtă, era socotit ca și pierdut de către medicul chemat la căpătâiul său. Disperat în marea sa durere, tatăl nu mai știa ce să facă. Comandantul Cornelius, care venise să-l vadă, i-a spus: "Frate, nu-ți pot da decât un singur sfat: de aici și până la Cana nu este nici o oră de mers; celebrul Mântuitor Iisus din Nazaret se află acolo în acest moment, în drumul său de întoarcere spre Iudeea. L-am vâzut când veneam încoace și i-am vorbit. Cu siguranță că El este încă acolo, deoarece mi-a promis că vine să mă vadă. Iar El îndeplinește ceea ce promite, fără nici o excepție. Cum încă nu a sosit, înseamnă că se află în continuare la Cana. Du-te acolo imediat, tu însuți și roagă-L să-l ajute pe fiul tău. Îți garantez că va veni imediat și îl va vindeca".

2. Auzind cuvintele fratelui său Cornelius, prințul a plecat în grabă spre Cana, unde a sosit, cu răsuflarea tăiată, chiar în momentul când porneam la drum. Abia sosit, el s-a aruncat la picioarele Mele, rugându-Mă să merg cu el cât mai repede posibil la Capernaum, unde unicul său fiu, la care ținea mai mult ca la orice pe lume, se afla în ghearele morții, fără ca vreun medic să poată să-l ajute. El Mi-a spus că dacă nu Mă grăbesc să merg cu el, fiul său va muri înainte ca Eu să ajung acolo.

3. Eu i-am răspuns: 'Vezi tu, prietene, vouă vă este greu un singur lucru; dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți. Eu nu îi ajut decât pe cei care cred fără să fi vâzut semne. Acolo unde găsesc credință necondiționată, acolo vindec Eu cel mai ușor".

4. Atunci, prințul a strigat: "Oh! Doamne, nu-Ți pierde atâta timp cu mine, un biet nenorocit. Vezi bine că eu cred, altfel nu aș fi venit la Tine. Te rog, Doamne, vino sub acoperișul meu și fiul meu va trăi. Dar dacă întârzii, va muri înainte ca Tu să ajungi. Vezi Tu, eu am numeroși servitori care îmi îndeplinesc poruncile și dacă îi spun unuia sau altuia: fă asta sau fă aia, el așa face; dacă nu aveam o credință deplină în Tine, oh, Doamne, aș fi trimis la Tine pe unul dintre ei, dar datorită credinței mele depline, am venit eu însumi, fiindcă mi-a spus inima că dacă Te văd și Te găsesc, fiul meu va fi vindecat. Doamne, recunosc că nu sunt demn să Te primesc sub acoperișul meu, dar spune un singur cuvânt și fiul meu va fi vindecat".

5. Eu am spus: "Prietene, o asemenea credință nu am găsit în tot Israelul, întoarce-te în pace acasă, se va face după credința ta, fiul tău trăiește". Iar prințul a plecat vărsând șiroaie de lacrimi de bucurie și recunoștință, căci el credea, fără să se îndoiască de cuvântul Meu. Am mai rămas la Cana în acea seară si în ziua următoare, spre marea bucurie a gazdei noastre.

6. Prințul era un om de vază foarte bine văzut la Capernaum; la fel ca și comandantul Cornelius, el era o rudă apropiată casei regale și un înalt funcționar trimis de Roma. La apropierea sa de Capernaum i s-au alăturat numeroșii săi servitori, veniți să-l întâmpine pentru a-l anunța cu voce tare: "Stăpâne, fiul tău trăiește, este perfect sănătos!"

7. Omul aproape că a leșinat de fericire și a întrebat la ce oră si-a revenit fiul său. Servitorii i-au răspuns: "Ieri la ora șapte, febra l-a părăsit!"

8. El a început atunci să se gândească și și-a dat seama că era exact ora când Eu îi spusesem: 'Fiul tău trăiește!' A pornit atunci spre casă mai liniștit și când a ajuns, comandantul Cornelius i l-a adus pe fiul său, vesel, perfect sănătos și i-a spus: "Ei bine, frate, ce spui? Te-am trimis la cel mai bun Tămăduitor sau nu?"

9. Prințul i-a răspuns: "Da, frate! Prin sfatul tău, mi-ai redat viața de zece ori; dar este clar că acest Iisus din Nazaret este mai mult decât un simplu tămăduitor care însănătoșește bolnavii cu ajutorul plantelor medicinale. Gândește-te doar, fără să-l fi văzut pe fiul meu, El a spus pur și simplu: 'Fiul tău trăiește' și fiul meu s-a vindecat chiar în acel moment! Asta este ceva foarte neobișnuit; îți spun, nici un om nu este capabil de așa ceva, numai un zeu ar putea să o facă. De acum înainte, eu și toată familia mea vom crede că acest Iisus este, dincolo de orice îndoială, un zeu adevărat, venit pentru salvarea tuturor oamenilor, sub o formă umană, pentru a-i vindeca și pentru a-i învăța pe oameni. Dacă vine aici, va trebui să-i aducem un omagiu divin".

10. Cornelius a spus: "Știu. Eu îl cunosc și nimeni pe lume nu mă va face să-mi schimb părerea. Dar El nu acceptă să i se aducă asemenea omagii".

11. Tatăl fiului vindecat a spus: "Frate, când avem o asemenea dovadă în mână, cred că nu trebuie să renunțăm la intenția noastră".

12. Cornelius a spus: "Sunt perfect de acord cu tine, dar cum îți spuneam, El este împotriva tuturor manifestărilor de recunoștință deschise și exterioare. După câte știu eu, încă din cea mai fragedă tinerețe, El nu accepta decât recunoștința interioară, tăcută, care se manifestă prin iubirea ce vine din inimă. Tot ceea ce este exterior îi apare ca fiind odios și dacă va veni aici, după cum a promis, iar tu îl vei diviniza în mod deschis, nu vei face decât să-L îndepărtezi pentru totdeauna de noi. De aceea, fă tot ce vrei în inima ta, dar evită orice ceremonie exterioară, fiindcă eu îl cunosc de la nașterea Sa în Betleem; știu multe și am văzut multe lucruri neobișnuite".

13. Prințul a spus: "Bine! Ieri, când era ziuă, ți-am urmat sfatul; astăzi, când este noapte, te ascult din nou și-ți voi urma iarăși sfatul".

14. Trebuie să facem aici o observație în legătură cu acest termen de 'ieri', pentru a evita orice confuzie: în special în Galileea, ziua se încheia la apusul soarelui. Ziua următoare începea așadar după apusul soarelui și se spunea "ieri" atunci când se vorbea despre o perioadă cu câteva minute înainte de apusul soarelui. O dată cu apusul soarelui începea o veghe care dura cât trei ore actuale. Vara, o oră era egală cu două ore din ziua de astăzi, în timp ce iarna ora de atunci era egală cu ora de astăzi, pentru că timpul solar trebuia să fie împărțit în douăsprezece ore, fie că zilele erau lungi sau scurte! Astfel, atunci când se spune că prințul a ajuns după o oră de mers de la Capernaum la Cana, aceasta înseamnă aproape două ore după modul nostru actual de a socoti. Această remarcă importantă ne va ajuta să înțelegem că indicațiile orare ale epocii nu corespund cu cele de astăzi.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 91
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 19.2.2010, 18:50 View PostDownload Post

Capitolul 91

Îndrumări pentru Ioan și Matei. Diferențe caracteristice între Evangheliile lor. Măsuri luate de Domnul pentru a face mai clară și mai ușor de înțeles revelația Sa.


1. A doua zi, pe când ne aflam încă la Cana, i-am spus lui Ioan, care scrisese despre primul miracol de la nunta din Cana, să scrie și despre al doilea eveniment petrecut în același loc; Ioan a făcut acest lucru în puține cuvinte, de fapt în opt versete, după cum este scris.

2. Dar Matei M-a întrebat dacă trebuia să scrie și el despre această nouă minune. Eu i-am spus: "Lasă asta, mâine vom merge la Capernaum, iar tu vei scrie ce voi predica și ce voi face acolo. Dar mai adaugă la Predica de pe Munte vindecarea leprosului din Sihar, pe care l-am vindecat la coborârea de pe munte".

3. Matei a spus: "Doamne, după câte știu eu, ai vindecat doi leproși la Sihar, despre care trebuie să scriu?"

4. Eu: "Au fost mai mult de doi, dar este suficient să vorbești despre cel pe care l-am vindecat la poalele muntelui și căruia i-am spus să meargă să-l caute pe preotul Jonael (al cărui nume nu este necesar să-l citezi), pentru a face ritualurile de recunoștință indicate de Moise. Fiindcă cine nu crede când primește o singură dovadă, nu Mă va crede nici după o sută de dovezi! Notează deci ceea ce ți-am spus să scrii".

5. Matei a spus: "A, da, Doamne, acum știu despre ce dovadă vrei să vorbesc; reținusem acest lucru, dar nu îl așternusem pe hârtie. O voi face imediat și voi începe un nou capitol. Am împărțit Predica de pe Munte în trei capitole; acesta va fi ai patrulea".

6. Eu am spus: "împărțirea ta este bună, pentru moment, dar când voi fi înălțat la ceruri în împărăția Mea eternă, va trebui să adaugi o introducere în patru capitole. De aceea, poți deja să împărți Predica de pe Munte în capitolele 5, 6, 7 și 8 în loc de 1, 2, 3 și 4".

7. Matei a făcut imediat această nouă împărțire, capitolele 5, 6 și 7 de astăzi fiind deci, la început, capitolele 1, 2 și 3.

8. Am spus aceste lucruri pentru a înțelege mai bine cele două Evanghelii ale lui Matei și Ioan, pentru că amândouă au fost scrise sub îndrumarea Mea directă și, deși sunt atât de diferite în forma lor exterioară și una și cealaltă au fost scrise sub același acoperiș, într-o perfectă armonie. Se întâmplă adeseori ca exegeții să considere în mod greșit că unui eveniment povestit de Matei îi corespunde un alt eveniment povestit de Ioan și ei se miră că relatările diferă totuși într-o asemenea măsură, când, de fapt, în realitate nu este vorba despre aceleași fapte.

9. Așa se face că au apărut atâtea erori, aceasta fiind adeseori cauza abandonării totale a învățăturilor Mele expuse în Evanghelii.

10. Unii se vor întreba, desigur: "Dar de ce, Doamne, ai lăsat lucrurile astfel timp de secole, fără să dai lămuriri nimănui?

11. Voi răspunde la această întrebare, spunând că nu s-a scurs nici măcar un secol în care să nu fi ales oameni care să dea explicațiile necesare la Evanghelii, acolo unde erau predicate. Acești aleși au făcut-o, completând ceea ce dispăruse din Evanghelii, prin neglijența unora sau incompetența altora, adeseori datorită relei voințe a șefilor diferitelor secte sau a preoților. Dar, vai! Foarte puțini oameni au ținut cont de aceste explicații.

12. Cu timpul, bisericile au sistematizat învățătura cuprinsă în Biblie, respingând și tratând ca erezie și încercări de manipulare diabolică aceste explicații, deoarece ele nu serveau dorinței lor de câștig și instinctului pentru putere.

13. Savanții și artiștii, datorită incapacității lor și a studiului superficial, au tratat aceste noutăți drept raționamente amăgitoare și vise ale unor nebuni.

14. Cât despre profeți, aceștia au fost întotdeauna desconsiderați în țara lor. După criteriile oamenilor, un profet nu ar trebui să locuiască pe pământ; nu ar trebui nici măcar să aibă o formă umană, ar trebui să nu mănânce nimic, să nu bea nimic, să nu poarte vreun veșmânt și eventual să se deplaseze prin aer, la fel ca Ilie, într-un car de foc, pentru a le spune de acolo oamenilor ceea ce ei ar vrea să audă și ce i-ar măguli. Acesta ar fi un "adevărat profet" către care s-ar întoarce toate privirile și la care toți ar ciuli urechile, mai ales dacă ar arunca din carul său și ceva monede de aur bogaților, precum și câțiva bănuți de aramă celor săraci. Cei mari și puternici l-ar lăuda și i-ar pedepsi pe acești diavoli săraci care îndrăznesc să cârtească împotriva celor bogați și puternici. Evident că un asemenea profet nu ar fi însă pe placul săracilor! Aceștia nu l-ar slăvi!

15. Dar dacă profetul mănâncă și bea la fel ca toată lumea și chiar trăiește într-o cameră și are o meserie, atunci nu mai este vorba de profeție; el este considerat pe jumătate nebun sau este luat drept ipocrit și nu poate face nimic în țara sa.

16. Pe parcursul acestor două mii de ani, Eu am completat ceea ce lipsea, dar cine a ținut cont de asta? Adevăr vă spun: prea puține persoane și rareori într-o manieră convingătoare! Oamenii au aflat de aceste lucruri, dar s-au folosit de tot felul de motive banale pentru a refuza să-și orienteze viața în funcție de ele și nu au vrut să creadă că un om, asemănător tuturor celorlalți, era ales de Mine pentrua aduce o lumină nouă oamenilor de pe acest pământ, pământ care a căzut treptat pradă întunericului cel mai deplin.

17. Astfel, unul pretextează că și-a cumpărat o nouă pereche de boi, pe care s-a dus să-i înhame la căruță, altui că trebuie să se ocupe de câmp, deci nu poate veni să-l asculte pe profet; un al treilea și-a luat nevastă și nu are timp; al patrulea trebuie să-și construiască o casă și îl macină grija, nu mai are nici măcar o singură clipă la dispoziție! Fiecare a venit cu motivul său și noua lumină cerească a ars zadarnic în câte un loc ascuns de pe acest pământ timp de un secol; iar dacă în secolul următor am aprins o nouă lumină pentru a lumina vechile texte, s-a petrecut din nou același lucru.

18. Dacă admiteți această realitate, demonstrată de experiența din toate timpurile, veți putea răspunde singuri la întrebarea dacă Eu sunt de vină pentru faptul că în textele sfinte mai există încă, chiar și în prezent, aceleași lipsuri semnalate acum mai bine de o mie de ani și care au dat naștere și au făcut să crească precum o ciupercă otrăvitoare, îndoiala și respingerea învățăturii și a divinității Mele.

19. Am dorit să ofer aici o clarificare completă a acestor chestiuni, pentru ca nimeni să nu mai vină cu scuze puerile, sub pretextul că Eu nu M-am mai preocupat deloc, de la întruparea Mea terestră, de puritatea și integritatea învățăturii Mele, pe care ei nu au mai putut să o înțeleagă corect din aceste motive!

20. De aceea, atunci când voi veni din nou pe pământ, îi voi examina cu severitate și nu voi accepta nici o scuză, pentru că cel ce caută cu seriozitate, poate și trebuie să Mă găsească, în schimb, măgarii și oile bolnave, legate de ieslea lor (de atașamentele și scuzele lor penibile), vor trebui să înghită un medicament sever care îi va face sa devină lacomi după nutrețul ceresc. Va fi nevoie însă ca ei să fie tratați mult timp, la fel ca și convalescenții și să fie hrăniți încet, cu doze homeopatice. Dar să ne întoarcem la Evanghelie.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 92
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 19.2.2010, 19:00 View PostDownload Post

Capitolul 92

Ordinea bună este întotdeauna dreaptă, în toate. Îndepărtarea pietrelor de pe propriul câmp. Omnisciența lui Dumnezeu – Comportamentul omului. Legăturile dintre Dumnezeu și oameni.


1. După ce Matei a terminat aceste versete, Mi-a arătat ce a lucrat. L-am felicitat pentru că a povestit totul pe scurt. După ce și-a împachetat ustensilele de scris, s-a întors să Mă întrebe de ce cantitate de material avea nevoie pentru Capernaum, pentru că nu se echipase decât cu patru tăblițe; dacă ar fi fost necesare mai multe, i-ar fi fost mai ușor să le extragă din pachetul său aici decât acolo.

2. Eu: "Acestea patru ajung, dar trebuie să-ți atrag atenția asupra unei mici greșeli pe care tocmai ai comis-o; este lipsită de importanță, dar cum, la Mine, totul trebuie să fie precis, gândește-te că nu este inteligent din partea ta să-ți faci mai întâi bagajele și să vii după aceea să Mă întrebi câte foi trebuie să pui deoparte. Dacă ți-aș fi spus să iei cinci tăblițe la Capernaum, ar fi trebuit să-ți desfaci din nou pachetele, obosindu-te astfel inutil. Sub influența Mea tainică, tu ai pus însă deoparte numărul exact, scutind astfel osteneala inutilă de a trebui să-ți desfaci din nou bagajele. După cum ți-am spus, asta nu are mare importanță, dar este bine să păstrezi ordinea cea bună în toate lucrurile, oricât de mărunte ar fi; asta este întotdeauna de mare folos.

3. Iată, dacă cineva se spală, fie că face asta dimineața, la prânz sau seara și începe prin a-și spăla fața și apoi mâinile, fața sa nu va fi curată, pentru că a atins-o cu mâinile murdare; dar dacă își spală mai întâi mâinile, fața sa frecată cu mâinile curate se va curăța imediat.

4. Iată și un alt exemplu: un om avea un câmp pietros și făcea eforturi mari să îndepărteze pietrele de pe el; le tăia cu mare grjă, separând pietrele mari de cele mijlocii și făcând alte grămezi de pietre de diferite mărimi.

5. Bineînțeles că vecinii săi, care nu triau pietrele pe care le îndepărtau de pe câmpurile lor, văzându-l ce face, au spus în batjocură: 'Uitați-vă cum se joacă nebunul ăsta cu pietrele lui!'

6. Dar iată că pe drumul care mergea de-a lungul câmpului a trecut un antreprenor, care căuta pietre pentru construcțiile sale; văzând cele zece grămezi bine ordonate, el a intrat pe câmp și a cumpărat toate pietrele, pentru patruzeci de bănuți de argint, de la acela pe care vecinii săi îl considerau nebun. Văzând aceasta, vecinii au sosit în grabă, spunând: 'De ce nu ai venit la noi? Noi ți-am fi dat aceleași pietre mult mai ieftin, pe când tu plătești pe aceste pietre patruzeci de bănuți de argint'. Antreprenorul a răspuns: 'Ca să triez pietrele voastre m-ar fi costat mult mai mult timp și osteneală, pe când acestea sunt deja triate, după nevoile pe care le am. Așa că prefer să plătesc pentru acestea mai mult decât să le accept pe ale voastre chiar și pe degeaba'. Abia atunci s-au pus și vecinii pe triat pietre, dar era prea târziu; antreprenorului îi ajungeau cele pe care tocmai le cumpărase. Astfel că vecinii s-au obosit zadarnic!

7. Acționați deci întotdeauna respectând ordinea divină, oricând și în "orice situație. Dacă va trece vreun cumpărător, el se va servi de acolo unde va găsi totul în ordine. Un efort tardiv este adeseori inutil, înțelegi această analogie?"

8. Matei a spus: "Oh, Doamne, cum să nu înțeleg? Este la fel de clar ca soarele la amiază.

9. Dar aș vrea să-mi spui de unde știai că nu voi avea nevoie decât de patru tăblițe la Capernaum? Căci omnisciența divină este încă o enigmă pentru mine. Uneori, Tu știi totul fără a întreba nimic pe nimeni și îți pregătești singur căile; alteori ne ceri nouă părerea și procedezi ca și cum nu ai ști ce va urma sau ce s-a petrecut deja! Cum este posibil? Doamne, Te rog, luminează-mă măcar puțin!"

10. I-am răspuns: "Prietene, aș vrea să-ți revelez aceste lucruri, dar nu ai înțelege! Așa că să lăsăm asta! Va veni momentul, nu peste mult timp, când vei înțelege cu ușurință aceste mistere.

11. Totuși pot să-ți spun că, dată fiind libertatea acordată omului (n.t. liberul său arbitru), Dumnezeu poate să știe tot ce vrea și să nu știe ceea ce nu vrea să știe, astfel ca omul să rămână liber! Înțelegi?"

12. Matei a spus: "Doamne, dacă este așa, atunci este cumplit să trăiești pe pământ; ce om, oricât de puțin învățat ar fi, nu cunoaște nenumărații dușmani ai umanității, care caută prin orice mijloace să-i provoace distrugerea? Dacă Tu nu-ți dai osteneala să Te preocupi de aceștia, atunci nu mai este nici o speranță pentru salvarea sufletelor".

13. Eu: "Nu este așa de cumplit cum crezi tu; pe de o parte, fiecare va trăi după iubirea și după credința sa și, pe de altă parte, oricine este liber să se întoarcă spre Dumnezeu pentru a-i implora ajutorul, iar Dumnezeu își va îndrepta fața către cel care îl imploră și îi va veni în ajutor atunci când va avea nevoie.

14. De altfel, fiecărui om i s-a dat un înger păzitor, invizibil, care îl însoțește de la naștere și până la moarte. Acest înger ajută omul să-și eleveze conștiința și se îndepărtează pe măsură ce omul, împins de egoism, renunță de bunăvoie la credința în Dumnezeu și la iubirea pentru aproapele său.

15. Astfel, omul nu este așa de abandonat pe acest pământ, așa cum crezi tu. Totul depinde de voința și de acordul său de a fi condus și protejat de Dumnezeu. Dacă omul dorește și Dumnezeu dorește, dar dacă omul nu dorește, Dumnezeu îl lasă absolut liber și nu se mai preocupă de el, decât de ceea ce ține de ordinea generală a naturii umane, adică de condițiile necesare unei vieți normale. Dar Dumnezeu nu merge mai departe și nu poate merge mai departe din cauza acestei libertăți inviolabile pe care i-a acordat-o omului (n.t. liberul său arbitru). Dar dacă omul îl caută pe Dumnezeu, după libera voință a inimii sale și îl imploră, atunci Dumnezeu vine imediat în întâmpinarea omului, pe cel mai scurt drum și îi răspunde - dacă omul este în totalitate sincer.

16. Dacă însă omul, în căutarea și cererea sa, nu urmărește decât să-L pună la încercare pe Dumnezeu pentru a vedea dacă există, el nu va fi nici văzut, nici auzit de Dumnezeu, căci Dumnezeu este în Sine iubire pură și El nu-și întoarce fața decât către cei care se îndreaptă spre El din iubirea pură a inimii lor, îl caută pe Dumnezeu din dragoste pentru El, vor să învețe să-L cunoască și au dorința arzătoare de a fi protejați și ghidați de El.

17. Oh! Aceia care vin la El pot fi siguri că Dumnezeu știe în orice moment unde se află ei, că îi ghidează și le arată căile Sale în orice moment. Dar Dumnezeu nu știe nimic de cei ce nu vor să știe nimic de El.

18. Iar atunci când, într-o bună zi, aceștia din urmă vor apărea în fața lui Dumnezeu și vor striga: "Doamne, Doamne!", Dumnezeu le va răspunde: "Depărtați-vă de Mine, voi ce îmi sunteți străini, pentru că Eu nu v-am cunoscut niciodată". Aceste suflete vor avea atunci mult de suferit și de îndurat, până când, recunoscute de Dumnezeu, vor putea să se apropie, înțelegi?"

19. Matei a spus: "Da, Doamne, înțeleg, totul este perfect clar. Aș putea oare să transcriu această învățătură minunată, care ar trebui să-i încurajeze pe oameni să-L caute neobosiți pe Dumnezeu și să-L roage să-i călăuzească pe drumul drept?"

20. Eu i-am răspuns: "Nu, dragul meu prieten și frate, aproape nimeni nu ar înțelege conținutul viu al acestei învățături. Nu este nevoie să scrii, decât poate într-o zi, numai pentru tine și câțiva frați de-ai tăi.

21. Acum, dacă sunteți gata să plecăm la Capernaum, vom porni la drum; cine vrea să vină, să Mă urmeze, cine vrea să rămână, să rămână; Eu trebuie să merg, este multă suferință acolo și în târgurile de pe țărmul mării Galileei!"
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 93
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 19.2.2010, 19:04 View PostDownload Post

Capitolul 93

Domnul și gazda sa din Cana, Koban. Despre libertatea de a lua decizii - Exemplul cu opera de artă. Cel care este plin de iubire, va mai primi în plus. Viața adevărată vine din inimă. Complet liber, astfel călătorește pelerinul.


1. Pe când eram gata să pornim la drum, tânăra gazdă a venit să Mă mai roage încă o dată să rămân să-mi petrec seara la el.

2. Eu i-am spus: 'Voi reveni curând, fiindcă înainte de a Mă întoarce la Ierusalim pentru sărbătoare, trebuie să vizitez Nazaretul; așa că voi mai trece pe aici".

3. Gazda a spus: "Doamne, asta ar fi cea mai mare fericire a mea. Dacă nu poți rămâne aici în această seară, ai bunătatea să-mi îngădui să Te însoțesc".

4. Eu am spus: "Ești perfect liber să o faci căci, din partea Mea, nimeni nu trebuie să fie obligat să facă absolut nimic. Cine vrea să Mă primească, Mă primește și cine vrea să Mă urmeze, Mă urmează, căci Eu și împărăția Mea suntem liberi, nu se poate ajunge acolo decât complet liber.

5. În fața Mea, numai hotărârile luate liber contează; tot ceea ce există în afara acestei libertăți nu are nici o valoare pentru Mine și pentru Tatăl Meu care este în Mine.

6. Fiindcă orice constrângere, care nu vine exclusiv din adâncul inimii, îi este străină omului și nu are nici o valoare în libertatea absolută a ordinii Mele eterne.

7. La ce ar servi, spre exemplu, să pretinzi că o operă de artă făcută de o mână străină este făcută de propria ta mână? Dacă cineva va veni să-ți propună să mai faci una la fel, îți va fi rușine să treci în ochii oamenilor drept un mincinos și un trișor.

8. Astfel, evoluția oricărui om se află în mâinile sale.

9. Atunci când va veni ziua marelui examen al vieții fiecărui om, ceea ce va fi străin în ochii lui Dumnezeu va fi considerat fără nici o valoare și îi va fi luat înapoi. Iar omului i se va spune: "Celui care are prin drept divin i se va mai da chiar în plus, însă celui care nu are, i se va lua chiar și puținul pe care îl are".

10. Eu îți spun, ca să înțelegi că nu este necesar să vii cu noi, dar dacă, din propria ta voință, tu vrei să vii, din iubire pentru Mine nu numai că nu vei pierde nimic dar vei câștiga de zece ori mai mult, pentru că cel ce face ceva din iubire pentru Mine va fi răsplătit de zece ori aici și de mii și mii de ori în împărăția Mea".

11. Gazda a spus: "Atunci, Doamne, dacă este așa, Te urmez, fiindcă inima mea mă îndeamnă la acest lucru, iar eu vreau să-mi urmez cu conștiinciozitate inima".

12. Eu: "Bine, așa să faci; să trăiești după inima ta, aceasta este viața adevărată. Pentru că orice altă viață, care nu vine din inimă, nu este viață, ci distrugerea propriei vieți de către om; Eu însumi, Stăpânul întregii vieți, îți spun asta!"

13. Plin de fericire, gazda și-a luat bocceluța și niște bani și s-a pregătit de plecare.

14. Dar Eu i-am spus: "Fii complet liber, vei călători mult mai ușor. Hoții nu-i atacă decât pe cei despre care știu că au ceva. Dacă tu nu ai nimic, nu-ți vor lua nimic".

15. Gazda i-a dat atunci bocceaua și banii soției sale și M-a urmat fără să mai ia nimic cu el!
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 94
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 19.2.2010, 19:22 View PostDownload Post

Capitolul 94

Despre bani și nenorocirile pe care le aduc aceștia. Credința în Dumnezeu este cea mai mare comoară. De ce nu a ajuns Moise pe Pământul Făgăduit. Cuvintele trădătoare ale lui Iuda despre bani.


1. Dar Iuda Iscarioteanul, care era acolo, a spus: "Cred totuși că puțini bani nu dăunează nimănui într-o călătorie!"

2. Dar Eu i-am spus: "Cine Mă cunoaște ca acest om, care era cu Mine la Sihar, știe bine că dacă este cu Mine, se descurcă și fără bani. Eu nu am buzunare la haine și cu atât mai puțin bani, dar cu toate acestea, am venit din Iudeea și Samaria cu sute de oameni; întreabă-i pe ei cât i-a costat această călătoriei"

3. Îți spun, va veni în curând timpul când voi hrăni mii de oameni, fără a avea bani la Mine!

4. Adevăr îți spun, credința adevărată și deplină în Dumnezeu valorează mai mult decât toate comorile din lume, care pot fi câtva timp de folos trupului, dar niciodată sufletului tău. Dacă îți pervertești sufletul și îl pierzi astfel, ce vei da apoi pentru a-l salva?"

5. Iuda a răspuns: "Da, da, ai dreptate, dar este bine ca omul să aibă niște bani în anumite situații".

6. Eu am spus: "Câți bani avea Moise atunci când a scos poporul din Egipt?" Iuda a răspuns: "Avea aur, argint și mari cantități de pietre prețioasei"

7. Eu: "Este adevărat că le avea, dar tocmai asta l-a împiedicat sa ajungă pe Pământul Făgăduit. Poți să înțelegi asta?"

8. Iuda a spus: "Eu cred că Moise, profetul profeților lui Dumnezeu, nu a săvârșit o greșeală prin faptul că a luat cu el aur; argint și pietre prețioase din Egipt, după cum l-a îndemnat Dumnezeu, ci că a existat un moment de slăbiciune în credința lui și în încrederea lui în Dumnezeu".

9. Eu: "Și care a fost adevărata cauză a acestui moment de slăbiciune? Cel ce a permis ca Moise să aibă acest moment de slăbiciune pentru a se gândi la aur și argint se află în fața ta și îți spune. Este scris în imagini (parabole), așa cum ți-am spus; acesta este adevărul".

10. Iuda a spus: "Bine, Te cred, dar în fine, acum că împăratul Romei a stabilit ca jumătate din populația lumii să folosească banii ca mijloc legal de schimb în comerț, noi avem datoria de a ne folosi de ei. Eu cred că dacă nu este un păcat să dai bani pentru un sacrificiu la Templu, nu este păcat nici să-i dai unui sărac, pentru ca acesta să supraviețuiască timp de câteva zile. Pentru acest sărac ar fi un lucru bun să aibă bani, de vreme ce și legea cere ca orice călător să aibă bani la el. Koban ar fi putut păstra câteva monede la el!"

11. Eu: Tu duci cu tine un portofel bine garnisit; cu toate acestea, ieri, nu ai dat nimic acelor săraci care ți-au cerut de pomană și cred că nu-ți folosești banii în modul pe care tocmai ni-i lăudai mai înainte.

12. Cât despre banii din cutia divină a Templului, îți spun foarte deschis, aceștia nu sunt altceva decât o oroare ce nu poate da naștere decât la dezolare, nu atât pentru cei care cred că astfel își asigură un loc în ceruri, cât pentru cei care delapidează acești bani pentru a-și petrece noaptea cu femei ușoare. Atât timp cât nu existau bani, nu existau nici femei de stradă; dar acum că există bani și tot felul de monede, la Ierusalim ca și oriunde în altă parte, există o mulțime de prostituate și de bărbați care păcătuiesc zi și noapte. Bărbații foarte bogați cărora fetele de prin partea locului nu le mai sunt pe plac, își aduc fete străine, cumpărate din Grecia, cu care săvârșesc cele mai josnice orgii; iată binefacerile banilor pe care îi lauzi atât și, de altfel, ei aduc multe alte lucruri chiar de mii de ori mai rele.

13. Dar acesta nu este decât începutul blestemului legat de bani.

14. Vor veni timpuri cu mult mai grele decât perioada când Noe a construit Arca sa și oamenii vor da pe bună dreptate vina pe aur și pe argint ca fiind cauza nenorocirilor lor. Numai un foc venit din cer va putea arde toată această murdărie a infernului și îi va elibera pe oameni de oroarea decăderii lor".

15. Iuda a spus: "Da, da, Tu ești un profet fără pereche și trebuie să știi mai bine, dar nu este nici un rău dacă folosești corect banii!"

16. I-am răspuns: "Adevăr îți spun: da, dar numai dacă ar fi bine folosiți, la fel ca orice altceva de pe acest pământ, unde orice poate fi folosit în bine sau în rău! Cu diferența că, dacă te duci în oraș, va trebui să cari în spate tot felul de unelte, sau tot felul de alimente, pe care le vei schimba pe ceea ce vei avea nevoie! Este stânjenitor, este adevărat! Dar calea care duce spre păcat este încă mult mai stânjenitoare. Fiindcă dacă te duci să cauți o prostituată cu tot bagajul tău, trăgând după tine un cărucior plin de unelte și îi propui să-i dai oalele și străchinile tale în schimbul câtorva momente de plăcere, fata va râde și își va bate joc de tine; dar tu vei fi salvat de la păcat! În timp ce, dacă te duci să o cauți, având la tine aur și argint, ea nici nu va râde, nici nu își va bate joc de tine, ci te va conduce în patul ei și te va invita la păcat, pentru a-ți lua aurul și argintul. Și atunci, putem noi spune că banii sunt un lucru bun și nu folosesc cel mai adesea decât pentru a vă împinge la păcat?

17. De aceea a inventat Satana banul în această lume, pentru a înlesni și amplifica păcatul. Nu știi tu oare că tentația îl determină chiar și pe un om cinstit să devină hoț?"

18. Iuda a spus: "Da, da, este adevărat! Dar dacă am vrea să-i împiedicăm pe toți hoții să găsească ceva de furat, ar trebui să schimbăm multe lucruri. Ar trebui, pentru început, ca toți oamenii să fie la fel de săraci și să renunțe la bunurile pământești; apoi ar trebui să semene toți între ei, ca vrăbiile și în sfârșit, nimeni nu ar mai avea dreptul să fie mai înțelept decât ceilalți. Dar, atâta timp cât lucrurile nu vor fi astfel, învățătura Ta nu va fi decât vorbărie goală. Mulți se vor schimba, este adevărat, dar vor fi de zece ori mai mulți cei care vor rămâne la fel ca înainte, dacă nu cumva vor deveni chiar mai răi decât erau. Fiecare om are amorul său propriu și vrea să aibă lucrurile de care are nevoie. Astfel că el se gândește mai întâi la el însuși și abia după aceea la săraci. Nu mai este nimic de spus în legătură cu asta! Nu poate toată lumea să aibă o casă și un câmp. Ca lucrurile să fie altfel, ar trebui să i se dea fiecăruia așa ceva, încă de la naștere! Dar cum nu este cazul și de vreme ce primii născuți primesc toate pământurile, nelăsând fraților lor nici măcar un loc unde să pună piciorul, acestora din urmă nu le rămâne decât să se facă de folos și să-i slujească, într-un mod sau altul, pe cei care au toate bunurile de pe acest pământ, căci altfel, lor nu le-ar rămâne altceva de făcut decât să se alăture hoților și să nu le mai fie teamă că lovesc în alții. Când cei care nu au nimic primesc bani, ca răsplată pentru munca lor, ei îi pot pune deoparte pentru bătrânețe. După părerea mea, nu este nici un rău în asta și mie mi se pare că banii sunt o invenție utilă pentru toți cei care s-au născut pe acest biet pământ, fără bunuri, fără avantaje și fără privilegii. Eu cred că Dumnezeu, care nu vrea să dea fiecărui om, la naștere, o bucată egală de pământ, a dat stăpânilor lumii buna idee de a face bani, permițând astfel copiilor celor ce nu au nimic să obțină lucrurile de care au nevoie și chiar mai mult. Fiindcă nu se poate ca Dumnezeu să vrea ca fiii celor care nu au nimic să ajungă în mizerie; ei nu au ce face, de vreme ce se nasc cu aceleași nevoi ca și copiii proprietarilor!

19. Chiar dacă accept tot ceea ce ai spus și tot ceea ce vei spune, fiindcă Tu ești probabil cel mai mare profet pe care l-a cunoscut vreodată acest pământ, totuși nu pot să fiu de acord cu Tine, atunci când spui că banii sunt un rău. Dacă banii, după Tine, sunt dăunători, atunci orice poate fi dăunători Dacă eu aș avea toate oile, toți boii, toate vacile, toți vițeii, toți măgarii, toate găinile și toți porumbeii, toate fructele și toate pâinile furate de la Avraam încoace în țara asta, aș fi omul cel mai bogat din Israel; și luxul exista cu mult înainte de apariția banilor, spre exemplu Sodoma și Gomora, sau Babilonul, unde era chiar mai rău decât în prezent!

20. Nu pot pretinde că Tu greșești în legătură cu banii, dar există oare ceva pe acest biet pământ, care să nu fi avut deja mii de posibilități de a cădea? Și dacă Dumnezeu nu a blestemat toate lucrurile care sunt în posesia cuiva, de ce ar fi banii obiectul mâniei și blestemului Său?"

21. Eu am spus: "Noi nu cunoaștem și nu știm să lăudăm decât ceea ce iubim; tu iubești banii mai presus de orice, de aceea te pricepi așa de bine să-i ridici în slăvii Nu voi mai adăuga nimic, căci nimeni nu laudă decât ceea ce iubește. Va veni însă ziua, care nu este prea departe, când îți vei da seama în ce constă blestemul banilor. Dar să nu mai vorbim despre asta. Drumul până la Capernaum este lung și trebuie să ajungem acolo înainte de apusul soarelui, pentru că va trebui să mai căutăm și un han".
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 95
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 19.2.2010, 19:25 View PostDownload Post

Capitolul 95

Toma și Iuda! Prezicerea lui Toma, imprudența lui Iuda
.

1. Toma s-a întors atunci către Iuda Iscarioteanul și i-a reproșat că a îndrăznit să susțină astfel de idei stupide despre bani, de vreme ce, în spirit, Eu eram însuși Dumnezeu și înfăptuiam lucruri pe care numai Dumnezeu le poate face.

2. Iuda i-a răspuns: "Oare încă mai ești atât de tâmpit încât să crezi toate poveștile despre femeia credincioasă, sau tu nu crezi nimic atunci când îți pui în cap să nu crezi nimic? Nu știi nici să gândești, nici să socotești! Când te duceai cu peștii la piață, îi vindeai adeseori pe cei mari la prețul celor mici, de-ți râdeau în nas toți negustorii! Ai rămas la fel ca întotdeauna. Nu știi nici să gândești, nici să socotești; trăiești ca un prost, de pe o zi pe alta, după vechile tale obiceiuri!

3. Eu sunt aici, lângă acest mare profet, de numai câteva ore și am datoria sacră de a descoperi și de a învăța să cunosc modul Său de gândire și modul Său de a fi. Tu ești cu El de aproape șase luni, ar trebui să-L cunoști mai bine ca mine și tocmai de aceea, nu ar trebui să mă silești să mă mai ostenesc și eu să-L cunosc așa cum Il cunoști tu acum!"

4. Toma a spus: "Să sperăm că nu vei dori să te întorci mâine acasă, crezând că ai înțeles deja totul. Noroc că Domnul pornește la drum, căci dacă ar fi după tine, ați sta aici până mâine, discutând despre ideile tale stupide despre bani. Domnul are dreptate, banii ăștia blestemați îți vor aduce moartea; prea le găsești multe beneficii. Domnul ți-a spus clar cât valorează banii și cât rău îi aduc omului superficial. Dar tu crezi că ești mai înțelept decât însuși Dumnezeu și că poți purta în fața Lui coroana înțelepciunii tale. Veghează însă ca nu cumva, într-o bună zi, înțelepciunea ta să nu te sugrume!

5. Și n-am înțeles, ce ai tu împotriva felului în care îmi vând eu peștii? Am fost întotdeauna primul care și-a vândut peștii, în timp ce tu, cu ideile tale bune, te întorceai cu jumătate din pești acasă. Eu vindeam zece pești, mici sau mari, pentru două parale și aș fi vândut de cinci ori mai mult, dacă aș fi avut o asemenea cantitate. Mie mi se pare că socoteam mai bine ca tine, care pretinzi că ești mai deștept decât Dumnezeu însuși, în timp ce nu ești altceva decât un avar! Tu nu-ți cauți salvarea decât în bani; într-adevăr, eu nu aș da un ban pe toată înțelepciunea ta!"

6. Puțin dezorientat, Iuda a declarat: "Fiecare spune ceea ce gândește". Toma i-a replicat însă: într-adevăr, tu înțelegi lucrurile cu prostia ta obișnuită și ceea ce spui este la fel de prostesc. Privește la acest sărman de pe marginea drumului: dă-i portofelul tău și pentru prima dată în viață ai acționa și tu cu înțelepciune!"

7. Iuda a spus: "Ah, las-o baltă, nimeni nu mi-a oferit niciodată nimic, nici la propriu, nici la figurat, așa că nici eu nu am nimic de dat nimănui!"

8. Toma: "Frumoasă maximă, merită deja să fie condamnată! Îți spun, cu o asemenea maximă alături de Domnul, nu ai să ajungi departe! Îți garantez! El este generozitatea însăși, în timp ce tu ești avariția întruchipată! Într-adevăr, cele două merg bine împreună...!"

9. Iuda: "După ce o să mă ocup mai îndeaproape de El și când va înțelege cum trebuie să trăiești în această lume pentru a fi un om respectabil, își va abandona probabil generozitatea, în rest, nu este o mare artă să trăiești pe socoteala bogaților și să dai în acest fel de mâncare discipolilor. Ascultă, dacă aș întâlni un nebun precum tânăra noastră gazdă, aș ști să fiu și eu la fel de generos pe socoteala lui, ca toți ceilalți. Iar acest Iisus, care are o origine socială foarte joasă, nu are decât să-și hrănească discipolii pe socoteala Lui, nu pe a altora! Vom vedea atunci cum va reuși să mai fie generos fără a-i trimite acasă pe toți cei care îl urmează!"

10. Toma: "Nu-ți voi spune decât un lucru: ești trimis de diavol, fiindcă numai diavolul poate vorbi așa. Cuvintele tale sună la prima vedere rezonabile, dar nu sunt așa; ele reprezintă cele mai josnice și mai oribile minciuni ce pot exista pe acest pământ! Îmi pare rău că ți-am spus să vii. La Sihar, sute de persoane au fost hrănite cu ajutorul Cerurilor; casa în ruine a lui Irhael a fost pusă pe picioare în câteva secunde, devenind astfel cea mai frumoasă din tot orașul; și tu, a cărui prostie nerușinată depășește orice limită, vrei să-mi dovedești cu așa-zisa ta înțelepciune supremă, mie, care am văzut cu proprii mei ochi cerurile deschizându-se și miriade de îngeri urcând și coborând, că Iisus nu este decât un biet individ care trăiește pe socoteala altora. Oh! Mi-e milă de tine! El, căruia îi aparțin cerurile și pământul, pe care le-a creat prin puterea Sa, să aibă nevoie de bogățiile taie sau de ale mele pentru a putea trăi pe acest pământ, unde El face să crească și să se coacă toate fructele! Oh! Orb nesăbuit! Du-te la Sihar să te convingi de tot ce-ți spun și când te vei întoarce, vom vedea dacă mai ești atât de nebun ca acum".

11. Iuda l-a luat în zeflemea, iar în cele din urmă a spus laconic: "Ai văzut toate astea cu proprii tăi ochi? Sau ai împrumutat ochi de măgar ori de bou pentru a vedea dintr-o dată atâtea lucruri extraordinare? De altfel, mă bucur că acest înțelept nazaritean o cunoaște pe frumoasa Irhael, care trăiește, după câte am aflat, cu al șaselea ei soț, ceilalți cinci gâsindu-și moartea în brațele ei, dacă putem spune așa! Da, cu o femeie așa de frumoasă, se prea poate să se fi deschis cerurile pentru voi toții Da, da, nu puțini au fost aceia pe care i-a trimis Irhael în ceruri; de ce ați face tocmai voi excepție? Dar eu nu mă voi duce pentru ea la Sihar, eu respect Legea lui Moise și nu vreau să mă las mânjit de asemenea lucruri!"
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 96
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 19.2.2010, 19:28 View PostDownload Post

Capitolul 96

Domnul liniștește mânia lui Toma și îi spune că trebuie să știi să ierți pentru a fi cu adevărat liber.


1. Aceste ironii ale lui Iuda l-au făcut pe Toma să-și iasă din fire; el era pe cale să intre într-o polemică furioasă cu Iuda. Ne aflam la jumătatea drumului spre Capernaum. M-am apropiat atunci de Toma și i-am spus: "Frate, rămâi calm atâta vreme cât Mă vezi calm și liniștit pe Mine. Mai bine aruncă, oricât de des vei dori, o privire în direcția Mea și, în momentul când Mă vei vedea pe Mine devenind violent, poți să fii și tu oricât de violent vei dori, dar acest lucru nu este încă necesar. Noaptea rămâne noapte; orice ai face, Iuda va rămâne Iuda. El nu este condamnat să fie așa, ca noaptea - care este umbra naturală a pământului, dar dacă el vrea să rămână Iuda, să rămână și noi vom rămâne la rândul nostru ceea ce suntem. Zilele ce urmează ne vor arăta până unde îl va duce mintea pe Iuda!"

2. Toma a spus: "Dar, Doamne, Tu ai putea sâ-l faci să plece de lângă Tine! Altfel ne va face tot felul de scene, fiindcă are o limbă murdară și răutăcioasă!"

3. Eu i-am răspuns: "Nu Eu l-am chemat și nu Eu îl voi face să plece; dacă vrea să plece, așa cum a venit, noi n-o să-l plângem. Dar ține-te departe de el, căci văd că nu vă înțelegeți bine unul cu celălalt. Iartă-i însă totul, la fel cum îi iert și Eu și atunci vei avea inima liberă!"

4. Toma: "Cât despre iertat, din partea mea, este în regulă; nu am avut niciodată nimic cu el, deși îl cunosc și știu că nu este ușor s-o scoți la capăt cu el! Nici chiar Ioan, profetul, cu care a avut adeseori discuții în contradictoriu, nu a reușit! Totuși, mărturisesc deschis că aș prefera să nu fie alături de noi!

5. Alaltăieri, când mă aflam acasă, am povestit câteva dintre faptele Tale cunoștințelor mele, care nu mai încetau să se mire. Povestirile mele au ajuns la urechile lui Iuda și el a fost primul care a hotărât să devină unul dintre discipolii Tăi. Învățăturile lui Ioan Botezătorul nu l-au convins, căci el nu predica decât pocăința și prezicea judecata cumplită a lui Dumnezeu asupra tuturor celor care nu voiau să se pocăiască. Aceasta a fost cauza nenumăratelor dispute dintre Ioan și el!

6. Ioan era cu totul pentru pocăință și Iuda cu totul împotrivă! Îi spunea în față lui Ioan că o căință cu sac și cenușă presărate pe cap era cea mai mare prostie și că omul trebuie să-și schimbe modul de a se purta, nu să-și caute mântuirea într-un sac cu cenușă!

7. Ioan nu a recomandat sacul cu cenușă ca fiind singura penitență valabilă; acesta era numai o aluzie pentru a-l ajuta, printr-o metaforă, pe om, acest sclav al păcatului, să se transforme. Dar Iuda, care avea întotdeauna pretenția că el înțelege și știe totul, nu a suportat ideea că Ioan putea să-i învețe pe oameni prin pilde și comparații, spunând că despre lucruri atât de importante, de care depinde mântuirea oamenilor, trebuie să vorbești în cuvinte clare și ușor de înțeles.

8. După părerea sa, profeții nu sunt decât niște tâmpiți, pentru că vorbesc în pilde pe care fiecare le poate interpreta cum vrea și așa i-au corupt profeții pe regi, pe preoți și întreg poporul. Pe scurt, pentru el, toți oamenii care nu gândesc ca el sunt mai mult sau mai puțin niște proști. Așa că eu cred că nu va merge prea departe alături de noi".

9. Eu am spus: "Dragul meu Toma, tot ceea ce-Mi spui, știu de mult timp; cu toate acestea, îți repet, dacă el vrea să plece, să plece, dar să rămână dacă vrea să rămână! Știu mult mai multe despre el decât tine și știu chiar ce-Mi va face, dar el poate totuși să rămână, dacă vrea să rămână. Sufletul său este un demon care vrea să învețe înțelepciunea lui Dumnezeu, dar lui nu-i va aduce nimic bun asta. Acum, să nu mai vorbim despre asta! Va veni și momentul prielnic când vom putea să-l demascam! Dar iată-ne ajunși lângă zidurile orașului Capernaum și văd la poarta orașului un căpitan roman alături de comandantul Cornelius și de prinț, venind să ne întâmpine. Iată din nou bolnavi de vindecat".
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 97
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 19.2.2010, 20:37 View PostDownload Post

Capitolul 97

Căpitanul din Capernaum și vindecarea servitorului său bolnav. Diferitele urmări ale semnelor de la Capernaum. (Matei 8, 5-13)*


(5) Pe când intra Iisus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, care-L ruga
(6) și-I zicea: "Doamne, robul meu zace în casă slăbănog și se chinuiește cumplit."
(7) Iisus i-a zis: "Am să vin să-l tămăduiesc."
(8) "Doamne" a răspuns sutașul. "nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu; dar spune numai un cuvânt și robul meu va fi tămăduit.
(9) Căci și eu sunt un om sub stăpânire; am sub mine ostași și dacă zic unuia: "Du-te", el se duce; altuia: "Vino!", și el vine, sau robului meu: "Fă cutare lucru! ", el îl face.
(10) Când a auzit Iisus aceste vorbe, S-a mirat și a zis celor ce veneau după El: "Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare".
(11) Dar vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în împărăția cerurilor.
(12) Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților."
(13) Apoi a zis sutașului: "Du-te, și să se facă după credința ta." Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.


1. Ne aflam la o sută de pași de orașul Capernaum și mergeam liniștiți, când s-a apropiat de Mine un căpitan roman care Mi-a spus: "Doamne! Servitorul meu este țintuit la pat, paralizat; suferă mult și nu poate face nimic!"

2. Eu i-am spus căpitanului: 'Voi veni să-l vindec!"

3. Căpitanul a răspuns: "Doamne, eu nu sunt demn să intri sub acoperișul meu, dar spune numai un cuvânt și servitorul meu va fi vindecat! Căci eu, care îmi ascult superiorii, am și eu soldați sub ordinele mele și atunci când îi spun unuia: Pleacă!', el pleacă, iar dacă îi spun altuia: Vino!', el vine; dacă spun servitorului meu: 'Fă asta sau fă aia!', el face imediat ceea ce i-am spus.

4. Toate spiritele îți sunt supuse Ție, Tu ești Domnul care stăpânește orice lucru, în cer ca și pe pământ și în interiorul pământului. Tu nu trebuie decât să faci un semn puterilor Tale care, nouă, oamenilor, ne sunt invizibile și ele îndeplinesc imediat voința Ta!"

5. Încrederea acestui căpitan în vindecarea servitorului lui ținea de faptul că el fusese convins de vindecarea pe loc a fiului prințului și fiindcă el auzise de la comandantul roman că Eu puteam, printr-un singur cuvânt, să vindec la distanță. De aceea, când a aflat că Mă apropiam de oraș, el a venit direct la Mine, la fel ca și prințul roman.

6. Văzând încrederea absolută a acestui căpitan, am luat un aer ușor surprins în fața discipolilor Mei care Mă înconjurau și le-am spus celor care Mă urmau: "într-adevăr, nu am găsit o credință atât de mare în tot Israelul, dar vă spun, mulți vor veni de la răsărit și de la apus să se așeze la masă cu Avraam, Isaac si Iacov în împărăția cerurilor, adică sub gloria lui Dumnezeu. Dar copiii împărăției vor fi aruncați în întunericul din afară, unde vor fi plânsul și scrâșnetul dinților!"

7. La aceste cuvinte, numeroși au fost cei care au început să-și lovească pieptul, zicând: "Doamne, îi vei alunga oare pe copiii Tăi și vei accepta în schimb păgâni?"

8. Eu am spus: "Nici copii, nici păgâni; cel care crede și iubește, fie el evreu, grec sau roman, va fi primit".

9. M-am întors atunci spre căpitan și i-am spus: "Du-te și să se facă după credința ta!"

10. Căpitanul Mi-a mulțumit din adâncul inimii și s-a întors acasă, unde a văzut că totul era îndeplinit, după credința rugăciunii sale, în care nu fusese nici o urmă de îndoială, nici înainte, nici după, căci servitorul s-a vindecat chiar în momentul când Eu i-am spus căpitanului: 'Facă-se după credința ta!'

11. Acest miracol de la Capernaum și cel de dinainte, legat de vindecarea fiului prințului roman, care era guvernatorul orașului, au făcut senzație, în special printre grecii și romanii stabiliți la Capernaum, dar au atras ura evreilor, mânia scribilor și furia preoților delegați de Ierusalim.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Acustic
Milenar
Milenar

Acustic is offline

Joined: 30 May 2007
Member: #229
Posts: 1062
Country Flag: Romania
Style: subSilver (582)
Medals: None
Groups:
Topic icon
Capitolul 98
Reply to topic Reply with quote Go to the bottom
PostPosted: 19.2.2010, 20:40 View PostDownload Post

Capitolul 98

Șiretenia oamenilor în fața preoțimii. Discursurile preoților și amenințarea celor ce mă nurturisesc despre Iisus.


1. Oamenii simpli, care văzuseră semnele, dar se temeau să mărturisească preoților și leviților că urmau învățătura Mea, au găsit un bun șiretlic. Ei au dus mai mulți bolnavi la preoți, spunându-le: "Ascultați-ne, mari preoți și scribi, care sunteți inițiați în toate secretele lui Dumnezeu; acest om numit Iisus din Nazaret face mari minuni, cum nu a mai făcut nimeni înaintea Lui și cuvintele și învățăturile Sale curg ca un fluviu de foc, mistuind sau ducând cu el tot ce întâlnește în drum. Fără nici un medicament, numai prin cuvintele sale, la fel ca și Dumnezeu, El vindecă orice boală și învie chiar morții, cu un singur cuvânt!

2. De vreme ce suntem convinși de toate acestea, ne-a venit ideea să vă cerem să faceți și voi ceea ce ne impresionează atât de mult la El! Printre toți preoții și leviții inițiați în toate secretele lui Dumnezeu, există fără îndoială unii care sunt la fel de capabili ca acest Iisus, dacă ei vor, să vindece bolnavii cu un singur cuvânt! Tocmai ne conduceam bolnavii la acest nazaritean, când ne-am adus aminte de Arca Alianței și de Circumcizie, pe care nu dorim să le renegăm, atât timp cât veridicitatea lor asigură sănătatea trupurilor și a spiritelor noastre. Dar cum acest Iisus face minuni nemaipomenite, suntem în pericol dacă nu îi opunem o forță miraculoasă egală!

3. Am adus deci cu noi mai mulți bolnavi și vă cerem, pentru mântuirea lor și a noastră, să fiți de acord să vindecați cu un cuvânt acești bolnavi, prin puterea pe care ați primit-o de la Dumnezeu, așa cum spuneți.

4. Iar noi vom merge prin tot orașul plimbând bolnavii vindecați de voi, pentru a proclama puterea voastră și gloria lul Dumnezeu, la poarta fiecărei case. Succesul nazariteanului va fi diminuat și El va îmbrăca, cum se spune, haina largă a rușinii".

5. Preoții și leviții, foarte conștienți de totala lor incapacitate, au spus pe un ton grav, pentru a o masca: "Nebunilor! De ce ne cereți lucruri de care numai Dumnezeu este capabil? Ați văzut vreodată vreun preot sau vreun levit făcând minuni? Numai Dumnezeu poate, sau Marele Preot de la Templul din Ierusalim, atunci când intră în Sfânta Sfintelor din Templu. Duceți-i deci pe bolnavii voștri la Ierusalim, faceți sacrificiile pe care le știți și dacă Dumnezeu vrea, ei se vor vindeca. Dar dacă Dumnezeu nu vrea, îi veți aduce înapoi tot bolnavi.

6. Noi suntem, bineînțeles, inițiați în cele mai mari secrete ale lui Dumnezeu, dar noi nu avem puterea Sa, care este sacră și pe care nu o dă nici unui muritor!

7. Cât despre cel care săvârșește acțiuni asemănătoare celor ale acestui lisus, despre care am auzit vorbindu-se, nu este decât un magician sau un slujitor al lui Belzebut, un monstru infernal din sălașul blestemat al dușmanului lui Dumnezeu. Cel care se lasă prins de învățătura și minunile sale, devine el însuși slujitorul diavolului. Acesta este adevărul adevărat și blestemați să fiți dacă mergeți la Iisus și îi acceptați ajutorul și învățăturile".

8. Cei care își aduseseră bolnavii la preoți și la leviți au spus: "Nu sunteți decât niște mincinoși, dacă vorbiți așa. Cum să fie El slujitorul lui Belzebut sau al diavolului, El - care nu ne învață decât despre iubire, blândețe și răbdare, practicând El însuși întru totul ceea ce îi învață pe alții?

9. Voi sunteți trimiși de diavol dacă vorbiți așa, pe când El este trimis de Dumnezeu, pentru că El împlinește voința lui Dumnezeu, la fel cum o predică!

10. Voi ne-ați luat drept nebuni atunci când v-am cerut să ne arătați puterea pe care ați primit-o de la Dumnezeu prin rugăciunile voastre și prin Cuvântul divin. Deci, când ne luăm cuvânt cu cuvânt după ceea ce spuneți, ne considerați nebuni! Oh! Nefericiți slujitori ai lui Belzebut, vom merge să aprindem un foc a cărui strălucire vă va mistui pe toți".
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
Back to top See my Info Personal Gallery of Acustic
Display posts from previous:   
   Board Index -> UNIQUE - La răscruce de drumuri, Biblioteca Unique - tematică specifică -> Biblioteca - Din seria Spiritual, Spiritual Crestinism
   -> Biblioteca - Creștinism, Jakob Lorber - "Scribul lui Dumnezeu"
View previous topic Tell A FriendPrintable versionDownload TopicPrivate MessagesRefresh page View next topic

Page 10 of 25  [ 245 Posts ]
 

Goto page Previous  1, 2, 3 ... 9, 10, 11 ... 23, 24, 25  Next
Jump to:   
You cannot post new topics in this forum
You cannot reply to topics in this forum
You cannot edit your posts in this forum
You cannot delete your posts in this forum
You cannot vote in polls in this forum
You cannot post attachments in this forum
You can download attachments in this forum

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !